Ziua Internațională a Animalelor și a Zâmbetului

În 4 octombrie, începând din anul 1931 sunt sărbătorite animalele. Românii le-au făcut un cadou minunat câinilor: eutanasierea în masă! Măcar de i-ar ucide cu injecția și nu cu bâte, topoare sau otravă. În România, de ziua animalelor, poți vedea câini morți prin cartiere…

Lăsând la o parte nebunia care i-a cuprins pe unii, și fără a se înțelege că sunt de acord cu haitele de câini pe străzi, revin la sărbătoare.

În memoria Sfântului Francisc din Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228, Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor a proclamat aceasta zi ca fiind Ziua Mondiala a Animalelor.

Primele lucrări privind drepturile şi protecţia animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecţia animalelor s-a numit "Martin's Act" şi a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internaţională pentru protecţia animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.

Tot azi, mi-a amintit Iulisa, se sărbătorește și Ziua Mondială a Zâmbetului (World Smile Day), aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie încă din anul 1999.

Zâmbiți!

Reflexii în oglindă - undeva în Malmo

Am înțeles că este astfel construită în amintirea unor mari inundații care au avut loc și în Malmo, dar nu am reținut în care an.

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN

Libertate, necesitate sau decadență?

Termenul swinger poate fi explicat: persoană, de regulă căsătorită, care face schimb de partener cu alt cuplu căsătorit, pentru activități sexuale; persoană care se angajează în sex liber; libertin; pervers.

Ce definiție am citit cu privire la swinging:

Swinging-ul este un stil de viață alternativ, bazat pe crearea unor relații de prietenie, în general între cupluri, în scopul desfășurării unor activități recreative care se pot finaliza cu sex sub diferite forme între două sau mai multe cupluri. Sau: swinging = obișnuința de a schimba partenerii sexuali.

Deși este în primul rând o activitate de cuplu mixt (bărbat-femeie), uneori pot fi acceptate și persoane singure. Din punct de vedere al orientării sexuale, bisexualitatea în rândul femeilor este obișnuită și în general acceptată în acest stil de viață, dar bisexualitatea masculină este întălnită mai rar.

Încă nu-mi dau seama dacă e bine să râd sau să plâng…

Originea swinging

Swinging -ul își are originile în practicile unui grup de piloți de elită, pe avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene Americane în timpul celui de-al doilea război mondial și al războiului din Coreea. Rata mare a mortalității a dus la acceptarea relațiilor între soțiile unor piloți și alți piloti. Prima relatare a presei despre acest fenomen are loc după terminarea războiului din Coreea, în anul 1957, fenomenul fiind denumit "wife - swapping". Deși relatat ca fiind ceva negativ, publicul a fost receptiv la idee și, astfel, în anul 1960 existau peste 20 de reviste în S.U.A. care aveau secțiuni pentru swinging și cupluri swingers.

Variante swinging

Soft swinging - sex cu partenerul în aceelași spațiu cu alt cuplu; varianta nu implică schimbul de parteneri; partenerii declară că se simt foarte excitați pentru că sunt priviți de alții și pot privi pe alții in timp ce fac sex.

Soft swap - cuprinde varianta soft dar și ceva mai mult: mângâieri, sex oral și tot ceea ce stabilesc partenerii la început; exclude penetrarea.

Full swap (open swinging) - totul e permis, adică schimbul e total.

Closed swinging - partenerii se schimbă dar fac sex în camere separate. Acest tip de swinging este pentru experiențe mai intime, unde partenerii se pot simți mai liberi, nu se simt urmăriți și pot savura din plin clipele de plăcere.

Cluburi pentru swingers

Cluburi pentru swingers sunt și în unele orașe din România dar, deocamdată cel puțin, swingerii români nu s-au decis să organizeze o megaorgie, cum au preconizat suedezii să facă în 19 octombrie a.c. într-un orășel din estul Suediei, Norrkoping. Apropiatul eveniment este organizat de Clubul “Adam şi Eva“, care număra 2500 de membri. Reprezentanţii Clubului doresc să facă o tradiţie din acest eveniment, pe care speră să-l organizeze în aceeaşi locaţie la sfârşitul fiecărui an. Promotorii petrecerii intitlată Eyes Wide Shut, după titlul filmului cu Tom Cruise şi Nicole Kidman în rolurile principale, promit că la eveniment vor participa cei mai pasionali şi mai încântători swingeri scandinavi, în schimbul a numai 130 de dolari biletul.

