Ziua de Duminică

Duminica e femeie, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. Se povesteşte că Duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu Soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului.

Duminica, singura zi a săptămânii care poarta un nume creștin (Dies Dominica - Ziua Domnului), este dedicată Soarelui. În credințele și folclorul românesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor.

Adesea apare ca un râu care înconjoară Raiul, spre deosebire de Apa Sâmbetei, care inconjoară Iadul. În ziua de Duminică sunt interzise descântecele, cu excepția celor de dragoste și aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Vitele născute în această zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuită, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tânără, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare.

Duminica Floriilor (în a 6-a săptămână de post) și-a căpătat numele de la obiceiul de a duce la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite. Așezate la icoană sau în locurile de comunicare cu exteriorul (uși sau ferestre), ele aveau rolul de a-i proteja pe cei ai casei de duhurile rele.

Această sărbătoare s-a suprapus peste alta, de origine romană. Cu mii de ani în urmă romanii celebrau o divinitate feminină, protectoarea vegetației, zeița Flora, iar sărbătoarea se numea Floralia.

Tradiția populară a păstrat numele sărbătorii, transformându-1 foarte puțin. O serie de ritualuri și credințe, păstrate până astăzi și desfășurate în duminica de dinaintea Paștilor, se află în strânsă legătură cu esența vechii sărbători a romanilor: renașterea naturii, în special a vegetației.

Dintre toate plantele care se împlinesc în aprilie, salcia este cea care are cele mai accentuate valențe magice și protectoare.

O legendă populară povestește cum Maica Domnului, grăbindu-se să ajungă în locul unde se afla fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Degeaba s-a rugat ea de toate plantele din jur s-o ajute să treacă apa. Nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei. Doar salcia și-a aplecat o creangă și a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulțumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Binecuvantate de preoți, puteau fi legate în jurul brâului, ferindu-i pe credincioși de durerile de spate. Ramurile de salcie se pun în jurul stupilor și al pomilor fructiferi, ca să aiba rod. Tot cu crenguțele de salcie sunt atinși copiii ca să creasca mari și puternici. Și mâțișorii salciei au puteri magice. Sfințiți la biserică, pot fi înghițiți pentru a nu mai suferi de dureri de gât mult timp.

Prima săptămână din Postul Mare. Duminica Nucilor. Acestei duminici i se zice şi Tăiatul Nucilor. În această zi, se crestează în lung scoarţa nucilor încuiaţi, ca să crească nucile mai mari şi sa fie mai uşor de spart.

La 50 de zile după Paști, poporul român serbează, timp de trei zile sau o săptămână, Rusaliile. Aceasta este, alături de Paști, cea mai veche sărbătoare creștină. Duminica Cincizecimii (Dominica Pentecostes) sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. În această săptămână sacră, românii își cinstesc morții prin pomeni cu colivă, orez cu cireșe și colaci, prin ofrande aduse Rusaliilor, prin purificarea caselor cu usturoi și prin dansul magic al Călușarilor.

În ajun de Duminica Mare gospodarii (din Moldova) fac ordine prin case şi prin curţi, iar după apusul soarelui pun rămurele verzi de salcie, nuc şi tei la porţi, uşi şi ferestre. Împodobirea gospodăriilor cu verdeaţă simbolizează fertilitatea plantelor şi protejează casele de Rusalii. În mitologia populară Rusaliile sunt nişte fiinţe supranaturale ce iau minţile oamenilor (Călușarii sunt cei care pot salva omul căruia Ielele i-au luat mințile).

În unele sate flăcăii şi fetele organizează jocul sau hora de Duminica Mare.

Duminica sau ziua Soarelui. Ziua sărbătorii, în care se celebrează Creația. Predispune la energie, încredere și optimism. Chiar dacă e patronată de cea mai puternică stea, ziua are aspecte negative care atrag ghinionul pentru cei care comit excese și nu au discernământ.
Principalele trăsături ale persoanelor care sunt născute duminica sunt fermitatea și loialitatea.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica

Ziua de Sâmbătă

Sâmbătă e femeie, e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe astă lume. Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin.

Mai multe sâmbete de peste an au statut de sărbători: Sâmbăta Mare, Sâmbăta Morților, Sâmbăta lui Lazăr.

Sâmbăta Sântoaderului. Pericolele ating punctul maxim de intensitate în această zi. Sântoader, prin intermediul cailor săi, pedepsește pe toți cei care nu respectă cutumele instituite în viața satului de-a lungul timpului. Un fel de combinaţie între reprezentarea creştină, fastă, a Sf. Toader, şi elementele demonice care-i sunt atribuite (materializate în special de caii însoţitori), Sântoader este unul dintre sfinţii cei mai bine reprezentaţi ai calendarului popular. Nu este numai un model exemplar de comportament moral (minunile sfântului creştin), în virtutea căruia a fost învestit cu paza preceptelor comunitare: dacă vreo fată mare necinsteşte prin vreun lucru femeiesc nepotrivit ziua aceasta, atunci Sântoader îşi trimite caii. Cine se încumetă şi lucrează în ziua acestui sfânt va fi pedepsit cu amorţirea mâinilor, poate fi lovit sau omorât de Caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Bărbaţii se feresc să lucreze cu securea sau cuţitul, pentru a nu fi legaţi de Sântoaderi cu lanţurile de fier. Legarea se manifestă prin dureri reumatice în mâini, picioare şi la încheieturi.

În ciclul cosmic, Sf. Toader (Teodor) este unul dintre păzitorii Soarelui pe drumul pe care acesta îl face pe bolta cerească, un cavaler impasibil însoţit de o herghelie demonică.

