Mă las de fumat

Actualizare 18 august 2017
In comentarii se regăsesc unele metode pentru "lăsatul de fumat". :) 
Felicitări tuturor celor care au reuşit să renunţe la fumat. Mie nu mi-a reuşit, de data aceasta. Am reuşit doar să trec de la ţigara "normală" la cea electronică, dar greu deşi in 2014 trecerea a fost uşoară (şi m-a ţinut până in 2016). Ideea nu e de a schimba ţigara "normală" cu cea electronică pentru că - se spune - nici cea electronică nu e sănătoasă. Ţigara electronică trebuie să fie doar "faza de tranziţie" spre renunţare. .
Succes tuturor celor care au această dorinţă de a renunţa la fumat! 

In februarie anul acesta s-au implinit 31 de ani de cand fumez. E cazul sa renunt. E drept, in 2014 si 2015 am fumat tigara electronica – a fost satisfacatoare până cand n-a mai fost si, incet-incet, am dat-o iar pe tigara “normala” – si m-am cam saturat. Partea rea este ca, se pare, nu pot renunta la nicotina daca pastrez rutina zilnica. Profit de aceasta perioada de aparenta acalmie – dupa o lunga perioada de stres continuu – si ma “ascund” departe de computer, de citit, de conversatii de… tot ceea ce fac in mod firesc zi de zi.

Lăsatul de fumat e motivul pentru care nu voi mai aparea un timp online nici pe blog, nici pe FB si nici prin alte parti. M-am saturat sa simt nevoia de tutun cand mi-e lumea mai draga (sau mai puţin draga); m-am saturat sa-mi miroasa parul si hainele a tutun; m-am saturat sa miroasa camera a tutun… M-am plictisit de aceasta dependenta. Imi propun sa reusesc. E a doua mea incercare de a renunta la tutun. Prima data cand am incercat am rezistat fara tutun… trei zile.

Nu vreau sa renunt pentru a nu mai arde bani, nu ma simt rau, nu “trebuie” sa renunt pentru a-mi “recastiga” sanatatea, dar vreau sa renunt pentru a nu o pierde – 31 de ani de fumat cred ca sunt suficienti. Practic, aleg sa renunt pentru ca m-am plictisit. Ar trebui sa fie usor… dar stiu ca nu e, pentru ca nu-mi doresc cu adevarat, nu simt nevoia sa renunt ci doar sunt… plictisita de tutun, sunt plictisita de a avea “grija” sa nu raman fara tigari, plictisita sa tot ronţăi frunze de patrunjel pentru a “echilibra” vitamina C pe care nicotina o “consuma” – vitamina care, oricum, nu e produsa de organism – si nici nu vreau ca nivelul de fier din sange sa fie mai mult decat e necesar si sa ajung sa am fel si fel de probleme. M-am plictisit sa dau marunt din buze atunci cand sunt copii de faţă (pentru ca n-am fumat in prezenţa copiilor decat o data sau de doua ori in toti acesti 31 de ani, dar ei au fost prezenti adesea si mie-mi ardea buza dupa o tigara si nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut). In plus, dependenta de tutun – ca orice dependenta – e obositoare si mare consumatoare de resurse materiale si nu numai…

Absenta online de până acum a fost cauzata de altele, de multe altele care m-au si condus, intr-un fel, spre aceasta dorinta de a renunta la tutun.

De ce scriu despre asta? Pentru ca, intr-un fel, a declara public ceva e ca un angajament; apoi… e o explicaţie pentru absenţă.

Sa ne revedem cu bine! Zile fericite tuturor!

Pentru prieteni

Va rog sa ma iertati ca nu voi reusi sa citesc ceea ce veti scrie si ca (deocamdata) nu va intorc vizitele celor care ati trecut pe aici, dar voi recupera cand voi reveni, chiar de va fi peste o luna, chiar de va fi peste trei luni. Va multumesc. 

Cu drag, 

Despre sănatate altfel. Citate favorite

Ne este imposibil să învăţăm ceva fără ca trupul nostru să ne ajute.

(Schwaller de Lubicz*, Templul din om).

