3 dec. 2012

Poveste Parfumata – Parfum de cozonac magic


Se grăbea să ajungă la destinație. Mai avea de distribuit un singur transport de cozonaci. Erau făcuți în mica lor făbricuță. Chiar dacă aluatul era frământat de roboți insensibili ingredientele erau amestecate cu dragoste de soția lui, de sora lui și de cumnat. Era o afacere de familie, abia începută, dar aveau succes deoarece nu făceau rabat la calitate și puneau mult suflet. Voiau ca oamenii să se bucure atunci când gustau din cozonacii făcuți de ei.
Mai aveau de plătit rate numai pentru camionul folosit pentru transport și totul ar fi fost bine, profitul s-ar fi mărit simțitor. Vindeau mulți cozonaci nu doar în perioada diverselor sărbători, ci în tot timpul anului. Oamenii veneau cu drag în micul lor magazin de desfacere. Fiecare era primit cu bucurie, ca și cum ar fi fost un membru al familiei.

Conducând pe șoseaua îngustă, cu vizibilitatea diminuată de fulgii albi de nea care pluteau lin spre șarpele de asfalt, se gândea la copilașul lor care se îmbolnăvise subit și medicii nu știau diagnosticul exact – își tot dădeau cu părerea și le scriau rețete cu medicamente scumpe care nici nu se găseau în orășelul lor. Îl înfiaseră pe micuț în urmă cu cinci ani – a fost abandonat în spital, la naștere, de mama lui adolescentă. Știau cine e mama și aceasta a fost foarte bucuroasă că micuțul ei va fi crescut de oameni buni.
Era obosit tare… Ar fi vrut să oprească pe marginea drumului dar comanda trebuia onorată. O căprioară – așa i s-a părut – a țâșnit din pădurea care străjuia șoseaua… A frânat brusc – din reflex – și a tras dreapta de volan – nu prea tare dar din cauza fulgilor care formaseră pe asfalt o pătura udă a ajuns între copacii din laterala șoselei. A apucat doar să își dea seama că se repede în beznă. Auzea, ca prin vis, niște șoapte și se gândea că cineva a văzut accidentul și a chemat ajutoare.
- Ia uite la ăla cum doarme acolo în colț! se auzi un chicotit, și se gândea că la el se referă.
- La câte semințe de mac are în el ce-ai vrea să facă, măi, coloratule!?
- Ești invidios pe bucățelele dulci și colorate care încântă ochii celor care savurează felii din trupul meu?
- Nu! Cei mai mulți oameni apreciază simplitatea! Și eu sunt simplu, pufos și nu așa dulce ca tine și nu mă lipesc de dinți!
- Ia, măi, gura – intervine o voce mai gravă. Nucile sunt preferate în aluat; e o tradiție pe care oamenii țin să o păstreze.
- Că stafidele nu-s tot de tradiție! intervine un glas uscat.
- Sigur, deshidratatule! mormăie, calm, cel plin cu semințe de mac. În loc să vă certați haideți să vedem cum îl scoatem pe omul acesta din impas! A trudit cu drag să ne facă buni, să fim vedete și foarte apreciați! Toți suntem la fel de buni, indiferent cu ce suntem umpluți!

Șoferul încerca să deschidă ochii, să afle ce se întâmplă. A reușit. În jurul lui era doar bezna, accentuată de farurile aprinse ale camionului. Le-a stins, să nu se consume bateria, în caz că nu va primi curând ajutor. A scos telefonul mobil, dar nu avea semnal. Lacrimi grele îi alunecau pe obraji. Trebuia să își anunțe soția că a avut un accident ușor și va întărzia, sperând că nu va lipsi și măine, în ziua de Ajun…
Greu, pentru că toate oasele îl dureau, a deschis portiera și a coborât. La un clipit distanță a văzut câțiva oameni îmbrăcați sărăcăcios, dar foarte curat, și care îl priveau zâmbind. Mai în spate se vedeau câteva căsuțe rotunde, văruite, acoperite cu zăpadă. Văzându-i pe oameni așa subțire îmbrăcați a uitat de necazul lui și s-a gândit că ar trebui să le ofere măcar ceva de mâncare, pentru că păreau și înfometați. A deschis ușile camionului și un val de parfum de patiserie l-a năucit. Niciodată cozonacii nu au avut așa parfum puternic după ce i-a ambalat și i-a urcat în camion. Miroseau așa frumos numai când erau calzi. A luat o pungă și și-a dat seama ca e cald cozonacul. Asta era prea de tot! A mai atins unul și era la fel de cald! S-a gândit că în accident se defectase cine știe ce și de aceea se încălziseră cozonacii. Dar știa că nu se puteau altera în timp așa scurt și a început să împartă cozonacii oamenilor care se adunaseră în jurul lui. Se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, ca și cum cozonacii râdeau în palmele lui atunci când îi oferea. Și îi oferea cu tot sufletul, gândindu-se că astfel se vor bucura și sărmanii în această seară, așa cum se bucurase și el, de atătea ori în viață. Accidentul devenise, dintr-o dată, o întâmplare fericită: putea să facă un bine. Era mai mult decât să onoreze o comandă.
Când în camion n-a mai rămas nici un cozonac în zare a văzut farurile a ceea ce părea să fie o mașina. A făcut semn și mașina a oprit. Se simțea foarte înghețat, nu putea vorbi dar se simțea luat pe brațe și transportat într-un loc cald. Și-a sunat soția imediat ce a devenit conștient și aceasta i-a dat cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut să o primească cineva în Ajun de Crăciun: băiețelul lor s-a ridicat din pat și a cerut să mănânce cozonac. Era copilul lor drag, așa cum era înainte de a fi copleșit de boala misterioasă. A plâns cum niciodată până atunci n-a mai plâns de bucurie! A sunat și pe cel la care trebuia să ducă transportul de cozonaci, să îi spună că nu mai avea ce să-i ofere dar că se va revanșa… Încă nu știa unde erau cozonacii – oamenii care l-au salvat din zăpadă au spus că nu există în apropiere vreun sat. Bărbatul de la capătul firului i-a spus că nu a mai trimis comanda – o anulase în ultima clipă și voia să își ceară scuze pentru aceasta, dar a constatat că nu ar fi avut bani să platească pentru acei cozonaci…
Total nedumerit, dar foarte fericit, șoferul s-a întins pe patul de spital. Prin fața ochilor păreau să plutească niște cozonaci care zâmbesc și dansează. Și-a zis că mai suferă, încă, de pe urma loviturii la cap și s-a lăsat în voia somnului… Conta mai puțin ce se întâmplase cu acei cozonaci, dar el era convins că niște oameni s-au bucurat să îi savureze.


Parfumul la care m-am oprit din căutarea pe net este "Calèche" de Hermès, un parfum creat în 1961 și  remodelat în 1992 - acum aroma sa începe cu note de cimbru, continuă cu note picante florale amestecate cu miros de piele, mosc, nuci și lemn.
Poate am ales acest parfum nu doar pentru că scrie că ar conține și ceva esență de nuci, ci și pentru că am citit despre Casa Hermes că nu a fost niciodată în rând cu tendințele, preferând clasicul.



Povestea este scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de Vienela.

9 comentarii:

  1. M-ai emotionat teribil de tare cu povestea ta! Este superba! Cred ca nimic nu este întamplator pe lumea asta! Te îmbratisez draga mea si îti urez o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca de obicei reusesti sa mentii la inceput o nota de suspans, am citit pana la sfarsit, pe nerasuflate. Deznodamantul, unul demn de sarbatorile de Craciun. Darul.
    Darul de a fi iubit, de a fi nascut, darul vindecarii printr-o minune. Dar din dar- cum se spune popular si urmarea... o stim.
    Sarbatori fericite!


    RăspundețiȘtergere
  3. "Daruind vei dobandi"!
    Frumoasa, emotionanta povestire!
    Seara buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. inca mai stim sa daruim si nu cred ca vom uita...
    emotionanta povestea ta Diana...am citit-o pe nerasuflate,scrii cu adevarat minunat...
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. A fost o poveste ca un basm aproape. Binele rasplatit cu bine...Vis sau nu, lucrurile par sa se fi legat. Poate doar fusese o parere a lui in urma accidentului...prefer sa nici nu stiu exact. Imi place mult cum ai scris povestea si nu caut mai multe raspunsuri. :)
    O seara placuta, Diana!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumoasă și originală povestea ta, în care realitatea trece tărâmul visului sau visul se transformă în realitate, iar cozonacii pufoși și aromați salvează, ca de obicei, situația. Așa fac cozonacii, sunt calzi și buni! :)
    Îmi plac toate parfumurile Casei Hermes, în mod special Caleche, e atât de ademenitor, de clasic, cum bine spui, atât de prețios!
    Frumoasă poveste! Te îmbrățișez! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. o poveste plina de sensibilitate... minunata descriere!
    ce bine ca te-ai înscris, altfel pierdeam ocazia de a citi aceste rânduri emotionante!
    eu m-am încsris si mai târziu :)) abia acum o ora :))
    o saptamâna minunata, Diana draga!

    RăspundețiȘtergere
  8. Diana, esti una dintre cele mai bune povestitoare din online, ai un talent deosebit de a transmite emotii, de a lega visul de realitate, bucuria de tristete. Miracolul vietii, miracolul care apare cand nu mai astepti nimic, mi-a facut pielea de gaina.
    O saptamana minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere