Primavara a demarat in tromba -
cum ar spune iubitorii motorizatelor. Copacii infloreau, firul ierbii razbatea,
crud, dintre frunzele moarte ale anului trecut, soarele stralucea luminand si
incalzind natura si oamenii. Sufletele pareau ca se dezmortesc si zburdau
libere, ca petalele primelor flori de primavara.
Masinile decapotabile,
motocicletele, scuterele, bicicletele impanzesc soselele. Tinerii par mai
tineri ca oricand si glasul lor, bucuria lor de viata nu trec neobservate. In
viteza lor nebuna de viata aproape ca nu mai vad altceva in jurul lor si
varstnicii tind sa-i apostrofeze mai des, sa bombane mai des in urma lor, cand
trec cu rolele, cu placa, bicicleta, scuterul sau motocicleta. Dar e primavara!
Urmeaza vara, vacanta, bucuria “zilelor fara cursuri”.
Cerul albastru si senin, soarele
inca bland evidentiaza culorile vii ale primaverii promitand o vara frumoasa.
La inceput de primavara Emil a
implinit varsta de 23 de ani. Si-a cumparat motocicleta si a facut, deja,
cateva ture cu ea. E fericit! Acum va putea merge la cursuri cu motocicleta,
pana toamna tarziu. Ba chiar viseaza sa mearga si iarna, cu pneuri potrivite.
Stie ca e nevoie de maiestrie sa conduci o motocicleta pe zapada dar e convins
ca va reusi. Mereu a reusit in ceea ce si-a propus si si-a facut parintii sa
fie mandri de unicul lor copil. Ar fi vrut un frate, sau o sora, dar n-a fost
sa fie. Era bine si asa. Parintii ii erau si frati si prietenii cei mai buni.
Abia astepta ziua de Vineri, sa
porneasca alaturi de prieteni spre cabana inchiriata pentru acel sfarsit de
saptamana. El “facea cinste”! Dorinta lui.
Isi facuse curaj si o ivitase pe
Angela, sa calatoreasca pe motocicleta lui de data aceasta. Era bucuros ca nu
mai trebuie sa mearga in spatele unui prieten. “Nu trebuie sa ma mai duceti in
spate” - le-a spus cand le-a aratat motocicleta nou-nouta, lucioasa si le-a
permis tuturor sa o “probeze”. Care mai de care venea cu sfaturi, dar el urma
numai sfaturile tatalui: nu tu o turatie mare la motor, nu aia, nu cealalta, nu
fara costum si casca pe motor si numai un costum viu colorat, sa fie mai usor
observat in trafic. Cu mototcicleta nu e ca si cu masina - chiar o masina care
vine din spate ajunge, la un moment dat, in asa-numitul “punct mort” in care
n-o poti vedea in retrovizoare. Dureaza cateva secunde aceasta “invizibilitate”
dar aceste secunde pot face diferenta intre viata si moarte. Pe mototciclisti
ii observa soferii chiar mai greu - motociclistul e una cu motorul sau si pare
“parte integranta” in décor. Nu sunt multi cei care pot aprecia corect viteza
unei motociclete - nu e tocmai valabil un sfat de genul “daca ti se pare ca
masina care vine din sens contrar sta ai timp sa executi o manevra de
depasire”. Nu. Motocicleta acum e acolo, acum e langa tine.
Emil e sigur pe abilitatea lui de
a stapani o motocicleta. Are permis de la varsta de 20 de ani si a condus mai
multe tipuri de motoare. E genul care stie ca poate atrage atentia si altfel
decat depasind viteza legala pe sosele si, in plus, isi iubeste parintii din
tot sufletul si n-ar vrea sa-i supere in vreun fel.
Ziua de Vineri a inceput minunat,
desi cu o seara inainte picurase. Emil s-a echipat, a luat pachetul pregatit de
mama, a iesit in curte si a incalecat saua motocicletei. Inainte de a-si pune
casca mama a venit si l-a imbratisat, sub privirile amuzate ale tatalui sau,
care era o fire mai rece, dar numai pentru cei care nu-l cunosc.
A turat usor motorul si a iesit
pe poarta. Urma sa faca plinul si apoi sa mearga dupa Angela. Abia astepta sa-i
simta bratele in jurul mijlocului - va fi prima data cand vor fi atat de
apropiati si fizic. Emotia facea sa-i bata inima mai repede. De n-ar fi avut
manusi ar fi simtit cum palmele ii transpira usor. Spera sa nu se faca de ras
in fatza ei.
A facut plinul, a glumit cu
baiatul de la casa, a cumparat un pachet cu guma de mestecat si a pornit spre
locuinta Angelei. Langa blocul ei era o florarie, de unde urma sa cumpere flori
pentru mama fetei, pe care o stima in mod deosebit.
Intersectia imensa, cu giratoriu,
il mai despartea de blocul unde locuia Angela. S-a inscris in sens si stop.
Soferul autoturismului a coborat
si a alergat la trupul inert care zacea pe asfalt. Au oprit si celelalte masini
si sensul giratoriu s-a blocat. “Nu l-am vazut, nu l-am vazut” balmajea
soferul, alb ca varul si tremurand.
Parintii au aflat de la rude
despre tragedia care i-a lovit. Viata fericita pe care au avut-o pana in urma
cu numai o ora a disparut brusc si pentru totdeauna. Sunetul de agonie al mamei
nu poate fi descris. Prabusirea in ea a fost instantanee. Ce poti sa spui unui
parinte caruia moartea ii ia copilul? Nimic. Poti face ceva pentru un astfel de
parinte? Nu. Un medic i-a facut un calmant puternic, sa nu-si faca rau singura.
Cu greu poti privi parintii care-si pierd copilul si nu te poti gandi decat ca
nu vrei sa traiesti o tragedie asemanatoare. Te poti gandi cat de neinsemnate
sunt toate dorintele marunte pe care le ai - si care ti s-au parut importante;
te mai gandesti ca ai o singura viata si ar trebui sa o traiesti intens si asa
cum ti-o doresti, nu asa cum vor unii sa-ti impuna; te gandesti la interesele
meschine care-i conditioneaza pe cei mai multi oameni si te gandesti, da! te
gandesti cu oarecare sentiment de vinovatie si de rusine ca nu parintii tai
sunt cei care plang, ca nu esti tu parintele care plange.
Filosofic discutand, moartea este
o trecere dintr-o stare in alta stare, este o eliberare, o descatusare a
energiilor cuprinse intr-un trup de tarana. Dar incearca sa spui asta unor
parinti carora moartea le-a rapit copilul.
In acea dimineata de Vineri
moartea s-a aflat si intr-un sens giratoriu, langa un sofer - ca multi altii -
care nu s-a deranjat sa priveasca de doua ori inainte de a se inscrie pe
directia dorita si a trimis un copil in Infinit.