Acela care nu are încredere in ceea ce este viu, sau care a pierdut această incredere, devine o pradă facilă pentru frica de viaţă, fapt care generează atitudinea dictatorială. Ceea ce este viu este autentic in sine, dar dacă cumva nu i se permite să trăiască profund, el devine o caricatură. Atunci când viaţa este caricatură, ea nu poate să creeze decât teroarea. Iată de ce trăirea plenară a vieţii poate alunga teroarea. (Wilhelm Reich)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Wilhelm Reich s-a născut la 24 martie 1897, in Imperiul Austriac (zona Ucrainei de azi). A absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea din Viena (1922). A devenit unul dintre discipolii preferaţi ai lui Freud şi a fost membru al primei societîţi internaţionale de psihanaliză (de unde a fost exclus in 1934 pentru unele vederi considerate fasciste – pleacă in ţările scandinave şi mai apoi in Statele Unite al Americii, unde moare, la 3 noiembrie 1957). S-a îndepărtat de maestrul său, Freud, reproşâdnu-i puritanismul fundamental şi scepticismul asupra posibilităţilor de a schimba lumea şi omul. Freud voia să ignore legătura strânsă care există între planul social şi “sexualitatea completă”. Pentru Reich “revoluţia sexuală” este inseparabilă de contestarea prejudecăţtilor absurde impuse de societate, însăşi structura societăţii fiind creatoare de inhibiţii şi refulări ce conduc la angoase şi perturbări psihice. A face din bani conţinutul şi scopul vieţii contrazice orice sentiment natural. Lumea cere şi formeaza oamenii in conformitate cu această exigenţă, educându-i într-un anumit mod şi creându-le anumite situaţii. Astfel prăpastia, care in mod evident, separă in ideologia socială, morala şi realitatea, cerinţele naturii şi pe cele ale culturii, se deschide in mod egal in interiorul indivizilor. Pentru a putea sa existe in aceasta lume artificiala a socialului, ei lupta si distrug in ei insisi tot ceea ce este mai adevarat, mai frumos si mai autentic - spune Reich.

In Fapt, W. Reich nu a fost “feminist”, dar este primul care a scris despre “revoluţia sexuală” încă din anii 1930, criticând moralitatea sexuală burgheză, dublată de ipocrizie sexuală, in timp ce urmărea apariţia fascismului in Europa. “Revoluţia sexuală” a lui Reich urmărea să elibereze sexualitatea de constrângerile religioase, de monogamia patriarhală compulsivă, ceea ce – in opinia lui – putea fi posibil numai după încetarea exploatării capitaliste, odată cu venirea socialismului.

Scrierile lui au influenţat generaţii de intelectuali; in istoria psihiatriei e menţionat ca fiind o figură radicală. El considera că a descoperit natura esenţială a energiei vitale, pe care o numeşte energie orgonică, o energie subtilă, care – in opinia lui – impregnează toată natura, e izolabilă, accesibilă şi utilizabilă, prin anmite metode secrete, sub formă concretă. In corpul uman, orgonul este baza ultimă a energiei sexuale – zice el. A fost urmărit şi contestat pentru “realizările sale practice” şi mai ales pentru “acumulatoarele sale de orgoni” vândute ca aparate terapeutice – in martie 1954 un judecător american ordonă ca toţi acumulatorii, piese şi instrucţiuni să fie distruse şi multe dintre cărţile lui care menţionează orgonii să nu mai fie tipărite. Conform unui autor, Christopher Turner, ordinul a dus la o deteriorare suplimentară a sănătăţii mintale a lui W. Reich – de pe la începutul anului 1954 a început să creadă că Terra a fost atacată de OZN-uri, sau de “energie alphas” (cum le numea el), susţinând că extratereştrii împrăştie asupra Terrei fluxuri de radiaţii negre mortale de orgoni.

Cea mai cunoscută lucrare a lui e considerată a fi “Funcţia orgasmului”, din care autorii  cărţii Cartea bărbatului citeaza câteva idei (dintre care citez şi eu):

Individul crescut într-o atmosferă de negare a vieţii şi a sexualităţii ajunge la o angoasă a plăcerii, teamă faţă de manifestarea plăcerii, care-şi găseşte reprezentarea fiziologică prin spasme musculare cronice, atitudine permanent contractată şi tensionată, boli cronice ale majorităţii organelor vitale.

Această angoasă a plăcerii e terenul pe care individul îşi creează ideologiile care neagă viaţa şi care devin bazele dictaturilor. Acesta e fundamentul principal al fricii de a trăi într-un mod liber, independent şi spiritual. […]

Conceptele politice care separă diferitele nivele sau clase ale societăţii nu ar trebui să se aplice domeniului sexual. Această interpretare a vieţii amorului natural, atitudinea luată de a-l refuza, a-l nega, a-l ascunde chiar celor tineri inducându-se astfel copiilor şi adolescenţilor ideea de ruşine, de interdicţie şi de pedeapsă, reprezintă urmarea degradarii sexualităţii in conştiinţa umanităţii. […]

Sexualitatea a fost atacată de adversari de toate culorile politice. […] Refularea sexuală, rigiditatea biologică, mania moralizatoare şi puritanismul nu se limitează doar la anumite clase sau la anumite grupuri ale populaţiei. Le găsim, din nefericire, pretutindeni.