Locuitorii sunt indignați, dar un reprezentant al Clubului a spus presei că municipalitatea ar trebui să le fie recunoscătoare pentru eveniment deoarece vor veni acolo swingeri de pe întreg teritoriul țării, deci va fi un boom pentru economia locală, de pe urma turismului sexual.

Scandalul e în toi, la puțin timp după ce un tribunal a decis că masturbarea în public nu este un delict conform legii penale suedeze. La începutul lunii iunie, un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost acuzat de abuz sexual deoarece și-a scos slipul pe o plajă din Stockholm și s-a masturbat. Tribunalul din districtul Södertörn a decis să-l achite pe bărbat. Magistraţii au dat această sentinţă considerând că bărbatul nu se autosatisfăcea pentru o anume persoană sau în faţa unei persoane anume. Procurorii au fost de acord cu judecătorul: legea prevede ca masturbarea să vizeze o persoană anume pentru a putea fi considerată un delict.

În Suedia a devenit scandalos că bărbatul nu a fost acuzat. În Romănia exhibiționiștii se manifestă liber și scuza neintervenției serioase a reprezentanților autorităților este deja banală: “Îl amendăm și o ia de la capăt; ‘că-i bolnav”. Da, e bolnav. Unii cetățeni îi aleargă, alții îi iau la bătaie, alții țipă ca din gură de șarpe și se sperie de-a dreptul… “Moartea subită a pasiunii” acestor oameni este indiferența totală. Bolnavul e satisfăcut de reacția de surprindere, de revoltă pe care o provoacă cetățenilor iar indiferența le-ar diminua plăcerea până la deloc. Când unui astfel de bolnav îi faci propunerea unui contact fizic îl sperii rău! Dar chiar să fie lăsați liberi pe stradă, prin autobuze aglomerate (frotteurism), pe lângă școli și parcuri (pentru că, cei mai mulți, preferă copiii și fetele tinere) cred că e puțin cam prea mult.

A murit și Giuliano Gemma

Photo by Thomas Peter Schulz

Știu că nu e o informație de interes general dar e o informație pe care am vrut-o în baza mea de date online. Giuliano Gemma a fost un actor care mi-a plăcut cândva foarte mult, apoi l-am cam uitat.

A murit marți seara (21:30 ora României), 01 octombrie 2013, într-un accident de mașină, în apropiere de Roma. Se îndrepta spre Civitavecchia pentru a cina cu nişte prieteni. Decesul a fost declarat la scurt timp după ce a fost transportat la spital. În mașină mai erau un bărbat și fiul acestuia - dar ei sunt răniți, și nu grav. Toyota condusă de actor s-a lovit  frontal cu un autoturism BMW.

Am aflat despre moartea lui abia azi, de pe fluxul de știri Yahoo! Pentru că-mi citesc rar e-mail-urile am aflat târziu și despre moartea actorului.

S-a născut în 2 Septembrie 1938, la Roma. A practicat numeroase sporturi: box, tenis, gimnastică și altele. A făcut reclame la începutul carierei; a debutat pe post de cascador (la vârsta de 18 ani), și mai apoi a devenit actor. A jucat în peste o sută de filme (cinema și televiziune), alături de nume mari: Charlton Heston în Ben Hur (1959), Claudia Cardinale, Burt Lancaster şi Alain Delon în Ghepardul, regizat de Luchino Visconti, în 1963; cu Bud Spencer (în Și îngerii mănâncă fasole); Kirk Douglas, Rita Hayworth, Henry Fonda, Florinda Bolkan, Liv Ullman şi Catherine Deneuve.

1978 (sursa)

Sub numele Montgomery Wood, considerat "Clint Eastwood al Italiei", joacă în Una pistola per Ringo care îl va consacra, în 1965, ca star al westernului spaghetti şi îl face cunoscut în străinătate prin cele 10 filme din această serie.

Pe lângă alte premii a obținut, în anul 2008, Globul de Aur pentru întreaga carieră.

