Traficul de persoane

Ziua de 30 iulie este dedicată luptei împotriva traficului de persoane: Ziua mondială împotriva traficului de persoane. Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2013. Se dorește a fi o zi în care să se amintească oamenilor - să fie informați cei care nu știu - că în jurul lor pot exista oameni care sunt traficați sau în pericol de a fi traficați.

N-o să amintesc aici fel și fel de cifre - sunt la liber pe internet - dar amintesc, totuși, că victimă a traficului de persoane poate cădea, practic, aproape orice persoană. Oameni de aproape orice vârstă - femei, bărbați, copii - pot fi exploatați într-un fel sau altul: sexual, la muncă, pentru cerșetorie, furt s.a.. Totuși, victime sunt cel mai adesea persoanele vulnerabile (aflate într-o situație de vulnerabilitate): oamenii cu probleme financiare, cei cu dizabilități, tinerii, copiii sau... cei aflați la locul nepotrivit, în momentul și - în multe cazuri - anturajul nepotrivit. Cele mai multe victime sunt femei și dintre acestea aproape jumătate sunt minore - cele mai multe sunt exploatate sexual.

Pe fondul scenariului pandemic pericolul traficului de persoane s-a amplificat. Pierderea locurilor de muncă, creșterea numărului de oameni ajunși în sărăcie, închiderea școlilor și creșterea interacțiunilor online au sporit vulnerabilitățile și au deschis oportunități grupurilor de criminalitate organizată. Criza a copleșit serviciile sociale, a afectat activitatea sistemelor de aplicare a legii și a justiției penale, a făcut să fie mult mai greu pentru victime să caute și să găsească ajutor. În urma crizei, femeile sunt cele care se confruntă cu cele mai mari greutăți, fiindu-le cel mai greu să își găsească un nou loc de muncă.

Dacă lumea vrea să pună demnitatea umană și drepturile omului în centrul reacției și recuperării covid-19, trebuie să facem mai mult pentru a proteja victimele traficului și pentru a preveni exploatarea de către infractori a persoanelor vulnerabile, declara anul trecut, in 30 iulie, directorul executiv de la Biroul ONU pentru droguri și criminalitate, Ghada Waly.

Bine zis „dacă”! Am observat reacția celor mai mulți cu privire la oamenii care mureau pentru că nu li se acorda ajutor în caz de preinfarct sau picior rupt. Mi-e greu să fiu optimistă cu privire la interesul celor amintiți pentru oamenii care sunt traficați. „Ce demnitate? Ce drepturi ale omului? Aici e vorba despre sănătatea și viața omului. Sănătatea publică trebuie pusă mai presus de orice” - afirmau prea mulți. Probabil că nu degeaba se spune că în situații de criză ne dăm seama de adevăratul caracter al oamenilor. E ușor să fii viteaz în timp de pace.

Se vorbește - în diferite discursuri pe temă - despre „compasiunea internațională”. Anul trecut am aflat cât se poate de clar câtă compasiune internațională există. Din câteva milioane de indivizi care se băteau cu pumnul în piept pentru una-alta au rămas pe baricade (voluntar) câteva sute de mii, la nivel mondial.

În Uniunea Europeană mai mult de jumătate din traficul de persoane se face în scopul exploatării sexuale; pe locul doi este traficul de persoane pentru muncă forțată.

Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerșetorie, la comiterea de fapte ilegale și altele.

Se scriu legi, se țin conferințe fel de fel, la nivel înalt și foarte înalt uneori (politic vorbind), și traficul continuă. Există „cerere”, va exista mereu „ofertă”. Ar fi ideal să fie pedepsiți și „clienții”, indiferent pentru ce vor sclavi: sex, infracțiuni sau muncă. Unii dintre cei care „veghează” la respectarea legii și siguranța cetățeanului se lasă corupți.

Limbajul de lemn pe care folosesc politicienii - în special - când vorbesc despre traficul de persoane este sforăitor și atât (mă gândesc că an de an, cu această ocazie, folosesc aceleași cuvinte pe care, eventual, le așează altfel în fraze).

Justiția din Ro se mișcă precum melcul în tigaie: procesele se lungesc până se prescrie răspunderea penală. În cazurile de abuz sexual, de exemplu (care e „cuprins” în infracțiunea de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, dar altfel e infracțiune distinctă) ajung să fie judecate victimele minore care... „și-au căutat-o”. „De ce umblă despuiate?” De ce aia și alta? Când auzi o "băbătie" (nu-mi vine a numi barbat/femeie/om această categorie de indivizi) spunând că un copil în vârsta de 13 ani a vrut ceea ce i-a făcut el parcă-ți vine să-i dai două peste cap. N-au "băbătiile" treabă cu discernământul și cu alte fleacuri, de genul că acel copil trebuie să meargă la școală. Jurnaliștii „dela0.ro” au documentat cum stă treaba cu judecarea abuzurilor sexuale în care sunt implicați minori (dar nu numai).

https://beta.dela0.ro/campioni-la-sex-repetenti-la-jurnalism-justitie-empatie/

Dacă în astfel de cazuri, care sunt descoperite și judecate pe teritoriul unui stat mic se dau rateuri, la ce să ne așteptam la nivel mondial?

