2013-10-31

Donați sau nu donați organe?

S-a înființat Registrul național al donatorilor de organe. Românii care doresc să devină donatori de organe merg la notar și vor da o declarație în acest sens. Serviciul este gratuit. Notarul ia notă și introduce numele persoanei în registrul respectiv. În caz de accident, donatorul evidențiat în Registru va deveni automat bun de împărțit pentru a salva alte vieți.
În declarație românii pot alege care anume organe vor să doneze - sau nu vor să doneze. Pot alege să doneze orice cu excepția inimii, ca exemplu. În astfel de cazuri familia nu se mai poate opune prelevării organelor.
Probabil acest consimțământ va fi memorat pe cipul din viitorul card de sănătate sau viitorul act unificat buletin+card de sănătate, care va fi eliberat - se presupune - din data de 1 aprilie 2014.

Proiectul de modificare a Ordinului ministrului justiţiei nr. 46/C/2011 pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici privind declarația pentru donarea de organe, țesuturi etc. se află în dezbatere publică până la data de 4 noiembrie 2013 - amănunte pe siteul Ministerului de Justiție.
Proiectul: http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/Actenormative/Proiectedeactenormativeaflate%C3%AEndezbatere/tabid/93/Default.aspx (link invalid in febr 2021)

Cum va fi popularizată această procedură?! Eee… Simplu! Prin ziare, prin intermediul medicilor de familie, prin notar. Secretarul de stat Raed Arafat declara într-o emisiune televizată (http://www.antena3.ro/romania/raed-arafat-spitalele-din-romania-opun-rezistenta-la-schimbare-224259.html) că notarul poate întreba clientul - care vine pentru diverse proceduri la el - dacă vrea să devină donator.
Dialog imaginar:
- Bună ziua, am venit să dezbat succesiunea după soț.
- Bună ziua, poftiți. […] Acum, că am întocmit actele în vederea eliberării certificatului de moștenitor, vă întreb: - Doriți să dați o declarație în sensul că doriți să fiți donator de organe în caz că veți ajunge în moarte cerebrală? E gratis!

Declarația o fi gratis, dar mă întreb cât timp e dispus notarul să explice unui eventual donator că poate dona inclusiv cornee și piele sau poate alege exact ce organe vrea să doneze? Să luăm în seamă faptul că nu toți oamenii au mintea iute și nu toți oamenii se simt confortabil în fața unei persoane cu o anumită autoritate. Are timp notarul să explice eventualului donator ce urmează după ce el îl înscrie în baza de date națională? Că doar or trebui facute ceva analize, pentru a se ști măcar date esențiale: grupa sanguină sau eventuale boli grave care fac organele inapte de a fi transplantate. De fapt, timp ar putea avea notarul, dar de ce l-ar pierde “pe gratis”? Nu-l va pierde, așa că întrebarea va fi scurtă, și din scurt: vrei sau ba să devii donator de organe? Îmi imaginez, totuși, că va fi o declarație tipizată, cu multe rubrici - pe care unii cetățeni e probabil că nu vor ști cum să o completeze. Le va permite notarul să plece cu declarația, să se consulte cu familia sau cu un… avocat și să revină mai apoi?
Bineînțeles, s-ar putea subînțelege că numai în momentul unei eventuale morți cerebrale, dar… personal nu cred în cinstea tuturor cetățenilor și ar putea ieși orice dintr-o astfel de întrebare - pentru că organele umane sunt foarte scumpe, mai ales pe piața neagră.
E, totuși, o biluță albă pentru legiuitorul român: nu a considerat că se prezumă donator orice persoană care NU a dat declarație la notar că NU dorește să devină donator - cum se discuta acum câțiva ani, în 2008 (http://www.antena3.ro/romania/persoanele-care-nu-dau-telefon-pot-ramane-fara-organe-dupa-deces-57357.html), încercând să preia modelul belgienilor și al portughezilor (azi nu mai știu cum e la aceștia).

A dona organe e un lucru bun, pot fi salvate vieți. Îmi asum orice critici și declar că nu vreau să fiu donator de organe - așa cum nu vreau să primesc organe și / sau sânge de la persoane străine (fie acestea vii sau în moarte cerebrală). Mi-ar fi groază să trăiesc neștiind ce structură va avea sângele meu după o transfuzie sau un transplant.

Acest refuz nu are legatură cu vreo convingere religioasă, ci cu faptul că nu aș ști niciodată dacă o persoană (poate chiar eu) chiar n-ar mai fi putut fi salvată dar în baza declarației de donator medicii nu s-au mai agitat la fel de tare să o salveze.

Ordin 1158/2012 privind înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule (R.N.D.) si Normele metodologice de aplicare pot fi consultate aici: http://www.e-transplant.ro/donarea-de-organe.html

Art. 1 alineat 4 din Normele metodologice de aplicare Ordin 1158/2012 privind înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule: [...]
(4) Minorii, persoanele fără discernămănt, precum şi interzişii judecătoreşti nu pot consimţi la donarea post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, ţesuturilor şi celulelor.
Art. 2 - Fac obiectul donării prin declaraţie autentică următoarele organe, ţesuturi şi celule umane: cord, plămăn, cord-pulmon, rinichi, ficat, pancreas, intestin, piele, cornee, insule Langerhans, os, vase de sânge şi celulele umane.

