Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în ziua de 15 august, creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). În Biserica Romano-Catolică se numește Înălțarea la cer a Sfintei Fecioare. În Biserica Anglicană se numește Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria.

În Biserica Catolică, sărbătoarea este celebrată și printr-o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare, și e urmată de sărbătoarea din 22 august, Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină.

De ce data de 15 august a fost aleasă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Bizantinul Flavius Mauricius Tiberius Augustus (cunoscut sub numele Mauriciu/Maurikios), care a fost împărat între anii 582 – 602, a fixat – pe cuprinsul întregii biserici bizantine - data de 15 august pentru Adormirea Maicii Domnului (Koimesis = a adormi). El a fost cel care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani (anul 598). La sfârșitul secolului al VII-lea a fost aleasă aceeași zi și de Biserica Romană.

Altă sursă, profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban, afirmă că data de 15 august a fost aleasă în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431) – Sinodul III Ecumenic - deoarece coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici dedicate Mariei, mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu - biserica Mormântului Sfintei Fecioare.

Sărbătoarea din 15 august punctează sfârșitul anului bisericesc (liturgic), iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie, Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Adormirea Maicii Domnului cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creștină încă din primele secole. Strămutarea ei la cer e atestată încă din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Unele studii relativ recente despre scrierile apocrife, ca și săpăturile arheologice din Palestina, au confirmat că Dormitio Virginis sau Transitus Mariae a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creștin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii Înălțării sale la cer – spune preotul profesor Eduard Ferenț.

În secolul al V-lea, sărbătoarea exista în Siria, fiind menționată în documentele vremii, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul III Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Tot atunci a fost hotărâtă și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, orașul sfânt, unde, aproape de Grădina Ghetsimani, se află mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt.

Odată ce sărbătoarea a devenit oficială în calendarele bisericești s-au răspândit și povestirile despre viața și faptele Fecioarei Maria, prin predici, doctrine și arta religioasă.

Fecioara Maria și Biblia

În Biblie (Noul Testament) nu se face vorbire despre viața Fecioarei Maria și nici despre ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălțarea și Învierea lui Isus, Fiul ei – scrie doar că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Bineînțeles, se face vorbire despre cum a ajuns să fie mama Fiului lui Dumnezeu.

Altfel spus, nu există un fundament explicit biblic, motiv pentru care sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu e recunoscută și acceptată mai ales în bisericile neoprotestante. Protestanții (luteranii, reformații) arată respect Maicii Domnului, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic.

Și ortodocșii și catolicii acceptă fecioria Mariei la Bunavestire, dar catolicii au promovat oficial teza Imaculatei Concepții (Maica Domnului a fost ferită de păcatul primordial), iar ortodocșii resping această teză deși tot despre desăvârșita curățenie a Fecioarei Maria vorbesc – condiție fără de care nu ar fi existat Întruparea Domnului.

Fecioara Maria este pomenită cu numele și în Coran, lăudată (între altele) pentru că și-a aparat castitatea – numele ei arab este Miryam sau Maryam.

Motivul pentru care bisericile numite tradiționale împărtășesc credința Ridicării la Cer a Maicii Domnului este teologic și e fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Hristos din morți și Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc. De exemplu, în unele fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul către creștinii din Tesalonic: dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. Tema e reluată în Epistola către Romani: Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Hristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Hristos, după aceea cei care sunt ai lui Hristos (...) Dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Hristos, Biserica a considerat că și adormirea și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Hristos, explică preotul profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Despre Adormirea Maicii Domnului în Tradiție

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele revelației dumnezeiești și se completează reciproc – ceea ce nu e scris în Scriptură este înmagazinat în Tradiție. În ceea ce privește copilăria lui Isus Noul Testament este destul de vag la fel și despre viața și sfârșitul Maicii Domnului – amănunte despre acestea sunt regăsite în cărțile apocrife sau evangheliile apocrife, cărți pe care reprezentanții Bisericii nu le-au înscris în Biblie în perioada primară, când au avut loc primele lupte dogmatice.

Unele dintre aceste cărți – afirmă cunoscătorii – au valoare liturgică și dogmatică, dar altele cuprind și idei gnostice sau fapte incredibile (cum ar fi un copil Isus răzbunător).