Sf. Teodor se serbează ca cel dintâi comandant al oştirilor, pe steagul cărora era chipul său. Sâmbăta Sântoaderilor se serbează pentru minunile Sfântului Teodor. El a omorât un năprasnic şarpe, care îngrozise lumea. El a încălecat pe un cal alb şi a omorât un şarpe, care mânca în fiecare an câte un copil şi era să mănânce şi o fată de împărat. Venind rândul unei fete de împărat ca s-o mănânce şarpele, Sf. Toader a încălecat un cal alb, a găsit şarpele şi l-a omorât.

Începând din această zi se interzice lucrul pe câmp după lăsarea serii, căci noaptea este dată de la Dumnezeu pentru odihnă.

Nu se merge la pădure, nu se toarce și nu se sapă, pentru că s-ar atrage asupra gospodăriei și asupra satului toată furia animalelor sălbatice.

Se plămădesc colăcei, se împodobesc cu flori și se dau de pomană pentru sufletele celor morți.

Pentru sănătatea cailor, li se dă să mănânce pâine proaspăt scoasă din cuptor. Din coliva pregătită în această zi este bine a păstra o bucățică pentru a unge cu ea trunchiurile copacilor și pomii vor fi feriți de distrugerea produsă de insecte.

Ziua aceasta se mai numeşte şi Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare, Sâmbăta Cailor, Sâmbăta Sântoaderului şi Sâmbăta Ursului. Se zice că Sân-Toader îl ţine pe dracul de păr. Se începe purtatul colivei şi al prescurilor pentru morţi, şi a apei la case, pentru iertarea păcatelor celor morţi, căci morţilor cărora nu li se face aceste obicei stau cu ţărâna în gură pe Lumea Cealaltă.

În această zi nu se joacă, nu se petrece, nu se merge la şezătoare, căci altminteri vin caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Sântoader are un cal alb, pe care umblă mai ales în ziua lui, şi calul acela are un corn în frunte, e năzdrăvan şi nu mănâncă şi nu bea un an de zile nimic. În ziua de Sântoader, are voie să pască şi să bea. Dar el nu paşte iarbă, ci numai păr de fată mare, de la cea care lucrează în această zi.

Caii lui Sântoader sunt feciori frumoşi, făcuţi din feciorii care şi-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă şi copite, fiind încins cu lanţuri. Aceşti cai le încurcă holdele celor care lucrează în această zi. Sântoaderul se ţine şi pentru a ajuta la înmulţirea stupilor de albine.

De Sântoader, copiii se scaldă, şi în scăldătoare se pun pietricele şi flori de fân, ca să fie sănătoşi ca piatra şi drăgăstoşi ca florile. Gospodarii tund vitele în frunte, le retează cozile şi tund păr din capul copiilor şi le pun pe toate în sălcii lăstăroase, ca să se înmulţească precum salcia. De la Sântoader, răsare orice iarbă. La Sântoader, e bine să semeni ceapa, că va creşte mare.

Caii lui Sântoader se întrec cu caii oamenilor. În această zi se încură, adică se aleargă caii, în amintirea Cailor lui Sântoader, şi ca să nu le crape pielea vara, ca să fie iuţi şi sănătoşi precum caii lui Sântoader, cu care aleargă după Soare. Flăcăii încalecă pe cai şi se iau la întrecere.

Copiii se prind veri şi veruţe sau se fac fraţi de cruce. Fraţii de cruce sunt doi prieteni foarte buni, gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Fetele se prind surate. Legământul lor este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, chiar să fie moarte de om; un frate de cruce este socotit mai apropiat decât un frate bun; nimănui nu-şi spun fraţii de cruce sau suratele tainele lor. Copiii fraţilor de cruce sau ai suratelor nu se căsătoresc între ei, zicând că-i păcat.

Nedeiţa lui Ispas - prima zi de sâmbătă după Înălțare. Sărbătoarea nu se ţine pe toată durata zilei - unii o țin dimineața, alții după-masă și cât ține sărbătoarea n-au voie să muncească. Se crede că, bucuroşi de înălţarea lui Isus, îngerii fac nedeie în ceruri. Nerespectarea Nedeiţei lui Ispas se pedepseşte de către Dumnezeu prin trăsnet.

Sâmbăta, ziua puterii creatoare, răscumpărătoare și restauratoare. Sâmbăta, ultima zi a săptămânii, dedicată de romani zeului și planetei Saturn, este considerată de români nefastă pentru cei vii, fără noroc, cu trei ceasuri rele, dar favorabilă pentru spiritele morților, care primeau ofrande și erau invocate în timpul vrăjilor și practicilor magice. Vitele născute sâmbăta se numeau Sâmbotin sau Sâmbotina.

În astrologie se spune că este ziua izolării întru iluminare, o zi de rugăciune și de comunicare cu lumea de dincolo.

Sâmbăta sau ziua lui Saturn. Chiar dacă e patronată de cel mai morocănos zeu, ziua aduce noroc și reușită în activitățile care cer minuțiozitate, învîțare, autoanaliză și introspecție. Sâmbăta este favorabilă celor care stau în banca lor, sunt pioși și înțelegători.
Persoanele născute sâmbăta sunt puternice, optimiste și generoase.

Sâmbăta, ultima zi a săptămânii, dedicată planetei Saturn, este considerată de români nefastă pentru cei vii, fără noroc, cu trei ceasuri rele. In aceasta zi nu se mergea la peţit sau la logodit, nu se pleca la drumuri lungi, nu se începeau activitîţi importante. Sâmbăta era însa favorabilă pentru spiritele morţilor, care primeau ofrande, şi era invocată in timpul vrăjilor şi practicilor magice. Adesea ziua este asemuită cu un râu, apa Sâmbetei, care ar înconjura iadul sau ar lega lumea de aici de lumea de dincolo. Semnificaţia, in general nefavorabilă pentru oameni, este generată de locul zilei in cadrul săptămânii.

Timpul săptămânal de şapte zile care se scurge între două faze consecutive ale Lunii se naşte duminică, este tânăr luni, marţi şi miercuri, se împlineşte joi, mijlocul sau miezul săptămânii, după care îmbătrâneşte vineri şi moare sâmbătă. Vitele născute in această zi se numeau Sâmbotin sau Sâmbotina. Spre deosbire de surorile ei dedicate viilor şi numite sfinte (Sfânta Duminică, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi, Sfânta Vineri), sâmbăta este dedicată moşilor şi strămoşilor, adică mortilor, motiv pentru care se numeşte, in preajma marilor sărbători calendaristice, Moşi sau Sâmbăta Morţilor.

Sursele online:

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.

Ziua de Vineri

Vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate, e sora Duminicii şi stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte.

Sfânta Vineri, o adaptare locală a zeiței Venera este un personaj din mitologia românească, legat inițial de a șasea (astăzi a cincea) zi din săptămână. O altă tradiție ceva mai nouă asociază numele de Sfânta Vineri, Sfintei Parascheva.

Majoritatea istorisirilor populare românești o figurează ca o vădană, rea și năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le. Pentru că în viziunea populară, ziua începe din seara de dinainte, Sfânta Vineri bântuie casele începând de joi seară, cam de când începe preotul slujba vecerniei. Prima atestare a existenței acestui personaj este prezentă în scrierile arhiepiscopului Bandinus.

Divinitate duală din mitologia românească - un personaj sau confuz, sau avand doua ipostaze, sau reprezentând de fapt două personaje diametral opuse - unul benefic, altul malefic - confundate între ele în tradiția folclorică.

Ca divinitate nefastă, Sfânta Vineri e imaginată în chip de văduvă foarte bătrână uscățivă, rea și aducătoare de năpastă, asemănătoare cu Joimărița și cu Marțolea; se crede că pedepseste mai ales pe femeile care torc, pun oalele pe foc sau cântă vinerea, iar pe femeile leneșe le preface în nevăstuici; totusi, prezența ei poate fi evitată prin întoarcerea oalelor cu gura în jos, deoarece ea ar avea putere magică numai asupra veselei țărănești în poziție normală.

În ipostaza ei fastă, Sfânta Vineri este patroana ocrotitoare a animalelor sălbatice (reale și fabuloase), cărora le dă diferite însărcinări justițiare și posedă ea însăși, la curțile ei, o cățea de pază, cu trup de fier și dinți de oțel (numită uneori Leica-Boldeica); variantele principale nu precizează poziția în spațiu a reședinței (dar uneori se spune că împărăția Sfintei Vineri este o uriașă pustietate).

Circulația folclorică mai nouă prezintă totuși un singur mit, contopit din ambele variante și legat mai ales de tabuarea zilei de vineri.

Sfânta Vineri rămâne o divinitate justițiara în ambele ipostaze.

Sfânta Vineri (Sfânta Parascheva) e cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. E cinstită şi în Grecia, Bulgaria, Serbia. S-a născut în sec. XI, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara. Potrivit scripturilor, împărţea haine şi hrană săracilor, deşi era mustrată de părinţii săi. După moartea lor şi-a dăruit moştenirea săracilor şi s-a călugărit. În 1641, moaştele Cuvioasei au fost răscumpărate de domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Racla cu moaştele a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la mijlocul sec XIX, după ce biserica Trei Ierarhi a ars.

Vinerea a doua după Rusalii se ține de tunete, grindină și vifore; se serbează cu nelucrare. (Simeon Mangiuca, 1882).

Prima săptămână din Postul Mare. Vinerea Ierbii, numită şi Vinerea Sântoaderului, Vinerea Furnicilor sau Vinerea Omanului. Se urzesc pânzele. Se dă la vite sare descântată, ca să nu le facă Sântoaderii vreun rău. Vinerea Furnicilor se ţine pentru ca furnicile să nu mănânce rădăcinile porumbului şi ale altor plante, când sunt tinere.

Este ajunul Sântoaderilor, în care se desfăşoară cu preponderenţă practici apotropaice, în vederea atenuării impactului pe care prezenţa demonilor l-ar putea avea asupra colectivităţii. Păzitori prin excelenţă ai torsului, sancţionând încălcarea interdicţiilor impuse de acesta în perioada Postului şi în apropierea datei la care acesta se sista, Caii Sântoaderului ajung să pedepsească orice activitate desfăşurată în preziua marii sărbători.

Ducerea colivei Sântoaderilor la biserică, totdeauna vineri după începerea Păresimilor. Grâul din această colivă e bun de gustat contra frigurilor şi peste tot anul.

În ajunul Sântoaderului merg feciorii şi fetele pe deal, înainte de răsăritul Soarelui, după un fel de rădăcină, numită iarba-vântului, apoi după iederă şi popâlnic, pe care le sapă din pământ cu un cuţit. În locul lor pun pâine şi sare, ca să aibă leac. Rădăcina de iarba-vântului se păstrează, iar peste an, dacă e cineva bolnav, se afumă cu ea. Se face coliva de Sântoaderi. Grâul din această colivă e bun de gustat împotriva frigurilor şi pe tot timpul anul.

Proorocul Ilie paşte caii lui Sântoader într-o luncă unde iarba e până la brâu şi de aceea nu se arată mai mult pe pământ. Caii lui Sântoader sunt nişte cai cu statura oablă ca a omului, care, de la brâu în sus, sunt oameni, iar în jos sunt cai. Coada, ca să nu o vadă oamenii, o bagă în cizmă.

Vineri, ziua crucii. A cincea zi a săptămânii era dedicată de romani zeiței Venera și planetei Venus. Pentru romani, exceptând duminica, vinerea era cea mai importantă zi a săptămânii. Ca personificare a zilei ce-i poartă numele, Vinerea este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei. Este protectoarea femeilor căsătorite, pe care le ajută la naștere, căsătorește fetele și poartă de grijă animalelor sălbatice. Sfântă Vineri ar umbla îmbrăcată în alb sau negru și ar locui în munți (Argeș, Suceava), în păduri (Argeș, Buzău, Neamț, Tecuci), în pustiu (Neamț, lași), în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă. Era invocată în rugăciuni, vrăji și descântece pentru căsătoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor și a holdelor, pentru sănătate și respectată prin post sever. Unele zile de peste an erau celebrate ca sărbători (Vinerea Seacă, Vinerea Mare, Izvorul Tămăduirii, Vinerea Ciumei), altele formau cicluri de trei, nouă sau douăsprezece vineri cu diferite semnificații religioase și interdicții de muncă.

