Se afișează postările cu eticheta traditii_februarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traditii_februarie. Afișați toate postările

2022-02-06

Calendar februarie

În calendarul Gregorian, luna februarie este a doua și este cea mai scurtă (e numită și „Fratele cel mic al lunilor anului”); are 28 de zile în mod obișnuit, 29 de zile în anii bisecți (din patru în patru ani, altfel spus), iar celelalte luni din an au câte 30-31 de zile.

Numele lunii e de origine latină: Februarius, de la februum, care înseamnă/reprezintă mijloc de purificare, ofrandă, obiect folosit la ritualul purificării (scrie pe wikipedia). Această lună era închinată, de romani, zeului subpământean Februs. Ritualul curățirii se făcea în fiecare an la 15 februarie.

În folclorul românesc, luna februarie e numită Făurar, de la „faur” – era timpul când se ascuțeau uneltele pentru începutul muncilor agricole. Luna februarie este luna în care „iarna începe să moară” și primăvara prinde putere, așa că oamenii se pregăteau pentru sezonul agricol.

Superstiții despre vreme

Dacă nu e îngheț, e semn de mană în timpul anului. Dacă apa curgătoare e caldă, urmează ger năprasnic. Dacă nu vin ninsorile și viscolele, vor apărea la Paște. Dacă tună, vara vor fi furtuni cu grindină.

Despre luna februarie se spune în folclor că este o lună capricioasă și nemiloasă, pentru că temperaturile fluctuează de la o zi la alta; noaptea îngheață tot, ziua se dezgheață. Ar fi așa „răutăcioasă” din cauză că a primit mai puține zile față de celelalte luni ale anului.

Sărbători religioase importante

2 februarie. Întâmpinarea Domnului – prăznuirea are loc la 40 de zile după nașterea lui Hristos (Crăciun). Mântuitorul este dus la Templu de părinții lui „lumești”, Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dedicat) lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei.
Există obiceiul ca la 40 de zile după ce naște, mama creștină să ducă pruncul la biserică, și amândoi sunt binecuvântați în cadrul unui ritual specific.

În anul 494, papa Gelasiu a introdus această sărbătoare la Roma, înlocuind vechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor de la începutul lunii februarie, când aveau loc procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în cinstea zeului Pan, care era numit și Lupercus – ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor. Sărbătoarea s-a generalizat începând cu anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile de la 25 decembrie, noua dată a sărbătoririi Nașterii Domnului (sursă: crestinortodox.ro)

10 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea; a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Tămăduia oamenii și animalele fără să ceară plată și lumea l-a făcut sfânt. Se spune că e patronul ciumei – ținea ciuma legată și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința.

Tradiții și superstiții de Sfântul Haralambie

Înainte de răsăritul soarelui, femeile coc un colăcel, îl rup în patru bucăți pe care le aruncă în cele patru vânturi. Pentru protejarea vieții și a gospodăriei se stropesc grădinile și vitele cu apă sfințită; în această zi nu se înjugau boii.
Se face pomană pentru cei care nu au murit de „moarte bună”. Se duc la biserică grâu curat, colaci și colivă – boabele de grâu sfințite se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala; din colaci, oamenii mănâncă atunci când sunt bolnavi; pomii se ung pe tulpini cu colivă sfințită, să nu se usuce în timpul verii.
Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile.
Sărbătoarea se ține de cei care vor să aibă parte de cai buni, sănătoși, de cei care vor să nu le șchiopăteze vitele sau să le mănânce lupii; se ține și pentru câmpuri, să nu distrugă recoltele gândacii și viermii.
O tradiție românească veche (și uitată) se referă la „cămașa ciumei”, care era țesută din cânepă, conform unor ritualuri, și se presupunea că apără de molimă.
https://www.fotostefan.ro/camasa-ciumei-leac-pentru-molime-expozitie-la-mtr-bucuresti/?unapproved=142028&moderation-hash=94ff63e786b19ef3e11c560616aaee4c#comment-142028

24 februarie. Întâia și a două aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbători mai puțin importante (după cum sunt marcate în calendar) și tradiții

1 februarie. Sfântul Trifon (Trif Nebunul) e un sfânt care apăra viile și livezile de omizi, viermi, lăcuste și gândaci. Dimineața, oamenii mergeau la biserică și luau agheasmă făcută special și stropeau viile, livezile și grădinile. Femeile dau de pomană câte o strachină de mălai cu speranța că insectele vor mânca mălaiul și vor lăsa culturile. Erau și interdicții de la muncă pentru cei care voiau protecția sfântului.
Legenda spune că e numit Trif Nebunul pentru că a speriat-o pe Maica Domnului când aceasta mergea spre biserică la 40 de zile de la nașterea lui Isus.

