Proteste impotriva unui sistem politic sau impotriva unor politicieni?

Cu ocazia protestelor din România, Gaspard Koenig a publicat in Les Echos (primul cotidian financiar francez, editat la Paris din 1908) un articol elogios cu titlul Lecţia anticorupţie a cetăţenilor români.

In primul rând, cetăţenii aşteaptă de la reprezentanţii lor să fie ireproşabili. Trecând de la o extremă la alta, România s-a dotat în ultimii ani cu legi anticorupţie dintre cele mai stricte din lume. Pentru un om politic, a-şi angaja un membru al familiei este pasibil cu o pedeapsă de până la 5 ani închisoare. François Fillon, când şi-a prezentat scuzele francezilor după ce s-a aflat că şi-a angajat soţia pe post de ataşat parlamentar, a recunoscut şi el că ce era acceptabil ieri, nu mai este azi. A te juca cu banul public, este de neiertat, atât în România cât şi în Franţa. De acum încolo, conţinutul mesajului politic contează mai puţin decât probitatea emisarului. […]

Uriaşa mulţime care a invadat Bucureştiul se va dizolva probabil deîndată ce-şi va obţine definitiv victoria. Tinerii nu merg să voteze – mai puţin de o treime dintre ei au mers la urne la ultimele alegeri – dar coboară în stradă ca să manifesteze. Acest lucru nu trebuie privit ca o contradicţie, ci drept oglindirea unei evoluţii a democraţiei în care populaţia se autosesizează punctual cu câte un subiect unificator - spune Gaspard Koenig.

(sursa: http://www.rfi.ro/special-paris-92955-romania-ne-aratat-caile-democratiei-gaspard-koenig-les-echos)

Gaspard Koenig s-a născut in anul 1982, in Franţa, şi e fiul lui Jean-Louis Hue, fost redactor şef la Magazine littéraire şi al criticului literar Anne-Marie Koenig. Primul său roman a fost selecţionat pentru Premiul Goncourt. La ora actuală conduce “laboratorul de idei” liberal GenerationLibre.

Un laborator de idei (think tank) este, in general, o organizaţie de drept privat, independentă de stat şi de orice altă structură de putere, in principal non-profit, din care fac parte experţi din domenii diverse. Activitatea principală a unui astfel de laborator e aceea de a efectua diferite studii şi de a dezvolta propuneri mai ales in domeniul politicilor publice şi economiei.

Proteste impotriva clasei politice

Protestatarii de azi ar trebui sa nu îşi dorescă schimbarea guvernului, practic, ci a clasei politice româneşti in general, clasă politică formată, parcă, din oameni din ce in ce mai puţin cinstiţi şi din ce in ce mai disperaţi de a-şi păstra sau câştiga privilegii in detrimentul unui întreg popor. In România nu mai contează doctrina politică pentru că toţi politicienii – şi nu doar ei – par a avea o singură doctrină: cea a corupţiei.

Multe legi dintre muuuultele pe care le avem sunt in favoarea lor: cine e ministru poate fi – in acelaşi timp – membru in Parlament (ceea ce, practic, o amestecare a lucrurilor şi-o să iasă ceva cam cum a făcut unul la un moment dat: ca Parlamentar sunt contra, dar ca prim ministru sunt pro). Guvernul are o funcţie executivă, Parlamentul una legislativă – cele două “puteri in stat” nu cred că ar trebui să se amestece.

Avem o lege care nu mai impune pragul de 51% prezenţă la vot pentru validarea alegerilor electorale – s-a schimbat in rău prin 2013-2014 (nu mai ştiu) pentru că beneficiază politicienilor.

Nu avem posibilitatea de a retrage mandatul unui parlamentar care promite una in campania electorală şi când ajunge la Bucureşti se mulţumeste să mănâce bine la preţ redus, să-şi cheltuiască (sau economisească) indemnizaţia de parlamentar, să doarmă la şedinţe sau să nu se deranjeze să fie prezent, şi peste toate mai e şi arogant.

Nu există, cu adevărat, o lege cu privire la răspunderea magistraţilor; nu se deranjează nimeni să recupereze de la condamnaţi prejudiciile aduse statului ş.a.m.d.

Nimic nu pare să mai funcţioneze in statul acesta, la nivel de instituţii ale statului! Corupţia nu poate fi eradicată, dar trebuie diminuată la acel nivel la care nu mai poate dăuna într-o măsură atât de mare.

Având in vedere la ce nivel de aroganţă au ajuns politicienii nu mai e de mirare ca protestele sunt impotriva sistemului existent, nu împotriva unui partid sau altul, a unui anumit om politic… Politicienii care nu înţeleg asta sunt… aroganţi! Evoluţia tehnologică permite azi astfel de mişcări populare spontane, ample, fără lideri. Protestul este o formă de comunicare cu actuala clasă politică. De votat, votăm din patru in patru ani (exceptând cazul preşedintelui), dar aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm liniştiţi şi să suportăm porcăriile până la o nouă rundă de votare când cei dintre care trebuie să alegem sunt aceeaşi – eventual pe alte liste de partid sau “independenţi”. Nu mai merge figura cu rotirea cadrelor – sau n-ar trebui să mai meargă.

Democraţia directă şi democraţia indirectă

Poate doar mi se pare, dar astfel de proteste deschid,oarecum, calea democraţiei directe (participative) ca sistem politic. Azi, in principal, România e o democraţie reprezentativă şi această formă este limitată (participarea populaţiei la guvernare se rezumă la scrutinul electoral din patru in patru ani) şi este indirectă (cetăţenii nu exercită ei puterea, ci aleg pe cei care să guverneze in numele lor. Există, totuşi şi ceva manifestări ale democraţiei directe: alegerea preşedintelui, a primarilor şi a şefilor de consilii judeţene. Şi mai e referendumul ca manifestare a democraţiei directe.

Desigur, democraţia directă este mai mult o teorie destul de greu de pus in practică pentru că cetăţenii nu pot exercita toate funcţiile statului in mod permanent – exceptând funcţia legislativă, dar in acest caz e nevoie de oameni care ştiu despre ce e vorba.

Democraţia directă e posibilă – şi poate funcţiona normal – numai in cazul teritoriilor mici – cum sunt, de exemplu, câteva cantoane elveţiene izolate de restul ţării.

Democraţia reprezentativă poate funcţiona cât timp există încrederea cetăţenilor in cei cărora le dau mandatul electoral. Această încredere nu mai există in România.

Un fel de concluzie

Nu-mi dau seama cum se poate schimba ceva in bine cât timp nu există voinţă politică. Putem iniţia legi (avem acest drept prin Constituţie – exceptând partea economică, finaciară ş.a.) dar putem fi blocaţi simplu de parlamentari, putem fi amânaţi până la… sfântul aşteaptă. Politicienii au ajuns să ne spună că nu e democratic să cerem 51 % prezenţă la vot pentru a fi validate alegerile electorale, au ajuns să ne spună că nu e democratic să cerem ca oamenii care au fost condamnaţi să nu aibă dreptul să participe la alegerile electorale (până nu intervine reabilitarea) dacă prin condamnare nu li s-a interzis dreptul de a fi aleşi şi altele de acest gen.