2021-01-30

Gentuță pentru păpușă. Provocări verzi

Rux a lansat, din nou, jocul cu și despre reciclare, și nu numai. Pentru luna ianuarie am avut de ales dintre cele 12 teme ale anului 2012, anul în care s-a lansat Provocări verzi. Temele de atunci vor fi reinterpretate pentru a fi adaptate/raportate la păpuși - Rux scrie pe larg despre și într-un comentariu de pe pagina respectiva.

M-am tot învârtit în jurul cozii neștiind ce și cum să fac. Ideile nu se conturau deloc! Când s-a conturat una mi-am dat seama că n-o voi putea pune în practică așa că am dat iar drumul la fuiorul cu idei - o zic de parcă aș avea capul plin de idei și nu știu pe care s-o aleg! Am ales să fac o gentuță pentru păpuși, în final, deși mă gândisem să desenez pe o geantă din denim o păpușă - era complicat, era (și este) lipsa de talent și îndemânare pentru anumite „realizări”.

Gentuța pe care am făcut-o e din piele și e vernil - culoarea e superbă, dar în poză nu iese în evidență (a se citi mai sus despre talent și îndemânare).

miniatura esarfa portocalie agatata in cui langa miniatura geanta vernil din piele intoarsa
La ce păpușă - dintre cele pe care le am - e potrivită gentuța de 4/3cm? Cred că la cea care a jucat rolurile Gi și Nausica
ā în filmul Salvăm păpuși.
miniatura geanta vernil fotografiata deschisa si inchisa
N-am mai scos păpușa de unde este pentru că... e complicat. Pfuuu! Pare că înot într-o mare de complicat! De fapt, e simplu: ar trebui să răscolesc debaraua și, deh, nu-i momentul pentru că după ce scot lucrurile trebuie să le pun și înapoi. Unii ar zice că mă încearcă lenea. Nu-i contrazic.
Pentru a vedea ce teme urmează accesați Provocări verzi.

16 comentarii:

  1. E senzaţională! Am şi eu una cam aşa, aproape aceeaşi culoare, dar e din piele şi e folosită pentru monede, stă în sertar :D
    te felicit, arată bine de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru complimente, Potecuta!
      Ooo! Cred ca de-as avea una cum zici tu ca ai as purta-o dupa mine, chiar daca ar fi tot numai pentru monede. 😊 Imi place tare mult culoarea!

      Ștergere
  2. Wow! Gentuta este foarte frumoasa ... poate o asortei si cu o pereche de conduri pe papusica ta!
    Eu nu am rabdare sa fac de astea ... Poate ca imi stau ochelarii in cale ... nu stiu! Cand era Gaby mica eram "croitoreasa" papusilor ... acum ...
    Un weekend placut îti doresc draga mea!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place. Conduri nu cred ca voi face prea curand. 😊 Sunt mai... complicat de lucrat. 😊
      Si eu am fost "croitoreasa" papusilor in copilarie, pentru mai toate amicele, desi ma jucam cu papusile destul de rar. Mi-a placut - si imi - place croitoria (desi n-am mai lucrat prea multe in ultimii ani).
      Tu ai rabdare pentru altele! Si-ti ies tare fain!
      Iti multumesc, Ella draga! ❤️ Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupicios! 😘 😘 😘

      Ștergere
  3. Este o nuanta de verde preferata! Si arata foarte bine! Eu inca nu am mai ajuns la reparatii papusesti. Sunt prea simple...😊 😊 😊
    Si lasa odata deoparte tot felul de scuze! De cand am citit-o pe Marie Kondo si stilul ei de organizare, am adoptat in zone cu obiecte rezonabil de mici, metoda cutiilor. Si impachetarea lucrurilor. Sa stii ca usor, usor am mai destelenit anumite locatii. Nu ma laud ca am terminat, insa e promitatoare metoda.😊
    Mi-a placut giumbuslucul verde. Merita sa scoti papusica sa-i dai gentuta. Daca vrea sa se plimbe si ea? Si tu o tii in debara. Treaba-i asta?😊
    Pupici si weekend placut, Diana draga! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taaare! 😂 Nu te contrazic! Prin comparatie cu felicitarile pe care le-ai lucrat sa cos o bucata de piele chiar e simplu. 😊
      Aplic de foarte multi ani "metoda cutiilor". In tinerete aveam o tendinta accentuata spre ordine. Acum a cam disparut aceasta tendinta, dar folosesc cutii in haosul meu drag. 😊
      Poate la primavara sa ii dau voie la plimbare - acum... mi-e o lene de a doare! Ii pun gentuta "bine" - sper ca nu asa de bine incat sa n-o mai gasesc cand voi dori. 😊
      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      P.S. M-am amuzat cand am citit la tine (dupa ce am publicat aceasta postare) despre complicat, imposibil... 😊

      Ștergere
  4. <3 ce frumos a iesit. Prima data am crezut ca e din fetru. :O
    :)) E greu sa lucrezi cu piele. Apropo de cutii, eu am avut organizate foarte bine toate chestiile de creatie. Inainte sa citesc de Marie Kondo care chiar imi place. Apropo are doua carti. Cred ca a doua carte a aparut pt. ca cei care nu sunt japonezi si nu sunt nici familiarizati cu modul lor de a fi nu au inteles exact la ce se referea ea cand era vorba de aruncat :)))). Am citit ceva din carte si mi-a confirmat banuielile. abia astept sa o termin.
    La mine organizarea era buna, problema e ca intr-o failie trebuie sa se implice toti, cel putin la desemnarea si organizarea spatiilor comune. altfel dezastrul pandeste si singur nu poti face fata :)))).
    Revenind la cutiile mele, in timp, nemaivand timp sa pun tot ce luam la loc, si ivindu-se si ideea ca renovam (ceea ce m-a incurcat maxim) am imprastiat lucrurile rapid prin alte cutii si am facut o vraiste. :))
    Am o gramada de descurcat, dar incerc sa nu disper. :)))

    Pupici cu drag si ma bucur mult ca ai reusit sa ne mai jucam un pic impreuna. Luni va incepe si provocarea de februarie :D.

    :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place foarte mult sa lucrez cu piele, dar cand e de cusut cu manaaaaa... folosesc degetarul (si un patent mic, sa trag acul, cand e piele tare). Aceasta piele, insa, e subtirica si a mers relativ usor (am gresit cusatura la un moment dat dar daca desfaceam ramanea gentuta cu gaurele) 😊
      Ieri, de la Suzana, am auzit de Marie Kondo. Pentru ca aproape de cand ma stiu am lucrat cu obiecte mici (inclusiv in copilarie, deci) puneam margelele, materialele etc. pe "caprarii", in cutii - mai apoi am extins metoda cutiilor si la altele - unele cutii sunt in dulapuri, debara, camara, dar am si cateva "la vedere" (acestea sunt decorate, pentru ca sunt cutii de carton - in principal - de la diferite produse). La aceasta ora si prin cutiile mele e (cam) vraiste. 😊
      Ma bucur ca iti place gentuta. Am vrut, neaparat, sa ne jucam! Toate ca toate, suntem seriosi, dar trebuie sa ne si jucam - prea multa seriozitate ne face riduri intre sprancene. 😊
      Pupici! ❤️

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Thank you for your appreciation and for stopping by.

      Ștergere
  6. Frumoasa foc gentuță! Te admir și vă admir puterea de mobilizare la termen, ideile și chiar munca in sine. Țin pumnii, Diana. Pupicii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Ina draga!
      De data asta se poate spune ca sunt descalificata - chiar daca ma joc doar de dragul jocului! Ieri seara mi-am dat seama ca gentuta trebuia sa fie din blug! :))) Atata am amanat sa o fac incat am uitat! :))
      Pupici! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.