Genuri de poezie. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Sursa foto pixabay.

HAPPY WW!

Naşă de botez. Fleur an Color on Wednesday

Când am auzit că trebuie să fiu naşa de botez a băiatului prietenei mele am holbat ochii! Ce ştiu eu despre botez, despre biserică? N-am prea fost dusă la biserica - nici la propriu şi nici la figurat - dar nu cred că strămoşul meu e o maimuţă şi am citit prima dată Biblia la vremea când unii dintre amicii mei nu ştiau că există. La fel şi cazul acestei bune prietene. Eram două ameţite şi un prunc. Aş zice că ne-am descurcat onorabil având in vedere că nu prea mulţi s-au oferit să ne ajute.

Mama, care e naşă pentru nu mai ştiu căţi copii, mi-a dat câteva indicaţii dar… socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

La sfârşit de noiembrie in biserica mică era un frig cumplit - ni se înroşiseră nasurile! Mă gândeam, cu groază, la momentul când vor fi micuţii scufundaţi in apă! Până acolo, însă, mai era! Priveam ce fac celelalte naşe şi le imitam ca o maimuţică. Când ne-a aliniat preotul cu faţa spre apus şi a întrebat “Te lepezi de satana?” m-a pufnit râsul - nu mă aşteptam la aşa o întrebare pentru că răspunsul putea fi doar unul: “da”, iar cel care nu voia să răspundă da oricum ar fi râspuns da in astfel de circumstanţe. Celelalte naşe mi-au ţinut isonul. “Mă lepăd de satana” - am răspuns toate, la indicaţia preotului, râzând de se scuturau hainele pe noi. Pentru mine - poate că şi pentru celelalte, care păreau la fel de tinere - hohotele de râs au fost o “descărcare emoţională”.

Mi-a trecut râsul când a trebuit să dezbrac copilul pentru a fi cufundat in apă. Şi micuţul tocmai s-a hotărât să zbiere! Şi avea un ţignal! După el, toţi ceilalţi, rând pe rând, au început să zbiere! Era vacarm! Abia se mai auzea ce zice preotul! Din nou, toate cele cinci naşe am început să râdem in hohote! Ni s-au alăturat şi invitaţii. Ceilalţi copii (toate fetiţe) s-au liniştit când au fost înfăşuraţi in pânza albă, nouă, după ce au fost scufundaţi in apa sfinţită. Micuţul meu… pace bună! Mai avea câte ceva de spus. Preotul s-a apropiat şi mi-a şoptit “Te dau afară”. “După ce-l treceţi prin altar plecăm de bunăvoie!” i-am raspuns cu voce tare, râzând.

Nu l-am respectat pe acel preot din mai multe motive; primul motiv fiind că se încăpăţâna să pocească numele micuţului pe motiv că nu e ortodox - aşa mi-a zis: “nu pot rosti corect un nume care nu e de sfânt ortodox”. Măi, să fie! N-o fi de sfânt ortodox numele dar e simplu de pronunţat! E ca şi cum i-ar fi fost greu să rostească numele “Carol”, de exemplu.

Dincolo de neplăceri, amintirea botezului e motiv de zâmbete; e o amintire duioasă.

<> <> <>

Ella adună in buchet Fleur an Color on Wednesday.

Anne Frank a murit la vârsta de 15 ani

Anne Frank a fost unul dintre miile de copii evrei care au fost ucişi in Holocaust. Copila spera să devină scriitoare “când va fi mare” şi, cât timp a stat ascunsă împreună cu familia, a scris cu hotărâre in jurnalul primit de ziua ei, despre activităţile de zi cu zi, despre speranţele şi visurile ei. Era încrezătoare că, într-o zi, viaţa ei va reveni la normal…

Anne Frank s-a născut la 12 iunie 1929, in Frankfurt am Main, Germania. De origine evreiască, Anne şi-a pierdut cetăţenia germana in exilul olandez. Tatăl ei, Otto Frank, când naziştii au ajuns la putere in Germania, a deschis o filială a firmei sale in Olanda - in 1933 s-a mutat acolo, soţia şi fiicele urmându-l un an mai târziu. In mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, regina Wilhelmina plecând la Londra, in exil. Curând, şi in Olanda au început a fi decretate legi antisemite una după alta. Annei i-a fost astfel interzis să mai intre la cinematograf, a trebuit să se mute la o şcoală pentru evrei şi să poarte steaua lui David. In data de 12 iunie 1942, la aniversarea celor 13 ani de viaţă, a primit un jurnal cu carouri alb-roşii, cu cheie, in care şi-a făcut obiceiul de a face confidenţe unei prietene imaginare; scria şi pe teme de religie, dragoste, sexualitate. 

