20 iun. 2014

Emil Cioran, marele sceptic



Emil Cioran s-a nascut in 8 aprilie 1911, la Rășinari, Sibiu, fiind al doilea fiu al preotului ortodox Emilian Cioran, si a murit in 20 iunie 1995 la Paris, unde a ajuns in anul 1937 cu o bursa a Institutului Francez din București, bursa care i se va prelungi până în 1944. In anul 1945, cand termina de scris Îndreptar pătimaș (ultima sa carte scrisa in limba română), se stabileste definitiv in Franta. Nu a cerut niciodata cetatenia franceza.

Gurile rele (voci acre, iritate - cum le numeste Octavian Paler) afirma ca Emil Cioran nu mai voia sa vorbeasca românește; i-au reprosat pesimismul si tupeul de a vorbi urat despre unele lucruri care ne privesc. Cum si-a permis sa se mire ce vom fi facut o mie de ani, deplorand faptul ca am trecut printr-un mare somn istoric? Au fost destui cei care au sarit ca arsi auzind fraze precum: Nu e mare lucru a iubi România din instinct; nu este merit. Dar sa o iubesti dupa ce ai disperat total de destinul ei, imi pare totul. Ma intreb - retoric, evident - cat de rau intentionati trebuie sa fie cei care inteleg gresit o asemenea fraza despre România sau cat de limitati in simtire si intelect pot fi? Obisnuiti cu platitudinile despre splendidele noastre calitati si impliniri, cu discursurile sforăitoare despre ”mândria străbună”, am ezitat sa intelegem ca se poate iubi cu furie, ca se poate iubi cu revolta, ca se poate iubi chiar cu ura atunci cand obiectul dragostei nu este pe masura iubirii - mai spunea Octavian Paler.

Emil Cioran, vizitat de Bogdan Iorga la Paris, in octombrie 1992, imediat dupa dezamagirea alegerilor din Romania, ii spune celui din urma: Nu trebuie sa fii foarte trist. La urma-urmei, marea forta a poporului român consta tocmai in labilitatea deciziilor sale si - poate - in imaturitatea de care da dovada in anumite momente. Cand cineva crede ca a reusit sa-l controleze si sa-l stapaneasca, atunci intervine spiritul românesc de fronda, dorinta de a-i arata aceluia ca, uite, nu-i asa cum zice el! [...] Vezi dumneata, in sfarsit românii au reusit sa intre in istorie. Si marea sansa a acestei natii este ca destinul ei inca nu s-a incheiat. Spre deosebire de marile civilizatii occidentale, care nu-si dau seama, dar se afla undeva la crepuscul. Noi am fost scosi afara din timp. De aici si forta pe care românii o au cand se apuca de ceva. Nu e o putere metodica, organizata, de tip nemtesc, ci mai degraba elanul pe care il are un copil cand vrea sa atinga cerul cu mâna. Si nu-l va atinge din vina adultilor, care-i spun ca e un lucru imposibil. Poporul român e un popor de copii. Naiv, el actioneaza sub imperiul impulsului.

I s-a reprosat lui Emil Cioran ca, din snobism, ii silea pe românii care il cautau sa discute in frantuzeste. A marturisit: Daca spun cuvantul "roată” nu mai pot scrie frantuzeste o saptamana. Poate exista un elogiu mai inalt adus limbii române? se intreba Octavian Paler. Pot intelege, oare, pitecantropii care uita limba româna dupa o scurta sedere in strainatate, sau care n-o vorbesc si scriu corect desi au terminat 12 clase? Inteleg acestia ce tulburari de profunzime provocau cuvintele romanesti in sufletul lui Cioran? Acest aristocrat al disperarii care, ani in sir, si-a permis sa dispretuiasca orice publicitate, intr-o lume ahtiata dupa publicitate, acest „maestru al dezgustului” care nu voia sa apara la televiziune, in vreme ce altii erau in stare sa faca orice pentru asta, si-a ingaduit sa iubeasca România fara sa se laude cu asta. Din contra, ne-a pus in pericol ipocriziile si indraznelile mici (Octavian Paler, din editorialul publicat in România Libera, 23 iunie 1995).
... Am nostalgia locurilor unde m-am nascut si am crescut. De aceea refuz sa ma intorc acolo, sa le revad. Prefer sa raman cu imaginea lor, asa cum le stiam. Asa cum mi le inchipui. Mi-e teama de confruntarea cu o alta imagine - spunea Emil Cioran.

Desi a fost un autor retras, detestand gloria si publicitatea, Emil Cioran a castigat faima universala devenind in secolul XX figura scepticului desavarsit care-si dizolva amaraciunea in aura unui stil fara fisura.

Desi considerat de cei mai multi cinic si ateu, Emil Cioran si profund crestinul Petre Țutea erau legati intr-o stransa prietenie. Scria Cioran despre Petre Țutea: Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Oare fulgerele lui Petre Țutea vor ramane pierdute pe veci in Balcani? Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea. (aprilie 1974)

Petre Țutea scrie “cinicului si  ateului” Emil Cioran: Mi-e dor sa te vad si sa te imbratisez. As vrea sa ma intalnesc cu tine si cu doamna intr-un spatiu fara oameni si sa traim impreuna cateva clipe bucuria orizontului vizual pe care o traiesc sfinții si copiii… (scrisoare din 31 martie 1991, Bucuresti).

Funerariile lui Emil Cioran - considerat cel mai mare stilist al literaturii franceze (dupa Valery) - au avut loc in data de 23 iunie 1995, la Biserica Ortodoxa Română din Paris. Ceremonia religioasa a inceput la ora 14:30 in lacasul arhiplin. Si-au prezentat ultimul lor omagiul sute de persoane, scriitori si editori, reprezentanti ai academiilor, ai institutiilor republicane sau monarhice, personalitati ale vietii culturale si studenti (multi dintre ei studenti români la Paris), lectori si admiratori ai paradoxurilor lui Cioran. Au fost prezenti proprietarii Editurii Gallimard, români in exil, Constantin Tacou - directorul prestigioasei publicatii Cahiers de l’herne - cel care a editat primele carti ale lui Emil Cioran in Franta. Au fost acolo Marie-France si Rodica Ionesco. Regele Mihai a trimis o coroana impodobita cu tricolor, impreuna cu un mesaj de adio care a fost citit in biserica de Marie-France Ionesco, fiica dramaturgului Eugen Ionesco.
Familia a refuzat orice omagiu al unei oficialitati din România, cu exceptia Academiei Române si a Uniunii Scriitorilor. Oficialii români ar fi putut ramane ca persoane particulare, dar nu si simbolurile oficiale.
Corpul a fost inhumat la Cimitirul Montparnasse, unde si-au gasit odihna vesnica si Constantin Brâncuși si Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, poet si eseist).

Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși (si multi altii) au fost mai intai respectati, admirati si iubiti de aproape intrega lume pana sa devina cunoscuti si iubiti in România.
Constantin Brancusi a dorit sa lase mostenire poporului român atelierul sau din Impass Ronsin si o mare parte din lucrarile sale, dar in anii ’50, printr-o stupida hotarare a ministrei Culturii de atunci (Constanta Craciun) a fost respinsa donatia sub pretextul influentelor nefaste burgheze. Statul francez beneficiaza azi de acest tezaur.

6 comentarii:

  1. îi iubesc si pe Emil Cioran, si pe Mircea Eliade, si pe Constantin Brâncuși! Suflete rare, artisti adevarati, care si-au recunoscut cu mândrie obârsia. Din nefercicire, multi din patria-mama iau renegat... O greseala fatala... Mare nedreptate li s-a facut acestor genii românesti!
    Frumos articol, Diana draga. M-a infacarat... acum la miez de noapte, am chef sa rasfoiesc jurnale semnate de acesti trei, mai sus numiti. romanele lui Eliade sunt grupate pe doua rafturi, aici în biblioteca, de Cioaran, nu posed multe scrieri... Pe Brâncusi l-am vizitat ultima data în septembrie... Mi-e tare dor de ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Emil Cioran l-am "conoscut" devreme si m-am "indragostit" de scrierile lui.
      Mircea Eliade a intervenit mai tarziu in viata mea, dar l-a "detronat" pe Emil Cioran, insa fara a mi-l scoate din suflet - scrierile lor sunt diferite.
      Constantin Brancusi mi-a devenit cunoscut in copilarie, cand colectionam timbre - multe ilustrau operele lui, asa ca a trebuit sa aflu cine este... :)
      Nu stiu daca am tot ceea ce au publicat Emil Cioran si Mirea Eliade - nu m-am gandit vreo clipa sa verific - dar am multe, si toate citite, evident. :) Si le "rasfoiesc" destul de des... :)
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  2. Foarte frumos articol. Un adevărat omagiu pentru acest mare om, atât de puţin înţeles (încă!) de către români. Suntem încă departe de acea normalitate în care vom şti să apreciem şi să preţuim valorile autentice ale acestui neam...
    Numai bine, Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eram prin anul II de liceu cand "dadeam" citate din Cioran si ma intrebau colegii cine este... Deloc nu ma gandeam ca n-au idee! Si nici n-aveam habar ca nu mai era in RO! Apoi mi s-a atras atentia ca ar fi mai bine sa nu mai pomenesc de el... (?!) si atunci m-am hotarat sa aflu cat mai multe. :)
      Ma bucur, insa, ca sunt - totusi - multi cei care ii apreciaza scrierile.
      Multumesc, la fel.
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  3. nu am indraznit sa ma apropii de Cioran, pot spune ca l-am rasfoit dar nu l-am citit....nu stiu daca suna ca o blsfemie dar asta este adevarul...mi se pare ca stiu prea putin ca sa inteleg multul pe care el il imprastie...
    pentru Eliade am avut o mare slabiciune, pentru spiritul lui profund, detasat, uman...
    cand am vazut Coloana Infinitului la Targu Jiu si Poarta Sarutului si Masa Tacerii mi-am dat seama ca suntem un neam binecuvantat doar ca noi ne indoim de asta...
    poate ca, asa cum spune Cioran, romanii sunt naivi dar cred ca asta a fost si scutul care i-a ajutat pe romani sa ramana in picioare...poate ca el, in cinismul lui profund inteligent a inteles de ce suntem asa si nu altfel....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit fara a incerca sa analizez "ce vrea sa spuna", ci multumindu-ma cu ceea ce a scris. Ca si multi altii, contura in cuvinte ceea ce, la un moment sau altul, simteam fara a putea defini. Ma intreb de ce nu a fost studiat in anii de liceu, macar - pe vremea cand eram liceeana... Era - si este - considerat ateu, in fond :) iar comunistii se credeau atei. ;)
      "Nu-i elegant sa abuzezi de nenoroc: unii indivizi, la fel ca unele popoare, se complac in necazuri pana-ntr-atat, incat dezonoreaza tragedia" - scria el si... cred ca se referea in special la români, mai ales ca si azi sunt multi care nu fac decat sa-si spuna ca... n-avem noroc, ca suntem situati la "intersectie de drumuri ale marilor puteri". :)
      Azi, uneori, cand se mai discuta despre M.Eliade - si i se aduc laude, in special - sunt carcotasi care afirma ca-l detesta pentru scurta lui perioada cand a simpatizat cu ideile legionare, iar cei care o fac par rau-voitori si mai putin convinsi de cele ce afirma - sau, pur si simplu habar n-au despre ce vorbesc dar vor sa para interesanti. Mie imi plac scrierile lui si mai putin ma intereseaza altele, mai ales ca inteleg care a fost ideea lui ca "simpatizant"...
      Brancusi imi este tare drag, desi nu sunt genul care stie multe despre arta si despre artisti. Pur si simplu, unele lucrari ale lui le vad cu sufletul - n-as putea spune de ce imi plac. :)
      Incet, dar sigur, vom redescoperi - sau vom descoperi - valori (puncte de sprijin) care sa ne treaca prin... vesnica tranzitie ce pare a caracteriza poporul român. :) Uneori ma gandesc ca românii sunt atat de constienti de vremelnicia vietii incat merita sa se gandeasca numai si numai la clipa prezenta. :)) Suntem un popor de intelepti!

      Ștergere