2012-12-03

Poveste Parfumata – Parfum de cozonac magic

Se grăbea să ajungă la destinație. Mai avea de distribuit un singur transport de cozonaci. Erau făcuți în mica lor făbricuță. Chiar dacă aluatul era frământat de roboți insensibili ingredientele erau amestecate cu dragoste de soția lui, de sora lui și de cumnat. Era o afacere de familie, abia începută, dar aveau succes deoarece nu făceau rabat la calitate și puneau mult suflet. Voiau ca oamenii să se bucure atunci când gustau din cozonacii făcuți de ei.
Mai aveau de plătit rate numai pentru camionul folosit pentru transport și totul ar fi fost bine, profitul s-ar fi mărit simțitor. Vindeau mulți cozonaci nu doar în perioada diverselor sărbători, ci în tot timpul anului. Oamenii veneau cu drag în micul lor magazin de desfacere. Fiecare era primit cu bucurie, ca și cum ar fi fost un membru al familiei.

Conducând pe șoseaua îngustă, cu vizibilitatea diminuată de fulgii albi de nea care pluteau lin spre șarpele de asfalt, se gândea la copilașul lor care se îmbolnăvise subit și medicii nu știau diagnosticul exact – își tot dădeau cu părerea și le scriau rețete cu medicamente scumpe care nici nu se găseau în orășelul lor. Îl înfiaseră pe micuț în urmă cu cinci ani – a fost abandonat în spital, la naștere, de mama lui adolescentă. Știau cine e mama și aceasta a fost foarte bucuroasă că micuțul ei va fi crescut de oameni buni.
Era obosit tare… Ar fi vrut să oprească pe marginea drumului dar comanda trebuia onorată. O căprioară – așa i s-a părut – a țâșnit din pădurea care străjuia șoseaua… A frânat brusc – din reflex – și a tras dreapta de volan – nu prea tare dar din cauza fulgilor care formaseră pe asfalt o pătura udă a ajuns între copacii din laterala șoselei. A apucat doar să își dea seama că se repede în beznă. Auzea, ca prin vis, niște șoapte și se gândea că cineva a văzut accidentul și a chemat ajutoare.
- Ia uite la ăla cum doarme acolo în colț! se auzi un chicotit, și se gândea că la el se referă.
- La câte semințe de mac are în el ce-ai vrea să facă, măi, coloratule!?
- Ești invidios pe bucățelele dulci și colorate care încântă ochii celor care savurează felii din trupul meu?
- Nu! Cei mai mulți oameni apreciază simplitatea! Și eu sunt simplu, pufos și nu așa dulce ca tine și nu mă lipesc de dinți!
- Ia, măi, gura – intervine o voce mai gravă. Nucile sunt preferate în aluat; e o tradiție pe care oamenii țin să o păstreze.
- Că stafidele nu-s tot de tradiție! intervine un glas uscat.
- Sigur, deshidratatule! mormăie, calm, cel plin cu semințe de mac. În loc să vă certați haideți să vedem cum îl scoatem pe omul acesta din impas! A trudit cu drag să ne facă buni, să fim vedete și foarte apreciați! Toți suntem la fel de buni, indiferent cu ce suntem umpluți!