Aprobarea şi dezaprobarea, după caz, au fost justificate de aceeaşi ideologie. Liberalismul s-a considerat in pericol, tot atât cât dictatura proletariatului, sau onoarea socialismului. In realitate, elucidarea funcţiei erosului rafinat şi elevat nu constituie o ameninţare, decât contra unei singure atitudini, contra unui singur ordin social şi moral: regimul dictatorial autoritar de orice fel, care prin morala sa puritană şi prin atitudinea sa obsesivă faţă de muncă şi bani încearcă să distrugă spontaneitatea şi armonia naturală a oamenilor in aspectul lor profund de fiinţe divine.

W. Reich nu face apologia “sexului la liber”, a “descărcarii cu orice preţ pentru a fi sănătos”, ci face referire la libertate spirituală, la “unirea prin iubire”, afirmând că sănătatea psihică depinde de puterea orgastică sau, altfel spus, de capacitatea de a te dărui profund in timpul actului sexual. Baza sa este capacitatea de a iubi intens.

Cartea bărbatului, scrisa de Liviu Gheorghe si Tudor Ilie (Editura Atma, 1997), din care am citat idei ale lui W. Reich, este una interesantă (in linii generale – sunt şi multe chestiuni care sunt total contrare “ideilor mele”, dar a meritat s-o citesc) – autorii au folosit o listă lungă de lucrări (bibliografie) pentru a o scrie. Cartea nu e bazata pe ideile lui W. Reich şi, in linii mai mult sau mai puţin generale, atinge o mulţime de chestiuni legate de sexualitatea masculină, de unele boli cu transmitere sexuală, poziţii de adoptat, despre preludiu şi postludiu, despre cum să se păstreze vie relaţia cu femeia iubită, ce doreste femeia de la iubitul ei şi multe altele. Bineînţeles, nu orice scrie in vreo carte se potriveşte oricui şi oricand şi unele exerciţii sau posturi nici n-ar trebui efectuate fără a fi – la început - sub indrumarea directă a cuiva care chiar ştie ce face. Degeaba scrie prin cărţi şi reviste: “nu încercaţi asta fără supraveghere” sau altele de gen – e doar o “acoperire legală” pentru autori in caz că apar accidente; se ştie că e in natura umană curiozitatea şi dorinţa de a putea mai mult, mai bine…

₪₪₪

R.A. Schwaller de Lubicz* (1887-1961) – ocultist francez, considerat unul dintre cei mai importanţi filosofi, matematicieni şi egiptologi din secolul său, cunoscut mai mult pentru cei 12 ani de studii in arta ţi arhitectura templului din Luxor (Egipt) şi lucrarea “Templul din om”. 

Ora 3 dimineaţa – 3 AM

Când ceasul se apropie de ora 3 AM ceva ciudat se întâmplă in jurul nostru. Vălul dintre cei vii şi cei morţi devine mai subţire, permiţând trecerea liberă între cele două dimensiuni. Demonii, fantomele, creaturile interdimensionale se strecoară in lumea celor vii, creând haos şi chinuind oamenii care dorm...

Xavier Remington, fondator şi preşedinte al ”Mystic Investigations” declară: Legenda spune că atunci când te trezeşti exact la ora 3 AM, fără vreun motiv anume, într-o stare de teroare, diavolul ţi-a făcut o vizită, la propriu sau in vis.

Cu ocazia unei ediţii Miercurea fără cuvinte am fotografiat doi melci, iar titlul postării a fost Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 a.m (aproximativ ora la care am fotografiat melcii - nu m-am trezit atunci, ci nu dormeam). Cineva care a văzut postarea m-a informat că ora 3 dimineaţa este considerată oră... demonică. Şi mi-a adus câteva argumente. Ok! Mi-am zis să caut ceva informaţii – nu pentru că aş crede că ora trei dimineaţa e demonică, ci pentru că e o nouă superstiţie despre care aud. E o credinţă, perfect! N-am nimic de obiectat, dar am vrut să aflu ce stă la baza acestei credinţe. Această postare este şi un răspuns pentru persoana in cauză.

Ce-am aflat despre ora 3 dimineaţa...

Ar fi ora diavolului, ora la care strigoii ies să caute victime, ora la care vrăjitoarele fac farmece.

La ora 3 AM forţele demonice au o putere mai mare.

Alţii spun că ora este de bun augur pentru trezire, atunci când e cu două ore înainte de creşterea intensităţii luminii soarelui (când soarele răsare la ora 5 AM, evident). Sunt cercetători care afirmă că ora 3 AM este una perfectă pentru începerea activităţii in cazul celor care au adormit seara devreme. Este un foarte bun moment pentru rugăciune şi meditaţie. De exemplu, puja (ritual religios hindus) efectuat in acest moment va fi încununat de succes; puja însemnă a onora, a aduce respect sau ofrandă superiorilor sau zeilor.

