Urmuz, autor de curând aflat

Căutam un scriitor, autor, poet etc. român care să se fi născut sau să fi decedat cândva în noiembrie. Și-am dat de Urmuz, scriitor, umorist, judecător, grefier, despre care sunt aproape sigură că n-am aflat până zilele acestea. Totuși, probabil ca oi fi citit numele în mic dicționar cu scriitori români (ediția 1978, Editura Științifică și Enciclopedică, București) dar nu mi-a atras atenția. Habar nu aveam că este atât de apreciat. Hm. Nici nu știam că există...! Oricum, literatura absurdului nu mă atrage în mod deosebit, dar am mai citit una-alta.

Pentru ca mi s-a părut amuzant ce a scris Urmuz am ales câteva citate pentru a înscrie postarea în jocul Citate favorite gazduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Urmuz este pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzau, născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș, primul dintre cei șapte copii ai familiei. (despre numele și pseudonimul lui scrie pe wikipedia). A visat să fie muzician, dar tatăl său, medic, l-a trimis la Medicină – îngrozit de disecția cadavrelor a pierdut anul – apoi s-a înscris la Drept, tot obligat de tatăl său, care-l dorea cărturar. Faci Dreptul, acolo poți studia serios… Cartea, știința e totul în viața omului. Și Urmuz a ajuns, fără voia lui, fără plăcere, un biet judecător stagiar, deși nu era omul care să se acomodeze mâzgălirii dosarelor sau acela care să facă dreptate și, mai ales, să pedepsească pe semenii lui (spunea Eliza, sora lui, de la care se știu cele mai multe despre viața lui Urmuz).

A făcut studii de drept și, după licența (1907), a fost judecător prin diferite localități din județele Argeș, Tulcea, Dâmbovița, Teleorman. În 1916 e mobilizat și face războiul în Moldova, unde se îmbolnăvește de febră recurentă (Boala lui Lyme). În armată a ajuns la gradul de locotenent.

Prietenii, dar mai ales sora lui, afirmau despre el ca era un om vesel, pus pe șotii. De exemplu, Urmuz a fost amuzat de crearea unei asociații de studenți naționaliști Vivat Dacia – se da drept membru al acesteia și sugerează celor care doreau sa adere ca tariful de admitere consta în capete de rață.

Sau: alături de colegul și prietenul sau din gimnaziu, George Ciprian (Gheorghe Pana Constantin), ieșeau pe străzi și acostau trecători încercând să-i convingă să-și prezinte documentele de identitate.

În alte situații, Urmuz intra la seminarii sau cursuri extrem de tradiționaliste, le câștiga încrederea profesorilor, spunându-le că trăiește în spirit naționalist, după care recita, în fața amfiteatrului plin, fabule fără sens, creații proprii, precum celebra sa fabulă Cronicari:

Cică niște cronicari / Duceau lipsă de șalvari. / Și-au rugat pe Rapaport / Să le dea un pașaport. / Rapaport cel drăgălaș / Juca un carambolaj, / Neștiind că-Aristotel / Nu văzuse ostropel. / “Galileu! O, Galileu! / Strigă el atunci mereu – / Nu mai trage de urechi / Ale tale ghete vechi.” / Galileu scoate-o sinteză / Din redingota franceză, / Și exclamă: ”Sarafoff, / Servește-te de cartof!”

Morala: Pelicanul sau babița.

Și multe altele a mai făcut, împreuna cu prietenii lui.

Un alt coleg, viitorul poet tradiționalist Vasile Voiculescu, l-a reamintit pe Urmuz ca fiind un tânăr genial, umorul sau fiind cerebral, mai greu de detectat și apreciat.

Una dintre surorile lui, Eliza (căsătorită Vorvoreanu), cu un an mai mică, spunea că Mitică (așa cum era numit în familie) este voios spiritual, descriindu-l ca fiind în mare parte nepretențios și introvertit, fascinat de descoperirile științifice și, din anii copilăriei, un cititor pasionat de cărțile science-fiction ale lui Jules Verne.

Satiriza pe cei lacomi, iubitori de mese copioase și de băuturi așa-zise alese. Mesele lui Urmuz erau frugale, nu îl ispitea costisitorul în materie de alimente, îmbrăcăminte etc. Parodia pe cei lipsiți de cultură, care, dându-și aere de savanți, stâlceau ideile, întortochind frazele în cuvinte pretențioase și neînțelese; parodia, mai ales, stilul romanelor publicate în foiletoanele ziarelor. Deși iubea pe om și-l respecta – fiind extrem de politicos de fire – râdea totuși de inconștiența celor care trăiesc imitând pe alții. Alcătuirea unor instituții, comportarea unor funcționari îi provocau râsul – povestea sora lui. 

(v. https://romanialibera.ro/sport/atletism/adevarata-viata-a-lui-urmuz-povestita-de-sora-scriitorului-358530/)

Pseudonimul i l-a ales Tudor Arghezi care, fascinat de Pagini bizare” (șapte schițe) i-a publicat două dintre texte în 1922, în două numere consecutive din Cugetul romanesc: Ismail și Turnavitu (în care e descrisa o lume ilogica, ireala) și Pîlnia și Stamate, antiproză intitulată ironic roman în patru părți, în care face o serie de calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor – oamenii nu coboară pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazata pe calcule și probabilități etc.

Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc și sonerie. În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține esența eternă a „lucrului în sine", un cățel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținând în mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuiește însă reținut că această cameră, vecinie pătrunsă de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu comunică cu exteriorul decât prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit și inutil...

&

Cât despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătând prin tubul de comunicație, mai privi o dată Kosmosul cu ironie și indulgență. Suindu-se apoi pentru totdeauna în căruciorul cu manivelă, luă direcția spre capătul misterios al canalului și, mișcând manivela cu o stăruință crescândă, aleargă și astăzi, nebun, micșorându-și mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrunde și dispărea în infinitul mic.

(din Pîlnia și Stamate).

*

Gayk nu are copii. A adoptat însă pe când era încă elev în gimnaziu pe o nepoată a sa, în momentul când aceasta lucra la gherghef. Nu s-a dat înapoi de la nici un sacrificiu pentru a-i da o educație aleasă – având grijă să-i trimită în fiecare zi, la institutul unde o internase, câte un chelner care să o roage din partea sa să se spele în fiecare sâmbătă pe cap și să-și formeze neapărat o cultură generală. (din Emil Gayk)

*

Și iarăși, cine dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, şi nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc? (din Puțină metafizică și astronomie)

Scria George Călinescu: 

Prin caracterul fantastic și ironic al operei sale, simplu joc estetic uneori, Urmuz este astăzi un precursor elogiat al literaturii absurdului.

Vasile Voiculescu, a afirmat la radio în 1932:

Despre scriitorul Urmuz se poate spune că e unic. Bun sau admirabil sunt epitete pentru literatura obișnuită. Creațiilor lui Urmuz nu li se potrivește decât calificativul unic… Uluitoarea lui apariție în literatura noastră a uimit pe toți și a zăpăcit pe cei mai mulți.

Numele lui a fost asociat de cele ale lui Alfred Jarry, Franz Kafka, Lewis Carroll, Edgar Allan Poe, Samuel Beckett, Joyce, Eugen Ionesco și alții.

A scris puțin. Scrierile lui sunt scurte dar dense, cunoscând gloria postum, și au avut o înrâurire destul de mare asupra literaturii românești de avangarda, contribuind și la lărgirea conștiinței estetice. Eugen Ionesco, explorând filonul literaturii absurdului, îl va considera pe Urmuz unul dintre precursorii tragediei limbajului.

Tudor Arghezi l-a lansat (1922), Sașa Pană l-a editat, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Lucian Boz l-au exaltat. O revista, a lui Geo Bogza, i-a purtat numele. Critici contamporani l-au situat în exegezele lor și în spiritul criticii noi (manierism, freudism, existentialism) în aria bogata a secolului XX.

Opera: Cronicari, Pîlnia și Stamate, Ismaïl și Turnavitu, Emil Gayk, Algazy și Grummer, Cotadi și Dragomir, După furtună, După furtună, Plecarea în străinătate, Puțină metafizică și astronomie, Fuchsiada.

Moartea lui Urmuz

Urmuz (îi plăcea să fie numit Urmuz-Demetru) s-a împușcat la 23 noiembrie 1923 – a fost găsit de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului, în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului. E înmormântat în cimitirul Bellu.

Criticul George Călinescu a afirmat că există o rațiune filosofică ce rezona teribil cu secolul său: el a vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis.

Unele surse susțin ca ar fi suferit de o boala incurabila, dar se știa ca era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv – în 1914 a scris un omagiu pentru revolvere, creditându-le cu o putere magică asupra creierului suicidar (potrivit istoricului literar Tom Sandqvist). Alte surse arata ca Urmuz teoretiza despre lipsa de sens și despre goliciunea vieții, punând aceste gânduri pe seama membrilor familiei în timpul înmormântării fratelui sau Constantin, în 1914.

Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de intelectul lui ascuțit, l-a dus la o concluzie naturală.

(mai multe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Urmuz)

Sașa Pană susține că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe "cretinii" și "profitorii" care au dominat scena literară a Bucureștiului și, hotărât să-și transforme personajul literar în "praf și pulbere" și-a asumat riscul de a-și distruge eul fizic. În revista unu din noiembrie 1930, acesta scria despre moartea lui Urmuz:

De acolo, noaptea – poate în clipa imaterială a orei 0 – s-a despicat: Demetrescu-Buzău s-a întors pentru diversul faptelor zilnice la ziare și în aceeași cafenea, iar Urmuz a rămas cenușă de stele.

* * * 

Cititor, trăiește poemul, cum ai trece cu valizele pline de nitroglicerină printr-o țară de foc.

Trei dintre textele lui pot fi citite la adresa de mai jos:

https://www.poezie.ro/index.php/author/0021403/Urmuz 

Conjuraţia imbecililor. Citate favorite

- Doctore, scapă-mă de ăsta! spune directorul unei închisori unui psihiatru despre un deţinut imposibil, Quentin, care vorbea atât de mult și fără şir incât reuşise să bage la infirmerie cinci deţinuţi, pentru că aceștia îl atacau ȋncercând să-l facă să tacă și el se apăra, scoţându-i din circulaţie un timp. Internează-l la azil!