Pe de altă parte, sunt în aceste cărți apocrife episoade pe care creștinii ortodocși le prăznuiesc: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) sau Adormirea Maicii Domnului.

Transitus Mariae a lui Leuciu este un document iudeo-creștin din perioada subapostolică unde sunt menționate unele evenimente:

- Maria a murit la Ierusalim, la câțiva ani după ce a murit Isus;

- Isus a venit cu un alai de îngeri, a luat sufletul Mariei și l-a dus la Arborele vieții;

- apostolii au înmormântat-o pe Maria în Grădina Ghetsimani când – consemnează Leuciu - ar fi avut loc o împotrivire a iudeilor;

- la patru zile de la înmormântare Isus poruncește arhanghelului Mihail să poarte la cer și trupul Mariei. Cu ocazia inundațiilor din anul 1972, în Ierusalim, și după unele restaurări, ar fi fost descoperit mormântul Maicii Domnului și datele arheologice ale situării mormântului corespundeau cu cele transmise de Leuciu.

Unii creștini resping Tradiția ca bază a revelației. Înainte de a fi scrise, faptele din Vechiul și Noul Testament au circulat timp îndelungat pe filiera orală – și asta înseamnă Tradiția Bisericii. Unele dintre aceste fapte au fost consemnate mai apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii sau au fost preluate în cărți apocrife. Deși nu sunt incluse în canonul Sfintei Scripturi multe dintre evenimentele consemnate în cărțile apocrife se regăsesc pictate pe pereții unor biserici sau mânăstiri.

Reprezentarea iconografică și scrierile despre Adormirea Maicii Domnului

Moartea Fecioarei Maria formează un ciclu de scene care sunt descrise pe scară largă în arta creștină, în special în bisericile dedicate ei. Scena morții în sine se alătură uneori cu cea a Adormirii Maicii Domnului.

În arta religioasă evenimentul e fundamentat pe scrieri ale Părinților Bisericii și pe cărți apocrife.

În unele reprezentări Maica Domnului e așezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (văl/mantie).

Literatura apocrifă timpurie conține mai multe versiuni ale poveștii, unele dintre ele datând probabil din secolul al IV-lea.

Legenda de Aur, apărută în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care devotamentul popular pentru Fecioară era intens, dă o relatare extinsă bazată pe lucrările apocrife. Subiectul a fost frecvent reprezentat din această perioadă.

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormire. Aceste zile Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune; a împărțit hainele săracilor.

Tradiția spune că apostolii au fost aduși pe nori de la Betleem, în jurul patului unde era așezată Maica Domnului, și de aici toți ajung – ca prin minune – în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Isus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, dar nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească.

Într-o predică grecească timpurie, care celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia. Fecioara și-a chemat rudele și prietenii să stea cu ea două nopți, să cânte imnuri de slavă, nu cântece de întristare. Primul apostol sosit a fost Ioan, și apoi au fost aduși pe nouri ceilalți, de prin toate colțurile lumii. În a doua noapte apostolul Ioan a ținut o predică, îndemnând pe toți cei prezenți să ia curaj de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor morți. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaie Fecioara a zâmbit către Fiul ei. Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile arhanghelului Mihail.

Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, ajungând trei zile mai târziu când, întristat, a cerut să se deschidă mormântul pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu. Mormântul a fost deschis dar nu au găsit decât straiele de îngropăciune, pentru că ea fusese luată de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, sunt consemnate anunțarea Fecioarei că va muri, precum și scena înmormântării. Maica Domnului s-a pregătit pentru momentul care urma: s-a închinat și a dat de pomană haine și mâncare, apoi s-a așezat în pat așteptând sfârșitul. La trecerea Ei în lumea celor drepți pomii cu roadele lor s-au unit, formând un pom uriaș care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul și porumbul au prins viață și au alcătuit un buchet impresionant din floarea-soarelui pe care l-au așezat pe sicriu. De atunci, porumbul și dovleacul se îngălbenesc de Sfânta Maria.