2 februarie. Ziua Ursului. Târcolitul viilor. În Ziua Ursului vremea rece se confruntă cu cea caldă – oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului ursului, numit Martin. Pentru a câștiga bunăvoința uriașului, oamenii așezau bucăți de carne sau vase cu miere pe potecile preferate de acesta. Se credea că puterea ursului putea fi transferată asupra oamenilor – mai ales asupra copiilor – dacă se ungeau în această zi cu grăsime de urs. Sperioșii erau tratați, tot azi, prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.

1-3 februarie. Martinii de Iarnă.

11 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul. Vracii; Vlasii; Moarte de mucenici.

Sfântul Mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a fost episcop în cetatea Sevastia. A avut viață fără prihană și a făcut numai fapte bune. A fost prigonit pentru credința în Hristos și s-a retras în pustie, unde a trăit în post și rugăciune. A fost trădat de un vânător, a fost prins și supus la cazne. Văzându-l în temniță, în suferință și plin de sânge, șapte femei și doi copii au îmbrățișat credința creștină, arătând multă râvnă în slăvirea lui Hristos. Pentru puterea credinței lor au fost decapitați toți, alături de sfânt, primind împreună cu acesta moarte de mucenici.

Tradiții și superstiții de Sfântul Vlasie

Sfântul este protectorul femeilor gravide.
Se întorc păsările migratoare, li se deschide ciocul și încep a cânta.
Sărbătoarea e respectată de agricultori – pentru prevenirea stricăciunilor aduse recoltelor de păsările pădurii. Cine a pierdut ceva sau cine vrea să nu rămână fără parale în pungă se roagă sfântului azi și își recuperează paguba. Rugăciunile adresate sfântului apără de boli și alte rele.

24 februarie. Dragobetele.

26 februarie. Sfântul Porfirie (Porfirie din Gaza). Sâmbăta morților - Moșii de iarnă.

Sfântul Porfirie s-a născut la Tesalonic, din părinți bogați. Era mare iubitor de oameni nevoiași. La vârsta de 25 de ani și-a împărțit averea săracilor și a ales drumul călugăriei; a trăit un timp într-o mânăstire din Egipt, după care a plecat la Ierusalim, unde i s-a dat în pază lemnul Crucii, apoi a fost trimis în Gaza, unde a reușit să distrugă mai multe altare păgâne, închinate zeilor romani, și în locul fiecărui altar dărâmat a pus să se ridice o biserică. A trecut la cele veșnice în anul 420.
Numele Porfirie este un foarte vechi nume grecesc, rar întâlnit astăzi, și s-ar traduce prin „cel născut în porfiră sau purpură”.

Sâmbăta morților. Se face pomenirea morților, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârșitul existenței omului, ci îi numește „adormiți” pe cei trecuți în viața de dincolo (adică sunt într-o stare din care pot fi treziți); nu vorbește de trecere într-o stare de neființă ci de trecere dintr-un mod de existența în altul. Isus, când a ajuns la casa lui Iair a cărui fiică în vârstă de numai 12 ani murise, a spus: Nu plângeți, n-a murit, ci doarme. (Luca 8:52)

Moșii de Iarnă. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și face referire la oamenii adormiți. Sărbătorile consacrate celor adormiți se numesc tot „moși”. Pe tot parcursul anului, în spațiul religios românesc există 20 de zile de Moși – exemple: Moșii de primăvară (Măcinici), Moșii de vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moșii de toamnă (prima sâmbăta din noiembrie), Moșii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului de sec de carne). Moșii nu au dată fixă.