- Nu pot! Azilul e pentru nebuni, nu pentru idioţi. Ar trebui să se construiască unul şi pentru idioţi, dar vă daţi seama ce mărime ar trebui să aibă construcţia…

Filmul “Tais-toi!” (2003, tradus în româneşte “Ciocu’ mic!”, cu Jean Reno și Gerard Depardieu) - la care am râs de la prima scenă și până la ultima și din care am citat dialogul de mai sus - mi-a amintit de cartea lui John Kennedy Toole: “Conjuraţia imbecililor” (Ed. Nemira, 1995, traducere de Lidia Ionescu), pentru care autorul a primit, postum, Premiul Pulitzer. Ignatius, personajul central, nu e idiot, cum e Quentin (G. Depardieu), unul dintre personajele filmului, dar tare seamănă cu unul.

Am râs citind romanul deși nu e tocmai de râs, dar îmi imaginam persoane din realitatea pe care o trăim: politicieni, polițai, funcționari publici, “patroni”…

Mi-a venit în minte cartea și-am zis să scriu un paragraf, dar nu mă hotăram pe care să-l scriu, pentru că sunt atât de bine “legate” între ele încât un singur fragment devine ceva fără cap și coadă… Așa că am deschis cartea la întâmplare - Ignatius, ca medievalist, credea în rota Fortunae, roata norocului, o concepție centrală în De Consolatione Philosophiae, lucrarea filosofică a lui Boetius, ce pusese bazele gândirii medievale - și unde-am pus degetul arătător de acolo am copiat.

Ignatius Rilley e un tip de vreo 30 de ani, masiv spre obez, care trăiește cu mama lui, din pensia ei și scrie - de vreo cinci ani - ceea ce numește el o “capodoperă”, un tip care nu are o părere tocmai bună despre oameni (critică spiritul decadent al societățîi contemporane) și nici despre muncă, și la muncă a fost trimis de un polițist care a fost pe cale de a-l aresta, bănuindu-l că e vreun atentator, pentru că o coardă de lăută ȋi atârna din punga-ambalaj; tot acest agent a sfătuit-o pe mama lui să-l trimită la muncă, să nu-l aresteze pentru vagabondaj. Fusese acum pus faţă în faţă cu perversitatea de a trebui să MEARGĂ SĂ MUNCEASCĂ - a scris el despre unul dintre personajele capodoperei la care muncea de cinci ani, după zece ani de facultate care o ruinaseră pe maică-sa.

Citate favorite, ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

Paragrafe din romanul Conjuratia imbecililor

În timp ce Dorian deschidea cătuşele cu o cheie pe care o luase de deasupra uşii, Ignatius spuse:

- Știi, cătuşele și lanţurile au în viaţa modernă o anumită funcție pe care n-au avut-o în vedere inventatorii lor, într-o epocă mai veche și mai simplă. Dacă aș fi un antreprenor de construit suburbii, aș face să se monteze cel puţin o pereche de lanţuri cu cătuşe pe pereţii fiecărei vile de cărămidă galbenă. Când locatarii s-ar sătura de televiziune și ping-pong, sau orice fac ei în micile lor case, ar putea să se lege pe unul pe altul în lanţuri pentru un timp. Toți ar fi încântaţi. Soţiile ar spune: “Soţul meu m-a pus în lanţuri noaptea trecută. A fost minunat! Soţul tău ţi-a făcut aşa în ultimul timp?” Și copiii s-ar grăbi să vină de la şcoală acasă, la mamele lor, care i-ar aștepta ca să-i pună în lanţuri. I-ar ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația frânată de televiziune și ar scădea în mod considerabil delincvenţa juvenilă. Când tatăl s-ar reîntoarce de la muncă, întreaga familie ar tăbărî pe el și l-ar lega pentru motivul că este destul de tâmpit să muncească ziua întreagă să-i întreţină. Rudele bătrâne și cicălitoare ar fi legate în lanţuri în garaj. Li s-ar dezlega mâinile doar o dată pe lună ca să poată semna cecurile de la asigurările sociale. Cătuşele şi lanţurile ar oferi tuturor o viaţă mai bună. Trebuie să comentez pe larg acest lucru în însemnările și notele mele.

- O, Doamne, suspină Dorian. Nu-ţi mai tace gura niciodată? […]

Ce au devenit toţi ceilalţi? Citate favorite

Socrate: Nimic nu ne poate seduce, nimic nu ne poate atrage; nimic nu face urechea noastră să se orienteze, privirea noastră să se fixeze; nimic nu este ales de noi in multitudinea lucrurilor şi nu face inegal sufletul nostru, fără să fi fost, într-un fel, preexistent in fiinţa noastră, fie aşteptat in secret de natura noastră. Tot ceea ce devenim, chiar pasager, a fost preparat. A existat in mine un arhitect pe care împrejurările n-au terminat să îl formeze.

Fedru: După ce cunoşti asta?

Socrate: După nu ştiu ce profundă intenţie de a construi care nelinişteşte surd gândirea mea.

Fedru: N-ai fost nimic asemănător când existam.

Socrate: Ţi-am spus că m-am născut mai mulţi şi că am murit unul singur. Copilul care se naşte este o mulţime nenumărată, pe care viaţa o reduce destul de iute la un singur individ, cel care se manifestă şi moare. O cantitate de Socrate s-a născut odată cu mine, de unde, puţin câte puţin, s-a detaşat Socratele sortit magistraţilor şi cucutei.

Fedru: Şi ce-au devenit toţi ceilalţi?

Socrate: Idei. Au rămas la starea de idei.

(scurt fragment din dialogul Eupalinos sau Arhitectul, de Paul Valéry, dintr-un fragment mai lung citit in cartea Paul Valéry şi modelul Leonardo, de Gabriela Negreanu, Ed Albatros, Bucureşti, 1978 - lucrare de debut). Cele două personaje, Socrate şi discipolul Fedru, se întâlnesc in regatul lui Hades şi fac o trecere in revistă a vieţii pe care au consumat-o in lumea de sus; între altele, se întreabă ce ar face dacă le-ar fi dată şansa de a o lua de la capăt.

Despre autorul dialogului

Ambroise Paul Toussaint Jules Valéry (30.10.1871-20.07.1945), poet francez, eseist, filosof, interesat de teatru - a scris o piesă în două părţi („Mon Faust”) - şi de altele: a scris un număr de “colocvii” şi “dialoguri” (Socrate şi medicul, Eupalinos sau arhitectul, Sufletul şi dansul, Dialogul arborelui, Ideea fixă).

A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură in 12 ani diferiţi.

Valéry dezvoltă teoria semnificaţiei multiple a poeziei:

Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greşală - care ar contrazice esenţa poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenţii reale şi unice a autorului.

Îl interesau şi arta, istoria, muzica, evenimentele curente; îi plăceau aforismele - in cele 257 de caiete de note, unde, vreme de 51 de ani şi-a închis, zi de zi tot sistemul de notaţii şi reflecţii care-i sunt proprii folosea întotdeauna formula aforistică. Ca exemple:

Omul poartă in sine tot ceea ce trebuie pentru a-l umili. Fapt de care Părinţii şi teologii au prea abuzat.

*

Nimic nu face un om mai redutabil, mai implacabil, mai… ca facultatea de a vedea lucrurile… aşa cum sunt.

*

Politeţea este indiferenţa organizată.

*

Cine eşti? Sunt ceea ce pot.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Despre autoarea lucrării Paul Valéry şi modelul Leonardo

Gabriela Negreanu (născută Vasilache; 06.07.1947-22.10.1995), poetă, eseistă, redactor.

Între anii 1970-1985 a fost redactor la Editura Albatros. În 1985 a fost înlăturată de la editură, mutată într-un post de funcţionară. După Decembrie 1989 a lucrat la redacţia Culturală a Televiziunii Române, realizatoare a emisiunii Logos şi ethos.

A scris poezii de la vârsta de 8 ani şi a activat în echipele de teatru ale şcolilor frecventate. Ca poetă, a debutat cu poezia Dunăre, în Luceafărul, 1983. S-a sinucis aruncându-se de de la etajul nouă al blocului in care locuia.

sursa foto Gabriela Negreanu: http://ilazu.blogspot.com/

Poetul pe pământ - Serghei Esenin

În livada zărilor, înalţii
Plopi îşi mişcă umerii de vânt.
Să priceapă totul pentru alţii,
E venit poetul pe pâmânt.
(din Poetul, de Serghei Esenin)

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut in 3 octombrie (21 septembrie pe stil vechi) 1895. E considerat a fi “poetul iubirii”. A iubit viaţa, a iubit Rusia şi a iubit femeile. Până la vârsta de 30 de ani a fost căsătorit de cinci ori şi a avut patru copii.

In toamna anului 1921 Isadora Duncan, dansatoarea de talie mondială, i-a cucerit inima şi in mai 1922 s-au căsătorit; împreună au călătorit prin Europa de Vest şi au locuit patru luni in S.U.A. Presa internaţională a consemnat aproape cu lux de amănunte despre relaţia tumultoasă a celor doi, despre beţiile lui şi scandaluri. Au sfârşit prin a se despărţi. La revenirea in Rusia, noul regim care jefuia şi împuşca oamenii în plină stradă nu-i era pe plac, şi-a scris pe tema. Poeziile lui nu au rămas fără ecou şi a intrat in atenţia autorităţlor.

Serghei Esenin şi-a trăit cei 30 de ani la intensitate maximă şi a ales momentul in care să părăsească viaţa. Unii spun că ar fi fost asasinat deoarece prezenta un pericol pentru noul regim din Rusia…

Cea de a 5-a soţie (o nepoata a scriitorului Lev Tolstoi) a încercat să îl ajute in acea perioadă de alcoolism şi rătăciri constante dar pentru că a suferit o criză mentală a fost spitalizat o lună.

In 27.12.1925, in camera unui hotel din Sankt Petersburg, şi-a tăiat venele şi - se zice - a scris un poem de adio cu propriul sânge iar mai apoi s-a spânzurat de ţevile de încălzire aflate pe tavanul camerei.

Sursa foto: https://ru.wikipedia.org/

Gerard de Nerval

Gérard de Nerval, avand numele adevarat Gérard Labrunie, s-a nascut la Paris, in 22 Mai 1808 si a murit in 26 Ianuarie 1855, la Paris. A fost poet, eseist, traducator, povestitor, publicist considerat unul dintre cei mai importanti poeti romantici.

Mama sa a murit cand el avea vreo doi ani si, afirma unii, Nerval incearca s-o descopere pe aceea care-l parasise atat de curand. Misterul feminin este in centrul unei creatii in care mama si iubita se confunda. O adoratie aproape mistica il face sa-si caute idolul in lumea literaturii si artei, a sensibilitatii si daruirii extreme.

Femeia care ii va rascoli simturile si sufletul, actrita Jenny Colon, insensibila la zbuciumul tanarului sau adorator se va casatori, iar un an mai tarziu moare, ceea ce produce lui Nerval prima criza de nebunie. Evadeaza in Orient unde va cauta cu disperare, in credintele si religiile locului, idolul, femeia care va imbina magic forta si puterea de daruire a zeitelor Isis, Venera, a Fecioarei Maria. Femeia orientului, acoperita de valuri si invaluita in mister ii cultiva iluzia regasirii unui ideal obsedant, acela al eternului feminin. Amestecul de popoare si de credinte religioase, il conduce spre sincretismul religios.

Cunoscutii il numeau “blandul Gerard”, pentru ca era de o sensibiliate si modestie legendare dar sunt si altii care-l numesc “poetul nebun”, pentru ca a avut cateva caderi psihice si a fost nevoit sa imbrace camasa de forta.

Talentul sau de traducator a fost dovedit cand a tradus “Faust”, a lui Goethe, dar e mai cunoscut pentru poemele sale si pentru povestiri. Fiicele focului este o colectie de povestiri din care Sylvie e cea mai cunoscuta. Aurélia e considerata cea mai bulversanta confesiune a lui Nerval. Naratorul plange la picioarele altarului bisericii Notre Dame de Lorette si la finalul plimbarii are o criza de delir: stelele care stralucesc pe fimament se sting in ochii sai precum lumanarile din biserica, dar el e constient ca se afla in Place de la Concorde. Vede un “soare negru intr-un cer pustiu si un glob rosu de sange” deasupra gradinilor Tuileries.

Viziunea asupra lumii trece la Nerval prin hermetism. O indica si concluzia din Aurelia:

Dar dupa cate mi se pare, evenimentele terestre erau legate de cele din lumea invizibila, print-unul din acele raporturi ciudate de care eu insumi nu-mi dau seama si pe care e mai usor sa-l arati decat sa-l definesti. […] Ce facusem? Tulburasem armonia universului magic de unde sufletul meu isi tragea certitudinea unei existente nemuritoare. Eram blestemat fiindca, incalcand lumea divina, dorisem sa dezvalui un mister redutabil.

Hermetismul, gnoza sau alchimia au pasionat numerosi poeti, intre care Shakespeare, Baudelaire, Rimbaud, Breton, Daumal, Artaud, Char si totusi niciodata secretul n-a fost atat de aproape si atat de departe ca in El Desdichado (Dezmostenitul)

Animalul de companie a lui Nerval

Animalul sau de companie era un homar numit Thibaut si pe care il plimba, legat cu o funda galbena, in gradinile publice. Intr-un articol despre viata lui Nerval Theophile Gautier nota:

De ce sa fie un homar mai ridicol decat un caine? …sau decat o pisica, sau o gazela, sau un leu, sau orice alt animal pe care cineva alege sa-l plimbe? Mie imi plac homarii. Sunt creaturi linistite si serioase. Cunosc secretele marii, nu latra si nu-si fac nevoile in public precum cainii. Si Goethe avea aversiune fata de caini, si nu era nebun.

Moartea lui Gerald de Nerval

La minus 18 grade cate erau in Paris in noaptea din 25 spre 26 Ianuarie (publicase prima parte a Fiicelor Focului), Nerval se plimba pentru ultima data prin orasul sau iubit. E gasit spanzurat cu un snur de grila unui gard din Rue de la Vieille Lanterne (strada care a fost distrusa in 1858 si se spune ca locul sinuciderii corespunde locului unde azi se afla cusca sufleorului din Theatre de la Ville, in Place du Chatelet). Cand a fost gasit mai respira inca dar nimeni nu a vrut sa taie latul inainte de sosirea comisarului de politie, care a mai putut desprinde din lat un cadavru cu palarie pe cap.

La 30 Ianuarie, in Catedrala Notre-Dame, Gerard de Nerval a beneficiat de slujba religioasa la insistentele medicului sau psihiatru (si prieten), Blanche, pe langa arhiepiscopul Parisului.

Nerval a visat la reconcilierea spiritului cu materia, a omului cu universul, a realitatii cu visul.

Resurse: wikipedia, rev. Romania literara, rev. Clipa, Maestrii ocultismului, de Andre Nataf

Sursa foto wikipedia

Altele:

Dezmostenitul

Scriitori care s-au sinucis

Albert Camus scrie, in Absurdul si sinuciderea:

O sinucidere are multe cauze si, in general, cele mai aparente nu sunt si cele mai eficace. Foarte putini oameni se sinucid (ipoteza nu e insa exclusa) fiindca asa au hotarat. Criza este aproape intotdeauna declansata de ceva incontrolabil. Jurnalele vorbesc adesea de “necazuri intime” sau de o “boala incurabila”. Sunt explicatii valabile. Dar ar trebui sa stim daca, in acea zi chiar, un prieten nu i-a vorbit pe un ton indiferent acelui deznadajduit. Vinovatul este, in acest caz, prietenul. Pentru ca indiferenta lui poate fi deajuns spre a precipita tot dezgustul si toate resentimentele aflate pana atunci in suspensie (traducerea: Irina Mavrodin)

***

Stefan Zweig este unul dintre marii scriitori ai lumii, citit, iubit si pretuit pe toate meridianele lumii pentru creatia sa literara, profunda prin continut si diversa ca genuri (poezie, proza, dramaturgie, eseistica, memorialistica).

Destinul sau - prin drama sa - ar putea constitui un subiect de roman. Destinul si fizionomia sa morala au fost determinate de o epoca zbuciumata de razboaie si de ideologii extremiste. Stefan Zweig, cu modestia creatorului constient de valoarea sa, ilustreaza incarcatura de destin a generatiei sale si recunoaste ca toate convulsiile sociale la care a fost prezent l-au afectat.

A scris, la un moment dat: toti armasarii dezlantuiti ai apocalipsului au trecut ca o vijelie prin viata mea. Poate de aceea si-a gasit refugiul - probabil singurul posibil - in scris. Ce ar fi putut face cand - scrie el - marile ideologii de masa au crescut si s-au extins sub ochii mei, fascismul in Italia, nationalism-socialismul in Germania, bolsevismul in Rusia si, inainte de toate, ciuma aceea blestemata, sovinismul, care a otravit tot ce avea mai bun cultura noastra europeana?

In Petropolis, un sat de munte de langa Rio de Janeiro (Brazilia), isi scrie ultimele lucrari, intre care si “Lumea de ieri” - care ar putea fi considerata cantecul sau de lebada; e unica sa carte de memorii, scrisa dupa despartirea de Europa si sub influenta ingrozitorului razboi mondial care transfigura batranul continent si in care erau implicati, fara voie, rude, prieteni sau simple cunostinte (Stefam Zwig suferea pentru acestia, pentru ca avea un cult al prieteniei).

La doua saptamani de la terminarea manuscrisului si expedierea lui la editura, Stefan Zweig se va sinucide, la 23 Februarie 1942, impreuna cu sotia sa. Scrisorile sale de adio explica gestul sau disperat:

De bunavoie si cu constiinta clara ma despart de aceasta lume, dupa ce lumea propriei mele limbi a apus pentru mine, iar patria mea spirituala, Europa, se autodistruge […]

Graitoare pentru starea sa psihica din acea vreme este si urmatoarea insemnare:

N-a existat nici o tara in care sa ne putem refugia, nici o liniste pe care sa o putem cumpara, totdeauna si peste tot ne prindea mana destinului si ne tragea inapoi in jocul sau nesatios.

(Tudor Nedelcea)

Din aceste motive consider ca Stefan Zweig este unul dintre acei putini sinucigasi care isi iau viata “fiindca asa au hotarat” - cum scrie Albert Camus. Iar cei care au pornit razboiul sunt vinovati pentru moartea lui fizica.

Alti scriitori, filosofi, poeti etc. care au ales sinuciderea

Intre ei:

Lucius Annaeus Seneca (n. cca. 4 i.H. - d. 65)

- filosof stoic roman, preceptor al imparatului Nero; manifesta omenie fata de sclavi si fata de gladiatori; in intelepciunea sa aveau incredere - si il consultau - filosofii, clericii, moralistii crestini.

- a fost obligat sa isi taie venele si a facut-o fara ezitare; sinuciderea sa a oferit un model celebru de stoicism in actiune;

Arbiter Gaius Petronius, pe numele sau real Titus Petronius Niger (cca. 27 - 66)

- om politic si scriitor latin, autor al romanului Satyricon - descrierea societatii romane din primul secol al erei noastre; Nero l-a numit “arbitrul elegantei”

- si el a fost obligat sa-si taie venele

Se poate spune despre acestia ca au fost condamnati la moarte, practic - au ales sinuciderea pentru a evita o moarte mai grea. Acest motiv pentru sinucidere poate fi inteles, as zice. Cat de teribil trebuie sa fie sa ajungi in situatia de a-ti alege modul in care vrei sa mori?

Ati vazut filmul “Frosen”? Nu e cine stie, dar imaginatia fiecaruia poate completa… lacunele.

Gerard de Nerval, pe numele sau adevarat Gerard Labrunie (n. 22 Mai 1808, Paris - d. 26 Ian 1855, Paris)

- poet si dramaturg francez;

- s-a spanzurat de un felinar pe o straduta parisiana

Pantazi Ghica (n. 15 Martie 1831, Bucuresti - 17 Iulie 1882, Bucuresti)

- gazetar, prozator si autor dramatic; fratele lui Ion Ghica

A fost indragostit de Wanda, prima femeie din viata lui si cand a pierdut-o a urmat o viata de desfrau. Apoi s-a indragostit de Ilinca Arnoteanu - care semana cu Wanda; o cere in casatorie dar aceasta moare de scarlatina. La 51 de ani, Pantazi, atins de depresie, moare inghitand un pumn de pastile.

Alexandru Odobescu (n. 23 Ian 1834, Bucuresti - d. 10 Nov 1895, Bucuresti)

- scriitor, arheolog, om politic

- a crezut, la 60 de ani, ca si-a intalnit sufletul pereche: o profesoara de geografie mai tanara decat el cu 30 de ani (Hortensia Racovita). Ii destainuie sotiei ca iubeste o alta femeie si aceasta, Alexandra, induiosata de suferintele sotului ii permite sa traiasca ultimele clipe de viata alaturi de Hortensia – doar ca profesoara il paraseste si, distrus sufkleteste, ia o supradoza de morfina.

Se sinucide in urma unor tragice evenimente de ordin familial si public.

Veronica Micle (n 22 Aprilie 1850, Nasaud - d. 4 Aug 1889, Varatec)

- poet, nuvelist, traducator

- a avut o relatie tumultoasa cu Mihai Eminescu;

- a baut arsenic (in noaptea de 3 spre 4 august) si a murit – se zice – la 50 de zile de la moartea lui Eminescu; se spune ca a fost un accident: fiind depresiva a luat medicamente in exces. Dar intr-o scrisoare data 1 August roaga o amica sa ii procure prin fratele ei, medic, inca o sticluta cu picaturi de arsenic pentru tratamentul anemiei fiicei ei mai mici.