Conform Kundalini Yoga - influenţată de Shaktism şi Tantra – se consideră că cele câteva ore dinaintea răsăritului soarelui sunt “ore divine”. Sādhanā (literar s-ar traduce prin “un mijloc de a realiza ceva” şi este o practică spirituală) practicată în aceste ore dinaintea rasaritului oferă cele mai bune rezultate şi faptul că mulţi oameni se trezesc în acest timp este de fapt un apel al universului de a se trezi pentru rugăciune şi meditaţie.

₪₪₪

In mitologia românească strigoii sunt sufletele rele ale unor morţi, despre care se spune că ies noaptea din mormânt şi se transformă într-un animal sau într-o apariţie fantomatică pentru a face rău celor vii. Cuvântul derivă din ”strigă”, care îşi are originea in italienescul strega (vrăjitoare).

Nu ştiu foarte multe despre această credinţă dar din câte am citit nu am dedus – şi nu scrie nicăieri clar – că strigoii ar ieşi la ora 3 dimineaţa.

Vrăjitoarea, in credinţa populară, este persoana care poate vindeca şi/sau poate aduce nenorociri. Ora 3 AM ar fi cea mai potrivită pentru magia neagră - pentru că nu există cineva care ar putea vedea - dar, din câte am citit despre această credinţă (şi am văzut filme), ritualurile vrăjitoarelor (acceptând ideea - imaginându-ne - că ele există!) au loc la diferite ore din zi şi din noapte, in funcţie de rezultatul pe care îl doresc. In credinţa catolicilor ora vrăjitoarelor ar fi 12 AM – între ora 12 AM si 1 AM. nu există servicii religioase in bisericile catolice, şi nici rugăciuni ale feţelor bisericeşti. Doar un gând: dacă ar fi certă aceasta idee a ”orei vrăjitoarelor” sunt sigură că preoţii ar fi programat o sesiune de rugăciuni şi pentru acest interval (desigur, dacă nu există iar eu habar n-am - scriu doar ce-am citit la alţii!).

Sintagma ”ora diavolului” se aplică nu doar orei 3 AM, ci şi orelor 2:33 AM, 3:30 AM, 3:33 AM – ore la care, se zice, au loc unele fenomene paranormale şi oamenii sensibili le percep mai mult şi au de suferit; sunt, de asemenea, considerate a fi momente ”cu ghinion”, in sensul că pot apărea diferite neplăceri: bebeluşul începe să plângă, computerul se blochează, au loc mai multe infracţiuni etc. Nu ştiu dacă a făcut cineva astfel de statistici, nici chiar cu privire la infracţiuni, dar la mai multe infracţiuni mă pot gândi că ar putea avea loc, in ideea că ora 3 AM este considerată o oră de vârf a nopţii, ora la care somnul oamenilor e profund.

Unii oameni afirmă că se trezesc regulat la ora 3 AM, transpiraţi, confuzi, agitaţi. Unii cercetători au găsit o explicaţie medicală pentru trezirea unora in jurul orei 3 dimineaţa – fără a avea vreo necesitate fiziologică: sunt dintre cei stresaţi, care suferă de insomnii sau din cauza preocupărilor cotidiene, iar vedeniile pe care se întâmplă ca unii să le aibă la ora 3:33 AM sunt puse pe seama unor afecţiuni mintale. Despre cei care se trezesc regulat in intervalul 1 – 3 AM se spune că organismul îi avertizează cu privire la unele afecţiuni ale ficatului, acest interval orar fiind vârful energetic al organismului in lupta cu toxinele din corp.

Se pare că spitalele şi centrele de îngrijire medicală raportează cele mai multe decese ca întâmplându-se între 3 şi 4 AM, riscul crescând spre ora 4 pentru că atunci sistemul imunitar este mai slăbit ca in alte perioade de timp, tensiunea arterială este şi ea scăzută şi, cel mai probabil, scăderea tensiunii arteriale face şi ca oamenii să se trezească in acest interval şi să se simtă neliniştiţi şi nervoşi; in plus, hormonii care au legătura cu somnul au un nivel scăzut.   

Cel care se trezeşte la ora 3 dimineaţa ar trebui să stea in pat şi să încerce să doarma, pentru a evita orice neplăcere. E cât se poate de firesc ca cei care se trezesc la o astfel de oră să nu se simtă tocmai bine - somnul e dulce la acea oră.

