Simbol al hermetismului: caduceul

Caduceul hermetic, numit și „toiagul lui Hermes Trismegistos” nu trebuie confundat cu toiagul lui Asclepios. Caduceul este un toiag / baston / baghetă în jurul căruia/căreia se încolăcesc doi șerpi; în jurul toiagului lui Asclepios este încolăcit numai unul. Primul caduceu - cu doi șerpi - este un simbol al hermetismului, al doilea este simbolul vindecării (pe foarte scurt).

Asclepios era fiul zeului grec Apollo, zeul tămăduitorilor și artei vindecătoare (între altele), preluat în mitologia romană ca Aesculapius (sau Esculap).

Despre Hermes Trismegistos (numit astfel mai ales în mitologia greco-egipteană) se spune că este fondatorul mitic al ocultismului și alchimiei. E figura centrală a ocultismului, o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Hermes poate este scribul zeilor, zeul Thoth din mitologia egipteană; poate fi apropiat de Hermes al grecilor care, între altele, era mesagerul zeilor din Olimp și a fost asimilat și zeului Mercur al romanilor. Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thoth.

Caduceul era purtat și de vechii zei egipteni Anubis și uneori de zeița Isis, de zeul grec Hermes și de zeul roman Mercur, de zeul fenician Baal, de zeița sumeriană Ishtar și de alți zei și zeițe, inclusiv de zeul Osiris (toiagul lui Osiris devenit, peste timp, datorită grecilor, toiagul lui Hermes Trismegistos). În creștinism a devenit și un atribut al Sofiei (Înțelepciunea lui Dumnezeu)

Există multe interpretări ale acestui simbol

Caduceul ar fi simbolul cheii care deschide poarta dintre lumină și întuneric, bine și rău, viață și moarte.

Caduceu = kērúkeion, transliterație din limba greacă, „toiagul heraldului”.

Caduceul reprezintă hermetismul, un sistem de legi care guvernează Universul întreg și se manifestă în cele trei sfere: materială, mentală, spirituală.

Aripile caduceului simbolizează capacitatea de a depăși orice limite (sunt simbolul spiritului), tija reprezintă dominarea forțelor naturii, cei doi șerpi simbolizează laturile opuse în dualism, care, în final, trebuie să se unească, șerpii personificând „contrariile”: bine-rău, foc-apă, unire-separare, spirit-materie, minte-trup etc. Aceste aripi ar simboliza cele două structuri cerebrale „legate” de corpus callosum (în creier nu există o structură mai puternică ce leagă cele doua emisfere: stânga și dreapta).

Sfera din vârful caduceului simbolizează „ochiul spiritual” (aflat în centrul creierului) - care e glanda pineală. Versiunea originală a caduceului are între cele două aripi un con de pin stilizat și reprezenta Ochiul lui Horus.

Caduceul face referire la echilibrul omului „trezit spiritual”.

Se spune că lumea are un centru și un ax

Ideea de centru simbolizată de soare este punctul de plecare pentru o întreagă sinteză ideologică. Reprezentarea geometrică a centrului este punctul din mijlocul cercului care l-a generat. Reprezentarea geografică a centrului în diferite tradiții îi atribuie situări evocatoare: Tărâm Sfânt, Tărâm al nemuririi, Palatul interior, sălaș al Aleșilor sau poate fi o grădină, precum Paradisul, un oraș, precum Ierusalimul ceresc, o peșteră - Agartha, o insulă, precum Atlantida și tot așa.

Cercul este dezvoltarea centrului sub aspectul sau dinamic, iar pătratul îl reprezintă sub aspectul static - cercul simbolizează cerul, pătratul simbolizează pământul. Cele două linii perpendiculare trasate de diametrele unui cerc sau de axele unui pătrat formează o cruce, simbolul geometric cel mai general. În plan orizontal crucea reprezintă extinderea omului în toate direcțiile individualității sale. În sens vertical leagă treptele ierarhice ale stadiilor superioare spre care el poate să tindă. 

