Prințul Nicolae de Hohenzollern, un șofer indisciplinat

România a fost una dintre primele zece țări din lume care a introdus automobilul în circulație, de la începuturile construcției acestuia. Încă din anul 1895, în București au circulat două automobile cu aburi, construite de firma franceză Gardner Serpollet, unul dintre acestea fiind expus la Muzeul Tehnic din București. 

Prinţul Nicolae, născut la 15 August 1903, fiul preferat al Reginei Maria, frate mai mic al lui Carol al II-lea, în perioada interbelică era acuzat de presă că merge cu viteză excesivă şi că îi înjura ”birjărește“ pe alţi şoferi. Era adevarat: prințului, fiind pilot de curse, îi plăcea să calce acceleratia pentru că îi plăcea viteza. Sigur că nu ar fi fost pedepsit ca alți șoferi care ar fi depășit limita legală de viteză, adică nu ar fi fost încătușat și nu i s-ar fi atârnat la gât o pancartă pe care scria “șofer” și jandarmul nu l-ar fi însoțit cu arma – cum se zice că se întâmpla șoferilor indisciplinați. Dar un mare scandal tot s-a iscat, când profesorul Nolica Antonescu, de la Universitate, a încasat două perechi de ”palme princiare“ în faţa Cercului Militar.

Dar prințul Nicolae pare că era indisciplinat de felul lui, pentru că s-a căsătorit cu Ioana – iubirea vieții sale – pe care a întâlnit-o la Automobil Clubul Român. Ioana, fiind căsătorita, a divorțat pentru prinț și s-au căsătorit în secret la 28 Octombrie 1931, fără consimțământul regelui Carol al II-lea și casatoria a fost declarată “inexistentă”. Pentru că n-a vrut să desfacă această uniune, în 9 Aprilie 1937, Consiliul de Coroană îl exclude din familia regală – “sancțiune” aplicată tuturor membrilor familiei regale care se căsătoresc cu o persoană care nu are “sange regal”. Carol al II-lea îl autorizează să poarte numele Nicolae Brana. În exil, în anul 1963, Ioana moare. În 1967 prințul se căsătorește cu Thereza Fiqueira de Mallo, originară din Venezuela.

A încetat din viaţă în Iulie 1977 și este înmormântat la Lausanne, alături de soţia sa Ioana.

Revenind la prinț ca amator de curse auto. Automobilul preferat era un “Duesenberg Straight Eight” roșu, creat de  de fraţii Fred şi Augustus Duesenberg la St.  Paul, Minnesotta, și în 1926 adusă în România de prinţ. La volanul acestui automobil principele român a triumfat în mai multe întreceri internaţionale.

Înainte vreme,  în România se organizau curse de Grand Prix și la competiții participau marci celebre de automobile, între care: Bugatti, Maserati, MG, Alfa-Romeo sau BMW. Printre românii care participau cel mai des la cursele din străinătate  se număra prinţul Nicolae. În anul 1933, prinţul împreună cu ”Papa“ Cattaneo au terminat cursa de 24 de ore de la Le Mans pe locul 14. Un an mai târziu, la ediţia următoare a cursei, l-a avut coechipier pe celebrul pilot britanic Withney Straight. Din păcate, maşina lor a terminat cursa doar pe locul 45.

La instaurarea regimului comunist cei mai mulţi dintre proprietarii bolizilor au încercat să-şi ascundă ”bijuteriile“ pe patru roţi de furia naţionalizărilor. Având mulți prieteni la Brașov – între care și renumitul pilot Jean Calcianu de la IAR – principele a ales să își ascundă Duesenberg-ul în acest oraș. Dar la începutul anilor ’50, milițienii au găsit într-o șură, din zona unde azi e stadionul “Tineretului”, un automobil de curse ascuns sub niște prelate. Se descoperă că automobilul este al principelui Nicolae dar nu se știe ce finalitate a avut ancheta în aceasta privinta, dar automobilul este rechiziţionat şi expus la Secţia ”Prototipuri“ a Clubului Sportiv ”Steagul Roşu“. Era unul dintre cele opt automobile de acest fel produse în lume. La mijlocul anilor ’70 Securitatea începe să strângă maşinile produse până în 1948 pentru a le vinde în strainatate. În data de 7 Septembrie 1976 Clubul Sportiv “Steagul Roşu” primeşte o adresă de la Întreprinderea de Comerţ Exterior ”Terra“ Bucureşti în care se cereau detalii despre starea tehnică a motorului, uzura cutiei de viteze, starea caroseriei şi seria motorului. În final, era solicitată şi adresa pilotului Jean Calcianu, despre care existau informaţii că deţinuse un automobil deosebit, Isota Fraschini.

