Ideea textului mi-a venit de la o
frază pe care Suzana a scris-o într-un comentariu şi care a declanşat o amintire.
Am cunoscut-o pe I. când aveam
vreo douăzeci şi ceva de ani (azi nu mai ştiu de ea) – era mai mică decât mine
cu un an şi pe măsura ce-au trecut anii a devenit mai mică decât mine cu cinci
ani. Da, îşi ascundea vârsta. Nimic ciudat, treaba ei! Ei! Fata aceasta nu se
manifesta când râdea! Când eram in grup, noi râdeam cu lacrimi uneori, ţinându-ne
de burta de la atâta râs, ea avea chipul împietrit, cu un zâmbet lung întipărit…
De fapt, buzele formau un fel de linie dreaptă pe chipul ei şi erau tare strânse
pe dinţi, dar tenul rămânea întins – pielea, la colţul ochilor nu se încreţea,
nici pe obraji nu se accentua prea tare vreo cută. Şi aveam senzaţia că nici nu
clipeşte! Dar se auzea dinspre ea un fel de chiţăială, de geamăt, şi îi vedeam
umerii zguduindu-se. Imposibil să traduc sunetele in litere! Buzele-i erau atât
de strânse încât aproape că mă durea faţa când o priveam, iar ochii îi erau larg
deschişi, ca şi cum se holba. Era imposibl să mă abţin să râd când o priveam; imposibil
le era şi celorlalţi! Şi, fără să vrem, ajungeam să râdem de expresia ei…
Fata avea dantură frumoasă, nu-i
mirosea gura, nu-i atârna limba… şi nu înţelegeam de ce nu se manifestă! M-am
gândit la fel şi fel de cauze – inclusiv că ar avea operaţii estetice care ar
putea plesni de la râs! Într-o zi, când eram singure - şi eu râdeam ca proasta
sub privirea ei, iar ea, cu zâmbetul ca o linie, tremura pe scaunul din faţa mea - am întrebat-o de ce nu râde.
- Râsul face riduri – mi-a spus, cât
se poate de serioasă.
De uimire n-am putut nici măcar să
zâmbesc dar ridicând sprâncenele cât a permis pielea mi s-au accentuat ridurile
de pe frunte…
Ce bucurie ar fi pe mine daca as avea numai riduri de la atata ras ... ! Din nefericire cele mai adanci riduri se fac de la plans si suparare! :(
RăspundețiȘtergerePupici, tu poti rade linistita, acele riduri sunt frumoase! >;d<
Ridurile de la râs chiar sunt frumoase! :) La batranete nu vom avea acea expresie de "om incruntat" pe care o vad pe prea multe chipuri. :)
ȘtergereMulte, multe, muuuulte clipe de veselie iti doresc! Si multe motive de râs! :)
Pupici! <3
Bună Diana!
RăspundețiȘtergereCitind povestioara ta,am râs cu poftă,eu știeam că râsul
întinerește,nici-decum să faci riduri!?
Îți doresc un sfârșit de săptămână plin de bucurii și multe zâmbete!
Pupici cu drag și îmbrățișări!
Buna, Elena draga!
ȘtergereLa fel stiu si eu, ca rasul intinereste (si intareste muschii faciali - nu mai zic de muschiul inimii) :)
Multumesc. Iti doresc sa ai o saptamana minunata!
Imbratisari si pupici, cu drag! <3
Cred ca e tare chinuiala sa vrei sa izbucnesti in ras si sa te abtii!
RăspundețiȘtergereOricum, citisem un articol in care se spunea ca daca ne incrutam si stam suparati se contracta mai multe grupe de muschi si consumam mai multa energie decat daca am avea o fata senina si zambitoare! Asa ca oricum ar fi, sa zambim ca e muuuult mai bine! :D
Multumesc draga Diana! O zi faina sa ai, plina de zambete!<3
Ea râdea, cumva, in sinea ei... Cred ca fredona hohotele de râs pentru ca se zgaltaiau umerii... si sunetele ce veneau dinspre ea... Sper din suflet sa-i fi trecut obsesia ridurilor. :)
ȘtergereIn mod sigur consumam energie cand râdem! :)) Ce mod super fain de a face masaj facial pentru intarirea muschilor feţei! :)
Multumesc si eu, Suzana draga! Saptamana minunata sa iti fie! Vesela! <3
Cum sa nu razi cand in jurul tau e atata veselie!Eu sunt si am fost o persoana vesela si glumeata.Imi imaginez ce reactie aveati voi la un chip impietrit.Un weekend placut si vesel!
RăspundețiȘtergereOooo! Cred ca radea, la propriu, cu gura inchisa, incercand sa-si pastreze tenul neted.
ȘtergereMultumesc. Saptamana minunata iti doresc!
ce bine ar fi să râd toată ziua !!! aduce sănătate în corp ! la riduri nu m-aş gândi pentru că ele oricum apar sngure, fără să le urmăresc !!!
RăspundețiȘtergeresimpatică povestirea !!!
pupic !
Si mie mi-ar placea sa rad de dimineata pana seara! Ar insemna ca viata e super frumoasa! :) Candva aveam un obicei - si cred ca ar trebui sa-l reiau: cand ma simteam trista deschideam un site cu bancuri si citeam in nestire, fara sa zambesc macar, si la un moment dat buzele se arcuiau in zambet, apoi simteam cum, incetisor, ma inseninam.
ȘtergereIti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici!
HAI SA RADEM !!!
Un weekend...cu veselie !
SA RÂDEM! :)
ȘtergereMie tare-mi mai place sa râd... Unii imi spun ca-s enervanta gasind motive de veselie in cele mai... nepotrivite momente (poate e o metoda de "aparare") :) Altii imi spun ca nu e... moral sa râdem, ci trebuie sa ne pastram... demnitatea!!! Prefer sa-mi pastrez (si) sanatatea fizica si psihica. :)
Multumesc, Natalia. Iti doresc sa ai o saptamana minunata, cu multe motive de veselie! <3
Nu-şi dă seama că va face riduri la inimă.
RăspundețiȘtergereE drept, alea nu se văd, dar se vor simţi toată viaţa!
Asa cred si eu, chiar daca ma gandesc numai la ce efort trebuie sa fi facut pentru a se manifesta asa cum o facea.
ȘtergereMno...ashe nu! :)))))
RăspundețiȘtergereDeci cum asa?? Sa stai intepenit cu fericirea la usa si sa nu razi pt ca ....riduri? :)))
:))) Am incercat sa fac asa ca ea: sa râd cu gura inchisa si incercand sa nu misc pielea feţei... E... crancen! Râd si acum cand imi amintesc ce mutra imi arata oglinda. Decat fara riduri si incremenit mai bine cu riduri si vesel. :)
Ștergere