2019-06-30

Desenăm pe furnir. Provocări verzi in iunie (3)

O pisică neagră a trecut podul dintre betoane şi o zonă cu verdeaţă. In capul meu se-ntâmpla asta, dar sunt sigură că şi pisicilor le place in zone verzi, curate.
Cu peripeţii, am ajuns la tema trei a Provocărilor verzi - iunie 2019: desenăm pe… Şi am desenat, cu creioane colorate (pentru pisică am folsit un creion dermatograf, ‘că altfel nu se vedea foarte neagră), pe o bucată dintr-o foaie de furnir rămasă de pe vremea când mă jucam de-a recondiţionările. Pisica e copiată de undeva de pe net - am fotografiat-o şi am copiat-o de pe telefon cu foaie de calc, şi e “mutată” pe furnir cu ajutorul indigoului. Dimensiune foaie furnir: 18/7 cm.
Am lipit furnirul pe o bucată de carton, să nu pară desenul neterminat, şi i-am făcut ramă cu un marker albastru.
I-am găsit loc in balcon, pe nişte holşuruburi unde erau cândva agăţate suporturi pentru ghivece cu flori. Aşa s-a nimerit - nu in sens de “potrivit”, ci in sens de “asta este”.
Iniţial m-am gândit la altceva pentru această temă, dar mi-am dat seama că nu am timp să termin pentru că făcuse şi computerul pe nebunu’ - tocmai ieri, sâmbătă, când îmi propusesem să mă ocup strict de tema trei a Provocărilor verzi. Ar fi fost culmea să-mi şi iasă ce am plănuit! De bine ce cumpărasem monitor, ieri nu pornea măgăoaia! Dintre cei care se pricep nu era disponibil nici unul, până luni. Totuşi, duminică dimineaţă m-a sunat cineva şi mi-a zis că vine să-l consulte pe PC. Ura! Şi-a venit. S-a prins repede că e o problemă cu firul de alimentare la priză - acum funcţionează, dar dacă îl închid s-ar putea să am iar probleme, şi va trebui să “masez” firul (pentru a face contact unde e întrerupt), până cumpăr altul. Magazine de unde pot cumpăra sunt destule in oraş, dar nici unul nu e aproape şi nici măcar in… drumurile mele, sau deschise până la ora la care aş putea ajunge eu! Dar când trebuie, e musai! Oricum, dacă dispar - iar! - ca măgarul in ceaţă este din cauza de fire!

6 comentarii:

  1. Pisicuta pis, pis, pis ... :))
    Isis, bunica lui Mishu a fost neagra taciune! :)
    Cred ca ar trebui sa dai start la o "provocare verde" si pentru computerul tau! :))))) La aia vreau si eu sa particip! :))
    Seara placuta! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand ma plimb seara cu Miki (catelusa) :) tot intalnesc o pisica neagra (dar si cu putin alb, pe labutele din faţă - dungi spiralate are) :) Cred ca de la ea mi se trage. Sau de la motanelul lui Edi (Cartim), care gazduieste Jocul cuvintelor. :)

      Mereu imi propun sa rezolv toate maruntisurile acestea doar ca e mai mult decat sa le cumpar (ce sa cumpar? de unde sa cumpar?) - trebuie instalate, configurate... (baiatul care ma ajuta e mai mult plecat din tara, asa ca trebuie sa apelez la firme - astia vin si nu prea cand zic etc. s.a.m.d.)
      Am senzatia ca Universul face misto de mine!!! :))) Cand am zis "am rezolvat!" Pac!!! Alta la rand!! :)) M-as apuca sa povestesc ce mi se tot intampla dar ar zice lumea ca mint de-ngheata apele! :)) Un exemplu: mouse-ul face figuri!! (si l-am cumparat cca. acum un an). Incepusem sa-mi fac un cont pe Insta - cu ceva timp in urma - s-a oprit curentul!!! (si nici n-am mai incercat)

      Multumesc, la fel! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Cat poate fi de draguuuuuut! A lasat si urme de labute pe pod <3. Vai e adorabil!!! Cineva are (inca) un locusor de bucurie in balcoooon :D. Cel putin eu, daca as iesi in balcon si as da cu ochii de tablou m-as inveseli pe loc :P.
    Tin pumnii sa se rezolve cu firele fara probleme (si eu am un cablu la prima camera digitala care trebuie "masat" [yey] - mereu am emotii ca nu mai porneste. Oricum vad ca m-a lasat si bateria... pfff :(.
    Pupici cu drag :*!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmele de lanbute am vrut sa fie "punctul central", dar nu mi-a reusit, asa ca am ales sa accentuez pisica. :)
      Si mie imi plac maruntisurile care ma fac sa zambesc. Din pacate, in balconul nostru e un fel de depozit in ultimul timp si sunt si multe plante cam inghesuite (tot temporar) si nu prea se vede "din prima" micutul "tablou". Si mie imi place - mai ales pisica. :)

      Mi s-a spus ca se gasesc fara probleme, doar ca... trebuie sa ajung la un magazin! :) A fost hazliu baiatul care a venit - cica a adus de toate, dar la fir de alimentare nu s-a gandit. :)

      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  3. E tare, tare frumos, şi eu mi-aş pune aşa ceva pe perete oricând, oriunde. Te felicit!
    Ooof, tu eşti numai de belele din astea. Fă cumva să nu respiri pe lângă fire, să meargă ;)
    Să ai o zi bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi in casa, de ceva timp, totul e... varza (justificabil, desi ar fi trebuit sa rezolvam deja)! :)) Detaliile aproape ca nu se mai observa.
      Multumesc pentru apreciere.
      Azi a pornit imediat magaoaia - firul n-a vrut masaj. :)
      Multumesc, Potecuta. Zi buna iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.