Este o zi de purificare spirituală și trupească prin post și rugăciune.

Vineri sau ziua lui Venus. Ziua zeiței frumuseții; pasiune, armonie, bine și sentiment de împlinire  răspândește ultima zi lucrătoare a săptămânii, chiar dacă aduce și superficialitate, risipă, vanitate, delăsare.
Persoanele născute într-o zi de vineri sunt carismatice, exercitând o puternică atracție asupra celor din jur. Intuitive și empatice, reușesc să treacă dincolo de aparențe.

Sursele online:

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica. 

Ziua de Joi

Joi e bărbat, si probabil de aceea se zice că din ouăle puse sub cloșcă în această zi a săptămânii vor iesi numai cucosei. E zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia Sfântului Neculai - cei care se nasc joia vor fi norocoși. E una dintre zilele bune, prielnice iubirii, în care e bine să speli icoana Maicii Domnului cu busuioc, apoi să te speli cu apa aceea și s-o arunci pe flori, pentru dragoste. Este ziua în care fetele își spală părul înainte de răsăritul Soarelui pentru a fi frumoase și iubite. Joi e bine întotdeauna să te piepteni, pentru dragoste; să scuturi, să grijești în casă, ca toti să te iubească; acea zi e a dragostei. (Elena Niculita-Voronca)

Joia e considerată zi benefică pentru începerea unui lucru nou, favorabilă logodnelor și chiar nunților. Din acest motiv unii etnologi au avansat ipoteza că în vechime această zi era considerată și respectată ca sărbătoare a săptămânii. În a doua zi de joi din Postul Crăciunului, calendarul popular sărbătorește pe Climata Vântul, divinita­te meteorologică răspunzătoare de vânturile periculoase. În satele din Bucovina se obișnuia să se pună în apă o crenguță de vișin și, în funcție de cum înflorea până în ziua de Crăciun, se citea soarta și norocul în anul următor.

Pentru că purta numele lui Jupiter, zeul roman al cerului și al trăsnetelor, țăranii au pus ziua sub protecția Sfintei Joi, apărătoarea recoltelor de ploile cele rele și au început să-și boteze vitele cu numele de Joiana, pentru a le feri de fulger. Între Paști și Rusalii femeile țineau joile oprite, adică nu munceau nouă joi ca să-și ferească recoltele de furtună, grindină și incendii. Unii spuneau despre Sfânta Joi că ar fi o fecioară frumoasă și neprihanită, alții că ar fi o femeie bătrână și binevoitoare, asemenea surorilor sale Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri și Sfânta Duminică, însă în toate poveștile aceasta apare drept protectoare a holdelor și a dragostei.

Joi, a patra zi din săptămână, era dedicată de romani zeului și planetei Jupiter. La români, joia este o personificare ce-i poarta numele: femeie sfântă (Dorohoi); fecioara frumoasă, care apără lumea de ploi mari și de grindină (lași, Tutova); o femeie sfântă și binevoitoare, soră cu Duminica, Vinerea și Miercurea etc. Joia ar locui printre nori, în ceruri (Constanța, lași, Olt), în păduri netăiate și păzite de fecioare (Tutova), de unde își manifestă puterea miraculoasă asupra holdelor, vitelor, bolilor etc. Zonal, joia era, în secolul al XIX-lea, respectată ca o zi de sărbătoare, în Maramureș și Bucovina erau interzise șezătorile, în schimb devenea slobodă pentru nunți și în general, pentru dragoste. Sărbătorile și obiceiurile calendaristice sprijină ipoteza că joia a funcționat în spațiul carpato-danubiano-pontic ca sărbătoare a săptămânii, dedicată cultului și odihnei, singură sau alături de duminică.

Mai multe zile de sărbătoare suprapuse, consacrate atât patronilor (Joimăriţa), cât şi dăunătorilor (jivine, furnici, ciori) şi, nu în ultimul rând, protecţiei animalelor.

În prima săptămână din Postul Mare se numește Joia Tuturor Jivinelor. Zilei i se mai spune şi Joia Iepelor, Joia Furnicilor, Joia Ciorilor, Joi-Mărica sau Vracii Ochilor, Joia Paparudelor sau a Caloianului. Nu se coase. În această zi câlţii trebuie să fie torşi, dacă vrei să ai cămaşă de Paşte. Cui nu scoate câlţii vine Joi-Mărica şi îi scoate ochii.

Joia Iepelor se ţine pentru ca să fete iepele mânji sănătoşi. Nu e bine ca femeile care au iepe să toarcă în curte, ci numai în casă. Pe cine nu se spală pe cap şi lucrează îl omoară iepele cu copitele. Care femeie însărcinată nu ţine Joia Iepelor va naşte în grele dureri. Nu se folosesc obiecte ascuțite, fiind pericol de înțepături atât pentru animale, cât și pentru oameni.

Joia Furnicilor e rea, căci ajung furnicile să-ţi mănânce din mână sau vin şi intră în legume. Nu se pomeneşte deloc de furnică, spre a nu veni în casă. Cine lucrează în această zi va avea furnicături la mâini. De la Joia Furnicii încep oamenii a semăna porumb. Se coc în cuptor turte și se ung cu unt, iar apoi copiii sunt trimiși să le lase în apropierea unui mușuroi de furnici. Această ofrandă ar trebui să le ajungă furnicilor un an întreg ca să nu se mai atingă de recoltele oamenilor.

Joile Mari. Sunt sărbători cu dată mobilă, fiecare zi de joi începând cu Joia Paştilor până în Joia Verde de după Rusalii. Joile Mari sunt exclusiv sărbători agrare, fiind interzisă doar lucrarea pământului pentru a feri gospodăria şi vitele de trăsnet iar semănăturile de grindină. Joia Verde este una dintre Joile Mari. Nu toată lumea ţine Joile Mari, momârlanii considerând că, dacă dai ceva de pomană, Dumnezeu te iartă că lucrezi.
Joia Mânioasă sau Joia Verde este una dintre cele mai înfricoșătoare zile de peste an: înverzește fețele celor care nu o respectă, e rea de mană, de grindină, de amețeli, de lovituri și de căzături, e rea pentru aducerea pruncilor pe lume, e rea de venin. Țăranii se tem de ea dar o și cinstesc, convinși fiind că, daca îi intră în grații, le păzește copiii de moarte și casa de strigoi. În această zi, dacă vrei să înalbești rufele pe iarbă sigur se vor înverzi, iar de spălat nici nu-i bine a pomeni. Nu e bine nici să lucrezi câmpul pentru că, mânioasă cume, a doua joi după Rusalii îți înverzește cărările de nu le mai afli niciodată. Iar dacă se mânie rău abate și grindina asupra semănăturilor tale.

Zilei de joi, ziua lui Jupiter ori a Marelui Benefic, cum i se spune în astrologie, i-a fost atribuită, chiar în mijlocul săptămânii, lui Jupiter datorită echilibrului pe care îl insuflă, armoniei în familie, cumpătarii în toate, dar insuflă și simțul critic dezvoltat, tradiționalist și conservator.
Este ziua încrederii, comunicării și relaționării în comunitate, dar și un timp foarte bun pentru valorificarea tuturor resurselor, talentelor, cunoștințelor și experienței.

Despre cei născuți în ziua de joi se spune că sunt extrem de afectuoși, dar tot atât de exigenți.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.

Ziua de Miercuri

Zilele sunt ca și niște făpturi, scria Ernest Bernea (n. 28.03.1905 - d. 14.11.1990, sociolog, etnograf, filozof).

Țăranii români credeau că zilele au sufletul lor, că înainte vreme mergeau pe Pământ. Se împart în zile femeie și zile bărbat, în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sărace.

Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului. Țăranul cinstea această zi prin post și înălțare spirituală. În tradiția bisericească, miercuri este o zi de post și jale, deoarece amintește de începutul patimilor lui Isus Hristos și de întristarea Maicii Domnului.

Miercurea se ține de Dânsele. Cine lucrează în această zi, face bube pe la încheieturi, capăta dureri și i se schimonosesc mâinile și trupul. Cine pune mâna pe sită, să cearnă, focul lui Dumnezeu pe capul ei. Și bube pe cap, albe ca tărâțele, și junghiuri prin cruce, și să n-aibă astâmpăr ca făina când o cerni…. Miercurea nu e bine să se spele pe cap, să se facă leșie, să se fiarbă cămăși, căci e rău de boli. Să nu coși înspre miercuri, ori să torci, că te îmbolnăvești. Nici la bulgari nu se coase și nu se toarce în această zi. Miercurea să nu iei ouăle din cuibar, că faci pecingine pe obraz.

Miercuri e ziua Maicii Domnului, și se postește în cinstea ei. Dacă mănânci de frupt, e rău de boli, de primejdii și de năpaste.

În tradițiile din unele zone ale Bucovinei se spune că într-o zi de miercuri s-a născut Soarele. În această zi nu e bine să începi pânza, pentru că într-o zi de miercuri s-ar fi urzit Pământul. Femeile nu torc miercurea, ba nici furca n-o lasă să stea în odaie, căci altfel vine Sereda (miercurea personificată) și toată noaptea hodorogește prin casă.

Sfânta Miercuri e văduvă, de aceea nu e bine să mergi în pețit de ziua ei și sunt interzise petrecerile și nunțile - dacă nu vrei să rămâi văduv de tânăr.

Miercuri e ziua cea mai bună pentru descântece și prepararea leacurilor băbești.

Dintre zilele lucrătoare, miercurea este considerată o zi curată și binefăcătoare, prielnică muncilor în afara casei (semănat, arat, cosit) - dar să nu o facă în Miercurea Strâmbă, pentru ca sunt pociți, li se strâmbă gura.

În poveștile populare românești Sfânta Miercuri apare ca o bătrână milostivă, cu înfățișare monahală, care păzește drumul, arată calea drumeților rătăciți și îngrijește animalele sălbatice, le apără și le ajută să-și procure hrana. Are puteri miraculoase și posedă un tezaur de obiecte miraculoase pe care le dăruiește oamenilor în situații speciale: o furcă de aur care toarce singură, mere de aur, perii care aruncate îndărăt se preschimbă în păduri etc.

În funcție de zonă, în tradiții se spune că Sfânta Miercuri locuiește în cer, în pustiu, în păduri, în chilii sau în palate mari.

Dacă apare în vis bolnavilor le spune cum să-și tămăduiască suferința. 

Mai multe miercuri de peste an au statut de sărbători: Miezul Păresimilor (sau Păreţilor este mijlocul/jumătatea Postului Mare, în miercurea celei de-a patra săptămâni din post), Miercurea Strâmba (sau Frumoasă - deși e o babă urâtă și rea care strâmbă oamenii și lemnele din pădure țăranii o alintau Frumoasa pentru a o îmbuna; prima miercuri din Postul Mare, dar se ține de mai multe ori în an). Se mai numeşte Lăsatul ăl Strâmb. Zice-se ca Miercurea Strâmbă ar fi o bătrână care-i strâmbă pe cei ce lucrează de ziua ei. Ca să-şi arate lumii puterea, a strâmbat şi lemnele din pădure. E rea de poceli. Pe cine păzeşte Miercurea Frumoasă îl va ajuta Sfânta Miercuri să treacă mai uşor prin vămi, ca să-i ajungă sufletul în Rai. Miercurea Frumoasă se ţine pentru că în această zi zboară morţii la Cer.