Șoferul încerca să deschidă ochii, să afle ce se întâmplă. A reușit. În jurul lui era doar bezna, accentuată de farurile aprinse ale camionului. Le-a stins, să nu se consume bateria, în caz că nu va primi curând ajutor. A scos telefonul mobil, dar nu avea semnal. Lacrimi grele îi alunecau pe obraji. Trebuia să își anunțe soția că a avut un accident ușor și va întărzia, sperând că nu va lipsi și măine, în ziua de Ajun…
Greu, pentru că toate oasele îl dureau, a deschis portiera și a coborât. La un clipit distanță a văzut câțiva oameni îmbrăcați sărăcăcios, dar foarte curat, și care îl priveau zâmbind. Mai în spate se vedeau câteva căsuțe rotunde, văruite, acoperite cu zăpadă. Văzându-i pe oameni așa subțire îmbrăcați a uitat de necazul lui și s-a gândit că ar trebui să le ofere măcar ceva de mâncare, pentru că păreau și înfometați. A deschis ușile camionului și un val de parfum de patiserie l-a năucit. Niciodată cozonacii nu au avut așa parfum puternic după ce i-a ambalat și i-a urcat în camion. Miroseau așa frumos numai când erau calzi. A luat o pungă și și-a dat seama ca e cald cozonacul. Asta era prea de tot! A mai atins unul și era la fel de cald! S-a gândit că în accident se defectase cine știe ce și de aceea se încălziseră cozonacii. Dar știa că nu se puteau altera în timp așa scurt și a început să împartă cozonacii oamenilor care se adunaseră în jurul lui. Se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, ca și cum cozonacii râdeau în palmele lui atunci când îi oferea. Și îi oferea cu tot sufletul, gândindu-se că astfel se vor bucura și sărmanii în această seară, așa cum se bucurase și el, de atătea ori în viață. Accidentul devenise, dintr-o dată, o întâmplare fericită: putea să facă un bine. Era mai mult decât să onoreze o comandă.
Când în camion n-a mai rămas nici un cozonac în zare a văzut farurile a ceea ce părea să fie o mașina. A făcut semn și mașina a oprit. Se simțea foarte înghețat, nu putea vorbi dar se simțea luat pe brațe și transportat într-un loc cald. Și-a sunat soția imediat ce a devenit conștient și aceasta i-a dat cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut să o primească cineva în Ajun de Crăciun: băiețelul lor s-a ridicat din pat și a cerut să mănânce cozonac. Era copilul lor drag, așa cum era înainte de a fi copleșit de boala misterioasă. A plâns cum niciodată până atunci n-a mai plâns de bucurie! A sunat și pe cel la care trebuia să ducă transportul de cozonaci, să îi spună că nu mai avea ce să-i ofere dar că se va revanșa… Încă nu știa unde erau cozonacii – oamenii care l-au salvat din zăpadă au spus că nu există în apropiere vreun sat. Bărbatul de la capătul firului i-a spus că nu a mai trimis comanda – o anulase în ultima clipă și voia să își ceară scuze pentru aceasta, dar a constatat că nu ar fi avut bani să platească pentru acei cozonaci…
Total nedumerit, dar foarte fericit, șoferul s-a întins pe patul de spital. Prin fața ochilor păreau să plutească niște cozonaci care zâmbesc și dansează. Și-a zis că mai suferă, încă, de pe urma loviturii la cap și s-a lăsat în voia somnului… Conta mai puțin ce se întâmplase cu acei cozonaci, dar el era convins că niște oameni s-au bucurat să îi savureze.


Parfumul la care m-am oprit din căutarea pe net este "Calèche" de Hermès, un parfum creat în 1961 și  remodelat în 1992 - acum aroma sa începe cu note de cimbru, continuă cu note picante florale amestecate cu miros de piele, mosc, nuci și lemn.
Poate am ales acest parfum nu doar pentru că scrie că ar conține și ceva esență de nuci, ci și pentru că am citit despre Casa Hermes că nu a fost niciodată în rând cu tendințele, preferând clasicul.



Povestea este scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de Vienela.

2012-12-01

Happy Weekend! - Cântec pentru Lya

A Song for Lya, George R. R. Martin - Premiul Hugo, 1974
O poveste despre iubire, pe fond science-fiction. Ajunși la o anumită vârstă, membrii comunității skeene aleg Reunirea, ritual în urma căruia sunt parazitați de greeshka, un organism care îi devorează. Departe de a fi îngroziți de această perspectivă, skheenii o așteaptă cu nerăbdare și, odată parazitați de greeshka, intră într-o stare de pace sufletească și comuniune cu toți cei care se Reuniseră anterior. Chemată pentru a investiga acest mister, Lya - o femeie înzestrată cu capacități psihice dezvoltate - sondează creierele shkeenilor înainte și după ritual. Ea descoperă astfel un nivel de comuniune nemaiîntâlnit, similar accepțiunii de Dumnezeu.
Era însoțită în misiune de iubitul ei, Robb.  La finalul misiunii ea a ales Reunirea iar el a plecat spre lumea din care venise.
**
- Vei muri cu mine, Robb? Și atunci vom fi împreună? îl întreabă la un moment dat Lya pe Robb.
[…]
- Totuşi, spui că sunt perfectă şi că mă iubeşti. Sunt exact ceea ce-ţi trebuie. Dar sunt oare? Robb, eu îţi citesc gândurile. Ştiu când vrei să fiu sexy, aşa că sunt sexy. Văd ce te frământă şi te pot ajuta. Ştiu când vrei să fiu serioasă şi când să glumesc. Ştiu ce glume să fac. Niciodată ironii, nu-ţi place să răneşti oamenii, sau să-i vezi răniţi. Tu râzi cu oamenii, nu râzi de ei, iar eu râd cu tine şi te iubesc pentru gusturile tale. Ştiu când vrei să vorbesc şi când să tac. Ştiu când vrei să fiu tigroaica ta cea mândră, telepata ta extraordinară şi când doreşti să fiu o fetiţă neajutorată care-şi caută adăpost în braţele tale. Şi sunt toate astea, Robb, pentru că tu vrei aşa, pentru că te iubesc, pentru că simt bucuria din mintea ta la fiecare lucru pe care-l fac aşa cum doreşti tu. Nu plănuiesc niciodată să fac aşa, dar se-ntâmplă. Nu-mi păsa şi nu-mi pasă. În majoritatea timpului, nu eram nici măcar conştientă. Şi tu faci acelaşi lucru. Te-am citit. Nu poţi însă citi ca mine, aşa încât, uneori, ghicești greşit - eşti spiritual atunci când aş dori o înţelegere tăcută, sau te joci de-a masculul feroce când eu am vrut un băieţel pe care să-l alint. Totuşi de cele mai multe ori ghiceşti corect. Şi, în plus, încerci, încerci în permanenţă. Eşti însă tu, într-adevăr? Sunt eu, într-adevăr? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram perfectă, dacă eram eu însămi, cu toate greşelile mele şi cu lucrurile care ţie nu ţi-ar plăcea să le fac? Atunci, m-ai fi iubit? Nu ştiu. 
[…]
Lya pe care o puteam încă avea. Pe care aş fi avut-o şi acum. Ar fi fost uşor, atât de usor… O plimbare într-o peşteră întunecată, un somn scurt. Apoi, Lya cu mine pentru vecie, în mine, împărţindu-mă, ea fiind eu şi eu fiind ea. Iubindu-ne şi cunoscându-ne mai mult decât o pot face oamenii. Reunirea şi fericirea, fără nici o beznă, niciodată. Dumnezeu... Dacă credeam în cele spuse lui Valcarenghi, atunci de ce o refuzasem pe Lya?
Poate pentru că nu sunt sigur. Poate că sper încă la ceva mai măreţ şi mai iubitor decât Reunirea - la Dumnezeul de care mi s-a spus de când eram copil. Poate că risc, pentru că o parte din mine continuă să creadă. Dacă greşesc însă, atunci... bezna şi câmpia...

Postarea participă la Happy Weekend! 

2012-11-26

Parfum de mere și lămâi – Poveste parfumată

În fiecare seară de Vineri venea în local împrăștiind o urmă parfumată de lămâie proaspăt tăiata: L’Elixir de la Nina Ricci - lămâia și moscul fiind baza pe care este combinat parfumul. Se așeza pe scaunul înalt, rotund, și comanda mere coapte și un pahar cu cidru. Mânca alene merele, savura cidrul, fuma o țigară, mulțumea, plătea și pleca. Schimba câteva vorbe cu barmanul doar pentru că erau necesare dar nu părea să îi facă o plăcere deosebită. Respingea politicos pe oricine încerca să înceapă o conversație cu ea și nu se așeza niciodată la vreuna dintre mese. Cândva i-a spus că preferă acel local “de familie” pentru că e singurul loc din oraș unde merele coapte sunt savuroase și unde poate bea în liniște cidru de calitate, făcut cu atenție, din mere acrișoare dar coapte, zemoase și sănătoase, fermentate exact cât e necesar și păstrate la rece, în sticle bine închise, în pivnița localului. Obișnuia să pună în cidru câteva picături de zeamă dintr-o felie de lămâie, după care restul de zeamă din felie ajungea peste jumătățile de mere coapte, umplute în prealabil cu stafide și miere, presărate cu praf de scorțișoară. Zicea ea că astfel echilibrează aromele: merele coapte foarte dulci cu picăturile de lămâie acrișoare. Când zdrobea feliile de lămâie parfumul se împrăștia în local, împrospătând aerul.
De când clienta cea tăcută comanda mere coapte și alții au început să solicite, tentați de mirosul parfumat care învăluia salonul.
În această seară de Vineri comanda ei l-a surprins: l-a rugat să îi ofere băutura care crede el că i se potrivește. A privit lung în ochii verzi ai necunoscutei cu părul de foc și i-a spus: “Apple Car” iar ea a zâmbit, susținându-i privirea.
Având la bază calvados - cidru de mere dublu distilat făcut dintr-un amestec de soiuri cu mai multe gusturi: dulce pentru zahăr și fermentare, amărui pentru taninurile care îi conferă aroma, dulce-amar și acru pentru prospețime, cocktailul avea mai multe grade decât părea că poate suporta necunoscuta, dar a fost de acord.
A pus în shaker câteva cuburi de gheață, peste care a turnat calvados, apoi un lichior puternic, dulce și incolor, cu aromă extrasă din coaja uscată a portocalelor care cresc pe insula Curacao din Caraibe - pe scurt: triplu sec - apoi a completat cu suc de lămâie atunci stors din fructele acre. A strecurat compoziția, împărțind-o în două pahare, a decorat cu o cireașă și una dintre băuturi a oferit-o clientei. Ea i-a cuprins cu degetele-i lungi încheietura mâinii și l-a privit cu ochii ei verzi, șoptind cuvintele:
- Mulțumesc, Allure. Și un pahar cu cidru lângă, te rog… pentru că - zicea lord Byron: Licoare galbenă, de eu mă las / plăcerilor lumești ce fac / din pântec lupanar / și gura-mi fac o oarbă, / tu fă-mă demn și palid ca altădată.

