Capra neagră - Rupicapra rupicapra carpathica

Zveltă, armonios construită, plină de farmecul primitiv al sălbăticiunilor, capra neagră este singura antilopă a Europei (antilopa Carpaților mai este numită). Capra neagră din Carpaţi este renumită în toată lumea. Nicio altă subspecie nu poate rivaliza cu ea în ceea ce priveşte dimensiunile şi frumuseţea coarnelor. Cu cât exemplarul este mai înaintat în vârstă, cu atât coarnele sunt mai lungi.

Capra neagră din Carpaţi este cea mai valoroasă din lume. Cinci din primele zece trofee de capră neagră pe plan mondial au fost recoltate în Bucegi. Recordul mondial actual al speciei este deţinut de un trofeu din Munţii Făgăraşului.

Numele de capră neagră îi vine de la benzile negre care încep de deasupra botului şi pornesc în sus, până la urechi. Culoarea blănii se schimbă după anotimp şi prezintă o gamă întreagă de nuanţe: ceafa este alb-gălbuie, coapsele şi pieptul sunt brun-cenuşiu, iar partea posterioară aproape albă. În general, însă, părul de pe spate este mult mai închis la culoare iarna, decât vara. Ceea ce atrage în mod deosebit la capra neagră sunt coarnele - lungi de vreo 25 cm (la unele exemplare chiar mai mult), sunt perpendiculare pe linia nasului, neramificate, inelate şi cu vîrfurile încovoiate înapoi, ca nişte cârlige. Puternice la ţap şi mai fine la capră, ele folosesc animalului la apărare, iar naturalistului să deosebească mai uşor sexele de la distanţă. În general, animalele au o lungime ceva mai mare de 1 metru şi înălţimea la greabăn de aproximativ 80 cm. Ating o greutate de 40-50 kg. Trăiesc între 13 și 25 de ani.

Chiar dacă uneori dușmanii ei naturali, lupii, urşii şi mai ales râşii (uneori acvilele de munte) reuşesc să surprindă câte o capră abrupturile golurilor alpine le asigură o protecţie perfectă. Pericolul cel mai mare îl reprezintă însă braconierii.

Caprele negre sunt considerate un simbol al frumuseţii şi al libertăţii, al vieții sălbatice pe crestele alpine: o specie emblematică pentru munţii înalţi din Europa. Atrage atenţia prin capacitatea de a se deplasa nestingherită pe grohotişuri şi versanţii stâncoşi abrupţi, prin salturile de pe o stâncă pe alta şi siguranţa mişcărilor pe colţurile de piatră pe care alte vietăţi se mişcă cu mare dificultate. Poate face salturi de până la 2 m înălțime și 6 m lungime. Chiar și pe stânci abrupte, poate atinge o viteză de 50 km/oră. La nevoie poate înota, dar traversarea lacurilor alpine o epuizează. Se descurcă bine și pe zăpadă și gheață.

Capra neagră trăieşte singuratică sau în grupuri (ciopoare) de 3-20 exemplare (uneori mai multe), conduse de un ţap ori de o capră bătână (cu ied), cu multă experienţă. Înzestrată cu un auz foarte fin şi cu o agerime deosebită, simte de departe apropierea primejdiei. Când vreun pericol ameninţă cârdul, caprele se aşază în şir indian şi pornesc în goană pe urmele caprei conducătoare.

Perioada de împerechere sau alergatul are loc între 20 octombrie - 20 noiembrie, iar prin mai-iunie caprele adulte fată doi, mai rar trei iezi, iar cele mai tinere unul. Puii sunt neajutoraţi şi nu pot trăi fără ocrotirea mamei vreme de aproape un an şi jumătate, când sunt capabili să-şi poarte singuri de grijă.

După naştere, iezii rămân în zone ierboase, fără a urma femela pe stânci; sunt foarte jucăuşi, alergând şi îmbrâncindu-se între perioadele de alăptare. Femela avertizează iezii la apariţia unui pericol, prin emiterea unui behăit caracteristic.

Capra neagră este cel mai vechi mamifer din România: a trăit în perioadele glaciare cuaternare, alături de mamut și de rinocerul lânos. Din gheaţa Peşterii Scărişoara speologii au detaşat un craniu de Rupicapra, semn că trăia cândva şi în Munţii Apuseni.

A supraviețuit încălzirii climatului retrăgându-se în zonele montane înalte care constituie habitatul ei actual: golul alpin și pădurile adiacente.

Când gheţarii au luat în stăpânire munţii, caprele nu se mai puteau hrăni şi s-au refugiat la câmpie, dar acolo competiţia cu alte erbivore era mare, erau şi mai vulnerabile la prădători, aşa că, pe măsură ce gheţarii s-au topit, s-au reîntors pe creste. Cu copita capabilă de o aderenţă deosebită, capra neagră are  o remarcabilă tehnică de căţărare pe stâncă, şi a găsit un refugiu perfect pe crestele prăpăstioase ale Carpaţilor.

Capra neagră nu mai este monument al naturii în România, cum era în anii '50, iar legislaţia europeană actuală nu o consideră specie protejată din cauză că, în Europa, se găsesc foarte multe exemplare, a declarat, în februarie 2014, Mihai Zotta, director tehnic la Fundaţia Conservation Carpathia, care derulează proiecte de mediu în Munţii Făgăraş. (v. jurnalul.ro) Dar este un animal protejat în parcurile naţionale. Odată cu înfiinţarea parcurilor naţionale, cum sunt Munţii Rodnei, Ceahlău, Călimani, Piatra Craiului, Bucegi, Retezat, şi odată ce în aceste parcuri a fost oprită vânătoarea începând cu anul 2004, populaţia de capre negre s-a înmulţit în aceste parcuri.

Masivul Piatra Craiului este situat în Carpații Meridionali și, împreuna cu masivul Bucegi, mărginește pasul Rucăr-Bran. Acest masiv este unic prin structura sa, fiind alcătuit din straturi verticale de calcar ce formeaza o creastă de 22 kilometri lungime. Altitudinea maximă se întâlnește în vârful Piatra Craiului, numit și vârful La Om (sau Piscul Baciului), înalt de 2238 metri.

În cadrul parcului se află o rezervație naturală complexă. Flora: Garofița Pietrei Craiului, o floare specifică acestui loc, omagul, macul galben, sângele voinicului, floarea de colți, smirdarul, bulbucul de munte ș.a., relicte glaciare (Ligularia sibirica) și alte plante rare, protejate prin lege.

In ceea ce priveste fauna, in zona se regasesc 89 de specii dintre care 50 sunt protejate prin lege. Dintre speciile strict protejate din Parcul National Piatra Craiului: capra neagra (Rupicapra rupicapra), cocoșul de munte, acvila de stâncă ș.a., specii ocrotite de lege. specialiștii considera că aici se află una dintre cele mai mari concentrări de urs brun, lup și râs din Europa, ceea de a determinat includerea Parcului Național Piatra Craiului în programe speciale de cercetare.

Masivul Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938, "datorită caracterului unic al masivului [...] ca și datorită frumuseții peisajului" (Consiliul de Miniștri), iar în 1990 a fost declarată Parc Național.

Surse info: www.natgeo .ro; jurnalul.ro; anidescoala.ro; animalepedia.ro; peterlengyel.wordpress.com

Surse fotografii: Turism de Aventura (albumele “Piatra Craiului”) / http://www.extreme-travel.ro/ / Piatra Craiului 25 mai 2014