Ce este traficul de persoane

Definiții ale traficului de persoane se regăsesc în mai multe legi, directive etc.

În art 210, codul penal român (noul cod penal, din 2009, cu modificările și completările ulterioare) e descris traficul de persoane:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprimă voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

În art. 182 (același cod) e definită exploatarea. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Mii de persoane, din toată lumea, sunt exploatate anual în diferite forme - traficul de persoane este sclavia modernă și este, după traficul de droguri, cea mai profitabilă afacere ilegală; traficul de arme ocupă modestul lor trei.

În cartea sa, „Frumoasele zile ale crimei” (1994), Jean Maillard scria: Dacă s-ar retrage de pe circuitele financiare cu sediu propriu numai banii din droguri, cu o cifră de afaceri echivalentă cu aceea a petrolului, economia mondială s-ar prăbuși. Gândul este destul de înfricoșător, pentru că banii din toate activitățile ilegale „trec” printr-o bancă. Iar de când cu „înalta tehnologie” banii murdari sunt mai greu de depistat și mai ușor de spălat. Un alt gând înfricoșător: economia mondială se bazează pe banii proveniți din infracțiuni? Dacă da, e clar: nivelul criminalității va rămâne ridicat, oricâte zile vor fi dedicate luptei împotriva... mai știu eu ce.

Se schimbă banii, se schimbă clima, se schimbă tehnologia, se schimbă moda dar infracțiunile continuă să existe și infractorii sunt tot mai sofisticaţi (se schimbă și ei, altfel spus) - unele infracţiuni sunt din ce în ce mai greu de stopat și iau amploare. Mai repede se schimbă schimbarea decât năravul unora de a urmări să câștige bani în moduri ilegale.

Să protejăm copiii: cartele telefonice preplătite nominale, legalizarea prostituţiei

La ce “protecţie” s-au gândit unii?! Să nu se mai vândă cartele telefonice decât cu “buletinul” (la câte de uşor pot falsifica unii acte de identitate e chiar de râs, pentru că vânzătorii de cartele nu sunt experţi in materie de acte false). Cum protejează asta un minor, de exemplu, care cere ajutor de pe o cartelă nominală dacă nu poate fi localizată persoana?! Ei află evidenţa: cine sună şi unde locuieşte, dar dacă nu e la adresa de domiciliu unde-i protecţia?! Câtă ipocrizie la acel politician care a reiterat ideea profitând de o tragedie! (ne bagă pe gât un “pachet” prin care se urmăreşte cu totul altceva). Ar trebui să permitem şi acele “uşi din spate” pentru ca unii să aibă acces la computerele şi telefoanele noastre ca să preîntâmpine pornografia infantilă, traficul de persoane şi altele de gen?

Legat de protejarea minorilor (şi nu numai) împotriva traficului de persoane, pornografiei, sclaviei sexuale etc., unii discută despre o lege care să reglementeze… prostituţia!!! Adică… vor minore cu vârsta de la 15 ani in sus in bordeluri?! In unele state in care prostituţia e legală există la fel de multe probleme cu traficul de persoane şi sclavia sexuală.

Cuvintele de genul “trebuie să avem grijă de copii” sunt manifestarea ipocriziei in gura politicienilor, mai ales. Ei ar putea proteja minorii măcar împotriva relaţiilor sexuale “consimţite” între minori şi adulţi, pentru că pot modifica limitele legale de vârstă pentru astfel de relaţii. Dar ei - deşi câteva organizaţii s-au opus şi au cerut vârsta limită 18 ani (nu doar in România) - au ales ca limită minimă vârsta de 15 ani pentru relaţii sexuale, “consimţite”, cu adulţi. Astfel, fete in vârstă de 15 ani pot deveni mame = copii cu copii (numărul de minore care devin mame este in creştere). Unii ar spune că nu-i bai. Ba este, pentru că cele mai multe astfel de cazuri se întâmplă mai ales in comunităţile sărace şi foarte sărace, unde puţini sunt cei care îşi pot permite să-şi dea la şcoală copiii.

In codul civil român, in art. 41 e reglemantată capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. Această capacitate este restrânsă (până la împlinirea vârstei de 18 ani) şi minorul poate încheia acte juridice numai cu încuviinţarea părinţilor sau, in anumite cazuri, a autorităţii tutelare.

In ceea ce priveşte căsătoria, (art. 272 cod civil) vârsta matrimonială este de 18 ani, dar codul civil prevede şi posibilitatea căsătoriei minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani, dar in anumite condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ (una dintre acestea e starea de graviditate, naşterea unui copil - minora in vârstă de 15 ani devenită mamă nu are dreptul să se căsătorească! - se deduce din acest text). Câţi adulţi care lasă gravide minorele se căsătoresc cu acestea? In general, diferenţa de vârstă nu e foarte mare: ea vreo 15-17 ani, el vreo 20-25. Câţi îşi asumă răspunderea creşterii unui copil? Da, poate fi obligat să plătească pensie de întreţinere pentru copil, dar dacă fata este dintr-un sat uitat de lume puţin probabil să cheme in judecată tatăl copilului. Şi, uite aşa, copiii vin pe lume şi mulţi ajung ai nimănui, abandonaţi prin spital, in cele mai bune cazuri.

