Sfantul Gheorghe.Religie,mitologie,basme

Sfântul Gheorghe in religie

Despre viața celui care va deveni Sfântul Gheorghe nu se știu prea multe. S-a născut într-o familie creștină de origine greacă din Cappadocia și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.

Tradiția spune că Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata împăratului și a ajuns ofițer; s-a remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele.

In anul 303 Dioclețian a dat un decret împotriva creștinilor, urmărind un război împotriva acestora, promițând daruri celor care vor renunța la religia creștină. Sfântul Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordinul împăratului, a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Deși a suferit chinuri teribile nu a cedat. In final, a fost decapitat.

Pentru români, este unul dintre cei mai prezenți sfinți - multe biserici poartă hramul său. Există orașe cu numele Sfântului și unul din brațele Dunării se numește Sfântul Gheorghe. Este ocrotitorul Forțelor Terestre ale României.

Variațiuni ale prenumelui Gheorghe sunt multe, și între acestea se numără Iorgu, și Iordache (eu am aflat ieri).

Iconografie

Icoanele creștine îl reprezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur. Acest balaur ar putea simboliza pe diavol sau Imperiul Roman in luptă împotriva creștinilor.

In general, e reprezentat călare, purtând o mantie roșie - culoare tradițională pentru martiri - dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar purtând diadema, cu platoșă sub mantie, ținând în mâna dreaptă o cruce și în stânga o sabie.

Legenda potrivit căreia Sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară e o legendă târzie, medievală, cu origine (presupusă) in mitologiile antice (mituri erou-balaur). In unele icoane creștine apare și o femeie care asistă, în depărtare, la lupta dintre sfânt și balaur.

Sunt și icoane in care apare alaturi de alți doi sfinți militari: Teodor-Tiron și Dimitrie.

Balaurul e menționat și în Biblie, in Cartea Apocalipsei 12:3,4,9,14... În Vechiul Testament creaturile mitice precum balaurul sunt folosite in sens metaforic pentru a descrie vrăjmașii lui Dumnezeu - Psalmul 74:14, de exemplu.

Sfântul Gheorghe in mitologie

Cea mai cunoscută faptă a Sfântului Gheorghe este cea a uciderii balaurului. Undeva lângă cetatea Beirut, nu departe de Lida, era un iezer mare unde viețuia un balaur înfricoșător care ucidea mulți oameni pentru a se hrăni. Pentru a nu pieri toți oamenii au hotărât să dea ca hrană balaurului, prin tragere la sorți, pe copiii lor. Când a venit rândul fiicei împăratului a apărut Sfântul Gheorghe și a salvat-o, rănind balaurul cu sulița și omorându-l cu sabia. Se crede că, in reprezentarea iconografică, balaurul ucis de Sfântul Gheorghe nu închipuia altceva decât forțele ostile ale universului, grindina fiind asociată frecvent cu balaurul (Marcel Lutic, Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006).

Legenda circulă in mai multe variante, nu foarte diferite, fiind plasată pentru prima dată în Cappadocia, primele surse apărând în secolele al XI-lea și al XII-lea, dar a fost transferată în Libia în Legenda de Aur din secolul al XIII-lea. Două variante mai jos:

1. Intr-o legendă se spune că un balaur (dragon sau crocodil) și-a făcut bârlog deasupra unui izvor de unde luau apă oamenii din orașul Silene. Pentru a le permite să ia apa, balaurul le cerea locuitorilor ofrande: animale, mâncare. Când au rămas fără bunuri de dat, balaurul a cerut fecioare - acestea erau trase la sorți. Într-o zi soarta a hotărât că e rândul unei prințese; a fost dusă la balaur, dar chiar atunci a apărut Sfântul Gheorghe, care s-a apărat cu semnul crucii, a înfruntat și a omorât balaurul. Văzând minunea, oamenii din Silene s-au convertit la creștinism.