Înmormântarea a fost însoțită de tunete puternice, iar apostolii lui Isus au ținut slujba. Maica Domnului a fost îngropată pe Ghetsimani unde, după trei zile, apostolul Toma a venit să cerceteze locul, dar Sfânta Fecioara urcase la cer.

Legenda de Aur (Aurea)

Predica episcopului Ioan al Tesalonicului a ajuns cunoscută în Occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. 

În secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 13/16.07.1298, dominican, cronicar italian, arhiepiscop de Genova), a compilat mai multe povestiri creștine timpurii (scrise) în așa-numita Legendă de Aur, o colecție a vieților legendare ale sfinților mai mari ai bisericii medievale – a fost una dintre cele mai populare lucrări religioase ale Evului Mediu.

În această colecție de texte numită Legenda de Aur sunt și povestiri despre Fecioara Maria.

Jacobus se numără între primii scriitori creștini care o consideră pe Maria ca mediatoare, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. În viziunea lui despre trupul mistic al lui Hristos Fecioara Maria este gâtul prin care toate harurile curg de la Hristos în trupul său. Acest punct de vedere a fost împărtășit de alții – între care Bernardino din Siena și, mai recent, de Gabriel Roschini, unul dintre mariologii importanți ai secolului al XX-lea.

Jacobus de Voragine este relevant pentru mariologie (studierea vieții Fecioarei Maria) datorită numeroaselor sale predici mariane. El descrie miracolele Mariei și explică obiceiurile locale specifice în zilele de sărbătoare mariană. Majoritatea acestor tradiții nu s-au păstrat, dar lucrările lui Jacobus sunt o sursă valoroasă pentru studiul obiceiurilor mariane medievale.

Legenda Aurea (numită inițial Legenda Sanctorum) a câștigat o mare importanță în literatura hagiografică ulterioară (hagiografie = studierea vieții sfinților). S-au păstrat peste nouă sute de manuscrise (în diverse limbi); între anii 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte din Europa și, probabil, cea mai citită, după Biblie.

Autorul a intenționat să adune într-un singur loc toate informațiile anterioare despre viețile sfinților și, în unele cazuri, și-a exprimat părerea de istoric asupra veridicității informațiilor, dorind să convingă de autenticitatea povestirilor sale și, în același timp, să le aducă la cunoștința tuturor, ilustrând doctrina catolică.

Versiunile lui asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice.

Paștele verii. Calendar popular

În tradiția ortodoxă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului e numită și Paștele verii. E precedată de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic. În perioada timpurie a creștinismului postul dura mai mult – creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile – pentru post și rugăciune - în corturi amenajate pe valea Cedronului.

Ziua mai e numită Sântămăria sau Uspenia (denumirea slavonă).

Ziua de 15 august marchează – în calendarul popular – momentul în care se adună ultimele plante de leac.

În această zi de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă.

Se spune La mulți ani sau nu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

Răspunsul corect la întrebare pare a fi: depinde pe cine întrebi.

Astfel, într-o explicație, se arată că sărbătoarea e una plină de bucurie, nu una tristă. Moartea Maicii Domnului e mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții. Ea a fost mutată cu trup cu tot la ceruri dar, spre deosebire de Mântuitor, a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Așadar, în ortodoxism, accentul căzând pe viața veșnică (moartea fiind doar o trecere, un prag) nu e greșit să spunem La mulți ani! cu ocazia onomasticii.

Pe de altă parte, în Moldova, Sfânta Maria Mare e considerată a morților, fiind pomeniți toți cei care i-au purtat numele și care au plecat dintre cei vii – nu se spune La mulți ani! în 15 august, ci în 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, atunci când e celebrată nașterea sa, când sunt sărbătoriți viii care-i poartă numele.

Notă. În textele consultate pentru a aduna aici unele informații am întâlnit unele contradicții și/sau greșeli. Greșelile m-am străduit să le corectez, consultând cât mai multe surse, iar peste contradicții am cam sărit, alegând să scriu ideile întâlnite în mai multe surse.