Creierul uman îşi încetineşte activitatea când ne pregătim de somn, de la starea Beta – treaz – trece in starea Alpha, când începe relaxarea, şi apoi in starea Theta, când omul este între starea de veghe şi adormire. Următorul pas este starea Delta, când omul e complet adormit şi începe să experimenteze starea REM. Când doarme, omul parcurge aceste stări de mai multe ori.

Oricum, nu există dovezi ştiinţifice clare că s-ar întâmpla ceva deosebit la această oră 3 AM – omul este in starea de REM (Rapid Eye Movement), caracterizat prin mişcarea rapidă a ambilor globi oculari – e o stare de somn profund, când reflexele şi tonusul muscular dispar; e perioada când se produc visele. Cei care se trezesc la această oră pot simţi că le este frig (in folclor frigul fiind un semn că in zonă s-ar putea afla o… fantomă sau un spirit), pentru că temperatura corpului este uşor neregulată in acest ciclu de somn. In acest tip de somn activitatea creierului e scăzuta, la fel şi ritmul cardiac ş.a., deci e firesc ca cel care se trezeşte brusc să se simtă, cumva, ciudat. Un mucalit ar întreba: de ce se trezeşte brusc, făra explicaţie? Ce să răspund?! :)) Explicaţii logice sunt, dar fiecare argument are contraargument.

Ora 3 AM este considerată o oră neprielnică pentru vizionarea anumitor filme, pentru a nu deschide ”poarta demonilor”. In filmul ”The Conjuring” (2013), de exemplu, ceasurile din casă se opresc in fiecare noapte la ora 3:07 AM şi totul o ia razna din acel moment. In filmul ”The Exorcism of Emily Rose” (2005) protagonista simte un miros de ars in fiecare zi la această ora 3 AM şi are parte de evenimente inexplicabile - in acest film preotul care face exorcizarea afirmă că ora 3 AM este ora diavolului, oră pe care spiritele rele o folosesc pentru a râde de Sfânta Treime.

E deja clar că filmele sunt cele care duc la apariţia a fel şi fel de legende urbane, şi tot prin ele se  răspândesc anumite legende urbane.

Exorcismul (legare prin jurământ) este o practică străveche, care face parte din sistemul de credinţe al multor culturi şi religii. E o practică de alungare a demonilor sau altor fiinţe spirituale despre care se presupune că şi-au găsit sălaş (recipient) in unele persoane, numite posedate.

Filmele The Exorcism of Emily Rose (2005) şi Requiem (2006) au la bază cazul real al unei tinere catolice care a trăit in Bavaria, Anneliese Michel (n. 21.09.1952 – d. 01.07.1976). Trei dintre mătuşile ei erau călugăriţe şi tatăl studiase pentru a deveni preot. S-a crezut despre Anneliese că este posedată şi a fost supusă unui ritual de exorcizare, in anul 1975, şi după un an a decedat. Părinţii şi preoţii au fost acuzaţi de omor prin imprudenţă (ucidere din culpă).

La vârsta de 16 ani fata a avut un episod epileptic şi a fost diagnosticată cu epilepsie la nivelul lobului temporal (manifestată şi prin lipsa de cunoaştere a mediului familial), care a determinat o depresie gravă şi fata a fost tratată la psihiatrie. Pe la vârsta de 20 de ani a început să simtă repulsie pentru diferite obiecte religioase (familia ei fiind una profund credincioasă) şi a început să audă voci. Starea i se tot agrava şi a refuzat medicaţia până a ajuns in pragul sinuciderii. Au ajuns la concluzia că e posedată aşa că au apelat la un preot; doi preoţi au primit aprobarea episcopului local şi, cu acordul tinerei, s-a trecut la exorcizare, in 1975. Ritualul a fost executat in secret (cum ceruse episcopul) timp de 10 luni. După ce fata a murit, părinţii şi cei doi preoţi au fost judecaţi pentru ucidere din culpă şi condamnaţi la şase luni de închisoare. Anchetatorii au descoperit că fata era deshidratată şi subnutrită. Cazul e citat ca exemplu de boală mintală, neglijenţă, abuz şi isterie religioasă.

In filmul The Conjuring, unde ceasurile se opresc, zilnic,  la ora 3:07, exorcizarea – reuşită de această dată  – este făcuta de unul dintre soţii Warren, Ed (soţia Lorraine) – specialişti in activităţi paranormale, filmul fiind făcut după unul dintre cazurile lor (el a decedat in anul 2006).

De-a lungul secolelor s-a practicat la greu exorcizarea deşi posesia demonică e departe de a putea fi testată sau evaluată – şi cu atât mai puţin poate fi dovedită – dar multe persoane care aveau nevoie urgentă de ajutor medical au murit din cauza unei superstiţii preistorice. E de amintit şi cazul fostului călugar de la Tanacu (Vaslui), care, in anul 2005, a ucis o călugăriţă încercând să scoata demonii din ea.

