Şcoli sau închisori?

Catedrale şi biserici, pare a fi răspunsul. Nu afirm că ar fi rău, dar pare că nu-i suficient, in sensul de a mări numărul celor care merg la şcoală mai mult de zece clase şi de a micşora numărul celor care ajung la închisoare. Nici prea multe locuri de muncă nu asigură bisericile...

Sunt necesare şi şcolile şi spitalele şi închisorile – şi in toate să existe decenţă. Pentru mai puţine închisori e nevoie de un nivel de trai mai ridicat; numărul şcolilor e irelevant dacă mulţi copii nu vor beneficia de educaţie aşa cum “scrie la carte”.

Învăţământul o fi, teoretic, gratuit dar părinţii sunt obligaţi să cheltuiască o căruţă de bani – pe care, foarte mulţi, nu-i au. Învăţământul obligatoriu de zece clase e aproape inutil cuiva care nu îşi permite să cumpere ceea ce-i este necesar in anii de studii - uneori, profesorii dau “note de trecere” in virtutea obligativităţii celor zece clase (nu mi se pare incorect in cazul celor cu posibilităţi materiale reduse, deşi…). In plus, inegalitatea financiară între oameni afectează pe copiii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nu doar haine dar nici rechizite. Când manualele gratuite nu ajung pentru toţi elevii ghici cine le primeste pe cele gratuite? Copiii ai caror părinţi sunt săraci nu au nici condiţii de a învăţa, acasă, plus ca au şi multe alte probleme. Şi acesti copii săraci îşi doresc lucruri, îşi doresc să înveţe – cei mai mulţi – dar şansele lor de a-şi îndeplini dorinţele tind spre zero.

Învăţământul, in general, pare inutil in România dacă nu există locuri de muncă suficiente pentru toţi: necalificaţi, calificaţi şi super-calificaţi…

Copiii din familiile sărace nu beneficiază nici de asistenţă medicală aşa cum ar trebui; şi nici părinţii lor. Şansele ca aceşti oameni să se îmbolnăvească sunt foarte mari. La spital, in cele mai multe cazuri, sunt ultimii băgaţi in seama pentru că nu pot plăti…

Sărăcia e unul dintre factorii care conduc la infracţionalitate. Oamenii săraci nu sunt predispuşi la infracţiuni dar ajung să le săvârşească (şi) in disperare de cauză. Alţii, desigur, fură (de exemplu) pentru că obţin rapid “venituri”. Ajung să fie judecaţi şi condamnaţi. In sala de judecată se va ţine (mai mult sau mai puţin) cont că omul e la prima infracţiune, că e sărac lipit pâmântului, că şi că… In unele cazuri, oamenii nu au bani să ajungă la instanţă şi să depună mărturie in favoarea celui judecat (sau nu ştie că poate face asta pentru că unii aparători nu le vorbesc şi despre această minimă şansă de a obţine o condamnare mai mică şi / sau cu suspendare). Apoi… judecătorii sunt puţini şi dosarele sunt cu miile! Unele dosare au şi câte 100 de file – nu ma refer la dosarele “grele”, instrumentate in ani şi ani… - ci la cele ale inculpaţilor care vin din pătura săracă a populaţiei. Cât de mult ar vrea un judecător să citească toate aceste dosare, să le studieze pentru a lua o decizie cât mai corectă, îi este greu pentru că nu are, fizic, timpul necesar. Şi, iac-aşa, se umplu puşcăriile.

Paranteză: unii vor spune că politicienii condamnaţi nu sunt săraci. E drept, nu (mai) sunt la momentul judecăţii…

Întreţinerea unui deţinut costă statul (deci pe noi toţi, mai mult sau mai puţin) destul de mult. Un deţinut are parte de trei mese pe zi – ceea ce un om sărac s-ar putea să nu îşi permită; deţinutul are dreptul la asistenţă medicală (atâta câtă e), ceea ce un om sărac nu-şi permite întotdeauna. Şi, atunci, mă întreb: cum să nu le convină unora să îşi petreacă viaţa prin puşcărie dacă in libertate poate că nu au un adăpost şi nici măcar o masă asigurată in fiecare zi?