Surse online:

http://projects.mcah.columbia.edu/medieval-architecture/htm/sw/ma_sw_gloss_deathvirg.htm

https://www.avantaje.ro/articol/legenda-adormirii-maicii-domnului

https://www.gandul.ro/stiri/adormirea-maicii-domnului-cat-de-importanta-este-pentru-crestini-sfanta-maria-mare-14675688

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacobus_de_Voragine

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea

https://identitatea.ro/adormirea-maicii-domnului/

https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

https://www.monitorfg.ro/2019/08/12/adormirea-maicii-domnului-ce-nu-stim-despre-acest-mare-praznic/

Imagine de Dimitris Vetsikas de la Pixabay

Calendar de noiembrie

Din latină, novem înseamnă nouă – adică, a noua lună în calendarul roman. În calendarul gregorian, însă, e a unsprezecea lună și are 30 de zile (noaptea are 14 ore). Noiembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca luna martie și ca februarie cu excepția anilor bisecți.

Luna noiembrie este la granița dintre iarnă și toamnă; îmbătrânirea timpului calendaristic e marcată prin sărbători precreștine (dedicate lupilor, strigoilor – pentru apărare contra acestora) dar și prin sărbători creștine.

În folclor, luna noiembrie se numește Brumar, Brumarul Mare sau Promorar pentru că în această perioadă se intensifică bruma și chiciura. Dacă vremea e frumoasă se plantează copăcei sau se sapă gropi pentru cei care urmează a fi plantați primăvara; este îngropată via pentru a o proteja de ger; trunchiurile copacilor se spoiesc cu var pentru ca iepurii să nu le distrugă scoarța; mustul începe să se transforme în vin (de unde și numele de Vinar pentru luna noiembrie).

Sărbători religioase în noiembrie

8 noiembrie – Soborul Sfinților Mihail și Gavriil. Sărbătorirea acestora face trecerea de la venerarea sfinților și moaștelor la cultul îngerilor. Mihail și Gabriel (Gavriil) sunt arhangheli amintiți în Biblie. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea.

Sfântul Arhanghel Mihail este conducătorul oștilor cerești-îngerești; în iconografie este reprezentat în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc. El are menirea de-a face dreptatea să biruiască în istoria mântuirii. În momentul căderii unor îngeri a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” restabilind ordinea. Este unul dintre cei care au vestit lui Lot pieirea Sodomei și Gomorei. Potrivit tradiției, la judecata de la sfârșitul acestei lumi morții vor învia la sunetul trâmbiței sale. Se spune că el poartă cheile raiului, e un aprig luptător împotriva diavolului, veghează la capul bolnavilor – dacă le e sortit să moară – sau la picioarele lor – dacă le e dat să trăiască; stăpânește văzduhul, alături de proorocul Ilie; ține ciuma în frâu, precum Sfântul Haralambie.

Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) a vestit că Fiul lui Dumnezeu se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc; a vestit și nașterea celui mai important prooroc: Sfântul Ioan Botezătorul; a deslușit proorocului Daniel viziunile și a vestit nașterea Fecioarei Maria. Se spune că el a înlăturat piatra de la intrarea mormântului Mântuitorului și a stat deasupra ei. Este purtătorul veștii milei lui Dumnezeu pentru oameni. În iconografie apare în veșminte sacerdotale având în mână un crin (semn al veștii celei bune: nașterea lui Hristos; simbol al purității, bucuriei și binecuvântării) sau o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că este mesagerul mântuirii oamenilor.

Sfinții Mihail și Gavriil sunt patronii Jandarmeriei Române. Cei doi arhangheli, conducători ai oștilor cerești, sunt simboluri ale luptei împotriva răului. Arhanghelii asistă și la judecata de apoi, ard păcatele adunate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

Tradiții și superstițîi de Mihail și Gavriil

În ajunul acestei sărbători se împarte de pomană pentru sufletele morților – ofrandele acestea se numesc, popular, „Moșii de Arhangheli”. Se aprind lumânări pentru vii și pentru cei decedați fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.

În unele zone din Transilvania există obiceiul de a coace „turta areților” (areți = berbeci despărțiți de oi); în această zi berbecii sunt eliberați între oi și turta (din grâu sau porumb) se aruncă între oi – dacă turtă cade cu față în sus, oilor le va merge bine când vor făta, iar dacă va cădea invers oilor nu le va merge bine.

Oamenii mai credeau că cine lucrează în această zi se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viața de apoi.

21 noiembrie – Intrarea în biserica a Maicii Domnului; e comemorată aducerea Fecioarei Maria la Templu – sfinții Ioachim și Ana, părinții ei, o aduc. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde arhiereul intră doar o dată pe an – Fecioara Maria a stat 12 ani. În această zi se fac pomeni pentru morți; se prinde o lumânare pentru cei care au murit fără.

În tradiția populară, Sărbătoarea e cunoscută și ca Sărbătoarea Luminii, Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia.

Superstiții de Ovidenie

Dacă în această zi va fi senin, vara va fi secetoasă, dacă va fi înnorat, peste an vor fi epidemii.

În această noapte se deschid cerurile și vorbesc animalele. Se crede că strigoii circulă liber și, pentru a-și proteja gospodăriile și vitele, oamenii ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul; era interzisă orice activitate de prelucrare a lânii și pieilor de animale pentru a proteja vitele împotriva animalelor sălbatice.

Se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot face previziuni despre vreme.

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei.

Mai sunt și alte sărbători în noiembrie, dar de importanță mai mică, în conformitate cu afirmațiile clericilor, sărbători care, probabil, țin mai mult de tradiția populară:

1 noiembrie – Vracevul sau praznicul Sfinților Damian și Cosma, doctori fără arginți. Acești sfinți sunt prăznuiți și în luna iulie. „Vracevul” ar fi cuvânt slavon, care se traduce prin „a vindeca”. Cei doi sunt născuți din tată păgân și mamă creștină și sunt numiți doctori pentru că vindecau prin puterea credinței în Hristos, motiv pentru care nici nu luau bani de la pacienți (nu era cinstit să ceară bani pentru un har ce le-a fost dăruit de divinitate pentru „a face lucrarea” acesteia – ei erau doar „uneltele” divinității). O legendă spune că Damian a cerut trei ouă de la o femeie care a fost vindecată și pentru acest gest a cerut să nu fie îngropat alături de fratele sau, dar divinitatea a intervenit și cei doi au fost îngropați împreună.

11 noiembrie – Sărbătoarea tâlharilor sau Sfântul Mina. Acest sfânt s-a născut în prima jumătate a secolului al III-lea; a rămas orfan în copilărie. Ajunge soldat în armata imperială dar când Dioclețian (în 303) a emis primul edict de persecutare a creștinilor părăsește armata și se retrage în deșert, unde va duce o viață ascetică; aici îl întâlnește pe Sfântul Macarie Egipteanul care-i spune că locul lui e în mulțime, pentru ca oamenii să ia aminte la cuvintele și faptele sale. Când, la o sărbătoare în cinstea zeilor, declară că este creștin este luat de soldați și dus înaintea prefectului; pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos este decapitat.

Datorită unei minuni săvârșite, creștinii văd în Sfântul Mina și un ocrotitor al celor păgubiți (oamenii merg la biserică și aprind lumânările la capătul celălalt pentru ca lucrurile pierdute să se „întoarcă”, dar și dragostea. Sfântul îi ajută pe cei nedreptățiți în procese, pe cei care au fost înșelați, pe cei care au pierdut ceva, dar este și cel care îi apară pe călători de hoți.

Înainte de creștinism, ziua se numea „a tâlharilor” – strămoșii invocau divinitatea pentru a-i scăpa de răufăcători, să recupereze lucrurile furate, iar fetele se rugau pentru măritiș. Instaurându-se creștinismul, oamenii mergeau la biserică în ziua de 11 noiembrie și se rugau, acum, Sfântului Mina pentru a recupera paguba. Lumânările erau puse cu capul în jos, „ca să se întoarcă spre casele lor inimile voitorilor de rău așa cum a fost întoarsă lumânarea”. Se zice că tâlharii se feresc să facă nelegiuiri în această zi.

14 noiembrie – Filipii de toamnă și Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Sfântul Apostolul Filip, originar din Betsaida Galileii, este cel de-al treilea chemat la misiune de Isus.

În 10 noiembrie încep „Filipii de toamnă”, care durează șapte zile: unii sunt celebrați înainte de postul Crăciunului, ceilalți în post. Legenda spune că Filipii au fost apostoli aruncați într-o groapă cu lupi și au scăpat nevătămați prin credință.

În anul bisericesc Postul Crăciunului este primul, iar în anul civil este ultimul, și durează 40 de zile, până în 24 decembrie.

Primele mențiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. Postul de 40 de zile a fost hotărât în Sinodul local din Constantinopol (1166) – până în acel moment creștinii posteau diferit: unii șapte zile, alții șase săptămâni. Postul amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, de postul lui Moise pe Muntele Sinai.

După terminarea muncilor agricole, mai ales după Lăsatul Secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor – șezătoarea era singura adunare în care oamenii se veseleau în Postul Crăciunului. În seri de zi lucrătoare aveau loc întâlniri – anunțate din timp - cu scop de lucru și distracție. În zilele de sărbătoare și duminică nu se organizau șezători. Femeile torceau, în general, și discutau despre una-alta, spuneau ghicitori, cântau balade, tinerele învățau chestiuni practice și spirituale. La un moment dat soseau flăcăii, cu muzică, și se dansa.

**

Tradiții și superstiții în luna noiembrie

Zile dedicate internațional

1 noiembrie – Ziua internațională a statului degeaba; ♦ 4 noiembrie – Ziua bunului-simț; ♦ 6 noiembrie – Ziua internațională împotriva exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (ONU, din 2001); ♦ 9 noiembrie - Ziua „haosul nu moare niciodată”; Ziua Internațională Împotriva Fascismului și Antisemitismului; ♦ 10 noiembrie – Ziua internațională a Tineretului; Ziua Internațională a Științei ♦ 13 noiembrie – Ziua mondială a bunăvoinței / amabilității; Ziua Internațională a Nevăzătorilor; ♦ 14 noiembrie – Ziua mondială a diabetului; ♦ 16 noiembrie – Ziua mondială a Filosofiei (ONU, din 2002); Ziua internațională a toleranței (ONU pentru Cultură și Știință, din 1996); ♦ 18 noiembrie – Ziua telefoanelor fixe vechi; ♦ 19 noiembrie – Ziua mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere (oficială ONU; dată variabilă: a treia duminică din noiembrie); ♦ 20 noiembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Copilului; ♦ 21 noiembrie – Ziua mondială a salutului (Brian și Michael McCormack, din 1973); Ziua mondială a televiziunii (ONU, din 1997); ♦ 25 noiembrie – Ziua mondială pentru eliminarea violenței asupra femeii (oficială ONU); ♦ 28 noiembrie – Ziua planetei roșii: Marte (NASA, din 1964); ♦ 29 noiembrie – Ziua mondială a solidarității cu poporul palestinian (ONU, din 1977); ♦ 30 noiembrie – Ziua securității computerelor (funny, din 1988); Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea.

Sfânta Maria, protectoarea Braşovului

Dupa cativa ani am aflat si eu ca Sfânta Maria este si ocrotitoarea Brasovului, nu doar a marinarilor si a teutonilor… asa ca m-am informat pe repede inainte din presa locala, am mai adaugat una-alta si notez aici.

Cum s-a intamplat, exact, că Sfânta Maria a devenit, din anul 2010, Protectoarea spirituala a Brasovului nu prea am inteles, dar daca ma gandesc ca Biserica Neagra a purtat initial hramul Sfintei Maria, ca in biserica Sfânta Treime se afla cea mai mare icoana a Sfintei Fecioare Maria as zice ca, totusi, inteleg.

Inainte de ziua de 8 septembrie, e organizat un pelerinaj prin oras, pe la cateva biserici, monumente s.a. de o anumita importanta, iar eu am aflat azi, pentru prima data.

Procesiunea in cinstea Naşterii Maicii Domnului a fost organizata de Protopopiatul Brasov al Bisericii Ortodoxe, Parohia “Sfânta Treime - Tocile” si Ordinul Suveran al Sfintei Fecioare Maria, reprezentantii acestui ordin fiind cei care au sustinut in 2010 ideea consacrarii Maicii Domnului drept protectoare a orasului.

Pelerinajul religios de ieri a inceput pe traseul Biserica Sfânta Treime – biserica Adormirea Maicii Domnului din Piata Sfatului, traseul fiind unul simbolic, cu mai multe opriri: monumentul Eroilor Neamului Românesc din Piata Unirii, Colegiul National “Andrei Şaguna”, Maternitate, intrarea in Piata Sfatului. Pelerinajul s-a incheiat cu intrarea in Catedrala cu hramul ”Adormirea  Maicii Domnului” cu slujba Litiei*. Biserica Sfânta Treime este si locul unde s-a cantat pentru prima data ”Deşteaptă-te române!"

Actualul imn al României a fost compus de Gheorghe Uncescu, elev al lui Anton Pann, care era atunci profesor la biserica Sfânta Treime din Şchei, fiind o melodie adaptata dupa cantecul popular (o priceasnă** foarte indragita) “Din sânul Maicii mele”. Versurile imnului apartin lui Andrei Mureşianu, iar prima cântare s-a facut in iunie-iulie 1848, la “un prânz de cereaşe”, in curtea preotului Bonifatie Pitiş, strada Căpitan Ilie Birţ 34. Pentru ridicarea monumentului Imnului National al României in Şchei, la adresa mentionata, biserica Sfânta Treime a donat 30 de mp din terenul aflat acum in curtea casei parohiale. Prin ridicarea acestui monument se doreste a nu mai exista dispute cu privire la locul unde s-a cântat prima data “Deşteaptă-te române”. (as zice ca ridicarea unui astfel de monument nu pune deloc capat unor dispute – despre care nici nu stiam; in plus, daca imnul se va schimba vreodata… se va schimba si denumirea monumentului?)

Fecioara Maria este singura femeie pomenita cu numele de Coran (in araba numele este Miryam sau Maryam). Ea este privita ca un semn divin pentru omenire, laudata pentru ca si-a aparat castitatea, vrednica de cinstire pentru obedienţa ei. (wikipedia)

Bisericile ortodoxa, romano-catolica si anglicana sarbatoresc Naşterea Maicii Domnului ("Sfânta Maria Mică"), pe 8 septembrie.

₪ ₪ ₪ 

Note:

* Slujba Litiei se face unita cu Vecernia cea Mare si are doua părţi. Cuvantul "litie“ vine de la grecescul liti, care inseamna rugaciune de implorare, plina de umilinta.

** Priceasna este o cântare executata la slujba liturghiei ortodoxe in timpul impartasirii preotului sau, prin generalizare, a credinciosilor. Mai poartă numele de Cântări mănăstireşti.

                        Sănătate, armonie şi belşug tuturor celor care azi sărbătoresc! 

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - moștenire culturală

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente în stil gotic din România și deține un tezaur inestimabil, afirmă cunoscătorii.

Decorarea bisericii a început puţin după anul 1400, perioadă din care se pare că datează statuia Sfântului Ioan Botezătorul. Pe la 1430 au fost executate statuile Isus-salvatorul lumii, Maria cu pruncul şi statuia apostolului Petru.

Între valorile aflate în biserică sunt și:

Amvonul (1696). Cel dinaintea acestuia s-a pierdut în marele incendiu din anul 1689. Maistrul măcelar Laurenz Bömches a susţinut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului.

Cristelniţa (bronz, 1472) este unul dintre puţinele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu şi în acelaşi timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele donatorului: parohul Johannes Reudel. În protuberanţa boltită din piciorul cristelniţei se pune mangal pentru încălzirea apei de botez. După aproape 150 de ani, în anul 1716, fierarul Meensen Hannes a realizat un grilaj din fier forjat care înconjoară cristelnița.

Orgile. În interiorul bisericii se află una dintre cele mai mari orgi din Europa, compusă din 4000 de tuburi; a fost construită în perioada anilor 1836-1839 de cunoscutul constructor de orgi Carl August  Buchholz din Berlin și este renumită pentru acuratețea sonorității. Orga Buchholz s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări întreprinse în timp au fost anulate mai târziu. Acordajul şi presiunea vântului au fost aduse la starea iniţială.

