2017-02-14

Zăpadă nouă

De fapt, zăpada nouă e deja veche… Până am reuşit să postez pozele zăpada s-a cam dus…
Într-o noapte, a început din nou să ningă…
In zori, încă mai ningea, cu fulgi mari, pufoşi.
M-am bucurat când a nins din nou şi am încercat să imortalizez momentul. Ca de obicei, nu mi-a reuşit. In poze nu se vede că ninge şi nici nu se… distinge frumuseţea peisajului.
Fotografiile postate sunt o nouă dovadă a nepriceperii mele de a prinde in imagini ceea ce îmi place.
Prin comparaţie cu cei care ştiu să fotografieze - intre ei Floarea şi Alex – fotografiile mele sunt… uh şi vai de ele!
Actualizare: când am scris textul eram aşa de ofticată că nu-mi ies fotografiile încât am uitat că Ella şi AlexaT au fotografii faine cu iarna!

Fapt divers. La primele căderi de zăpadă nu s-a deranjat cineva să cureţe trotuarele de crustele de gheaţă formate. La aceasta ediţie, însă, sunt curăţate şi trotuarele bulevardelor (pe străduţe, însă, se descurcă fiecare cum poate). Nu am dovezi; trebuie să mă credeţi pe cuvânt.
Ultima poză e făcută ieri, la ora 23, in timpul plimbării cu Miki – Miki trăgea in lesă şi mie-mi tremura telefonul in mâini. Şi de era Miki liniştită tot aşa ieşea poza. Luna plină ar fi trebuit să iasă in evidenţă - şi-a ieşit un bec!! 

10 comentarii:

  1. Diana, pozele tale sunt bune,zău că da !
    Ai ales să fotografiezi în condițiile cele mai grele. Noaptea și alb-ul sunt extrem de greu de fotografiat chiar și pentru profesioniști cu aparate care sunt mai performante ! Nu trebuie să-ți critici munca !
    Noapte bună și călduroasă să ai

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru încurajare! Venind de la tine aceste cuvinte sunt mai mult decât un compliment! De-ai şti cum m-am înfoiat de mândrie! :)
      Floarea şi Alex au fotografii faine cu zăpada şi nici ei nu sunt profesionişti. :) Şi faptul mă "macină". Glumesc! :) Dar chiar îmi doresc să reuşesc fotografii frumoase - nu-mi ies nici cu aparatul de fotografiat. :(
      Mulţumesc pentru urare! Noapte bună! :) Şi ziua bună să îţi fie! :)

      Ștergere
  2. Ai mai ca sunt faine pozele tale! Si vrei sa zici ca numai cei numiti mai sus stiu sa faca fotografii... ?!! Eu nu stiu, ha? :)))))))
    Abia astept sa vina primavera, au dat choice deja aici la mine!
    pupici, fotograf profesionist ce esti! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.
      Stii sa faci fotografii, cum nu?! Toacmai vin de la tine! :) Am ales pe Floarea si Alex pentru ca aveau fotografii recente cu zapada (pentru comparatie) - cititnd randurile tale mi-am dat seama ca si tu postasei de curand, la fel si AlexaT... Am uitat... :( Dar am uitat ca azi e miercuri! (mi-am dat seama cand am vazut tabelul de la "Miercurea fara cuvinte"). :)
      Noi inca avem cruste groase de gheaţă pe trotuare si ţurţuri inclusiv pe ramurile copacilor. Dimineata a fost ger-ger!
      Pupici! <3 Ziua faina sa iti fie!

      Ștergere
  3. Si la noi a nins, nu demult. Desi nu s-a depus. Nu-mi place vara, caldura.. dar astept cu nerabdare primavara, ca m-am saturat de frig.
    Poze la luna nici nu ma mai chinui sa fac, niciodata nu ies ca in realitate.. Dar pozele cu zapada ti-au iesit destul de bine, se vede ce trebuie sa se vada :))
    Hai ca mai e putiiiin pana la primavara, sa vedem si noi flori, culori, soaare.. :D
    Te puuup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici sunt si zone (de iarba) unde nu mai e deloc zapada, dar printre blocuri e crusta groasa de gheaţă. Si e ger!
      Din exact 1 martie vreau si eu primavara! :) Daca se poate, cu ploi in cantitati rezonabile si nu zilnic. :)
      Multumesc pentru incurajare. :) E a doua incercare a mea de a fotografia luna plina - am mai facut-o in urma cu vreo cateva luni si... parea un punct alb pe negru (ca un defect in fotografie) :))
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  4. Foto sunt bune,imortalizeaza iarna,care nu se lasa dusa !Ba,te contrazic,e clar
    care e luna si care e felinarul !
    Sper,ca si tine,si,cred multi altii,ca va veni pe 1 martie,primavara !
    Toate cele bune,pana atunci !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar felinarul e mai stralucitor decat Luna. :( Era atat de frumoasa! :) Si-a eclipsat-o un bec! :)
      Iarna mi-a promis ca pleca la 1 martie - sa vedem cat de parolista e. :)
      Multumesc, la fel! Zile senine!

      Ștergere
  5. Asa ma bucur si eu cand ninge din nou!... Si sper sa mai vina o noua serie! :)
    Iar fotografiile sunt foarte bune, sa stii! Noaptea este tare greu sa focalizezi, cu zapada, intr-adevar e problematic, iar luna, de cele mai multe ori, imi iese stramba...lol...oricat m-as chinui eu (dar, tot pastrez fotografiile, oricat de ciudate ar fi, mai ales ca imi ia destul sa urmaresc cate un fenomen asteptat; ca de exemplu la acea 'supermoon', cand am "reusit" sa surprind norii... lol smile emoticon)...
    Asa ca nu te opri din apasat declansatorul camerei...*-* luna se observa clar, felinarul e felinar, mai pe dreapta...asa zic eu, dupa cum ma uit la poza ..;)
    Toate cele faine sufletului, cu bucurie si pozitivitate mereu, cat se poate! Saptamana frumoasa in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai, ca tie pozele iti ies faine! :) Am uitat cand am scris textul ca si tu ai poze cu iarna si tare reusite mai sunt!
      M-am straduit sa "scot" becul din cadru, dar... nu prea aveam loc de intors. :)
      Unele foto nereusite le-am mai pastrat si eu - pentru comparatie! :)) Intr-o zi am vrut sa fotografiez statuia lui Andrei Muresianu, de langa teatru - am incadrat (se vedea perfect pe ecran) am apasat butonul si... l-am fotografiat fara cap! Ce-oi fi facut nu stiu, pentru ca nu stiu sa fi miscat chiar atat de mult aparatul (acum regret ca nu am pastrat acea fotografie). :)
      Luna se observa, dar la cat era de frumoasa... aici apare ca un punct alb pe fond negru. :)
      Multumesc, Alexa! Multe bucurii iti doresc sa ai; zilele senine sa iti fie! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.