Ziua Detinutilor Politici Anticomunisti

In data de 9 martie e marcată, in România, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, victime ale unui regim totalitar instaurat după al doilea război mondial; ziua e instituită prin Legea 247 din 2011 și e dedicată memoriei celor care au fost închiși, deportați sau persecutați pentru opoziția față de regimul comunist.

Probabil că nu întâmplător a fost aleasă această zi pentru a coincide cu data la care, in calendarul ortodox, sunt pomeniți cei 40 de Mucenici din Sevastia. Aceștia erau un grup de soldați creștini în armata romană staționată in Sevastia, in primele decenii ale secolului al IV-lea, într-o perioadă marcată de persecuții împotriva creștinilor, in timpul domniei împăratului Licinius, co-împărat roman cunoscut ca fiind ostil noii credințe. Cei 40 au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni și să-și renege credința, gest considerat de autorități un act grav de nesupunere. In plină iarnă, dezbrăcați, au fost aruncați într-un lac înghețat, torturați astfel pentru a fi determinați să se dezică de Hristos. Soldații au indurat până la capăt suferința, cu credința neclintită.

Sunt amintiți in fiecare an, in 9 martie, românii care au luptat împotriva regimului totalitar comunist, mărturisind și credința religioasă împotriva ateismului, și care au ajuns să fie închiși în lagăre și închisori, unde au îndurat grele suferințe, mulți plătinând prețul suprem.

La Brașov, la Monumentul Luptătorilor Anticomuniști din Piața Teatrului Sică Alexandrescu, a avut loc o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din România.

Din istorie

Partidul comunist a început să se formeze, in România, din 1921...

In anul 1944 se poate spune că cel de-al doilea război mondial s-a încheiat. România a fost ocupată de armata sovietică pentru mai mult de zece ani, țara intrând în sfera de influență a URSS. De la Moscova au fost impuși oameni la conducerea țării și a fost sprijinită acapararea tuturor instituțiilor statului de comuniști. In 6 martie a fost instaurat primul guvern condus de comuniști (Petru Groza); regele a fost obligat să abdice in 30 decembrie 1947. Trupele sovietice s-au retras în 1958.

Ce au făcut comuniștii

Susținuți puternic de sovietici, acționând în ilegalitate in timpul războiului, spre final au "ieșit la lumină" și au fost utili in politica de atunci, dar ce a urmat... 

Democrația a fost "eradicată", înlocuită cu un regim totalitar ce a durat până în decembrie 1989.

Pluralismul politic a fost eliminat; un partid unic, Partidul Comunist Român, era suficient. Dar până atunci... In 1948, Partidul Social Democrat (PSD) a fuzionat cu Partidul Comunist (PC), rezultând un partid unic: Partidul Muncitoresc Român (PMR). Socialiștii adevărați au avut de suferit ulterior (nu toți trecuseră de partea comuniștilor). In 1965 Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român.

La începutul erei comuniste, tinerii care proveneau din familii de oameni înstăriți și/sau din unele familii de intelectuali nu aveau dreptul să se înscrie nici la învățământ mediu, cu atât mai puțin la studii superioare. Mulți intelectuali, mulți dintre cei cu o stare materială bună până atunci nu au avut dreptul la pensie (dacă aveau vârsta), aveau dreptul, eventual, la o muncă prost platită...

Proprietatea privată a fost limitată; fabrici, uzine, bănci, cooperative etc. au fost naționalizate; țăranii înstăriți au fost obligați să își înscrie terenurile agricole în cooperative de stat; cetățenii aveau dreptul să aibă în proprietate o singură locuință - ce avuseseră in plus a fost naționalizat - in cazul unora s-a naționalizat totul, proprietarii fiind, in unele cazuri, obligați să trăiască în vreo cămăruță, in restul casei fiind instalate familii aduse la muncă, cetățeni care s-au evidențiat în rândurile comuniștilor etc.

La un moment dat s-au închis granițele - călătoriile erau permise, mai apoi, in "țări prietene" (= cu regim totalitar), iar în țări "vestice" in anumite condiții, cu aprobări speciale. Legăturile cu cetățeni străini erau interzise. Deținerea valutei a fost interzisă.

Ascultarea posturilor de radio străine și cititul publicațiilor primite din străinătate nu erau acceptate; multe cărți au fost efectiv interzise, in sensul că nu aveai voie să le ai in bibliotecă și nici să le împrumuți de la biblioteca publică - de predat la școală anumiți autori, filosofi etc. nici nu se punea problema.

Presa, filmele, cărțile etc. erau cenzurate.

Justiția avea ca misiune înfăptuirea politicii de stat; procurorii erau instrumente executive ale partidului unic; procesele erau rapide, pedepsele foarte mari; uneori, din completele de judecată făceau parte asesori populari. Securitatea statului putea desfășura anchete penale și putea să rețină oameni, chiar fără măcar un proces mascaradă. Miliția era un organ represiv al statului. 

Unii cetățeni - prea puțini, din păcate - au înțeles ce se întâmplă și, bogați sau săraci, intelectuali sau muncitori, au sperat la o eliberare de armata de ocupație și de comuniști și s-au opus regimului care se instaura; așa a început rezistența.

Ce s-a întâmplat cu nemulțumiții de regim

Unii erau nemulțumiți de noul regim, de alții era nemulțumit noul regim...

Politicieni din partidele tradiționale - liberali, conservatori, țărăniști - au fost arestați și unii au murit în închisoare.

După unificarea PSD cu PC, în 1948, mai mulți fruntași socialiști sunt arestați; liderii sunt condamnați la ani grei de închisoare, sub acuzația de "înaltă trădare" - în închisori precum Jilava, Văcărești, Gherla (unii au murit în închisoare, alții curând după eliberare din cauza bolilor grave contractate).

Mulți dintre liderii politici și religioși care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, participând la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au sfârșit în temnițele noii puteri "proletare".

Preoți și credincioși au fost închiși, unele lăcașuri de cult au fost închise sau dărâmate.

Țăranii care se opuneau colectivizării au fost bătuți, arestați sau omorâți (sau toate trei).