În anul 1924, galeria din fața orgii a fost mărită pentru a se putea organiza concerte mari de muzică sacră cu participarea corului, chiar și astăzi având loc săptămânal concerte de orgă aici. De-a lungul anilor au fost realizate numeroase discuri de vinil, casete audio și cd-uri cu aceste concerte.

Orga din corul Bisericii Negre a fost construită în anul 1861 pentru comunitatea de saşi din Lechinţa în nordul Transilvaniei, de către constructorul Carl Hesse din Viena. Orga Hess a fost adusă în anul 1970 la Posmuş şi 80 de ani mai târziu a fost transportată în stare degradată la Braşov. În 1997 a fost restaurată de firma Stemmer/Zumikon şi este folosită de atunci în concerte şi în timpul slujbelor religioase. Instrumentele de orchestră, în special cele de suflat, pot fi acompaniate doar la orga Hesse. În Transilvania s-au păstrat mai multe orgi Hesse: cele din Moşna, Sibiu şi Biertan, ca exemple.

Colectia de covoare. Tot aici se află cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică, din regiunile Brussa, Usak și Ghiordes, din secolele XVII-XVIII, ce reprezinta un tezaur inestimabil al Bisericii Negre. Acestea au fost donate de-a lungul timpului de breslele meșteșugarilor din oraș, de negustori și cetățeni.

Cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca transilvănene, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei.

Mai pot fi admirate în Biserica Neagră:

- un fragment din altarul din Feldioara, care datează din secolul al XV-lea; din Feldioara a ajuns în posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră; pe tablă sunt pictate scene din viaţa lui Hristos;

- o pictura în ulei, de Fritz Schullerus (1898), pe zidul din drepta faţă, lângă cor. Este reprezentat acel moment fictiv în care marii sfatului braşovean depun jurământul pe Cartea Reformei, de Johannes Honterus, şi pecetluiesc reforma în oraş. Prin stilul său, tabloul se apropie mult de pictura istorica a anilor 1890 din München, care cultiva un realism expresiv;

- pictura în ulei Nunta din Cana, reprezentarea modernă a pictorului braşovean Hans Eder (1883-1955) şi îl înfăţişează pe Isus după ce a înfăptuit transformarea apei în vin;

- pe una dintre coloanele navei principale este sculptat blazonul orașului Brașov și cel al familiei Hunyadi;

- stranele breslei tâmplarilor brașoveni (pe la 1715). Pe latura din față a stranelor sunt evidențiate zece virtuți, ca semn al credinței protestante a locuitorilor. Mai multe dintre stranele din biserică au fost realizate după marele incendiu;

- un număr mare de veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux. Printre ele se află și veșmintele preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor; ș.a.

Statuia lui Honterus, de Harro Magnussen. Statuia este o reprezentare idealistă a reformatorului, umanistului, tipografului și pionierului sistemului școlar, Johannes Honterus (1498-1549). Poziția sa și cartea pe care o ține în mână sunt în perfectă concordanță cu împrejurimile: cu o carte în mână, savantul indică spre liceul brașovean cu tradiție. Honterus coresponda cu Melanchton, reprezentantul umanismului în învățământ, și încuraja reorganizarea sistemului școlar. În același timp era și fondatorul primei tipografii în care au fost editate materiale reformatoare, materiale didactice și volume ale clasicilor antici ai reformei educației din Transilvania. În perioada reformei, vechile școli teologice latine au fost transformate în școli protestante. Cele două reliefuri din bronz de pe soclu îl reprezintă pe Honterus în tipografie și la împărtășanie. (Ágnes Bálint)

Johannes Honterus, umanist și om de cultură cu importante contribuții la dezvoltarea culturală și economică a zonei Brașovului (a scris cărți, a avut inițiativa construirii unei fabrici de hârtie în Brașov ș.a.) , este înmormântat în Biserica Neagră.

Sursa info principala: http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259/istorie/

Foto de la https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_albums 

vezi si: Biserica Neagra - file de istorie Biserica Neagra - turnul cu clopote si ceas Biserica Neagra - legende Biserica Neagra - descoperiri recente