Ia-ţi câinele cu tine la muncă

Ia-ţi câinele cu tine la muncă, sau pisica!

Poate că nu-mi venea ideea să scriu despre această zi dar citind paginile scrise de Carmen in “jurnalul de vacanţă” (Între vis şi realitate) despre zilele petrecute in Piombino, Italia, am aflat că oraşul Piombino s-a autoproclamat “protector al animalelor de companie”. Acolo, animalele de companie au acces in magazine, iar in supermarket cărucioarele sunt prevăzute cu un coş special pentru câini.

De sute de ani, câinele e cel mai bun prieten al omului şi, mult timp, om şi câine, au muncit împreună - in unele cazuri a rămas la fel: câinii care apără turmele şi ţin animalele laolaltă, câini care ne protejează proprietatea, câini care descoperă droguri, câini salvatori, câini care caută suprevieţuitori in urma unor dezastre… Probabil că nu mulţi ştiu câţi câini (dar şi alte animale de companie) au salvat viaţa proprietarilor lor simţind fum de la un incendiu, miros de gaz şi dând alarma, câţi câini au plecat să alerteze alţi oameni pentru a veni in ajutorul prietenilor umani căzuţi pe undeva in urma unui accident…

Azi, cainii sunt mai mult parteneri de joaca sau companie. Si cei mai multi raman singuri in casa ore in sir, mai ales in timpul cat prietenii lor umani sunt plecati la munca.

Ideea unei Zile internaţionale “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” e menită să aducă împreuna lucrătorii şi animalele lor de companie. Iniţiativa aparţine unei organizaţii care, între timp, s-a închis, dar a fost preluată, in 1999, de o altă organizatie, fondata de Patti Moran, in 1994: Pet Sitters International care azi are filiale in Statele Unite ale Americii, Canada dar şi in alte ţări. Organizaţia se ocupă şi cu educarea câinilor de companie, cu promovarea, susţinerea şi recunoaşterea beneficiilor excepţionale pe care le aduc animalele de companie. Este şi cea mai mare asociaţie educaţională din lume care se ocupă cu dresarea animalelor de companie numite utilitare.

Ideea “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” se desfăşoară într-o zi de vineri din luna iunie (nu am înţeles exact cum se alege ziua) - anul acesta este in 22 iunie.  Pentru prima dată, in 18 iunie 2018 s-a organizat şi ziua “Ia-ţi pisica la muncă” şi se doreşte extinderea şi pentru alte animale de companie.

Azi, nu poate fi considerată chiar o zi mondială, dar se tinde spre aceasta - in Statele Unite şi Canada, in special, sunt mii de companii care participă şi tot mai multe se înscriu pentru a “deschde porţile” animalelor de companie pentru că acest fapt este benefic şi pentru angajaţi, pentru că sunt mulţi cărora le plac animalele de companie dar care nu au şi într-o aşa zi se pot bucura la vederea lor şi - cine ştie? - poate se vor încumeta să îşi asume şi ei o astfel de responsabilitate. Cu o astfel de zi mai mulţi oameni vor putea înţelege legătura dintre om şi câine, dintre om şi animal, in general.

Vă las in compania unui câine la birou - video realizat de The Humane Society of the United States pentru ziua “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” din 26 iunie 2015.

vizualizare pe YT

https://www.youtube.com/watch?v=iLaJaCx3Ebc

Popas in pădure. Jocul cuvintelor

Presiune de nori încărcaţi de ploaie se simte asupra oraşului, cumva afectând proprietarii capetelor înfierbântate de soarele dogoritor de până atunci.

Alb, de efortul unei zile de muncă in care a avut parte numai de cifre, şi-a purtat paşii spre pădure, înaintând încet pe poteci abia vizibile. Prima picatură a simţit-o după ce s-a aşezat lângă un brad cu rădăcina înconjurată de frunzuliţe care păreau acoperite de rouă. Pe traseu nu mai era altă fiinţă, cel puţin nu una pe care să o vadă. Îi plăcea să se ştie aşa, departe de circuit. Asculta, liniştit, o poveste spusă de arborii ce şopteau sub picăturile, mari şi rare, de apă ce cădeau din cer. Avea totuşi o bănuială: că nu e singur.

Prima mea participare la Jocul celor 12 cuvinte, joc pe care îl găzduieşte Eddi. Pe blogul lui se află tabelul pentru înscriere.

Cele 12 cuvinte sunt: poveste, banuiala, presiune, padure, cifre, alb, ploaie, picatura, circuit, traseu, frunzulite, roua.

Modificarea codului de procedură penală - am băgat-o pe mânecă.

Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai… Vorba unora: România, raiul hoţilor, de când Camera Deputaţilor (forum decizional) a adoptat pe repede înainte proiectul de modificare a codului de procedură penală. Trei sute şi ceva de pagini “rezolvate” într-o oră!

Faptul că se urmăreşte şi modificarea codului penal (şi s-a urmărit încă de când cu celebra Ordonanţă 13) e una, dar codul de procedură penală e gata de trimis pentru promulgare preşedintelui. In mod cert, acesta o va trimite înapoi la Parlament şi - tot in mod cert - parlamentarii majoritari vor decide că-i perfect şi…. pace bună! Preşedintele ţării mai poate doar să sesizeze Curtea Constituţională care, de curând, a dat o decizie controversată cu privire la demiterea şefei DNA…

Faptul că prin aceste modificări s-a urmărit “scăparea” unor infractori politicieni e una, dar tragic este că aceşti indivizi care au tăiat microfonul politicienilor care se opuneau modificărilor şi au votat c-o viteză demnă de Speedy Gonzales (şeful comisiei a fost…. Florin Iordache - devenit celebru de când cu ordonaţa 13) au ales să nu le pese că o gaşcă întreagă de infractori de drept comun vor ieşi din puşcării sau… nu vor mai ajunge la închisoare!

Una dintre multele modificări se referă la actul de urmărire penală (faza in care, de exemplu, se cercetează dacă împotriva suspectului există suficiente probe ş.a.m.d.). Conform modificării actuale, victima sau martorul vor trebui să stea faţă in faţă cu agresorul (suspect sau inculpat). Ce zice Iordache când e întrebat de rostul acestei modificări? Dar dacă dăm posibilitatea celui care e acuzat să participe la audieri alături de victimă sau martor, care e problema? Până la urmă e prezumţia de nevinovăţie, să îi dăm dreptul de a participa, a declarat Florin Iordache pentru “Adevărul“. Presiunea, însă, rămâne. In aceste condiţii câti se vor mai încumeta să ajute la înfăptuirea justiţiei in calitate de martor şi câte victime vor mai avea curaj să depună plângere?

Tipul, Iordache, e clar, nu pricepe nimic din notiunea “prezumţia de nevinovăţie” - aceasta funcţionează perfect şi fără ca martorii şi/sau victimele să stea la aceeaşi masă cu suspecţii, de exemplu - vor sta când ajung la instanţă, unde e cazul. Şi mai zice insul că martorii care se simt amenintaţi pot solicita statutul de martor ameninţat sau protejat dacă… aduc probe temeinice (sau arată indicii temeinice) pentru ameninţare. Măi să fie?! Tot martorul şi victima trebuie să se lupte?

Altă modificare - una care împiedica cercetarea penală: dosarul se clasează dacă in termen de un an urmărirea penală pentru faptă nu se transformă in urmărire penală pe numele unei persoane (infracţiunea de omor, de exemplu, nu e prescriptibilă, dar ei vor să… claseze dosarul după un an - dispoziţii care se bat cap in cap şi încalcă nu doar dispoziţiile Constituţiei dar şi dispoziţiile legilor cu privire la drepturile omului). Ce înseamnă aceasta. De exemplu, un incendiu (cum a fost la “Colectiv”). S-a început urmărirea penală pentru faptă = incendiu (accident sau ce urma să se afle), dar nu s-a ştiut din prima clipă cine se face vinovat de cauzele care au dus la tragedie (conform modificării dosarul in cauza ar fi fost clasat). A durat foarte mult timp până să înceapă cercetarea la faţa locului, nefiind bani pentru a aduce utilaje care ar fi putut curăţa locul - pentru ca specialiştii să poată cerceta, in siguranţă, cauzele - şi fără a distruge eventuale probe. Apoi, durează destul de mult să afli cine răspundea de “siguranţa la incendii” de exemplu, dacă şi-a îndeplinit sau ba atribuţiile, cine - pe acest “fir” - ar mai putea fi răspunzător etc.. Sunt unele infracţiuni foarte greu de cercetat. Alte exemple in care infractorii ar putea scăpa: infracţiunile de spălare de bani, de trafic de droguri sau de persoane… in care sunt implicate reţele internaţionale, de cele mai multe ori. Organele de cercetare au luat cunoştinţă despre faptă, dar nu ştiu cine a săvârşit-o. Cum să rezolvi într-un an o cercetare de o asemenea amploare pentru a cerceta făptaşul, nu fapta. E posibil si probabil că la început găseşti peştisorii, apoi dai de rechini dar…  Aici intră in funcţiune o altă modificare ce împiedică ancheta penală (de fapt mai multe) - denunţul: peştişorul nu denunţă in primele şase luni (din cine ştie ce motive: frică, loialitate)… pace bună - rechinul scapă şi-şi vede de ale lui.

Următoarea modificare a codului de procedură penală se referă la interzicerea “comunicărilor publice” […] cu privire la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri (in cercetarea penală - adică, pe la începutul anchetei).

Politrucii s-au gândit, probabil, numai la anumite fapte, de care sunt acuzaţi unii politicieni (sau pentru care ar putea ajunge să fie cercetaţi) dar nu s-au gândit la un omor, de exemplu. Infracţiunea de omor este imprescriptibilă prin lege = se cercetează până când, eventual, va fi descoperit vinovatul; altfel spus, dosarul rămâne deschis. Conform aberaţiei amintite mai sus: dosarul se clasează după un an dacă nu a fost descoperit făptaşul pentru a fi cercetat, omorul rămâne cu “autor necunoscut” şi dosarul e clasat = închis. In plus, in cursul cercetării penale in cazul unui omor, organul de cercetare poate ca a aflat unele amănunte despre presupusul făptaş, despre ce maşina e posibil să fi condus etc. - fiind in faza aceasta a cercetării, prin modificarea absurdă, organul de cercetare nu mai poate comunica publicului aceste date, rugând pe cei care pot da amănunte să ia legătura cu un poliţist.

Şi preşedintele Camerei deputaţilor ar putea beneficia de una dintre modificări, să scape de condamnarea definitivă (cu suspendare) de doi ani închisoare. Nu mai intru in amănunte cu această modificare şi nici cu altele… dar chiar şi numai acestea de-ar fi in neregulă şi tot am băgat-o pe mânecă.

Judecătorii, procurorii, poliţiştii vor avea şi mai puţină putere in lupta cu infractorii.

Proiectul de modificare a codului de procedură penală, aşa cum e gata pentru promulgare, poate fi citit la "adresa" de mai jos, pe care trebuie să o copiaţi:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2018/pr373_18.pdf

Dacă această lege va fi publicată in Monitorul Oficial se poate spune că… am încurcat-o: suntem ca şi singuri in lupta cu infractori periculoşi (pentru că de modificări vor profita din plin şi acestia, nu doar politicienii cu musca pe căciulă).

Cum să nu zâmbeşti? Fleur and Color on Wednesday

Cum să nu zâmbeşti şi să nu simţi că îţi înfloreşte sufletul ☺ când vezi aceste minunate fiinţe? “Iubire frătească” (Izi, Alma, Toto). ©

Fotografia este de la Adriana, fata cu părul-noapte şi cu suflet mare. Mulţumesc, Adriana, pentru că îmi dai voie să “împrumut” unele fotografii ale tale. Am dat de poza de mai sus cu o zi sau două după ce, in drum spre piaţă, pe un trotuar, am văzut doi pisoi (un adult negru cu alb si un pui mai mult alb) tolaniţi la soare cam in aceeasi poziţie… Neavând aparat foto sau telefon care face fotografii… am rămas doar cu amintirea.

*

In balcon, o muşcată roz a înflorit… Nu ştiam că mama are şi muşcate cu flori rozali. Fotografia nu ilustrează prea bine frumuseţea plantei. Dintotdeauna mama a avut muşcate in balcon dar nu am fost prea interesată să aflu ce simbolizează planta… până azi.

Între altele, am aflat că muşcatele au şi proprietăţi terapeutice. Ce se spune despre ele: cele cu flori roşii sau albe alungă oboseala şi durerile de cap (dacă stai vreo 15 minute lângă o astfel de muşcata). O casă împodobită cu muşcate atrage o stare de spirit excelentă şi aduce noroc financiar. In Polonia, muşcatele sunt protectoare ale casei.

Teiul înfrunzit, verde şi aducător de umbră, e fix in faţa ferestrei unei camere - in fotografie nu se vede cum lumina puternică a soarelui creează un efect de “luminiţe strălucitoare” printre frunzele pomului - ca nişte bănuţi sclipitori. E ceea ce vedem când privim pe acea fereastă. ☺ Aici poposesc turturele-guguştiuc, vrăbii, coţofene, mierle şi chiar porumbei (aceştia îşi dispută cu turturelele boabele de grâu de pe marginea parapetului). Cum să nu zâmbeşti când vezi şi auzi aceste înaripate?

Particică a unui cartier dintr-un oraş de munte, într-o zi de mai, spre seară...

Şi… cum să nu zâmbeşti (şi) când dai de o căpşună ca cea de mai jos?

Ella e-n vacanţă, tabel (încă) nu este dar păstrez tradiţia Fleur and Color on Wednesday.
Până revine Ella tabelul este la Rux pe blog (Copilărim). Citiţi, vă rog, textul, pentru că scrie despre un cod care poate fi preluat şi postat pe pagină pentru ca tabelul să apară la toţi participanţii. 

Lentile in rame, pe masă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea săptămânii: ochelari de soare.

HAPPY WW!

Topîrceanu, despre proşti

Ce senzaţie stranie! :) Parcă urmăream la televizor (la talk-show-uri cu pretenţii), manifestate de fel şi fel de “plini de ei”, dar şi in "realitatea imediată" ideile din paragrafele selectate de prietena-japoneză pentru jocul “Citate favorite”: “Gravitate şi pedanterie”, de George Topîrceanu.

₪

Exemple:

Un eseist de mare talent amintea nu de mult, într-un frumos articol, observația curentă că omul prost are oroare de glumă, de ironie, de persiflaj.

*

Prostul are ambiția să fie luat în serios.

Mai cu seamă după ce a ajuns, ori i se pare numai c-a ajuns, în societate sau în stima contemporanilor, la o situație uzurpată prin şiretenie practică, prostul ține grozav să fie luat în serios.

₪

Mai mult aici:
prietena: gravitate şi pedanterie. ..: George Topîrceanu Pagini de proză-Gravitate şi pedanterie

Cum recunoastem dictatura

Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură. (Thomas Jefferson)

Dictatura este un regim politic in care societatea (poporul) nu mai dispune de mecanismele capabile să controleze puterea politică; in acest mod, poporul ajunge să fie condus forţat de o persoană, de un partid sau de un {alt) grup de oameni cu interese comune, interese care nu au legatură cu bunăstarea cetăţenilor unui stat, limitările constituţionale neexistând intr-un regim politic dictatorial.

Dictatura este o formă de conducere care poate să apară in orice sistem politic sau social; este o formă maximă de autoritarism. Dictatura este văzută de non-dictaturi ca fiind periculoasă și crudă din cauza modului în care dictatorii tind să-și trateze cetățenii. Pentru ca un stat să fie considerat că are un regim dictatorial trebuie ca acesta să fie condus de o singură persoană - sau de un grup restrâns de persoane - fără verificări şi control social asupra puterii.

Paşi care pot conduce spre dictatură: indiferenţa cetăţenilor, ineficienţa opoziţiei politice (şi nu numai) la hotărârile unui partid aflat la guvernare, modificarea legislaţiei astfel încât să fie avantajate unele persoane sau grupuri de persoane, diminuarea prerogativelor preşedintelui, centralizarea puterii (prin numirea unor persoane apropiate celor aflaţi la putere la conducerea instituţiilor esenţiale - cum ar fi Curtea de Conturi, Curtea Constituţională etc. in România), vehicularea ideilor că există un stat paralel sau că există forţe ostile “subterane”, corupţia instituţionalizată ş.a..

Există şi azi dictaturi. Între cele mai cunoscute (exceptând dictaturile islamice) sunt in Coreea de Nord, China, Cuba - in cazul ultimelor două există o împletire de dictatură clasică cu elemente ale economiei libere. In Rusia, după prăbuşirea URSS, s-a instaurat un fel de dictatură cosmetizată, înclinată, cumva, spre democraţie, fiind introdus pluralismul politic de tip european combinat cu marea corupţie instituţionalizată.

Dictaturile mor greu sau niciodată deoarece foarte mulţi oameni consideră că o “dictatură benevolentă” ar putea aduce beneficii societăţii prin împărţirea egală a bunurilor, in principal, şi toţi aceşti oameni sunt convinşi că intr-o astfel de dictatură vor avea, cu toţii, loc de muncă, vor fi construite autostrăzi, se va acţiona după principiile economice ale politicii de stânga şi vor fi respectate drepturile omului, nu va fi impusă cenzura ş.a.m.d. iar corupţia (o caracteristică a dictaturii) există oricum într-o democraţie slabă. Democraţia slabă este aceea in care poporul nu ia decizii in mod conştient, ci sub influenţa unor tehnici de manipulare din partea conducătorilor - o foarte valabilă tehnică de manipularea este promisiunea că poporului îi va fi mai bine dacă X ajunge la putere, promisiune care, cel mai adesea, nu se materializează pentru că nu există o bază reală. In mintea unora, într-o dictatură benevolentă scopul este dezvoltarea societăţii şi nu abuzul de putere.

Într-o dictatură sărăcia cunoaşte cote maxime deoarece conducătorii vor să ţină sub control populaţia prin alimente, medicamente, ajutoare sociale etc. - o populaţie dependentă de ajutoare de stat este uşor de influenţat.

Cum recunoaştem un dictator

Nu vom întâlni vreun dictator care să recunoască ceea ce este; dictatorii au titluri precum preşedinte, împărat, mare lider etc.. Dictator este un termen peiorativ atribuit de non-dictatori unor conducători.

Dictatorii iau decizii unilaterale care afectează statele lor nu doar pe plan intern, ci şi extern, fără a fi obligaţi să consulte vreo ramură a guvernului, sau parlamentul, pentru că nu există o altă ramura a guvernului iar - când există – in parlament majoritatea e deţinută de “oamenii dictatorului”. Dictatorii nu vor puterea politică pentru binele naţiunilor lor - deşi aşa pretind - şi mulţi ajung la putere in urma unui vot democratic mai mult sau mai puţin influenţat, prin manipularea “sondajelor de opinie”, prin intimidarea alegătorilor sau  momirea acestora cu diferite avantaje imediate sau pe termen lung pentru a asigura victoria dictatorului, dar pot ajunge la putere şi prin violenţă şi/sau ameninţări având formată, in prealabil, o structură de putere. Dictatorii profită de putere pentru propriul beneficiu, pentru benficiul familiilor lor şi al aliaţilor politici apropiaţi.

Cultul personalităţii e caracteristic întotdeauna unui dictator. El e cel mai deştept, munceşte cel mai mult pentru binele naţiunii, el are întotdeauna dreptate, nicio hotărâre nu se ia fără aprobarea sa şi cei care îndrăznesc să ia hotărâri “pe cont propriu” sunt concediaţi, demişi etc. fără discuţii. Dictatorul îşi doreşte şi susţinerea mass-media, pe care o va controla - cine se împotriveşte dispare. Mass-media obedientă face dictatorului un profil de excepţie menit să contureze in mintea consumatorilor de media ideea că omul respectiv este singurul care poate aduce prosperitate naţiunii; orice critică ar apărea pe undeva va fi aspru pedepsită, prin discreditarea celor care îndrăznesc să aibă altă opinie şi chiar prin întemniţare. Dictatorul va pretinde o legislaţie care să interzică jurnaliştilor - in special - să critice “oamenii politici” referindu-se, de fapt, numai la el.

Cercetătorii au constatat că dictatorii nu sunt răi prin definiţie, dar au unele trăsături nefericite de personalitate. Ar putea avea fantezii de putere nelimitată, frumuseţe, genialitate, de slavă şi dominaţie asociate cu lipsa de empatie; dictatorii sunt narcisişti.

Dictatorii pot fi aleşi de o mare parte a populaţiei dar coaliţia lor câştigătoare este, de regulă, foarte mică şi depind de relativ puţini oameni pentru a se menţine mai apoi la putere. In multe state, numărul de persoane care au un cuvânt real in alegerile electorale este destul de mic, şi din acest număr mic rezultă, uneori, ceea ce majoritatea populaţiei nu-şi doreşte - e unul dintre momentele in care indiferenţa majorităţii e dăunătoare pentru viitorul unei naţiuni (votul obligatoriu nu e caracteristic democraţiei).

Când depinde de sprijinul unor foarte puţini oameni pentru a accede la putere sau pentru a o păstra, modul eficient de guvernare pentru un dictator este corupţia, mituirea, şantajul ş.a.m.d. Loialitatea unui număr relativ mic de oameni - care pot certifica  succesul - poate fi asigurată şi plătindu-i, nu doar şantajându-i, iar cheltuirea banilor publici nefiind controlată prin instituţii abilitate aceşti bani pot fi folosiţi fără probleme in interesul unui grup restrâns, de regulă.

Tehnici de influenţare a opiniei publice

Principalele tehnici de influenţare ar fi:

1. discursul politic (ideologic),

2. filosofia politică a regimului care promite, in primul rând, un trai mai bun,

3. mass-media ca loc de propagare al doctrinei,

4. cultul personalităţii unui lider carismatic, susţinut necondiţionat,

5. mirajul unei lumi noi mult mai bună decât cea existentă.

Toate aceste tehnici se găsesc integrate in însăşi acţiunea politică a oricărei mişcări socio-politice.

Într-un regim democratic există pluralitatea discursului politic, a opiniilor cetăţenilor in general, fie că sunt jurnalişti, votanţi sau… băgători de seamă.

Într-un regim totalitar - sau care tinde spre totalitarism - discursul politic e restrâns la câteva teme preferate de regim şi, in general, exact aceleaşi teme, idei, sunt expuse de mai multe persoane - e modul prin care mulţi vor ajunge să creadă că dacă atâţia oameni spun acelaşi lucru acesta este şi adevărat, benefic; indicaţiile respective trebuie ascultate şi urmate.

Şi liderii democratici şi dictatorii folosesc tehnici ale limbajului pentru a-şi promova opiniile dar există o mare diferenţă: într-un regim democratic liderul poate fi ascultat dar nu e obligatoriu să fie şi urmat (orice altă opinie fiind discutată), pe când într-un regim dictatorial cuvântul dictatorului devine lege prin intermediul propagandei şi aparatului de stat. Despre regim democratic şi dictatorial se poate discuta şi la nivel de organizaţii politice (cum ar fi partidele).

Propaganda reprezintă totalitatea tehnicilor prin care puterea politică urmăreşte realizarea unei imagini despre o anumită realitate. Printr-un aflux de informaţii care vine din partea unui singur emiţător şi e îndreptat către mai mulţi receptori se poate contura o imagine care nu are vreo legătură cu realitatea; sunt doar cuvinte care se repetă mereu şi mereu, altfel aşezate in fraze dar spunând acelasi lucru, cu regularitate - la un moment dat devin fapte sau sunt declarate fapte. Un astfel de limbaj ascunde intenţia de a capta audienţa cu orice preţ dar este şi o dovadă a sărăciei de limbaj şi de idei.

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influenţare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor. Pot fi manipulate fotografii, discursuri, fapte etc..

Persuasiunea reprezintă acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

Dezinformarea presupune inducerea în eroare cu o informaţie falsă.

Intoxicarea presupune influenţarea în mod insidios a spiritelor pentru a le face sensibile la propagandă, a demoraliza sau a deruta prin difuzarea de ştiri false.

*

Sunt multe de scris dar mă opresc aici.