31 mai 2017

Omul beat şi mijloacele de transport in comun

Atunci când spui despre cineva “e beat”, faci o constatare; atunci când spui “e beţiv”, e o judecată - încerc să mă feresc de judecăţi. Mulţi oameni se îmbată ocazional - poate nu rezistă la băutură, nu ştiu cât alcool poate procesa ficatul lor, poate sunt foarte bine dispuşi şi chiar o cantitate mică de alcool îi ameţeşte… Din acest motiv sunt cazuri in care am intervenit in ajutorul unor oameni beţi întâlniţi pe te miri unde. Nu scriu rândurile următoare pentru a mă lăuda, ci in speranţa că vor fi mai mulţi aceia care nu vor trece indiferenţi pe lângă aceşti ameţiţi… Bineînţeles, există cazuri şi cazuri! In unele situaţii e bine să stai deoparte şi să chemi… autorităţile.

Se zice că de oamenii beţi nici pe Isus nu-l interesează. Aşa o fi… Mie mi-e milă de ei. Cei mai mulţi sunt aşteptaţi acasă de cineva… Mulţi fac şi scandal pe la casele lor… şi, poate, cei de acolo nu-i mai aşteaptă dar asta nu-i problema mea. Pentru unii e o întâmplare că s-au îmbătat, pentru alţii e un obicei… Nu ştiu pentru care e întâmplare şi pentru care obicei, şi nici nu contează, din punctul meu de vedere.

₪₪₪

Căciula neastâmpărată

Pe vremea când mai exista tramvaiul in oraş (a fost desfiinţat in anul 2006) făceam naveta spre şcoala. Într-o zi de iarnă, in tramvaiul aproape gol, un om beat aşezat pe o banchetă. Căciula de blană îi tot aluneca pe cap când într-o parte când in alta şi el şi-o aşeza aiurea. Face el ce face şi-i cade căciula. Se apleacă să o ridice şi-mi dau seama că centrul lui de greutate e atât de greşit plasat încât se va rostogoli. Nici bine nu-mi termin gândul că omul e pe jos. Era mare, curat îmbrăcat… şi mă întrebam cum l-aş putea ajuta. In legănatul tramvaiului aproape că se tăvălea pe jos in apa de la zăpada topită de pe tălpile călătorilor. Nu-l puteam lăsa in acea situaţie jalnică aşa ca m-am apropiat şi i-am oferit braţul - un punct de sprijin, chiar slab, i-ar fi putut fi de ajutor. Mi-a mulţumit bâlbâind peltic de la alcool. Nu reuşeam să îl ridic singură, dar atunci au intervenit doi bărbaţi aflaţi in tramvai şi l-au aşezat pe banchetă. Le-a mulţumit şi lor, încercând să le explice de ce a băut… Sper că a ajuns cu bine acasă.

Viteză excesivă

Cu altă ocazie, într-o staţie de autobuz, un bărbat destul de vârstnic se legăna pe picioare, ţinând strâns in pumn toartele unei pungi de nailon transparent in care avea o carte de colorat, creioane colorate şi încă ceva. M-a dus gândul la eventuali nepoţi pentru care a cumpărat culorile… A venit un autobuz, el s-a grăbit să-l prindă, s-a împiedicat şi a căzut cât era de lung, aproape de bordură. Oamenii din staţie îl priveau, cei care urcau sau coborau treceau pe lângă el. M-am apropiat să îl ajut să se ridice şi nu-mi era uşor. M-a ajutat un bărbat care trecea prin staţie şi l-am aşezat pe bancă. Ne-a mulţumit, zâmbind tâmp, parcă cu vinovăţie. Barbatul care m-a ajutat m-a întrebat dacă e cu mine; când i-am spus că nu-l cunosc a întrebat de ce l-am ajutat. Am ridicat din umeri şi am tăcut. De ce ajuţi un om?! Între timp a venit autobuzul pe care-l aşteptam şi am plecat. Apoi mi-am făcut mustrări de conştiinţă: poate ar fi trebuit să aştept, să-l urc in autobuzul de care avea nevoie – doar nu mă grăbeam! Sper să fi ajuns acasă in siguranţă.