Registrul va putea fi accesat numai de către angajaţii Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, la solicitarea coordonatorilor de transplant, prin serviciul IC (intercomunicaţii) din Unităţile de Primiri Urgenţe sau direct, după o verificare în prealabil a identităţii coordonatorului regional de transplant.

Actualizare 13.12.2013
Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici au fost modificate.
Ordinul Ministerului Justiției nr. 3760/C/2013 pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 777, din 12 decembrie 2013, intrând în vigoare la data publicării - astfel, declarația privind donarea de organe, țesuturi și celule se adaugă celor gratuite.
Sunt gratuite:
- declarațiile privind ajutorul de șomaj;
- declarațiile privind ajutorul social;
- declarațiile privind obținerea alocației de stat pentru copii;
- declarațiile privind acordarea burselor pentru elevi și studenti, pentru obținerea de rechizite școlare și pentru obținerea de locuri de cazare în cămine;
- declarațiile privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foștilor deținuti politici, veteranilor de război și văduvelor acestora;
- declarațiile privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap;
- declarațiile și procurile necesare în cadrul procedurii de obținere a despăgubirilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernuluinr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2008, în vederea achiziționării de autoturisme;
- declarațiile de donare de organe, țesuturi și celule.

6 comentarii:

  1. Sunt perfect de acord cu tine! Nici eu nu am donor codicil cum se zice aici la mine.
    Am citit despre cazuri in care nu a mai murit din cauza plamanilor ci de AIDS! Asta da transplant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin 2007-2008, cand li se incretise mintea si ziceau ca sunt prezumtivi donatori cei care n-au declarat expres ca NU vor sa doneze organe am autentificat o declaratie in acest sens! Deh! Sa fiu sigura! :))
      Am citit si eu despre un tanar care a contactat hepatita C in urma unei transfuzii... Sau poate alta o fi fost cauza, dar ziceau ca nu au cum sa determine exact, desi, evient, tanarului i se facusera unele analize inainte de operatie.

      Ștergere
  2. Nu stiu ce sa zic...
    Eu doar ce am fost de curand la notar si nu m-a intrebat nimic. N-au ei timp si chef de asa ceva...mai ales pro bono.
    Daca stau si analizez, chiar ai dreptate. Eu inca nu m-am gandit serios la treaba asta. Pur si simplu inca nu m-am gandit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deocamdata proiectul e in dezbatere publica, de aceea nu te-a intrebat. Mai trebuie sa publice modificarea in Monitorul Oficial si mai apoi se va vedea daca cei de la ministerul sanatatii se vor intelege cu notarii... Poate ca e gratis pentru "client" dar notarii vor primi ceva bani de la stat... desi ei zic ca nu... Poate ca nu vor fi de acord sa ii intrebe pe oameni, ca la piata: nu doriti si-o declaratie? Cum o fi, eu m-am hotarat sa nu! :) Am vazut prea multe, am citit prea mult si nu vreau!
      In declaratie oamenii vor scrie, poate, ca vor sa nu doneze inima... dar cum vor sti rudele ca cel drag a mai ramas cu inima? Ca doar nu l-or desface!
      Teoretic, nu-mi pasa ce se intampla cu mine dupa ce dau coltul dar ma infioara gandul ca m-ar putea lasa sa mor, in caz de accident, desi m-ar putea salva cu ceva mai multa straduinta - sau ar lasa pe altii, sa moara, pentru a putea preleva organele...

      Ștergere
  3. Întrebarea mea este dacă această ”declarațiile de donare de organe, țesuturi și celule” este gratis chiar și în cazul în care NU sunt de acord cu donația și dau declarație în acest sens ?! ... sau în acest caz te taxeaza de te ustură ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Donarea nu se prezuma; adica, nimeni nu e considerat donator daca nu isi exprima in mod clar, in timpul vietii, dorinta de a dona organe - s-a discutat, candva, despre prezumtia de a fi donator, caz in care cei care nu vor sa fie donatori ar fi trebuit sa aiba o declaratie in acest sens.
      Conform legii de azi completeaza aceasta declaratie la notar numai cei care vor sa-si doneze organele daca ajung in moarte cerebrala; cei care nu vor sa fie donatori NU trebuie sa completeze o astfel de declaratie si in caz de moarte cerebrala organele lor NU vor fi prelevate - asa zice legea.
      Desigur, nu e interzisa exprimarea expresa - la notar - a dorintei de a NU fi donator de organe, caz in care costul nu va fi mai mare decat in cazul altor declaratii autenice (date la notar, adica) si tariful ar fi mare poate pentru ca e mare onorariul notarului - fiecare notar isi fixeaza un anume onorariu.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.