Istoria sarbatorii
de Sfantul Valentin e oarcum confuza, dar cam acelasi lucru se poate spune si
despre sarbatoarea Dragobetelui, o sarbatoare precrestina, despre
dragoste, iubire, chiar despre patima.
Potrivit atestarilor era o sarbatoare cunoscuta spre sudul
tarii, mai cu seama in Oltenia, Dragobetele fiind sarbatorit in Calendarul
Popular in ziua de 24 februarie. Numit si Dragomir, Ioan Dragobete, Santion de
primavara, Dragostitele, Cap de Primavara, fiind tanarul zeu al dragostei din
panteonul mitologiei romanesti, este una dintre sarbatorile care prevestesc
venirea primaverii.
Sarbatoarea Dragobetelui mai era numita si
Logodna pasarilor, deoarece in aceasta
zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib - era interzisa sacrificarea
pasarilor in aceasta zi. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a
pasarilor a fost adoptata simbolic de oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate
in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce
era valabil si in lumea oamenilor.
Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer.
Dragobetele - spun
unii - este o sarbatoare cu radacini slave de rit vechi celebrata in
unele locuri din Romania pe 24 (Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, l, 3 si
25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia data de cele doua
calendare (iulian si gregorian). Marcel Lutic (etnograf din Moldova) a observat ca acestea se
afla
in preajma zilelor Babei Dochia si a
echinoctiului de primavara. Mai ales in sudul României, exista o perioada intreaga,
la ingemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, in martie care
sta sub semnul Dragobetelui. In majoritatea locurilor, data celebrarii este
24 februarie, iar Nicolae Constantinescu (etnolog, Bucuresti) a declarat ca a
descoperit un document in care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca
ziua in care se sarbatorea Dragobetele.
Unii filologi sustin ca numele Dragobete provine de la doua cuvinte vechi slave dragu si biti, care s-ar traduce prin expresia a fi drag. Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice trago - tap (mai tarziu devenit drago) si bete - picioare. Țapul
simbolizand la romani fecunditatea.
Exista si ipoteza ca Dragobetele
se traduce prin chipul frumos din Casa
lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales, de la cuvintele dacice drag - chip frumos, chip de lumina
si betel- casa lui Dumnezeu.
Cine este Dragobetele?
Dragobetele este o divinitate similara lui Eros sau Cupidon, dar nu e asa bland precum Sf Valentin, ci navalnic, un
barbat chipes si mare iubaret, care seducea femeile ce-i ieseau in cale. Preluat
de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un naș al animalelor, românii au transfigurat
Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in aceasta zi cand
omul participa la bucuria Naturii, pregatindu-se de venirea primaverii, la
inceput de an agricol, odata cu iesirea ursului din barlog.
Era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie,
deoarece se considera ca este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.
In alte legende era considerat ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica
cel mort din dor de placinte, dar un lucru pare a fi sigur: este tanar si este
considerat protector al dragostei si al
indragostitilor.
Este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui facandu-se
petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casatorii.
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat, de
Maica Precista, intr-o buruiana numita Navalnic,
dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.
Traditia
Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in
fața bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. Ieseau
din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate.
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga
spre sat. Aceasta fuga era numita zburatorit.
Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa
placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut care
semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau
simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in
care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele saruta fetele! Sarutul acesta semnifica logodna celor
doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru
a-si afisa dragostea in fața comunitatii. Inca de pe acum se putea sti la ce
nunti se va merge in toamna.
Unii tineri, in Ziua
de Dragobete, isi crestau bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau
taieturile, devenind astfel frati, si, respectiv, surori de cruce. Se luau de
frati si de surori si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin imbratisari,
sarutari fratesti si juramant de ajutor reciproc. Cei ce se infrateau sau se
luau surori de cruce faceau un ospat pentru prieteni, a afirmat Simion
Florea Marian.
Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte
frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa sa faca de Dragobete, sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de
jocuri si ghidusii. In anumite zone fetele tinere obisnuiau sa arunce acuzatii
pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire.