La sugestia unuia dintre colaboratorii săi arieni cărora le cedase firma “pro forma”, tatăl Annei a pregătit o ascunzătoare in locuinţă. Când, pe data de 5 iulie 1942, sora mai mare a Annei, Margot, a primit o înştiinţare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă familia a hotărât să se ascundă mai repede decât planificase pentru că in înştiinţare scria că toţi membrii familiei vor fi arestaţi in caz că cea somată nu se va prezenta.

Cei doi colegi cărora Otto Frank le cedase firma, secretara sa şi sotul ei, şi dactilografa au ales să ajute familia pe timpul cât ar fi stat ascunsă, deşi riscau condamnarea la moarte dacă s-ar fi aflat că ajută evrei.

Curând, alte două familii au ajuns in ascunzătoarea pregătită de Otto Frank. Toţi erau nevoiţi să păstreze liniştea, să nu aprindă lumina seara etc. pentru a nu risca să fie descoperiţi. Totuşi, in data de 4 august 1944, naziştii au ajuns la locuinţa unde se afla ascunzătoarea. Se presupune că au fost trădaţi, dar nu s-a aflat de către cine. Colaboratorii lui Otto Frank au fost arestaţi, dar au scăpat cu bine. Secretara a reuşit să ascundă jurnalul Annei, cu intenţia de a i-l înapoia după război. Anna, însă, a murit in lagărul de la Bergen-Belsen, unde a fost transferată (alături de mama şi sora ei, in octombrie 1944) de la Auschwitz (blocul 29, Birkenau) - Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de a ajunge la Auschwitz. In martie 1945 in lagărul Bergen-Belsen a izbucnit o epidemie de tifos care ar fi ucis 17 mii de prizonieri, între care Anne şi Margot Frank. Anne Frank ar fi murit in data de 1 martie 1945. In aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank a fost singurul supravieţuitor şi, după ce trupele sovietice au eliberat lagărul de la Birkenau, a trăit până in 1953 in Amsterdam, apoi s-a mutat in Elveţia, la sora lui. S-a recăsătorit cu o femeie care şi-a pierdut soţul şi fiul la Auschwitz şi şi-a dedicat viaţa publicării jurnalului Annei. Otto Frank a murit in 19 august 1980.

Jurnalul pe care copila l-a ţinut cât timp a fost ascunsă este considerat un document istoric al Holocaustului, Anne Frank devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.
    Anne Frank a murit foarte tânără şi este... nemuritoare. Milioane de oameni au citit Jurnalul ei şi alte milioane îl vor citi. Se poate spune că visul ei de a deveni scriitoare s-a împlinit. 

Bine şi rău. Citate favorite

Cel mai mare bine: să fii sănătos e cel mai de preţ; in rândul al doilea e bine să fii frumos, in al treilea e bine să fii bogat fără să fi înşelat pe cineva; al patrulea lucru foarte bun e să fii tânăr, împreună cu cei pe care-i iubeşti. (Platon)

*

Cauţi binele fără să-l găseşti şi găseşti răul fără să-l cauţi. (Democrit)

*

Răul şi binele nu pot umbla împreună. Răsplăteşte răul cu bine şi vei vedea pe duşmanul tău schimbându-se in protectorul şi prietenul tău. (Coran, Surata XLI, 34)

*

Binele trebuie făcut aşa cum încercăm să facem rău: pe ascuns. (Jean Pettit-Senn)

*

E bun cel care face bine altora. Dacă are de suferit de pe urma binelul pe care-l face, este foarte bun. (La Bruyere, Caracterele II)

*

Omul nu poate să facă mereu numai rău. Iată de ce chiar şi printre piraţi trebuie să fie unele ore de blândeţe, in timpul cărora să te crezi legănat ca in scrânciob, deşi te afli pe sinistra lor corabie. (Balzac, Hanul roşu)

*

Este evident că un om care face binele fără să creadă in nemurirea sufletului şi fără să aştepte ceva de la viaţa viitoare, e cu mult superior din punct de vedere moral, credincioşilor de rând, oricât ar fi de virtuoşi. (P.P. Negulescu, Filosofia renaşterii)

*

Italieni au un proverb urât: Tanto buon che val nente - E aşa de bun încât nu e bun de nimic (Bacon, Eseuri)

*

Om cu adevărat bun e numai acela care ar fi putut fi rău şi nu a fost. (Nicolae Iorga, Cugetări)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

Seasons In The Sun - Terry Jacks. Provocarea muzicală

Carmen ne invită, in fiecare vineri J, la Provocarea muzicală. Amănunte pe blogul Între vis şi realitate. A întrebat Carmen dacă am avut vreodată senzaţia de “piele de găină” ascultând o melodie. Una dintre cele care “îmi zburlesc părul pe mâini” este Seasons In The Sun, interpretată de Terry Jacks. (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=PV2kPY98S44

Din păcate, nu am găsit un videoclip despre care să afirm că e cel mai potrivit, cel care-mi place cel mai mult - există un video mai altfel dar, la un moment dat, in montaj apar foto care nu-mi plac (impresionează negativ), aşa că am ales “varianta simplă”.

