O poveste despre iubire, pe fond science-fiction. Ajunși la o anumită vârstă, membrii comunității
skeene aleg Reunirea, ritual în urma căruia sunt parazitați de greeshka, un organism
care îi devorează. Departe de a fi îngroziți de această perspectivă, skheenii o
așteaptă cu nerăbdare și, odată parazitați de greeshka, intră într-o stare de
pace sufletească și comuniune cu toți cei care se Reuniseră anterior. Chemată
pentru a investiga acest mister, Lya - o femeie înzestrată cu capacități
psihice dezvoltate - sondează creierele shkeenilor înainte și după ritual. Ea
descoperă astfel un nivel de comuniune nemaiîntâlnit, similar accepțiunii de
Dumnezeu.
Era însoțită în
misiune de iubitul ei, Robb. La
finalul misiunii ea a ales Reunirea iar el a plecat spre lumea din care venise.
**
- Vei muri cu mine, Robb? Și atunci vom fi împreună? îl
întreabă la un moment dat Lya pe Robb.
[…]
- Totuşi, spui că sunt perfectă şi că mă iubeşti. Sunt exact
ceea ce-ţi trebuie. Dar sunt oare? Robb, eu îţi citesc gândurile. Ştiu când
vrei să fiu sexy, aşa că sunt sexy. Văd ce te frământă şi te pot ajuta. Ştiu
când vrei să fiu serioasă şi când să glumesc. Ştiu ce glume să fac. Niciodată
ironii, nu-ţi place să răneşti oamenii, sau să-i vezi răniţi. Tu râzi cu
oamenii, nu râzi de ei, iar eu râd cu tine şi te iubesc pentru gusturile tale.
Ştiu când vrei să vorbesc şi când să tac. Ştiu când vrei să fiu tigroaica ta
cea mândră, telepata ta extraordinară şi când doreşti să fiu o fetiţă
neajutorată care-şi caută adăpost în braţele tale. Şi sunt toate astea, Robb,
pentru că tu vrei aşa, pentru că te iubesc, pentru că simt bucuria din mintea
ta la fiecare lucru pe care-l fac aşa cum doreşti tu. Nu plănuiesc niciodată să
fac aşa, dar se-ntâmplă. Nu-mi păsa şi nu-mi pasă. În majoritatea timpului, nu
eram nici măcar conştientă. Şi tu faci acelaşi lucru. Te-am citit. Nu poţi însă
citi ca mine, aşa încât, uneori, ghicești greşit - eşti spiritual atunci când aş dori o înţelegere tăcută,
sau te joci de-a masculul feroce când eu am vrut un băieţel pe care să-l alint.
Totuşi de cele mai multe ori ghiceşti corect. Şi, în plus, încerci, încerci în
permanenţă. Eşti însă tu, într-adevăr? Sunt eu, într-adevăr? Ce s-ar fi
întâmplat dacă nu eram perfectă, dacă eram eu însămi, cu toate greşelile mele
şi cu lucrurile care ţie nu ţi-ar plăcea să le fac? Atunci, m-ai fi iubit? Nu
ştiu.
[…]
Lya pe care o puteam încă avea. Pe care aş fi avut-o şi
acum. Ar fi fost uşor, atât de usor… O plimbare într-o peşteră întunecată, un
somn scurt. Apoi, Lya cu mine pentru vecie, în mine, împărţindu-mă, ea fiind eu
şi eu fiind ea. Iubindu-ne şi cunoscându-ne mai mult decât o pot face oamenii.
Reunirea şi fericirea, fără nici o beznă, niciodată. Dumnezeu... Dacă credeam
în cele spuse lui Valcarenghi, atunci de ce o refuzasem pe Lya?
Poate pentru că nu sunt sigur. Poate că sper încă la ceva
mai măreţ şi mai iubitor decât Reunirea - la Dumnezeul de care mi s-a spus de
când eram copil. Poate că risc, pentru că o parte din mine continuă să creadă.
Dacă greşesc însă, atunci... bezna şi câmpia...
Postarea participă la Happy Weekend!