Ca in toate superstiţiile, acelaşi lucru e de bine într-o cultură şi de rău in alta. Cumva, forţele se neutralizează.

₪₪₪

Ora 3 dimineaţa, după aniversarea a 20 de ani de căsătorie. Ea, veselă, strânge masa, fredonând. El, machit, picoteşte in fotoliu.
Ea: - Îţi aduci aminte, dragă, de-acum 20 de ani? Am ieşit din biserică...
El: - Ăhă...
Ea: - Eu am alergat in parc... Tu ai venit după mine...
El: - Ăhă...
Ea: - M-ai ajuns din urmă... M-ai strâns de mijloc...
El: - Da... Ştiu... Mai bine te strângeam de gât! Tot 20 de ani luam, da' măcar acum eram liber....

Pe lângă flori şi iarbă. Miercurea fără cuvinte

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul Miercurea fară cuvinte.

Provocarea pentru azi: maci, flori de câmp, iarba verde de acasă.

Provocările lunii iunie.

HAPPY WW!

Omul beat şi mijloacele de transport in comun

Atunci când spui despre cineva “e beat”, faci o constatare; atunci când spui “e beţiv”, e o judecată - încerc să mă feresc de judecăţi. Mulţi oameni se îmbată ocazional - poate nu rezistă la băutură, nu ştiu cât alcool poate procesa ficatul lor, poate sunt foarte bine dispuşi şi chiar o cantitate mică de alcool îi ameţeşte… Din acest motiv sunt cazuri in care am intervenit in ajutorul unor oameni beţi întâlniţi pe te miri unde. Nu scriu rândurile următoare pentru a mă lăuda, ci in speranţa că vor fi mai mulţi aceia care nu vor trece indiferenţi pe lângă aceşti ameţiţi… Bineînţeles, există cazuri şi cazuri! In unele situaţii e bine să stai deoparte şi să chemi… autorităţile.

Se zice că de oamenii beţi nici pe Isus nu-l interesează. Aşa o fi… Mie mi-e milă de ei. Cei mai mulţi sunt aşteptaţi acasă de cineva… Mulţi fac şi scandal pe la casele lor… şi, poate, cei de acolo nu-i mai aşteaptă dar asta nu-i problema mea. Pentru unii e o întâmplare că s-au îmbătat, pentru alţii e un obicei… Nu ştiu pentru care e întâmplare şi pentru care obicei, şi nici nu contează, din punctul meu de vedere.

₪₪₪

Căciula neastâmpărată

Pe vremea când mai exista tramvaiul in oraş (a fost desfiinţat in anul 2006) făceam naveta spre şcoala. Într-o zi de iarnă, in tramvaiul aproape gol, un om beat aşezat pe o banchetă. Căciula de blană îi tot aluneca pe cap când într-o parte când in alta şi el şi-o aşeza aiurea. Face el ce face şi-i cade căciula. Se apleacă să o ridice şi-mi dau seama că centrul lui de greutate e atât de greşit plasat încât se va rostogoli. Nici bine nu-mi termin gândul că omul e pe jos. Era mare, curat îmbrăcat… şi mă întrebam cum l-aş putea ajuta. In legănatul tramvaiului aproape că se tăvălea pe jos in apa de la zăpada topită de pe tălpile călătorilor. Nu-l puteam lăsa in acea situaţie jalnică aşa ca m-am apropiat şi i-am oferit braţul - un punct de sprijin, chiar slab, i-ar fi putut fi de ajutor. Mi-a mulţumit bâlbâind peltic de la alcool. Nu reuşeam să îl ridic singură, dar atunci au intervenit doi bărbaţi aflaţi in tramvai şi l-au aşezat pe banchetă. Le-a mulţumit şi lor, încercând să le explice de ce a băut… Sper că a ajuns cu bine acasă.

Viteză excesivă

Cu altă ocazie, într-o staţie de autobuz, un bărbat destul de vârstnic se legăna pe picioare, ţinând strâns in pumn toartele unei pungi de nailon transparent in care avea o carte de colorat, creioane colorate şi încă ceva. M-a dus gândul la eventuali nepoţi pentru care a cumpărat culorile… A venit un autobuz, el s-a grăbit să-l prindă, s-a împiedicat şi a căzut cât era de lung, aproape de bordură. Oamenii din staţie îl priveau, cei care urcau sau coborau treceau pe lângă el. M-am apropiat să îl ajut să se ridice şi nu-mi era uşor. M-a ajutat un bărbat care trecea prin staţie şi l-am aşezat pe bancă. Ne-a mulţumit, zâmbind tâmp, parcă cu vinovăţie. Barbatul care m-a ajutat m-a întrebat dacă e cu mine; când i-am spus că nu-l cunosc a întrebat de ce l-am ajutat. Am ridicat din umeri şi am tăcut. De ce ajuţi un om?! Între timp a venit autobuzul pe care-l aşteptam şi am plecat. Apoi mi-am făcut mustrări de conştiinţă: poate ar fi trebuit să aştept, să-l urc in autobuzul de care avea nevoie – doar nu mă grăbeam! Sper să fi ajuns acasă in siguranţă.