Sunt cazuri in care părinţii minorilor anunţă poliţia despre faptul că fiica lor (de regulă) in vârstă de 15-17 ani a plecat să gospodărească in casa unui adult in vârstă de 30-40 de ani. Nicio o problemă! Dacă ea vrea, asta e, legea îi dă dreptul să întreţină relaţii sexuale şi cu un bărbat care i-ar putea fi tată sau chiar bunic. Nu le pasă tuturor că acea minoră nu mai merge la şcoală. Şi tot politicienii visau să amendeze părinţii care nu îşi trimit copiii la şcoală, la învăţământul obligatoriu! Pe partenerii majori ai minorilor care nu mai frecventează şcoala nu-i amendează?!

In codul penal român este reglementată răspunderea penală a minorului care săvârşeste infracţiuni. Astfel, in art. 113 (Limitele răspunderii penale) se dispune:

(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

Conform legii penale din România, lipsa discernământului minorului care are vârsta între 14 şi 16 ani este prezumată, el răspunzând penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Ce-i face pe legiuitorii români să creadă că un minor in vârstă de 15 ani are discernământ şi înţelege ce înseamnă / ce implică, de fapt, o relaţie sexuală cu un adult?!

Actul sexual între minori nu se pedepseşte, când este consimţit (v. pct 5 art. 220). In funcţie de vârstă, minorii răspund sau nu penal. Altfel spus, e necesară o educaţie serioasă pentru a proteja minorii împotriva altor minori.

Art. 220, cod penal: Actul sexual cu un minor

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1) şi (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este membru de familie;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;

c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.

[...]

Greşeli (in opinia mea) pe care le fac foarte mulţi adulţi: li se pare firesc şi nu încearcă să împiedice astfel de relaţii; sunt şi părinţi care-şi încurajează fiii minori să “marcheze” cât mai mult (“să se bucure de viaţă”) şi părinţi care-şi încurajează fiicele minore “să pună mâna pe cutărică”…

Art. 221, cod penal: Coruperea sexuală a minorilor

(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:

a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

d) fapta a pus în pericol viața minorului.

(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.

Cine vrea să protejeze minorii de raporturi sexuale “consimţite” cu adulţi are de făcut un singur lucru: interzice prin lege relaţiile sexuale între minori (indiferent de vârstă) şi adulţi (de la 18 ani in sus). Sau, poate că ar trebui întrebaţi adolescenţii ce-şi doresc, ce-i deranjează, cum cred ei că s-ar simţi protejaţi de eventuale abuzuri.

O politică serioasă de protecţie a copilului este imperios necesară într-un stat care-şi spune civilizat.

Copiii, adolescenţii - tinerii, in general (cred ca şi mulţi adulţi) - trebuie să primească informaţii relevante şi actualizate care să-i ajute împotriva pericolelor de azi, cum ar fi intimidarea cibernetică (cyber bullying), sfaturile medicale online, trimiterea şi/sau primirea fotografiilor / textelor cu un conţinut explicit sexual (chiar dacă e chiar el in poză şi trimite prietenilor / iubitei / iubitului), abuzurile sexuale din partea colegilor sau din partea persoanelor care îi au in îngrijire ş.a.m.d.. Nu poţi proteja un copil dacă nu îi spui la ce pericole se poate aştepta şi cum se poate apăra. Nu poţi proteja un adolescent împotriva unei sarcini nedorite dacă nu îi spui nimic despre cum “se fac copiii”; sunt adulţi care cred că femeile/fetele nu râmân gravide la primul lor contact sexual!!

"Fapt divers"

Anul trecut, in Franţa, a fost adoptat un proiect de lege prin care vârsta consimţământului sexual să fie scăzuta de la 16 ani la 15 (cum este şi in RO din anul 2009); nu ştiu dacă a devenit lege la acest moment. Au încercat unii să coboare această limită la vârsta de 13 ani (cum au încercat şi in RO la adoptarea noului cod penal - cândva prin anul 2009). 

Vârsta consimţământului sexual este diferită in statele lumii; in Angola, de exemplu, e de 12 ani, in Japonia de 13, in unele state americane este vârsta majoratului, in unele state musulmane este "după căsătorie" ş.a.m.d. (sursa: culturavietii.ro) dar in cele mai multe este de 16 ani (cum a fost şi in RO până la noul cod penal).

Statul incapabil împiedică şi pe alţii să ajute

Dacă tu, stat, eşti incapabil să îţi îndeplineşti obligaţiile prevăzute prin Constituţie împiedică-i pe alţii să ajute.

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a fost votat, final, de deputaţi - au votat de două ori: prima dată au fost numai 163 de voturi “pentru” (erau necesare 165); au reluat votul (contrar legii şi bunului simţ) şi au ieşit 170 voturi “pentru”. Această lege, dacă va fi promulgată, va îngrădi activităţile organizatţilor non-profit (cum e şi cea Salvaţi copiii!) deoarece legiuitorul român - de capul lui, nu transpunând Directiva UE - a plasat asociaţiile şi fundaţiile în aceeași categorie de risc cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc sau cu instituțiile bancare.

