Calendarul din ianuarie

În calendarul gregorian prima lună din an, ianuarie, are 31 de zile, fiind una dintre cele șapte luni care au 31 de zile. Luna începe cu aceeași zi din săptămână ca și octombrie într-un an de 365 de zile și ca lunile aprilie și iulie în an bisect.

Această lună a fost introdusă în calendarul roman în jurul anului 700 i.Hr. (până atunci anul avea zece luni). Denumirea în latină era Ianuarius, de la numele unui zeu roman, Ianus, zeitate cu două fețe: una îndreptată spre anul care se încheie și una spre anul care începe. În folclorul românesc luna ianuarie se numește Gerar. I.L.Caragiale scria despre ianuarie: Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei impaltonati.

Superstiții despre vreme în ianuarie

Dacă nu e ger și zăpadă în ianuarie va fi ger și va fi zăpadă în martie și aprilie; dacă e ger , vara va fi secetoasă și călduroasă, iar dacă e timp frumos va fi vară ploioasă; dacă e pământul neacoperit și suflă vânturi calde e semn rău; dacă e moină în ianuarie va fi primăvară răcoroasă și vară călduroasă; dacă e cald în ianuarie, în timpul anului nu e semn de mană.

Sărbători religioase mai importante

1 ianuarie. În prima zi din luna sunt două sărbători:

prima: Tăierea împrejur cea după trup a Domnului - Mântuitorul Hristos a primit aceasta pentru a împlini și desăvârși rânduiala Legii Vechi, astfel încât să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh, a inimii.

și a doua: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (Anul Nou) – Sfântul Vasile cel Mare a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredința lui Arie. A apărat cu toată puterea dreapta credință și a îndrăznit să mustre chiar în față pe împăratul Valens, căzut și el în erezia lui Arie. A întrecut în știință pe cei din timpul său și pe cei din vechime, căci învățase toată filozofia și toate științele din vremea aceea. Apoi, a fost sfințit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

A lovit în credințele ereticilor, a dat învățături și îndemnuri pentru buna întocmire a vieții de zi cu zi, a luminat tainele cele adânci ale făpturii, a învățat pe toți și-a ajutat pe săraci, pe bolnavi și pe bătrâni, în așezământul său vestit, numit Vasiliada.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Această zi a Sfântului Vasile este o zi cu rădăcini în marea sărbătoare a Crăciunului, fiind denumită și Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului. În tradiția populară, sfântul apare ca unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele.

Superstiții de Sfântul Vasile

Se spune că rugăciunile Sfântului Vasile scot duhurile rele și necurate din oameni.

Primul musafir care intră în casă e bine să fie bărbat; cum e musafirul așa va fi și anul gazdei: sărac sau bogat. Se zice că e bine să se bea mult vin în această zi – cât vin va bea omul în această zi atâta sânge va avea în obraz în timpul anului (prea mult vin strică – dar ce știu eu?)

E bine ca oamenii să fie îmbrăcați cu haine frumoase sau noi în ziua de Anul Nou pentru că acum toate se înnoiesc și astfel va merge din plin și omului, tot anul, având parte de sănătate, bucurie și noroc.

Copii merg cu sorcova de Sfântul Vasile și urează celor apropiați sănătate și putere de muncă și primesc în schimb dulciuri, fructe și colaci.

Dacă noaptea de Sfântul Vasile e „lină și senină” înseamnă că anul va fi unul bun.

Se zice că cel care atinge un miel în această zi va avea parte de noroc și bogăție.

5 ianuarie. Ajunul Bobotezei – pentru a fi sănătoși, norocoși, feriți de necazuri, unii oameni țin post negru și tot post negru țin fetele care speră să se mărite.

Preotul se duce prin gospodării cu Iordanul, sfințind casele și oamenii.

Tradiții și superstiții în Ajun de Bobotează

În această noapte se deschid cerurile – celui care vede acest lucru îi vor fi împlinite toate dorințele.