Trăia la Cerveteri, alături de cea de-a doua soție, Daniela Richerme, jurnalistă la RAI, și alături de trei câini. A fost considerat un bărbat frumos și a fost asaltat de femei dar a iubit numai două: pe prima soție, Natalia, care i-a dăruit doua fiice (Giuliana și Vera) și pe cea de-a doua soție.

Semnul vizibil pe fața lui este de la o bombă pe care, copil fiind, a găsit-o în iarbă. Bomba, din al doilea război mondial, a explodat și l-a rănit.

În ultimii ani de viață și-a descoperit o nouă mare pasiune: sculpura, despre care a declarat că este adevărata pasiune.

R.I.P.

Miercurea fără cuvinte (40) - Verde, și puțin alb

Fotografie inscrisa la Wordless Wednesday! (40), la CARMEN

Recunoștința e floare rară

Recunoștința este cea mai neînsemnată dintre virtuți dar este virtutea oamenilor puternici. Numai un om puternic, un spirit nobil își poate manifesta recunoștința. Ceilalți nu doar că nu spun un simplu mulțumesc pentru ajutor dar își și ocolesc binefăcătorul pentru că nu vor ca slăbiciunea lor de moment să iasă la iveală în cine știe ce ocazie. Nerecunoștința se întemeiază întotdeauna pe mândrie. Numai cel mândru poate considera că ceea ce primește i se cuvine doar pentru că celălalt a fost acolo să îi fie de ajutor. Cel mândru crede că are numai drepturi, nu și datorii. Recunoștința e floare rară și tot mai puțini sunt cei care o manifestă. Ba chiar au pretenția de a fi ajutați mai mult, nemulțumiți că cel care i-a ajutat n-o face în continuare, fără să se gândească o clipa că, poate, binefăcătorul și-a sacrificat puținul său pentru a fi de ajutor. Floarea gingașă a recunoștinței n-o vom găsi niciodată la cei egoiști, îngâmfați și plini de ambiții deșarte.

Sunt oameni care refuză să fie ajutați doar pentru a nu simți acel impuls de a mulțumi celor care i-au ajutat. Un simplu și mărunt gest de recunoștință, un singur impuls de recunoștință poate fi o adevărată povară pentru acești oameni care nu înțeleg că e vorba de propria lor mândrie. E și mai greu să își arate recunoștința când ajutorul vine de la oameni pe care nu-i apreciază sau pe care chiar îi detestă.

Mai sunt și oameni care-și arată recunoștința din dorința de a primi binefaceri și mai mari, ajungând cu mulțumirile până la nivelul lingușelilor, punând în mare dificultate pe cel care a ajutat.

Mihai Ralea scria pe undeva că așteptarea recunoștinței coboară valoarea morală a binelui făcut. Dacă binefacatorul nu cere recunoștință aceasta nu înseamnă că nu i se cuvine. Binefăcătorul nu are nevoie de osanale, dar “mulțumesc” nu face rău nici celui care-l rostește nici celui care-l aude. Uitând binefacerea se spune că binefăcătorul urcă pe o treaptă mai înaltă a spiritualității. Putem, însă, uita ușor? Putem uita când îi auzim pe cei ajutați cum se laudă cu ceea ce au reușit ei să realizeze, uitând să menționeze cine i-a ajutat, ale cui au fost ideile sau cine i-a îndrumat pas cu pas? Nu neapărat să menționeze numele celui care a fost de ajutor, dar puțină modestie ar fi un semn de recunoștință pentru binefăcătorul care știe că cel care se laudă n-a fost singur ci doar se împăunează cu pene care nu sunt ale lui. În mod absolut nu putem uita binele făcut cuiva și, adesea, ne simțim (și uneori chiar suntem) marginalizați de cei pe care i-am ajutat pentru că acestia nu doar că încep să ne evite - pentru a uita că nu singuri au reușit ceva - dar ne mai și vorbesc de rău. Sunt oameni slabi aceștia, oameni care se tem că binefăcătorul îi va șantaja cu binele făcut, că ar putea folosi în folos propriu dificultatea în care se găsesc. Poate că de aceea se spune că binele ar trebui făcut așa cum se face răul: pe tăcute, adică anonim. Bineînțeles că trebuie să cântărim și intențiile pe care le are cel care ne oferă ajutorul. Nu toți cei care ajută o fac din dragoste pentru semeni, ci urmăresc eventuale avantaje ulterioare. Ajutorul acestor oameni trebuie refuzat.

