2020-11-14

Anunțuri propagandistice

Acțiunea autobuzul

Zilele trecute priveam televizorul (aparatul, nu vreo emisiune) și la un moment dat încep „desene animate”. Un individ, într-o stație de autobuz. Vine autobuzul, personajul se apropie, dorind să urce, dar se oprește și face un pas înapoi, cu plecăciune. Vaaaai! În autobuz sunt mai multe scaune ocupate și el își da seama că nu va putea păstra distanța regulamentară. Conștiincios, face un pas în spate, autobuzul pleacă. Trebuie să deducă privitorul – și să se educe, să bage bine la cap – că el va aștepta următorul autobuz (și la fel trebuie să facă toți fraierii oamenii care circulă cu mijloacele de transport în comun, inclusiv la ore de vârf).
Cine s-a gândit la prostia de spot cred că n-a mers în viața lui cu autobuzul (nici cei care l-au aprobat – doar dacă n-au vrut să facă mișto de oameni), la ore de vârf mai ales. În Bv, intervalul de timp între două autobuze cu același număr este de circa 7 - 15 - 20 de minute (mai mult dacă e trafic aglomerat, mai puțin dacă e de la ora 20 în sus pe trasee mai puțin circulate). Dar sunt și autobuze care circulă din treizeci în treizeci de minute sau din oră în oră, și la ore de vârf sunt aglomerate. În cât timp ar ajunge la muncă un conștiincios care lasă să treacă pe lângă el vreo două-trei autobuze? Cu cât timp înainte ar trebui să plece la muncă cei care ar lăsă două-trei autobuze să treacă? Și la cât timp ar ajunge acasă după 8-10-12 ore de muncă? Ah, da! Va fi suplimentat numărul de autobuze! În fiecare dimineață se vor aduna în stații vreo 6 autobuze și fraierii oamenii vor cerceta câte persoane sunt în fiecare... Dacă e loc de distanță, urcă, dacă nu... mai încolo, că tot n-au altă treabă. Simplu și logic!
Ar trebui să nu mai plătească statul pentru a difuza prostia aceasta, acum, când tot mai mulți stau acasă și câștigă unii 100% (sper că nu și cu sporuri), alții între 50 și 75% din salariu. Când trăiești din banii de la stat e simplu să zici „stai acasă”, e simplu să carantinezi din pix.

Acțiunea îmbrățișarea

Faza de mai sus vrea să sugestioneze oamenii să facă anumite gesturi, dar ce-au făcut belgienii (poate că și alții) e chiar bătaie de joc. Ăia permit cetățenilor – în perioada de carantină (2.11 – 13.12) - un „amic de îmbrățișări” („de alint”), iar cei singuri au dreptul la doi (dar să nu fie toți trei în același timp în același loc). Difuzează un spot pe temă! Adică, guvernul le permite cetățenilor să întâlnească, în perioada de carantină, o persoană alături de care nu locuiesc in mod obișnuit. Fiecare membru al familiei are dreptul să aibă un însoțitor (!), familiile putând invita acasă, pe rând, amicii de alint, dar atunci când unul dintre „amici” e în sânul familiei nu se permit alte vizite. HM! Nu știu dacă au voie să iasă numai cu declarații pe proprie răspundere dar, oricum, dacă un polițai oprește pe stradă un „amic de alint” și-l întreabă încotro merge acela-i poate spune franc (fără metafore): mă duc să mă dau în bărci? (sau se consideră ultraj?) Sau... trebuie să sune la DSP-ul lor și să anunțe că pleacă la X să se dea în bărci? Sigur, „amicul de îmbrățișări” n-o fi numai pentru dat în bărci. Or fi inventat aceasta dispoziție (și) pentru a susține industria „felinarul roșu?”

Încă un pic și guvernele vor vrea să știe și de câte ori fac sex cuplurile căsătorite. Dacă politicienilor li se par prea dese contactele fizice de acest gen vor reduce numărul acestora? Pentru binele fraierilor oamenilor, firește! Până unde – și până când – vor merge cu acest control al vieții private?
**
Femeile care vor naște începând cu luna noiembrie inclusiv vor fi amendate pentru că nu au păstrat distanța regulamentară. (ăsta-i banc, încă).