Prin unele locuri, Miercurea Frumoasă o ţin numai fetele, gătindu-se, pudrându-se, dând cu diferite substanţe pe faţă, ca să nu facă pete. Cui lucrează în această zi îi pocesc gura Ielele. Nu se lucrează, nu se face leşie, nu se spală rufe, nu se toarce, nu se urzeşte pânză, nu se descântă niciun descântec, decât de bubă neagră. Se ţine împotriva hoţilor, a orbirii şi a bubelor, în special împotriva râiei şi a lingorii.

Ca să i se îndrepte gura femeii căreia i s-a strâmbat, trebuie să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu ea la un pârâu din apropiere. Totodată, iau cu ele şi un război, pe care îl aşează pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori: I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc! După fiecare zicere, trage cu spata. După ce fiecare a rostit aceste vorbe de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde, încet-încet, gura bolnavei vine la loc.

A treia zi a săptămânii a fost dedicată de romani zeului și planetei Mercur. Ca personificare a zilei ce-i poartă numele, romanii o considerau o sfântă mai puțin importantă ca duminica și vinerea, dar mai însemnată decât lunea, marțea, joia și sâmbăta.

Fiind sub semnul zeului Mercur e o zi bună pentru activități comerciale, pentru călătorii și pentru asimilarea de informații. Pentru o călătorie reușita e bine să pornești la drum miercuri.

Patronată fiind de zeul comerțului și comunicațiilor se spune că miercuri aduce istețime, noroc și bani, putere și convingere, hărnicie. Dar și exces de rațiune, pedanterie, ranchiună, minciună, șmecherie și chiar escrocherie.
Despre persoanele născute într-o zi de miercuri se spune că sunt active și puternic ancorate în realitate, loiale, dar și intolerante.

Sursele online:

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.    

Ziua de Marți

Se spune ca Marţi e bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani.

Spre deosebire de ziua de sâmbăta, dedicată morților (postexistenței), de miercurea, joia, vinerea, duminica și lunea, zile ale viilor (dedicate existenței), românii au rezervat ziua de marți celor care se vor naște (preexistenței). Marțea și sâmbăta, zile ale săptămânii dedicate Lumii de dincolo (preexistenței și postexistenței) au trei ceasuri rele, spre deosebire de zilele lumii de aici, care pot avea numai unul singur.

Sub influența mitului biblic, oamenii credeau că în ziua de marți s-ar fi urzit lumea și pământul (Moldova Centrală, Gorj, Hunedoara). Se consideră o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fără noroc (Moldova Centrală), aducătoare de nenorociri în cele trei ceasuri rele (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefastă pentru începerea unor activități importante (aratul, semănatul, construirea unei case sau a unei fântâni etc.). Din aceste motive, în ziua de marți erau interzise nunțile, logodnele și mersul în pețit.

Ziua este patronată de două ciudate reprezentări mitice feminine: Marțolea și Marțiseara. În calendarul popular apar numeroase zile de marți cu statut de sărbători: Mătcălăul* (sau Ortăcia - o sărbătoare a copiilor), Marțea Vaselor, Marțea Ciorilor, Marțea Dracului, Marțea Strâmbă, Marțea Trăsnetului, Paparuda, Marțea Testelor. După Paști și uneori, după Rusalii, urmau cicluri de trei sau șase zile de marți "oprite" pentru unele activități economice, dar favorabile pentru altele.

Prima săptămână din Postul Mare se numește și Săptămâna Curată. Despre Marțea Morților  se povestește că este ziua în care sufletele celor plecați se aciuează lângă pragul ușii, dacă Rusitorii cad într-o zi de marți. Înainte de a merge la câmp, femeile mătură cu mare grijă casa și aștern după ușă o pânză albă, pentru ca sufletul mortului să aibă unde se odihni. Apare în Calendar și ca Marțea Trăsnetului și face pereche cu marțea precedentă, a Tunetului. Se mai numeşte şi Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, Marţea Sântoaderului, Marţea Ciorilor şi Marţea Furnicilor.

A treia mare zi a Lăsatului de Sec este ziua de marţi, a cărei concentrare de sacralitate este materializată în numeroase practici şi interdicţii. Este Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, când se închide practic orice portiţă către zilele precedente: acum se spală, pe alocuri, vasele de dulce. Marţea Încuiată (în a doua săptămână de post) se ţine pentru a nu se muri de încuietură.

Începe răstimpul Cailor lui Sântoader, marţi la amiază, şi ţine şapte opt sau nouă zile, adică până miercuri sau chiar joi la amiază din săptămâna viitoare, când vin caii cei şchiopi, care nu s-au putut ţine după cei sănătoşi.

Marţea de Trăsnet sau Marţea de Piatră se ţine împotriva gadinelor, a trăsnetelor şi a grindinei. Cine lucrează în această zi poate fi trăsnit când va îmbrăca lucrul ori haina făcută sau spurcată în această zi, iar ogoarele săpate în Marţea de Trăsnete vor fi bătute de piatră. Este considerată o zi deosebit de periculoasă, fiind numită și Marțea Sântoaderului. Începând din această zi, timp de nouă zile, se țin Caii lui Sântoader, divinități malefice. Despre ele se spune că sunt jumătate oameni și jumătate cai (au copite și cozi de cal) și îi pedepsesc amarnic pe cei care nu țin această sărbătoare.

Fiind şi Marţea Ciorilor, se ţine ca să nu scoată ciorile porumbul; de aceea, e bine ca femeile să se scoale de dimineaţă, să ia furca în brâu şi să toarcă un fir cu ochii închişi, zicând: Înnod gura ciorilor, a garoilor şi a toate lighioanelor care scot porumbul. Apoi iau firul şi îl leagă, cu ochii închişi, de fiarele coşului. Îl lasă până se pune porumbul; atunci îl iau din coş şi îl pun la coarnele plugului; după ce se isprăveşte semănatul, firul se aruncă. Unele femei fac nişte turte mici, menite ciorilor, şi le duc la hotare.

