2 nov. 2016

Plăcerea, scopul vieţii

Lucru de laudă nu e să te abţii de la desfătări, ci să le domini, fără să li te supui. [...] Faptul că cineva mănâncă mult nu-l face mai sănătos decât pe cel care mănâncă doar ce îi este necesar; la fel, învăţat nu e acela care citeşte mult, ci acela care citeşte cu folos – ar fi spus Aristippus din Cirene (Aristip din Cirena sau cum s-o mai scrie), intemeiatorul hedonismului.

Pentru ca Aristip nu a scris prea mult cele ce ar fi spus si crezut Aristip au ajuns la noi mai mult prin intermediul scrierilor lui Diogene Laertius (180-240 d.Ch.) si unor filosofi contemporani (Aristip a fost discipol al lui Socrate si contemporan cu Platon), iar despre Diogene se stie ca a fost, poate, cel mai hulit, batjocorit, criticat si chiar insultat de alti scriitori, fiind numit si “plagiator ordinar” (Nietzsche) si “un adevarat măgar” (Hermann Usener). Filologul Eduard Schwartz i-a facut, oarecum, dreptate.

Hedonismul este un curent filozofic care sustine ca placerea e foarte importanta si ca reprezinta scopul final al umanitatii; placerea, considera hedonistii, e singurul lucru bun si care ar trebui sa aiba importanta pentru o persoana.

Cirenaismul e o scoala filosofica fondata de Aristippe din Cyrene (435-356 i.Ch.) si are ca doctrina hedonismul, o morala a placerii (hēdonē = placere). Doctrina e apropiata de cea a lui Epicur (341-270 i.Ch), si a discipolilor sai, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului – idealul de intelepciune conform caruia fericirea este scopul moralei si omul nu trebuie sa se teama nici de zei si nici de moarte si trebuie sa caute placerile simple si naturale ale vietii. Diferenta intre cele doua doctrine consta in aceea ca cirenaicii experimentau placerea in miscare, pe cand placerea inteleasa de adeptii epicureismului este mai mult rationala.

Epicur identifica placerea cu linistea si accentua importanta reducerii dorintei faţă de obtinerea imediata a placerii. Epicur sustinea ca placerile cele mai mari sunt si cele mai simple, adica o viata moderata petrecuta alaturi de prieteni si purtand discutii filozofice. Hedonistii erau adeptii placerii imediate, inclusiv celei carnale (sau mai ales).

Sensul ideilor lui Epicur a fost alterat in evul mediu crestin cand s-a raspandit povestea epicurianului care alearga dupa satisfactii si care traia contrar invataturilor crestine care cereau evitarea “pacatelor”, negand virtuti precum speranta, iubirea, credinta (virtuti teologale).
In perioada Renasterii, insa, filosofi crestini precum Erasmus si Sir Thomas More au “reinviat”, intr-o oarecare masura, hedonismul afirmand ca placerea este compatibila cu dorinta lui Dumnezeu de a-i sti pe oameni fericiti.

Democrit (c.460-c.379 i.Ch.) pare a fi cel mai timpuriu filosof care a conturat ideea ca scopul suprem al vietii este multumirea (sau veselia), afirmand ca “bucuria si tristetea sunt semnele distinctive ale lucrurilor benefice si daunatoare”.

Jeremy Bentham (15/26.02.1748-06.06.1832) abordeaza cantitativ chestiunea hedonismului, considerand ca valoarea placerii poate fi marita de durata, nu doar de numarul de placeri sau de intensitatea lor. El sustine ca durerea si placerea sunt factorii determinanti ai actiunilor oamenilor, un om putand fi motivat prin propria-i placere (si impotriva durerii).

John Stuart Mill (20.05.1806-08.05.1873) a preferat o abordare calitativa a hedonismului, afirmand ca “Fiintele cele mai elaborate analizeaza problema, de aceea pierd din timpul destinat placerii simple”.

Cei doi filosofi, Bentham si Mill, au aparat teoria etica a utilitarismului, conform careia ar trebui sa infaptuim doar acele actiuni care vizeaza binele comun. Utilitarismul spune ca valoarea morala a unei actiuni e determinata doar de contributia sa la binele si fericirea comuna, adica la utilitatea generala.

In prezent, hedonistii sunt “reprezentati” de o organizatie numita “Hedonist International”, oameni care considera placerea ca fiind “singurul bine”, in opozitie cu durerea (tristetea) care este “singurul rău”, dar acestia - spre deosebire de predecesorii lor - pun accent pe libertatea personala si egalitate.

Exista – de nu prea mult timp – in unele cercuri evanghelice, “hedonismul crestin”, o doctrina controversata ai carei sustinatori afirma ca omul a fost creat in scopul de a se bucura de generozitatea lui Dumnezeu, ca dorinta de a fi fericiti este data de Dumnezeu si nu trebuie negata sau respinsa – fara a se intelege prin aceasta ca orice lucru de care se bucura un om este bun, dar cautarea bucuriei este o parte fundamentala a oricarui efort moral.