Unii oameni au fost dați afară de la locul de muncă, altora li s-a interzis accesul în anumite unități de învățământ, alții au fost mutați în alte localități sau li s-a impus domiciliu forțat.

Un fel de concluzie

Intrarea sovieticilor in România a însemnat instaurarea unui regim de teroare... Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, in timpul regimului comunist, in țară au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, în care au suferit peste 3 milioane de români, dintre care 800 de mii au murit.

N-au scăpat de represalii nici unii dintre cei care au contribuit la Marea Unire.

In timpul lui Ceaușescu Nicolae au făcut o șmecherie, pentru ca dictatorul să se poată lăuda că în țara lui nu există deținuți politici: cetățenii ostili regimului erau "judecați" și condamnați pentru așa-zise infracțiuni de drept comun (furt, speculă etc.)

Ar trebui să cercetăm rațional trecutul (nu judecând doar după ceea ce a trăit fiecare personal, in pătrățica lui) și să nu-i uităm pe cei care s-au sacrificat pentru a le fi mai bine lor și urmașilor lor. Ce facem cu libertatea la care ei au contribuit din plin arată în ce măsură le apreciem sacrificiul.

Din punctul meu de vedere, lupta anticomunistă continuă și azi și va mai continua, probabil, câteva decenii, pentru că Statul și instituțiile sale sunt conduse, încă, de foști comuniști, de rude sau prieteni etc. ai foștilor comuniști.

Mărțișor, martie 2026

A sosit și Martie! Zilele sunt tot mai lungi, păsările se trezesc in zori de zi, dar copacii nu au, încă, muguri verzi. Pe ici, colo, se mai văd petice din haina albă a iernii, cerul nu e albastru, senin, dar soarele reușește să strălucească printre nori. Încă e frig, dar mărțișoarele încălzesc atmosfera. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/uvex-839704/

Zâmbesc privind mărțișoarele comercializate. Unele sunt unicate, lucrate de mâini pricepute, dar cele mai multe sunt "in serie" - unele sunt adevărate broșe cu șnur alb-roșu și vor putea fi purtate ca broșă, după "sezonul Mărțișorului". Ați văzut multe femei (tinere sau ba) purtând broșă? Din punctul meu de vedere, mărțișorul e mărțișor și broșa e broșă - mărțișorul e un simbol al primăverii, broșa e o bijuterie care poate fi purtată in orice zi, plasată pe orice obiect vestimentar și/sau pe accesorii. Mărțișorul nu e de purtat in fiecare zi - s-ar banaliza, și-ar pierde semnificația (părerea mea). Sigur, nu e interzis a purta mărțișor in fiecare zi, pe motiv că în sufletul nostru e o veșnică primăvară - primăvara din suflet o putem manifesta altfel.

Mărțișorul ca obiect are, și el, diferite semnificații.

Lumina este cumva diferită, chiar dacă iarna nu și-a retras întreg alaiul din zona in care zâmbesc primăverii, gândindu-mă la ciclul nesfârșit al reînnoirii care definește lumea noastră. În același timp, tresar auzind despre războaie abia începute... Război, foamete, cataclism, durere, disperare, tristețe... Anotimpurile, zăpăcite, și ele, de acțiunile unor oameni, își continuă ciclul, indiferente. Natura moare și renaște, se regenerează... Cu omul e mai dificil.

Victor Hugo a scris pe undeva: dacă oamenii nu s-ar iubi, chiar nu văd ce rost ar avea să existe primăvara. Ups! La cum decurg lucrurile pare că se tinde la numai două anotimpuri: un anotimp rece și un anotimp cald (iarnă-vară sau toamnă-vară). Să fim optimiști, zic! E primăvară! E luna Mărțișorului! Să ne bucurăm, să zâmbim unor noi începuturi!

Sărbători care celebrează reînnoirea și frumusețea Naturii întâlnim în aproape toată lumea. Noi avem (și) Mărțișorul!

Să ne bucurăm, să încercăm să facem astfel încât să avem o primăvară minunată!

Optimistul e personificarea primăverii (Susan J. Bissonette)

🌷 Să fiți sănătoși! 🌷 Să fiți voioși! 

🍀 Să vă bucurați de o primăvară frumoasă! 🌷

Calendarul lunii martie

Calendaristic, primăvara începe la 1 martie; astronomic, începe la 20 martie în acest an, când are loc echinocțiul de primăvară (variază între 19-21 martie): soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală; în acel moment ziua este egală cu noaptea, apoi durata zilei (față de cea a nopții) e în continuă creștere din această zi, iar cea a nopții în descreștere, până în 21 iunie, la momentul solstițiului de vară. Descrierea este valabilă pentru latitudinile nordice ale Terrei; în emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers: în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. (mai multe pe www.astro-urseanu.ro)

Martie e a treia luna în calendarul gregorian și are 31 de zile. Începe cu aceeași zi a săptămânii în Noiembrie (în fiecare an) și aceeași din februarie (excepție anii bisecți).

Unii sunt de părere că primăvară începe cu prima zi din luna martie; alții cred că începe primăvara când se sfârșesc zilele Babei Dochia (Babele), la Alexii (17 martie) și durează până în 12 iunie (de Sf. Onofrei); mai sunt cei care consideră că prima zi de primăvară este după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

Din istoria calendarului

Așa cum îl știm azi, calendarul n-a fost mereu. Cu două mii și ceva de ani în urmă, pe vremea romanilor (în timpul lui Romulus), martie a fost prima lună a anului care, pe atunci, avea 10 luni: șase luni cu 30 de zile și patru cu 31 de zile, adică 304 zile. Lunile de iarnă nu erau luate în calcul deci nici denumite. Anul începea cu martie și se termina cu luna a zecea, decembrie, când era timpul recoltei în Roma. Acest calendar a fost modificat de al doilea rege roman, Numa Pompilius (în secolul al VII-lea i.Hr.) - au fost adăugate două luni: Ianuarie, după numele zeului Ianus (zeu al ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție) și Februarie, de la un festival al purificării numit Februa, care avea loc în data de 15).

