2012-08-10

Iubire de-o zi

L-a văzut prima dată pe aleile unui parc, toamna. Copacii începuseră să cearnă covor de frunze arămii pe iarba încă verde. Erau pretutindeni frunze: pe alei, pe iarbă, pe bănci, pe ghizdul fântânii arteziene adormite; foșneau frunzele sub pașii ei, un foșnet ca un oftat greu.

Vântul sufla încetișor aerul și alerga frunzele prin parc. Fata le privea amuzată. Soarele în amurg învăluia decorul cu lumină roșiatică, de crepuscul, și parcul avea culoarea roșu-portocaliu întretăiată de verde, arămiu, galben și maro. Se lăsa o seară umedă, arămie, cu liniștea frântă doar de șoaptele frunzelor agitate în vânt. Câteva fire de praf ridicate tulburau cristalul aerului cu parfum de pământ care așteaptă ploaia – parfumul fânului ud.

In parc, o bancă solitară, pe covorul frunzelor arămii ale toamnei

Se plimba pe aleile pustii privind vârful pantofilor care loveau încetișor frunzele căzute în drum – se juca și iși zâmbea sieși, zâmbea frunzelor, zâmbea ploii care avea să vină. Se putea gândi numai la dragoste! Oamenii – indiferent de vârsta – se gândesc numai la dragoste! Orice ar recunoaște ei, orice ar zice, ființa lor dragoste tânjește! Dar ea nu cunoscuse dragostea decât observând-o la alții, citind despre ea, simțind-o învăluind actorii, în filme.

Cine ar putea spune ce și cum a fost? Când primele picături de apă ale cerului, mari și grele, au atins pământul, parcă din neant venită, în fața ei s-a oprit o siluetă. O clipă, inima a tresărit de spaimă – de spaima că șirul acelor clipe atemporale a fost brutal întrerupt. A ridicat privirea și a… pierdut-o în ochii aproape negri, umbriți de gene lungi. O privire de lumină și scântei îi străpungea ochii ale căror pleoape uitaseră că trebuie să clipească. Necunoscutul îi zâmbea – și când zâmbea în ochii lui clipeau luminițe ușor ironice, ca o umbră în lumina scânteietoare. Cu buze fine, rozii și nu prea groase dar frumos conturate a rostit ceva, apoi s-au apropiat și s-au unit cu ale ei… Un litru de vin de-ar fi băut și așa amețeală n-ar fi simțit. Pleoapele s-au lăsat grele peste ochi și trupul plutea ca în vid; fiori necunoscuți îl străbăteau… și creierul ei incerca să rupă vraja care se țesea…

- Eu sunt Shady - i-a spus el, șoptit.

Tineri îndrăgostiți la adăpostul naturii

Și ea nu mai știa cine este… Încerca să se desprindă din vraja aromei de ambră în care o învăluia; încerca să-și desprindă privirea din ochii negri ca o apă adâncă. Momentul în care, după zile și zile în care s-au văzut, neștiind cine pe cine urmează, dar căutându-se din priviri s-au întâlnit.

S-au plimbat, ținându-se de mână, prin ploaia care țesea perdea de argint împrejurul lor și îi uda până la piele. Se sărutau, din când în când, fericiți că Natura le este aliat împotriva privirilor curioase. Parcul era numai al lor. Lumea era numai a lor! Și curcubeul a fost al lor în acea zi spre amurg.

S-au plimbat seară de seară timp de aproape un an. Fiecare sărutare era la fel de intensă și nu domolea flăcările ce-i mistuiau; le întețea mai mult și mai mult dar nu puteau înabusi acest foc pentru că ea nu mai cunoscuse dragostea până atunci iar lui îi era interzis să atingă neatinsul în afara căsătoriei, iar căsătoria…

Când el a plecat a rămas căutând aceeași intensitate în sărutări, în ființă și pentru că nu o găsea pleca mereu și mereu, căutând și căutând… Știa ce caută dar unde să afle? Și cum? Firea iși urma cursul… dar acel foc nu l-a mai găsit.

În fiecare an, la data întâlnirii, se plimba în parc, pe aceleași alei… An după an trăia aceeași stare, în același parc, plimbându-se privind vârful pantofilor… Și după mai mult de douazeci de ani s-a întâmplat: când a ridicat privirea a întâlnit acei ochi negri și adânci, a simțit acceași esență a trupului, a simțit aceeași dulceață a buzelor și aceeași intensitate a focului care se aprindea în ea. Acum în poveste se puteau întoarce! În amurg, ființă lângă ființă.

- Shady, prieten drag!

