Batranul de padure si Didi AEC 15

În sfârșit, nasturii mi-au vorbit. De fapt, mi-a șoptit Internetul că din nasturi pot să fac un gnom minunat pentru ziua cincisprezece în Adventul Exploratorului Creativ, unde-n cuibul din brăduț unșpe nasturi am găsit. Am mai pus apoi o bilă, o sârmă cu puf pe ea (din cuibul numărul 14 – ce noroc cu ea!), o barbă lungă și albă și un nas pompon pufos. Din față, din spate si chiar la tălpi eu l-am pozat.

N-aș zice că-i minunat ceea ce-am realizat, dar cum viață el a prins îi ține de urât, o zi, spiridușului Didi. Gnomul stă și așezat, dar poate sta și agățat.

Didi l-a privit chiorâș. Parcă, parcă, de ceva îi amintea. De ceva, de cineva? Asta-i foarte important, că ceva e fără viață, cineva e plin de viață. O fi așa, n-o fi așa? Ursul este plin de viață, deci el este cineva, dar în lege e ceva... Cum s-ar zice, doar un bun. Gnomul deci, e ceva sau cineva? Didi-ar zice cineva – pentru ea au viață toate: pietrele, paiele, valurile, malurile. Având astfel de dilemă începe să creadă c-a stat prea mult printre oameni. Hai, Moș Crăciun, hai! Vreau să mă sfătuiesc cu tine!

- Ce faci, Moșule de Pădure? îl întreabă ea, căutând un subiect.

- Totul, draga mea, dar nu-mi mai zi moșule, căci sunt în floarea vieții la cei două sute de ani ai mei.

- Păi, nu așa vă zice vouă? C-aveți, toți, bărbi mari și albe și ochii nu vi-i arătați. Voi aveți ceva de-ascuns de nu priviți direct spre nimeni și nimic?

- De ascuns avem cu toții, da’ de ce să ne stricăm privirea spre ce nu ne-ar plăcea? Nu știi niciodată când ceva aiurea îți apare-n față. Celelalte simțuri, toate, ne sunt mai mult decât de-ajuns. Nu e Moș, ci e Bătrân - e cu sens de înțelept.

- Ce culoare-s ochii tăi, dacă tot vorbim de ei?

- Tu vorbești de ochii mei, dar pentru că vrei să știi: sunt albaștri cum e cerul fără nori vara în amiaza-mare, sunt și verzi ca frunzele, negru ca pământul gras, albi cum e zăpada nouă...

- Bine, bine, am înțeles: când se schimbă anotimpul se schimbă și culoarea lor.

- Cam așa, drăguța mea, dar se schimbă și când unii – oamenii, ca de-obicei – tulbură Natura, cu tot ce e-n ea.

- Și nu o puteți apăra? Natura, zic de ea.

- Cum să nu, drăguța mea! Scuturăm din când în când pământul, răpăim cu ploaie deasă apoi dăm o iarnă secetoasă, pârjolim când este cazul, doar-doar s-or potoli.

- Asta-i răutate! se revoltă Didi și gnomul o privește curios, cu ochii lui invizibili, mirat de întrebarea ei.

- Tu câți ani ai, drăguța mea?

- Să tot am vreo douăzeci.

- Aoleu, drăguța mea! Ești un pui, nu știi nimic, tu ai multe de-nvățat, dar profesor nu-ți sunt eu, acum am aflat. Eu te las cu bine! Deschide ochii și deschide-ți mintea. Și inima, deschide-o de-oi putea. Ah! Tu inima ți-ai deschis-o înainte de-a-nvăța ceva. Încearcă să nu mai încalci regulile în prima sută de ani.

Și, zicând acestea, gnomul a plecat zâmbind. Didi nu l-a căutat, nici nu l-a strigat. Înțelegea, cumva, ce Bătrânul de Pădure a-ncercat să-i spună.

Fotogrfii editate in programul online gratis: https://www.online-image-editor.com/

Anticamera la Craiasa Iernii. AEC16

Fără stare, fără stare, Didi a plecat la plimbare. Și mi-a zis doar într-o doară că la Zâna Iarna pleacă, să solicite ninsoare. Am încercat s-o conving sa aștepte până la solstițiu de iarnă – mai sunt câteva zile pana-n 22 – dar ea nu și nu! Nu oprești un spiriduș când ceva în minte-și pune.

Repezită cum e ea, a plecat pe-o pală de vânt și s-a oprit în anticamera Castelului de Gheață.

A așteptat ce-a așteptat, pe un fotoliu special – singurul mai călduros de-acolo, special pregătit pentru vizitatori, cum ulterior a aflat. Și tot atunci a aflat ca neavând programare va trebui sa aștepte până iarna viitoare.

S-a întors cam bosumflată și mi-a povestit pățania. Nu mi-a zis-o-n față, dar părea să-mi spună ca am avut dreptate și, poate, trebuia sa aștepte până la solstițiu. Am consolat-o imediat, spunându-i ce deși n-a reușit în misiunea ei ar trebui să se bucure ca puterile de spiriduș încep să-i revină. Ai plecat pe-o pală de vânt – i-am zis. S-a luminat deodată! Atât de obișnuită fiind cu deplasări rapide cred ca și-a urmat instinctul și nici nu și-a dat seama ca poate din nou sa depășească viteza sunetului în deplasări.

Bucuroasă acum, mi-a povestit cum a fost și-a insistat pe amănunte, pentru ca tema zilei de 16 decembrie în Adventul Exploratorului Creativ este despre tubulețe de hârtie. A fost martoră când din cuibul 16 al bradului-calendar am scos punguța cu tuburi din hârtie.

Ne-am bucurat împreuna atunci și sa vezi coincidenta! Fotoliul (înalt de 7 cm și diametru de 6 cm) pe care a așteptat în Castelul de Gheață era confecționat dintr-un recipient de plastic garnisit cu tubulețe din hârtie. 

Și sfeșnicul (înalt de 17 cm – de la bază în vârful lumânării din mijloc - lățimea brațelor de 6 cm) avea în structură tubulețe din hârtie, doar ca erau învelite în folie de aluminiu, la fel și brațele, la fel ca tija principala a sfeșnicului – cilindrul cel mai gros, în care erau introdu-se trei bucăți de sârma tare, la capetele cărora erau fixați trei nasturi plați și trei bombați, înveliți în folie de aluminiu. 

Lumina caldă a lumânărilor era dată de trei sârme moi, roșii, care erau umplute cu silicon cu sclipici.

A povestit cu atâta entuziasm încât simțeam că eu le-am confecționat.

Fotografiile sunt editate in programul online gratis: https://www.online-image-editor.com/

Lumanare stitching card AF2/16

De data aceasta Didi are numai rol decorativ. A fost extrem de liniștită Poate a obosit când s-a cățărat sa ajungă la Moș Crăciun.

Pentru ziua de 16 decembrie în Adventul Fotografic ediția a II-a tema este lumânare. Am considerat potrivit sa prezint o lumânare cusuta, în tehnica stitching. E un mini tablou, nu felicitare. Didi pare sa admire ce-am făcut, dar ea nu e specialista și nu vede pe unde am greșit.

Am colorat printre firele roșii (ale flăcării), in jurul lor, și printre firele verzi (corpul lumânării și suportul). În jurul flăcării am dat și cu puțin lipici cu sclipici și am adăugat tabloului patru paiete (lipite suprapus câte doua: auriu peste negru) descoperite în cuibul zece din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ.

Am ales aceasta lumânare pentru ca atunci când am primit de la Mihaela tiparele (și tot ce mai trebuie pentru a lucra, inclusiv o floare inceputa) m-am avântat sa înțep carton și sa cos. Am făcut mai multe modele atunci – și nu-mi venea a crede cât de mult îmi place s-o fac, deși m-am tot plâns ca nu-mi place sa cos cu mana! Nu doar ca am cusut în aceasta tehnica, dar am lucrat câteva felicitări și in stil spirelli. Iris folding am făcut doar trei – mai sunt doar doua la mine (le vine și lor rândul la prezentare).

Am primit tipare și instrucțiuni mură în gură, dar la modelele complicate tot greșesc! Cu tiparul în față! Cu indicațiile scrise! În fine, asta-i alta poveste (nu-l bârfesc acum pe neuron).

De la Mihaela am învățat despre:

Stitching card

https://mniko.blogspot.com/2022/03/stitching-card-felicitari-cusute-pe.html

Iris folding

https://mniko.blogspot.com/2022/03/iris-fonding-card-tutorial.html

Spirelli card

https://mniko.blogspot.com/2022/03/spirelli-card-cum-sa-faci-un-sablon-in.html

Am învățat și altele, dar ma refer doar la acestea aici. Eh, învățat e cam mult spus, pentru ca, așa cum am scris mai sus, ma descurc și nu prea, da-mi place de numa’!

Didi se catara pe beteala AF2/17

S-a odihnit Didi, cât s-a odihnit, șezând direct în zăpada, meditând la fesul de elf care i-a căzut în poală, la Moș Crăciun care staționa pe-o culme și când s-a dezmeticit renul nu mai era, și nici familia omuleților de zăpada. Ridicând privirea spre culme l-a văzut pe Moș Crăciun staționând în continuare. Poate chiar aștepta ca ea să-i ducă fesul elfului neatent și căruia, acum, probabil, ii îngheață urechile – nu se potrivește elfilor orice fel de fes; trebuie să fie magic. Poate ca magic era fesul verde cu roșu așa ca Didi s-a hotărât sa urce la Moș Crăciun și la renul cu nasul roșu care păreau ca așteaptă ceva.

A observat repede beteala-liana (care nu era acolo când ea se odihnea). S-a opintit un pic și hopa-sus! Ups! Nu-i așa ușor cum pare!

Fesul elfului i-a scăpat în valurile aurii – despre care nu-și amintea sa fi fost acolo când a început cățărarea. Va cobori după el, și va urca din nou. Nu-i prea convenea, dar dacă tot s-a luat c-o treaba s-o ducă la capăt.

Va asigur ca Didi a ajuns cu fesul la Moș Crăciun, dar nu știu dacă fesul era motivul pentru care Moș Crăciun staționa pe culme, cu "luminile de avarie" aprinse.

Aceasta poveste cu tema zilei 17 fiind beteala are un final incert, dar nu și poza pentru Adventul fotografic ediția a II-a: poza e finalizata cu certitudine.

Figurine de Crăciun Advent foto 2/12

Didi se odihnește un pic. Se bucura de alb – vrea și zăpada, dacă tot e alb în jurul ei. După ce-a spionat ciudățeniile de spiriduși cu fesuri verzi se simte epuizata (probabil ca spionatul epuizeaza). Sade într-un colt și... Hopa! În poală ei aterizează un clop de spiriduș! O spionează elfii pe ea, acum? A privit în jur, irata și... Colo un ren cam ciudățel, lângă ea, o familie de omuleți de zăpada – le zâmbește, ei răspund, apoi își văd de ale lor. Și sus, pe coama unui deal, se aude sunet de zurgălăi. Când ridica privirea... Moș Crăciun cu renul Rudolf tocmai sunt în trecere. Probabil ca Moșul face proba săniuței. Dar de ce staționează? O fi căzut din sania lui fesul verde din poala ei, și-acum Moșul îl caută?! Dacă-i așa va afla. Ii e prea lene să se ridice, sa facă semne, sa strige (dar vrea cadouri de la Moș!)

Profit de neatenția spiridușei Didi și fac o poză pentru Adventul fotografic ediția a II-a, tema zile de 12 decembrie fiind figurine de Crăciun: ren, om de zăpada, Moșul, spiriduș etc..

Am rezolvat repede tema aceasta. Ce bine ca Didi se odihnea și visa cu ochii deschiși – am făcut doar poza! De era Didi atentă... mamă, mamă ce talente mai făcea!

Un sirag din staniol. AF 2/13

Sper ca nu zăpăcesc (prea tare) pe cineva cu dezordinea în care postez pentru jocuri. Mi-e drag de numa’ să mă joc, doar ca... are cotidianul alte planuri. Am intarziat cu raspunsul la mesajele lasate, am intarziat cu intoarcerea vizitelor... Sunt cam intarziata. Incerc sa recuperez, dar vreau si sa ajung la zi cu temele. Multumesc pentru intelegere.

Când am citit ca tema zilei de 13 decembrie în Adventul fotografic ediția a II-a este înșirate pe o ață gândul mi-a zburat direct la ceea ce cred ca am făcut pentru prima data cândva în școala generala (oricum, în copilărie).

Ce ciudat.. De fapt, nu-i deloc ciudat cum dau buluc unele amintiri atunci când se întâmpla să se facă anumite legături între prezent și trecut la vederea unui obiect și/sau imagini, la mirosul unui parfum s.a.m.d.. Poate ca nu e deloc întâmplare aceasta legătura, dar nu cercetez, ‘că nu voi avea certitudini și, apoi, acum este despre prezent și despre șiragul din margele de staniol (mai bine zis, cocoloașe de staniol – hm! în fond, nu orice mărgea e perfect sferica și perfect neteda).

Didi s-a arătat încântată de șiragul cu margele din staniol. L-a scos din cutiuța unde l-am pus și – mai cu chiu, mai cu vai – a reușit sa îl așeze printre crenguțele de brad.

Acum șade pe cubul cu bile din ceara și așteaptă sa primească laude. Când m-o lauda ea pe mine o voi lauda și eu pe ea. Glumesc! Am lăudat-o! Cum sa nu laud așa un ajutor?!

Didi langa o stea ornament. AF 2/14

Așezată comod pe cubul ei preferat, din bile de ceara, Didi a acceptat să fie fotografiata lângă o stea ornament. Bineînțeles, a început cu mofturile – cum face de obicei. Tema zile de 14 decembrie din Adventul fotografic editia a II-a este (a fost) stea, steluța/steluțe. N-o prea înțeleg: a acceptat să fie mascota! Ce tot are de comentat? 

Acum nu-i place ca steaua pe care i-am ales-o nu strălucește! De parca depinde de oameni să-și aleagă steaua – fiecare cu steaua lui.

- Cum zici tu - o aud gângurind – dar nu e cazul aici. Steaua ornament e stea ornament, și dacă vrei sa stau aici, cum ma așezi tu, vreau steluțe strălucitoare, din cuibul zece al bradului-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ.

Și i-am dat steluțe din acel cuib! Una și-a așezat-o aproape în frunte!

Spiriduș cu stea în frunte! Nu i-am zis asta, doar am gândit-o – în mod sigur mi-a citit și gândul acesta, dar n-a zis nimic. Poate că nu e un spiriduș așa de căpos cum cred eu. Sau... nu-și pune mintea cu mine.