Image by Alexas_Fotos from Pixabay

12 comentarii:

  1. No comment !
    https://www.youtube.com/watch?v=AnCa6ChXqEA
    Un sfârsit de saptamâna binecuvântat si luminat de Lumina Divina & Cuvântul lui Dumnezeu AAAE, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru videoclip. N-o sa afirm ca suntem singuri in univers, dar unele afirmatii le voi lua sub "beneficiu de inventar". Sunt prezentate - compilate - evenimente reale (recunoscute deja de guvern: testele cu droguri, de exemplu) cu unele afirmatii care nu pot fi dovedite (deocamdata, cel putin).
      Vorba 'ceea: daca nu-i poti convinge, zapaceste-i... 😊

      Multumesc, Iosif! Sfarsit frumos de saptamana iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Încă ne permitem luxul de a râde de toate astea. Eu m-am amuzat şi îţi mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag!
      M-am amuzat si eu, pana am sesizat "implicatiile".

      Ștergere
  3. Ma intreb daca te racoresti scriind asa ceva. Ca eu nu cred ca as reusi!
    Cuvintele care imi vin pe buze au vibratii fooooarte joase si nu imi fac bine!😊 Vad orchestra si dirijorul poarta masca banditeasca! 😊
    Pentru mine aceasta perioada este o dovada ca pe parcursul anilor am gandit corect, desi fara dovezi. Acum dovezile se rostogolesc, dar inutil, pentru ca neuronii sunt oricum zapaciti...si nici acum nu crede nimeni o posibilitate dirijata de evenimente. Poate o carte SF ar fi perfecta! 😊Pupici si weekend placut! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scriu "la rece". Sunt multi ani de cand nu ma mai "infierbanta" subiectele controversate (sa zic asa). 😊 Intr-un fel, "iau nota" si despic firul in patru, dar ma intristez cand ma roaga cineva sa-i fiu de ajutor si nu am cum. Si mi-e "greata" ca unii dintre cei care-mi povestesc una-alta nu vor s-o spuna public, raspicat.
      Fracturile logice sunt atat de clare in multe cazuri... dar se trece prea repede peste ele, si sunt luati la misto toti cei care le sesizeaza si pun intrebari sau isi manifesta indoiala despre una-alta. Mai sunt numiti si prosti, ca si cum n-ar avea dreptul sa aiba pareri contrare, indoieli, intrebari, alegeri.
      In filmul "V de la Vendetta" (dar si in altele), asa incepe "neonazismul": "un virus a facut mii de victime; pentru binele dv va interzicem... cam tot". Un individ avea vaccinul, dinainte de pandemie, a "salvat" populatia si-a ajuns... cancelar. 😊 Sigur, e doar un film - orice asemanare cu realitatea e intamplatoare.
      Multumesc, Suzana draga! Weekend placut iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️

      P.S. inca pot sa râd cand vad/aud ceea ce-mi pare aberatie. si am ajuns sa râd singura, pe strada, cand vad pe cate cineva cu o masca ce pare suspensor sau cupa de sutien (sunt si unele de zici ca-s absorbante). Ce proasta sunt! nu-i asa? o fi masca necesara, dar asta nu inseamna ca nu-i de râs. 😊

      Ștergere
  4. Ăștia suntem! "Acțiunea televizorul." E și de ras și de plâns. Bun bancul cu femeile gravide. 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu televizorul se "dreseaza" oamenii. 😊
      Da, e fain bancul. Mi l-a zis o vanzatoare, si l-a spus pe un ton atat de serios incat - pentru cateva secunde - am crezut! 😂 Ii cred in stare de orice pe politicienii din Ro.
      Pupici! 😘

      Ștergere
  5. :a noi anunta ziarele ca se va termina pandemia?! Oricum luni se fac mai lejere restrictiile ... doar Horeca mai are de asteptat pana in decembrie ... Sunt curioasa daca o fi asa?!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa fie asa! Pe la altii se spune ca si dupa inceperea vaccinarilor vor mai fi pastrate restrictiile, un timp, mai ales pentru ca vaccinurile nu ajung pentru toti! (ca si cum toti ar vrea)
      Pupicios! 😘 😘 😘

      Ștergere
  6. M-au deranjat mult "fracturile logice". Apoi am observat ca in democratie guvernarea se bazeaza preponderent pe emotii si sentimente.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca asa este, dar logica este (ar trebui sa fie) distincta de sentimente.
      Multumesc. Numai de bine!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.