Pe măsura ce învățații acumulau noi cunoștințe și calendarul a tot fost modificat. În anul 45 i.Hr., Iulius Caesar a cerut o versiune revizuită de calendar și sarcina a revenit lui Sosigenes din Alexandria, matematician și astronom, care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la patru ani. Acest an începea la 1 ianuarie, dată la care își începeau consulii mandatul. Anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, ceea ce conduce la acumularea unei zile diferența în 128 de ani. În anul 1582 a fost introdus calendarul gregorian, care a mai „ajustat” diferențele. (mai multe pe National Geographic)

Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian pentru a stabili data Paștelui, cea Catolică folosește calendarul gregorian.

Denumirea lunii

Numele lunii martie provine din latinescul Martius, de la zeul Marte (Mars), zeu al războiului în mitologia romană; luna martie era considerată o lună favorabilă pentru începerea unui război.

În folclorul românesc luna martie e numită Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar, Germinariu, Germănar (Încolțitorul), Făurel.

Superstiții despre vreme in martie

Vremea în luna martie e capricioasă, dar se spune că „prezice” bine vremea pentru lunile următoare. Astfel, dacă bat vânturi, luna mai va fi frumoasă; dacă tună și fulgeră, anul va fi mănos; dacă plouă mult, toamna va fi ploioasă; dacă nu plouă va fi bogată recolta de grâu; dacă va cânta cucul, anul va fi bogat și rodnic.

Legendă. Se spune că Mart l-a poftit la el pe fratele mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat la drum și căruța, și sania, și luntrea, pentru că Mart e cam pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Supărat că i-a stricat apele, Mart a jurat să se răzbune, și trimite bruma care să veștejească podoabele cu care se mândrește Florar.

Sărbători religioase în martie

În calendarul ortodox este marcată cu o cruce roșie numai Buna Vestire (Blagoveștenia), în 25 martie. Ziua cucului ține de tradiție.

26 martie. Soborul Arhanghelului Gavriil (Gabriel). Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, fiind cel care duce omului cele mai mari vești dumnezeiești. El l-ar fi însoțit pe Moise în pustie atunci când acesta a scris Cartea Facerii; ar fi dus vestea cea bună lui Ioachim și Ana, cum că vor avea o fată, pe Maica Domnului; s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a se arată Fecioarei Maria; este cel care a dus vestea cea bună Fecioarei Maria, a vestit „taina cea din veac ascunsă”, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil mai este pomenit pe 8 noiembrie, când se sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în 13 iulie, când se face pomenire de minunile săvârșite de Arhanghelul Gavriil.

Sărbători și tradiții în luna martie

1 martie: Mărțișorul. Sărbătoarea de Mărțișor s-ar fi numit cândva Dochia. Pe 1 martie e sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia, de la care și-ar fi luat numele Dochia.

1-9 martie. Primele 9 (sau 12) zile sunt dedicate babei Dochia și se numesc „Zilele babei” sau „Babele”. În popor, babele mai sunt considerate și vrăjitoare care au puterea de a influența vremea într-o anumită zi din această perioadă. Oamenii obișnuiesc să își aleagă o „babă” (o zi între 1-9 martie) și cum va fi vremea în acea zi așa le va merge tot anul.

În aceste zile, Baba Dochia își urcă oile la munte – e un urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează renașterea ei, care urmează să-și reia ciclul de 365 de zile. Despre Dochia se crede (între altele) că ar fi fost o zeiță agrară.

Prin zona Ardealului femeile nu lucrau cu fusul cât timp durau „Babele” pentru a nu-și atrage mânia și blestemele babei Dochia.

Credința populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Babele și Moșii. Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

9 martie: Sfinții Mucenici. Moșii de primăvară. Focul viu

Sfinții Mucenici sunt 40 de soldați care au recunoscut că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe idolilor. Au pătimit în localitatea Sevastia, în vremea împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Timp de opt zile au fost supuși la chinuri și la final – pentru că nu s-au lepădat de credința în Hristos – au fost scufundați într-o apă aproape înghețată.

Sărbătoarea marchează începutul anului agrar; e hotar între iarnă și vară, între zilele reci al babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

În această zi femeile pregătesc patruzeci de „mucenici”, în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă măcinată, pe care îi împart pentru sufletul morților, iar bărbații... trebuie să bea 40 de pahare cu vin sau țuică, pentru a fi sănătoși și apți de muncă pentru tot restul anului.

Focul viu. Focurile simbolizează, de mucenici, arderea iernii și renașterea primăverii. Obiceiul focului se practica în Banat, Crișana, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia. Avea rolul să sprijine Soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului dintre lumină și întuneric (la 9 martie este echinocțiul de primăvară pe stil vechi). În curți și grădini se adunau gunoaiele grajdurilor, uscăciunile grădinii și se aprindea focul. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, având rol de purificare. În alte zone erau trecute prin foc și vitele, pentru a fi apărate de boli.

11 martie: Caii lui Sân’ Toader. Vinerea Sântoaderului. (sărbătoarea nu are dată fixă pentru că depinde de cum „cade” Paștele într-un an sau altul – așa am dedus).

În calendarul pastoral, Filipii (lupii) și Sântoaderii (caii) au, fiecare, mai multe sărbători dedicate. Lupul este patron mitic al iernii și calul al verii.

Fiecare zi din prima săptămână a postului de Paște era dedicată unui Sântoader, motiv pentru care aceasta se numea Săptămâna Caii lui Sântoader. Cea mai importantă dintre aceste zile era Vinerea Sântoaderului, dedicată Sântoaderului cel Mare sau cel Șchiop, de care oamenii se temeau cel mai mult pentru că, în credința lor, așa cum oamenii „însemnați” erau considerați răi și periculoși, așa și divinitățile „însemnate”.

În Vinerea Sântoaderului, sătenii dau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate de boli și alte rele. Tinerele fete aduc ofrandă popilnicului (Asarum europaeum), o plantă utilizată în mai multe ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui ele merg în pădure cu pâine, sare și ouă, scot rădăcina plantei și lasă în locul ei darurile aduse, rostind un descântec.

25 martie: Ziua cucului. Se spune că în această zi cântă cucul pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Cucul, pasărea iubirii la români, dar și prevestitorul bolilor și chiar al morții, se crede că își strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înșelat. Soția cucului, pedepsită de soț să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găsește, iar la Sfântul Petru și Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa și explicația pentru care cucul își depune ouăle în cuiburi străine și nu-și crește singur puii, "pentru că nu au mamă". (Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti")

Zile dedicate internațional și național

8 martie: Ziua internațională a femeii, care nu e o sărbătoare specific românească și nici nu are legătură cu folclorul, ci mai mult cu voința femeilor de a fi egale în drepturi cu bărbații (să aibă dreptul la vot, condiții mai bune de muncă etc.).

În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

1 martie: Ziua mondială a complimentelor; Ziua discriminării zero (oficială ONU); Ziua internațională a apărării civile (din 1972); 2 martie: Ziua lucrurilor vechi; 3 martie: Ziua mondială a faunei sălbatice (oficială ONU); Ziua internațională a scriitorului (din 1986); 4 martie: Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ziua florii de colț; 8 martie: Ziua Națiunilor Unite pentru drepturile femeilor și pacea mondială (oficială ONU); 12 martie: Ziua Alfred Hitchcock; 13 martie: Ziua bijuteriilor; 14 martie: Ziua internațională de acțiune pentru protejarea apelor împotriva marilor baraje; Ziua constanței PI și... a mâncatului de plăcinte; 15 martie: Ziua mondială a drepturilor consumatorului (din 1961); Ziua „tot ce crezi este greșit”; 16 martie: Ziua „tot ce faci este corect”; 18 martie: Ziua momentelor penibile; 20 martie: Ziua internațională a spunerii de povești; Ziua internațională a fericirii (oficială ONU, din 2012); 21 martie: Ziua mondială a somnului; Ziua mondială a sindromului Down (oficială ONU, din 2011); Ziua mondială a poeziei (oficială ONU, din 2000); Ziua internațională a copiilor străzii; Ziua amabilității; Ziua internațională a pădurilor; Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale (oficială ONU, din 1966); 21-27 martie: Săptămâna de solidaritate cu popoarele în lupta împotriva rasismului și discriminării rasiale; 22 martie: Ziua mondială a apei; 23 martie: Ziua naționala a cățelușilor (SUA, din 2006); Ziua cuvântului OK (din 2011); 24 martie: Ziua internațională pentru aflarea adevărului în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor (oficială ONU, din 2010); 25 martie: Ziua internațională a comemorării victimelor sclavagismului și a comerțului transatlantic cu sclavi (oficială ONU); 27 martie: Unirea Basarabiei cu România (1918); Ziua mondială a teatrului (oficială ONU, din 1962); 29 martie: Ziua veteranilor (SUA, din 1973); Ziua magiei din fum și oglinzi; 30 martie: Ziua plimbărilor prin parc; 31 martie: Ziua arzătorului Bunsen.

Eveniment din trecutul nu prea îndepărtat – în memoriam Liviu Cornel Babeș, care în 2 martie 1989 și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, ca semn de protest împotriva regimului totalitar.

Pesah. Paștele evreiesc

Azi, după apusul soarelui, a început Paștele evreiesc (Pesah/Pesach/Passover), și se va încheia în seara zilei de 4 aprilie (14-22 Nisan). Ziua la evrei se socotește de la asfințitul soarelui și până la apariția primelor (3) stele în următoarea zi (din amurg în amurg). În aceste opt zile, primele două și ultima zi sunt sărbători speciale și se impune respectarea strictă a mai multor reguli religioase decât în celelalte zile (numite Hol HaMoed, care sunt mai ușoare din punct de vedere al regulilor). După apusul soarelui, în seara zilei de 14 Nisan, sunt rostite la sinagogă rugăciunile rituale: psalmi și imnuri ce amintesc eliberarea din robia Egiptului. După aceste ceremonii urmează în case (sau la Comunitatea Evreiască) Cina Pascală, numită Seder, o masă festivă care se ține de obicei în prima seară a sărbătorii. Pesah este una dintre cele mai importante și respectate dintre sărbătorile evreiești. E o sărbătoare biblică în care e rememorat sfârșitul sclaviei evreilor în Egipt, în urmă cu peste 3000 de ani, și nașterea națiunii evreiești. Conform tradiției, sărbătoarea trebuie să fie primăvara, și are o dată fixă: ziua de 14 Nisan; data de început nu trebuie să fie, întotdeauna, o zi de duminică, cum obișnuiesc să aleagă creștinii pentru Paște, ci orice zi a săptămânii. Pentru ca Nisan și Paștele să fie întotdeauna primăvara se adaugă o lună suplimentară (Adar II) în calendar, în anumiți ani.

În toată perioada de opt zile este interzisă hrana pe bază de hameț (hametz) - alimente și băuturi pe bază de drojdie. Se gătește numai cu făină de pască sau cu făină de cartofi. Se folosește pâinea azima (pască/matzot), fără drojdie și nedospită - la ieșirea din Egipt evreii, pe fugă, nu au avut timp să lase la dospit aluatul pentru pâinea ce au luat-o pe drum. Azima trebuie coaptă în exact 18 minute, se spune, pentru a nu permite dospirea aluatului din făină și apă. Numărul 18 e legat, în ebraică, de cuvântul „hai”, care înseamnă „viață”; viața în sensul de viață trăită, de a te bucura de toate lucrurile permise (spune prof. Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava). Azima se face doar cu apă, făină și sare, nedospită - e pâinea sărăciei, care amintește de robia în Egipt. În seara de Seder, sensul mesei festive este de a înțelege că libertatea adevărată este abilitatea de a trăi (sfinți) viața, nu de a fugi de ea. Cina se desfășoară după un anumit ritual (Seder = ordine), același de pe vremea lui Isus (mai puțin sacrificarea mielului, pentru că Templul nu mai există). În timpul Sederului se citește din Haggadah (culegere de pasaje din Tora și din scrierile rabinilor care descriu exodul din Egipt, dar conține și câteva cântece, dintre care unele se cântă după cină). Haggadah înseamnă a spune/a relata și e o narațiune vie între părinți și copii. Copiii sunt încurajați să pună întrebări și părinții sunt pregătiți să le răspundă logic și competent despre cine sunt, de unde au venit și ce reprezintă. Textul stabilește ordinea Sederului de Paște și citirea lui este împlinirea poruncii adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea din robie, așa cum e descrisă în Cartea Exodului din Tora.

Masa de Seder este unul dintre cele mai respectate ritualuri evreiești, și e încărcată de simboluri. În timpul Sederului se beau patru pahare de vin şi se mănâncă dintr-un platou special; pe farfuria fiecăruia (farfuria de Seder e una specială) trebuie să se afle un ou fiert tare, o pastă (un amestec făcut, de regulă, din mere, nuci și vin), ierburi amare (hrean, de regulă, dar poate fi pătrunjel, ceapă verde sau țelină), un cartof fiert (sau altă rădăcinoasă), salată verde (de preferință una amăruie), un os de miel sau capră prăjit (poate fi și aripă de pui). Oul fiert - se taie în jumătate - simbolizează ofranda făcută în zilele Templului (sacrificiul solemn), răsăritul soarelui, venirea primăverii, fertlitatea; pasta simbolizează mortarul folosit de evrei la fabricarea cărămizilor utilizate la construcția clădirilor din orașele egiptene; ierburile amare și salata simbolizează amărăciunea sclaviei; cartoful reprezintă munca grea a sclavilor; carnea cu os prăjită simbolizează jertfa mielului în timpul Paștelui. Pe masă se pune și pasca (azima, mața/matza), din care se pune deoparte o jumătate de matza - Afikomanul - care se ascunde: ori părinții ascund jumătatea și copiii o caută pentru o recompensă (cadouri) ori o ascund copiii și o caută părinții pentru recompensă. Nu vă imaginați că numai cele descrise mai sus se mănâncă! Preparatele sunt diferite și savuroase.

Pentru toți cei care sărbătoresc: Pesah Sameah!

(sunt unele diferențe în obiceiuri).

Sursa foto

https://www.pngegg.com/en/

Ziua Cucului

Se spune că în ziua aceasta cucul se aude cântând pentru prima dată. Nu doar că n-am auzit cucul cântând, dar nici porumbeii nu i-am auzit gângurind și nici guguștiucii. De când au ciopârțit teiul guguștiucii au venit tot mai rar, până n-au mai venit. Poate vor reveni. Sper.

De Ziua Cucului am auzit, timp de aproape o oră, motorul mașinii parcate de-o tipă sub ferestre. Am închis fereastra cam târziu - când am simțit că mă ustură ochii. O mașină cu număr de Prahova. Tipa a stat în mașină alături de un tip, apoi au coborât împreună și au intrat în bloc. După stratul de zăpadă de pe parbriz și din jurul roților pare că cei doi au urcat în mașină după ce au venit de pe aiurea, nu au venit cu mașina. Sunt aproape sigură: dacă o întreabă cineva pe tipă despre grija ei pentru mediu ar spune că-i ecologistă, că ea nu mănâncă deloc carne, că îmbrățișează copaci etc.. Și cu filtru de particule un motor pornit poluează, chiar dacă nu la fel de mult ca cele fără filtru. Prea mulți nu sunt absurzi și pot înțelege pe cei care-și turează motorul pe loc câteva minute, la pornire, mai ales când e frig, dar timp de aproape o oră, la sosire, sub ferestrele altora?! În Ro, staționarea cu motorul pornit e sport național. În statele spre a căror „civilizație” tindem se sancționează astfel de acțiuni, și nu sunt tocmai mici amenzile.

Pentru această zi de joi îmi făcusem „planuri administrative” dar... de dimineață m-a anunțat o vecină că e Buna Vestire. „Să nu cumva să muncești prin casă azi”, mi-a zis. Hm. Nu cred că s-ar fi supărat arhanghelul Gabriel dacă aș fi făcut ce-mi propusesem, dar am profitat de ocazie să amân. Nu prea aveam chef, oricum, așa că am amânat pentru o dată viitoare nedeterminată. Pentru că am avut timp am organizat „colecția de iarnă”:

În viteză, am fotografiat o intersecție, în seara de 18 martie. De-mi venea mai repede ideea cu fotografiatul probabil că fotografiam mai multe în acea seară. Nu mai multe intersecții!

În nopțile de 22 și 23 martie a tot nins...

În 24 martie, pe la prânz, zăpada mai era și nu prea. 

Cu ocazia aceasta am „prins” în poză și-o mașinuță parcată fix în curbă, jumătate în zona verde, peste bordură (probabil că n-aș fi observat-o dacă nu-mi trebuia o poză cu zăpada). Parcări pentru cei care nu locuiesc în zonă sunt la cinci minute de mers pe jos dar, probabil, acel conducător auto nu era fraier să plătească pentru parcare dacă tot era loc în curbă. În 25 martie mai sunt urme vagi de zăpadă - mașinuța a fost parcată tot acolo, până aproape de ora prânzului.

Până la „închiderea ediției” au venit guguștiucii să pape, dar au năvălit porumbeii și n-au reușit să se apropie de pervaz. Au stat câteva minute în tei apoi și-au văzut de ale lor.

Soarele, pregătit să apună, mi-a permis să-l fotografiez în „vârful” copacilor.

Nu s-a supărat că nu i-am redat splendoarea. A zis că ne vedem mâine. Poate cu altă ocazie mă voi descurca mai bine. Habar n-am cum să fotografiez Soarele privindu-l în ochi.

In ziua de Buna Vestire (ce coincidență) s-a lăsat cu noi restricții de circulație, între altele.

Din istoria zilei de 8 martie ca zi internațională a femeii

Pentru prima dată, Organizația Națiunilor Unite a hotărât sărbătorirea femeii în 8 martie 1975 în toată lumea - Anul internațional al femeii - și a fost adoptată rezoluția în 1977, declarându-se perioada 1976-1985 „Deceniul ONU pentru condiția femeii”. În România, pentru că - până în 2009 - n-a existat „Ziua Mamei” Ziua Femeii era și Ziua Mamei (din 2010, Ziua Mamei e sărbătorită în prima duminică din luna mai, Ziua tatălui în a doua duminică).

Ideea, însă, nu era nouă în 1975. În 28 februarie 1908, mii de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. În 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, două activiste socialiste germane au propus ca această zi să fie sărbătorită pretutindeni la aceeași dată, dar nu au propus una anume (în 1911 Ziua a fost 19 martie). Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie; în 1917 această duminică a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. După Revoluția din octombrie (în 1921), o comunistă și un comunist (V.I.Lenin) au declarat ziua de 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică (declarată zi nelucrătoare la 8 mai 1965) - în semn de stimă, probabil, pentru femeile care în 8 martie 1917 au declanșat o grevă cerând încheierea primului război mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste.

Sărbătoarea are rolul de „conștientizare civică” a rolului important pe care și femeia îl are în societate, a drepturilor egale care trebuie să existe între bărbați și femei. În timp, sărbătoarea și-a pierdut semnificația inițială, de eveniment social-politic (emanciparea femeii), devenind o zi de celebrare a femeii. În unele culturi se obișnuiește ca bărbații să le ofere femeilor flori în această zi, daruri și alte atenții. În lume, unele au zi liberă de la muncă, altele au numai după-amiaza liberă, iar altele muncesc ca-n fiecare zi sau primesc ca „atenție” vreo palmă (în cel mai bun caz) de la partenerul de viață - chiar și numai din stupiditatea „tradiției”: „o palmă, din când în când, nu-i strică; știe ea pentru ce”).

Tradițiile de 8 martie nu diferă foarte mult de la țară la țară: în general, se oferă un buchet de flori sau o singură floare; în Italia, bărbații oferă femeilor mimoze galbene (nu mai știu unde am citit, dar nu mi se pare că e o „regulă”) - femeile din Rusia, Georgia și Albania primesc mimoze galbene și ciocolată; se mai oferă și fel și fel de cadouri. În Polonia, femeile primesc (primeau, tradițional) garoafe și ciorapi. În Columbia, femeile organizează mici vânzări de preparate alimentare pentru a obține fonduri să își sprijine anumite activități sociale în care sunt implicate.

Laleaua - am aflat de curând - ar fi „mascota” internațională a sărbătorii, ceea ce înseamnă, probabil, că lalele ar trebui să fie oferite femeilor în această zi. În România, tradiția spune că e bine ca femeile să poarte un mărțișor primit de 1 martie, pentru noroc (femeile care poartă mărțișor între 1 și 9 martie vor avea noroc tot anul).

Fapt divers. În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

Image by Pezibear from Pixabay

Primul care a afirmat că femeia și bărbatul sunt egali

Femeia nu e inferioară bărbatului şi nici superioară lui, dar despre egalitate nici nu poate fi vorba.

(George Bernard Shaw)

Ziua Internațională a Femeii este celebrată în fiecare an în data de 8 martie. Inițial, a fost un punct central în mișcarea pentru drepturile femeilor. Azi a devenit mai mult o sărbătoare în unele state, iar in altele se ignoră total ziua.

Ziua Internațională a Femeii este despre drepturi și oportunități egale, despre solidaritate și echitate.

Din anul 1996, O.N.U. a ales diferite teme sub care să se desfășoare celebrarea zilei de 8 martie. Pentru anul 2020 aceasta este: “Eu sunt generația egalității: realizarea drepturilor femeii”.

Se tot spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului pentru că așa e lăsat de Creator, ca pedeapsă că l-a ascultat pe șarpe și  pentru că l-a îndemnat pe Adam să încalce porunca primită: de a nu mânca din pomul sădit în grădina Edenului.

Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Geneza 2:16 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (și a făcut femeia, din coasta lui Adam). Geneza 2:18 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine. Cei doi erau egali în Grădina Edenului. Și-apoi și-a băgat șarpele coada păcălind-o pe Eva care, la rândul ei, i-a dat lui Adam să pape din fructul pomului sădit de Dumnezeu în grădină. Dumnezeu s-a supărat și i-a zis femeii: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16). Nici Adam n-a scăpat de mȃnia Domnului.

Timpul a trecut și Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul Lui, să spele păcatele oamenilor, deci și păcatul primordial.

Galateni 3:27-28: Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Toți suntem oameni. Altfel spus, (măcar) toți cei botezați astfel sunt egali. Isus a spart toate barierele obtuzilor și și-a arătat stima pentru femei. Marta, sora Mariei, a șezut la picioarele Învățătorului, privilegiu ce se acorda numai bărbaților la acea vreme (Luca 10:39). După Înviere, El s-a arătat prima dată unei femei: Maria Magdalena (Marcu 16:9).

(din Biblia tradusă de Cornilescu in 1924)

Am scris rândurile de mai sus pentru cei care se bat cu pumnul în piept că sunt creștini, mulți merg la biserică și, încă (femei și bărbați), sunt convinși că femeia trebuie să se supună bărbatului și, din când în când, trebuie “educată” cu palma, pumnul sau picioarele.

În lucrarea “Frica în Occident”, a istoricului francez Jean Delumeau, ilustru reprezentant al Școlii de la Annales și al valului de specialiști în istoria mentalităților pe care Școala franceză l-a produs, autorul analizează fricile colective ale societăților din Europa Occidentală din perioada cuprinsă între secolele XIV-XVIII, încercând să răspundă la o simplă întrebare: cui îi e frică de ce? Concluzia este că totul se rezumă la frica de moarte, dar aceasta se exprimă nu doar prin frica față de catastrofele naturale, dintre care ciuma provoacă cele mai intense psihoze colective, dar și prin frica de așa-zișii reprezentanți ai lui Satan pe pământ: vrăjitorii, evreii, turcii și... femeia.

Sentimentele contradictorii - atracție și repulsie, venerare și ostilitate - față de femeie datează încă din antichitate. (historia.ro)

Să fie valabilă concluzia aceasta și în secolul XXI? Pare că da, doar că trebuie înlocuit “turcii” cu “musulmanii” și excluși “vrăjitorii”, la care unii apelează pentru a-și “rezolva” diverse probleme.

În ziua de 8 martie e sărbătorită femeia (la unii femeia în general, la unii femeia mamă). Ziua de 8 martie trece, și totul revine la “normal”. Femeile nu sunt, întotdeauna, plătite la fel ca bărbații deși prestează aceeași muncă, nu sunt real protejate împotriva abuzurilor de tot felul, nu ar trebui să între în biserică în anumite zile, nu au acces în unele mănăstiri, partidele politice au “aripa pentru femei”… Oare, de ce acceptă femeile “organizația de femei”? De ce vor bărbații asta? Explicații probabile există, dar toate contrazic ideea de egalitate. E ca și cum ar exista o politică pentru femei și una pentru bărbați, ca și cum nu s-ar putea ajunge la un consens dacă ar fi toți în aceeși grupare: bărbați, femei, tineri, vârstnici… Mai trebuie o aripă pentru seniori.

O reală egalitate de gen este greu de atins chiar și în statele considerate progresite, dar e bine să tindem spre. ☺

Primăvara, de Lucian Blaga

A cunoaște. A iubi.

Înc-o dată, iar și iară,

a cunoaște-nseamnă iarnă,

a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.

Care-i drumul ce te-ndeamnă?

A cunoaște - ce înseamnă?

A iubi - de ce ți-e teamă

printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,

patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit,

cu rumoare și ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-o dată, iar și iară,

a iubi e primvară.

(poezie de Lucian Blaga)

Să iubim, să fim iubiți și nicicȃnd dezamăgiți! E un gȃnd de primăvară! ☺

Ziua Cucului. Buna Vestire. Blagoveştenia

Azi să nu munceşti prin casă pentru că e ziua cucului! mă întâmpină o vecină de dimineaţă, când plimbam câinele. Şi-apoi îmi spune “Bună dimineaţa!” M-a amuzat instantaneu şi, de curiozitate, am căutat (pe repede-înainte) să aflu ce-i cu ziua cucului. Ştiam - in adolescenţă - că atunci când cântă cucul află fetele şi băieţii când se vor căsători. Azi am aflat că trebuie să reciţi: “Cucule, voinicule, / câţi ani imi vei da / până mă voi mărita / însura?” N-a fost “nevoie” să recit pentru că nu-mi amintesc să fi auzit vreodată cucul cântând. Azi aflu că “zicerea” e valabilă numai in ziua de 25 martie. Deci: dacă pasărea va cânta după rostirea versurilor fata sau băiatul mai are un an până la căsătorie; dacă pasărea tace, căsătoria poate avea loc într-un timp mai scurt - şi dacă fata şi /sau băiatul nu au vârsta legală pentru căsătorie? Fetele vor tăia creanga pe care cucul a cântat şi o vor pune in scăldătoare, sperând ca băieţii să nu le ocolească - cam greu să afli craca pe care stătea cucul!

Cei necăsătoriți ascultă cântecul cucului pentru a afla când se căsătoresc – fiecare tril echivalează cu un an.

Cucul este unul dintre vestitorii primăverii şi, prin cântatul lui la date fixe marchează succesiunea echinocţiului de primăvară şi solstiţiului de vară. In preajma echinocţiului de primăvară sosesc rândunelele şi cucul începe a cânta. Prin cântecul lui, cucul mascul îşi marchează teritoriul.

Se spune că in Ziua cucului, la primul cântat al cocoşului trebuie să avem un ban in buzunar - se va înmulţi. Se mai spune că trebuie să aruncăm un bănuţ in direcţia din care se aude cântecul, să avem noroc tot anul. In cazul in care cântecul cucului ne surprinde posomorâţi şi / sau cu stomacul gol atunci lucrurile nu ne vor merge tocmai bine in anul respectiv - in astfel de cazuri se zice “te-a spurcat cucul”. Nu e bine să avem astfel de gânduri - pasărea e lăsată de Dumnezeu, nu face rău omului; sunt convinsă că-s mulţi oameni care au auzit, in copilărie, cucul cântând (sau nu l-au auzit) şi-au ajuns la bătrâneţe, şi-au avut parte de împliniri, de căsătorie şi de ce-or mai fi vrut ei.

Strămoşii erau de părere că de existenţa acestui vestitor al primăverii, cucul, sunt legate viaţa şi sporul de muncă al oamenilor, şi mai credeau că prevestea şi moartea; dacă era auzit pe neaşteptate cântecul său, in spatele unui om - acest om trebuia să cânte: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!" Un alt obicei vechi spune că trebuie numărat de câte ori îşi cântă cucul numele, să află curioşii câţi ani mai au de trăit.

Nu ştiam că e Buna Vestire azi, dar ştiu că există această sărbătoare şi se referă la vestea dată de Arhanghelul Gavriil (Gabriel) Fecioarei Maria despre faptul că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Pornind de la Ziua cucului am aflat că azi e sărbătoare mare. Dintre sărbătorile dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este prima confirmată in documente; la început nu avea o dată fixă.

Prin urmare, dacă tot am făcut o cercetare, am adunat aici unele obiceiuri, superstiţii legate de această zi.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. E sărbătorită cu nouă luni înainte de Crăciun, momentul nașterii lui Isus. 

Superstiții despre vreme de Buna Vestire

Dacă timpul va fi frumos, tot anul va fi bun și frumoasă va fi vremea și de Paște. Dacă se află frunza verde, anul va fi cu belșug; dacă e ceață, primăvara va fi plăcută, călduroasă, cu puține zile mohorâte.

Tradiții și superstiții de Buna Vestire

De Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe. Cearta se consideră a fi un păcat, iar cine-l săvârşeşte in această zi va avea necazuri tot anul. Cel care gustă peştele in această zi de sărbătoare se va simţi tot anul ca peştele in apă. Unii pescari consideră ca de aruncă mămăligă in apa, in Ziua cucului, vor muri peştii.

De Buna Vestire nu e bine să ieșim din casă flămânzi sau fără bani în buzunar.