Sărbătoare de la alții, adoptată și în România

14 februarie. Sfântul Valentin (la catolici). Ziua îndrăgostiților

Zile dedicate internațional

12 februarie: Ziua Darwin; ♦ 13 februarie: Ziua mondială a radioului (oficiala ONU din 2011); ♦ 15 februarie: Ziua internațională a demonstrațiilor pentru pace; Ziua bomboanelor de tip jeleuri; ♦ 16 februarie: Ziua înveselirii persoanelor morocănoase; ♦ 17 februarie: Ziua internațională a pisicii în Europa; Ziua actelor de bunătate; ♦ 19 februarie: Ziua ciocolatei cu mentă; ♦ 20 februarie: Ziua mondială a Justiției Sociale (oficiala ONU); ♦ 21 februarie: Ziua oficială a limbii materne; ♦ 22 februarie: Ziua internațională de susținere a victimelor crimelor (din 1990); ♦ 22 februarie: Ziua pisicii în Japonia; ♦ 26 februarie: Ziua spunerii basmelor.

2021-02-24

De Dragobete, una, alta

Iubirea este o slăbiciune instinctivă pe care am moștenit-o de la primul om. (Khalil Gibran)
*
Știiiiiu! Iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Așa e, dar să se știe: cuplul care vrea să-i dăinuie iubirea tot anul trebuie să se sărute în ziua de Dragobete. Hm. Oare, dacă se sărută tot anul, mai puțin în această zi, se va topi iubirea lor?
Îmi plac astfel de zile în care predomină roșul, rozul, floricelele și inimioarele, zâmbetele largi - e un fel de Crăciun altfel. Cine se poate bucura de astfel de sărbători să o facă. Pe lume sunt destui Grinch.
Oricum, în această zi bărbații trebuie să aibă grijă să nu se certe cu vreo femeie, să nu le supere pe femei pentru că vor avea parte de-o primăvară cu ghinion la tot pasul.
Dragobetele, în tradiția românească, era și zeul tinereții, veseliei, nu doar zeul iubirii. Altfel spus, azi se sărbătoresc și tinerețea și veselia. Daaaa! În ziua de Dragobete tinerii și tinerele n-au voie să plângă! Cine plânge azi va avea parte de supărări în lunile următoare.
O altă superstiție se referă la tinerele care dacă nu întâlneau în această zi o persoană de sex masculin erau lipsite tot anul de iubire. În unele zone de la sate se spunea că fetele care atingeau un bărbat dintr-un sat apropiat erau îndrăgostite tot timpul anului.
Ajunul zilei e ca și noaptea de Bobotează pentru cele care vor să-și afle ursitul: își pun sub pernă busuioc sfințit cu speranța că Dragobetele le va ajută să-și găsească perechea.
Separat de iubire, în această zi (în unele regiuni) se obișnuia să se scoată din pământ rădăcini de spânz, care erau folosite ca leac pentru unele boli.
Cusutul, țesutul, treburile grele pe lângă gospodărie nu sunt de bine. Doar curățenia e permisă deoarece e considerată ca aducătoare de spor și prospețime.
Ziua de Dragobete coincide cu sărbătoarea
ortodoxă Întâia și A Doua Aflare Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul) a avut ca părinți doi oameni în vârstă: Elisabeta și Zaharia. Faptul că Elisabeta a dat naștere unui prunc a fost o minune, având în vedere vârsta ei. Pe prunc l-au numit Ioan, deși tradiția cerea să fie numit după tată, dar Elisabeta a ales numele (care i-a fost insuflat divin) și soțul ei a fost nevoit să accepte.
Ioan Botezătorul a propovăduit venirea lui Mesia și, între altele, a vorbit mult despre păcatul în care trăia Irod Antipa cu Irodiada, fosta soție a fratelui său; aceasta i-a cerut soțului (prin intermediul fiicei sale, Salomeea) să-i ofere capul Botezătorului. Dorința i-a fost îndeplinită (29 august). Trupul a fost luat de adepți și îngropat. Capul l-a îngropat în curtea palatului, în loc ascuns, știut numai de Ioana, femeia economului (administratorului) lui Irod, de teamă ca Ioan Botezătorul să nu învie și să vorbească din nou împotriva lor. Ioanei, părându-i rău de moartea proorocului, a luat capul, l-a pus într-un vas de lut și l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Timpul a trecut, s-a uitat de cap. Peste ani, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, s-a lepădat de lume și a plecat în Cetatea Ierusalimului unde a cumpărat, în muntele Eleonului, locul care cândva a fost satul lui Irod. Vrând să clădească o biserică mică din piatră a săpat temelia și a descoperit vasul în care era un cap - a înțeles al cui este și l-a îngropat la loc, de teama închinătorilor la idoli care stăpâneau atunci. A luat taina cu el în mormânt. Biserica s-a năruit în timp, devenind una cu pământul, iar capul a rămas acolo neștiut de nimeni. După vreo trei sute de ani, în vremea împăratului Constantin cel Mare, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape capul - aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac din păr de cămilă, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să care sacul. Pentru această stare de lenevire, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Acesta l-a dus acasă și l-a ținut la loc de cinste, și treburile lui mergeau din ce în ce mai bine, iar el știa că acest lucru se datorează capului sfântului. Când a simțit că sfârșitul îi e aproape a pus capul într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să deschidă racla numai când sfântul îi va porunci. De atunci, capul a trecut prin multe mâini până a ajuns la un monah nu prea credincios, numit Eustatie, care viețuia într-o peșteră de lângă cetatea Emesa, și la el veneau tot felul de bolnavi pentru a-i însănătoși; îi tămăduia cu harul capului, dar ascundea acest fapt, zicând că a lui este puterea. La un moment dat, monahul acesta a fost alungat; înainte de a pleca a îngropat capul în adâncul peșterii sperând să vină să-l ia mai târziu, dar n-a mai putut pentru că peștera a fost ocupată de niște monahi cinstiți, dar care nu știau ce se află în peștera lor. Au clădit în apropiere o mânăstire. În anul 452, tot în urma unui vis, capul a fost găsit de Marcel, arhimandritul acelei mânăstiri. (A Doua Aflare a Capului) După unele peripeții, a ajuns în altarul unei biserici, unde a rămas mulți ani, până a început lupta împotriva icoanelor și capul iar a fost ascuns în pământ, în vas de argint. A stat acolo, neștiut, până prin anul 850, în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil și al Teodorei, cei care au restabilit dreapta credință și care, tot prin „dumnezeiască arătare” au aflat capul, care a fost dus la Constantinopol de patriarhul Ignatie al Constantinopolului (A Treia Aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 25 mai). (v. doxologia.ro)
*
Superstiții: cine muncește azi are parte de pagubă în viitorul apropiat - păsările îi vor mânca porumbul vara. La sate, femeile leagă copiilor un șnur de arnici roșu cu alb ca să nu îi prindă soarele (oare la ce se referă?)
Dacă plouă în 24 februarie primăvara se va instala repede, iar vara va fi lungă și călduroasă; dacă ninge, iarna se va prelungi; dacă e cer senin (fără vreun fenomen meteo deosebit) recolta va fi bogată. Ziua de 24 februarie e începutul anului agricol.