Superstitii
Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi femeile care au lucrat in ziua praznuirii sale.
Folcloristul roman Constantin Radulescu-Codin, in lucrarea Sarbatorile poporului cu obiceiurile,
credintele si unele traditii legate de ele scria: Dragobete e flacau iubieț si umbla prin paduri dupa fetele si femeile
care au lucrat in ziua de Dragobete. Le prinde si le face de râsul lumii,
atunci cand ele se duc dupa lemne, flori, bureti... De aici a luat nastere
si expresia adresata fetelor mari si nevestelor tinere care indrazneau sa
lucreze in aceasta zi: Nu te-o prinde
Dragobetele prin padure.
Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale
gospodariei nu sunt permise in aceasta zi. In schimb, curatenia este permisa,
fiind considerata aducatoare de spor si prospetime - se credea ca Dragobetele
ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat, de aceea, in ziua de
Dragobete, oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, ci doar isi
faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar
isi doreau sa fie pedepsite de
Dragobete. Desi mai pedepsea femeile,
se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor
in general.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret. Atat baietii, cat
si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire
intreg anul. Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor
indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat
nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala
fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, nu-si vor gasi pereche,
adica. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii
care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi.
Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu
persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa
se angajeze in galcevi pentru ca i-ar astepta o primavara cu ghinion si un an
deloc prielnic.
De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si
prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de
Dragobete, ca sa fie dragastoase tot anul, Si varstinicii aveau ceva de facut:
aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici
o vietate nefiind sacrificata la Dragobete.
Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete; lacrimile care
curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor
urma.
Plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se
casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori
roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de
Floarea dragostei pentru tinerii
indragostiti si daca cele doua plante se apropiau era semn ca ei se vor
casatori.
Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru
descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la
Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta
ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite.
In unele zone ale tarii, ajunul zilei de Dragobete este
asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi
afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele
le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.
Norocoasele care gaseau fragi infloriti puneau florile in
apa de imbaiat si rosteau descantecul: Flori
de fraga / Din luna lui Faur / La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le
desparti.
In anumite sate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de
spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea
anumitor boli.
Din zapada netopita pana la Dragobete (numita zapada zanelor), fetele si nevestele tinere isi faceau, de
cu seara, rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru
pastrarea frumusetii parului si tenului. Aceasta apa era pastrata cu mare grija
pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e nascuta din surasul zanelor) si putea face fetele mai frumoase si
mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi (de pe florile carora culegeau apa)
fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand
Dragobetele se tinea in luna martie.
Credinta populara romaneasca spune ca cei care participa la
Dragobete vor fi feriti de boli tot anul.
Calendarul religios
ortodox
Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al
iubirii in mitologia romaneasca coincide cu sarbatoarea Aflarii Capului
Sfantului Ioan Botezatorul (prima si a doua aflare; a treia e praznuita în 25 mai)
**
In mitologia
greaca Eros este zeul iubirii, fiul
lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Afroditei, si frate cu Anteros. Sub
infaţisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu
sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare
ale dragostei atat printre zei, cat si in randul muritorilor. Chiar si Afrodita
se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator.
Cupidon (Amor) este zeul erotismului in mitologia romana. Este echivalentul
zeului grec Eros. In cultura populara Cupidon este frecvent reprezentat tragand
cu arcul pentru a inspira romantism, dragoste si de multe ori apare in asociere
cu ziua Sf.Valentin. Despre cine sunt parintii lui Cupidon exista mai multe
variante. Cicero
se refera la trei cupluri, afirmand ca zeul ar fi fiul lui Mercur (Hermes) si
al Dianei (Artemis) sau fiul lui Mercur si Venus (Afrodita), sau fiul lui Marte
(Ares in mitologia greaca) si Venus. Platon se refera la doua variante iar Theogonia lui Hesiod, cea mai veche
theografie greceasca, spune despre Cupidon ca a fost creat din sex, haos si
pamanat.
Informatii, pe
larg, gasiti (si) pe site-urile: wikipedia.org; crestinortodox.ro; traditii.ro;
historia.ro; ziare.com