Uşa buclucaşă

Un al treilea om beat am ridicat aproape de sub roţile unui autobuz care pleca din staţie. Era capăt de linie şi şoferul i-a închis repsectivului uşile in nas; închizându-se, omul şi-a retras brusc braţele, s-a dezechilibrat şi a alunecat cu picioarele sub autobuzul care se pusese in mişcare. Nu ştiu de unde am avut forţa – şi prezenţa de spirit – dar l-am smuls de acolo şi l-am aşezat pe banca din staţie. Era mic şi slab, dar l-am ridicat atât de puternic încât nici n-a atins pământul până l-am pus pe bancă. L-am lăsat acolo, pentru că a venit autobuzul de care aveam nevoie.

Bătaie in troleibuz

Într-o seară, pe la nouă (se întunecase afară), mergeam spre casă cu un troleibuz. Nu era aglomerat, dar nu ocupasem o banchetă – stăteam in spate, unde erau şi doi copilaşi, singuri. La un moment dat, doi bărbaţi se ridică de pe banchetele lor şi se iau la bătaie printre scaune. Mai era puţin până la următoarea staţie. Mă întrebam de ce nu sună şoferul la dispecerat, să ceară ajutor – sau la jandarmi. Dinspre cei doi veneau spre mine valuri de miros de alcool. Furibunzi, veneau spre noi, răcnind şi cărându-şi pumni. Cei doi copii s-au strâns unul lângă altul, aproape încremeniţi. Eram prinşi ca-ntr-o capcană acolo, neavând cm să ne ferim. Din fericire, in acel moment se deschid uşile, in staţie. Le strig copiilor: Coborâţi!” şi îi împing uşurel spre uşi. Mecanic, mă urmeaza. In staţie, fetiţa tremura din tot corpul şi părea că vrea să plângă. Nu aveau la ei un telefon mobil, nici eu nu aveam, să sun la părinţii lor (erau frate şi sora, am aflat). I-am întrebat pâna unde trebuie să meargă şi m-am dus cu ei, cu următorul troleu.
Şoferul acelui troleu a plecat din acea staţie cu bătăuşii înlănţuiţi! Cei care ar fi vrut să urce au renunţat, cei care erau in troleu au reuşit să coboare in aceeaşi staţie… Nu-i pot înţelege atitudinea acelui şofer dar – e drept! – nu cunosc nici procedura pentru astfel de situaţii. Ceea ce ştiu este că trebuie chemaţi jandarmii…
De ce, la vârsta lor, la acea oră, copiii erau singuri in troleu – la mare distanţă de casă – e altceva ce nu pot înţelege…
₪₪₪
Oamenii beau de-şi pierd minţile din multe motive – la un moment dat ajung să nu mai poată trăi fără alcool. Nu e problema mea, dar dacă-mi ies in drum nu pot trece cu indiferenţă. Au fost mulţi cei beţi pe care i-am scăpat de bătaie, de accidente sau de o eventuală moarte prin asfixiere, de la vomă. Mi-e milă de ei! Au fost şi ei copii şi, poate, n-au avut parte de dragoste; poate că viaţa i-a lovit atât de tare încât au cedat şi au încercat să-şi înece necazurile in alcool – şi necazurile au învăţat să înoate. Unii, poate, sunt răi in familie, dar ştiu că atunci când îi ridic de pe jos sunt doar oameni.

4 comentarii:

  1. Mie rar imi dau lacrimile, dar acum mi s-au umezit ochii și inima. Nu-ți spun de ce, dar vei ghici. Credeam ca sunt singura care vede în unii dintre acestia si altceva decat ceea ce vede majoritatea. Multumesc, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu iti multumesc, Adriana, pentru randurile si gandurile tale.
      Unii dintre acesti oameni chiar sunt mai mult decat ceea ce vede majoritatea in ei.
      Te imbratisez. <3

      Ștergere
  2. Beția - problemă foarte grea, cu care tot mai mulți români se confruntă și încă de la vârste tot mai fragede. Cât despre solidaritate și milă.... din ce în ce flori tot mai rare... Ești de toată admirația, dragă Diana, pentru sufletul tău bun cu care te apleci spre toți acești năpăstuiți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru apreciere, Alex draga.
      Din pacate ai dreptate: multi incep sa consume alcool de la varste tot mai mici... Unii reusesc sa se opreasca, la un moment dat, dar altii ajung sa se piarda... Cred ca cei care reusesc sa se opreasca sunt cei care au parte de oameni care sa nu ii judece pentru "scapari" si care fara a le face morala ii ajuta sa scape de o eventuala dependenta ulterioara.
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere