Calareste tigrul

Călărește tigrul este o expresie chinezească derivată dintr-un proverb străvechi: celui care călărește tigrul îi este greu să descalece (îi e greu sau îi e frică – motivul e evident: tigrul îl răpune).

Călărește tigrul și încearcă să nu cazi – expresie folosită în situații care au evoluat până la un punct de la care renunțarea nu mai este o opțiune. Cei aflați în astfel de situații sunt, pratic, forțati de împrejurări să continue:

- odată ce începi să călărești un tigru nu poți descăleca voluntar – vei fi mâncat;

- cel care reușește să călărească tigrul fără să cadă e posibil ca în final să aibă succes.

Originea expresiei călărește tigrul

Se spune că expresia ar aparține lui Wen Jiao, guvernatorul unei provincii din timpul dinastiei Jin (începutul secolului al XIII-lea). Wen Jiao a convins pe guvernatorul unei provincii vecine să adune împreună o armată pentru a lupta împotriva unui general care a uzurpat puterea împăratului cucerind capitala și ținând pe împărat și pe soția lui prizonieri în palat. Coaliția s-a luptat cu rebelii timp de câteva luni. La început, progresele au fost semnificative, dar asediul prelungit a epuizat luptătorii, proviziile erau tot mai puține și înfrângerile pe care le suferea armata de coaliție tot mai dese. Guvernatorul aliat i-a spus lui Wen Jiao că intenționează să își retragă trupele și să se întoarcă în provincia lui. Wen Jiao l-a avertizat că ar putea fi dezastruoase consecințele acestei retrageri:

- Nu te poți retrage acum. Călărim un tigru și e greu să descalecăm. Dacă renunți acum tot ce am realizat va fi compromis și frontul anti-uzurpator s-ar putea prăbuși. Dacă într-o zi împăratul își va redobândi puterea toți cei de la curte vor arăta cu degetul spre tine ca fiind cel din cauza căruia a fost oprită lupta.

Guvernatorul care ezita s-a lăsat convins și toată noaptea cei doi au făcut planuri cum să învingă pe uzurpator. În final i-au învins pe rebeli și dinastia Jin a continuat.

Interpretări ale expresiei călărește tigrul

Când călărești un tigru e greu să descaleci... S-ar mai putea zice și altfel:

- imposibil să te oprești la jumătatea drumului;

- odată ce ai pornit pe drumul acesta nu există cale de întoarcere;

- cel care călărește tigrul nu poate descăleca niciodată.

În cazul începerii unor acțiuni riscante, periculoase, este adesea mai ușoară (mai indicată) finalizarea decât renunțarea.

Un tigru poate fi călărit?

Nu. Felinele nu au constituția necesară (conformația coloanei vertebrale, labelor) pentru a putea fi călărite precum caii sau alte animale pe care omul le călărește. Poate că ar duce un copil dar... de ce să încerce cineva să călărească, la propriu, un tigru? Ar descăleca numai dacă ar ucide tigrul – și nu s-ar mai numi descălecare.

Cartea Călărește tigrul, de Julius Evola

În afara Italiei, Franței și Germaniei, Evola a început să devină cunoscut în jurul anului 1990, când cărțile lui au început să fie traduse în engleză și apoi în mai multe limbi, deși omul în sine – nu doar ceea ce a scris – este controversat (unii spun că... nu e înțeles cum trebuie).

Concepută la începutul anilor 1950, apoi adaptată evoluției situației sociale și publicată pentru prima dată în 1961, cartea Călărește tigrul are ca subtitlu: Un manual de Supraviețuire pentru Aristocrații Sufletului” adică, pentru toți cei care, considerându-se cumva încă legați spiritual de lumea Tradiției, sunt obligați să trăiască în lumea contemporană modernă și coruptă.

În viziunea lui Evola, Tradiția este o cunoaștere eternă supranaturală, cu valori absolute de autoritate, ierarhie, ordine, disciplină și ascultare – a scris Paul Furlong, profesor de studii europene. Julius Evola era un admirator al fascismului – care nu-l satisfăcea la fel de mult ca nazismul (admirația lui pentru ordine și ascultare mergea până la extrem).

Autorul cărții identifica tipul de om capabil să călărească tigrul: cel care ar putea transforma procesele distructive în eliberare interioară – un astfel de om dă speranțe celor care doresc să reîmbrățișeze Tradiția.

Călărește tigrul (1961) oferă un manual de supraviețuire celor care – cum am mai scris – sunt obligați să trăiască în lumea modernă pe care autorul, profund influențat de hinduism și teoria Yuga, o percepe ca fiind epoca întunecată (Kali Yuga), sfârșitul acestei civilizații, declin și descompunere.

În anii 1960, Evola credea că entitățile de dreapta nu vor mai putea inversa corupția civilizației moderne. E.C. Wolff a remarcat că acesta ar fi motivul pentru care a scris Călărește tigrul, alegând să se distanțeze complet de angajamentul politic activ, fără a exclude posibilitatea unei acțiuni în viitor. El a susținut că trebuie să rămână ferm și gata să intervină atunci când tigrul modernității se va sătura să alerge. Goodrick-Clarke notează: Evola stabilește idealul nihilismului activ - e pregătit să acționeze cu violență împotriva decandenței moderne. În viziunea lui, Evola imaginează un stat condus de o elită spirituală care trebuie să domnească cu o supremație incontestabilă asupra populației sale – și amintește două modele de elite: SS-ul nazist și Garda de Fier Română, cunoscute pentru violența lor. Într-un text politic postbelic pe care l-a scris împotriva fascismului național pleda pentru o... Comunitate Europeană modelată conform principiilor Waffen-SS a naziștilor (Waffen-SS = SS înarmat - ramură militară - de luptă - a organizației paramilitare Național-Socialiste SS, Schutzstaffel). În concepția sa despre o Europă neofascistă, Evola credea că ar putea fi cel mai bine implementată de o elită de oameni superiori care operează în afara politicii normale; el visa că o astfel de Nouă Ordine a aristocrației ar putea prelua puterea în timpul unei crize democratice.

Nicholas Goodrick-Clarke istoric englez, profesor de ezoterism occidental la Universitatea din Exeter, scriitor) afirma că Evola a considerat apariția creștinismului ca o eră a declinului fără precedent, deoarece egalitarismul și accesibilitatea creștinismului au subminat idealurile romane de datorie, onoare și autoritate în care credea Evola.

Călărește tigrul este ultima lucrare majoră a lui Evola. Examinează dizolvarea și subversiunea într-o lume în care Dumnezeu era mort (Evola l-a cunoscut pe Nietzsche - de care a fost influențat). Decât să susțină o întoarcere la religie, cum făcuse René Guénon, Evola a conceptualizat ceea ce el considera un manual apolitic pentru supraviețuire și, în cele din urmă, transcederea Kali Yuga. Această idee a fost rezumată în titlul cărții, o metaforă tantrică. Evola considera că existențialismul, democrația / liberalismul, arta au eșuat.

Evola se considera parte a unei caste aristocratice care fusese dominantă într-o Epoca de Aur antică, spre deosebire de Epoca Întunecată contemporană, a poftelor materialiste dezlănțuite (Kali Yuga).

În această carte, Călărește tigrul, s-a adresat celor din aceeași castă cu el, pe care i-a numit oameni diferiți. Omul care a devenit diferit a făcut-o prin ereditate și inițiere, a reușit să depășească veacurile. Evola considera istoria omenirii ca fiind, în general, decadentă și a văzut modernitatea drept succesul temporar al forțelor dezordinii asupra Tradiției. Asigurarea triumfului ordinii de către Tradiție asupra haosului, în viziunea lui Evola, necesită supunerea (populației) față de aristocrație.

În opinia lui Franco Ferraresi, gândirea lui Evola este unul dintre cele mai consistente sisteme antiegalitariste, antiliberale, antidemocratice și antipopulare din secolul al XX-lea. Scrierile lui conțin misoginism, rasism, antisemitism și atacuri la adresa creștinismului și Bisericii Catolice.

Printre interpreții occidentali ai tantrismului, Evola aparține mai cu seamă celor care, sub pretextul tradiției, înclină spre inițierea unei supremații a bărbatului asupra femeii (Metafizica sexului - 1958, Călăreste tigrul)

Două citate din cartea Călărește tigrul

Nici plăcerea și nici durerea nu ar trebui invocate ca scuze atunci când cineva trebuie să facă ceea ce trebuie făcut.

Este un semn de regres când plăcerea începe să fie considerată drept cel mai înalt principiu.

Sună bine, dar scrierile lui le-aș citi numai prin prisma a cine a fost și ce a făcut Julius Evola.

Cine a fost Julius Evola

Giulio Cesare Andrea Julius Evola s-a născut la Roma, în 19 mai 1898, și a decedat în 11 iunie 1974 din cauza unei insuficiențe cardiace. În primul război mondial a servit ca ofițer de artilerie. A devenit artist dada, dar la vârsta de 20 de ani a renunțat la pictură; în anii 1920 s-a adâncit în ocultism, a scris despre ezoterismul occidental și despre misticismul oriental, dezvoltându-și doctrina numită idealism magic, care susținea că Eul trebuie să înțeleagă că tot ceea ce pare să aibă o realitate independentă de el nu este altceva decât o iluzie cauzată de propria s-a deficiență. În lucrarea Eseuri despre idealismul magic (1925) Evola afirmă că Dumnezeu nu există. Ego-ul trebuie să-l creeze făcându-se divin.

A fost un filosof italian de extremă dreaptă, un gânditor excentric în Italia fascistă, având legături cu Germania nazistă (era un admirator al lui Himmler, între alții); în epoca postbelică a fost mentor ideologic pentru dreapta neofascistă.