In varianta lui Terry Jacks cântecul a avut parte şi de critici şi de ironii, de-a lungul timpului.

Season in the Sun este varianta engleză a melodiei lansată (la începutul anului 1961) de belgianul Jaques Brel (compozitor şi cântăreţ, între altele); a devenit hit mondial in 1974, interpretată de canadianul Terry Jacks, pe versurile adaptate de americanul Rod McKuen (cantaret-poet)

(adresele URL de mai jos se deschid pe alt site)

Jaques Brel - Le Moribond

https://www.youtube.com/watch?v=MB58PuNYO8o

In 1963 au cantat melodia cei de la The Kingston Trio

https://www.youtube.com/watch?v=GLfRtK0oxYE

The Fortunes au interpretat-o in 1968

https://www.youtube.com/watch?v=XYr1ivTT8co

Pearls Before Swine au interpretat-o prima data in 1970 (sau 1971)

https://www.youtube.com/watch?v=hCnuZQJycFQ

Rod McKuen a interpetat-o pe la inceputul anilor 1960

https://www.youtube.com/watch?v=WtESZkGAl0I

**

Season in the Sun a fost cântat de mulţi alţi artişti, de la Beach Boys la Nirvana, dar nu cu acelaşi succes…

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

Cu trenuleţul prin Braşov

In seara de 12 ianuarie 2018 am fost la vernisajul unei expoziţii foto in care au fost ilustrate scene din oraşul Cernobîl, la 30 de ani de la dezastru… Când s-a terminat, am rămas in faţa clădirii de pe strada Prundului, să fumez o ţigară. Şi cum fumam eu aşa, in frig - şi tocmai începuse un fel de ploaie - pe şosea văd că trece un trenuleţ alb-albastru (nu galben, ca cel din vechime) împodobit cu luminiţe multicolore. Fac ochii mari: ce-o mai fi şi asta?! Zâmbesc, şi-mi văd de ţigară, iar primul lucru pe care-l fac când ajung acasă este să caut pe net despre ce e vorba cu trenuleţul, pentru că-mi intrase-n cap să mă dau şi eu cu el.

Am găsit, pe scurt, câteva rânduri scrise pe ici-colo in decembrie - trenuleţul circula

din 15 decembrie 2017! Avea licenţă de transport până in martie, anul acesta, cu posibilitate de  prelungire dacă se va dovedi că are succes. Când l-am văzut eu prima dată erau doar două persoane in primul vagon (are două vagoane) - e de înţeles, aş zice, pentru că era tare frig, era deja seară, pe la ora 20 şi copertinele din plastic care ţin loc de ferestre nu prea cred că ţin de cald - copertinele se ridică, aşa ca jaluzelele orizontale.

L-am mai văzut prin oraş, dar când aveam mai mult timp nu nimeream in Livada Poştei la timp.

Trenuleţul turistic circulă (zilnic, între orele 10:00 - 22:00) cu viteză mică, prin Centrul Vechi al oraşului şi e timp să priveşti cu atenţie clădirile vechi (aproape toate cu statut de monument istoric - unele renovate, dar cele mai multe aproape in ruină deşi locuite. Poţi urca in trenuleţ din Livada Poştei, din Piaţa Sfatului sau din Piaţa Unirii (Şcheii Braşovului) - o cursă completă e, pentru fiecare, in funcţie de locul in care urcă, şi biletul costă 10 lei. Circuitul exact: Casa Baiulescu (Livada Poştei) - str. Mureşenilor - Piaţa Sfatului - str. George Bariţiu - Şirul Gheorghe Dima - str. Constantin Brâncoveanu - Piaţa Unirii - str. Prundului - Şirul Beethoven - str. G. Baritiu - Piaţa Sfatului - str. Mureşenilor - Casa Baiulescu.

