22 mai 2017

Tu râzi! Citate favorite

In nuvela Tu râzi!, domnul Anselmo este un bărbat in vârstă de 56 de ani, funcţionar cu salariu neîndestulator, aproape chel, cu o nevastă geloasă care se crede grav bolnavă şi având de crescut pe cele cinci nepoţele lăsate orfane de fiul său abia decedat şi de nora care a fugit cu un bun prieten al soţului ei. Acest domn Anselmo râdea in somn aproape in fiecare noapte şi nevasta îl trezea trăgând de el, enervată şi geloasă, neştiind de ce râde, dar imaginându-şi fel de fel şi necrezându-şi soţul care o asigura că nu visează nimic, că nu ştie de ce râde, pentru că viaţa nu-i oferea nimic amuzant. In final, domnul Anselmo s-a dus la un tânăr medic specialist in boli nervoase, pe care încerca să-l convingă că el nu visează.
- Ei nu, credeţi-ma! Aşa vi se pare […] In realitate dumneavoastră visaţi. In mod sigur. Numai că nu păstraţi amintirea viselor, pentru că aveţi un somn greu. In mod normal ne amintim numai visele pe care le avem atunci când valurile somnului, ca să spun aşa, s-au mai rărit întru-câtva. […]
- Ce ticăloşie! lăsă atunci să-i scape domnul Anselmo. Vreau să spun, domnule doctor, ce ticăloşie să fii vesel doar in vis, şi să nu poţi şti! Pentru că, vă jur, nu ştiu absolut nimic! Nevastă-mea mă scutură, strigă Tu râzi!, iar eu rămân năucit uitându-mă la ea, pentru că nu ştiu nici că am râs, nici de ce am râs.

Dar, iată: asta să fi fost oare? Da, da. Aşa trebuie să fie. Natura, in mod providenţial, îl ajută pe ascuns in somn. De îndată ce închidea ochii din faţa priveliştii nenorocirilor sale, natura, iată, îi despuia sufletul de toate hainele de doliu şi-l purta cu dânsa, uşor, uşurel, ca un fulg, pe cărările răcoroase ale viselor celor mai vesele. Îi refuza, e drept, cu cruzime, amintirea cine ştie câtor plăceri desfătătoare; dar era cert, că, in orice caz, îi răsplătea, îi întărea pe neştiute sufletul ca să poată fi in stare, a doua zi, să îndure amărăciunile şi adversităţile destinului.

Domnul Anselmo trebui să-şi piardă şi această iluzie. O dată i se întâmplă să-şi amintească… Visa cum un coleg de serviciu, cu picioarele strâmbe ca un arc, urca cu mare greutate o scară, sprijinindu-se in baston şi, in spatele lui, venea şeful, care se amuza lovind cu bastonul lui in al celuilalt care, abia reuşind să se mai sprijine in baston, renunţa, se apleca şi prindea cu mâinile de treaptă şi începea să arunce cu picioarele, ca un măgar, in şeful care rânjea şi evita loviturile de picioare, căutând să înfigă vârful bastonului său in dosul expus al bietului om şi, in cele din urmă, izbutea – moment in care domnul Anselmo izbucnea in râs.

La asemenea privelişte, domnul Anselmo, trezindu-se cu râsul îngheţat pe buze, simţi că i se frânge inima şi i se taie răsuflarea. Oh, Doamne, de asta râdea, aşadar? de asemenea nerozii? Strânse buzele într-o strâmbătura de profundă scârbă şi rămase cu privirile pierdute. De asta râdea! Aceasta era toată fericirea de care crezuse că se bucură in vis! […] Însă spiritul filosofic, care de atâţia ani îi călăuzea mintea, îi veni şi de astă dată in ajutor şi-i demonstră că era foarte natural să râdă de stupidităţi. De ce voia să râdă? In situaţia lui trebuia să devină stupid, ca să poată râde. Altfel, cum ar fi putut râde?
(“Şalul negru. Nuvele”, de Luigi Pirandello, Editura pentru Literatura Universală, Bucureşti 1966; traducere de Alexandru Balaci.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Viaţa este o infinitate de absurdităţi care, cu obrăznicie, nu au nici măcar nevoia de a părea verosimile, pentru că sunt adevărate (Luigi Pirandello)

