2020-11-21

Pe lângă teiul de la fereastră

Imediat e iarnă. S-a lăsat cu frig și ploaie, și puțină zăpadă – mai mult lapoviță, dar s-a depus strat subțire pe crengi, pe acoperișuri și mașini. Iarba mai puțin s-a lăsat învelită cu păturica albă – pare doar ușor pudrată. La prânz, pudra albă, umedă și rece a devenit amintire.
21 noiembrie 2020
Te
iul de lângă fereastră mi-e drag și pentru că pe crengile lui poposesc fel și fel de zburătoare (uneori certându-se-ntre ele), l-am tot fotografiat. În ultimele luni l-am fotografiat mai des și mi-am dat seama că îl am în diferite „ipostaze”: cu frunze verzi, cu frunze galbene, desfrunzit.
Îl am și cu șervețel antibacterian, aruncat de la balcon de o doamnă foarte responsabilă și sensibilă, dintre cele care ziceau că le venea să nici nu mai între în scară (din cauza găinatului de porumbei pe care nici nu-l vedeai dacă nu știai că este acolo și pe care-l spăla orice ploaie mai serioasă). 
Am văzut-o aruncându-l, și știe că am văzut-o. Nu știu cum să scap de șervețelul ăla (nu am cu ce să ajung la el și, fiind umed, nici vântul nu-l poate zbura). Și e chiar în dreptul ferestrei! Ca fapt divers: la un moment dat mai era o doamnă în bloc – arunca pe fereastră scutecele speciale (pline de rahat) ale bebelușului.
Mai scutur din tei resturi uscate de la plantele care le înfrumusețează vecinilor balcoanele... E greu să le arunce la gunoi. Important e să fie la ei frumos, nu contează că aruncând ei resturi pe fereastră „fac urât” la alții.
Cam atât despre ce s-a mai întâmplat în jurul teiului. Corcodușul de lângă el are frunzele încă verzi. Mestecenii nu sunt desfrunziți total și frunzele lor, ca niște bănuți galbeni, lucesc de la ploaia ce cade mărunt – și care, probabil, se va transforma în lapoviță (dacă nu se încălzește iar - sau nu se oprește ploaia). 😊
Deoarece sunt despre tei (sau nu?) 😊 copiez aici versurile următoare, pentru că-mi plac:
Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la nopte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.
(Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle)

14 comentarii:

  1. Lumea moderna contemporana, devine din ce în ce mai comoda, indiferenta, iresponsabila si inconstienta de raul pe care si-l fac lor însesesi/însisi ! Citind cele scrise de tine, mi-au venit în gând cuvintele spuse de Hristos de pe cruce adresându-Se lui Dumnezeu: "Tata iarta-I, ca nu stiu ce fac !"
    O duminica linictita, binecuvântata cu relaxare, pace si Lumina în Sufletu-ti frumos, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare chiar nu stiu? Cei mai multi au pe limba numai responsabilitate, solidaritate, protectia mediului... Teorii la greu. Cu practica e tare greu.
      Multumesc, Iosif. Iti doresc sa ai si tu o duminica minunata! Sufletul senin sa-ti fie (senin sa-ti ramana).

      Ștergere
  2. o duminica frumoasa, pentru mine este trist sa vad frunzele cazand de tot, nu prea ma dau in vant dupa iarna, decat poate la munte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.
      Are farmec aceasta cadere a frunzelor. Fara caderea lor nu ne-am bucura la fel de mult primavara, cand natura infloreste - asa cred. 😊 Nu stiu daca as reusi sa ma adaptez undeva unde sa nu fie iarna. Imi place caldura, dar am nevoie si de o "pauza" de la ea, si iarna (cu zapada, de preferinta) e tocmai buna. 😊
      Saptamana frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  3. Imi pare bine ca ne arati putin din teiul tau! Poate ca vantul va lua acel servetel. Oricum, va cadea la un moment dat! Si poate ca daca te-a vazut ca ai vazut, a doua oara va reactiona diferit. Poate! Parca am vorbi de un 'reload' al unei zile anume. Nu stiu de ce zic asta. Si nu stiu daca am putea trai o zi pana ar deveni... perfecta! Dar cine stie!
    Dupa cum vezi, am revenit! Poate ma apuc de lucru. Am intarziat trei zile. Trebuie sa recuperez...
    Pupici si o saptamana faina, Diana draga! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa reziste mult si bine teiul! Servetelul nu stiu cand va cadea, pentru ca pare prins bine intre niste ramurele (si acum e si multa umezeala). Arata infiorator de dizgratios! Caut acum o sarma lunga (un fel de sarpe folosit de instalatori sa desfunde tevi) si poate reusesc sa-l dau jos din pom pe nepoftitul servetel.
      Cred ca nu vom reusi sa traim o zi (facand-o) perfecta doar prin "reluare". 😊 Unele zile, insa, le numim perfecte, si-am vrea sa repetam perfectiunea.
      Vin si eu, imediat, pe la tine. Am lipsit, la randul meu si vreau sa "recuperez".
      Multumesc, Suzana draga! Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️

      Ștergere
  4. Diana eu sunt inconjurata de tei.. ma predau :)))).. Glumesc. iubesc teii, doar ca stii u ca in ultima vreme, tocmai din cauza poluarii, ma cam sufoca.