2. Un balaur imens a poposit lângă orașul Selena (Silene) din Libia și locuitorii erau obligați să-i ofere zilnic oi pentru a-și potoli foamea. Când localnicii nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Un viteaz creștin s-a oferit să răpună balaurul. In unele icoane timpurii prințesa e înfățișată in gura balaurului, in timp ce un viteaz cu o suliță se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul, a salvat prințesa, a dus-o la palatul împăratului, care i-a oferit jumătate de împărăție și pe fiica lui de soție. Viteazul a refuzat pentru că mai avea multe de îndeplinit in lupta sa pentru apărarea bisericii, pentru ajutorarea celor săraci și celor nedreptățiți. Le-a spus că numele lui e Gheorghe și și-a văzut de drum.

Narațiunea are origini precreștine: Iason și Medeea, Perseus și Andromeda, Thyphon etc. Până a fi atribuită in mod specific Sfântului Gheorghe a fost amintită și în viețile altor sfinți - Sfântul Teodor-Tiron, de exemplu, in secolele al IX-lea și al X-lea; mai apoi, uciderea balaurului a fost atribuită Sfântului Gheorghe (amintită într-un text georgian).

Răspândită prin sfera culturală bizantină a ajuns la tradiția creștină occidentală prin cruciade (secolul al XII-lea). Cavalerii primei cruciade credeau că Sfântul Gheorghe, împreună cu sfinții săi soldați (Dimitrie, Mauriciu, Teodor și Mercurius) au luptat alături de ei la Antiohia și Ierusalim. La început, legenda a fost legată doar de romantismul cavaleresc, iar în secolul al XIII-lea a devenit subiect literar preferat și al pictorilor, in Evul Mediu târziu și în Renaștere fiind parte a tradiției creștine - orientale și occidentale - legate de Sfântul Gheorghe.

Sulița folosită de Sfântul Gheorghe in lupta cu balaurul avea un nume in povestirile romantice din Evul Mediu: Ascalon, de la orașul Ashkelon din Levant.

Uciderea balaurului (dragonului) poate fi considerată parabolă.

Mitul eroului care ucide balaurul e considerat de mai mulți cercetători ca fiind indo-european, supraviețuind sute de ani in cântece, balade și basme care relatează istoria unei lighioane uriașe care face mult rău și care trebuie răpusă de erou.

În miturile străvechi românești se spune că de Sângiorz este și Paștele Blajinilor. Blajinii sunt semidivinități care ajută sufletele morților să treacă în lumea cealaltă, ajutându-i să treacă vămile și apa Sâmbetei. Blajinii țin post și se roagă pentru oameni, îi ajută să fie buni, drepți; luptă împotriva marilor distrugeri naturale (cutremure, întunecarea Soarelui și a Lunii, inundațiilor); trăiesc la marginile pământului, pe un alt tărâm, in afara Pământului, in Ostroavele Albe ale apei Sâmbetei, apa morții. Pentru a susține Pământul pe apele cosmice au întărit cerul cu stâlpi din piatră scumpă.

Cândva, de Paștele Blajinilor aveau loc ritualuri complexe, dar care acum se mai păstrează în unele locuri ca folclor.

Sfântul Gheorghe in tradiția populară

In tradiția populară Sfântul Gheorghe e cunoscut sub numele de Sângiorz (Sângeorz) și e considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și oilor. Ion Ghinoiu scrie că 23 aprilie înseamnă și începutul Anului Nou Pastoral și că peste un zeu al vegetației, protector al cailor, vitelor cu lapte și holdelor semănate (...), Cavalerul trac, creștinismul a suprapus pe Marele Mucenic Gheorghe, numit și Sângiorz, care împarte anul pastoral in două anotimpuri simetrice: vara între Sângiorz și Sânmedru, și iarna între Sânmedru și Sângiorz. (din Calendarul țăranului român. Zile și mituri, Editura Universul Enciclopedic Gold, București, 2020).