Luigi Pirandello s-a născut la Agrigento (Sicilia, Italia) in 26 iunie 1867, in familia unui industriaş, antreprenor al unor mine de sulf şi care luptase in armata lui Garibaldi.
Luigi Pirandello se căsătoreşte cu fiica unui asociat al tatălui său şi au împreună trei copii. Un accident la mina tatălui său (in 1903) declanşează un şir de nenorociri in viata lui: soţia suferă o pareza care lasă grave sechele psihice (el a îngrijit-o cu răbdare şi devotament timp de 20 de ani, suferind voluntar, şi claustrarea, pentru a fi alături de ea când a fost închisă la ospiciu), situaţia materială devine precară şi ajunge, la un moment dat, in pragul sinuciderii. A considerat întotdeauna munca drept “cel mai bun leac împotriva răului vieţii”.
A scris 250 de nuvele, 8 romane, 40 de lucrări teatrale. A fost un scriitor quasinecunoscut până la sfârşitul primului război mondial, când “pirandellismul” a ţâşnit ca o rachetă, prilejuind cele mai pasionante dezbateri. Din paginile sale dense, pătrunse de un umor sec, se desprinde, foarte clar, protestul pirandellian împotriva lumii burgheze şi a regulilor sale rigide, împotriva lanţurilor sociale.
(din “Cuvânt înainte”, de Alexandru Balaci)

Luigi Pirandellor a murit in 10.12.1936, la Roma, la doi ani după ce a primit Premiul Nobel pentru literatură – pentru îndrăzneaţa şi ingenioasa renaştere a artei dramatice şi scenice, a motivat juriul premiul.

16 comentarii:

  1. E asa de bine si de relaxant pentru minte si inima sa citesti din cand in cand cate o carte buna. Multumesc de recomandare! O saptamana linistita sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca bine zici! :)
      Din toate cartile citite ramane ceva in mintea si / sau in inima noastra, dar din unele mai mult decat din altele. :)
      Cu multa placere.
      Multumesc. O saptamana linistita iti doresc si tie!

      Ștergere
  2. Adevarul este ca realitatea este plina de situatii inimaginabile! Trista viata are personajul Anselmo. Dar prea multa curiozitate i-a stricat si mica placere nocturna! Si-a dorit prea mult sa stie cauza si a aflat...
    Nu cred ca am citit nimic de acest autor, dar are scrieri chiar interesante. Mi-a placut cum au curs citatele.
    O saptamana pe placul tau, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu degeaba se spune, uneori, ca "viata bate filmul". :)
      Mai toate personajele lui Pirandello sunt niste "triste figuri", dar citind textele, desi realizezi drama, n-ai cum sa nu zambesti cand dai de "aricii ironiei" pe care ii strecoara intre cuvinte. :)
      Multumesc, Suzana draga! O saptamana minunata iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Nu, eu nu rad în somn ... de foarte multe ori plang în somn! Si nu ... nu uit visul, desi uneori nu vreau sa mi-l mai amintesc! Asta e.. :(
    Nu cunosc cartea dar îmi pare interesanta!

    Tu sa visezi frumos si chiar sa razi în somn! Pupici!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am trezit de cateva ori plangand - nu aveam lacrimi, dar era un plans dureros, in hohote (nu mi-am amintit visul - rar imi amintesc vreun vis), asa ca stiu cat de rau poate fi plansul in vis. :(
      De cateva ori m-am trezit si râzând, dar n-am idee care era motivul. :)
      In general (cu foarte puţine exceptii), ma trezesc dimineata cu o o stare de fericire... absurda! (in sensul ca nu-i inteleg cauza) Pe masura ce ma dezmeticesc, insa, realitatea imi cuprinde mintea si-mi cam zboara fericirea, dar ceva-ceva ramane, ca o scanteie care pare ca nu vrea sa se stinga orice s-ar intampla in realitate. O fi "mâna Naturii". :)

