Se afișează postările cu eticheta femei_si_barbati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta femei_si_barbati. Afișați toate postările

2022-02-16

Nu te joci cu inima

A fost odată ca niciodată – și încă mai este – o fată căreia îi zic A. Frumușică fată, cu suflet sensibil, educată, dar și răsfățată, îndrăgostită teribil de-un „băiat rău” – în sens de non-conformist, avid de adrenalină, gata oricând să experimenteze ceva nou. Pe băiatul acesta îl numesc B. 

A și B s-au întâlnit în ultimul ei an de liceu și au început o viață împreună. Cunoscuții lor se mirau că se înțeleg, fiind atât de diferiți – și ei le spuneau, zâmbind: „contrariile se atrag”; și se pupăceau. Ajunseseră ca siamezii, ceea ce nu convenea nici unor amici și nici părinților ei – pentru că sărutările și mângâierile lor din cinci în cinci minute deveniseră stânjenitoare și, cumva, teatrale, ca și cum simțeau nevoia să demonstreze ceva cuiva (lor sau celorlalți) - dar nici unii, nici alții, nu comentau deschis. Doar că „se simțeau” sentimentele lor. Cei doi au ales – conștient sau din instinct – să se izoleze, mai mult sau mai puțin, de grup. La vârsta de 20 ani credeau că se pot descurca singuri, că-și ajung unul celuilalt și nu le trebuie oameni în jurul lor. 

El lucra la un service auto, ea era dependentă financiar de părinți. Se pregătea pentru examenul de admitere la facultate (după un eșec) și părinții făceau tot ce puteau să aibă tot ce-i trebuie, să se pregătească bine pentru pasul spre viitorul profesional. Ea scria de zor mesaje către iubitul ei aflat la muncă – el îi răspundea cât îi răspundea, dar trebuia să muncească. Atunci când nu răspundea, ea îl suna. Îi răspundea, îi spunea că are de lucru și închidea. Ea se supăra și începea să bufnească. Era nemulțumită că petrece alături de ea prea puțin timp de când s-a angajat. Și-a bătut părinții la cap că vrea să stea cu el, să-i închirieze undeva o garsonieră. Părinții știau ce înseamnă traiul alături de cineva, iar fiica lor avea și de învățat, dar pentru că o vedeau apatică, făcând orice altceva decât să învețe, au închiriat o garsonieră pentru ea, hotărând ca mama să meargă din două în două zile să gătească, pentru ca fata să aibă timp de învățat.

Tatăl ei le spunea prietenilor că fiică-sa își sufocă iubitul și-o să reușească să-l alunge. Bărbații aprobau dând din cap, femeile nu erau de acord și începeau discuții interminabile. S-a dovedit că bărbații au avut dreptate. După aproape un an de locuit împreuna B a zis că se mută înapoi la părinți pentru că e mai aproape de locul de muncă. Și-au început să se întâlnească mai rar, după orele lui de program, dar erau zile când el avea de lucru pe la oameni acasă și nu mai avea timp de întâlniri prelungite în fiecare zi. Ea s-a supărat, s-a mutat la părinți și i-a spus că vrea să se despartă. El a încercat s-o convingă să nu facă asta, pentru că lucrurile vor reveni la normal când va reuși „să facă cheag”, să-i asigure el ceea ce are nevoie, că doar munca e motivul pentru care nu are timp să stea la telefon sau prea mult cu ea. Ea nu și nu! După mai mult de o lună de insistențe el a renunțat.

Văzând că n-o mai sună, nu mai vine, a început să-l sune, dar apelurile și mesajele ei rămâneau fără răspuns. S-a dus la părinții lui și aceștia au primit-o cu răceală. I-au spus că B a plecat din țară. Le-a cerut un număr de telefon, să ia legătura, iar ei i-au spus că are telefonul cu el și are același număr. A plecat plângând. Și a plâns până i s-au terminat lacrimile. N-a mai interesat-o să învețe nici cât o interesase până atunci, nu mai voia să iasă din casă și cobora din pat doar pentru a merge la baie. Mama îi aducea mâncare în dormitor dar de cele mai multe ori abia se atingea de mâncare și, uneori, nu mânca deloc. S-au îngrijorat pentru sănătatea ei în general, nu doar mintală. I-au sugerat să meargă la un psiholog și i-a repezit. Au apelat atunci la bunicii ei, la apropiații familiei care o cunoșteau pe A de mică. Părea că privește prin ei! Apoi, după mai mult de două luni, s-a dat jos din pat. Le-a spus părinților, râzând, că trebuie să-și schimbe garderoba și culoarea părului. Au privit-o ca și cum atunci o vedeau prima dată, dar i-au dat un card, să facă ce crede ea că-i face bine. Și când au văzut ce și-a cumpărat și cât de blond a devenit părul ei negru s-au speriat de-a dreptul! Fata le-a spus că B a venit în țară pentru niște acte și se întâlnesc, în grup, sâmbătă seara.

- Te-a invitat B? s-a interesat tatăl, puțin îngrijorat.
- Nuuu – s-a răsfățat. Mi-a zis L.
- Poate că nu ar trebui să mergi – a încercat el marea cu degetul.
- S-o crezi tu că nu merg! i-a întors spatele, nervoasă.

Sâmbătă, când au văzut-o că iese din casă cu o fustă strâmtă care abia îi acoperea fundul și o bluză decoltată aproape până la brâu au făcut ochii mari. Taică-său i-a spus că face o mare greșeală dacă crede că-l va convinge pe B să se împace cu ea îmbrăcându-se așa, dar ea a râs. In mintea ei, dacă aproape toți bărbații întorceau capul după ea, pe stradă, de când se îmbrăca așa era imposibil ca B să rămână indiferent. B nu doar că a rămas indiferent, dar i-a prezentat-o pe „noua lui prietenă”. A fost prea mult pentru A. A băut până i s-a făcut rău. B a fost cel care a dus-o acasă și le-a predat-o părinților.

- Îmi pare rău – a șoptit către tatăl fetei. Acesta a înclinat capul cu înțelegere. El și mama ei aveau sarcina de-a o ajuta, nu un copil în vârsta de 22 de ani care a fost respins, dar n-a cedat ușor. Poate că mai avea sentimente pentru ea, dar sigur nu era iubire acolo. Cum să te descurci cu un copil care are inima frântă din dragoste și nu vrea să audă nimic, de la nimeni? Poți spera că-i trece, dar cum se vor vindeca rănile?! Ce sechele vor rămâne?! Fata trăia și un sentiment de vinovăție, fiind conștientă că ea a declanșat despărțirea. Poate că s-ar fi întâmplat la un moment dat, poate că nu... Nu va ști niciodată, și acest „ce-ar fi fost dacă” i-ar putea măcina nu doar sufletul, ci și mintea. Erau lângă ea, neputincioși, triști...