La începutul lui ianuarie 1977, doi tovarăşi, însoţiţi de câţiva clienţi străini, au negociat cu Clubul modul în care va fi vândut valorosul autoturism, fără ca acesta să mai fie restaurat. Pe 21 martie 1978 conducerea Clubului “Steagul Roşu” este înștiințată de la Bucureşti că va primi “15.000 de dolari pentru achiziţionarea de materiale sportive” în cazul iminentei tranzacţii.  Corespondenţa de doi ani dintre clubul braşovean şi ”Terra“ nu duce, până la urmă, la niciun rezultat. În dimineaţa zilei de 26 iulie 1978, maşina este totuşi ridicată şi dusă la Muzeul Tehnicii ”Dimitrie Leonida“ din Bucureşti. Actul de predare-primire este semnat în 26.06.1978.  S-a constatat cu mirare – desi n-ar fi trebuit, zic eu - că automobilul avea cutia de viteze, aripile şi uşile înlocuite cu unele ce proveneau de la un autoturism Volga, fabricat în Rusia. Nu s-a aflat unde au dispărut părţile respective din maşină.

Resurse online si sursa foto:

http://story.casasfatului.ro/tag/jean-calcianu/ (in febr 2021 site-ul nu mai exista)

Sinagoga Albastră și Sinagoga Neologă din Brașov

Prezența negustorilor evrei în Brașov este atestată din secolul al XV-lea dar primii evrei s-au stabilit în orașul Brașov în anul 1807, cu aprobarea consiliului local, printr-un decret imperial. Comunitatea evreilor a fost înființată oficial în 1826, de către primele patru familii de evrei. Existau restricții în ceea ce privește meseriile pe care le puteau practica, ei putându-se angaja doar dacă respectivul loc de muncă era refuzat de sași. Membrii comunității se îndeletniceau cu negustoria, dar mai existau și meseriași (pălărieri, croitori, zugravi, bijutieri) sau intelectuali în rândul populației evreiești.

După război, o parte importantă a evreilor din Brașov a emigrat. În 1890 trăiau în oraș 769 evrei, în anul 1940 numărul lor crescuse de la 4000 la 6.000 de persoane, ca urmare, în special, a evreilor refugiați din Moldova, Basarabia și Bucovina. Deși în Brașov exista o numeroasă populație de origine germană și evidente tendințe antisemite, totuși, nu a fost pusă în pericol viața evreilor. La data recensământului populației din 1956 în oraș mai locuiau doar 1.759 evrei; azi mai sunt circa 200 de membri. 

Sinagoga Neologă

Comunitatea evreilor din Brașov s-a divizat în 1877 în evreii de rit ortodox (tradiționalist) și cei de rit neolog. Evreii din cele două rituri și-au construit propriile lăcașe de cult.

Sinagoga Neologă din Brașov, situata pe str. Poarta Șchei nr. 29, a fost construită între anii 1899-1901, după planurile arhitectului maghiar Lipot (Leopold) Baumhorn (1860-1932), format la Școala Vieneză, și a fost inaugurată la 20 august 1901. Suprafața clădirii este de 657 mp.

Stilul de construcție al sinagogii este maur, având planul unei bazilici cu trei nave. Sunt prezente elemente decorative gotice (rozete, ancadramentele ferestrelor și porților) și romanice.

Sinagoga a fost renovată și resfințită în anul 2001, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență. Este folosită și în prezent în scopuri rituale. Pe lângă sinagogă, comunitatea evreilor din Brașov dispune de un restaurant ritual, un cabinet medical și un serviciu de asistență la domiciliu.

Sinagoga a fost inclusă în lista monumentelor istorice de interes naţional.

Sinagoga  Albastră

Pe str. Castelului nr. 64, într-o curte, departe de privirile trecătorilor, nefiind în “circuitul turistic”, se află Sinagoga Albastră, construită in anul 1924 de evreii de rit ortodox și considerată o bijuterie arhitectonică. Zidul exterior al clădirii este o adevarată operă de artă. Sinagoga avea baie rituală și un cimitir central, pe str. Cloșca.

În anul 1941, sinagoga ortodoxă a fost devastată de legionari și se pare că de atunci și-a încetat funcționarea.

Sinagoga Albastră - detaliu

Peretele, deasupra intrării flancate de două coloane, este decorat cu mozaic din faianță albastră, cu motive de plante; în mijloc se afla menora, încadrată de doi lei poleiți. Apariția leilor în arta decorativă a sinagogilor din România este o raritate, cu toate că în cultul mozaic este permisă folosirea figurilor animale. Din păcate, monumentul este într-o stare avansată de degradare și vizitarea este interzisă deoarece există pericol de accidente. Geamurile sunt sparte, tencuiala e scorojită, spălată de ploi și zăpezi, tâmplăria e putrezită și gardurile ruginite. Nimeni nu se implică în renovare pe motiv că sinagoga aparține comunității de rit ortodox care nu mai are în Brașov niciun reprezentant. Deși degradată, cu puțină imaginație se poate ghici frumusețea de odinioară: faianța lucește, leii par din aur și menora nu e afectată prea tare de timp.

Nimeni nu pare să dorească reabilitarea edificiului pentru că sunt necesari bani mulți. Totuși, se aude din când în când despre dorința de reabilitare și despre încercarea de a găsi fondurile necesare.

Cine știe de existența ei și dorește să o vadă trebuie să sune la poartă și să aștepte ca un vecin să răspundă - în mod sigur persoana respectivă va permite accesul.

Sursa foto Sinagoga Neologa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:1901_Sinagogue_Brasov.jpg 

Băncile din piatră ale Muntelui Tâmpa

Muntele Tâmpa este simbolul natural al Brașovului, oraș cunoscut și ca “orașul de la poalele Tâmpei”. E situat în mijlocul orașului, fiind ca o graniță între partea medievală a orașului și cea modernă, dominată de blocurile din beton. Suprafața totală a ariei protejate prin lege este de 188,9 hectare.

Rezervația naturală Tâmpa e unica rezervație naturală din lume aflată în mijlocul unui oraș.

Pe aleea de la baza Tâmpei se poate observa printre băncile de lemn şi o bancă rustică din piatră. Povestea acesteia este consemnată în mai multe documente care vorbesc despre misterele masivului Tâmpa.

Se spune că pe cărarea din spatele Zidului Cetăţii se plimbau, îmbrățișați, doi îndrăgostiți. La un moment dat, o stâncă desprinsă din vârful Tâmpei s-a prăbușit și i-a ucis, îngropându-i sub ea. În memoria lor a fost cioplită banca.

Prăbuşirea bucăţii de stâncă si numele fetei – Ana Maria - au fost atestate documentar în anul 1817.

O altă bancă ce atrage atenția este banca lucrată în memoria senatorului Oskar Alesius. Banca din piatră se află la începutul ascensiunii spre vârful Tâmpei pe traseul Treptele lui Gabony (traseu numit și Drumul Stâncii sau Drumul Scărilor), care este considerat un obiectiv turistic interesant. Pe treptele săpate în calcar se urcă un versant abrupt, până la o mică platformă unde se deschide o frumoasă panoramă asupra orașului. În timpul iernii acest sector este dificil de străbătut dar vara, cam într-o oră, se ajunge în vârful muntelui.

În anul 2008, după aproape 80 de ani, traseul a fost reabilitat pentru prima dată și arată aproape ca în 1931, anul în care a fost amenajat. Treptele din beton au fost refăcute iar cele săpate în stâncă au fost curățate; o porțiune de potecă a fost acoperită cu piatră spartă, au fost refăcute balustradele și au fost amenajate șase popasuri de-a lungul traseului, cu mese și bănci din lemn. Fiind arie protejată nu au fost amenajate vetre pentru foc - focul fiind interzis pe Tâmpa.

Materialele, 103 tone, au fost cărate cu targa sau în raniță. Acolo unde a fost posibil s-a păstrat construcția originală.

din iunie 2020, de la un utilizator anonim al carui comentariu a fost indicat ca "link defect" si eliminat prin programul de "curatare":

https://www.facebook.com/MyNameBrasov/photos/banca-sculptata-in-memoria-senatorului-oskar-alesius-este-la-inceputul-urcarii-p/1227318370743385/

Codul Bushido (hw9)

Codul Bushido e o ”cale” pe care un bărbat trebuie s-o urmeze pentru a deveni războinic fără să-și piardă umanitatea.

1. Gi: decizia corectă, luată cu sânge rece, atitudinea corectă, adevărul. Fii cinstit în relațiile tale cu toată lumea. Crede în justiție. Pentru un samurai adevărat nu există nuanțe de gri, în ceea ce privește onestitatea și justiția, există numai bine sau rău.

Pentru samurai a minți era echivalent cu a-și pierde onoarea pe vecie. Ei preferau să spună adevărul chiar dacă gestul le-ar fi adus moartea. Dacă ar fi fost puși în situația de a minți ar fi ales sepuku (autoeviscerare). Azi nu mai e cazul dar, uneori, a spune adevărul cu orice preț ne poate pune  în situația de “sepuku social” și puțini sunt cei care pot accepta să nu fie în atenția semenilor din imediata lor apropiere iar unele minciuni au ajuns să fie considerate “nevinovate” și “necesare”.

2. Yuu: curaj până la eroism.

A interveni în situații limită pentru a-i ajuta pe cei din jur este obligatoriu din partea unui om care trăiește după principii de viață onorabilă. Pentru samurai familia era ridicată la cel mai înalt rang, ei neprecupețind niciun efort pentru a apăra și cinsti această valoare, ca atare a-și proteja consoarta devenea pentru ei o îndatorire de onoare.

3. Jin: iubire universală, generozitate față de oameni, compasiune. Prin antrenamente intense samuraiul devine rapid și puternic. Acesta nu este ca ceilalți oameni. Dezvoltă o putere care trebuie să fie utilizată pentru binele tuturor. El are compasiune. Ajută camarazii în fiecare ocazie.

4. Rei: acțiune corectă - o calitate esențială, bunăvoință. Samuraiul nu are nici un motiv să fie crud. Nu trebuie să-și dovedească puterea. Un samurai este politicos, chiar și cu dușmanii săi.

Cumpătarea este o calitate din ce în ce mai rar întâlnită: nu se “scoate sabia” pentru orice fleac, pentru injurii în trafic sau între vecini. Un om onorabil “scoate sabia” doar atunci când sunt atinse valori morale esențiale, ori a-ți fi tăiată calea sau a fi înjurat în trafic nu înseamnă că ți-a fost încălcată onoarea, ci înseamnă că ai întâlnit o ființă care nu merită atenția unui om care știe ce înseamnă onoare.

5. Makoto: sinceritate totală, onestitate. Atunci când un samurai spune că va face ceva, acel lucru este ca și făcut. Nimic de pe acest pământ nu îl va opri să facă ceea ce el a spus că va face.

6. Meiyo: onoare si glorie. Adevăratul samurai are un singur judecător, onoarea lui.

7. Chugi (Chuu): devoțiune, loialitate. Un samurai este extrem de loial față de cei din jurul său. Pentru războinic, cuvintele unui om sunt ca urmele sale: le poți urmări oriunde merge.

Sayanora!

Din dicționarul amuzant

Zen = doctrină despre iluminare, care pune accentul pe meditație și care este predată, în general, de călugări bătrâni și confuzi în capul cărora au căzut prea multe pietre când meditau sub cascadă.

 Happy Weekend! Editia a 9-a

Vă ofer ghiocei!

Odata, cu mult timp in urma, Soarele, luand infatisarea unui tanar, a coborat intr-un sat, la hora. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita ascunsa. Oamenii s-au intristat. Pasarile au incetat sa cante, izvoarele nu mai curgeau si copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa infrunte zmeul.

Intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece in cautarea Soarelui si sa il redea oamenilor. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat puterile lor sa il infrunte pe zmeu, sa il biruie si sa elibereze Soarele. Drumul voinicului a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au inceput lupta. Zile intregi s-au infruntat pana cand zmeul a fost doborat. Slabit de puteri, ranit grav, tanarul a eliberat Soarele. Astrul s-a ridicat pe cer inveselind si bucurand lumea. Strigatele de bucurie ajungeau pana la tanarul voinic care se bucura si el vazand ca Natura revine la viata. Dar el n-a mai ajuns sa vada Primavara in toata splendoarea ei. Sangele i s-a scurs prin rani in zapada imaculata. Pe masura ce zapada se topea rasareau flori albe: ghioceii, care au ramas de atunci vestitorii Primaverii. Cand ultima picatura de sange s-a scurs tanarul a murit. De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu si le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul simbolizeaza dragostea pentru frumusetile eterne ale vietii: prietenia, fidelitatea si onoarea, amintind culoarea sangelui voinicului care si-a dat viata pentru intreaga omenire si albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a Primaverii.

*

Inainte vreme martisorul nu era oferit numai femeilor, ci era un dar care se oferea copiilor si tinerilor, indiferent de varsta acestora, in ziua de 1 Martie, inainte de rasaritul Soarelui. Adevaratul martisor era firul alb-rosu, care se purta in piept pana la primele semne ale instalarii Primaverii: cantecul cucului, venirea randunelelor sau a berzelor sau inflorirea visinilor, apoi se lega pe ramurile unui pom fructifer pentru a aduce noroc si belsug celui care il oferea pomului, sau era aruncat in directia de sosire a pasarilor calatoare si se striga: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

Martisorul este, potrivit traditiei, un snur bicolor care aduna zilele, saptamanile si lunile anului in doua anotimpuri, iarna si vara, facut cadou la l Martie, ziua Dochiei, stravechi inceput de an agrar.

Dupa unele traditii, firul Martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul primavara, la nasterea anului agrar.

Traditia seculara spune ca Martisorul de argint, asemenea celui ancestral, este un odor sfant si trebuie respectat ca atare: el aduce norocul si sanatatea, alunga paguba si dusmania. Tot traditia spune ca cel care poarta Martisorul se imprieteneste cu Soarele, protectorul sanatatii, iar cel care-l daruieste, ofera celui drag o farama de Soare.

Am primit de la OchiiVerzi! Multumesc!

Acestea fiind scrise va ofer in dar Ghiocei, ca martisor, si va doresc tuturor sanatate si noroc.

Reflexii in Oglindă - O umbră în vitrină

In Sala Costumelor - Castelul Bran

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la

"Reflexii în Oglindă" in oglinda”, la SoriN

Elena Mureșianu – prima femeie-administrator din spațiul jurnalistic românesc

Elena Popovici se naşte la 13 septembrie 1862, fiind fiica unui comerciant din Sibiu stabilit mai apoi la Brașov.

Între anii 1884 şi 1888 urmează cursurile secţiei pentru femei a Şcolii de Arte şi Meserii a Muzeului Austriac pentru Artă şi Industrie din Viena, unde s-a dovedit a fi o elevă conştiincioasă, promovând cu succes toate examenele. Aici educaţia tinerei artiste a urmat întru-totul modelul academist; a executat numeroase studii de atelier şi copii după stampe reprezentând operele unor artişti faimoşi dar ocazional lucrează şi studii după natură. Din creaţia sa a supravieţuit un mic număr de lucrări, păstrate parte la Muzeul de Artă Braşov, parte la Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, între care: ”Băiatul cu covrigi”, ”Arme bosniace” şi ”Natură statică”.

Rămasă orfană, mai întâi de mamă, în 1878, apoi, la scurt timp şi de tată, Elena se va afla sub protecţia unchiului său matern, Gheorghe I. Nica. Din cauza problemelor financiare ale familiei, Elena își va întrerupe studiile și se va întoarce la Brașov în anul 1888 și în octombrie se căsătoreşte cu Aurel Mureşianu, cel care, de altfel a şi susţinut-o în ideea de a urma studiile Şcolii de Arte şi Meserii de la Viena. Ca soţie i-a dăruit 2 copii: Aurel (Riculeţ) şi Elena Aida (Tuca) de viitorul cărora s-a interesat tot timpul (pentru confirmare vezi informaţiile de pe site-ul muzeului "Casa Mureşenilor", Braşov)

Firea sa artistică a îndemnat-o să insufle şi copiilor săi dragostea pentru artă, pentru cultură, în general. A fost prima pictoriță româncă din Brașov.