Odată cu această sărbătoare are loc Alesul Oilor, formarea turmelor pentru vărat, dar și Măsurișul Laptelui - se calcula fiecărui sâmbraș brânza cuvenită la spargerea stânei. Pe vremuri, la acest praznic se încheiau învoieli, de unde zicala: Sfântul Gheorghe tocmește și Sfântul Dumitru plătește.

Legende și basme

In legendele populare și in basme, Sfântul Gheorghe este considerat străjer al timpului, alături de Sfântul Dumitru. Se spune că Dumnezeu le-a încredințat cheile vremii și aceștia pot închide sau deschide vremea in funcție de purtarea oamenilor. Amândoi sunt reprezentați călare: Sfântul Gheorghe, când aleargă călare face iarba și copacii să înverzească, deschide pământul și aduce primăvara, iar Sfântul Dumitru desfrunzește copacii și aduce frigul, zăpada, iarna. Între cei doi ar exista un legământ pe viață și pe moarte: dacă nu e codrul înfrunzit in 23 aprilie, Sâmedru (Sfântul Dumitru) îl omoară pe Sângiorz (Sfântul Gheorghe), și invers, dacă de ziua lui Sâmedru (26 octombrie), Sângiorz va găsi frunze pe ramurile copacilor.

Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima dată Sângeorz ia cheile de la Sâmedru (Simedru, Sânmedru, Sumedru) pentru a deschide drumul naturii spre viață.

Sfântul Gheorghe mai este numit și capul primăverii. El poate învinge vrăjitoarele sau le poate zădărnici vrăjile, poate arăta aleșilor locul comorilor; e garantul tuturor învoielilor, patronul tinerilor și al armoniei in familie.

In mai toate poveștile, basmele, filmele apare un erou negativ care pune în valoare eroul pozitiv. In multe basme românești (și nu numai) balaurul este unul dintre personajele negative, un monstru uriaș, cu aspect oribil, de șarpe sau crocodil (sau combinație) cu aripi și picioare, cu trei, șapte, nouă și chiar douăsprezece capete (cifre magice in basme și credințe), care poate viețui în munți, prăpăstii, fântâni, lacuri adânci, păduri.

Se poate spune că este una dintre cele mai înfricoșătoare apariții din basmele românești, întruchipare a răului - se aseamănă cu dragonul din alte mitologii mai ales când scoate flăcări pe nări, dar și cu hidra din mitologia greacă.

Mai mult sau mai puțin îmi amintesc basmele copilăriei, dar numai Balaurul cu șapte capete, de Petre Ispirescu, are ca erou negativ clar numit un balaur care trăiește într-o prăpastie (parcă).

In folclorul românesc, balaurul apare și ca Laur-Balaur - zic folcloriștii, eu nu-mi amintesc să fi citit acest nume. Când Laur-Balaur iese din fântâna unui sat poate fi ucis numai de Sfântul Gheorghe; balaurul de văzduh este alungat de Sfântul Ilie și numai Balaurul din prăpăstii (de pământ) poate fi învins de Făt Frumos (personaj de basm cu rol pozitiv).

Etnologul, folcloristul, scriitorul Tudor Pamfile (11.06.1883-21.10.1921) identifică în mitologia românească trei tipuri de balauri: 1. de apă - trăiește în fântână satului și este ucis de Busuioc sau de Sfântul Gheorghe; 2. de uscat - trăiește prin prăpăstii și făurește piatra scumpă; 3. de văzduh - alăturați norilor de furtună și controlați de către un solomonar. (Mitologie românească, Tudor Pamfile, Editura All, 1997).

Balada Iovan Iorgovan

Aceasta baladă românească e larg răspândită mai ales în partea de sud a României.

Aproape toate variantele baladei descriu întâmplarea cu trei surori care merg prin pădure și, la un moment dat, se opresc pentru odihnă. Cea mică adoarme și surorile ei o părăsesc. Când se trezește singură in pădure fata roagă cucul s-o ajute sa găsească drumul de întoarcere, dar cucul refuză să răspundă. Fata aude răgetele balaurului și începe să strige. O aude Iovan și se grăbește să o salveze, depășind anumite încercări până să ajungă la ea. Înainte de a incepe lupta cu balaurul acesta îl avertizează pe Iovan că de va fi ucis din capul lui va ieși o muscă foarte rea, care poate omorî cai, vaci și chiar oameni. Iovan îl asigură că-i va învăța pe oameni cum să ucidă musca și să scape de pericol. Iovan ucide balaurul. In unele variante, eroul vrea să se însoare cu fata, dar ea își dă seama, după asemănarea dintre ei, că sunt frate și soră, căsătoria fiind un păcat în aceste circumstanțe.

Balada cuprinde anumite motive mitice: somnul - intrarea pe un alt tărâm, instrucțiunile despre cum va fi ucisă musca - erou civilizator, și altele.

Enache Nedelea și Mihai Florea au adunat în volumul Iorgovan - mit, legendă, baladă (Casa Editorială Cuget, Simțire și Credință, București, 1995) 43 de variante ale baladei populare dedicate acestui erou mitic asemănat cu Hercules de unii autori.

In tradițiile indo-europene, balaurii reprezintă simboluri ale elementelor haotice din natură, iar eroii și zeii legendari trebuie să lupte cu ei și să-și impună puterea asupra acestor forțe distrugătoare pentru a restabili ordinea cosmică.

Credințe și superstiții de Sfântul Gheorghe

Sunt mai multe superstiții și credințe, cam ca la toate sărbătorile religioase, pentru că înainte de credința creștină oamenii credeau în diferiți zei și/sau ființe magice.

Se credea că în ziua de 22 aprilie și noaptea ce urma ajunului sărbătorii e un timp in care bântuie duhurile rele, putând lua mana vitelor cu lapte, rodul câmpului, visul fetelor etc. și atunci feciorii aprindeau focul viu, în hotarul satelor, pentru a purifica spațiul, pentru a avea noroc, pentru a fi feriți de calamități - săreau peste el și rosteau descântece. Din cenușa acestui foc amestecată cu anumite plante se pregăteau leacuri pentru bolile de piele.

Se spunea în popor că numai în noaptea Sfântului Gheorghe înfloresc nucii. Tot în această noapte se zice că se aprind focurile de pe comori și unii oameni le pot zări.

In ajun de Sângeorz (noaptea dintre 22 și 23 aprilie), se credea că fetele de măritat își pot vedea ursitul privind într-o cofă plină cu apă.

Tot in ajun, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută; la răsăritul soarelui privea fiecare în cofa sa - cel care vedea un fir de iarbă in apă urma să se însoare cu aleasa inimii; cel care vedea o floare uscată nu se căsătorea in anul respectiv; dacă în apă era pământ se credea că feciorul respectiv va muri curând.

Înainte de răsăritul soarelui oamenii se cântăreau pentru a fi feriți de farmece.

În dimineața zilei de Sângeorz, capul familiei așeza la stâlpii porților și caselor, la ferestre și uși (la case și grajduri), în grădini și pe morminte ramuri verzi, pentru a proteja oamenii, gospodăria și animalele de forțele malefice. Aceste ramuri verzi erau păstrate pentru a fi folosite ca leacuri împotriva bolilor sau puse în hrana animalelor.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau anumite plante, pe care le adăugau in hrana vitelor pentru ca vacile să dea lapte mult și bun.

Tot de dimineață, fetele mergeau în pădure pe furiș și culegeau două plante anume pe care le puneau în pod sau sub streașină ca să aibă pețitori bogați. Tot fetele, tot dimineață, puneau în mijlocului drumului brazde verzi împodobite cu coronițe pentru a observa care fecior va călca peste ele - dacă flăcăii nu călcau coronițele era semn că fetele se vor mărita in acel an.