A susținut că statul ar trebui să reflecte comanda de sus și diferențierea ierarhică, consecventă, a indivizilor în funcție de performanța lor organică”; prin performanța organică înțelegea ceea ce acumulează, păstrează și rafinează talentele și calificările cuiva pentru anumite funcții.

Evola își consideră valorile aristocratice, masculine, eroice, tradiționaliste și sfidător reacționare.

A pledat pentru legile rasiale ale Italiei fasciste și a sfârșit devenind principalul filosof rasial al Italiei. În 1943, când regimul fascist italian a căzut, a fugit în Germania nazistă. Când a fost fugit în Austria, in Viena obișnuia să se plimbe în timpul atacurilor aeriene ale Aliaților – în 1945, în timpul unei plimbări, a fost rănit de un fragment de obuz sovietic și a rămas paralizat de la brâu în jos. A revenit în Italia postbelică în 1948. În timp ce încerca să se distanțeze de nazism, în 1955 a scris că procesele de la Nurenberg au fost o farsă.

După al doilea război mondial scrierile lui Evola au continuat să influențeze multe mișcări politice, rasiste și neofasciste europene de extremă-dreaptă și au fost traduse pe scară largă în franceză, spaniolă, mai puțin în germană; cele mai multe opere ale sale au fost traduse în maghiară.

(info biografie Evola pe larg: wikipedia)

Imagine de Hung Duong de la Pixabay

Ziua spunerii de glume 16 august

Ziua de 16 august e declarată Zi națională a spunerii de glume – nu în Romania, dar ce-are dacă spunem glume azi? Oricum, bancuri ne spun toată ziua politicienii, când dau din gură despre creștere economică, creștere de venituri – glume proaste, e drept. Bine, faza cu creșterea veniturilor e pe bune, dar în cazul lor și-a acoliților...

Revin la ziua de 16 august. Oficial (mai degrabă neoficial), astăzi, 16 august, este Ziua spunerii de glume, și m-am gândit să o aduc aici pe Mătușica Acid (Aunty Acid), pe care am cunoscut-o pe blog la Sandee: Comedy Plus. E un personaj hazliu, cu simțul umorului... acidulat. Genul care spune chestii precum:

Creierul este ceva minunat! Mi-ar plăcea ca fiecare să aibă unul.

Nu vă doriți ca unii oameni să folosească lipici în loc de ruj?

Cel mai bun lucru pe care-l fac pentru cină este rezervarea.

Ciocolata e mai ieftină decât terapia.

Cel mai bun lucru în a avea vârsta de peste 40 de ani este că noi am făcut toate prostiile înainte de inventarea Internetului.

Dacă aș muri și aș ajunge în iad mi-ar lua ceva timp să-mi dau seama că nu sunt la muncă.

Ziua de luni există numai pentru a aprecia ziua de vineri.

Despre Aunty Acid

Personajul Aunty Acid a fost creat de Ged Backland, directorul general al Backland Media, o companie mică administrată de o familie din Liverpool. Au creat-o pe Aunty Acid pentru a avea versiunea feminină a personajelor lor populare Grumpy Old Gits.

Aunty Acid

https://www.facebook.com/auntyacid

Oamenii din spatele Aunty Acid (articol din 2015)

https://www.liverpoolecho.co.uk/news/real-lives/liverpool-team-behind-worlds-best-9942468

Grumpy

https://www.facebook.com/grumpyoldgits/

Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în ziua de 15 august, creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). În Biserica Romano-Catolică se numește Înălțarea la cer a Sfintei Fecioare. În Biserica Anglicană se numește Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria.

În Biserica Catolică, sărbătoarea este celebrată și printr-o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare, și e urmată de sărbătoarea din 22 august, Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină.

De ce data de 15 august a fost aleasă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Bizantinul Flavius Mauricius Tiberius Augustus (cunoscut sub numele Mauriciu/Maurikios), care a fost împărat între anii 582 – 602, a fixat – pe cuprinsul întregii biserici bizantine - data de 15 august pentru Adormirea Maicii Domnului (Koimesis = a adormi). El a fost cel care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani (anul 598). La sfârșitul secolului al VII-lea a fost aleasă aceeași zi și de Biserica Romană.

Altă sursă, profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban, afirmă că data de 15 august a fost aleasă în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431) – Sinodul III Ecumenic - deoarece coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici dedicate Mariei, mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu - biserica Mormântului Sfintei Fecioare.

Sărbătoarea din 15 august punctează sfârșitul anului bisericesc (liturgic), iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie, Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Adormirea Maicii Domnului cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creștină încă din primele secole. Strămutarea ei la cer e atestată încă din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Unele studii relativ recente despre scrierile apocrife, ca și săpăturile arheologice din Palestina, au confirmat că Dormitio Virginis sau Transitus Mariae a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creștin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii Înălțării sale la cer – spune preotul profesor Eduard Ferenț.

În secolul al V-lea, sărbătoarea exista în Siria, fiind menționată în documentele vremii, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul III Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Tot atunci a fost hotărâtă și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, orașul sfânt, unde, aproape de Grădina Ghetsimani, se află mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt.

Odată ce sărbătoarea a devenit oficială în calendarele bisericești s-au răspândit și povestirile despre viața și faptele Fecioarei Maria, prin predici, doctrine și arta religioasă.

Fecioara Maria și Biblia

În Biblie (Noul Testament) nu se face vorbire despre viața Fecioarei Maria și nici despre ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălțarea și Învierea lui Isus, Fiul ei – scrie doar că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Bineînțeles, se face vorbire despre cum a ajuns să fie mama Fiului lui Dumnezeu.

Altfel spus, nu există un fundament explicit biblic, motiv pentru care sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu e recunoscută și acceptată mai ales în bisericile neoprotestante. Protestanții (luteranii, reformații) arată respect Maicii Domnului, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic.

Și ortodocșii și catolicii acceptă fecioria Mariei la Bunavestire, dar catolicii au promovat oficial teza Imaculatei Concepții (Maica Domnului a fost ferită de păcatul primordial), iar ortodocșii resping această teză deși tot despre desăvârșita curățenie a Fecioarei Maria vorbesc – condiție fără de care nu ar fi existat Întruparea Domnului.

Fecioara Maria este pomenită cu numele și în Coran, lăudată (între altele) pentru că și-a aparat castitatea – numele ei arab este Miryam sau Maryam.

Motivul pentru care bisericile numite tradiționale împărtășesc credința Ridicării la Cer a Maicii Domnului este teologic și e fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Hristos din morți și Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc. De exemplu, în unele fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul către creștinii din Tesalonic: dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. Tema e reluată în Epistola către Romani: Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Hristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Hristos, după aceea cei care sunt ai lui Hristos (...) Dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Hristos, Biserica a considerat că și adormirea și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Hristos, explică preotul profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Despre Adormirea Maicii Domnului în Tradiție

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele revelației dumnezeiești și se completează reciproc – ceea ce nu e scris în Scriptură este înmagazinat în Tradiție. În ceea ce privește copilăria lui Isus Noul Testament este destul de vag la fel și despre viața și sfârșitul Maicii Domnului – amănunte despre acestea sunt regăsite în cărțile apocrife sau evangheliile apocrife, cărți pe care reprezentanții Bisericii nu le-au înscris în Biblie în perioada primară, când au avut loc primele lupte dogmatice.

Unele dintre aceste cărți – afirmă cunoscătorii – au valoare liturgică și dogmatică, dar altele cuprind și idei gnostice sau fapte incredibile (cum ar fi un copil Isus răzbunător).

Pe de altă parte, sunt în aceste cărți apocrife episoade pe care creștinii ortodocși le prăznuiesc: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) sau Adormirea Maicii Domnului.

Transitus Mariae a lui Leuciu este un document iudeo-creștin din perioada subapostolică unde sunt menționate unele evenimente:

- Maria a murit la Ierusalim, la câțiva ani după ce a murit Isus;

- Isus a venit cu un alai de îngeri, a luat sufletul Mariei și l-a dus la Arborele vieții;

- apostolii au înmormântat-o pe Maria în Grădina Ghetsimani când – consemnează Leuciu - ar fi avut loc o împotrivire a iudeilor;

- la patru zile de la înmormântare Isus poruncește arhanghelului Mihail să poarte la cer și trupul Mariei. Cu ocazia inundațiilor din anul 1972, în Ierusalim, și după unele restaurări, ar fi fost descoperit mormântul Maicii Domnului și datele arheologice ale situării mormântului corespundeau cu cele transmise de Leuciu.

Unii creștini resping Tradiția ca bază a revelației. Înainte de a fi scrise, faptele din Vechiul și Noul Testament au circulat timp îndelungat pe filiera orală – și asta înseamnă Tradiția Bisericii. Unele dintre aceste fapte au fost consemnate mai apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii sau au fost preluate în cărți apocrife. Deși nu sunt incluse în canonul Sfintei Scripturi multe dintre evenimentele consemnate în cărțile apocrife se regăsesc pictate pe pereții unor biserici sau mânăstiri.

Reprezentarea iconografică și scrierile despre Adormirea Maicii Domnului

Moartea Fecioarei Maria formează un ciclu de scene care sunt descrise pe scară largă în arta creștină, în special în bisericile dedicate ei. Scena morții în sine se alătură uneori cu cea a Adormirii Maicii Domnului.

În arta religioasă evenimentul e fundamentat pe scrieri ale Părinților Bisericii și pe cărți apocrife.

În unele reprezentări Maica Domnului e așezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (văl/mantie).

Literatura apocrifă timpurie conține mai multe versiuni ale poveștii, unele dintre ele datând probabil din secolul al IV-lea.

Legenda de Aur, apărută în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care devotamentul popular pentru Fecioară era intens, dă o relatare extinsă bazată pe lucrările apocrife. Subiectul a fost frecvent reprezentat din această perioadă.

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormire. Aceste zile Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune; a împărțit hainele săracilor.

Tradiția spune că apostolii au fost aduși pe nori de la Betleem, în jurul patului unde era așezată Maica Domnului, și de aici toți ajung – ca prin minune – în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Isus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, dar nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească.

Într-o predică grecească timpurie, care celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia. Fecioara și-a chemat rudele și prietenii să stea cu ea două nopți, să cânte imnuri de slavă, nu cântece de întristare. Primul apostol sosit a fost Ioan, și apoi au fost aduși pe nouri ceilalți, de prin toate colțurile lumii. În a doua noapte apostolul Ioan a ținut o predică, îndemnând pe toți cei prezenți să ia curaj de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor morți. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaie Fecioara a zâmbit către Fiul ei. Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile arhanghelului Mihail.

Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, ajungând trei zile mai târziu când, întristat, a cerut să se deschidă mormântul pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu. Mormântul a fost deschis dar nu au găsit decât straiele de îngropăciune, pentru că ea fusese luată de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, sunt consemnate anunțarea Fecioarei că va muri, precum și scena înmormântării. Maica Domnului s-a pregătit pentru momentul care urma: s-a închinat și a dat de pomană haine și mâncare, apoi s-a așezat în pat așteptând sfârșitul. La trecerea Ei în lumea celor drepți pomii cu roadele lor s-au unit, formând un pom uriaș care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul și porumbul au prins viață și au alcătuit un buchet impresionant din floarea-soarelui pe care l-au așezat pe sicriu. De atunci, porumbul și dovleacul se îngălbenesc de Sfânta Maria.

Înmormântarea a fost însoțită de tunete puternice, iar apostolii lui Isus au ținut slujba. Maica Domnului a fost îngropată pe Ghetsimani unde, după trei zile, apostolul Toma a venit să cerceteze locul, dar Sfânta Fecioara urcase la cer.

Legenda de Aur (Aurea)

Predica episcopului Ioan al Tesalonicului a ajuns cunoscută în Occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. 

În secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 13/16.07.1298, dominican, cronicar italian, arhiepiscop de Genova), a compilat mai multe povestiri creștine timpurii (scrise) în așa-numita Legendă de Aur, o colecție a vieților legendare ale sfinților mai mari ai bisericii medievale – a fost una dintre cele mai populare lucrări religioase ale Evului Mediu.

În această colecție de texte numită Legenda de Aur sunt și povestiri despre Fecioara Maria.

Jacobus se numără între primii scriitori creștini care o consideră pe Maria ca mediatoare, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. În viziunea lui despre trupul mistic al lui Hristos Fecioara Maria este gâtul prin care toate harurile curg de la Hristos în trupul său. Acest punct de vedere a fost împărtășit de alții – între care Bernardino din Siena și, mai recent, de Gabriel Roschini, unul dintre mariologii importanți ai secolului al XX-lea.

Jacobus de Voragine este relevant pentru mariologie (studierea vieții Fecioarei Maria) datorită numeroaselor sale predici mariane. El descrie miracolele Mariei și explică obiceiurile locale specifice în zilele de sărbătoare mariană. Majoritatea acestor tradiții nu s-au păstrat, dar lucrările lui Jacobus sunt o sursă valoroasă pentru studiul obiceiurilor mariane medievale.

Legenda Aurea (numită inițial Legenda Sanctorum) a câștigat o mare importanță în literatura hagiografică ulterioară (hagiografie = studierea vieții sfinților). S-au păstrat peste nouă sute de manuscrise (în diverse limbi); între anii 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte din Europa și, probabil, cea mai citită, după Biblie.

Autorul a intenționat să adune într-un singur loc toate informațiile anterioare despre viețile sfinților și, în unele cazuri, și-a exprimat părerea de istoric asupra veridicității informațiilor, dorind să convingă de autenticitatea povestirilor sale și, în același timp, să le aducă la cunoștința tuturor, ilustrând doctrina catolică.

Versiunile lui asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice.

Paștele verii. Calendar popular

În tradiția ortodoxă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului e numită și Paștele verii. E precedată de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic. În perioada timpurie a creștinismului postul dura mai mult – creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile – pentru post și rugăciune - în corturi amenajate pe valea Cedronului.

Ziua mai e numită Sântămăria sau Uspenia (denumirea slavonă).

Ziua de 15 august marchează – în calendarul popular – momentul în care se adună ultimele plante de leac.

În această zi de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă.

Se spune La mulți ani sau nu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

Răspunsul corect la întrebare pare a fi: depinde pe cine întrebi.

Astfel, într-o explicație, se arată că sărbătoarea e una plină de bucurie, nu una tristă. Moartea Maicii Domnului e mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții. Ea a fost mutată cu trup cu tot la ceruri dar, spre deosebire de Mântuitor, a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Așadar, în ortodoxism, accentul căzând pe viața veșnică (moartea fiind doar o trecere, un prag) nu e greșit să spunem La mulți ani! cu ocazia onomasticii.

Pe de altă parte, în Moldova, Sfânta Maria Mare e considerată a morților, fiind pomeniți toți cei care i-au purtat numele și care au plecat dintre cei vii – nu se spune La mulți ani! în 15 august, ci în 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, atunci când e celebrată nașterea sa, când sunt sărbătoriți viii care-i poartă numele.

Notă. În textele consultate pentru a aduna aici unele informații am întâlnit unele contradicții și/sau greșeli. Greșelile m-am străduit să le corectez, consultând cât mai multe surse, iar peste contradicții am cam sărit, alegând să scriu ideile întâlnite în mai multe surse.

Surse online:

http://projects.mcah.columbia.edu/medieval-architecture/htm/sw/ma_sw_gloss_deathvirg.htm

https://www.avantaje.ro/articol/legenda-adormirii-maicii-domnului

https://www.gandul.ro/stiri/adormirea-maicii-domnului-cat-de-importanta-este-pentru-crestini-sfanta-maria-mare-14675688

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacobus_de_Voragine

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea

https://identitatea.ro/adormirea-maicii-domnului/

https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

https://www.monitorfg.ro/2019/08/12/adormirea-maicii-domnului-ce-nu-stim-despre-acest-mare-praznic/

Imagine de Dimitris Vetsikas de la Pixabay

Rinocerul: animal-spirit, totem, animal de putere, simbol in vis

Caracteristici fizice ale rinocerului

Rinocerul este un mamifer mare – al doilea cel mai mare de pe Terra, după elefant – și la fel de mari sunt energiile lui spirituale; iubește libertatea și neconvenționalul.

Rinocerii sunt animale puternice și, privindu-le, primul gând zboară la forța brută, la agresivitate, dar rinocerul e – în esența sa – un animal blând, care devine agresiv în situații punctuale. Când nu se simte în pericol se plimbă liniștit și mănâncă, face băi de noroi – când are ocazia – obicei benefic: ține insectele departe și își protejează pielea de arsurile solare. Văzându-l tăvălindu-se în noroi ai sentimentul că se distrează. Rinocerului îi place și apa foarte mult – e un înotător bun și își poate ține respirația sub apă chiar și cinci minute (uneori doarme în apă, capul legănându-i-se deasupra apei).

Vederea rinocerului e slabă (vede până la circa 30 de metri distanță), dar compensează prin miros și auz. Mirosind fecalele, un rinocer știe vârsta, sexul, teritoriul, sănătatea și capacitatea reproductivă a unui animal care a trecut prin zonă.

Urechile lui mici se mișcă independent, ca niște detectoare radar în miniatură – când ambele urechi sunt ridicate înseamnă că a auzit ceva interesant și întreaga lui atenție e îndreptată în acea direcție.

Rinocerul pășește apăsat, împingând pământul și lăsând urme adânci cu unghiile – acest mod de a merge îi conferă stabilitate și îi protejează picioarele, dar în aceste urme se adună apă - uneori, când plouă scurt în zonele secetoase - de unde se pot adăpa păsările și animalele.

Rinocerii trăiesc în câmpiile inundabile și pajiștile din Africa, dar sunt întâlniți și în state din Asia.

Semnul lor distinctiv este cornul din vârful botului. Rinocerul e numit și unicornul din realitate.

Misticii și șamanii consideră acest corn un simbol al conștientizării spirituale, al iluminării, al vieții în rugăciune și al conexiunii cu divinul. A vedea în viziuni un rinocer înseamnă o cale deschisă prin vălul incertitudinii și al mirării, o cale deschisă spre Lumina Conștientizării, șansa de a deveni o ființă trezită.

Rinocerul animal-spirit

Mesajul animalului spiritual rinocer îl ghidează pe om tot timpul vieții, îndemnându-l:

- să nu creadă numai ceea ce se vede, ci să caute sensul mai profund al lucrurilor, sens care nu e vizibil; să privească atent spre lumea lui, deoarece nimic nu e ceea ce pare

- să nu judece pe nimeni și nimic din perspectiva prejudecăților, stereotipurilor – rinocerul e enorm, înfricoșător la vedere, dar nu trebuie judecat numai după aspectul său fizic, negativ din perspectiva omului, fără a recunoaște partea pozitivă: puterea;

- să aprecieze ceea ce are; să nu caute ceea ce-i lipsește, ci să-și dezvolte calitățile pe care le are;

- să fie recunoscător pentru miracolele mari și mici, să nu considere că i se cuvin;

- să înțeleagă că orice întâmplare, cât de mică, are un rol în viața care poate dispărea într-o clipită;

- că în fiecare fază trăită experimentează lucruri noi – bune sau rele – din care învață ceva; omul va gusta din tot ce-i oferă viața și va crește, se va dezvolta – ceea ce nu înseamnă că totul va fi așa cum s-ar fi așteptat;

- să-și trăiască viața și să fie suficient de curajos pentru a înfrunta orice îi iese în cale.