Se fac predicții meteorologice: dacă preotului îi scârțâie zăpada sub tălpi va fi an bogat și rodnic; în ce direcție va stropi preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă de acolo vor veni ploile peste an; dacă de dimineață e brumă pe pomi, vor fi poame multe și bune; dacă picură din streașină, va fi vară ploioasă.

Se ghicește viitorul, se fac farmece și descântece pentru dragoste – pentru a-și vedea ursitul, în vis, fetele luau de la preot o crenguță de busuioc și-l puneau noaptea sub pernă sau își legau de inelar, cu mătase roșie, un fir de busuioc sfințit; fata nemăritată care aluneca pe gheață în această zi urma să se mărite în anul acela.

Cine strănuta în ziua de ajun de Bobotează avea noroc tot anul.

Se zice că, din cauza gerului, în această noapte ouăle de corb crapă și ies puii, încercând să zboare.

6 ianuarie. Botezul Domnului (Boboteaza). Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a lui Isus, de proorocul Ioan Botezătorul.

După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Isus, iar Tatăl a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!".Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi- moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și prin acesta, lui Israel, ca Fiul lui Dumnezeu și ca Mesia.

Tradiții și superstiții de Bobotează

Preoții sfințesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau și își stropesc casele și vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac.

În localitățile așezate pe maluri de ape preotul aruncă o cruce în apa înghețată și tinerii se întrec să o aducă la mal – cel care va reuși va avea parte numai de bine; se spune că toți cei care se aruncă în apă în această zi vor fi feriți de toate bolile; când preotul aruncă în apă crucea se zice că dracii ies și fug pe câmp, dar numai lupii îi pot vedea. Dacă este frig se pregătește o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei și, la sfârșit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn.

Se mai practică afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote - tinerii merg pe la casele oamenilor și le colindă animalelor pentru sănătate și rod.

Creștinii trebuie să mănânce grâu fiert și să bea vin roșu, numai după ce au ținut post negru și după ce preotul le-a sfințit casa – are rol de curățire și îndepărtare a răului.

Cei necăsătoriți, dacă se împiedică și cad pe gheață în această zi e semn sigur că se vor căsători în acel an.

Nu e voie să spele rufele timp de 8 zile, pentru a nu spurca apele abia sfințite.

Dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine și pește.

Dacă e ger mare („gerul Bobotezei”) e semn de belșug pentru tot anul.

Boboteaza mai este denumită și Sărbătoarea Iordanului și este o sărbătoare dedicată purificării apelor și a naturii.

7 ianuarie. Două sărbători sunt și în această zi: una este Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar a doua este Crăciunul pe stil vechi.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul e protectorul pruncilor – îi ferește de rele și are grijă să nu moară nebotezați.

Pentru protecția împotriva bolilor în noul an se practică stropitul cu apă sau cu zăpadă.

În dimineața acestei zile fiecare om ar trebui stropit cu agheasmă, pentru a fi ferit de boli tot anul.

Un vechi obicei – numit Iordănitul – se referă la o petrecere a nevestelor – acestea se adună la una dintre ele acasă, aduc alimente și băutură, apoi petrec până dimineața („se iordănesc”).

Iordăneala este un obicei care mai poate fi întâlnit: mai mulți tineri se trezesc de dimineață, merg la biserică și iau agheasmă iar după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese din biserică, urându-i sănătate și fericire – „iordăniții” le oferă în schimb bani, cu care aceștia chefuiesc în noaptea de Sfântul Ioan.

Udatul „Ioanilor” e o tradiție întâlnită în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor celor cu prenumele Ioan/Ion etc. se pune un brad împodobit, iar „Ioanii” dau o petrecere cu lăutari. În Transilvania, „Ioanii” sunt purtați cu mare alai prin sat până la rău, unde sunt botezați sau purificați.

După Sfântul Ioan „se botează gerul” – frigul se înmoaie și începe să se facă mai cald.

