Floarea-soarelui. Buna dimineața, Soare!

Nimfa apelor, Clytia, fiica lui Oceanus și a zeiței Tethys, îmbrăcată într-un veșmânt împletit din algele verzui ale mării, se bucura de frumusețea și liniștea zilei în împărăția apelor când a auzit cântecul măiastru al Sirenei care descria o minunată lumină de aur aflată deasupra apei. Nimfa și-a dorit nespus de mult să vadă această lumină și pentru că nu avea voie să iasă la suprafață s-a strecurat fără să o vadă cineva. A înotat deasupra mării și s-a cățărat pe un mal abrupt. Pentru prima dată putea admira măreața strălucire a Soarelui. Apollo a văzut-o și el și s-a îndrăgostit. Dar Soarele e soare, nu se poate opri la o singură dragoste și nimfa s-a văzut înșelată. Supărată, a povestit totul tatălui ei și astfel, rivala ei, Leucothea, o nimfa a mării, și-a pierdut viața. Apollo, ca să pedepsească răutatea Clytiei, a părăsit-o definititv și n-a mai vrut s-o vadă.

Clytia, însă, s-a strecurat din nou pe malul abrupt și a rămas cu ochii ațintiți în Soare, din zori și până la apus. Când, în cele din urmă, s-a întors spre mare, privindu-se în oglinda apei, a descoperit că părul ei de aur se transformase în petale galbene iar rochia din alge verzi se preschimbase în frunze și picioarele ei mici deveniseră rădăcini. Devenise o micuță imagine care încerca să imite pe cea a mărețului Soare de care era atât de îndrăgostită.

Începând cu acea zi, floarea soarelui își îndreaptă neîncetat, toată ziua, fața către Soarele ce călătorește mândru de-a lungul cerului.

(după o legendă grecească)

Pentru jocul Buna dimineata Soare! (la Iulisa)