Elena Muresianu - autoportret

Bogata corespondenţă dintre ea şi soţul său, Aurel (corespondenţă păstrată în arhiva Muzeului ”Casa Mureşenilor” – v. și nota) demonstrează participarea acesteia la afacerile familiei.

Implicarea lui Aurel Mureşianu în lupta pentru emancipare naţională a românilor din Transilvania va duce la arestarea lui în 1899, dar şi la moartea survenită în 1909. Aceste evenimente o vor determina pe Elena Mureșianu să preia activităţile tipografiei “A. Mureşianu” şi ale redacţiei Gazetei Transilvaniei. Nu puţine sunt scrisorile trimise soțului (pe care il alintă Tucu) și copiilor, în care descrie problemele zilnice cu care se confruntă, fie că sunt financiare, fie privitoare la materialele folosite în tipografie.

Solidaritatea umană şi sentimentul naţional au făcut din Elena Mureşianu un militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Astfel, din iniţiativa sa, la 27 aprilie 1894, s-a constituit un Comitet Naţional al Femeilor Românce, care avea drept scop organizarea unor acţiuni de sprijinire a celor implicaţi în procesul Memorandului. Şi tot ei i se datorează iniţiativa realizării medaliei comemorative ”Totul pentru naţiune”, din vânzarea căreia se obţineau fonduri folosite în scopuri naţionale. Membră a unor societăţi de diverse genuri, participantă la expoziţii de pictură Elena Mureşianu se impune ca o deschizătoare de drumuri, ea fiind prima femeie-artist cu studii de specialitate din spaţiul românesc.

Nota

Casa Muresenilor

Muzeul este situat lângă Piața Sfatului din Brașov și a fost înființat în 1968, în urma donațiilor descendenților familiei Mureșianu. Aici se află scrisori, fotografii, ziare, cărți rare, tablouri, sculpturi, obiecte de mobilier din secoulul XIX, obiecte de familie și suveniruri ale membrilor familiei. 

Având peste 25.000 de documente, este cea mai vastă și importantă arhivă de familie din întreaga țară, întrucât Mureșenii au fost fondatorii și deținătorii unui ziar politic timp de mai bine de 50 de ani și au ținut legătura cu toți politicienii din România și Translivania din a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX. 

Muzeul e este închinat memoriei unei familii care a avut contribuții enorme la viața politică și culturală a secolului ei. Iacob Mureșianu (1812-1887), a fost proprietarul și editorul  primului ziar politic al românilor din Transilvania - Gazeta de Transilvania - și a fost și fondatorul unor școli și membru al Academiei Române. Andrei Muresianu (1816-1863) a fost poetul revoluției din 1848 și autorul  imnului României din prezent. Aurel Mureșianu (1847-1909) a fost un politician de seamă, fondator al Partidului Național Român și primul jurnalist profesionist. Elena Mureșianu (1864-1924) și Traian Mureșianu (1865-1901) au fost artiști. Ei au absolvit academia de arte frumoase în Viena și Munchen. Iacob Mureșianu a absolvit ”Academia de Muzica” în Leipzich și este considerat un clasic al muzicii culte românești.

Muzeul ilustrează în special viața și activitatea poetului Andrei Mureșianu, a publicistului Iacob Mureșianu (1812 - 1887), a fiului său Aurel Mureșianu (1847 - 1909), gazetar și publicist, și a compozitorului Iacob Muresianu jr.

Cele patru încăperi ale muzeului cuprind exponate ce ilustrează viața culturală a Brașovului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și poate fi văzută și o colecție de instrumente muzicale.

La intrarea în muzeu se află o sculptură în bronz reprezentându-l pe Iacob Mureșianu-tatal.

În aceeaşi clădire este amenajat şi muzeul memorial Gheorghe Dima (1847-1925) cuprinzând obiecte, fotografii şi documente aparţinând compozitorului.

Surse:

http://muzeulmuresenilor.ro/2010/04/29/elena-muresianu/

http://www.travelwiz.ro/brasov/casa-muresenilor