Da, sunt in puşcării indivizi cu adevărat sadici - in România mai puţin decât in alte state – dar asta nu înseamnă că trebuie să fie trataţi ca animalele, pe vremuri (când vor ieşi vor fi şi mai răi) şi, in plus, trebuie protejaţi de ei ceilalţi… Contactul între detinuţi ar trebui să fie cât mai scurt, să nu se “califice” şi găinarii, învăţând de la cei cu infracţiuni grave – acest fapt nu e posibil când sunt înghesuiţi unii in alţii.

N-ar trebui uitaţi nici cei care lucrează in penitenciare, păzind deţinuţi ş.a.. Între altele, munca lor devine mai dificilă când deţinuţii sunt claie peste grămadă şi le pot scăpa multe din vedere.

Dacă vrem mai puţini oameni in puşcărie (mai puţini infractori) poate că ar trebui să privim in altă direcţie, să găsim soluţii pentru ca tot mai puţini oameni să ajungă in puşcărie iar cei care ies să fie integraţi / reintegraţi in societate in mod real, nu doar teoretic, pentru că dă bine pe hârtie, pentru Uniunea Europeană. Un fost puşcăriaş îşi găseşte greu de lucru iar firmele care au contracte cu statul pentru a angaja foşti condamnaţi nu îşi respectă întotdeauna angajamentul, in sensul că nu le oferă condiţii tocmai bune de lucru.

In general, cel care a fost închis rămâne tarat pe viaţă. Există şi excepţii, desigur. Intervine mai apoi reabilitarea şi unii ajung chiar “jurnalişti” de marcă (de exemplu) şi mai apoi deputaţi.

Răspunsul la întrebarea din titlu? Şcoli! De fapt, mai corect ar fi: învăţătură, educaţie. Clădirile sunt relativ uşor de ridicat, dar pentru a “ridica” un om e nevoie de mult mai mult… Până atunci, însă, închisorile sunt necesare, dar nu aşa acum sunt astăzi.

Cred că e greşit ca atunci când cineva vorbeşte despre condiţiile infernale din puşcării să fie contrat cu argumente gen: dar spitale? dar şcoli? Sunt chestiuni diferite care conduc la acelaşi rezultat: ceva mai bine pentru societate in general. Atunci când condamni un individ nu îl reduci la stadiul de animal (cei care se comportă inuman  nu sunt animale, ci sunt răi pentru că pot sau pentru că ceva e defect in creierul lor). Cred că e aiurea să militam pentru condiţii mai bune pentru animale şi să susţinem că puşcăriaşul merită să sufere. Unii da, merită, pentru faptele oribile săvârşite. Totuşi: vom şti vreodată ce ar fi devenit aceştia dacă viaţa lor ar fi fost altfel, dacă n-ar fi fost marginalizaţi, bătuţi, ignoraţi, educaţi rău etc. de mici, dacă ar fi avut acces la învăţătură, la asistenţă medicală?

Pentru a fi mai puţini oameni in puşcării (mai puţini infractori) e necesară (şi) o politică penală eficientă, dar şi o “apărare socială” bazată pe studii serioase privind cauzele infracţionalităţii, o politică de prevenire şi control a criminalităţii. Pentru a descoperi şi explica natura cauzelor care determină şi favorizează fenomenul infracţional e necesară o cercetare criminologică – in România a fost desfiinţat Institutul Naţional de Criminologie… In 2003 a fost înfiinţat, in 2007 a fost desfiinţat… La începutul anului s-a aprobat hotărârea de guvern pentru… re- reînfiinţare – 5 posturi deocamdată, zicea ministrul justiţiei in martie a.c., dar sunt prevăzute… 20).