Obţinerea plăcerii este scopul vieţii, credea Aristip… “Dovada ca placerea este scopul se vede din faptul ca din tinerete, fara o alegere prealabila, suntem atrasi de ea, iar dupa ce am dobandit-o nu mai cautam altceva si nu ne ferim de nimic mai mult ca de opusul ei, durerea”.

Placerea este singurul lucru de pe Pamant care merita o teorie. (Oscar Wilde)

Zic si eu: Absenţa nefericirii nu inseamna fericire; absenţa durerii nu înseamnă plăcere.

“Bibliografie”:
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/page/23/
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret-general/articol/aristip-cirene-un-apologet-al-pl-cerii
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hedonism

12 comentarii:

  1. Mi-a facut placere sa citesc postarea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.
      Mi-a facut placere vizita ta. :)

      Ștergere
  2. Nu stiam de ce nu prea mi-a placut filozofia! Nu prea eram de acord cu diverse concluzii ale filozofilor!
    Oare pisicuta ce punct de vedere o avea? :D
    Noapte buna, draga Diaan si o saptamana usoara!

    ps. Totusi mi-a placut articolul tau!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e placerea scopul vietii (de fapt, nu stiu care e acest scop, daca exista un scop anume) dar realitatea e ca nu exista om care sa nu caute placerea, sub o forma sau alta; si masochistii cauta placerea, in durere; chiar si “stalpnicii” (calugarii care au ales sa traiasca in varf de stalp) doreau fericirea… ce avea sa vina dupa viata ce-o traiau s.a.m.d. Intr-o cafea buna cautam placerea, la fel si intr-un film pe care vrem sa-l vedem; placerea o cautam si cand urcam muntii sau mergem la mare sau cand vrem un serviciu mai bun… Sunt indivizi care ucid din placere (oameni si/sau animale)…

    Pe mutrisoara ei se citeste placerea. :) Minunata felina e hedonista hedonistilor as zice. Modul ei de a fi pare o vesnica afirmare a dreptului la fericire. :) Cred ca pisica chiar traieste pentru placere, doar ca nu e constienta de asta (sau o fi?! – cu pisicile nu putem fi siguri) :))

    Multumesc pentru vizita, pentru urare si pentru apreciere, Suzana draga. Imi face placere trecerea ta pe aici.
    Iti doresc sa ai o zi minunata! <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Predica de pe munte a fost un soc pentru multi. Piatra din capul unghiului a fost inlaturata de zidari(invatatori, teologi, etc), acum avem un bors.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca bine o mai zici: un bors avem. :) Fiecare a vrut sa fie original prin ceva, sa aduca ceva nou sau doar sa... socheze. :)

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Imi face placere sa stiu ca ti-a placut. :)
      Cu placere!

      Ștergere
  6. o apologie a placerii :))
    placerea are multe nuante, chiar daca recunoastem sau nu ea reprezinta un scop si nu cred ca asta e ceva gresit, gresit e sa reprezinte unicul scop in viata :)
    pup Diana :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Valuri-valuri de cerneala au curs si pe tema placerii. :)
      In mod cert este un scop si este unul important. :)
      Pentru ca am avut de facut un eseu despre placere, zilele acestea am citit mult pe tema si aproape ca-mi spun: "tot ce face omul face pentru a-si procura placere, personal sau pentru altii". Orice dorinta pe care vrem s-o indeplinim, orice vis pe care-l vrem realitate este pentru a obtine placerea. Unii vor sa traiasca pe placul divinitatii (sa-i faca placere, sperand ca vor obtine o recompensa ce le va produce placere), altii fac bucurii altora, stiind cat de placut se vor simti si ei si tot asa... Cei care salveaza animale (ranite sau nu) o fac, mai mult sau mai puţin direct, pentru linistea sufletului lor iar linistea sufletului, in viziunea lui Epicur, e placere, fericire. Suntem fericiti cand ajutam un om, un animal... :)
      Pupici!

      Ștergere
  7. Foarte interesantă lecție de filosofie. Cât au mai căutat oamenii de-a lungul istoriei, răspunsuri și soluții la întrebările capitale ale vieții. Și nu știu dacă se poate spune că au aflat vreodată răspunsul adevărat.
    Interesantă apologia plăcerii la hedoniști. De atunci, din antichitate și până în zilele noastre, sunt mulți oameni care caută fericirea în plăceri. Creștinismul a venit cu o altă viziune asupra problemei: în locul plăcerii atât de efemere, calea spre adevărata fericire este...bucuria, care transcende oricărei plăceri. Fiecare cu alegerea lui.
    Numai bine, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut "filosofia placerii" - zilele acestea am citit la modul serios ce conceptii au unii-altii despre placere.
      Cred ca acesta e farmecul filosofiei: inventeaza intrebari. :)
      Sunt aproape sigura ca fericirea n-o vor gasi in placeri - si de placeri se satura oamenii la un moment dat (sau vor tot mai multe si vor fi mereu nemultumiti, tristi). :)
      Linistea sufletului, cred, e fericire (vorba lui Epicur), dar pentru a ajunge la linistea sufletului trebuie ori "eliminata" dorinta (oricare ar fi aceasta) ori implinita - fiecare pe calea aleasa, cu dorinta sa.
      Multumesc, Alex. Zile fericite iti doresc, cu drag! :)

      Ștergere