29 ian. 2013

Corbul, de Edgar Allan Poe



Mi-am pierdut mintile; am, insa, lungi si ingrozitoare episoade de sanatate mintala (Edgar Allan Poe)

In 29 Ianuarie 1845, Edgar Allan Poe (n. 19 Ian 1809 – d. 7 Oct 1849) publica pentru prima data, in New York Evening Mirror, poemul Corbul (The Raven, in engleza)

Cu unele exceptii, creatia lirica a lui Edgar Allan Poe este umbrita de maiestria povestirilor sale, care l-au consacrat in literatura universala, dar poeme ca Annabel Lee sau Corbul il impun si ca unul din marile voci lirice ale lumii, fiind cunoscut publicului european in special prin traducerile in franceza ale poetilor simbolisti Baudelaire si Mallarme. 

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate - bate-n uşa mea uşor.
E vreun trecător - gândit-am - şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător.


O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale - şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale - jalea grea pentru Lenore -
Fata fără-asemuire - îngerii îi spun Lenore -
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor -
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor -
Nu-i decât un trecător
.

Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l
Domnule - am spus - sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!
Şi-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: Lenore!
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!

Vânt şi niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas - ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?

Spuse Corbul: Nevermore!

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume - sus, pe bust, oprită-n zbor -
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor -
Corb ce-şi spune: Nevermore.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor
.
Spuse Corbul: Nevermore.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore".


Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor -
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor -
Vorba Never - Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor -
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri -
Eu mi-am spus – să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!

Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?

Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare - îngerii îi spun Lenore -
Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?

Spuse Corbul: Nevermore.

Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!

Spuse Corbul: Nevermore.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată - Nevermore.

(Poezii si poeme, 1963, traducere Mihu Dragomir)


Altele:

6 comentarii:

  1. foarte fain....recunosc ca pana acum nu am prea avut tangenta cu Edgar Allan Poe...sa ai o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiind "amator de gotic" nu-l puteam rata pe Edgar Allan Poe :)
      Multumesc. Zi minunata si tie!

      Ștergere
  2. in povestirile fantastice dar din zona adanc umbrita a SF-ului este, cred, inegalabil; tot cam acolo este si lirica lui, e poetul romantic lacoonic, serpii lui fiind deznadejdea, abisul, diavolul, intunericul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de frumos ai spus! :)

      Oare acestor oameni care au ramas in memoria colectiva nebunia le da geniul sau geniul le da nebunia? Desi... conteaza, poate, mai putin raspunsul...

      Ștergere
  3. Ce poem lung :) Stiu ca am mai incercat candva sa-l citesc. Desigur, n-am reusit. Acum cu atat mai putin. Nu mai am timp nici sa respir :)
    Stiu ca e apreciat...de aceea si dorisem sa-l citesc. N-am ramas decat cu un cuvant: "Nevermore" ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un cuvant cat o eternitate! :)

      Se pare ca pe vremuri poetii aveau timp sa scrie, dar si traiau in saracie! (nu toti, desigur) :)

      Ștergere