    Am si eu o punga ntepenita in grilajul in care creste planta agatatoarea Mana Maicii Domnului. Nici eu nu am cum sa o iau de acolo.. :(. Si prin balcoane am avut tot felul de chestii. Intr-un timp ajunsesem sa pazesc cand aeriseam la mine in camera ca sa nu imi intre pe geam stropi cu zoaie de la cei de mai sus...

    Dar acum rad, ca sa inchei pe un ton funny.... Atunci nu a fost nostim. Mi-am schimbat geamurile la balcon (pentru ca devenisera gri de la ce se aruncase de sus - da, spre bulevard, deci in buric de targ.) si le spalam eu asa cu mare drag (ma cam chinuiam si pe dinafara sa le pastrez asa frumoase (acum sunt iar gri ...). Si cum terminasem si scosesem capul pe geam sa vad daca am sters bine si ultimul geam simt asa ca .. pica ceva... :))) Deh. Asa se spala balconul cu galeata.
    Te puuuup! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, imi dau seama ca nu sunt ok pentru toata lumea, teii (sau alte cele cu flori foarte parfumate). Florile teiului de langa noi nu mai au parfumul puternic ce-l aveau cu ceva ani in urma (pentru ca nu mai are foarte multe flori), dar imi place ca e un adevarat ecosistem intre ramurile lui.

      Si aici se mai scutura presuri si carpe si asternuturi pe fereastra, dar nu asa de mult ca in alti ani. Din fericire! La noi, de cand au "reconfigurat" sensurile de circulatie pe strazile cartierului circula multime de autovehicule - ridica praf vara, parfumeaza cu gaze arse si e zgomot ca pe autostrada, uneori. Geamurile sunt aproape mereu prafuite - le sterg de praf mai des, dar de spalat le spal rar (e, efectiv, munca in zadar).

      Pupici cu drag! ❤️

      Ștergere
  5. Frumoasă si optimistă incheiere!
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putem fi doar optimisti. 😊 Pentru binele creierului, mai ales.
      Multumesc. La fel!

      Ștergere
  6. Of, Diana! Ce e oare de făcut cu astfel de oameni? Mă doare să văd atâta nesimţire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel simt si eu, Potecuta. Oftez la greu, dar nu cred ca isi vor schimba naravul... Nu stiu ce s-ar putea face. Poate, cum a scris Suzana mai sus: daca ii vedem cand fac cate una poate s-or abtine pe viitor... Hm. 😊

      Ștergere
  7. O teiul nostru! Avem în fata blocului la mama pe aleile scărilor. Au fost mici, dar am crescut cu ei. Nu aruncă nimeni nimic pe geam, dar de curând, considerand că e prea mult spatiu liber au amenajat parcări printre tei. Cativa au fost sacrificați, a fost tămbălău mare. Au fost păstrați multi, dar s-a pierdut mare parte din vechile alei. Au rămas în mintea mea. Despre aruncat în copaci, un vecin proaspăt, tot la mama, după o beție a aruncat cu chiloții intr-un tecar. E un soi de salcâm cu frunzulițe mici, înălțat cat blocul de 4 etaje. Nu cădea de acolo. A putrezit, dar sper că s-a bucurat mult de fapta lui. Așa că nu cred că te consolează, dar macar vezi cum e si la alții. O săptămână buna! Pupicii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooofff! Parcarile astea! Sunt necesare, dar parca prea e nu stiu cum sa tai copaci pentru a "planta" asfalt... Si la noi au taiat o multime de copaci pentru locuri de parcare - si ar fi vrut sa taie inca pe atat, dar am fost o mana de oameni care ne-am impotrivit. Deocamdata, pomii au scapat, dar nu stiu pentru cat timp. Observ - aproape cu spaima - ca nu mai tine nimeni cont de sanatatea oamenilor, de protejarea mediului...

      Hahaha! Stiu ca nu e tocmai de râs faza cu chilotii, dar acela avea scuza ca era beat. Femeia cu scutecele e nevasta de popa! (acum i-a crescut copilul, nu mai are scutece).
      La noi e bine! In alte cartiere e de groaza, nu altceva!
      Mutumesc, ina. Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️

      (nu poti dezactiva "autocorectarea"? eu am scapat de ea: imi ieseau - in sms - niste cuvinteee!) 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.