Directiva UE nu face referire la persoanele juridice fără scop patrimonial, ci la instituții de credit, instituții financiare, auditori și experți contabili, notari sau alte profesii juridice atunci când participă în tranzacții financiare, fiduciarii, agenții imobiliari etc..

In plus, legiuitorul român, a tradus greşit termenul beneficiary owner, din Directivă, prin termenul de beneficiar real definit în proiectul de lege ca incluzând persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociația sau fundația a fost înființată sau funcționează. Asta înseamnă că datele personale ale tuturor beneficiarilor ajutoarelor de la aceste fundaţii (copii, bătrâni, bolnavi, săraci etc. = beneficiarii reali) vor trebui raportate către instituţiile statului (Ministerul Justiţiei) dar şi către terţe părţi - ceea ce este mai mult decât absurd! Oamenii doresc discreţie şi au nevoie de discreţie şi au dreptul la discreţie.

Din prevederile menționate, precum și din “obligațiile de cunoaștere a clientelei” prevăzute de proiectul de lege. rezultă că o terță parte (altă organizație neguvernamentală, o bancă etc), care intră într-o relație cu o asociație sau fundație, trebuie să solicite respectivei organizații informații inclusiv despre beneficiarii săi reali, așa cum sunt aceștia definiți de proiectul de lege. În plus, este introdusă obligativitatea asociațiilor și fundațiilor de a raporta statului beneficiarii reali în termen de 30 de zile de când aceștia sunt cunoscuți. În caz de neconformare, organizația poate fi, în cele din urmă, dizolvată.

*

Ironie: organizaţiile non-profit care au in grijă câinii nimănui, de exemplu, vor trebui să facă liste cu numele beneficiarilor reali şi să trimită aceste liste pe la instituţiile statului? La fel ar trebui să facă şi cei care se ocupă de protejarea delfinilor?

*

Dacă o persoană fizică, de exemplu, doreşte să facă donaţii (intră într-o relaţie cu fundaţia) va trebui să solicite date despre beneficiarii reali? Cine garantează securitatea datelor personale ale acestor beneficiari? Fundaţia are dreptul să opereze cu aceste date pentru că are autorizaţie de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca fiind operator de date cu caracter personal - există un responsabil cu protecţia datelor personale (nu e tocmai o siguranţă, dar e mai mult decât nimic şi cineva răspunde dacă datele vor fi manipulate altfel decât prevede legea, decât au acceptat beneficiarii) Cu căt ştiu mai mulţi aceste date personale cu atât mai greu e de descoperit cine a divulgat anumite date, de exemplu.

v.mai mult pe:

https://www.g4media.ro/129-de-ong-uri-ii-cer-presedintelui-iohannis-sa-nu-promulge-legea-pentru-prevenirea-spalarii-banilor-dreptul-la-libera-asociere-este-grav-lezat.html

Modificarea codului de procedură penală - am băgat-o pe mânecă.

Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai… Vorba unora: România, raiul hoţilor, de când Camera Deputaţilor (forum decizional) a adoptat pe repede înainte proiectul de modificare a codului de procedură penală. Trei sute şi ceva de pagini “rezolvate” într-o oră!

Faptul că se urmăreşte şi modificarea codului penal (şi s-a urmărit încă de când cu celebra Ordonanţă 13) e una, dar codul de procedură penală e gata de trimis pentru promulgare preşedintelui. In mod cert, acesta o va trimite înapoi la Parlament şi - tot in mod cert - parlamentarii majoritari vor decide că-i perfect şi…. pace bună! Preşedintele ţării mai poate doar să sesizeze Curtea Constituţională care, de curând, a dat o decizie controversată cu privire la demiterea şefei DNA…

Faptul că prin aceste modificări s-a urmărit “scăparea” unor infractori politicieni e una, dar tragic este că aceşti indivizi care au tăiat microfonul politicienilor care se opuneau modificărilor şi au votat c-o viteză demnă de Speedy Gonzales (şeful comisiei a fost…. Florin Iordache - devenit celebru de când cu ordonaţa 13) au ales să nu le pese că o gaşcă întreagă de infractori de drept comun vor ieşi din puşcării sau… nu vor mai ajunge la închisoare!

Una dintre multele modificări se referă la actul de urmărire penală (faza in care, de exemplu, se cercetează dacă împotriva suspectului există suficiente probe ş.a.m.d.). Conform modificării actuale, victima sau martorul vor trebui să stea faţă in faţă cu agresorul (suspect sau inculpat). Ce zice Iordache când e întrebat de rostul acestei modificări? Dar dacă dăm posibilitatea celui care e acuzat să participe la audieri alături de victimă sau martor, care e problema? Până la urmă e prezumţia de nevinovăţie, să îi dăm dreptul de a participa, a declarat Florin Iordache pentru “Adevărul“. Presiunea, însă, rămâne. In aceste condiţii câti se vor mai încumeta să ajute la înfăptuirea justiţiei in calitate de martor şi câte victime vor mai avea curaj să depună plângere?

Tipul, Iordache, e clar, nu pricepe nimic din notiunea “prezumţia de nevinovăţie” - aceasta funcţionează perfect şi fără ca martorii şi/sau victimele să stea la aceeaşi masă cu suspecţii, de exemplu - vor sta când ajung la instanţă, unde e cazul. Şi mai zice insul că martorii care se simt amenintaţi pot solicita statutul de martor ameninţat sau protejat dacă… aduc probe temeinice (sau arată indicii temeinice) pentru ameninţare. Măi să fie?! Tot martorul şi victima trebuie să se lupte?

Altă modificare - una care împiedica cercetarea penală: dosarul se clasează dacă in termen de un an urmărirea penală pentru faptă nu se transformă in urmărire penală pe numele unei persoane (infracţiunea de omor, de exemplu, nu e prescriptibilă, dar ei vor să… claseze dosarul după un an - dispoziţii care se bat cap in cap şi încalcă nu doar dispoziţiile Constituţiei dar şi dispoziţiile legilor cu privire la drepturile omului). Ce înseamnă aceasta. De exemplu, un incendiu (cum a fost la “Colectiv”). S-a început urmărirea penală pentru faptă = incendiu (accident sau ce urma să se afle), dar nu s-a ştiut din prima clipă cine se face vinovat de cauzele care au dus la tragedie (conform modificării dosarul in cauza ar fi fost clasat). A durat foarte mult timp până să înceapă cercetarea la faţa locului, nefiind bani pentru a aduce utilaje care ar fi putut curăţa locul - pentru ca specialiştii să poată cerceta, in siguranţă, cauzele - şi fără a distruge eventuale probe. Apoi, durează destul de mult să afli cine răspundea de “siguranţa la incendii” de exemplu, dacă şi-a îndeplinit sau ba atribuţiile, cine - pe acest “fir” - ar mai putea fi răspunzător etc.. Sunt unele infracţiuni foarte greu de cercetat. Alte exemple in care infractorii ar putea scăpa: infracţiunile de spălare de bani, de trafic de droguri sau de persoane… in care sunt implicate reţele internaţionale, de cele mai multe ori. Organele de cercetare au luat cunoştinţă despre faptă, dar nu ştiu cine a săvârşit-o. Cum să rezolvi într-un an o cercetare de o asemenea amploare pentru a cerceta făptaşul, nu fapta. E posibil si probabil că la început găseşti peştisorii, apoi dai de rechini dar…  Aici intră in funcţiune o altă modificare ce împiedică ancheta penală (de fapt mai multe) - denunţul: peştişorul nu denunţă in primele şase luni (din cine ştie ce motive: frică, loialitate)… pace bună - rechinul scapă şi-şi vede de ale lui.

Următoarea modificare a codului de procedură penală se referă la interzicerea “comunicărilor publice” […] cu privire la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri (in cercetarea penală - adică, pe la începutul anchetei).

Politrucii s-au gândit, probabil, numai la anumite fapte, de care sunt acuzaţi unii politicieni (sau pentru care ar putea ajunge să fie cercetaţi) dar nu s-au gândit la un omor, de exemplu. Infracţiunea de omor este imprescriptibilă prin lege = se cercetează până când, eventual, va fi descoperit vinovatul; altfel spus, dosarul rămâne deschis. Conform aberaţiei amintite mai sus: dosarul se clasează după un an dacă nu a fost descoperit făptaşul pentru a fi cercetat, omorul rămâne cu “autor necunoscut” şi dosarul e clasat = închis. In plus, in cursul cercetării penale in cazul unui omor, organul de cercetare poate ca a aflat unele amănunte despre presupusul făptaş, despre ce maşina e posibil să fi condus etc. - fiind in faza aceasta a cercetării, prin modificarea absurdă, organul de cercetare nu mai poate comunica publicului aceste date, rugând pe cei care pot da amănunte să ia legătura cu un poliţist.

Şi preşedintele Camerei deputaţilor ar putea beneficia de una dintre modificări, să scape de condamnarea definitivă (cu suspendare) de doi ani închisoare. Nu mai intru in amănunte cu această modificare şi nici cu altele… dar chiar şi numai acestea de-ar fi in neregulă şi tot am băgat-o pe mânecă.

Judecătorii, procurorii, poliţiştii vor avea şi mai puţină putere in lupta cu infractorii.

Proiectul de modificare a codului de procedură penală, aşa cum e gata pentru promulgare, poate fi citit la "adresa" de mai jos, pe care trebuie să o copiaţi:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2018/pr373_18.pdf

Dacă această lege va fi publicată in Monitorul Oficial se poate spune că… am încurcat-o: suntem ca şi singuri in lupta cu infractori periculoşi (pentru că de modificări vor profita din plin şi acestia, nu doar politicienii cu musca pe căciulă).

Denunţul, abuzul in serviciu şi bătaia de joc

Dacă dispoziţiile OUG 13 nu se aplică (încă) in ceea ce priveşte abuzul in serviciu se aplică dispoziţiile cu privire la celelalte modificări.

O modificare importantă – şi deloc de dorit, si din punctul meu de vedere – este şi cea cu privire la denunţ, art 290 din codul de procedura penală: (1) Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. (2) Denunţul se poate face numai personal […]

Acest articol a fost modificat astfel prin ordonanţa in discuţie:

După alineatul (2) al articolului 290 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: 

"(3) Denunţul se depune la organul de urmărire penală competent in termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală." 

Această modificare însemnă că toţi acei infractori denunţaţi la mai mult de şase luni de la fapta penală pe care au săvârşit-o au mari şanse să scape. Aici intră şi infractori de genul traficanţilor de persoane, de droguri şi altele asemenea, care au fost denunţaţi mai târziu, poate şi din cauză că denunţătorul se temea să facă, atunci când a aflat despre faptă, un denunţ sau – din motive diverse – nu putea să-l facă mai devreme.

De bun simţ, pentru cei care dau din gură că vor binele oamenilor, ar fi ca denunţul să poată fi făcut oricând in termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru o faptă sau alta.

* 

* *  

O să ajung să umplu blogul cu texte despre abuzul in serviciu! Pe zi ce trece tot aud câte o aberaţie dată pe gură de câte unul pe vreun post de televiziune…

Azi, de exemplu, am auzit alta – nu direct, pentru că nu urmăresc ştirile in general: “Abuzul in serviciu a fost abrogat oricum, prin decizia Curtii Constitutionale” (ar fi zis-o cineva cu numele de Savaliuc). O fi altă decizie, pentru că in Decizia nr 405 din 2016 nu scrie aşa ceva, ci:

Curtea decide: […] dispoziţiile […] art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii” […]

N-a fost abrogat. Abuzul in serviciu nu a fost dezincriminat. Articolul privind neglijenţa in serviciu a fost abrogat, deci neglijenţa in serviciu nu mai este infracţiune. Scrie in OUG 13: Articolul 298 se abroga.

Articolul analizat de Curte (privind abuzul in serviciu) e aşa: Art.297 alin.(1) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.” […]

Conform deciziei ar fi trebuit doar înlocuită sintagma “îndeplineşte in mod defectuos” cu “îndeplineşte prin încălcarea legii” – şi atât! Cum arată, însă, dispoziţiile publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 1 februarie 2017? Astfel:

Art. 297 (1) Fapta funcţionarului public care, in exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile in vigoare, se pedepseşte cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

Modificarea este esenţială. Trecând peste modificare, vocile care susţin că abuzul in serviciu e o faptă dezincriminată mint – sau nu ştiu ce zic. Şi de-ar fi fost dezincriminată cândva azi fapta există ca infracţiune, prin OUG nr. 13 publicată in miez de noapte. A! S-ar putea spune că a fost “dezincriminată parţial”, adică… nu constituie infracţiune fapta funcţionarului public care produce un prejudiciu mai mic de 200 mii lei.

Fapt divers. Legislaţia României este îngrozitor de stufoasă! Cele mai multe legi au nevoie de “norme de aplicare”, adică… un fel de manual pentru cum trebuie aplicată o lege sau alta, cum trebuie interpretate dispoziţiile cuprinse in aceste legi.

Pe lângă legi sunt o mulţime de ordine şi hotărâri date de miniştri şi altii… E un haos legislativ!

Şi când te gândeşti că există un principiu in drept: nemo censetur ignorare legem, care înseamnă că “nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii”!! In Ro e aproape imposibil sa cunosti legea! Sistemul de legiferare e haotic! Apar, uneori peste noapte, fel şi fel de modificări la modificarea modificării! Legi importante sunt modificate şi remodificate, uneori (sau cel mai adesea, in ultimul timp), prin ordonanţe simple sau de urgenţă care sunt şi ele modificate mai apoi de legile de adoptare, in termene de doi ani şi uneori chiar mai scurte. Ca exemplu, numai codul fiscal s-a modificat in 10 ani (de la intrarea in vigoare, 2004) de 100 de ori; a fost apoi republicat şi iar au urmat zeci de modificari! Codul penal, in vigoare din 2009 a suferit zeci de modificări până azi; la fel şi codul civil, intrat in vigoare in 2009 şi republicat in 2011 din cauza a numeroase modificări, a continuat să fie modificat.

Pe aceeasi tema:

Impotriva unor modificari ale codului penal;

Susţineri controversate privind unele modificări ale codului penal;

Arama pe faţă la politicieini;

Susţineri controversate privind unele modificări ale codului penal

Mi se tot spune că zic unii pe la TV cum că minunea de ordonanţă de urgenţă nr, 13, publicata in Monitorul Oficial in miez de noapte (marţi spre miercuri) nu face decât să respecte o Rezoluţie a Comisiei de la Veneţia (nr. 1950 din 2013) şi Decizia nr. 405 din 2016 dată de Curtea Constituţională când i s-a cerut să se pronunţe asupra constitutionalităţii unor articole de lege.

Oamenii care susţin ce am scris mai sus ori mint – pentru a prosti oamenii?! – ori chiar n-au habar despre ce trebuie să facă şi cum trebuie să facă.

Unul dintre articolele cercetate pentru constituţionalitate este art. 297 din codul penal – abuzul in serviciu: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

In iunie, Curtea decide: […] dispoziţiile din art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii. (textul integral al deciziei e aici)

In cuprinsul Deciziei mai scrie, la punctul 78:

Analizând comparativ reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu cu dispoziţiile legale expuse mai sus (n.b. codul muncii, legea contenciosului administrativ, codul civil), ce instituie alte forme ale răspunderii decât cea penală, Curtea reţine că, deşi nu sunt identice, acestea se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca în cazul săvârşirii unei fapte să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât şi alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Aceasta este posibil, având în vedere, că astfel cum s-a arătat, legiuitorul nu a precizat necesitatea existenţei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei.

Altfel spus: nu se cere menţionarea in lege (cod penal) a unui anumit cuantum in privinţa prejudiciului pentru a se reţine infracţiune sau abatere disciplinară etc. având in vedere că in instanţă se poate cere, între altele, reîncadrarea faptei.

In Decizia Curţii Constituţionale se mai face referire şi la Rezoluţia 1950 (2013), care cuprinde şi unele consideraţii cu privire la infracţiunea de abuz in serviciu. Nici in această normă nu se regăseşte menţionată necesitatea unui cuantum pentru prejudiciu, ci se fac referiri cu privire la cum trebuie să fie legiferată fapta: corect din punct de vedere al tehnicii legislative, concis, pe înţelesul tuturor (mai ales că cei acuzaţi au dreptul la un avocat care să le apere interesele şi care să le explice ce şi cum), să nu se judece discriminatoriu un politician faţă de funcţionarii publici in general sau alţi cetăţeni şi altele asemenea.

Textul integral poate fi citit aici (in engleza).

Un fel de concluzie: in normele la care se tot face referire că s-a cerut un cuantum in privinţa prejudiciului cauzat prin infracţiunea de abuz in serviciu nu există o asemenea dispoziţie.

Nu doar modul in care a fost modificat (prin ordonanţă de urgenţă publicată pe repede înainte) este defectuos, ci si modul in care interpretează unii anumite norme pare defectuos – pentru a justifica aberaţii.

Ce a decis Curtea Constitutionala prin Decizia 405 / 2016:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de […] în Dosarul […] dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. (n.b. ar fi trebuit sa fie singura modificare)

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art.13.2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Fapt divers: In luna mai 2016, Dragnea, in campanie electorală fiind, critica modul in care guvernul tehnocrat a modificat codul penal şi codul de procedură penală prin ordonanţă de urgenţă. Modificarea de atunci se referea (şi, deocamdată, îi cred pe cuvânt) la unele cerinţe de modificare făcute de Curtea Constituţională pe care Parlamentul refuza să le legifereze. Zicea in luna mai şeful de partid:

De câte ori în Parlament începea cineva să vorbească despre modificare la Codurile Penale, toată lumea zicea, pe bună dreptate, să fie o discuţie, dezbatere transparentă, să fie o discuţie la care să participe toţi cei care se pricep, societatea civilă, specialişti din sistem şi populaţia să vadă, în aşa fel încât decizia finală să fie o decizie care se ia în urma unei dezbateri sănătoase. O ordonanţă de urgenţă scoasă repede, aşa… pe repede înainte sigur că naşte semne de întrebare tuturor. (video, unde se aude glasul lui)

Mi se par absurzi cei care susţin că manifestaţiile sunt dorinţa unora de a schimba un guvern legal investit… Nu. Oamenii vor ca cel puţin ordonanţa deja publicata in Monitorul Oficial să fie retrasă. Apoi, să-şi vadă politicienii de programul de guvernare.

Alte voci susţin că oamenii sunt manipulaţi, pentru că multe modificări au fost făcute şi multe aspecte au fost legiferate prin ordonanţe de urgenţă, începând din anii 1990 şi până azi, dar nu au ieşit in stradă. Aşa e, doar că acum pare a fi mai grav. Se mai zice că mulţi nu ar fi avut habar dacă nu ar fi agitat apele cei care au habar. Total de acord, dar acest fapt nu înseamnă manipulare, ci informare: unul ştie, îi explică altuia şi tot aşa…

Desigur… nu sunt atât de naivă încât să cred că nu a fost şi o minimă organizare când s-a dat tonul, dar faptul nu schimbă datele problemei: oamenii sunt nemulţumiţi.

E ceva rău in a deschide ochii celor care nu au pregatire profesională in anumite domenii? E ceva rău in a chema cetăţenii să susţină principiile democratice?

Pe aceesi tema:
Impotriva unor modificari ale codului penal;
Arama pe faţă la politicieini;
Denunţul, abuzul in serviciu şi bătaia de joc;

Împotriva modificării codului penal

Împotriva anumitor modificări…

Noi, cetăţenii, ne strigăm in stradă nemulţumirea cu privire la modificarea codului penal, a codului de procedura penală, între altele, şi guvernanţii ce fac?! Îşi bat joc de noi! Adoptă in miez de noapte această ordonanţă de urgenţă nr. 13 şi o trimit spre publicare in Monitorul Oficial – se va aplica in termen de zece zile de la publicare. E publicată acum.

Ce se poate face in aceste zile pentru a scăpa de aceste modificări necinstite si cu dedicaţie? Mai nimic! Ar putea fi sesizat Avocatul Poporului… Oh, va rog! Tovarăşul respectiv s-a pronuntat clar cu privire la oamenii care erau in strada pentru a se impotrivi necinstei actualilor membri ai guvernului: Bieţi oameni care nu stiu despre ce e vorba si nu au avut nici rabdarea si nici interesul sa citeasca excepţia pe care am formulat-o. El sustine ca e neconstitutional ca un cetatean sa nu poata fi membru in guvern pentru ca a suferit o condamnare penala. Cine are una, pedepsita cu “suspendare” si n-a putut fi prim ministru?! Noi zicem ca nu e bine! Nu trebuie sa citim toata poliloghia lui pentru a sti ca nu e bine!

Art. 2 din Legea 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor zice asa: Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetatenia româna si domiciliul in ţară, se bucura de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1).

Avocatul Poporului zice ca nu e constitutionala prevederea privind conditia: fara condamnati penal in guvern. Din acest motiv i-a fost ceruta demisia. N-o s-o vedem!

Mai e varianta contenciosului administrativ, o procedura greoaie si in zece zile dispoziţiile sunt aplicabile…

Acum, cum e modificat codul penal… Pe lânga faptul că nu e constituţional să modifice codurile prin ordonanţă de urgenţă ei susţin că trebuie, fiind urgent in ceea ce priveşte U.E. Şi U.E. zice că aceasta modificare prin ordonanţă de urgenta (si chiar de-ar fi prin lege discutata in parlament si dezbatuta public) ne da inapoi cu multi ani in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei. Urgenta care e, de fapt? Un maaaare sef de partid e in proces pentru instigare la abuz in serviciu: angajarea unor tipe pe nu stiu unde (stiu da’ n-o lungesc aici) si care lucrau pentru partid fiind platite din banii statului. Prejudiciul e de vreo 108 mii lei. Si acum vine urgenta:

Art 297 la acest moment zice asa:

Abuzul în serviciu. (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Ordonanta de urgenta nr 13 din ianuarie 2017 modifica astfel:

Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Pe scurt: seful cel maaaare are dosar pe rolul instantei si in dosar prejudiciul pare a fi stabilit ca fiind de 108 mii lei. Articolul modificat zice ca pentru aceasta suma fapta nu e, practic, infractiune, ci va fi recuperat prejudiciul si pa-pa! Zice ministrul “justitiei”: Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează şi nu mai este sancţionat penal. Misto, nu?! Mai crede cineva ca nu-i o modificare cu dedicatie? Aici se mai adauga si unii care sunt in faza de cercetare, in cea de judecata sau deja la “mititica” – conform unui principiu de drept va fi aplicata legea penala mai favorabila; ceea ce inseamna ca vor iesi de la beci toti cei care sunt condamnati pentru abuz in serviciu si prejudiciul in cazul lor e mai mic de 200 mii lei. Foarte fain!!!

Ce mai modifica ordonanta pe care nu o vrem: neglijenta in serviciu.

Codul zice acum, in art.. 298, despre Neglijenţa în serviciu. Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acest articol este abrogat. Toti cei aflati in cercetare, in judecata sau in inchisoare vor fi “bine multumesc”. Excelent!

Ordonanţa cu pricina mai aduce şi alte modificări dar acestea mi se par esenţiale, la o rapidă citire. Sunt bătaie de joc! Ne iau de prosti si ne spun ca nu… nu sunt vizati ei, politicienii… Asa cum ordonanta privind amnistia si gratierea a devenit proiect de lege si va fi dezbatuta public si in parlament ar fi putut sa faca acelasi lucru si cu aceasta, dar… nu uitati ce-am scris mai sus: e cel puţin un dosar pe rol.

Impertinent sau neinformat ministrul justitiei... Intrebat de ce nu se dezbate legea privind modificarea codurilor el zice, cu alte cuvinte: “S-a dezbatut, cum nu? Doar am discutat intre noi”. Hello, domnu’! Se vede ca ai doctorat in drept facut in Republica Moldova – poate aşa o fi acolo, dar nu aici.

Ministrul (in)justitie zice ca nu se modifica nimic in legatura cu faptele de coruptie, dar trece sub tăcere faptul că neglijenţa in serviciu (articol abrogat) şi abuzul in serviciu sunt fapte care pot fi asimilate uşor corupţiei.

In Constituţie, conform art. 61 (rolul si structura parlamentului) scrie: (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Guvernantii, de la inceputul anului, au dat 13 ordonante (cu cea in discutie). Guvernul executa ce zice parlamentul, pentru ca parlamentul e format din oameni alesi de popor; ministrii care formeaza guvernul sunt numiti de cei care au majoritate in parlament.

Ce răi suntem! Nu vrem si ministri cercetati si / sau condamnati penal! Primari avem, pe ici-colo. Asteapta, nene, sa intervina reabilitarea si… “stai jos; vii mai incolo!”

Ce fac oamenii aceştia începe să semene a dictatură… Poate doar mi se pare…

Pe aceeasi tema:

Susţineri controversate privind unele modificări ale codului penal;

Arama pe faţă la politicieini;

Denunţul, abuzul in serviciu şi bătaia de joc;