Uşa buclucaşă

Un al treilea om beat am ridicat aproape de sub roţile unui autobuz care pleca din staţie. Era capăt de linie şi şoferul i-a închis repsectivului uşile in nas; închizându-se, omul şi-a retras brusc braţele, s-a dezechilibrat şi a alunecat cu picioarele sub autobuzul care se pusese in mişcare. Nu ştiu de unde am avut forţa – şi prezenţa de spirit – dar l-am smuls de acolo şi l-am aşezat pe banca din staţie. Era mic şi slab, dar l-am ridicat atât de puternic încât nici n-a atins pământul până l-am pus pe bancă. L-am lăsat acolo, pentru că a venit autobuzul de care aveam nevoie.

Bătaie in troleibuz

Într-o seară, pe la nouă (se întunecase afară), mergeam spre casă cu un troleibuz. Nu era aglomerat, dar nu ocupasem o banchetă – stăteam in spate, unde erau şi doi copilaşi, singuri. La un moment dat, doi bărbaţi se ridică de pe banchetele lor şi se iau la bătaie printre scaune. Mai era puţin până la următoarea staţie. Mă întrebam de ce nu sună şoferul la dispecerat, să ceară ajutor – sau la jandarmi. Dinspre cei doi veneau spre mine valuri de miros de alcool. Furibunzi, veneau spre noi, răcnind şi cărându-şi pumni. Cei doi copii s-au strâns unul lângă altul, aproape încremeniţi. Eram prinşi ca-ntr-o capcană acolo, neavând cm să ne ferim. Din fericire, in acel moment se deschid uşile, in staţie. Le strig copiilor: Coborâţi!” şi îi împing uşurel spre uşi. Mecanic, mă urmeaza. In staţie, fetiţa tremura din tot corpul şi părea că vrea să plângă. Nu aveau la ei un telefon mobil, nici eu nu aveam, să sun la părinţii lor (erau frate şi sora, am aflat). I-am întrebat pâna unde trebuie să meargă şi m-am dus cu ei, cu următorul troleu.

Şoferul acelui troleu a plecat din acea staţie cu bătăuşii înlănţuiţi! Cei care ar fi vrut să urce au renunţat, cei care erau in troleu au reuşit să coboare in aceeaşi staţie… Nu-i pot înţelege atitudinea acelui şofer dar – e drept! – nu cunosc nici procedura pentru astfel de situaţii. Ceea ce ştiu este că trebuie chemaţi jandarmii…

De ce, la vârsta lor, la acea oră, copiii erau singuri in troleu – la mare distanţă de casă – e altceva ce nu pot înţelege…

₪₪₪

Oamenii beau de-şi pierd minţile din multe motive – la un moment dat ajung să nu mai poată trăi fără alcool. Nu e problema mea, dar dacă-mi ies in drum nu pot trece cu indiferenţă. Au fost mulţi cei beţi pe care i-am scăpat de bătaie, de accidente sau de o eventuală moarte prin asfixiere, de la vomă. Mi-e milă de ei! Au fost şi ei copii şi, poate, n-au avut parte de dragoste; poate că viaţa i-a lovit atât de tare încât au cedat şi au încercat să-şi înece necazurile in alcool – şi necazurile au învăţat să înoate. Unii, poate, sunt răi in familie, dar ştiu că atunci când îi ridic de pe jos sunt doar oameni.

Despre libertate - citate

Dacă eşti gata să sacrifici puţin din libertatea ta pentru a te simţi în siguranţă, tu nu meriţi nici una, nici alta. (Thomas Jefferson)

Fiecare fiinţă omenească răspunde de grădina sa şi pictează în mintea sa acuarela vieţii aşa cum vrea să fie aceasta. Când nu mai depindem de alţii, când încetăm să ne mai comparăm şi să ne măsurăm cu ei, descoperim imediat că suntem stăpâni pe vieţile noastre. (Hermann Hesse).

Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă. (George Orwell)

Nimeni nu este mai înrobit decât cel care se crede liber in robia sa (Goethe).

Îşi merită viaţa, libertatea numai acela ce zilnic şi le cucereşte ne'ncetat (Goethe, in Faust).

Nu pui temelia libertăţii atunci când îi împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine. (Antoine de Saint-Exupery).