Joi, in 7 iunie, am reuşit, in sfârşit, să urc in trenuleţ (înţeleg că are succes dacă a fost prelungită licenţa) - mi-am “cărat” special o prietenă pentru asta! Am ajuns in Livada Poştei când trenuleţul tocmai pleca, aşa că… am ajuns aproape in faţa locomotivei şi i-am făcut conducătorului semnul autostopiştilor. A râs, a oprit şi am urcat in primul vagon, unde mai era liberă doar o banchetă pe care încap vreo patru persoane (mai multe, dacă-s copii sau adulţi subţirei). Era acolo un grup gălăgios de vârstnici argentinieni. Era un vacarm de nedescris, dar a fost amuzant! Oamenii se distrau, făceau cu mâna trecătorilor şi aceştia le răspundeau zâmbind. Grupul a coborât in Piaţa Sfatului şi au urcat alţi călători - e şi motivul pentru care vagonul nu e complet in foto (nu am vrut să îi imortalizez pentru că trebuia să le “blurez” chipurile). S-a terminat repede cursa dar mi-a plăcut! Cu prima ocazie voi repeta plimbarea. Conducătorul a fost extra amabil! Între altele ne-a spus că putem urca in locomotivă, dacă vrem să facem poze. Prietena mea a urcat, eu nu, pentru că nu-mi place să apar in fotografii - fie ele chiar şi cu trenuleţul la care m-am gândit atâtea luni până să reuşesc să mă plimb.  

Bebeluşul. Fleur and Color

Întâlniri cu bebeluşi am avut multe de-a lungul timpului, dar de la distanţă - adică, priveam, îi lăsam să se joace cu zdrăngănelele mele (ce tare trag micuţii mai ales de cercei!) dar nu-i legănam, nu-i ţineam in braţe mai mult de câteva minute (când deja aveau cel puţin o lună-două, nu câteva zile!!) şi cu atât mai puţin îi schimbam! Îmi era… frică!

Bebeluşul roboţel despre care a scris Ella mi-a amintit ziua in care am fost să iau de la maternitate o bună prietenă. Primul copil l-a avut la vârsta de 20 de ani. Era înainte de ora prânzului, părinţii ei erau la muncă şi nu se puteau învoi, soţul era plecat din ţară… Cine a mai rămas?! Am plecat spre maternitate cu un fir de trandafir alb… Nu-mi trecea prin minte ce urma să păţesc!

Nu ştiu cum se procedează azi dar atunci, până îi scria medicul externarea mamei, până se îmbrăca aceasta etc., bebeluşul trebuia “predat” dintr-un fel de… magazie (un cabinet, neh, dar arăta ca o magazie): copiii erau acolo, pe un fel de masă-dulap, li se striga numele, se prezenta unul dintre părinti sau cine se prezenta şi bebele era “înmânat” (pe semnătură) printr-o ferăstruică - un fel de ghişeu. Eeee! A strigat şi numele viitorului meu fin! Eu sperasem ca mama lui să ajungă la timp. - Cum să-l iau?! am întrebat cu voce tare, fără a mă adresa cuiva anume. Dacă-mi sare din braţe? - Cum să sară?! râde o doamnă care aştepta şi ea să preia un micuţ - s-a amuzat şi asistenta, care mi-a zis că “nici nu se rupe”. Doamna de lângă mine a preluat copilul şi mi l-a aşezat in braţe, spunându-mi cum să îi ţin capul. Micuţul dormea dus!

Vine şi prietena mea, chemâm un taxi prin bunăvoinţa unei asistente şi… hai acasă! Acolo mai erau câţiva amici şi sora ei. Bebele a fost aşezat in pătuţ şi… s-a trezit! Şi-a început să ţipe de numa’-numa’! Toţi ne-am dat seama că trebuie schimbat. Eram in jurul lui şi priveam cum i se schimonoşeste faţa de la plâns. Mamă-sa îl ia din pătuţ şi-l pune pe o canapea, îl desface din scutecele in care îl învelise - cu multă dexteritate - asistenta (pe care o privisem uimită cât de repede se mişcă). Acum, bebele zăcea gol pe scutece şi ţipa dând din picioare. Făcuse pipi… I-a adus scutece curate dar pas de a reuşi să-l înfeşe, pentru că dădea din picioare ca un gândăcel cu burta-n sus (in maternitate l-au schimbat de fiecare dată asistentele). Şi copilul urla şi toţi ne dădeam cu părerea şi prietena mea s-a aşezat pe marginea patului şi-a zis că aşteaptă să vină mama ei de la muncă! Mai erau câteva ore! Poate că micuţul ar fi obosit şi-ar fi adormit, de la atâta plâns….Dar cum să laşi copilul aşa?! Cu amintirea proaspată in minte i-am dat la o parte pe toţi, am prins - uşor - picioruşele micuţului, i-am pus scutecul (nu erau pamperşi pe atunci, in 1986), l-am prins, l-am înfăşat in scutecul mai mare şi l-am legat - de zici că asta făcusem toată viaţa! A tăcut bebele mâlc! J Nu, nu-i trebuia mâncare! Cum am reuşit? Nu ştiu! Eram pe pilot automat!

Patru ani, până au plecat din ţară, am tot avut “aventuri” cu micuţul! Următoarea a fost la botez când, cred, preotul ne-ar fi dat afară din biserică…

E un alt crâmpei de amintire, pentru Fleur and Color! Din punctul meu de vedere, amintirile frumoase sunt… Flori şi culori!