Jack London (cu numele real John Griffith Chaney), n.12.01.1876, San Francisco-d. 22.11.1916, Glen Ellen, California;

- scriitor si jurnalist american, autor al unor romane precum ”Chemarea strabunilor” sau ”Colt alb”, Jack London era un personaj bizar, energic, intesat cu idei socialiste. Cand mama sa era insarcinata, a incercat sa se sinucida cu o supradoza de laudanum si tragandu-si un glont in cap, care insa a deviat. London ajunge sa fie un pirat, un cautator de comori si un revolutionar, nu rareori sustinand asasinatul politic sau genocidul, in functie de moment. Se crede ca era bipolar, iar deseori exagera cu alcoolul. Fiind dependent de morfina unii cred ca este posibil sa se fi omorat cu o supradoza de morfina.

A fost activist pentru bunastarea animalelor, aducand la cunostinta publicului cruzimea faţa de animale in cadrul circurilor.

Stefan Zweig (n 28 Nov 1881, Viena, Austria - d. 24 Febr. 1942, Petropolis, Brazilia

- romancier, dramaturg, jurnalist și biograf austriac

- s-a sinucis impreuna cu sotia sa Lotte.

Zweig scria:

Trecut de saizeci de ani, aş fi avut nevoie de energii noi, pentru a reîncepe cu totul viaţa mea. Şi puterile mele, în urma lungilor peregrinări de om fără patrie, au secătuit. Socot deci, că e mai bine să închei la timp, şi în picioare o viaţă pentru care truda spirituală era cea mai mare bucurie, iar libertatea personală era cel mai mare dintre bunuri pe acest pămînt....Spun adio tuturor prietenilor mei. Să le fie dat a vedea aurora după noaptea interminabilă. Eu, mai nerăbdător o iau înainte...“

(citat din Marturii despre ieri si azi, Eugen Relgis, ed Hasefer, 2011)

Virginia Woolf, numele real fiind Adeline Virginia Stephen (n. 25 Ian 1882, Londra - d. 28 Martie 1941)

- scriitor englez, eseist, editor

După terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between the Acts, Woolf a cazut victimă depresiei asemănătoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al doilea razboi mondial, distrugerea casei ei din Londra în timpul atacului prin surprindere, și primirea rece a biografiei sale de către un prieten - Roger Fly, au agravat starea ei într-atît încît nu a mai putut să lucreze.

Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea și-a îmbrăcat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre și a intrat în rîul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a înnecat

(wikipedia)

Demetru Dem. Demetrescu-Buzau (Urmuz), n. 18 martie 1883, Curtea de Arges - d. 23 noiembrie 1923, Bucuresti; scriitor, umorist, judecator, grefier.

Serghei Alexandrovici Esenin (n. 03 Oct 1895, regiunea Riazan, Rusia - d. 27 Dec 1925, Sankt Petersburg, Rusia)

- poet rus;

- cea de a 5-a sotie (o nepoata a scriitorului Lev Tolstoi) a incercat sa il ajute dar pentru ca a suferit o criza mentala a fost spitalizat o luna - cu doua zile inainte de externarea si-a taiat venele si a scris un poem de adio cu propriul snage iar mai apoi s-a spanzurat de tevile de incalzire aflate pe tavanul unei camere din hotelul “Anglia”, Sankt Petersburg.

Ernest Miller Hemingway (n. 21 Iulie 1899, Illinois, SUA - d. 02 Iulie 1961, Idaho, SUA)

Adevaratii curajosi nu lupta in duel. Cu asta se ocupa fricosii, ca sa-si dea importanta.

- a fost romancier, nuvelist, prozator, reporter de razboi (in cele doua razboaie mondiale si in razboiul civil spaniol);

- laureat al Premiului Pulitzer in 1953 si laureat al Premiului Nobel pentru literatura, 1954 (Batranul si marea)

Suferea de probleme fizice (afectiuni ale ficatului cauzate de abuzul de alcool, arteroscleroza, afectiuni oculare), dar si de depresie si usoara paranoia.

Mary, sotia lui, a declarat presei ca Ernest a murit in timp ce isi curata pusca, iar aceasta s-a descarcat accidental. In final a recunoscut adevarul. (dar chiar putem fi siguri? Si despre Liviu Rebreanu se presupune ca s-ar fi sinucis)

Ilarie Voronca - pe numele sau adevarat Eduard Marcus (n. 31 Dec 1903, Braila - d. 8 Aprilie 1946, Paris)

- poet roman de origine evreiasca naturalizat francez in 1938;

- s-a sinucis din cauza unei actrite cunoscute la Paris. Iubirea neimpartasita l-a impins sa-si puna streangul de gat

A murit in perioada cand scria despre fericire: Manualul perfect al fericirii.

Luca Gherasim, pe numele sau adevarat Salman Locker (n. 23 Iulie 1913, Bucuresti - d. 9 Febr 1994, Paris)

- teoretician al suprarealismului si poet roman de origine evreiasca;

- a locuit in Franta timp de 40 de ani, fara acte; in 1994 a fost evacuat din apartament pe motiv de “curatenie generala” si a ales sa moara, la varsta de 80 de ani, aruncandu-se in Sena; in biletul de adio a scris:

In aceasta lume, poetii n-au ce cauta!

Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) (n. 23 Nov 1920, Cernauti, Bucovina - d. 20 Aprilie 1970, Paris)

- poet, eseist de limba germana, traducator - a tradus din limba germana in limba romana povestirile lui Franz Kafka) (evreu originar din Romania, din 1955 cetatean francez)

- s-a aruncat in Sena.

Hunter Thompson (18.07.1933, Louisville, Kentucky - d. 20.02.2005), fondatorul jurnalismului Gonzo, gen de jurnalism in reporterii se implica in publicatiile lor pana ce devin personaje centrale ale acestora. Si-a caştigat faima datorita cartii ”Fear and Loathing in Las Vegas”, a avut o viata personala tumultoasa, consuma alcool in exces, dar si LSD, mescalina si cocaina, avea o deosebita pasiune pentru arme si o antipatie deosebita pentru guvern. Nesabuinta il aduce in pragul mortii, mai ales prin aventurile sale cu Hell’s Angels (un club de motociclisti), dar acestia, cand isi dau seama de intentiile sale sinucigase, il indeparteaza. Ultimii ani si-i petrece la o ferma din Colorado, iar moartea survine in urma unei rani provocate cu o arma de foc in 2005. Nota sa de adio suna astfel:

Gata cu jocurile. Gata cu bombele. Gata cu plimbarea. Gata cu distractia. Gata cu inotul. 67. Adica cu 17 peste 50. Cu 17 ani mai mult decat mi-as fi dorit. Plictiseala. Sunt mereu ţâfnos. Nu mai sunt amuzant pentru nimeni. Incepi sa devii lacom. Poarta-te ca la varsta ta. Relaxeaza-te - nu te va durea.

Sylvia Plath (n. 27.10.1933, Boston - d. 11.02.1963, Londra) - a scris poezii, romane, povestiri scurte; prima poezie i-a fost publicata la varsta de 8 ani. Suferea de o depresie teribila, in timpul facultatiila varsta de 21 de ani,la mormantul tatalui sau (care a murit cand ea avea 8 ani) a inghiti 50 de pastile de somnifer, dar a fost salvata; un psihiatru reuseste sa o scoata din starea de depresie profunda si isi poate termina studiile. Multe dintre aceste experiente le-a transformat in arta prin redactarea romanului semi-autobiografic ”The Bell Jar” (publicat sub pseudonimul Victoria Lucas, care nara despre experienta unui coleg care s-a sinucis). Are o noua tentativa de sinucidere, provocandu-si un accident de masinal isi paraseste sotul, pe care l-a prins inseland-o si locuia, impreuna cu cei doi copii macinati de boala intr-un apartament neincalzit. In zorii zilei de 11.02.1963 s-a sinucis dand drumul la gazele dela masina de gatit, in timp ce copiii dormeau in camera alaturata.

In anul 1981 a aparut volumul ”Collected Poems” si in 1982 i se acorda pentru acest volum Premiul Pulitzer.

John Kennedy Toole (17.12.1937 - 26.03.1969, New Orleans, Louisiana). Toata opera lui Toole este postuma. Profesor la Universitatea din Tulane, incearca sa-si publice romanul, ”A Confederacy of Dunces” (Conjuratia imbecililor) prin intermediul editurii Simon & Schuster. In ciuda promisiunii, subiectul manuscrisului nu este considerat suficient de interesant incat sa vada lumina tiparului. Respingerea are un efect devastator asupra scriitorului, care se ingrasa vazand cu ochii si isi pierde simtul umorului. Dupã o cearta cu mama sa, intreprinde o calatorie care culmineaza cu sinuciderea. In Blioxi, Mississippi, leaga un furtun de teava de eaapament a masinii si il trece prin fereastra, asfixiindu-se. Mult timp dupa aceea, mama sa il convinge pe romancierul Walker Percy sa citeasca ”A Confederacy of Dunces”. Percy este placut impresionat de imensul potential al manuscrisului si se foloseste de relatiile sale pentru a-l publica. Cartea, o capodopera a comicului, castiga Premiul Pulitzer pentru literatura in 1981.

Gabriela Negreanu (născută Vasilache; 06.07.1947 - 22.10.1995), poetă, eseistă, redactor.

David Foster Wallace (21.02.1962, Ithaca, New York - 12.09.2008, Claremont, California). Wallace se remarca prin romanul ”Infinite Jest”, un magnum opus masiv, de aproape jumatate de milion de cuvinte, incluzand detalii stufoase in notele de subsol. Profesorul universitar este adorat si de studenti, si de cititori, datorita modestiei si empatiei deosebite de care dadea dovada. Nu elaboreaza o opera foarte accesibila, dar perceptia sa acuta si intelegerea profunda au darul de a-i face pe cititori sa se simta mai putin singuri. Wallace a suferit de depresie toata viata, si a tinut-o in frau cu ajutorul medicamentelor. Dupa ce resimte efectele secundare ale antidepresivelor doreste sa renunte la medicamente, dar depresia ii revine si, in ciuda terapiei, nu mai poate suporta durerea. Se spanzura la 12 septembrie 2008. Romanul la care lucrase de ani buni, “The Pale King”, a fost publicat in anul 2011.

Fiecare carte scrisa este ca o sinucidere amanata, spunea Emil Cioran.

O, suflet al meu, nu nazui la viata nemuritoare, ci epuizeaza domeniul posibilului (Pindar, Pythica a III-a)

Sunt si scriitori care au incercat sa se sinucida.