Animalul spirit rinocer se manifestă, de regulă, în situații critice, când omul se simte vlăguit, când viața pare zgomotoasă și haotică și provocările par a fi prea mari pentru puterea omului. Apare atunci când omul e în punctul în care trebuie să facă un pas înapoi pentru un timp, să rămână singur cu gândurile sale. Mesajul rinocerului e simplu: retrage-te; reconectează-te cu divinul. Pentru câteva zile sau mai mult omul ar trebui să se retragă într-un loc unde să nu-l găsească nimeni și unde poate medita în liniște. Energiile negative acumulate ar putea fi curățate și printr-o baie de nămol, pentru revitalizare (împachetări cu nămol se fac și în unele saloane numite spa). Spiritul rinocerului ajută și la creșterea încrederii în propria persoană. Rinocerul conferă siguranță, e alături de om în solitudine.

Rinocerul ca animal totem

Spiritul rinocerului totem simbolizează umanitatea, compasiunea, pacea, mulțumirea de sine, grija, iubirea; semnifică personalitatea unor persoane care cred în viață și această credință e evidentă în dorințele și visurile lor. Acești oameni știu ce să facă și ce să nu facă.

Totemul reprezintă familia, grupul. Cei născuți sub semnul rinocerului sunt solitari – se simt bine și fără a fi, constant, în compania altora. Sunt într-o continuă căutare de-a înțelege sensul vieții și scopul lor în această lume. În timpul călătoriei adună informații pe care le împărtășesc în drumul lor.

Sunt oameni care muncesc din greu pentru ceea ce-și doresc și o fac, adesea, într-un mod neconvențional. În jurul acestor oameni e o atmosferă de calm și oricine e în preajma acestor oameni are parte de alinare din partea lor. Faptul că sunt tăcuți, calmi, nu înseamnă că sunt pasivi. Odată ce un om de sub acest semn a luat o hotărâre e bine ca ceilalți să nu-l preseze în niciun sens – va interveni agresivitatea rinocerului care simte pericolul.

Oamenii-rinocer nu sunt dintre aceia care acceptă un nu ca răspuns. Pentru ei, oriunde există un obstacol există și o modalitate de a-l depăși; ei văd clar o cale și o urmează fără ezitare, fără teamă. Provocările serioase îi revigorează.

Oamenii cu animal totem rinocerul știu că lumea nu e doar în alb și negru, și sunt multe sub suprafața a ceea e numit realitate – ei simt acest adevăr la limita conștientizării. Ar trebui să dezvolte această abilitate pe tot parcursul vieții – iluzia nu are ce căuta în viața lor.

Celor cu totem rinocer le place pământul și le place apa – cumva, sunt conectați la pulsul planetei și pot recunoaște problemele de mediu și pot acționa pentru rezolvare. E probabil ca acești oameni să aibă un loc de muncă legat de mediul înconjurător sau să acționeze într-un fel sau altul pentru protejarea mediului.

Relațiile de dragoste sunt dificile pentru acești oameni deoarece își doresc pe cineva care să fie cu ei indiferent ce-ar fi și fără compromisuri, ei oferind același nivel de devotament, dar e greu să găsească pe cineva care să trăiască la intensitatea lor. Ei cred în dragoste și până găsesc persoana potrivită consideră că aventura căutării este încântătoare.

Rinocerul ca animal de putere

În acest sens, rinocerul are un mesaj puternic pentru om: să fie responsabil pentru sine, să fie suficient de capabil să rămână în siguranță în orice circumstanță. Ca animal de putere rinocerul sporește încrederea omului în propriile puteri și îl încurajează să-și asume riscuri în viață, pe principiul cine nu riscă nu câștigă.

Rinocerii sunt cunoscuți ca fiind solitari, și independenți de alții.

Când omul se simte nesigur, lipsit de energie, e cazul să-și acordeze spiritul la puterea animalului din interior. Când omul simte că luptă cu prea multe emoții sau cu prea puține puterea animalului oferă echilibru. Un mediu cu mult pământ sau multă apă ajută omul să se concentreze.

În momente de stres trebuie lăsat animalul din interior să ofere un tur rapid al părților distractive, fanteziste și capricioase ale vieții – nu e firesc, nu e sănătos, ca omul să fie îngrijorat tot timpul.

Când se simte blocat în prejudecăți sau stereotipuri omul trebuie să-și amintească faptul că rinocerul e diferit față de ceea ce pare și să lase rinocerul din el să îl ducă dincolo de primele impresii.

Rinocerul în vis

Când rinocerul apare în vis fiind la soare e pe cale să se întâmple ceva important, de bine. E semn că norocul, bucuria, prosperitatea cresc.