Și mai sunt oameni dintre cei pe care dacă nu îi ajuți o dată – deși i-ai ajutat cum și cât ai putut de o sută de ori - te acuză că nu i-ai ajutat niciodată. Aceștia sunt lașii, cei care vor mereu și mereu peștii gata prinși și nu se vor deranja niciodată să învețe să pescuiască.

Chiar dacă recunoștința nu este un drept al binefăcătorului trebuie să ne arătăm recunoștința pentru binele primit, nu doar să fim recunoscători în adâncul sufletului - ar fi ca și cum am pregăti cu multă grijă un cadou pe care nu-l vom oferi niciodată.

Am citit pe undeva și mi-a plăcut: Nerecunoștința este un semn de slăbiciune. Niciodată nu am văzut oameni destoinici care să fi fost nerecunoscători.

Când nu e propagandă e manipulare?

Pe unele site-uri de socializare a devenit “virală” fotografia unui cerșetor din Austin, Texas. Omul, așezat la cerșit, avea în fața lui opt boluri și o pălărie și lângă fiecare era un bilețel: creștini, atei, islamici, evrei etc. Voia el - zice-se! - să afle căror cetățeni le pasă mai mult de cei fără adăpost. Bărbatul a declarat - afirmă cel care a postat fotografia pe saitul de socializare - că sumele cele mai mari le-a primit din partea ateilor și a creștinilor și, cică, aceștia ar fi cei mai darnici.

Un site românesc preia știrea și afirmă că cei care au donat mai mult sunt creștinii și apoi ateii.

https://semneletimpului.ro/stirescurta/Experiment-stradal-verifica-generozitatea-crestinilor-9886.html (pagina nu mai exista - actualizare februarie 2021)

Pe saitul de unde a fost preluată informația 

http://global.christianpost.com/news/homeless-mans-test-finds-atheists-christians-give-most-money-to-the-poor-95164/#UTBUXWHDIYxcDeA3.99 (site-ul nu poate fi accesat - actualizare februarie 2021)

se discută dacă James, cerșetorul, chiar este ceea ce pretinde a fi, deoarece unii au scris că a fost văzut folosind un laptop și iPod. Mai apoi, înainte de ajunge la o concluzie corectă ar trebui să se știe câți atei sunt, câți creștini și câți din alte religii și de unde știu că cel care a aruncat moneda în bolul creștinului - ca exemplu - nu e… liber cugetător și doar a vrut să dea un ban, să-l ajute pe om, nu să participe la test.

Într-o zi au donat mai mult ateii, în ziua următoare creștinii au fost cei care au donat mai mult… Unul dintre utilizatorii care pretind că l-au întâlnit (și a publicat fotografia în secțiunea ”Ateii” a respectivului site de socializare) a publicat “concluzia” pe care - zice el - James a anunțat-o cu mândrie: “ateii sunt câștigători” iar saitul românesc s-a oprit la a scrie: “sumele cele mai mari le-a primit din partea creștinilor și ateilor”.

Mulți citesc, puțini pricep și fiecare alege ceea ce îi convine și “dă mai departe” doar o parte din adevăr.

De ce mă interesează astfel de informații? Pentru că sunt exemple de manipulare și / sau propagandă care continuă să prindă la prea mulți cetățeni. Poate doar mi se pare, dar cred că sunt din ce în ce mai puțini cetățenii care trec prin filtrul gândirii și verifică ceea ce li se dă drept literă de adevăr. De ce ar conta că un ateu e mai darnic decât un creștin (sau invers)? Ce vor să dovedească ateii și ce vor să dovedească cei care cred într-o divinitate? În fond, înainte de a fi orice altceva sunt oameni și oamenii sunt diferiți. De ce se insită asupra faptului că un credincios e mai prost sau mai puțin darnic decât un ateu (sau invers)? Inteligența nu prea are de-a face cu credința religioasă sau necredința, dar contrazicându-se cu privire la care religie e mai bună - sau că religia nu e bună - toți cei care o fac se dovedesc… utopici. Părerea mea.