Când bogaţii se războiesc între ei săracii sunt cei care mor. (Jean-Paul Sartre)

Să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei (Jean-Paul Sartre).

Nu-i libertate, nici democraţie. Adevărata libertate e atunci când găseşti într-o librărie, pe acelaşi raft, Biblia, Coranul şi Mein Kampf.

In sfârşit realizez că oamenii sunt prizonierii telefoanelor lor, de aceea le numesc celulare.

Nu vreau să gândeşti ca mine! Vreau doar să gândeşti!

Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. (George Bernard Shaw)

(unde nu apare un nume între parantze este pentru că nu ştiu autorul)

Neamu’ prost

Luni noaptea veneam acasă de prin oraş. Ne întâlnim cu o vecină care-şi plimba câinele. Salut-salut…

- La iarna ce-ţi mai iei pe tine?! mă ia la rost vecina, cu ton mult prea ridicat pentru acea ora din noapte, când observă că am pe mine o haină destul de groasă.

- Dar ţie nu ţi-e frig? o întreb la rândul meu, văzând-o într-o rochie fără mâneci şi cu sandale – pe la prânz temperatura a fost de vreo 22 de grade, resimţindu-se chiar mai mare, dar la acel moment era răcoare bine - pentru mine. Nu mi-ar fi dat prin minte s-o întreb dar a sărit întrebarea când am auzit-o pe a ei.

- Puţin, da, dar e sfârşitul lui mai! răspunde.

Îmi tot spun că nu mai există ceva care să mă lase fără replică şi mereu se găseşte cineva să mă contrazică. Logica unora nu-şi face loc in mintea mea oricât de mult mi-aş dori să-i înţeleg. Dacă-s minus 30 de grade in luna lui cuptor ar trebui să port maieu doar pentru că in calendar iulie e lună de vară?

Frig, cald, îmbrăcat subţire iarna sau îmbrăcat gros vara nu înţeleg de ce-i pasă cuiva cum se îmbracă altul. Când omul vrea să-şi poarte paltonul vara, la temperatură de 30 de grade la umbră, mă gândesc că n-o fi ceva in regulă cu el - sau doar vrea să se distreze pe seama celor care-l văd sau îl duce la curăţat  - dar nu mă apuc să întreb un necunoscut de ce o face… sau – mai rău – să râd de el.

Să te îmbraci “de toamna” într-o zi rece de vară mi se pare de bun simţ dacă vrei să nu răceşti.

In general, nu înţeleg de ce se iau unii pe stradă de cei care sunt îmbrăcaţi fistichiu sau au frizuri fistichii, comentându-i sau jignindu-i doar pentru că sunt îmbrăcaţi altfel decât adepţii “uniformei”. Înţeleg să nu fie de acord cu anumite haine sau frizuri, să nu le placă (e firesc - nici mie nu-mi plac multe şi unele mă amuză, mai ales că unii dintre cei care le au nu par a le fi asimilat, ci le-au ales doar pentru că “se poartă”) si chiar sa le considere scandaloase, dar de aici până la a jigni e cale lungă - ar trebui să fie.

Ce hazlii sunt unii oamenii - mai ales unii tineri - când vor să fie “la modă”, să fie deosebiţi de ceilalţi, şi ajung să semene între ei: aceeaşi culoare de păr, aceeaşi frizură, acelaşi model de haine, acelaşi model de încălţăminte, aceeaşi atitudine… Curată originalitate.

Dacă la faza cu hainele şi frizurile aş mai găsi scuze pentru cei care se manifestă zgomotos şi, deseori, jignitor la adresa celor care ies din tipar nu pot găsi vreo scuză pentru cei care comentează şi jignesc oamenii cu dizabilităţi, oamenii graşi sau slăbănogii, oamenii despre care numai mama lor ar putea spune că sunt frumoşi fizic…

Cât de sărac spiritual este acela care arată cu degetul spre altul doar pentru că acel altul e diferit?! Din punctul meu de vedere un astfel de om dovedeşte nesiguranţă de sine sau o anumită doză de… inferioritate (alt cuvânt nu-mi vine in minte).

Se spune că Benjamin Franklin ar fi zis: Mănâncă pentru plăcerea ta, dar îmbracă-te pentru plăcerea altora. Înţeleg prima idee dar, oare, de ce ar trebui să mă îmbrac pentru plăcerea altora?! Aş putea face plăcere tuturor îmbrăcându-mă într-un anume fel? Să se refere la a face plăcere unei persoane sau două…? Habar n-am ce-a vrut să zică, dar mi-e cert un lucru: n-o să port pantaloni rupţi in tur doar pentru că i-ar plăcea nu ştiu cui.