      Multumesc, Ella draga! Si tu sa visezi frumos! :) Zile fericite iti doresc, cu drag! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Faine citate ai ales, dragă Diana. Într-adevăr, râsul este ceva minunat, dar ce trist este când omul poate să râdă doar în somn,în vis, nu și în realitate. O viață fără râs și veselie, este o viață trsită.
    Numai bine îți doresc cu drag și zile minunate! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Alex.
      Pare ca râsul in vis poate fi considerat o "forma de protectie" pentru sufletul macinat de grijile cotidiene. Tristetea, insa, ramane - ba pare chiar mai adanca atunci cand cineva poate râde doar in vis. Cat de profund ranit trebuie sa fie omul care nu mai poate sa râdă...
      Multumesc, Alex draga! Zile minunate iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  5. Bună Diana!
    Interesantă cartea,mi-au plăcut citatetele,îți mulțumesc pnetru recomandare,o voi cauta să o citesc!
    Îți doresc o săptămână minunată și plină de frumos!
    Pupici cu mare drag,mulțumiri pentru urări și gândurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Si eu multumesc, pentru apreciere si urari. :)
      Iti doresc sa ai o saptamana frumoasa.
      Imbratisari si pupici, cu drag. <3

      Ștergere
  6. Teribilă imagine... Să nu poți râde decât în vis și să afli până la urmă că râzi de niște prostii destul de triste... Cred însă că și în stare de veghe râdem câteodată de niște prostii și ne pare rău după aceea. De exemplu, când se împiedică sau alunecă cineva și cade. De ce oare prima reacție este să râzi?...

    Interesant și incitant citatul, mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, teribila... Dar, cum filosofeaza Anselmo: natura o avea grija de sufletul nostru, sa rezistam provocarilor vietii. :)

      Poate ca este un fel de... aparare impotriva spaimei de ceea ce ar putea sa se intampla la o cazatura...
      :) Adevarul este ca e de râs. :) Caraghioslacul situatiei e mai puternic initial. Inainte de a cadea, au fel si fel de miscari extra-comice, dau din maini si din picioare, joaca tontoroiul... Nu prea ai cum sa nu râzi. Am cazut si eu, spectaculos, de cateva ori, si cei care m-au vazut au râs cu pofta - râdeam si eu, si nu ma puteam ridica (durerea a venit mai tarziu); am râs si eu de altii si incercam sa-i ajut sa se ridice dar nu reuseam pentru ca râdeau si ei..

      Cu placere. :)
      Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana frumoasa.

      Ștergere
  7. ntr-adevar,ironia ce strabate din texte,ne mentine in viata,in stare de 'functionare";de n-o avem,in problemele de zi cu zi,nu mai zambim vreodata
    "Cat de profund ranit trebuie sa fie omul care nu mai poate sa rada..."
    Minunat ai conchis !
    "

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Natalia draga.
      Am ales acest text pentru ca sunt in punctul (ceva de genul "toate mi se intampla numai mie") in care am inceput sa fac glume pe seama mea! :)
      Iti doresc, cu drag, sa ai o zi frumoasa.

      Ștergere
  8. ciudate gânduri ! aşa cum, mi se par clovnii - nu prea sunt veseli dar încearcă prin stupizenii să îţi smulgă un zâmbet sau un hohot de râs...
    oare trebuie să fii stupid ca să poţi să râzi liber ?!
    felicitări pentru postare !
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Eticheta", pe vremuri (si azi, daca ma gandesc bine), zicea ca nobilii, regii etc. nu râd in hohote, ci doar zambesc, râsul cu pofta fiind pentru ţarani (acestia erau, in general, inculti, deci stupizi, cumva).
      Ai observat ca râdem in hohote in general cand vedem giumbuslucuri mai mult sau mai puţin stupide? :) Am urmarit, un timp, o emisiune de genul "ce prostii mai fac oamenii" - multe nu erau tocmai de râs dar... La glumele subtile majoritatea mai mult zambesc decat se tin cu mainile de burta de la atata râs. :) Eu cred ca sunt stupida :)) Uneori, pe strada, imi amintesc cine stie ce hazliu si ma ia râsul (iarna e simplu: imi ascund faţa in fular; cand n-am fular e mai greu, si trebuie sa ma ascund pe undeva daca sunt singura - bine ca nu ma apuca prea des) :)) Cineva mi-a zis ca e modul meu de a tine stresul in frau. N-ar fi rau. :)
      Multumesc pentru apreciere.
      Pupici, cu drag.

      Ștergere