Image by CANDICE CANDICE from Pixabay

2014-02-24

Dragobetele saruta fetele

Istoria sarbatorii de Sfantul Valentin e oarcum confuza, dar cam acelasi lucru se poate spune si despre sarbatoarea Dragobetelui, o sarbatoare precrestina, despre dragoste, iubire, chiar despre patima.
Potrivit atestarilor era o sarbatoare cunoscuta spre sudul tarii, mai cu seama in Oltenia, Dragobetele fiind sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Numit si Dragomir, Ioan Dragobete, Santion de primavara, Dragostitele, Cap de Primavara, fiind tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti, este una dintre sarbatorile care prevestesc venirea primaverii.

Sarbatoarea Dragobetelui mai era numita si Logodna pasarilor, deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib - era interzisa sacrificarea pasarilor in aceasta zi. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor. Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer.

Dragobetele - spun unii - este o sarbatoare cu radacini slave de rit vechi celebrata in unele locuri din Romania pe 24 (Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, l, 3 si 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia data de cele doua calendare (iulian si gregorian). Marcel Lutic (etnograf din Moldova) a observat ca acestea se afla in preajma zilelor Babei Dochia si a echinoctiului de primavara. Mai ales in sudul României, exista o perioada intreaga, la ingemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, in martie care sta sub semnul Dragobetelui. In majoritatea locurilor, data celebrarii este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu (etnolog, Bucuresti) a declarat ca a descoperit un document in care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua in care se sarbatorea Dragobetele.
Unii filologi sustin ca numele Dragobete provine de la doua cuvinte vechi slave dragu si biti, care s-ar traduce prin expresia a fi drag. Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice trago - tap (mai tarziu devenit drago) si bete - picioare. Țapul simbolizand la romani fecunditatea.
Exista si ipoteza ca Dragobetele se traduce prin chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales, de la cuvintele dacice drag - chip frumos, chip de lumina si betel- casa lui Dumnezeu.