Când rinocerul se mișcă prin tufișuri înseamnă că există o nevoie care întâmpină dificultăți pentru a fi satisfăcută – trebuie depășit obstacolul prin a continua munca pentru îndeplinirea obiectivului, fără derapaje și cu multă concentrare.

Când rinocerul e agresiv în vis poate indica două lucruri: prea multă insistență cu impunerea ideilor sau există cineva cu un comportament dezastruos până la iritare. Dacă a schimba abordarea unei probleme e simplu nu e la fel de simplu să renunți la o persoană.

Rinocerul din vis se tăvălește în noroi – e un mesaj de a reveni în contact cu Pământul și cu energiile sale. O plimbare lungă în natură, lucrul în grădină, oferă momente bune de a fi solitari.

Un fel de concluzie

Ca animal spiritual, rinocerul indică atât puterea cât și slăbiciunea. Unora nu le place simbolul rinocerului deoarece subliniază ceea ce le lipsește, ceea ce nu știu face și ajung, astfel, să ia decizii ciudate, să-și asume riscuri inutile, să facă alegeri stupide – din cauza curajului exagerat sau a fricilor și nesiguranței proprii - dar, în final, ajung să învețe ceea ce e de învățat.

În unele cazuri, simbolismul rinocerului este un avertisment despre o situație nesigură sau periculoasă.

Rinocerul îl învață pe om să fie înțelept – numai printr-o gândire clară se poate înțelege despre ce e viața. În loc ca omul să caute un sens în activitățile cotidiene ar trebui să caute răspunsuri în interiorul său.

Rinocerul, ca animal de putere, îl învață pe om să fie mulțumit de sine – nu e nevoie de altcineva pentru ca un om să fie fericit pentru că fericirea poate fi găsită numai în interior. Asta nu înseamnă că omul nu ar trebui să aibă relații cu ceilalți, ci înseamnă că nu trebuie să depindă de alții pentru propria-i fericire.

Resurse online:

https://ro.graphistik.com/rhino-spirit-animal-meaning

https://a-z-animals.com/blog/rhino-spirit-animal-symbolism-meaning/

foto by Arnaud Gillard on Unsplash

Rinocer langa balta. Reflexii in oglinda

Reflexie mică, animal mare...

pentru jocul Reflexii în oglindă inițiat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și preluat de Carmen pe blogul Între vis și realitate – unde este tabelul pentru înscrierea postărilor.

Banc (sec, evident – bancurile seci, între preferatele mele):

- De ce are rinocerul corn?

- Pentru că nu a găsit baton.

Cuvântul rinocer provine din limba greacă: rhinos = nas și ceros = corn.

Rinocerul este unul dintre cele mai mari erbivore din lume – mai mare e numai elefantul.

Cercetătorii susțin că primul rinocer a trăit cu 50 de milioane de ani în urmă și cândva a fost întâlnit și în Europa și în America de Nord – azi mai există cinci specii și 11 subspecii de rinoceri (unii au un corn, alții au două coarne în vârful botului). Cea mai mare specie e rinocerul alb: 4 metri lungime și circa 1,8 metri de la copită până la umăr; cântărește circa 2300 de kilograme. Cea mai mică specie de rinocer este cel din Sumatra: 3 metri lungime, circa 1,5 metri de la copită la umăr și cântărește circa 800 de kilograme. Simțul auzului și cel al mirosului sunt foarte dezvoltate dar cu vederea stau prost.

Dintre cele cinci specii (două native din Africa și trei din Asia de sud) trei sunt amenințate critic: rinocerul javanez, cel din Sumatra și rinocerul negru; rinocerul indian este amenințat, iar rinocerul alb e clasificat ca vulnerabil. Sunt vânați (braconați) în special pentru cornul lor făcut din creatină.

Cel mai adesea rinocerii sunt solitari, dar formează și grupuri, uneori: o femelă și descendenții ei. Un mascul dominant stăpânește asupra unui teritoriu și acesta va permite unor masculi mai slabi să trăiască pe teritoriul lui. Femelele se pot plimba liber pe mai multe teritorii diferite.

La fiecare doi ani și jumătate (si/sau la fiecare cinci ani) o femelă va da naștere unui pui, de regulă (se întâmplă să aibă și doi gemeni). Perioada de gestație este de 15-16 luni. Puii de rinocer nou-născuți au între 40 și 60 de kilograme. Pe la vârsta de 3 ani vițelul va pleca. Un rinocer trăiește circa 45 de ani.

Tipul de vegetație pe care-l consumă rinocerii este diferit în funcție de specie, pentru că diferă forma botului. De exemplu: rinocerul negru preferă să mănânce din tufișuri sau copaci – are buze lungi și poate culege frunze și fructe aflate la înălțime; rinocerul alb are botul lat și preferă iarba. Le plac și morcovii.

Sursa foto: © Adventure Travel Romania.

Altele despre rinocer

Rinocerul: animal-spirit, totem, animal de putere, simbol in vis.