10 August

2012-08-09

Legile iubirii

trandafir rosu desenat
În juru-acestei roze plutește-o fină boare.
E-un nimb fragil de ceață? Vrej de parfum e oare?
Un rest din vălul nopții e părul tău de maur?
Trezește-te, căci zorii în cupe toarnă aur…
Seic-ul-Islam

La batranete, un mollah a fost numit Seic-ul-Islam, adica sef suprem al religiei. Dupa ceremonia de consacrare, seara, s-a intors acasa. Kiaha-Cadine - femeia care se ocupa de femeile lui - il conduce in harem sa vada noile femei primite in dar cu ocazia numirii. Intr-o sala mare, bogat mobilata, pe un covor gros si moale stateau culcate in cerc, una langa alta, multe fete tinere.. Kiaha le prezenta:
- Aceasta e din partea sultanului, aceasta din partea marelui vizir, aceasta de la ministrul de externe, aceasta de la marele rabin… si tot asa…
Batranelul le admira rand pe rand, le mangaie cu privirea trupurile sculpturale, pielea fina si stralucitoare de tinerete si ofteaza adanc, tot mai adanc, ca si cum o mare suferinta ar pune stapanire pe trupul si sufletul sau. Si brusc, exclama, intr-un geamat ragusit:
- Poti sa faci ceva pe fericirea care vine dupa 60 de ani!
Si a ramas proverb.
(anecdota traditionala povestita de Abdul-Haqq-Efendi, publicata in Cartea Voluptatii, de Ahmad Ibn Souleiman – Pro Editura si Tipografie 2002 - repovestita / adaptata - de mine)
 **

Iubirea este legea vietii – aceasta stie toata lumea, sau ar trebui sa stie; toti cei care stiu sunt de acord! Ce pare ca nu stie toata lumea este faptul ca Islamul originar nu a intemnitat trupul, nu i-a interzis iubirea! A se vedea scrierile despre viata califilor, in general, a se vedea “O mie si una de nopti” si multe alte texte.

"Iubirea este legea divina a vietii: Este un "de ce" si un "cum" al intregii creatii!
In Islam, savarsirea actului sexual este o datorie fața de Allah. "Iubirea si actiunea ei roditoare cuprinde o putere in acelasi timp oculta si populara [...] Acest act maret, aceasta clipa suprema face din oameni fiinte asemenea lui Dumnezeu" - dar unii nu vad decat placerea si voluptatea! "Se fortifica in splendoarea primaverii inmiresmate".
Actul sexual trebuie practicat sub coordonarea spiritului - sultan al trupului pe care trebuie sa-l comande mereu, dar caruia, de prea multe ori, ii este sclav.
"Daca ne-mpreunam ca si cum am manca putem simti doar o senzatie vulgara de satisfactie materiala, senzatie in care spiritul joaca un rol secundar. Sub coordonarea spiritului, actul unirii trupesti devine o manifestare directa de putere si energii, o manifestare a spiritului, de unde rezulta senzatii din cele mai ardente, bucuria cea mai vie”.

2012-08-07

Amenofis IV - faraonul controversat

Amenofis (Amenhotep) IV, in anul 5 de domnie isi schimba numele in Akhenaton, care inseamna "slujitorul globului lui Aton" (glob care arde in flacari) – in ale surse traducerea este: “Cel care este pe placul lui Aton”
Suveranul a domnit intre anii 1379-1362 i.e.n. si a fost al 10-lea reprezentant al dinastiei 18, fiul lui Amenofis II si al reginei Tiy. Sotia lui este frumoasa si celebra Nefertiti.
Akhenaton a fost cea mai controversata personalitate din galeria faraonilor egipteni.
Sprijinindu-se pe aparatul functionaresc Akhenaton a pus la cale – si a reusit – o reforma care a vizat eliminarea puterii ideologice si economice a preotimii zeului Amon. Scarbit de putreziciunea morala a clerului instaureaza in religia egipteana cultul zeului unic. Preoţii doreau puterea supremă; erau la fel de bogaţi şi de puternici ca faraonul, de aceea (printre altele) Akhenaton s-a proclamat Mare Preot al Soarelui (Ur mau, adica marele vizionar), titlu acordat faraonilor din Imperiul vechi – şi unicul preot – el fiind cel care făcea legătura între om şi zeul unic Soare. Templul lui a fost construit cu spatele la templul lui Amon, în Teba.
In anul in care isi schimba numele paraseste Teba si, la 300 km spre Nord – in Egiptul Mijlociu – incepe constructia unei capitale numita Aketaton (“Orizontul lui Aton”), situata pe locul actualei localitati Tell el-Amarna. Abandoneaza cultul vechilor divinitati egiptene – mai ales pe cel al lui Amon din Teba si Re-Harakhte – si ridica la rang de zeu unic o divinitate obscura: Aton, zeu personificat prin discul solar – unica divinitate a unei noi religii. Faraonul era fiul, imaginea si reprezentantul acestei unice si puternice zeitati pe pamant, fapt care i-a determinat pe multi carturari sa-l considere pe Akhenaton creatorul primei religii monoteiste din istorie. Vechiul zeu solar RA sau HOR-AKHTI (Horus care biruie zorile) e identificat, pe de o parte, noua ipostaza a zeului-Soare, corp ceresc si "parinte al regelui", si, pe de alta parte, cu SHU, fiul zeului primordial RA, adica regele insusi. E o pilda a treimii implicand relatia ereditara tata-fiu, o pilda a doctrinei conform careia parintele-creator continua sa traiasca prin fiul care a fost creat - intrupandu-se intr-un singur tot.
Cartusele gravate din ordinul lui Akhenaton poarta aceasta mentiune: "Ra este Hor Akhti care biruie zarile in numele sau, Shu, care este Aton".
Zeul este numai izvorul fortei vitale; el este esenta spirituala care cuprinde Binele, Adevarul, Dragostea si Fericirea.
Regele a fost, pe vremea aceea, misticul adorator al Treimii dumnezeiesti, descoperind-o cu 14 secole i.d.Ch.
Preotimea lui Amon este persecutata, numele zeului martelat, statuile sale distruse. Ceilalti zei sunt si ei izgoniti din panteonul egiptean.