Crăciunul pe stil vechi

„Pe stil vechi” se referă la calendarul Iulian, care e decalat cu 13 zile față de calendarul oficial (Gregorian).

În Banat, în Ajunul Crăciunului, se duce la biserică o buturugă de stejar, tăiată din pădure înainte de răsăritul soarelui (în chiar acea dimineața); buturuga e dusă de cel mai bătrân om din sat și sfințită de preot apoi, seara, se dă foc la buturugă și oamenii se strâng în jurul focului, cântă colinde, beau vin și țuică. Buturuga simbolizează credința în mai mulți zei vechi – zeul soarelui, al focului – dar și căldura pentru Pruncul Sfânt.

Tradiția spune că membrii familiei trebuie să mănânce pe jos, pe așternut de paie sau fân. Un alt obicei arată că, înainte de a se așeza la masă se leagă picioarele acesteia cu lanțuri – pentru alungarea relelor din casă și din ogradă. La masa de Crăciun nu trebuie să lipsească mâncăruri precum haladeț (piftie specială care se servește cu hrean, răcitură lipovenească), tăiței fierți în supă de pasăre (lapșă), sărmăluțe în foi de varză sau viță-de-vie, pește, cozonaci cu nucă sau colțunași cu brânză (vareniki), prăjitura tradițională din foi de aluat fraged, cu multă nucă, în care ascund o monedă – cine găsește bănuțul va fi sănătos și fericit tot anul.

Imediat după masă sosesc colindătorii, care cântă în casă în fața icoanei.

30 ianuarie. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol s-a iscat o mare dispută legată de cei trei ierarhi, oamenii întrebându-se care dintre ei este mai mare. După câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinți împreună – sfinții lucrează cu Dumnezeu și între ei. I-au spus atunci sfântului să le facă praznic tuturor în aceeași zi pentru că în fața lui Dumnezeu ei sunt egali și nu vor ca oamenii să se certe pentru deoarece și în viață și după moarte, scopul lor a fost și este să împace pe oameni, să aducă pace și unire în lume. Sfântul le-a ascultat sfatul și prăznuindu-i pe toți trei în aceeași s-au stins și disputele, lumea unindu-se pentru a-i sărbători împreună.

Tradiții și superstiții de sărbătoarea Trei Ierarhi

Se zice că în această zi se schimbă vremea – dacă streșinile curg va fi primăvară friguroasă; dacă e ger va fi vară călduroasă. Se spune că încolțește sub zăpadă grâul rămas neîncolțit de cu toamnă.

Tinerele fete se roagă să aibă o căsnicie fericită.

În această zi e bine a se dea de pomană o lumânare – pentru ca viața întreagă să fie plină de lumină. Se face colivă, se sfințește la biserică și se împarte oamenilor sărmani. Se fac și praznice de pomenire a celor morți.

Celui care va lucra în această zi îi va merge rău „în cele ale casei”.

Sărbători religioase care țin mai mult de tradiție

16 ianuarie. Sânpetrul Lupilor (Cinstirea lupului). Sărbătoarea este considerată „miezul iernii”, momentul în care începe să se înmoaie gerul și se fac pregătirile pentru muncile de primăvară.

O legendă spune că la începutul lumii câinii și lupii umblau împreună. Când diavolul a vrut să-i ațâțe împotriva lui Dumnezeu câinii au refuzat – de atunci, câinii au rămas ființele lui Dumnezeu și lupii ai diavolului.

Tradiții și superstiții de Sânpetrul Lupilor

Sărbătoarea se ține pentru ca lupul să nu facă pagubă în gospodării, iar oamenii să fie feriți de boli și arsuri.

Nu se coase, nu se pieptănă, nu se împrumută și nu se dă din casă. Femeile nu lucrează lână pentru ca lupii să nu le mănânce oile. Oamenii se feresc să numească lupul în această zi pentru a nu-l invoca; nu se scoate gunoiul sau cenușa din casă pentru ca lupii să nu se înmulțească.