Axul central ce unește aceste stadii de la cer la pământ este reprezentat printr-un număr mare de simboluri: copacul, muntele (care simbolizează în același timp și centrul și axul universului), lancea, coloana, toiagul, stâlpul cosmic, scara, treptele, obeliscul, clopotnița, săgeata, piramida, frânghia, lanțul, firul și altele. Cea mai răspândită variantă a centrului axial este copacul, căruia civilizațiile preelenice i-au consacrat un cult.

Bastonul, dintre toate simbolurile axei este, poate, cel mai general și mai bogat în descendență. Începând cu bâta ciobanului, cu toiagul pelerinului și până la bastonul de mareșal, acesta conferă autoritate și demnitate. Mai este toiagul brahmanic cu spirala dublă ce amintește de caduceul lui Hermes, în jurul căruia se încolăcesc, în sensuri opuse, doi șerpi care reprezintă echilibrul polarizat de două curente cosmice.

(Semne, simboluri și mituri, de Luc Benoist)

Acest „ax al lumii” poate fi parcurs în cele două sensuri opuse, din Cer spre Pământ și invers - e locul unde se mișcă zeii intermediari, deci caduceul este purtat de toți mesagerii ca semn al păcii și al protecției. Poziționarea simetrică a celor doi șerpi și a celor două aripi e o dovadă a echilibrului forțelor opuse și a dezvoltării armonioase atât a nivelurilor inferioare (materiale), cât și superioare (spirituale).

Caduceul lui Hermes (sau toiagul lui Osiris) reprezintă hermetismul care este un sistem de legi ce guvernează întregul Univers și se manifestă în cele trei sfere: materială, mentală și spirituală. Aceste legi sunt esența filozofiei hermetice, sunt “Legea a tot ce este”, Legea lui Unu.

Rugăminte. Vă rog să mă anunțați în cazul în care imaginile nu sunt vizibile. Am salvat imaginile în format webp (extensia .webp în loc de .jpg, .png sau altele). E un format pe care îl recunosc 90% dintre motoarele de căutare (afirmă cei care se pricep) și e util pentru că „economisește” spațiu (imaginile fiind comprimate) și viteza de încărcare a paginilor web crește (zic tot cei care se pricep). Mulțumesc.

Floriile şi Flora, zeiţa florilor

Duminica Floriilor marcheaza inceputul Saptamanii Patimilor, dar traditia precrestina atribuie acestei zile semnificatia renasterii naturii.

Sarbatoarea de Florii se suprapune (un fel de a zice) festivalului de celebrare a zeitei romane a florilor, primaverii si fertilitatii: Flora, al carei nume deriva din latinescul Floris, cu sensul de floare.. La romani, festivalul (Floralia) se desfasura intre 27 aprilie si 3 mai, ultima zi fiind dedicata luptelor intre gladiatori.

Desi a fost o zeita minora, una dintre multele zeite ale fertilitatii, fiind asociata cu florile care infloresc, cu primavara si-a castigat statutul de protectoare a culturilor (dar si a tineretii) iar romanii o cinsteau cu fast, impodobindu-si casele si templele cu flori in timpul festivalului, iar imaginea ei era gravata pe monede. Era reprezentata ca o femeie frumoasa purtand o coroana de flori. Ovidiu a mentionat-o si el: “Zeita apare, incununata cu ghirlande din o mie de flori”.

Flora avea o sora geamana: Fauna, zeita vietuitoarelor din regnul animal. 

Pentru prima data Flora a fost onorata in Roma, prin construirea unui templu dedicat ei, conform “Cartilor Sibiline” (o colectie de profetii ale unui oracol din Cumae), urmand a fi ridicate in total sapte.

Sibilele erau femei (tinere sau varstnice) care traiau preponderent in stare de transa si care aveau un statut aproape sacru in societatea romana dar si in cea greaca, fiind preotese, profetese si pastratoare a tainelor.

Un alt templu se afla langa Circus Maximus – cu ocazia dedicarii acestui templu a fost instituita sarbatoarea Floralia (sau Ludi Florales).