Pentru a contracara pericolelele acestei zile, se prepară fiertură de urzici, despre care se spune că întărește organismul.

Marți sau ziua lui Marte. Sub aripa orotitoare a zeului războiului, a doua zi din săptămână este favorabilă abordarilor tranșante, acțiunii directe, perseverenței și a luptei deschise. Dar e și ziua impulsivității, crizelor de orgoliu, nerăbdării.

Despre persoanele născute într-o zi de marți se spune că sunt caracterizate de un entuziasm debordant, susținut de un bagaj generos de energie pozitivă.

Nota

*) Mătcălăul e o fiinţă parte omenească şi parte îngerească, un tânăr frumos şi nemuritor, care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi. Mătcălăul e frate mai mic cu Paştele. (Simion Florea Marian)

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro; 

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica. 

Ziua de Luni

Se povesteşte că Luni e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ţine cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi.

Prima zi a săptămânii, dedicată Lunii, singurul satelit natural al Pamântului, este patronată de Sfinții Petru și Pavel (lași), sau de Arhanghelii Mihail și Gavriil (Neamț). Ca personaj mitologic, Sfânta Luni era invocată pentru vindecarea animalelor, mai ales a celor născute în ziua de luni și botezate Lunilă sau Lunaia. Pretutindeni, ziua de luni poartă noroc începerii activităților specifice industriei casnice, în special a acelora de durată, care nu puteau să fie încheiate într-o singură zi (țesutul, cusutul, sau brodatul iei sau cămășii). Se interzicea, în schimb, negoțul, datul pe datorie, împrumutul bunurilor materiale, mersul la pețit și înmormântarea morților. Lunea era timpul cel mai favorabil efectuării practicilor de medicină populară (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor și a turmelor de vite în ziua de luni se ținea post, uneori mai sever decât miercurea și vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova).

Prima zi a Săptămâni Mari are mai multe denumiri: Lunea Curată, Lunea Vaselor, Spolocania, Postul Negru, Lunea Păstorilor, Ciricul Păsărilor, Lunea Ciorilor, Lunea Păsărilor, Lunea Viermilor, Harmanul pentru Viermi, Ziua Forfecarilor, Tărbacul Câinilor.

Lunea curată, numită în insula Cipru şi Lunea Verde, este prima zi a Postului Mare în calendarul creştin ortodox. Este o zi cu dată mişcătoare, aşezată la începutul celei de-a şaptea săptămâni înainte de Paşti.

Apelativul de Lunea curată dată acestei zile evocă părăsirea tuturor obiceiurilor păcătoase, ca şi a mâncărurilor de dulce, cum este potrivit la începutul unei perioade de post.

Unele dintre gospodine mai respecta si astazi vechea metoda, considerata infailibila, prin care se poate acri borsul. Era tras de urechi omul cel mai ursuz din sat si, cu cat se infuria mai tare, cu atat se facea borsul mai acru.

Lunea curată este un dublu început: începutul pocăinţei pentru păcatele trecute, dar şi ziua părăsirii lor şi a întoarcerii spre Dumnezeu, motiv de a primi această zi şi ca pe o zi plină de bucurie şi speranţă.

În Banat de exemplu, prima zi de post se numește Spolocanie. Atunci oamenii se spală cu băutură la cârciuma satului de mâncarea de dulce pe care au consumat-o până acum, de carnea rămasă între dinți, carne care spurcă Postul. În trecut, la aceste petreceri cu băutură participau și femeile care veneau, de ochii lumii, cu furca de tors la brâu.

În alte părți ale tării, în ziua de Spolocanie vasele din care s-a mâncat până la Lăsata Secului se spălau cu leșie și se urcau în pod, unde se păstrau până la Crăciun.

Se spune că Spolocaniile sunt nişte fete frumoase, care merg înaintea Sântei Mării şi cer iertare pentru păcatele oamenilor făcute în Câşlegi. Dar după alţii, Spolocaniile sunt nişte babe răutăcioase, care îndeamnă numai la rele, chiar şi în posturi, dacă nu le iei în seamă când e ziua lor. Unii sunt de părere că Spolocaniile sunt nişte sfinte lăsate de Cel de Sus pentru petreceri. Ele se sărbătoresc în băuturi şi în cântări. Aceste sfinte le-au învăţat pe femei să cultive cânepa şi să facă din ea diferite lucruri. Dacă o femeie nu petrece cu altele în ziua de Spolocanii, cânepa ei nu va creşte mare. În această zi, oamenii se dau în scrânciob sau în comedii cu lanţuri, pentru a câştiga sănătate pentru tot anul. Pe alocuri, se dau în scrânciob cât ţine Postul Mare.

În Lunea Păstorilor mama care are unul sau mai mulţi copii păstori se scoală în dimineaţa acestei zile, face o turtă din făină de grâu sau de porumb, o coace şi o meneşte Sfintei Luni, ca aceasta să‑i păzească fiul, precum şi turmele, de lupi sau de alte animale sălbatice. Femeile nu lucrează nimic, mai ales la o cămaşă, să nu coasă sau să‑i încheie gura, căci, lucrând aşa ceva, lupii pot să‑i atace copilul sau turma, iar şoarecii mănâncă semănăturile din câmp la primăvară.

Zilei i se mai spune şi Lunea Viermilor, căci acum încep a mişca viermii. Femeile nu se piaptănă, nu cos, nu ridică nimic etc., ca viermii să nu le scormonească bucatele. I se mai spune şi Ziua Forfecarilor, fiind ţinută împotriva insectelor dăunătoare.