Carne nu se mănâncă în această zi, ci plăcinte - cine nu mănâncă plăcinte se rătăcește în călătorii.

29.01 până în 31.01 (sau 25/29.01 - 02.02 în unele părți din țară): Filipii de iarnă.

Sărbătoarea e dedicată lupilor, și trebuie cinstită de cei care nu vor să aibă pagube din cauza lupilor. Sărbătoarea era ținută cu sfințenie de oamenii de la sate, mai ales de ciobani și de cei care aveau gospodării cu multe animale.

Tradiții și superstiții de Filipii de iarnă

Rufele trebuiau spălate cu apă clocotită, pentru că așa opăreau gura lupului. Femeile nu-și spălau părul în această zi, nici nu coseau și nici nu țeseau. Cei care ciopleau lemnul respectau și ei această sărbătoare, pentru a avea de lucru tot anul. Cine nu respecta Filipii avea recolta slabă, iar păsările lor ar fi fost atacate de răpitoare. La casele unde erau multe animale trebuia legată o secure sau un topor lângă coșul de fum pentru ca lupii să nu se apropie.

Despre vreme:

Dacă în perioada dedicată Filipilor de iarnă e lună plină anul va fi rodnic și bogat; dacă e ger și nu plouă sau ninge februarie va fi o lună umedă și ploioasă; dacă e senin atunci vara va fi frumoasă și câmpurile vor da rod bogat.

Zile dedicate național și internațional

1 ianuarie: Ziua mondială a păcii (Biserica catolică); Ziua mondială a familiei (ONU, din 1993); ♦ 3 ianuarie: Ziua somnului (amuzament); ♦ 5 ianuarie: Ziua păsărilor; ♦ 6 ianuarie: Ziua mondială a orfanilor din război; ♦ 7 ianuarie: Crăciunul în calendarul iulian; Ziua pietrelor vechi; ♦ 11 ianuarie: Ziua mondială a rezervațiilor naturale; ♦ 13 ianuarie: Ziua îndeplinirii visurilor; ♦ 14 ianuarie: Anul Nou în calendarul iulian; Ziua amenajării casei; ♦ 15 ianuarie: Ziua culturii naționale (comemorarea poetului Mihai Eminescu); ♦ 16 ianuarie: Ziua statului degeaba; ♦ 18 ianuarie: Ziua vocabularului; ♦ 19 ianuarie: Ziua mondială a religiei; ♦ 20 ianuarie: Ziua aprecierii veverițelor (din 2001); ♦ 23 ianuarie: Ziua scrisului de mână; ♦ 24 ianuarie: Ziua Principatelor Române (din 1895); Ziua complimentelor; ♦ 25 ianuarie: Ziua persoanelor rebele (opunerii față de ideile celorlalți); ♦ 26 ianuarie: Ziua internațională a vămilor; ♦ 27 ianuarie: Ziua comemorării victimelor Holocaustului (ONU, din 2005); ♦ 28 ianuarie: Ziua internațională de mobilizare împotriva războiului nuclear (din 1985); ♦ 29 ianuarie: Ziua puzzle-urilor; Ziua internațională a automobilului (din 1770); ♦ 30 ianuarie: Ziua internațională pentru non-violență în școală; ♦ 31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea” (mersul înapoi, îmbrăcării hainelor pe dos, a vorbitului/scrisului în sens invers etc.)

Trei sărbători într-o zi

La miezul nopții dintre 23 și 24 iunie cerurile se deschid și Sânzienele încep să danseze; se prind în horă și dau puteri tămăduitoare florilor și buruienilor. Tot în acest timp există un obicei numit „Făclia de Sânziene” - torța e confecționată din lemn de brad uscat în care se îndeasă rășină și surcele de molid; flăcăii se adună pe un deal și învârt făcliile dinspre răsărit spre apus. Când făcliile sunt pe cale să se stingă tinerii pleacă spre sat, înconjurând grădinile și înfigându-le în livezi și holde.

Ziua de Sânziene

În 24 iunie este Ziua Sânzienelor, o sărbătoare despre Soare, dragoste, poftă de viață. Nu se muncește în această zi; din bune cum sunt, Sânzienele pot fi și foarte rele cu cei care nu le cinstesc ziua - în fond, fac parte din familia Ielelor. Superstiția spune că vor fi vârtejuri, vijelii, grindină, florile vor rămâne fără parfum și plantele, în general, fără puterea de a vindeca dacă oamenii nu respectă Sânzienele de ziua lor.

Se mai spune că în această zi Soarele joacă pe cer și cine-l vede dansând va avea dureri de cap toată vara. Pentru sănătate și spor la muncă în câmp oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare.

Ziua de 24 iunie mai e numită și Amuțitul Cucului (nu e o sărbătoare „în sine”). Cucul e o pasăre migratoare care câtă aproximativ trei luni pe an, în perioada de împerechere și depunere a ouălor (în cuibul altor păsări). Cucul seamănă un pic cu uliul păsărar, ceea ce-l ajută să alunge păsările din cuibul în care vrea să-și depună ouăle. Asemănarea cu pasărea de pradă a dus la credința că după Sânziene cucul se transformă în uliu.

În folclor se spune că începe să cânte cucul în ziua de 25 martie, care e numită Ziua Cucului (Buna Vestire, în calendarul ortodox) și se oprește din cântat în ziua de 24 iunie, de Sânziene (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, în calendarul ortodox) adică, între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară, ceea ce face ca această pasăre care nu are colorit spectaculos, nu e pasăre cântătoare, nu-și face cuib, nu are grijă de pui să aibă, totuși o importanță mare în calendarul popular, ca simbol al primăverii, al norocului, al iubirii. E cântat în doine (de dor și jale, mai ales), apare în povestiri populare (antropomorfizat) și e considerat și mesagerul îndrăgostiților. Când cucul încetează să cânte înainte de Sânziene vara va fi una secetoasă. O altă superstiție spune că așa cum te prinde primul cântec al cucului așa o să-ți meargă tot anul - din acest motiv, înainte de Ziua Cucului, oamenii se veseleau, mâncau, se îmbrăcau frumos și aveau grijă să aibă bani în buzunar.

Sfântul Ioan Botezătorul

A doua sărbătoare din ziua de 24 iunie este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. De regulă, Biserica sărbătorește ziua morții sfinților, adică ziua nașterii lor pentru viața veșnică dar, uneori, e sărbătorită și ziua de naștere a sfântului - cum e cazul Sfântului Ioan Botezătorul, o naștere „peste fire” a lui Ioan, având în vedere că Elisabeta îl aduce pe lume la bătrânețe. În cărțile religioase sfântul e numit „Luceafărul” - pregătește nașterea „Soarelui”, Isus Hristos.

Biserica a închinat acestui sfânt șase sărbători: zămislirea - 23 septembrie, nașterea - 24 iunie, soborul lui - 7 ianuarie, tăierea capului - 29 august, prima și a doua aflare a capului lui - 24 februarie și a treia aflare a capului său - 25 mai.

Ziua Iei

A treia sărbătoare în 24 iunie este una de dată mai recentă: Ziua Iei. 

În anul 2013 a fost organizată pentru prima dată Ziua Universală a Iei, dar n-am fost prea atentă; știu că relativ repede a devenit un eveniment care se desfășoară în vreo 50 de state din lume. Se fac expoziții, târguri tradiționale; nu am participat la un astfel de eveniment. Probabil că se și cântă, se dansează; n-am idee, dar voi căuta informații.

Oricum, ia e recunoscută ca un simbol internațional al culturii române și a inspirat creatori de modă celebri. În trecut, pe bluză erau cusute însemne magice care aveau menirea să protejeze purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. E confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic și e împodobită cu broderii în motive populare românești în special la mâneci, pe piept și la gât (iile originale-vechi, mai ales, au și broderii din fir metalic), iar unele sunt împodobite cu mărgele sau paiete. Culorile în care sunt brodate bluzele sunt, de regulă, specifice zonei din care provine cel care o poartă dar, mai ales, țin de vârsta și de rangul social. O tânără, de exemplu, va purta culori vesele (roșu, auriu, galben), iar doamnele cu un statut social ridicat sau în zile de sărbătoare poartă bluze în culori mai sobre (maro, verde, argintiu,, violet închis, negru) și cu ornamente (mărgele sau paiete).

Unii istorici sunt de părere că ia fost purtată prima dată în perioada culturii Cucuteni (cca. 5500-2750 i.e.n.), una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Cultura Cucuteni era răspândită pe teritoriul de azi al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabiei.

Actualizare 25 iunie 2021

În 24 iunie, în lume, se sărbătorește Cat World Domination Day! Am aflat de aici:

https://cats-astrophic-events.blogspot.com/2021/06/cat-world-domination-day-and-feline.html

De Dragobete, una, alta

Iubirea este o slăbiciune instinctivă pe care am moștenit-o de la primul om. (Khalil Gibran)

*

Știiiiiu! Iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Așa e, dar să se știe: cuplul care vrea să-i dăinuie iubirea tot anul trebuie să se sărute în ziua de Dragobete. Hm. Oare, dacă se sărută tot anul, mai puțin în această zi, se va topi iubirea lor?

Îmi plac astfel de zile în care predomină roșul, rozul, floricelele și inimioarele, zâmbetele largi - e un fel de Crăciun altfel. Cine se poate bucura de astfel de sărbători să o facă. Pe lume sunt destui Grinch.

Oricum, în această zi bărbații trebuie să aibă grijă să nu se certe cu vreo femeie, să nu le supere pe femei pentru că vor avea parte de-o primăvară cu ghinion la tot pasul.

Dragobetele, în tradiția românească, era și zeul tinereții, veseliei, nu doar zeul iubirii. Altfel spus, azi se sărbătoresc și tinerețea și veselia. Daaaa! În ziua de Dragobete tinerii și tinerele n-au voie să plângă! Cine plânge azi va avea parte de supărări în lunile următoare.

O altă superstiție se referă la tinerele care dacă nu întâlneau în această zi o persoană de sex masculin erau lipsite tot anul de iubire. În unele zone de la sate se spunea că fetele care atingeau un bărbat dintr-un sat apropiat erau îndrăgostite tot timpul anului.

Ajunul zilei e ca și noaptea de Bobotează pentru cele care vor să-și afle ursitul: își pun sub pernă busuioc sfințit cu speranța că Dragobetele le va ajută să-și găsească perechea.

Separat de iubire, în această zi (în unele regiuni) se obișnuia să se scoată din pământ rădăcini de spânz, care erau folosite ca leac pentru unele boli.

Cusutul, țesutul, treburile grele pe lângă gospodărie nu sunt de bine. Doar curățenia e permisă deoarece e considerată ca aducătoare de spor și prospețime.

Ziua de Dragobete coincide cu sărbătoarea ortodoxă Întâia și A Doua Aflare Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul) a avut ca părinți doi oameni în vârstă: Elisabeta și Zaharia. Faptul că Elisabeta a dat naștere unui prunc a fost o minune, având în vedere vârsta ei. Pe prunc l-au numit Ioan, deși tradiția cerea să fie numit după tată, dar Elisabeta a ales numele (care i-a fost insuflat divin) și soțul ei a fost nevoit să accepte.

Ioan Botezătorul a propovăduit venirea lui Mesia și, între altele, a vorbit mult despre păcatul în care trăia Irod Antipa cu Irodiada, fosta soție a fratelui său; aceasta i-a cerut soțului (prin intermediul fiicei sale, Salomeea) să-i ofere capul Botezătorului. Dorința i-a fost îndeplinită (29 august). Trupul a fost luat de adepți și îngropat. Capul l-a îngropat în curtea palatului, în loc ascuns, știut numai de Ioana, femeia economului (administratorului) lui Irod, de teamă ca Ioan Botezătorul să nu învie și să vorbească din nou împotriva lor. Ioanei, părându-i rău de moartea proorocului, a luat capul, l-a pus într-un vas de lut și l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Timpul a trecut, s-a uitat de cap. Peste ani, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, s-a lepădat de lume și a plecat în Cetatea Ierusalimului unde a cumpărat, în muntele Eleonului, locul care cândva a fost satul lui Irod. Vrând să clădească o biserică mică din piatră a săpat temelia și a descoperit vasul în care era un cap - a înțeles al cui este și l-a îngropat la loc, de teama închinătorilor la idoli care stăpâneau atunci. A luat taina cu el în mormânt. Biserica s-a năruit în timp, devenind una cu pământul, iar capul a rămas acolo neștiut de nimeni. După vreo trei sute de ani, în vremea împăratului Constantin cel Mare, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape capul - aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac din păr de cămilă, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să care sacul. Pentru această stare de lenevire, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Acesta l-a dus acasă și l-a ținut la loc de cinste, și treburile lui mergeau din ce în ce mai bine, iar el știa că acest lucru se datorează capului sfântului. Când a simțit că sfârșitul îi e aproape a pus capul într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să deschidă racla numai când sfântul îi va porunci. De atunci, capul a trecut prin multe mâini până a ajuns la un monah nu prea credincios, numit Eustatie, care viețuia într-o peșteră de lângă cetatea Emesa, și la el veneau tot felul de bolnavi pentru a-i însănătoși; îi tămăduia cu harul capului, dar ascundea acest fapt, zicând că a lui este puterea. La un moment dat, monahul acesta a fost alungat; înainte de a pleca a îngropat capul în adâncul peșterii sperând să vină să-l ia mai târziu, dar n-a mai putut pentru că peștera a fost ocupată de niște monahi cinstiți, dar care nu știau ce se află în peștera lor. Au clădit în apropiere o mânăstire. În anul 452, tot în urma unui vis, capul a fost găsit de Marcel, arhimandritul acelei mânăstiri. (A Doua Aflare a Capului) După unele peripeții, a ajuns în altarul unei biserici, unde a rămas mulți ani, până a început lupta împotriva icoanelor și capul iar a fost ascuns în pământ, în vas de argint. A stat acolo, neștiut, până prin anul 850, în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil și al Teodorei, cei care au restabilit dreapta credință și care, tot prin „dumnezeiască arătare” au aflat capul, care a fost dus la Constantinopol de patriarhul Ignatie al Constantinopolului (A Treia Aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 25 mai). (v. doxologia.ro)

*

Superstiții: cine muncește azi are parte de pagubă în viitorul apropiat - păsările îi vor mânca porumbul vara. La sate, femeile leagă copiilor un șnur de arnici roșu cu alb ca să nu îi prindă soarele (oare la ce se referă?)

Dacă plouă în 24 februarie primăvara se va instala repede, iar vara va fi lungă și călduroasă; dacă ninge, iarna se va prelungi; dacă e cer senin (fără vreun fenomen meteo deosebit) recolta va fi bogată. Ziua de 24 februarie e începutul anului agricol.

Image by CANDICE CANDICE from Pixabay

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

La multi ani cu sanatate!

Ioan este nume iudaic: Iohanan prescurtare din Iehohanan si inseamna Dumnezeu s-a milostivit. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s.a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica din România.

In fiecare an, pe 7 ianuarie, se sarbatoreste Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care este cinstit cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. El a fost, probabil, nascut la Ain-Karim, la sud-vest de Ierusalim, dupa ce ingerul Gabriel (Gavriil) i-a spus lui Zaharia - in timp ce acesta slujea in Templul din Ierusalim - ca sotia lui va naste un copil, desi era o femeie in varsta. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gabriel, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Elisabeta, mama lui Ioan, era ruda cu Maria. Potrivit Scripturii, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul.

Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus.

A trait ca un pustnic in desertul din Iudeea pana aproximativ in anul 27 A.H. A inceput sa predice pe malul Iordanului la varsta de 30 de ani, in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. Menirea lui a fost de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!

Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El.

Ioan Botezatorul marturisea: Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu.

El a atras multimile, si cand Hristos a venit la el, Ioan L-a recunoscut ca Mesia si cand acesta l-a rugat sa-L boteze, Ioan a spus: Eu sunt cel care avea nevoie de botez de la tine. Cand Hristos a plecat sa predice in Galileea, Ioan a continuat sa predice in valea Iordanului.

Temandu-se de marea lui influenta asupra oamenilor, Irod Antipa, tetrarh al Galileei, a dat ordin sa fie arestat si inchis in cetatea Maherus de la Marea Moarta, atunci cand Ioan a denunțat casatoria lui cu Irodiada, sotia fratelui sau, Filip. Ioan a fost decapitat la cererea de Salomeei, fiica Irodiadei, care a cerut capul lui la instigarea mamei ei orbita de ura.

Ioan a inspirat multi dintre adeptii sai sa urmeze pe Hristos. Intre acestia au fost Andrei si Ioan, care au devenit apostoli in urma predicilor lui Ioan.

Ioan este prezentat in Noul Testament ca ultimul dintre profetii Vechiului Testament si precursorul lui Mesia.

Potrivit traditiei, Ioan a fost inmormantat in Samaria. Din relatarile istoricilor Rufinus si Teodoret, aflam ca mormantul sau a fost profanat in timpul imparatului Iulian Apostatul, in anul 362. Astfel, o parte din moaste a fost arsa, iar cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria. La 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele. Despre capul sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Astazi, capul sfantului se afla la Roma.

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Fapt divers

Nu este obligatoriu ca un crestin sa poarte un nume de sfant, chiar daca acesta este un lucru frumos si recomandabil. Primii crestini purtau nume pagane, pentru ca altele nici nu erau, iar unii purtau chiar nume de zeitati pagane: Dimitrie, Dionisie, Artemida, Afrodita, Diana, Mercur(ie) ş.a. La urma urmei, nu numele sfinteste omul, ci omul sfinteste numele prin viata, iar uneori si prin sangele sau! Si chiar daca crestinul nu poarta numele unui sfant, nu inseamna ca el nu are inger pazitor, care e cu totul altceva decat sfantul ocrotitor / patronul ceresc.

Mulţi preoti din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, inca refuza sa boteze copiii care nu poarta nume de sfinti, iar daca acestia au fost totusi botezati cu astfel de nume, preotii respectivi refuza sa pomeneasca orice nume care nu se gaseste in lista de sfinti publicata in fiecare an in Calendarul Bisericii Ruse. In Biserica Ortodoxa Româna, la acest capitol, situatia e mai buna numai ca, de multe ori, se cade in cealalta extrema, acceptandu-se orice nume, si aceasta nu pentru ca preotii români ar fi cu mult mai destupati la minte, ci pentru ca nu-i intereseaza cu ce nume boteaza, facand intru totul pe placul parintilor (platitori).

(sursa)

Nota:

Cuvantul sobor inseamna adunare de oameni, iar in cadrul liturgic exprima chemarea spre slujba cat si adunarea in jurul sfantului praznuit pentru ca acesta, prin rugaciunile sale, sa mijloceasca in fața lui Dumnezeu pentru noi.

Soborul are loc in general dupa o mare sarbatoare si sunt pomeniti sfantul sau sfanta care s-a facut unealta lui Dumnezeu pentru implinirea planului Dumnezeiesc. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sarbatoare si pentru alti sfinţi precum Soborul Sf. Ioachim si Ana, Soborul Sf. Ioan Botezatorul sau Soborul Sf. Arhangheli.