*
Revista pentru copii, Pif
Gadget (Pif et Hercule) si-a incheiat aparitia in 1993, dar a fost
resuscitata in 2004 si a mai aparut pana in Noiembrie 2008, iar in 15 Ianuarie
2009 a declarat faliment (din cauza datoriilor de cca 4 milioane euro). Roger
Mas a fost al doilea desenator pentru Pif.
La sfarsitul anului 2011 un nou desenator a devenit cel de-al treilea tata al
lui Pif, Francois Corteggiani, care a fost si redactorul sef al revistei in
perioada 2004-2008.
Pif si Hercule - Pif Gadget pe langa diversele benzi
desenate ale aventurilor celor doi, oferea cate o jucarie la fiecare numar.
Revista de benzi desenate, Pif Gadget, a fost lansata pe piata in anul 1969, 24 Februarie, si
aparea saptamanal.
In anul 1989 apare seria Pif
si Hercule, care are 130 de episoade a cate 11 minute fiecare.
In Romania
serialul a fost difuzat in 1992 si 1993.
Pif si Hercule sunt un caine galben si un motan negru
cu alb (semn caracteristic pansamentul in cruce de pe bot) care, desi sunt cei
mai buni prieteni se cearta mereu, fiind intr-o relatie de dragoste si ura. Cei doi intalnesc in aventurile lor alte
personaje amuzante, cum sunt si cei trei hoti Cicéron, Busard si Gorille;
Vulpoiul si Pelicanul, care sunt tot infractori; comisarul Farfui, care incearca sa ii impiedice pe Pif si Hercule sa isi duca
planurile la bun sfarsit. Multe obiecte sunt personificate: veioza, masina, usa
s.a.
Pif a fost creat de Jose Cabrero Arnal (un republican
spaniol refugiat in Franta) pentru ziarul Partidului comunist francez, L’Humanite, in 28 Martie 1948. Hercule a
fost creat doi ani mai tarziu si timp de 50 de ani au fost nedespartiti.
Aventurile lui Pif au aparut pana la mijlocul anilor ’70 si
in ziarul comunist britanic Daily Worker
(devenit mai tarziu The Morning Star)
Revista s-a numit initial Tanarul patriot (Le Jeune Patriote). A aparut in ilegalitate,
sub ocupatia germana, din Ianuarie 1942, apoi in legalitate din 1944 pana in
anul 1945. Mai apoi s-a numit Vaillant, tanarul patriot, iar apoi doar
Vaillant, cu subtitlul "Cea mai
captivanta revista".
Din 1965 titlul a fost schimbat in Vaillant, ziarul lui Pif, după Pif, un personaj-caţel creat initial
de desenatorul spaniol José Cabrero Arnal.
*
Intre 20 Iunie-22 Iulie 2012, Institutul Francez a organizat
la Sala Dalles (Bucuresti), expozitia Pif
in Romania, un erou al epocii de aur.
Datorita orientarii de stanga, revista a fost printre putinele
produse occidentale care au patruns pe piata de dincolo de Cortina de Fier.
I Just called to say Happy Weekend!
Postarea participa Happy Weekend! Editia a 3-a, la Elly,
Blind Love.
Altele:Tweety, Sylvester, Casper, Chilly Willy
:))
RăspundețiȘtergereno, ce sa mai zic?
nu ma descurc pe blogul meu, postez asa, dupa cum ma simt, nu am un blog ordonat, dar daca ii gasesc pe "Pif si Hercule" ai mei, iti dau link!
Happy Weekend!
No, si eu, cat de tarziu ajung sa raspund! Dar mi-ar placea sa imi dai acel link :) Am incercat sa gasesc dar nu am reusit. Cu o "casuta de cautare" cred ca as fi reusit. :)
Ștergereacum inteleg de ce aveam revista in copilarie :)
RăspundețiȘtergeremultumesc de informatii dar si de amintirile pe care mi le-ai readus in minte :)
pup Diana,zi faina sa ai! :)
Cu placere! Si mie mi-a placut sa imi reamintesc!
ȘtergerePupici! :)
Doamne, cate povesti despre Pif si Hercule am auzit! Am cunostinte, amici care au avut pe vremuri abonament obtinut cu ceva pile la revista asta si erau foarte mandri de acest lucru, povestind cu mare drag si tandrete despre aceste personaje. Stiu sigur ca a fost o legatura interesanta intre cultura romaneasca si cea franceza, implicit occidentala, acum cateva zeci de ani.
RăspundețiȘtergereMi-ai trezit niste amintiri...nostalgii intr-un fel desi eu niciodata n-am citit revista aceea si nici nu am vazut serialul respectiv. Dar pe Pif si Hercule ii stiu :)
Happy weekend, Diana draga!
Da,era fosrte greu ca sa facem rost de revista Pif in anii 80!
ȘtergereAveam un vecin al carui tata se preocupa indeaproape cu educatia celor doi baieti ai lui si mereu baietii acestia aveau ceva nou! Tatal lor a facut o "tabla" pentru scrabble - inca nu aparuse in comertul socialist - si organizam campionate! Vare o desfasuram pe o masa de ping-pong si nu ne mai dadeam dusi! Toti cautam prin dictionare, sa castigam! Dar tot norocul de litere "bune" ne aducea castigul! :)
ȘtergereZi frumoasa sa aveti!
Ideea i-a venit din revista Pif, unde era prezentat jocul si regulamentul!
M-ai facut sa ma gandesc la Balanel si Balaioara, Mihaela, Cip si Day...ce tare esti!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Mihaela! :) Imi amintesc cu drag de multe personaje din desenele animate! :)
ȘtergereLa fel ca si dr MAG si mie mi'au revenit imi minte multe de genul :)) Foarte buna ideea :)
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru apreciere, Raluca! :)
Ștergeream avut si eu cateva prin copilarie ... aveau si jucarii, dar astea nu ajungeau la mine...(tin sa reamintesc ca am implinit juma' de secol).. nu stiu de unde le aducea mama (erau desfacute si se cunostea ca le citisera si altii !!! ) dar erau o adevarata incantare...
RăspundețiȘtergerefrumoase si calde amintiri...
un weekend senin, Diana !
Personal am avut un singur exemplar! Sunt convinsa ca si acum e pe undeva, alaturi de revista "Rahan" si un numar din revista - in limba germana - "Superman". Am rascolit casa dar nu le-am gasit! Trebuie sa trec la poduri si apoi la pivnite! Dar nu ma las pana nu le gasesc sau pana nu ma conving ca au fost aruncate - in niciun caz de mine! :)
ȘtergereImi amintesc si jucariile!
Zi minunata iti doresc!
Doamne ce le mai citeam in copilarie :)) si ce ma amuzam :))
RăspundețiȘtergereTin minte ca am avut o colectie impresionanta, ma abonase profesoara de franceza si imiveneau acasa ...deh , eram cel mai francofil din clasa :)
Si nu mai ai colectia?! :) E probabil ca se cauta acele numere vechi! Sunt multi colectionari! :)
ȘtergereCandva stiam si eu sa vorbesc franceza dar acum... poate cand voi gasi cu cine sa conversez imi voi aminti! Deh!
Mi-ai adus aminte de copilărie :)
RăspundețiȘtergereSi aceasta ar trebui sa fie de bine! :)
ȘtergereAveam un vecin la care am citit si recitit toata seria, cand eram copil. Aproape ca nu se mai vedeau desenele, din cauza degetelor care le rasfoisera de mii de ori. :))
RăspundețiȘtergereSi eu tot cu un vecin am avut noroc ca am aflat si citit revista! :) Cateva numere, e drept, dar as fi putut sa le citesc pe toate doar ca... deh!
ȘtergereFoarte haioase personaje! :)
RăspundețiȘtergereAsa-i?! :)
ȘtergereSalut Diana,
RăspundețiȘtergereIti multumesc frumos,pentru ca ai realizat acest articol,desnele Pif si Hercule sunt preferatele mele,da asa este ai dreptate a fost difuzat in Romania,pe TVR2 intre anii 1992-1993,eu pe atunci eram clasa a IXa la liceu!
Cum de ai reusit sa tii min te si in ce an au fost difuzate aceste desene animate?
Da asa este sunt 130 de episoade ... eu am reusit sa fac rost de vreo 95 din ele,insa sunt in limba araba!
Tu ai toata seria de episoade a acestor desene animate?
Imi plac foarte mult,si a vrea sa revad toate episoadele cu aceste desene!
Buna Marian,
ȘtergereCu placere! Si mie imi plac desenele animate dar prefer pe cele cu... Tweety :) dar nu am nimic stocat. Pif si Hercule au fost o provocare - sa zic asa! :)
Iti multumesc pentru aprecieri dar nu am retinut anii in care s-au difuzat episoadele, ci m-am documentat. Un vecin mi-a povestit ce-si mai amintea dar am ales sa caut pe net, pentru ca... era mai usor de compus un articol :(
Uau! Esti fan cu adevarat daca ai atatea episoade! Nu am seria. Imi pare rau ca te dezamagesc.
Iti multumesc pentru vizita! :)
Zi frumoasa iti doresc! Succese!