Anumite zile ale săptămânii, personificate, se răzbună dacă omul le necinstește, îndeletnicindu-se cu unele lucrări ce nu sunt îngăduite în acele zile. Astfel: lunea nu e bine să se spele rufe, căci unul de-al casei se va umple de buboaie. O credință veche și foarte răspândită la români spune că celui ce începe să postească regulat lunea Dumnezeu îi va lungi zilele. Nevestele care n-au copii și doresc să aibă, dacă postesc douăsprezece zile de luni în șir, cred că vor naște. Unii postesc pentru a fi feriți sau a se vindeca de boli.

Ca și astrul nopții, Luna, cosiderată esențială pentru bunul mers al treburilor pe Pământ, luni este o zi care predispune la instabilitate. E o zi romantică, aburii euforici ai zilei dinainte nu s-au risipit încă, și predispune la sensibilitate, timiditate și singuratate.
Despre omul născut lunea se credea că este urât, dar foarte sănătos și norocos.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii 
Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.      

O poveste a zilelor săptămânii

Babilonienii sunt primii care au numit zilele săptămânii după principalele planete pe care le zăreau pe atunci în fiecare noapte. Omagiau puterea zeului patron al planetei, care, drept răsplată pentru considerația acordată, își miluia supușii cu virtutea harurilor proprii, fie ele bune sau mai puțin bune.

În folclorul românesc zilele au sufletul lor, sunt făpturi care înainte umblau pe Pământ. Sunt zile bune și sunt zile rele, zile bogate și zile sărace, zile femeie și zile bărbat.

Numărul zilelor este stabilit încă din vechime, însa alegoria, conținutul și fabulația lor mitică sunt locale. Fiecare zi din săptămână e personificată printr-o sfântă bătrână : Sfânta Luni, Sfânta Marți, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi, Sfânta Vineri, Sfânta Sâmbătă și Sfânta Duminică. Legendele mitice ale fiecarei zile au supraviețuit alterate mai ales în basme și în Sinaxarul* creștin.

Oamenii pe cari i-a făcut Dumnezeu au început a face la copii și tot făceau în toată ziua câte unul; așa a vrut Dumnezeu ca să facă zilele. În ziua întâi a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marți, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, bărbat, apoi pe Vinerea, femeie, precum și pe Sâmbăta, ca să aibă oamenii sfinți zile. (Elena Niculiță-Voronca**).

Luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ține cheia de la cea dintâi poartă a cerului și, când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Marți e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi ceva și nici să pleci la drum; e ziua Sfântului Ilie și postul se ține pentru dușmani. Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului; Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Nicolae, iar Vineri e sora Duminicii și stă sub semnul Crucii dătătoare de viață, pentru care se și postește. Sâmbătă e tot fe­meie, însă e zi nefastă, bună doar pentru farmece, în care nu-i bine să începi ceva - nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin - pentru că e ziua morților, când cerul se deschide iar ei se uită să vadă dacă au primit ceva de pe astă lume. Duminica, zi solemnă, festivă, cea mai mare și mai frumoasă dintre toate, e ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei și a petrecerilor de tot felul; se povestește că umblă înveșmântată în alb, că locuiește într-un palat de aur, dincolo de apa Sâmbetei și că e verișoară primară cu Soarele, alții zic că ar fi mama Mântuitorului.

Poporul român acordă unor zile din an caractere faste sau nefaste. În calendarul superstițiilor se menționează zilele faste și nefaste, cu superstițiile și credințele referitoare la ele și cultul special ce trebuie să li se acorde. După cuvântul sau desinența adăugată la numele unei zile se poate distinge caracterul fast sau nefast al zilei. Marțea neagră e nefastă, Joia verde de asemeni - culoarea denotă natura zilei. Numele Marțolea și Joimărița denotă caracterul lor nefast, pentru că sunt dedicate unor semidivinități răufăcătoare.
Nefaste sunt și zilele care se țin pentru gadini (animale sălbatice): lupinii - zile ce se țin pentru apărarea de lupi, de Păstorul lupilor, un semizeu; ursinii - zile ce se țin pentru apărarea de urși (zilele lui Moș Martin); ciumarca - zile ce se țin pentru apărarea de ciumă. În Oltenia există un calendar al ciumercelor, care se țin eșalonate pe zile și săptămâni, după mersul epidemiilor ce au avut loc în satele oltenești; rusaliile - zile ce se țin pentru a nu fi oamenii pociți de rusalii, iele, dânsele, vântoasele etc, semidivinități care pot fi când faste când nefaste; sânzienele - zile propice farmacopeei medicale și erotice care culminează cu noaptea de sânziene, când zilele farmacopeei și erotismului farmacopeic dezleagă plantele; zilele de Paști și de Paștile blajinilor, cu ritualul și caracterul lor fast și bogat; zilele Babelor și ale Moșilor care sunt când faste, când nefaste, după cum le socotește omul că răspund la dorințele lui de a prevedea firea, caracterul sau intemperiile bune sau rele din anul în curs.

Note:

*) Sinaxar - carte religioasă care descrie viețile sfinților. Aceeași denumire este dată în biserica ortodoxă calendarului în care numele sfinților apar înregistrate după zilele anului.

**) Elena Niculiță-Voronca (05.05.1862, Barlad, Vaslui - 1939, Siret, Suceava); poetă, prozatoare şi folcloristă. Lucrarea Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică poate fi apreciată drept una dintre cele mai importante monografii regionale realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. E remarcabilă atât prin bogăţia şi diversitatea textelor cuprinse, cât şi prin preocuparea folcloristei de a surprinde spiritul poporului, precum şi limba lui, de a privi totul din perspectiva mitologiei poporului român, de a reproduce fidel oralitatea, adică de a nu omite ori a adăuga, chiar dacă i s-a părut ceva naiv în ceea ce spuneau cei pe care i-a ascultat.

Vezi si:

Luna noiembrie - traditii si superstitii; Luna august;
Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri,