2014-06-03

Liberalismul - doctrină politică

În doctrina liberală se urmărește pluralism politic, separarea puterilor în stat, respectarea drepturilor și libertăţilor cetăţeanului, un stat de drept, indiferent de forma de guvernământ.

Esenţa liberalismului clasic constă în libertatea individului, în raport cu statul, în libertatea de a fi întreprinzător și reprezentanții săi urmăresc realizarea unui cadru economic în acest sens, punând un accent mai slab pe asistența socială. În contextul actual liberalismul încearcă să echilibreze cele două extreme: întreprinzătorul de succes și cetățeanul care nu reușește să se descurce. O economie dezvoltată înseamnă și fondurile necesare susținerii bugetului pentru asistența socială.

Liberalismul din România vizează inclusiv protejarea categoriilor sociale defavorizate.

Liberalismul economic are la bază ideea conform căreia activitatea economică poate deveni optimă prin acţiunea indivizilor călăuziţi de interese materiale personale. Aceasta presupune crearea unui cadru legal și libertatea de acţiune, respingându-se orice intervenţie din partea statului.

Idei liberale au existat în societatea românească încă înainte de 1848 în programele unor societăţi politice secrete, grupări conspirative și societăţi culturale care urmăreau emanciparea politică, economică și culturală a ţării.

În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi în ele a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar, pe măsură ce bogăţia creştea mai mult şi mai repede şi cu cât creştea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei. Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. [Ludwig von Mises (29.09.1881 - 10.10.1973), economist și filozof politic austriac-american, cel mai de seamă reprezentant al Școlii austriece de drept și economie.

În opera lui Mises, liberalismul își găsește o fundamentare a cărei coerență și rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac, ordinea proprietății private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate, toleranță, pace - pot fi înțelese drept consecințe firești ale dreptului la proprietate privată. (wikipedia.org)]

Liberalismul este centrat pe individ și are drept premise libertatea individuală, inițiativa privată și limitarea puterii statului; nu urmărește intervenția statului decât în cazuri absolut necesare (cum ar fi asistența socială); privilegiază mecanismele de piață, considerate ca fiind singurele forme ce permit existența unei societăți capabile să asigure libertatea individuală.

Esenţa principiului liberalismului constă în apărarea proprietăţii, si nu în exproprierea ei.

Neoliberalismul a luat naştere din criza liberalismului și se distanţează de liberalismul clasic, proclamând necesitatea intervenţionismului accentuat al statului în toate domeniile sociale şi pledând pentru controlul substanţial al statului asupra activităţii economice.

Documentul oficial de naştere al neoliberalismului român îl reprezintă Constituţia din 1923.

Am așa, o vagă impresie (mint: nu-i vagă deloc) că în România se conturează, încet, icnind, inducând în eroare dar sigur, neoliberalismul. Din păcate. Ideea fuziunii între PD-L și PNL aproape că strigă în sensul neoliberalismului. Să fâsâioneze, dar mai normal ar fi să lase PNL în pace.

Actualizare iulie 2023. PNL (fusionat cu PD-L) a format coalitie de guvernare cu... PSD, alternând la guvernare.

Surse: resurse pentru democratie.ro; Note de curs, prof. Emil Răcilă; dictionar politic.

2 comentarii:

  1. Frumoasa teoria..."praftica" ne omoara...si pe noi si pe liberalii "de carton".
    "Liberalismul economic" de azi inseamna pentru ei afaceri cu taxe neplatite, castigate fara licitatii adevarate sau cu "profituri" bagate la cheltuieli sau trecute pe un sir nesfarsit de neamuri.
    "Democratii liberali" ramasi, cauta si ei o umbrela care sa le acopere minciunile si sa-i scoata din "gura lumii" careia i-au furat 25% din salarii.
    Respect PNL, dar sa fie atenti cu cine se "inhaiteaza"...petele astea nu se scot cu "Vanish Oxi".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei mai multi nu au habar nici de teorie... :) Mi-e efectiv, jena, cu ”liberalii cartonati”! Si mi-e ciuda! :)
      Sa nu plateasca taxele daca atata pot (si sa fie sanctionati de populatie), dar sa nu-i impovareze pe ceilalti! Asa ceva ar trebui sa pretinda oamenii: taxe si impozite decente... Dar intiativa legislativa in materie fiscala (printre altele) nu e permisa prin Constitutie... :( Avem o Constitutie care, in acest sens, ne stranguleaza... financiar. Politicienii urmaresc sa fie multi-multi oameni la limita saraciei pentru ca acestia aduc voturi in schimbul promisiunilor (desarte, pentru ca nu au suport in economie).

      De cate ori liberalii incep sa fie mai bine vazuti hop si o șopârlă care-i baga la loc in umbra, prin aliante odioase si nefiresti.

      Cum ar putea cetatenii sa protesteze?! Ca exemple: afla ca firma lui cutarica produce... oua de urs si nu-si achita darile la stat, nu-si plateste angajatii si nu le acorda locuri de munca decente?! Boicoteaza produsele = nu mai cumpara deloc-deloc de la firma respectiva. Evident: conditia e sa nu fie toata marfa la export. :) Pe proprietarii acestor firme ar trebui sa-i evite cei cinstiti, sa nu le mai stranga mana (nici chiar la usa).
      Ar face multi astfel de gesturi?! As zice ca nu, pentru ca fiecare zice, in primul rand: ”asta e! dar eu am nevoie de oua de urs, deci cumpar.” :(

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.