La curtea de la Tell el-Amarna sotia lui, Nefertiti, apare in toate reprezentarile pictografice alaturi de sotul ei (ceea ce este tot o noutate pentru acele timpuri) In anul 12 de domnie, insa, Nefertiti dispare din inscriptiile regale si locul ei este luat de una dintre cele sase fiice ale reginei.

Sub domnia lui Akhenaton, in arhitectura, sculptura, pictura, bazorelief soliditatea, hieratismul si austeritatea cedeaza locul elegantei, nonconventialismului care, adesea, au alunecat in naturalism.

Desi mostenise un regat puternic si prosper, preocupat exclusiv de problemele ideologice pare ca faraonul a neglijat amenintarile de la hotare si paza posesiunilor asiatice. Armata nu s-a bucurat de atentie in timpul domniei sale. Dinastii din Palestina si Siria se emancipeaza treptat de sub autoritatea faraonului, cetatile prietene nu primesc raspuns in urma cererilor repetate si Regatul Hitit condus de Suppiluliuma I (1380-1346) incepe victorios expansiunea in spatiul de la Sud de Muntii Taurus.

Ii urmeaza pe tron un ginere, Smenkhkare – timp de un an – apoi Tutankhamon, in timpul domniei caruia se va reveni la vechii zei egipteni. Acest faraon ocupa tronul la varsta de 10 ani, puterea fiind exercitata de vizirul Ay si de generalul Horemheb.
Tutankhamon este faraonul care a devenit celebru nu prin acte de vitejie sau reforme spectaculoase, ci prin mormantul sau in care au fost descoperite comori antice.

Resurse (in special): Civilizatiile Orientului Antic, Mic dictionar biografic, Horia C.Matei, Ed. Albatros, Bucuresti, 1990
Multe resurse sunt si multe opinii; am incercat un fel de rezumat.
Altele:

Poveste Parfumată - Parfumul lui Gustar, parfumul muncii

Când spun “August” mă gândesc la tranziția spre toamnă. Este o lună a secerișului (îi mai spune Secerar), o lună care abundă în fructe, legume dar și flori. Deși aflată la limita cu Toamna August e luna în care sunt înflorite multe specii de flori, unele de interes apicol – flori care se află în diferite faze de înflorire. În stupi începe creșterea generației care va ierna – altfel spus: o nouă generație de albine pentru anul care va veni. Tot la vremea aceasta începe perioada de împerechere a urșilor. O veche legendă spune că ursul, cândva, era dus cu lanțul să mănânce miere, pentru ca nu voia: se temea de albine. Dar mai apoi, când a văzut că albina nu-i poate face rău, pentru că îl protejează blana groasă, nu s-a ma dat dus de la miere și oamenii au fost nevoiți să îl tragă de coadă și l-au tras așa de tare că i-au rupt coada – de aceea azi ursul nu mai are coadă (1)

În tradiția populară, în 6 August, se aduc ofrande pentru morți: struguri, must și faguri de albine. Gustatul primei boabe de struguri se făcea după un anumit ritual în care găsim formula de consacrare: Boabă nouă în gură veche. De la acest obicei ritual al gustării strugurilor - și a altor poame – luna August se mai numește Gustar – în zone precum Muntenia și Oltenia (2)

Parfumul lunii August este cel de fân proaspăt cosit, în primul rând. Dar aromele de dulceață care se fierbe, aroma gemului de prune, de caise si altele nu sunt mai puțin puternice. Sucul de rosii fierbe și el, parfumând aerul cu aroma dulce-acrișoară.
Se pregătesc terenurile pentru semănăturile ce vor urma – se ară și se acoperă cu îngrășământ; se îngrijesc livezile, se sapă la rădăcina pomilor și se sprijină dacă rodul e prea greu iar dacă fructele sunt prea multe se răresc, pentru a se pârgui frumos.
Stupii se primenesc iar dacă albinele nu mai au din ce să facă miere se mută în locuri mai potrivite.
Se culeg boabele de mei, dimineața devreme – când înca roua mai e pe câmp - și se lasă la uscat în soare, pe pânză albă. Se pun la uscat semințele; legumele și fructele se conservă pentru iarnă; se plantează spanacul, pătrunjelul și țelina – pentru a fi numai bune de folosit în iarnă.

De pe la 15 August strugurii încep să se coacă și începe culesul, apoi prepararea vinului – între care și șampania, despre care Madam de Pompadour se spune că a zis: e singura băutură care lasă femeia frumoasă după ce aceasta a băut.
O șampanie bună poate fi servită aproape alături de orice fel de mâncare. Celebrele bule ale șampaniei sunt datorate unei a doua fermentații a sevei strugurilor.
Strugurele e fapta stihiilor, vinul e opera omului și fără îndoială una din capodoperele sale.
Fără de părinteasca oblăduire a viticultorului, via se părăduiește și rod nu dă: îngroap-o, dezgroap-o, stropește-o, ciupește-o, copilește-o și poartă-I grijă de mamă fătului, până dă strugurele în pârg. Ajuns aici, așteaptă să se ivească pe cojiță „nobilul putregai”, apoi culege-l, zdrobește-l, lasă-l să fiarbă în budană, până i s-o urî fierbând, mută-l în poloboc, pritocește-l la soare și priveghează-i creșterea, până ce i-o suna ceasul să fie tras în sticle și culcat la loc de hodină și reculegere, în nisipul din adâncul întunecat al pivniței
– așa scrie Al.O.Teodoreanu despre struguri și vin (3)

În August ne bucură simțurile și gladiolele, busuiocul, levențica, macul, floarea-soarelui, cârciumăresele – acestea din urmă menționate atrag fluturii și plantându-le în gradină vom avea un plus de culoare și frumusețe. Despre florile de levențică se spune că aduc noroc celui care le poartă; în antichitate exista convingerea că deține puteri magice pentru a înlătura răul și a influența în bine relațiile amoroase. Se spune că regina Cleopatra i-ar fi sedus pe Marc Antoniu și pe Cezar folosind aroma de levențică.

Îmi vine în minte parfumul barbatesc Onyx, de la Azzaro – la care notele de top sunt lavandă, portocale și mandarine, note de mijloc busuioc, mușcată, cardamon și ca note de bază chihlimbar, patchouli, mușchiul stejarului.
Aroma dulce și calmantă de levențică este des folosită în parfumuri ca notă de top sau notă de mijloc. Aici amintesc Taylor of London Lavander sau Coty – Healing Garden Lavender.

Note
(1) Elena Niculita-Voronca, "Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica", Ed. Polirom, 1998);
(2) Ion Ghinoiu, “Zile si mituri”, Ed. Fundației Pro;
(3) Gastronomice, Al.O.Teodoreanu, Ed pentru Turism, 1973
Sirul Povestilor Parfumate incepe la Mirela

2012-08-04

Happy Weekend! (20) - In vino veritas

weekeeeend... happyyyyy...

Sfrijită ca o Sfântă Vineri, 
Mi-a spus o babă: la români,
Băbeasca place mult la tineri
Pe când Feteasca, la bătrâni.
(Al.O.Teodoreanu)

Bea vin! În el se află puteri de sănătate!
Le prinde băutorul, și prinde voioșie!
E vinul singur leacul în rele, câte-s toate,
Și când îl bei pricină-i oricând de bucurie!
Ea singura, beția-ți dă sațiu-n voluptate!
(folclor persan)

Sus ulcica! Sus paharul! După legea stămoșească!
Ne-au adus romanii apă, Dumnezeu să-i fericească!
Astăzi însă cu romanii ți-ar fi greu să te împaci;
Ziua vinului de astăzi, noi slăvim străbunii daci!
(Victor Eftimiu)

HAPPY WEEKEND! Editia 20