Postare pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela.
Tema a fost propusă de Tury: https://arthurelu.wordpress.com/ (link invalid in febr 2021) 

Happy Weekend! – Mai puțină minte?

Cercetătorii de la Stanford susţin că mozaicul complex de gene care ne conferă capacităţile intelectuale este deosebit de vulnerabil la mutaţii, iar aceste mutaţii nu mai sunt eliminate acum prin selecţie naturală, deoarece, în societatea modernă, nu mai avem atâta nevoie de inteligenţă pentru a ne asigura supravieţuirea.
Reducerea inteligenţei va fi suplinită de dezvoltarea  tehnologiei, cred specialiştii.
[...] inteligenţa era esenţială pentru supravieţuire şi asupra genelor necesare dezvoltării intelectuale acţiona o enormă presiune a selecţiei naturale, fenomen care a dus inteligenţa umană spre maximul ei.
Dar, apoi, această presiune a scăzut treptat şi a început un declin lent al inteligenţei, spun autorii studiului. [...]
Sursa: descopera.ro 
***
Un bărbat trecut de prima tinerețe, dar cu potofelul gras, agață la bar o tânără frumoasă. După ceva timp ajung în apartamentul ei. Până ce tânăra “se pregătește” domnul vrea să pună un CD… pentru atmosferă. Pe raft: Brahms, Verdi, Ceaikowski…
- Vai, dragă, asemenea muzică asculți tu?!
- Ah, da, am absolvit Conservatorul.
Domnul se lasă păgubaș cu muzica, dar vede cărțile din bibliotecă: Eliade, Goethe, Pușkin…
- Vai, dragă, asemenea cărți citești tu?!
- Ah, da, am terminat și Filologia.
- Păi, bine, fato, da' prostituată cum ai ajuns?!
- Ah, printr-un mare noroc!

Din cugetările unui macho:
Înainte aveam o viaţă foarte activă: jucam tenis, fotbal, biliard, şah... participam la raliuri... aveam parte de partide amoroase în fiecare zi, primeam o mulțime de laude... Totul s-a terminat, brusc, când mi-a căzut Windows-ul.

În perioada examenului de bacalaureat:
Una dintre profesoare întreabă o elevă:
- Cât ai luat la româna, oral?
- Opt, doamnă profesoară.
- Știi ce-i aia oximoron?
- Doamnă, nu mă întrebați din chimie, că nu știu! Eu dau la drept mai departe!
(hanuancutei.com)

Postare pentru jocul Happy Weekend! (36) 

2012-11-23

Reflexii în Oglindă – Întuneric de ape

Gent – oraș universitar din Flandra de Est, Belgia. Situat la nord vest de Bruxelles, la confluența râurilor Escaut și Lys.

pod fotografiat noaptea


cladiri fotografiate noaptea, cu reflexii in oglinda apei

La SoriN au început Reflexiile.