Pomana de la stat

Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 - 1.800 lei/an pentru fiecare copil.Acesti bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate.

Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se află în această situație.

(am citat din programul de guvernare 2018-2020)

De ce este greşită ideea de mai sus? Pe scurt, pentru că este o promisiune deşartă.

Oamenii care conduc acest stat ştiu că, după imediat 30 de ani de la eliberare, in România mai sunt oameni care spun: “să ne dea statul”; “de ce nu ne mai dă statul?”, “înainte era mai bine, ‘că ne dădea statul şi casă şi loc de muncă”… Între cei care fac astfel de afirmaţii sunt mulţi care, la acea vreme, nu erau nici măcar in proiect, dar aşa au crescut: “să ne dea statul”. Politicienii ştiu asta şi promit, la greu, să dea. Nu-i doare gura s-o zică şi nici peniţa de aur nu li se rupe scriind-o.

Menţionând condiţia privind absenţele se presupune că aceşti bani nu vor fi primiţi până când copilul nu ajunge la vârsta şcolară.

Când vor fi distribuite sumele? Începând cu anul 2019, când primul copil deja născut va avea vârsta pentru a putea merge la şcoală? Începând cu primul copil născut in 2019, când va implini vârsta pentru a putea merge la şcoală?

De unde vor proveni aceşti bani? Din fonduri europene nerambursabile? Din fonduri proprii al ministerului învăţământului?

Cum îi ajută pe copii o astfel de sumă? Dacă se merge pe greşitul principiu “îi iei, nu-i dai” e nasol. Ajutorul trebuie să fie unul real, pe termen lung. Promiţând aceste sume politicienii nu vor decât să pescuiască voturi. Ce să facă un copil cu 1800 de lei pe an, de la stat, când trăieşte in mizerie lucie, in localitatea lui nu există o grădiniţă sau o şcoală şi nu există un mijloc de transport care sa-l ducă la şcoală?! Unele mijloace de transport dedicate transportului copiilor la şcoală şi înapoi acasă sunt trase pe dreapta pentru că nu sunt bani pentru întreţinerea lor, pentru combustibil şi, uneori, pentru şofer. De când s-a dat liber la mărirea salariilor funcţionarilor de prin primării, cei mai mulţi primari au rămas fără bani pentru orice altceva.

In principal, statul dă ce ia de la alţii prin colectare de taxe şi impozite. Nu ar fi nicio problemă dacă statul ar da celor care nu se pot descurca singuri - problema este (şi) că statul nu se deranjează să facă şi investiţii. In anii trecuţi au închis o mulţime de şcoli (politicieni de altă culoare, teoretic) pe motiv că nu se mai justificau cheltuielile, fiind prea puţini copii. Între timp, in unele dintre aceste localităţi numărul copiilor a crescut, dar şcolile rămân închise.

In loc să dea banii aceştia pur şi simplu, nu ar fi mai bine să investească sumele in renovarea şi dotarea şcolilor existente, in ridicarea altora - cât de mici - in plata învăţătorilor / profesorilor care ar accepta să facă o navetă mai lungă?

Primele şcoli, practic, s-au ridicat pe lângă biserici. Clericii au fost cei care s-au ocupat - gratuit - de instruirea copiilor. N-ar putea Biserica să facă acelaşi lucru şi astăzi? Să ajute copiii defavorizaţi să înveţe, să-i ajute să-şi depăşească statutul social. Cred că nu există sătuc fără cel puţin o biserică - clericilor le-ar fi chiar atât de greu să ridice o construcţie rezonabilă pentru cei câţiva copii care or fi prin acele sate şi nu au unde să înveţe? Nu ar putea ajuta clericii familiile care vor să-şi trimită copiii la şcoală dar nu au bani pentru haine, rechizite şi multe altele? In astfel de şcoli ar putea preda diferite materii chiar şi călugării sau călugăriţele - oameni printre care există şi foşti profesori, foşti ingineri şi mai ştiu eu ce care ar putea preda (ca suplinitori, măcar) in şcolile izolate, fără plată, pentru că şi a avea grijă de un copil oropsit înseamnă să faci lucrarea Domului.

Ştiu că sunt localităţi unde preoţii se străduiesc să ajute - din sponsorizări, mai ales - nu doar copiii aflaţi in situatii vulnerabile, dar şi adulţi care nu se pot ajuta singuri.

Mă întreb, retoric: la ce foloseşte o megaconstrucţie precum Catedrala Mântuirii Neamului când pe lângă zidurile ei copiii stau cu mâna-ntinsă şi adulţii se sting in picioare?