In Transilvania şi Banat, la Blagoveştenie (termenul slav pentru Buna Vestire), se obişnuia purificarea spaţiilor, se efectuau acte de alungare a şerpilor de pe lângă casă, a insectelor şi a omizilor din livezi, prin afumarea cu tămâie şi cârpe arse a cladirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor. Pentru alungarea spiritelor rele se produceau zgomote - in Transilvania se lega un clopoţel la picior, in Banat se loveau fiare. Se aprindeau focuri in grădini şi livezi, se scoteau din lăzi straiele şi ţesăturile pentru a fi aerisite. Pentru fertilitate, se stropeau rădăcinile prunilor cu ţuică, alţi pomi fructiferi erau “ameninţaţi” cu securea sau toporul că vor fi tăiaţi dacă nu dau rod bogat. In Maramureş, gospodarii adună de prin curte lucrurile care nu mai sunt de folos şi le dau foc - ritualul e numit “Noaptea Focurilor”, şi durează până la miezul nopţii şi chiar mai mult. In Moldova, Bucovina, ziua de Blagoveştenie era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor - nu se puneau cloştile, se credea că din ouăle ouate in această zi nu ies pui sau ar putea ieşi cu două capete sau cu patru picioare; nu se semăna porumb, se opreau morile de apă ş.a.. In vest, însă, pomii erau altoiţi.

Ciobanii se urcau pe stogurile de fân și amenințau iarna cu topoarele, crezând că în felul acesta primăvara va sosi mai repede.

Femeile aprindeau focuri în fața casei, punând alături de foc o cofiță cu apă pentru ca îngerii păzitori să vină să se încălzească și să-și potolească setea.

Se scoteau și stupii de la iernat - erau trecuți pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau și se stropeau cu agheasmă pentru a fi încărcați de fertilitate și de fecunditate și pentru a fi apărați de luarea manei.

Am descoperit şi o legendă (pe romaniaregional.ro). Cucul mascul, se zice, a descoperit ce ştia tot satul: că-i e necredincioasă perechea. Supărat, o părăseşte şi-i spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene - şi ei nu-i mai tace gura de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară.

In cântecele de dor şi jale cucul simbolizează nefericirea, despărţirea, singurătatea.

Suflecată pân’ la brâu

Conform calendarului pe care îl consult uneori (in ultimul timp cam des) pentru 18 martie, adică azi, se anunţă Ziua momentelor penibile. Momentele penibile sunt hazlii, mai ales când se întâmplă altora şi, in general, după trecerea timpului.

Am in minte o imagine pe care mi-e greu s-o uit - unele imagini sunt greu de uitat, dar nu-mi dau seama de ce; sigur, când e ceva extraordinar înţeleg, dar fleacurile nu înţeleg de ce, unele, nu le uit. Aşa este şi acum. De ani de zile am in memoria fotografică imaginea unei femei care a ieşit de la toaleta unui complex de agrement cu partea din spate a fustei agăţată in elasticul ciorapilor. E vorba despre fostul complex de agrement “Favorit” din Poiana Braşov unde, in tinereţe, semnam aproape zilnic condica. Într-o sâmbătă eram la etaj, unde erau mesele de biliard şi pentru că jucam prost biliard stăteam pe tuşă când jucau “profesioniştii”. Pe atunci nu fumam, aşa că-mi pierdeam timpul privind oamenii de la înîlţime. Şi-o văd pe această femeie, in rochie de seară, mergând mândră spre uşa restaurantului unde avea loc o nuntă (motivul pentru care eram la etaj, deasupra barului de zi). Am râs cu poftă, şi aşteptam să-i spună cineva şi ei! Clienţii îşi dădeau coate, se auzeau exclamaţii şi chicoteli. Nimeni nu-i spunea că are fundul expus. Am vrut să strig la ea, dar mi-a fost ruşine, mai ales că nu eram sigură că îşi dă seama că e vorba despre ea şi mai avea câţiva paşi până să intre in restaurant şi cine ştie câţi nuntaşi îi vedeau chiloţii până ajungea la masa ei. Am alergat pe scări in jos ca nebuna, printre oameni, şi-am ajuns-o când era cu mâna pe clanţa uşii. Abia am reuşit să-i spun despre ce-i vorba. Sărmana! S-a înroşit la faţă atât de puternic încât am crezut că face apoplexie. A dat din cap in semn de mulţumesc - cred - şi şi-a lăsat in jos poalele fustei.

Poate că acum, că am scris despre, să uit - mi se întâmplă, cam de regulă, ca după ce scriu despre unele să le uit.

Să nu vă imaginaţi că n-am avut parte de momente penibile! O-hooo! Amintesc doar una. Pe strada Republicii, o stradă comercială (să zicem) din centrul oraşului, la intrarea dinspre parcul Titulescu, între clădiri se formează curenţi puternici de aer, chiar dacă nu bate vântul, şi nu se simt. Nu ştiam, până când, într-o zi de vară, am trecut pe acolo îmbrăcată cu fustă cloş, lungă cât să imi acopere genunchii, din material mătăsos, uşor. Ce şi-au zis curenţii?! Hai s-o facem pe asta de baftă! Şi m-au făcut! Fusta s-a ridicat aşa cum se deschide o paraşută in cădere. Uimită, am tras in jos de poalele fustei, partea din spate s-a lipit automat de mine. Dă-i şi caută marginile, s-o las in jos şi in spate. Se ridica in părţi! Şi tot aşa. Îi zic prietenului de lângă mine, râzând: “Ajută-mă!” Şi el, de colo: “Ce să fac?” “Ţine de poalele fustei!” Dar n-a mai fost nevoie - am reuşit singură să înfăşor fusta in jurul picioarelor, in timp ce mă deplasam lângă peretele unei clădiri, să ies din raza de acţiune a curenţilor de aer. De atunci, nimeni nu m-a mai văzut îmbrăcată in fuste/rochii cloş făra să am o bluza lunga (sau o haină) care să oprească poalele fustelor să-şi facă de cap! 

Vă doresc să aveţi parte de cât mai puţine momente penibile!