2022-02-10

Proba vaselor murdare

La o petrecere l-a întâlnit. S-au văzut, s-au plăcut, au stat împreună aproape toată noaptea, până spre zori, când s-a spart gașca. A condus-o până acasă. Au mers pe jos, discutând aiureli, lovind cu vârful ghetelor stratul proaspăt de nea care se așternuse. Din cerul întunecat cădeau în continuare fulgi mari de zăpadă. Lângă bloc, el i-a cerut numărul de telefon. I l-a dat. Știa c-o va suna, pentru că era improbabil să nu simtă și el „chimia dintre ei”. Și a sunat-o a doua zi, spre seară. S-au plimbat prin oraș. Ea detestă cu pasiune plimbările „în gol”, dar îi pl
ace să fie lângă el. Au intrat într-o cafenea, cu gândul să bea o cafea, dar era aglomerație și gălăgie, așa că și-au continuat plimbarea prin zăpadă. Discutau continuu, atingând fel și fel de teme, dar nu aprofundau niciun subiect. Se comportau ca doi oameni care aveau în gând cu totul altceva dar nici unul nu îndrăznea s-o spună.
Timp de aproape o săptămână s-au întâlnit în fiecare zi. Într-o seară, lângă blocul ei, a sărutat-o. A fost un sărut care a amețit-o.
- Ai simțit și tu? o întreabă el, șoptit, iar ea dă din cap că da. Vino la mine...
Și-au plecat la el, cu un taxi, bucurându-se că n-a trebuit să rămână în dezordinea din apartamentul ei. Locuia în partea cealaltă a orașului, într-un apartament cu două camere, la parter de bloc. Imediat ce au intrat el s-a descălțat înainte de a-și scoate haina, și a întins spre ea niște papuci de casă de culoare incertă.
- Să nu rămână prin casă apă de la zăpada topită de pe tălpi – îi spune, ca și cum ea atunci ar fi coborât din pom.
Își scoate ghetele, sprijinindu-se de cuierul din hol, dar refuză papucii.
- Am șosete groase – îi zice, iar el ridică din umeri și își scoate haina, apoi intră în sufragerie, aprinde lumina și pornește un casetofon. A tresărit când a început să urle muzica. - Dă muzica mai încet, te rog, ‘că nu-mi aud gândurile – aproape că-i strigă, în timp ce se descotorosește de paltonul lung pe care-l poartă. A răsucit butonul spre minim și s-a repezit s-o strângă în brațe.
- Îmi place să ascult muzică la max – spune.
- Vecinii ce părere au? nu se poate abține să întrebe.
- S-au obișnuit! răspunde din vârful buzelor. Hai, că pun de-o cafea. Ținându-și brațul în jurul taliei ei o conduce spre bucătărie.
Prin bucătăria destul de spațioasă părea că a trecut apa și-a lăsat în urma ei totul vraiște; zâmbește duios, măsurându-l cu privirea, pe ascuns.
- Unde-i baia, să-mi spăl mâinile?
Când revine din baie ocupă singurul scaun, lângă fereastră. Se simțea ca în acvariu, la fereastră nefiind nici măcar o perdea.
- Ai grijă de cafea, mă duc să dau mâna cu cel mai bun prieten – zâmbește din colțul buzelor, de parcă ar fi spus cine știe ce glumă, și dispare în casă.
Cafeaua s-a fiert și i-a stins focul. Nu știa pe unde sunt cești de cafea și n-avea de gând să cotrobăie prin dulapuri. În chiuveta plină vârf cu vase murdare se văd mai multe cești, așa că scoate două și le spălă. Chiar atunci revine el.
- Lasă-le! râde. Le speli dimineață.
Gluma i se pare bună, râde și ea, făcându-i jocul, ignorând faptul că el nu și-a spălat mâinile nici când au intrat în casă, nici după ce a fost la baie.
- De unde știi că rămân până dimineață și, dacă rămân, de unde știi c-o să spăl vasele? se răsfață.
- Nu le speli? Devine serios și nu mai știe dacă el glumește sau nu. Se încruntă ușor, nedumerită. - De obicei, femeile care vin la mine simt nevoia să-și manifeste spiritul gospodăresc – o spune atât de serios încât ea își dă seama că el n-a avut o clipă intenția să glumească; dar trece și peste asta; toarnă cafeaua în cești, ușor plictisită și cu dor de ducă.
El își ia ceașca lui, după ce aproape că o umple cu zahăr, și merg în sufragerie. Acolo, între alte mobile, o canapea și două fotolii foarte joase. Vrea să se așeze pe unul dintre fotolii, dar el zâmbește șmecherește și îi face semn să stea lângă el, pe canapea. Întâi pune ceașca pe masă, pe un suport de pahare, apoi își ocupă locul pe canapea – genunchii aproape că i-au ajuns la gură; se simte ca pe-o masă de la ginecologie.
- Ar trebui să pui zahăr în cafea, îi mai taie din tărie – o sfătuiește.
- Îmi place tare și amară – rânjește spre el.
- Nu prea e bună pentru stomac - își motivează sfatul, foarte serios. Aprinde o țigară și îi oferă și ei una. O ia; el nu se oferă să i-o aprindă. El pare să simtă că e cam fără chef... - Te-ai supărat că ți-am zis de vase? întreabă. Dă din cap că nu – aproape că uitase, dar creierul ei, analitic, deja intrase pe pilot automat și seara se anunța ratată. - Am acest obicei: e un test pentru femeile care vin la mine. Dacă spală vasele știu că sunt fete gospodine și relația cu ele ar putea fi ceva serios.
De ce-i spune tâmpeniile astea? În plimbările lor părea mai inteligent; și ea părea mai inteligentă. Nu știe cum să-i spună să se care? Se întreabă de ce nu pleacă, fără comentarii. Se abține să-și arcuiască sprâncenele și să holbeze ochii. „Chimia” se dusese naibii deja.
- Înțeleg că ultimei care a fost aici i-ai dat papucii acum câteva zile? Nu par să fie de prea mult timp vasele în chiuvetă.
- Nu – spune scurt, fără să-și dea seama că e ironizat sau ignoră ironia. Le-am mai spălat și eu. M-am despărțit de ultima acum aproape un an; am făcut credit la banca pentru ea, punând gaj apartamentul. A plătit ratele la timp, dar când a rămas fără muncă n-a mai putut, datoriile s-au acumulat și ea a plecat. Acum trebuie să vând, că nu am putut plăti ratele.
I se face milă de el; nu-l crede, dar ar putea fi adevărat. Nu avea cum să-l consoleze, așa că tace; el revine la vase și la fosta iubită!
- Când am văzut că a spălat vasele din prima zi când a fost aici am știut că e „jumătatea mea”.
- Dar n-a prea fost, în final...
- Ba da! Cât timp am fost împreună a fost perfect. Doi ani am fost împreună! Dacă nu alegea să plece eram și acum împreună.
- Ți-e dor de ea, înțeleg.
- Bineînțeles că mi-e dor de ea – aproape că se răstește, neînțelegând cum de nu-i capabilă să perceapă evidența. Încă o iubesc! Tu nu-l mai iubești pe ultimul bărbat din viața ta care ți-a dat papucii?
Câteva clipe rămâne mută; simte cum gura i se deschide fără voia ei, ca și cum i s-ar fi blocat creierul, apoi izbucnește în râs. Cu cât râde ea mai cu poftă cu atât se întunecă mai mult chipul lui.
- De ce naiba râzi?! De dragostea mea?!
- Nuuu! reușește să spună printre hohote de râs, încercând să se abțină. O durea stomacul de la râs. - De unde știi că ultimul mi-a dat papucii?! Poate i-am dat eu lui, poate ne-am despărțit prieteni – vorbea sacadat, cu lacrimi în ochi, de la râs. De câte ori privea spre el simțea cum o sufocă râsul.
- Așa ceva nu e posibil! Prieteni! Nu se poate... Trebuie să ai și tu inima frântă și, împreună, ne putem plânge amarul.
Era prea mult! De ce ar vrea să consoleze pe cineva care-și „plânge amarul” dragostei?! Ca prietenă, da, ca partenera, nu! Ea nu-i mama răniților. Bea din cafea înghițituri mari, s-o termine și să plece. Cu fiecare gură de cafea înghițea și un hohot de râs. Într-un timp atât de scurt auzise prea multe. Și nu-i venea a crede că tipul fermecător de până cu doar câteva ore în urmă se transformase în... în chestia de lângă ea, care stătea cu genunchii aproape de gură, fuma afectat, ținând țigara între degetul mijlociu și cel inelar, având toate celelalte degete întinse. Hohotele de râs se adunau din nou. Trebuia să plece! A stins țigara și s-a ridicat, spunându-i că va pleca.
- Stai să termin țigara – pare că îi ordonă. Ea ridică din umeri și merge în hol; se încalță, se îmbracă și e gata de plecare. El se ridică și, în trecere, răsucește la maxim butonul de volum al casetofonului și vine lângă ea, încercând s-o sărute. Se ferește de buzele lui. - Ar fi putut fi frumos – îl aude șoptindu-i.
- Ar fi putut! Trebuia să-mi spui de vase după ce ne dădeam în bărci.
- Ești vulgară – concluzionează el și-i deschide ușa. Nu se oferă s-o conducă, nu se oferă să-i cheme un taxi, deși era trecut de ora douăzeci și două, nu-i spune noapte bună. Ajunsă în stradă începe să râdă. Și tot râde, până ajunge în stația de taxi din apropiere. Și-a mai râs și când a ajuns acasă. Cine ar crede că așa ceva poate fi real?! Nici ei nu-i vine a crede! Și râde iar.

2022-02-03

Treburi de muiere

Sună telefonul. Femeia pune „stop” la filmul pe care-l urmărea și se întinde după aparatul aflat pe o măsuță de lângă canapea. Privește ecranul luminat chiar în clipa când soțul strigă din baie: - Al meu sau al tău?
- Al meu – strigă înapoi. E Vali.
Vali e un prieten vechi al soțului, în alt oraș, dar se apropiaseră cu zece ani în urmă, când acestuia i-a decedat soția. Nu mai vorbiseră de vreo săptămână. Îi răspunde cu veselie – filmul nu era cine știe ce așa că putea aștepta „pe stop”.
- Bună, Va...
N-apucă să rostească ultima silabă că din micul dreptunghi încep niște răcnete greu inteligibile.
- ... m-am săturat de toate rahaturile astea care...
- Hei, hei! Vali, mai rar, mai încet, nu înțeleg nimic. Ce s-a întâmplat?! se îngrijorează, pentru că nu-l mai auzise de ceva timp răcnind ca și cum făcea spume la gură.
- M-am săturat să spăl vase, să fac curățenie, să duc gunoiul! Am făcut șnițele și-a sărit ulei pe chiuvetă, pe capacul aragazului – țipă vocea din aparat, dar omu’ era mai coerent și femeia răsuflă ușurată, dar nu tocmai liniștită, imaginându-și o tragedie cu ulei încins vărsat pe mână, pe picior...
- Te-ai ars cu ulei sau ce zici tu acolo?! insistă să-l întrerupă.
- M-am ars pe dracu’! Am frecat aragazul și chiuveta.
- De-aia ești așa nervos?!
- Și de-aia! continuă să răcnească. M-am săturat! Eu să duc gunoiul, eu să gătesc, eu să fac curat, eu să spăl buda, eu să mă ocup de facturi! La dracu’! Astea-s treburi de muiere!
Femeia care-l asculta răcnind dă mărunt din buze, tace, apoi îi spune:
- Angajează-ți menajeră.
- De unde dracu’ bani de menajeră?! M-am săturat să fac toată ziua treburi de muiere! Spăl și rufe! Spăl perdele! Spăl pe jos! Astea-s pentru muieri.
- Tu știi că vorbești cu o muiere?!
- Normal că știu, dar ne place sau nu ne place astea-s treburi pentru muieri!
- Știi tu că femeile vin pe lume cu o fișă a postului gata completată?
- Acum ești ironică pentru că nu-ți place că zic adevărul.
Enervată de cum tot repetă „treburi de muiere” îl întreabă:
- Și treburile pentru un mascul ca tine care ar fi?
- Altele! Astea-s treburi de muiere, chiar dacă nu-ți place că-ți zic. Bărbații care fac astea sunt fătălăi.
- Înțeleg că ești fătălau?!
- Nu! Le fac pentru că n-am de ales! Ăia care au de ales și le fac sunt fătălăi sub papucul muierilor.
- Aha! Prietenul tău, deci, e un fătălău sub papucul meu?!
- Da’ ce, spălă vase și buda?
- Vase spală de regulă, duce gunoiul, gătește, uneori spală și buda...
- Și tu ce faci?! aproape că șoptește vocea din aparat.
- Aceleași lucruri. Fiecare face după cum observă că e cazul. Nu vine să-mi spună că-s vase nespălate, ci le spălă dacă are chef atunci; nici eu nu-i spun lui... Le spălă unul dintre noi la un moment dat.
- Voi aveți vase murdare în chiuvetă?! Eu spăl farfuria după ce termin felul unu, apoi mănânc felul doi și spăl farfuria... Ma enervează să văd vase în chiuvetă! strigă iar.
- Stai prost cu nervii; noi nu. În niciun caz n-am spăla blide între felurile de mâncare.
- Treaba lui ce face, ‘că eu n-am chef de treburi de muiere – revine la obsesia lui, simțind că-și enervează interlocutoarea.
- Dă-mi exemplu de treburi de masculi – insistă.
- Altele! Bărbatul aduce bani acasă, are grijă de femeie...
Izbucnește în râs și-i spune:
- Cum are grijă de femeie?! Dacă femeia muncește n-are nevoie de banii lui. O atenționează când e ceva de făcut prin gospodărie, când ajung facturile la data scadentă?
- Nu-i treaba bărbatului să știe data scadentă la factură! Dar nu așa are grijă de ea!
- Da’ cum?! Ce face un bărbat în gospodărie dacă toate par a fi treburi de muiere? Vine de la muncă, șade în fotoliu și femeia-l șterge de praf când face curățenie?
- Iar ești ironică!
- Chiar nu-s! Chiar vreau să știu ce scrie în fișa postului unui bărbat.
- Altele.
- Altele, care?! Zugrăvește?! Repară instalații sanitare? Face mobilă?
- Astea-s pentru meșteri! De ce nu vrei să înțelegi?
- Ce să înțeleg?! Nu-mi dau seama ce trebuie să facă în gospodărie bărbatul, când femeia le face pe toate, în opinia ta, iar ce nu face ea e treabă de meșteri.
- Treaba lor dacă se pricep și la ce fac meșterii!
- Și tu, de exemplu, ce faci în gospodărie dacă toate treburile de muiere pe care le-ai enumerat le face altcineva?
Liniște totală în dreptunghiul mititel.
- Hei! Ești acolo?! se interesează, crezând că s-a pierdut semnalul la telefon.
- Da, sunt...
- Și nu vrei să spui care ar fi, în mintea ta, treaba de bărbați?! Să stai la tv, să te plimbi, să ieși cu prietenii, să corespondezi online, să citești...
- De ce nu?!
- Și astea-s treburi de bărbați și numai de bărbați?!
- Nu, dar...
Între timp, soțul a ieșit din baie și și-a făcut loc pe canapea, lângă ea.
- Trebuie să încheiem convorbirea – îl informează. Gelu a terminat de spălat în baie – îl minte ca să-l enerveze - și a venit să vedem un film.
- Bine! Hai, pa!
Femeia n-a mai apucat să zică „pa”, dar nu și-a făcut probleme că Vali s-ar fi supărat. Știa că peste câteva zile va suna din nou și-o va lua de la capăt cu „treburile de muiere” sau cu „oamenii inferiori” sau cu „proștii” din jurul lui sau cu oamenii care „nu-și cunosc locul” – mereu era ceva care-l enerva.
- Gelu, care-s treburile de bărbat în gospodărie? își întreabă soțul. Acesta face ochii mari, o privește lung, apoi râde cu poftă. O întreabă: - Vali și treburile de muiere?

2019-04-17

Violenţa domestică poate conduce la omor

Atunci când o femeie este abuzată ani la rând poate exista un moment in care să nu mai suporte şi să lovească mortal. Uneori o face cu ce are la îndemână, fără a intenţiona sa-şi ucidă abuzatorul, alteori îl îmbrânceşte, apărându-se, şi e posibil ca el să cadă şi să nu se mai ridice, dar sunt şi cazuri in care pare că a făcut-o ştiind exact ce face.
Foarte multe dintre femeile care ajung să fie condamnate pentru omor sunt cele care şi-au ucis partenerii abuzatori. La momentul judecăţii nu pare că procurorii şi judecatorii iau in seamă, ca circumstanţe atenuante, anii de abuz suportaţi de o femeie sau alta şi cu atât mai puţin par a lua in calcul că ar fi putut fi legitimă apărare. O femeie, in timp ce soţul o bătea de-i sărea sângele pe pereţi dă cu ochii de toporul pe care-l avusese el ridicat cu ceva timp înainte, când alerga după ea prin curte- Ia toporul şi i-l înfige in ţeastă. Omul moare, ea ajunge la închisoare. Scurt. Poliţaii au scăpat de griji - nu trebuie să se mai prezinte la toate scandalurile unde sunt chemaţi pentru că unul dintre soţi îl bate pe celălalt până îl lasă lat, uneori de faţă cu copiii minori (asta când nu-i bate şi pe copii). Femeia e vinovată, desigur, pentru că ar fi putut să plece. Unde, de exemplu, ar putea pleca una care are nouă copii?! De ce a făcut atâţia cu un abuzator?! Pentru că… in satul lor nu există un cabinet de “planificare familiala”, şi chiar de-ar exista…. Ar afla tot satul că a fost acolo şi ar afla şi bărbatul, care bărbat vrea copii cîţi îi dă Dumnezeu pentru a fi sigur că “femeia lui” nu-şi ia lumea in cap. Nici măcar un medic de familie nu e in fiecare sat! Nici in comune, in anumite zone!
Când se ajunge la omor, specialiştii - psihologi, politişti, judecători, asistenţi sociali şi mai ştiu eu cine - trebuie să înţeleagă cauzele care au dus la curmarea vieţii unui om şi să facă astfel încât cazurile de acest gen să fie cât mai rare (pentru că deloc e himeră). Aceşti specialişti trebuie să înţeleagă ce s-a întâmplat in fiecare caz in parte, pentru că fiecare caz are particularitîţile sale. Poate că ar trebui să existe politişti care să fie pregătiţi special ca să intervină in cazurile de violenţă domestică
Cine are cunoştinţă despre cazuri de violenţă domestică ar trebui să vorbească… Să spună rudelor acelor oameni, prietenilor acelora, chiar şi angajatorilor abuzatului şi abuzatorului… Pentru asta, însă, ar trebui să îşi educe mentalitatea şi rudele, prietenii, angajatorii… Da, ar putea părea “amestec in viaţa altuia”… dar s-ar putea evita o tragedie.
Autoritîţile cu atribuţii in materie - sau asociaţiile şi fundaţiile din domeniu - ar putea tipări broşuri cu sfaturi pentru cazuri de acest gen, broşuri care să fie împărţite oamenilor, in general. Aşa cum găsim in cutiile poştale fel şi fel de broşuri care ne spun - in prag de alegeri electorale - despre activitatea celor care ne cerşesc voturile am putea găsi broşuri care să explice cum poate fi combătută violenţa domestică şi ce trebuie să facem într-o astfel de situaţie (cui ne putem adresa de urgenţă) şi ce trebuie să facem când cunoaştem astfel de situaţii. C-o floare nu se face primăvară, dar… dă semne că vine primăvara.
Autorităţile (Ministerul Muncii, la noi) trebuie să aloce fonduri pentru adăposturi necesare femeilor care vor să scape de o viaţă de abuzuri; trebuie să aloce fonduri pentru psihologi care să ajute persoanele abuzate să reînceapă să aibă încredere in sine şi să nu se mai teamă că fiecare mână ridicată înseamnă un pumn abătut asupra lor ş.a.m.d.. Trebuie dezvoltate planuri de intervenţie imediată, pentru protejarea celor afalţi in pericol, şi mai apoi planurile pe termen lung Nu in ultimul rând, este nevoie de jurişti care să ajute victimele să scape din plasa unei vieţi de abuzuri. Politiştii trebuie să intervină fără comentarii când femeia le prezintă un ordin de protecţie împotriva unui partener violent şi să n-o mai ardă aiurea cu texte de genu’ că, vezi… abuzatorul are şi el drepturile lui…, există prezumţia de nevinovăţie şi alte bazaconii. Care prezumţie de nevinovăţie când femeia respectivă are un ordin semnat de un judecător?! Ce a hotărât un judecător se execută, nu se discută; dacă se discută, legea e degeaba.
Persoanele supuse violenţei domestice - dar şi abuzatorii - suportă un mare risc: fiecare oră ar putea fi ultima din viaţa lor. E nevoie de specialişti care să ştie să discute cu toate părţile implicate, până nu e prea târziu. 

2019-03-17

Toţi bărbaţii sunt porci

Nu! Nu, nu, nu! E prostească această afirmaţie! Am ales acest titlu tocmai pentru că este şocantă afirmaţia, mai ales când o mamă o spune fiicei ei in vârstă de 5 ani (poate şase ani? poate patru? nu mai ştiu sigur).
S-a întâmplat pe la mijlocul anilor 1990, când am reîntâlnit o cunoştinţă din anii 1980, pe care nu o  mai întâlnisem de vreo zece ani. Se mutase cu chirie in blocul unde locuim şi ne-am întâlnit într-o alimentară. Mi-a făcut plăcere revederea pentru că ne-am înţeles bine la vremea când băteam aceleaşi drumuri. M-a invitat la o cafea. Ştiam că se măritase şi avea o fetiţă, dar atât. Am cumpărat un suc şi o cutie cu bomboane şi am urcat la ea. Fetiţa ei, o minune de copilă cu ochi aproape negri şi păr blond, ondulat. Soţul nu era acasă, dar îl cunoşteam, pentru că fusese coleg de şcoală cu o amică (îl cunoşteam e un fel de a spune pentru că nici nu ştiu dacă i-am ştiut vreodată numele de familie deşi ne învârteam in aceleaşi cercuri). Fetiţa părea tatăl ei in miniatură (doar culoarea părului diferea). Foarte volubilă, copila mi s-a cocoţat pe genunchi şi se juca cu brăţările mele. Două i-am făcut cadou ei, că prea îi plăceau. In fine… Din vorbă in vorbă, gazda a ajuns să-mi spună că s-a măritat doar pentru că a rămas gravidă şi nu-i place deloc deoarece soţul o lasă prea mult singură acasă pe motiv că are de lucru şi alte cele. Nu aveam ce comenta, pentru că nu era viaţa mea. Am întrebat-o doar dacă o loveşte. A negat şi părea sinceră - nici nu l-aş fi putut vedea pe soţul ei că e genul care loveşte femei, pentru că era foarte politicos, foarte atent cu femeile - un om fin şi timid - dar aparenţele pot înşela. Era foarte pornită împotriva soţului şi împotriva bărbaţilor in general. Şi zice copilei, la un moment dat:
- Cum sunt bărbaţii, iubito?
- Toţi babaţii porci - zice micuţa, râzând.
De mă lovea c-o sticlă-n cap şi nu cred că m-aş fi simţit aşa cum m-am simţit!
- O învăţ de mică! Să ştie că toţi bărbaţii sunt porci şi proşti şi trebuie să-şi bată joc de ei.
Dădeam din buze ca un peşte!
- Cum să faci aşa ceva?! Am zâmbit strâmb, încă sperând că glumeşte!
- Sunt porci! se enervează. De parcă tu n-ai şti!
- Nu, nu ştiu! Oameni şi oameni, doar atât! Faptul că tu ai întâlnit unii care ţi-au făcut, probabil, rău, nu înseamnă că toţi sunt ca cei întâlniţi de tine. Am întâlnit şi eu amărâţi, dar nu-i bag pe toţi in aceeaşi oală. Tata, de exemplu, nu e porc.
- Taică-meu e! M-a dat afară când am rămas gravidă!
- Îmi pare rău, dar asta nu îţi dă dreptul să afirmi că tatăl meu e porc, sau ca prietenul meu e porc, sau că unchii mei sunt porci!
- Eşti proastă! îmi zice.
- Aşa să fie - dau din umeri. Acum plec. Multă sănătate îţi doresc.
Am mai întâlnit-o prin cartier şi ne salutam cu răceală. Mă simţeam aiurea de câte ori o vedeam şi m-am bucurat foarte mult când s-au mutat. N-am mai auzit nimic de ea de atunci. 
Amintirea întâmplării s-a insinuat in mintea mea (alături de altele) după ce am citit rândurile scrise de Poteci de dor la o postare pe care am publicat-o zilele trecute.

(dialogul a fost mai lung, multe cuvinte au fost altele, dar esenţa este cea pe care, sper, am reuşit să o accentuez).

2018-09-18

Violenţa împotriva femeilor şi cetăţenii

Îi ştiţi pe aceia care îi critică pe toţi “necredincioşii”? Ei sunt cei mai credincioşi - in mintea lor - criticând tot ce iese din limita înţelegerii lor. Sunt aceia care nu au toleranţă decât pentru ei şi cei ca ei, ceilalţi fiind ori fără credinţă ori de-a dreptul satanişti. Mulţi dintre cei care-şi scandează credinţa la fiecare colţ de stradă au mai tot timpul pe limbă cuvântul “satana”: Piei, satană! E satanist; e al dracului ş.a.m.d. Tooot timpul il invoca pe “necuratul”. In acest timp, ceilalţi îşi văd liniştiţi de credinţă, fără a considera necesar să manifeste fel şi fel de gesturi care să le dovească această credinţă - nu sunt interesaţi să dovedească ceva cuiva şi nu au replică decât pentru aceia care se încăpăţânează să-i hărţuiască cu aberaţii despre ceea ce înţeleg ei că este “credinţa adevărată”. Aceştia - cei tăcuţi - aleg să nu îndure dacă se poate şi altfel. Îndrăznesc să lupte?! Sunt “fiii şi fiicele satanei!”
Îi ştiţi pe aceia care merg des la biserică dar ocolesc un cartier doar pentru că pisica neagră le-a tăiat calea? Sau pe cei care nu vor să ia sau să dea ceva “peste un prag”? De ce le mai trebuie superstiţiile când au credinţă puternică in Dumnezeu?
Îi ştiţi pe aceia (bărbaţi) care propovăduiesc in "Casa Domnului" că femeia e mai bicisnică decât bărbatul şi nu se poate discuta despre egalitate între femei şi bărbaţi, pentru că bărbatul e “dat de la Dumnezeu” să conducă? In Biblie scrie că omul va conduce peste toate lucrările creaţiei - om este şi femeia. E plămădită din coasta lui Adam?! O fi, dar tot om a devenit când a primit “suflarea vieţii”. Omul, oricum, nu are puterea finală asupra Creaţiei, ci doar una “delegată” - şi nu prea se descurcă.
Îi ştiţi pe aceia (femei) care susţin că aşa e dat de la Dumnezeu, ca bărbatul să conducă femeia şi că, din când in când, o palma nu strică? Dar pe aceia (bărbaţi) care spun râzând că femeia e cea mai vinovată, că nu tace din gură? A zis-o (in 2015 - dar credeţi că şi-a schimbat mentalitatea?) un viceprimar din comuna Albeşti, judeţul Vaslui, comuna unde cel puţin 15 femei sunt bătute de soţi - “dar nu aşa grav” (se referea la o femeie care şi-a ucis soţul cu toporul, in timpul unei bătăi - ultima bătaie din 18 ani). Când o fi grav pentru indivizi ca acesta, care merg la biserică in fiecare duminică? Ei o spun, nu eu! Ce zice preotul din comună?! Că are cunoştinţă despre astfel de cazuri - prin taina spovedaniei - dar… nu are ce să facă! Nu se pune problema unei egalităţi între femei şi bărbaţi - am scris şi mai sus, citand acest “preot” pentru care femeile sunt “mai bicisnice şi conform Scripturii”.
Doar zice şi-n Biblie; nu? Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. (Efeseni 5: 22-24).
Îi ştiţi pe aceia (femei) care porcăiesc femeia care a “îndrăznit” să obţină ordin de protecţie şi soţul bătăuş poate fi arestat şi închis dacă ignoră ordinul? Da! Există! Aceste fiinţe (bătute şi ele, la rândul lor - educate de mici să rabde, pentru că femeia - nu-i aşa?! - e la cheremul bărbatului) îi spun celei care se scutură de jugul abuzurilor de toate felurile că nu e “femeie de casă” pentru că şi-a dat bărbatul pe mâna poliţailor! Dar pe aceia care trăiesc după “principiul” femeia nu-i femeie până nu e bătută îi ştiţi?
Îi ştiţi pe aceia (bărbaţi, de regulă) care sunt chemaţi de o femeie bătută măr in stradă - sub ochii vecinilor care strigă la agresor - plină de sânge, cu ordinul de protecţie in buzunar? Nu-i ştiţi?! Sunt ăia care au ca atribuţii protejarea cetăţeanului şi au tupeul să spună: Doamnă, ne-aţi chemat doar pentru două palme?!
Îi ştiţi pe ăia care îi spun femeii bătute: pe el l-ai luat, cu el să mori? Nu-i ştiţi?! Sunt, in general, membri din familia femeii agresate…
Îi ştiţi pe ăia (femei şi bărbaţi) care spun: nu putem face mai mult pentru protejarea femeilor abuzate pentru că nu sunt bani? Trebuie să-i şiţi! Sunt aceia care, periodic, vin şi cerşesc voturi electorale.
Aţi auzit vreun politician care să aibă in “programul de guvernare” ceva care ar putea schimba - într-un procent cât de mic - această situaţie dramatică? Oh, da! Vorbesc despre protecţie socială politicienii, dar se gândesc la pensii, salarii, ajutoare sociale - nu se bagă ei in familia omului violent! Pentru asta sunt alte instituţii… Sigur că sunt, dar nu suficiente şi nu cu oameni pregătiţi să se descurce şi cu femeile abuzate şi cu abuzatorii, oameni care să înţeleagă că violenţa nu face parte din farmecul căsătoriei, nu e o valoare a familiei tradiţionale (că tot e la modă această sintagmă) şi nici nu este protejată prin dispoziţiile legii cu privire la intimitate.
Femeile nu sunt bătute numai in zonele rurale, ci şi in marile oraşe; nu rabdă bătăi şi umilinţe numai femeile cu puţini ani de şcoală, ci şi femei cu studii superioare, cu funcţii importante. Unora le este ruşine să recunoască şi să plece, altora le este frică, altele nu au unde să meargă, unele au fost educate că menirea femeii este să asculte de bărbat, să rabde, şi o bătaie, acolo, face parte din farmecul căsătoriei ş.a.m.d..
Şi nu doar bărbaţii cu puţini ani de şcoală la activ lovesc femei - la rândul lor au fost educaţi in mentalitatea că femeia trebuie să se supună voinţei lui şi dacă n-o face de bună voie trebuie să i se aplice o pedeapsă.
De ce nu intervin (toţi) preoţii?! Totuşi, nu mai suntem in secolul XIV! Foarte mulţi preoţii par a menţine această idee a femeii supuse bărbatului! Femeia datorează ascultare bărbatului ei!
Cum de uită, cei mai mulţi, ce scrie (tot) Biblia, in Geneza (1:27): Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc. Altfel spus, şi bărbatul şi femeia reflectă calităţile lui Dumnezeu. Ce contează că unul a fost creat primul şi celălalt al doilea?! Aşa ajung pe lume mulţi copii - îl consideră părinţii superior pe cel născut primul? Al doilea este mai puţin iubit?

Îi ştiţi pe cei amintiţi mai sus? Dacă îi ştiţi, credeţi că au dreptate, credeţi ca procedează corect? Dacă nu îi ştiţi, aflaţi că pot fi foarte aproape chiar şi de voi. 

2017-09-09

E sub demnitatea mea!

Femei sau bărbaţi, cu toţii ne dorim să avem cu cine împărtăşi bucuriile, alături de cine să trecem hopurile de care mai dăm in viaţă. Ne dorim să iubim şi să fim iubiţi.
Unii îşi doresc să fie cu cineva – cu oricine! – numai pentru a nu mai fi singuri; alţii doresc să aibă pe cineva alături pentru a nu fi nevoiţi să facă ceea ce nu le place; alţii vor să aibă alături pe cineva care să îi trateze regeşte doar aşa, pentru că există…

Am întâlnit o mulţime de oameni (tipologii) de-a lungul timpului. Unii cu suflet atât de bun încât aveam impresia că sunt ireali… Am întâlnit şi ipocriţi care pozau in oameni capabili să-şi dea şi cămaşa de pe ei pentru a-i fi bine altuia dar care nu făceau decât să-şi urmărească anumite interese. Am întâlnit oameni care au fost ajutaţi de o sută de ori şi dacă a o suta unu oară cine i-a ajutat n-a mai putut şi-au declarat duşmania pe faţă, strigând in stânga şi dreapta ce nenorocit e cel care nu i-a ajutat, după ce strigaseră cât de recunoscători sunt ei pentru ajutorul primit, ce suflet minunat au cei care i-au ajutat.

Am întâlnit femei care s-au căsatorit doar pentru a avea un copil căruia cineva să îi plăteasca pensie de întreţinere, pentru că ele nu aveau nevoie de “fraierul” pe care îl făcuseră tată. Am întâlnit femei care nu spală hainele copiilor, le aruncă şi cumpăra altele – chiar dacă nu-şi permit să facă asta şi împrumută bani nu doar pentru a cumpăra haine, ci şi mâncare; am întâlnit femei care-şi hrănesc copii mici cu snacks doar pentru că nu le place să gătească şi am întâlnit femei care toată ziua trebăluiesc, la serviciu, pentru soţ, pentru copii, pentru a fi curăţenie in casă… femei care se comportă, uneori, ca nişte servitoare, alături de bărbaţi care zac in fotoliu sau pleacă împreună cu prietenii şi când vin acasă – de oriunde – pretind ca mâncarea să fie caldă şi partenera să îi servească imediat, iar ei bagă sub nas, pleacă la TV şi gata munca lor pe ziua respectivă.
Am întâlnit bărbaţi care nu se sfiesc să spele vase sau rufe (şi) pentru partenenera de viaţă şi / sau pentru copii, bărbaţi care nu se dau in lături să gătească sau să folosească aspiratorul. Şi am întâlnit bărbaţi care îi numesc pe cei dintâi “nişte proşti aflaţi sub papucul femeii”, considerând că este sub demnitatea lor să-şi spele blidele din care mănâncă, să-şi spele ciorapii sau chiloţii! “Ce? Mi-am luat femeie ca să-mi spăl eu ciorapii?”, “Ce-s eu, slugă, să spăl vase şi să dau cu mătura?”, “E sub demnitatea mea să fac ceea ce trebuie să facă o femeie!”, "Vreau pe cineva care să mă scape de toate cele pe care le consider sub demnitatea mea a le face!”, “Nimeni nu mă poate convinge că nu e sub demnitatea mea să merg la piaţă!”, "E sub demnitatea mea să spăl rufe!” Bine, omule, dar doar pui rufele in maşina de spălat, închizi capacul, programezi maşina şi apeşi un buton! “NU! Aşa ceva nu trebuie să facă bărbatul! E sub demniatea lui!”, “Activităţile casnice intră in atribuţiile femeii”…, “Femeia trebuie să facă patul, ea trebuie să gătească şi să spele rufe, să ţină casa curată…”, “Cum să duc eu gunoiul?!”

Culmea?! Mulţi dintre aceşti bărbaţi fac tot ceea ce consideră a fi sub demnitatea lor! Doar că se plâng, şi se plâng… şi visează să întâlnească o femeie care să facă toate acestea; unii au angajat pe câte cineva să facă pentru ei curăţenie şi să spele rufe, dar blidele in care mănâncă zilnic tot ei le spală, cumpărăturile şi le fac tot ei chiar dacă e… sub demniatea lor. Hazliu este că-şi doresc să întâlnească femeia care să fie menajera lor, gratis… şi se miră că sunt singuri.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii amintiţi mai sus sunt foarte politicoşi cu femeile, le oferă flori cu diferite ocazii, le cedează locul in mijloacele de transport in comun… sunt nişte gentlemani perfecţi pentru cei care nu-i aud vorbind despre cum e sub demnitatea lor să-şi spele ciorapii, mai ales când au o femeie lângă ei, femeie care are ca atribuţii şi spălarea ciorapilor bărbatului.

2017-02-22

Egalitatea între sexe şi căratul sacoşei

Poate că nu e frumos să zic şi-atunci nu zic, scriu.
Nu e prima dată când dau de conceptul ”egalitate între sexe” (cum aiurea se exprimă cei mai mulţi) înţeles complet greşit din neştiinţă sau din rea voinţă –  înclin spre neştiinţă.
Aceasta este excepţia!
Citeam pe FB, ca avanpremiera la un articol de pe un blog (nu pun link pentru că nu vreau să arăt, specific, spre cineva cu degetul): Femeia vrea egalitate atunci când îi convine; Femeia vrea egalitate, dar se supără când bărbatul o lasă să care sacoşa. Dacă a căra o sacoşă grea înseamnă egalitate, când femeia are lângă ea un bărbat care o poate face (unii nu pot, pentru că au diverse probleme), eu nu ştiu ce să mai zic, dar încerc să scriu ceva...

Unii consideră că e de bonton să critice femeile care preferă să aibă lângă ele un bărbat manierat, un bărbat care să taie lemne, să repare chiuveta, un bărbat care să le ajute când au de dus greutăţi – la propriu şi la figurat. A fi manierat, a-ţi ajuta semenii (semenele in acest caz) nu înseamnă că nu vrei egalitate de gen, dar genul nu se refera la sex. Sexu-i sex si genu-i gen. Nu eşti mai puţin feministă dacă rogi un bărbat să repare chiuveta – femeile care se pricep repară singure.

Egalitate de şanse şi tratament, egalitate de gen, înseamnă, între altele, că femeia care are forţă fizică să fie angajată ca tăietor de lemne, alături de tăietorii de lemne bărbaţi şi să aibă un salariul egal cu cel al bărbaţilor. In aceeaşi categorie intră şi ideea ca femeile să evolueze in competiţiile de lupte greco-romane, box, arte marţiale, ca halterofile - nu (încă) împotriva bărbaţilor pentru că nu sunt multe cele care ar birui un bărbat in astfel de competiţii, dar ca pilot de Formula Unu, de exemplu, poate concura femeia alături de bărbaţi fără probleme, sau in cursele de raliu. Repet: femeia care poate, femeia care vrea. Chiar şi tăietoarea de lemne s-ar simţi super fain dacă bărbatul de lângă ea i-ar căra sacoşa de la piaţă, sacoşă plină cu alimente pe care le vor consuma împreună. Şi s-ar simţi foarte fain, respectată, şi femeia pilot de curse dacă bărbatul i-ar deschide portiera taxiului.

Feminismul nu înseamnă să nu îi faci unei femei complimente, să nu-i oferi mâna la coborârea din autobuz, să nu-i oferi locul într-un mijloc de transport aglomerat şi altele de genul acesta. Dacă faci asta nu o tratezi “egal” ci e ca şi cum a-i face femeia invizibilă. Această greşit înţeleasă egalitate între sexe” a condus până şi la sfaturi stupide prin reviste cu pagini lucioase: cum să agăţi un bărbat” – şi ţi-o spune vreo anonimă ca şi cum ai fi cea mai jalnică fiinţă dacă nu agăţi un bărbat şi n-ai cu el o aventură de-o noapte pentru că – nu-i aşa? – femeile şi bărbaţii au drepturi egale. A face sex cu un necunoscut, a-l agăţa in bar nu sunt tocmai drepturi (dar nici nu mai sunt omorâte cu pietre cele care fac asta - e un drept câştigat, pentru ca înainte vreme aveau acest drept doar prostituatele).
Feminismul urmăreşte promovarea femeii in societate prin extinderea rolului şi drepturilor sale.

Ca să n-o mai lungesc: egalitatea de gen n-are nicio legatură cu deschisul portierei, căratul sacoşei, bătutul covoarelor etc.. Egalitate de gen nu însemnă renunţarea la feminitate. 

2017-01-20

Procent obligatoriu de femei in procesul decizional public

In ideea “egalităţii de şanse”, sunt unii politicieni - sustinuţi şi de “civili” - care vehiculează ideea implementării unei legi prin care femeilor să li se asigure accesul in funcţii politice - in cadrul structurii de partid, in Parlament etc.

Un proiect de lege urmăreşte să creeze şanse egale între femei şi bărbaţi in luarea deciziei publice şi introduce o cotă de gen de cel puţin 30 % atât in cazul femeilor cât şi al bărbaţilor care se constituie într-o condiţie pentru validarea listelor de candidaţi la alegerile parlamentare. Iniţiatorii cred că prin această lege încurajează mai multe femei să se implice in procesul decizional public.

Este interesant faptul că 30 % femei in “structurile administraţiei publice” a fost o cotă comunistă. Politicienii bărbaţi se pare ca au renunţat urgent la “cota” in primele legislaturi postcomuniste. Oare de ce? Hihi! N-ar fi interesant răspunsul?

Pe de alta parte, sunt unele femei care se cred “feministe” şi acceptă să facă parte dintr-o structură de partid din “aripa feminină”, ca şi cum nu e suficient să fie membre in partidul X, trebuie să fie… din aripa feminină, să nu se amestece cu aripa masculină…

Cele mai multe prevederi privind respectarea egalităţii de şanse îintre femei şi bărbaţi în structurile de putere se regăsesc în Legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, 202/2002, in Capitolul IV - Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei.

De-a lungul timpului femeile s-au descurcat destul de bine in funcţii politice de conducere.
Margaret Thatcher (13.10.1925-08.04.2013), devenită membru in parlamentul britanic in anul 1959, n-a avut nevoie de-o astfel de lege, iar in 1979, a devenit prim ministru (şi-a avut trei mandate consecutive) – a ştiut să se descurce singură pentru a-şi asigura sprijinul necesar într-o perioadă nu tocmai uşoară, iar femeile de azi par a avea nevoie de legi care să le impună într-o funcţie politică.

Golda Meir (03.05.1898-08.12.1978), politician social-democrat israelian, a fost al IV-lea prim-ministru al Israelului (aleasă in 17.03.1969), după ce a fost ministru de externe.
A spus: Mulţi mă acuză că aş conduce afacerile statului cu inima şi nu cu capul. Şi ce-i cu asta? Cei care nu ştiu să plângă din toată inima, nu ştiu nici să se bucure. Aş zice, aşadar, că femeile raţionează, comunică şi acţionează ca femeile iar bărbaţii - ca bărbaţii. Şi este foarte bine aşa, deoarece găsesc că o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca şi un bărbat efeminat.

Constance Georgine Markievicz (04.02.1868-15.07.1927), politiciană şi sufragetă irlandeză din partea Sinn Féin, prima femeie aleasă in Camera Comunelor din Regatul Unit, in decembrie 1918.

Azi, când se presupune că societatea a evoluat şi mentalitîţile s-au mai schimbat, femeile chiar au nevoie de o lege care să le asigure locuri in parlament, de exemplu?

O lege care să propulseze femeile in funcţii politice nu mi se pare benefică deoarece atunci ar putea spune oricine: “eşti acolo nu pentru merite deosebite, ci pentru că suntem obligaţi să facem asta”. In fond, poate exista o astfel de obigaţie a partidelor etc., dar asta nu înseamnă că femeile care “completează” procentul cerut de vreo lege ar fi lăsată / ar putea face faţă atribuţiilor - rău-voitorii pot bloca uşor orice iniţiativa, a oricui nu doar a vreunei femei – şi tot la puterea personală se ajunge.
Şi o funcţie politică trebuie câştigată, părerea mea. Personal, mi se pare jignitoare o astfel de lege.

Total de acord: e loc de mai multe femei in procesul decizional public, dar nu ca şi cum… Oh, vai! Vă facem o concesie pentru că sunteţi firave şi sensibile! Sau pentru că… vorba lui Titu Maiorescu: aveţi capul prea mic.

Gura târgului despre iniţiatorii legii: aveţi capul mic şi tot vă joacă mintea-n el.