Peste timp, creştinii au suprapus acestei sarbatori – in duminica ce precede Paştele – sarbatoarea Intrarii lui Isus in Ierusalim, Floriile. La semnificatia veche, de reinviere a naturii, cand infloresc florile, salcia si pomii fructiferi, s-au adaugat functii si semnificatii noi, legate de cultul stramosilor (pomeni, curatirea mormintelor si cimitirelor, infigerea in morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor mortilor in actele de divinatie s.a.).

Duminica de Florii se mai numeste Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. In Evul Mediu, era denumita duminica aspirantilor sau a candidatilor (persoanele nebotezate se duceau la episcop si cereau botezul) ori duminica gratierilor, deoarece conducatorii acordau gratieri pentru condamnati.

Traditii si superstitii de Florii

Floriile imbina semnificatia evenimentului biblic cu traditii populare care isi trag radacinile din antichitatea traco-pontica.

Salcia este una dintre plantele “centrale” in aceste traditii si superstitii.

Ramurile de salcie se duc la biserica in aceasta zi, pentru a fi sfintite, apoi se pun la tocurile usilor, la ferestre, la streasina, la intrarea in grajd, pe icoane (acestea se folosesc ca leac peste an) si chiar pe morminte. Se crede ca ramura de salcie sfintita aduce liniste si prosperitate in camine. Sunt atinsi cu ele copiii, sa creasca mari si frumosi.

Ramura de salcie simbolizeaza innoirea, primavara, renasterea naturii. Se planteaza rasaduri si se infige in pamant un manunchi de mâţisori, menit sa aduca ocrotirea plantelor. Se spune ca ramurile de salcie vindeca animalele bolnave si aduc o recolta mai bogata.

Apicultorii din Bucovina obisnuiesc sa atinga stupii cu ramuri de salcie, pentru sanatatea stupului si belsug de miere. In alte zone salcia are rolul de a imprastia norii de grindina si de a tamadui afectiuni precum durerea de spate (ramurile de salcie se leaga in jurul mijlocului), fiind pastrate peste an in scopul tratarii afectiunilor. Se crede ca cel care inghite trei matisori intregi in ziua de Florii nu va suferi de dureri in gat tot anul.

In alte zone, in ziua de Florii mărţişorul primit cadou la 1 martie se agata intr-un maces sau intr-un pom inflorit, se aerisesc hainele si zestrea etc..

Ca sa se fereasca roadele de piatra, podgorenii leaga primavara vita de vie cu salcie de la Florii sau ingroapa un ou rosu din Vinerea Mare. 

In ziua de Florii nu se lucreaza, iar in toate casele de la sate se coc pâini din faina de grau impletite si ornate cu cruci, care se dau de pomană la saraci.

Se spune ca asa cum va fi vremea de Florii va fi si de Paşte.

In seara de Florii incep slujbele deniilor, care vor continua in Saptamana Patimilor. Deniile sunt slujbe de dimineata tinute seara. Aducand lumina diminetii in intunericul serii, ele au rolul de a-l pregati pe crestin sa treaca de la intunericul pacatului la lumina credintei.

De ce se mananca peşte in Duminica Floriilor

E a doua “dezlegare la peşte” din postul Paştelui (dupa cea din ziua Bunei Vestiri) deoarece se spune ca Isus ar fi cerut sa manance peşte.

Obiceiuri păgâne 

(le prezint aproape râzând, nu va fie cu suparare)

Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc si cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari, iar in Duminica de Florii se spalau cu aceasta apa pe cap, aruncand-o apoi la radacina unui pom fructifer, sperand ca in acest fel sa le creasca parul frumos si bogat. In alte zone oamenii nu isi spalau parul in aceasta zi pentru a nu albi ca pomii in floare.

Exista si credinta potrivit careia daca se aprind mâţişori si se afuma casa cu ei cand este furtuna caminul va fi ferit de fulgere (intre timp s-a inventat paratraznetul).

Sursa foto

Flora

http://deitchman.com/mcneillslides/units.php?unit=%20Roman%20Murals%20and%20Mosaics

Intrarea in Ierusalim

http://forumjesusseigneur.soforums.com/t3174-Liens-catholiques.htm