Cine este Dragobetele?
Dragobetele este o divinitate similara lui Eros sau Cupidon, dar nu e asa bland precum Sf Valentin, ci navalnic, un barbat chipes si mare iubaret, care seducea femeile ce-i ieseau in cale. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un naș al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in aceasta zi cand omul participa la bucuria Naturii, pregatindu-se de venirea primaverii, la inceput de an agricol, odata cu iesirea ursului din barlog.
Era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara. In alte legende era considerat ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, dar un lucru pare a fi sigur: este tanar si este considerat  protector al dragostei si al indragostitilor.
Este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui facandu-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casatorii.
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat, de Maica Precista, intr-o buruiana numita Navalnic, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.

Traditia
Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fața bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. Ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate.
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita zburatorit. Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele saruta fetele! Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-si afisa dragostea in fața comunitatii. Inca de pe acum se putea sti la ce nunti se va merge in toamna.

Unii tineri, in Ziua de Dragobete, isi crestau bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, si, respectiv, surori de cruce. Se luau de frati si de surori si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin imbratisari, sarutari fratesti si juramant de ajutor reciproc. Cei ce se infrateau sau se luau surori de cruce faceau un ospat pentru prieteni, a afirmat Simion Florea Marian.

Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa sa faca de Dragobete, sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii. In anumite zone fetele tinere obisnuiau sa arunce acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire.

Superstitii
Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi femeile care au lucrat in ziua praznuirii sale.
Folcloristul roman Constantin Radulescu-Codin, in lucrarea Sarbatorile poporului cu obiceiurile, credintele si unele traditii legate de ele scria: Dragobete e flacau iubieț si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua de Dragobete. Le prinde si le face de râsul lumii, atunci cand ele se duc dupa lemne, flori, bureti... De aici a luat nastere si expresia adresata fetelor mari si nevestelor tinere care indrazneau sa lucreze in aceasta zi: Nu te-o prinde Dragobetele prin padure.

Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise in aceasta zi. In schimb, curatenia este permisa, fiind considerata aducatoare de spor si prospetime - se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat, de aceea, in ziua de Dragobete, oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, ci doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar isi doreau sa fie pedepsite de Dragobete. Desi mai pedepsea femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, nu-si vor gasi pereche, adica. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi.
Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi pentru ca i-ar astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic.
De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete, ca sa fie dragastoase tot anul, Si varstinicii aveau ceva de facut: aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete.

Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete; lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

Plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau era semn ca ei se vor casatori.

Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite.
In unele zone ale tarii, ajunul zilei de Dragobete este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.
Norocoasele care gaseau fragi infloriti puneau florile in apa de imbaiat si rosteau descantecul: Flori de fraga / Din luna lui Faur / La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti.

In anumite sate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Din zapada netopita pana la Dragobete (numita zapada zanelor), fetele si nevestele tinere isi faceau, de cu seara, rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii parului si tenului. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e nascuta din surasul zanelor) si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi (de pe florile carora culegeau apa) fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

Credinta populara romaneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul.

Calendarul religios ortodox
Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii in mitologia romaneasca coincide cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (prima si a doua aflare; a treia e praznuita în 25 mai)

**
In mitologia greaca Eros este zeul iubirii, fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Afroditei, si frate cu Anteros. Sub infaţisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare ale dragostei atat printre zei, cat si in randul muritorilor. Chiar si Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator.
Cupidon (Amor) este zeul erotismului in mitologia romana. Este echivalentul zeului grec Eros. In cultura populara Cupidon este frecvent reprezentat tragand cu arcul pentru a inspira romantism, dragoste si de multe ori apare in asociere cu ziua Sf.Valentin. Despre cine sunt parintii lui Cupidon exista mai multe variante. Cicero se refera la trei cupluri, afirmand ca zeul ar fi fiul lui Mercur (Hermes) si al Dianei (Artemis) sau fiul lui Mercur si Venus (Afrodita), sau fiul lui Marte (Ares in mitologia greaca) si Venus. Platon se refera la doua variante iar Theogonia lui Hesiod, cea mai veche theografie greceasca, spune despre Cupidon ca a fost creat din sex, haos si pamanat.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe site-urile: wikipedia.org; crestinortodox.ro; traditii.ro; historia.ro; ziare.com