In Bucovina, dimineața, fetele strângeau roua de pe câmp curat și se spălau pe ochi pentru a fi frumoase și atrăgătoare.

Dimineața, flăcăii căutau iarba fiarelor, o plantă miraculoasă care putea deschide lacăte.

In ziua de Sfântul Gheorghe se obișnuia ca părinții să-și urzice copii pentru a fi iuți, harnici, sănătoși și pentru a-i feri de dureri de oase (reumatism).

Nimeni nu dormea în timpul acestei zile dacă nu voia să fie somnoros tot anul.

In prima zi de luni după Duminica Tomii (prima duminică după Paște), femeile își plângeau morții și dădeau drumul pe ape curgătoare la coji roșii de ouă și firimituri de colăcei, ca să ajungă și în lumea Blajinilor.

Se pare că, dintre multele obiceiuri se mai păstrează - mai ales în unele comunități sătești - doar tradiția împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

Sursa foto Wikipedia.

Alte cărți consultate: Balada populară română, de Gheorghe Vrabie, editura Academiei Republicii Socialiste, 1966; Istoria credințelor și ideilor religioase, de Mircea Eliade, Editura Științifică, București, 1991.

Sfântul Mucenic Gheorghe. Tradiții și superstiții

Sănătate, energie, bucurie, veselie, liniște sufletească pentru toți cei care poartă prenumele sfântului și „derivatele”.

 🍀 🍀 🍀

Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian. A fost supus la chinuri pentru credința în Hristos și a fost decapitat în 23 aprilie 303, an în care împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor. Sfântul Gheorghe și-a mărturisit credința în Hristos chiar înaintea împăratului. Sfântul s-a arătat ca făcător de minuni și după moarte, venind în ajutor celor care îl cheamă în rugăciuni.

Sfântul Gheorghe este „străjer al timpului”; îi sunt încredințate cheile vremii - la porunca sa se închide și se deschide anotimpul cald. Dacă iarna mai e prezentă în 23 aprilie atunci sfântul o va alunga - trecând el călare peste lume pământul se va umple de verdeață și se va deschide, grânele și florile ieșind la lumină, pădurile îmbogățindu-se cu frunze verde crud. În această zi se adună de pe câmp plantele de leac ce vor fi păstrate peste an.

Și cu ocazia acestei sărbători (mai) sunt păstrate unele tradiții și superstiții (în general, sunt diferite de la o zonă la alta dar cred că acolo unde există credința în ceva zona contează mai puțin). Pentru ca omul să domine (să alunge) strigoii se efectuează unele ritualuri: cântatul din bucium, fumigații și stropire cu apă, producerea de zgomote, focuri rituale și altele. Focurile rituale au rol de purificare a spațiului - în cazul sărbătorilor care marchează începutul unui an nou - și de înlăturare a viețuitoarelor dăunătoare, a spiritelor malefice (mai ales a strigoilor de mâna câmpului sau mâna vacilor) la început de primăvară.

În această zi de sărbătoare la porțile caselor se pun crenguțe verzi, de fag (în Oltenia), gorun sau fag în Banat, crengi de tufan sau de păr în Muntenia, rug verde sau leuștean în Transilvania, iar la stâlpii de susținere ai porților se pun brazde sau smocuri de iarbă în ideea că, atunci când vine, Sfântul Gheorghe își leagă calul de un stâlp al porții și acesta paște iarba. Unii împodobesc porțile gospodăriei cu ramuri de salcie înmugurite - planta are în această zi puteri magice și-i apară pe oameni de boli și pagube - iar alții folosesc spinii și ciulinii care, așezați lângă case și holde, alungă strigoii. Oamenii se încing cu ramuri verzi pentru ca mijlocul să nu-i doară peste an (în zona Transilvaniei știu ca sunt folosite ramurile de salcie).

Crenguțele și iarba verde simbolizează și venirea primăverii - verdele reprezintă renașterea naturii. Despre crenguțele cu muguri se spune că au puteri de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele. Animalele pot fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli așezând la intrarea în grajduri crenguțe de leuștean.

Pentru a proteja grajdurile împotriva duhurilor rele și strigoilor se pune peste noapte, în dreptul ușilor și ferestrelor, o greblă cu dinții în sus, iar în seara de ajun a zilei Sfântului Gheorghe ușile și ferestrele grajdurilor trebuie unse cu usturoi și vitele afumate cu tămâie. Oamenii ar trebui să mănânce usturoi, să se ungă și pe corp, pe frunte, pe spate, la încheieturi pentru a fi protejați de orice acțiuni nefaste. Pentru a fi protejați de junghiuri și boli necruțătoare trec prin fumul și flăcările unui foc.

Se spune că Sfântul Gheorghe este și protectorul păstorilor - în acest sens, în această zi se dau de pomană lapte, brânză și caș. Ca să apere oile de vrăji și de luatul manei, ciobanii se trezesc în zori de zi, de Sfântul Gheorghe, și buciumă - se crede că până unde ajunge buciumul până acolo merg vrăjile.

Este și patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreților, fermierilor și al bolnavilor de lepră.

De Sfântul Gheorghe ard comorile pământului și cei care le caută le pot vedea, dar trebuie să păstreze secretul pentru ca duhul comorii să nu-i amuțească.

În noaptea din ajun forțele malefice se manifestă puternic și de aceea în ziua de Sfântul Gheorghe există obiceiul scăldatului sau stropitului ritual al oamenilor, animalelor, al obiectelor din gospodărie pentru a fi asigurată sănătatea și prosperitatea pe tot anul.

Dacă până în 23 aprilie nu plouă trebuie udată toată ograda; în unele zone băieții udau fetele să le apere de strigoaice sau să nu se transforme ele în strigoaice.

Cel care se spală cu rouă de pe busuioc semănat înainte de răsăritul soarelui în ziua de Sfântul Gheorghe va fi cinstit de toată lumea.

Cine doarme în această zi va lua somnul mieilor și va fi somnoros tot anul. Cine aleargă înainte de răsăritul soarelui în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe va fi sprinten și sănătos tot anul. În Bucovina se practică obiceiul „urzicatului”: în zorii zilei tinerii își ating mâinile și picioarele cu urzici pentru a fi iuți, sănătoși și harnici tot anul. Va avea noroc tot anul cel care va merge pe malul unei ape, va sta pe burtă și va vedea un pește.

*

Mi-ar plăcea să aflu ce se înțelege prin „somnul mieilor”. Acolo unde e vorba despre „rug verde” mă gândesc că poate fi orice fel de ramură verde de arbust gen măceș, mur etc.

Pe aceeași temă, altfel:

Sfântul Gheorghe și Cavalerul trac

Parabola Sfântului Gheorghe și a dragonului

Sfântul Gheorghe ocrotitor al soldaților.

Imagine de M Klisch de la Pixabay

Sfântul Gheorghe e şi ocrotitor al soldaţilor

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (George) s-a nascut in Cappadocia, intr-o familie creştină, si a trait in timpul domniei imparatului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistand niciun document al epocii care sa contina date despre viata sa. Ceea ce se stie despre el a fost scris ulterior.

Cappadocia e afla in estul Anatoliei, in centrul a ceea ce este acum Turcia. Relieful consta dintr-un platou inalt de peste 1000 m altitudine, care este strapuns de varfuri vulcanice, Muntele Erciyes (Argaeus vechi), in apropiere de Kayseri (vechea Cezaree), cu 3916 m, fiind cel mai inalt.

In anul 17 imparatul Tiberius, a transformat Cappadocia intr-o provincie romana.

Sfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda (Lido, Lida) din Palestina (specifica alte surse). Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian. Parintii sai erau crestini devotati care practicau acesta noua religie in conditii de absoluta clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care in greaca veche simboliza protectorul pamantului, agricultorul.

Etimologia numelui vine din grecesul "geos" adica pamant si "orge" a semana, a cultiva. Alti cercetatori sustin ca numele de Gheorghe sustine natura sfantului, "geror" insemand sfant si "gyon" lupta, adica "sfantul luptator" in dialectele din Capadocia.

De mic copil este atras de manuirea armelor, dand dovada de o dibacie neobisnuita. Cand micul Gheorghe avea doar 14 ani, tatal sau a murit, fiind osandit la moarte muceniceasca. Dupa acest moment dramatic, Gheorghe decide sa plece spre cetatea Nicomidiei, oras imperial pe atunci. Tanar placut la infatisare, inalt, cu o constitutie fizica atletica, Gheorghe imbratiseaza cariera militara a parintelui sau, ajungand in scurt timp comandant al unui corp de armata, in timpul lui Diocletian.

Sfantul Gheorghe se numara intre putinele personaje crestine adorate chiar de o parte a musulmanilor: Sub numele de Haderiliaz, Gheorghe este respectat si glorificat in republicile caucaziene preponderant musulmane, in Turcia, Kurdistan, Turkmenistan si Kazahstan.

Oamenii l-au iubit atat de mult incat este si astazi patron al unor tari, orase, categorii sociale si chiar echipe de fotbal. Impreuna cu Dimitrie Izvoditorul de Mir, Gheorghe imparte statutul unic de sfant-soldat al ortodoxiei.

Imbracat soldateste intr-o camasa de zale si inarmat cu o sulita prevazuta cu o cruce, Sfantul Gheorghe este patron-protector a numeroase ţări, ţinuturi si orase. Cel mai iubit este insa in Georgia, un stat mic din caucaz ai carui locuitori au ales sa-si numeasca ţara dupa numele sfantului, pe langa denumirea de Kartvelia sau Gruzia, cum ii spun ruşii.

Dragostea sa mare faţă de oameni a facut ca multe categorii sociale si tagme sa-si gaseasca in el patronul, protectorul si mijlocitorul intru Hristos. Este protectorul tuturor celor care lucreaza pamantul, al agricultorilor si ciobanilor, al sotilor si cavalerilor, al arcasilor, macelarilor, calaretilor, calatorilor, taranilor, fierarilor, lemnarilor, dogarilor, selarilor, curelarilor si soldatilor.

De la cavalerii templieri, maltezi si teutoni până la sifilitici si leprosi - toti si-au gasit de-a lungul veacurilor reazem si alinare in rugaciunile adresate Sfantului Gheorghe ca un drept mijlocitor intre credinciosi si Bunul Dumnezeu. Tot el este cel care apara de urgia ciumei, febrei si bolilor de piele. O cruce roşie pe fond alb este simbolul acestui sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul Georgiei si Angliei. Crucea sa sta la originea insemnului heraldic al Ierusalimului si Georgiei, fiind insotita de 4 cruci mai mici simbolizand cu totul cele 5 răni ale Mântuitorului. Acest insemn a fost purtat pentru prima data de printii georgieni crestinati, urmati de templierul Godefroy de Bouillon, unul dintre liderii Primei Cruciade, primul suveran al Regatului Ierusalimului (nu a folosit denumirea de “rege”).

Desi pagan, imparatul Diocletian pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Diocletian emite un edict conform caruia fiecare soldat crestin trebuie arestat si obligat sa ofere sacrificii si rugaciuni zeilor pagani ai Romei Antice. Afland de gestul imparatului,Gheorghe hotareste ca acesta este momentul potrivit mantuirii prin jertfa sa muceniceasca. A doua zi, imparte saracilor toate lucrurile sale, aurul, argintul si hainele scumpe si isi elibereaza toti sclavii, dand ordin ca toate pamanturile, casele si averile din Palestina sa fie impartite oamenilor nevoiasi.

Initial, Diocletian nu vroia sa-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil, dar pana in final aversiunea sa impotriva crestinilor a invins. Imparatul ii spune generalului cat de mult il pretuieste, indemnandu-l sa-l renege pe Hristos si sa dea jertfa zeilor pagani, promitandu-i in schimb pamanturi, sume de bani, sclavi si avansari in functie. In fata acestor tentatii materiale, Sfantul Gheorghe l-a privit direct in ochi si i-a spus ca imparatia din prezent este desarta, nestatornica si curand pieritoare, iar toate cate se afla in ea sunt trecatore si curand pieritoare. A incheiat intarind cuvantul sau ca nimic dintre cele lumesti nu-l va face sa se razgandeasca. Imparatul l-a aruncat in inchisoare, condamnandu-l la tortura. Noaptea, insa, spune legenda, un inger cobora in celula si ii vindeca toate ranile. In bunatatea lui ajuta pe toti nevoiasii, ba chiar se zice ca a inviat un om si vita unui om sarac. Diocletian (care avea viziuni fel de fel) era turbat de ciuda, asa ca temeandu-se de marea putere ce ar putea-o avea Gheorghe a dat ordin ca sfantul sa fie dus in afara cetatii si decapitat. Rugandu-se cu bucurie si-a pus impacat capul sub sabia ce avea sa i-l reteze. Se intampla in 23 aprilie.

In traditia românilor

Sfantul Gheorghe este prezent in credintele populare ale romanilor inca din cele mai vechi timpuri. Sangiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia romaneasca, reprezentand o sinteza autohtona dintre venerarea Sfantului Gheorghe si cultul unei divinitati agro-pastorale dacice. Cei doi mari sfinti militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) si Dimitrie (26 octombrie) impart dintotdeauna anul pastoral in cele doua mari etape ale transhumantei. Credintele populare afirma ca Dumnezeu insusi i-a incredintat "cheile vremii" cu care el deschide sezonul cald, in timp ce Sfantul Dimitrie (Samedru) inchide anul pastoral.

Armata româna se afla sub ocrotirea Sfantului Gheorghe inca din vremea lui Stefan cel Mare, al carui stindard de biruinta purta imaginea acestuia, fiind “Ocrotitorul Ostirii”. Asa a fost până in anul 1996, cand printr-un ordin al ministrului Apararii Nationale s-au nominalizat ocrotitorii spirituali pentru fiecare categorie de forta armata: aviatorii, respectiv Statul Major al Fortelor Aeriene, au ales ca ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, marinarii, respectiv Statul Major al Fortelor Navale, au ales-o ca ocrotitoare pe Sfanta Fecioara Maria, iar Statul Major al Fortelor Terestre a ales ca patron spiritual pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Crestinii ortodocsi de stil vechi il celebreaza pe Sfantul Gheorghe in data de 6 mai.

Cavalerul Trac (Sangeorzul românesc)

Spun altii: in Panteonul românesc este asimilat cu Cavalerul Trac, in timp ce pentru spiritualitatea populara este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru, Samedru.

Mitul cavalerului trac constituie in traditia românească (daco-romană, aromână, macedoneană) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, creştine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie "serbarile păgâne" tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea creştinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost inlocuita cu cea a Sfântului Gheorghe, sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac.

Viitorul sfant - Sfântul Gheorghe intruchipare a zeului trac-ucigand balaurul, stapanul Infernului, devine Katahtonis (stapanul celor morti) si totodata si al celor vii. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sfântul Gheorghe. Prin crestinarea treptata a geto-dacilor, deveniti, datorita cuceririi si a colonizarii romane, daco-romani, aparuti in istorie la sfarsitul a patru secole de prefacere, in veacul al VIII-lea, se iveste Sfântul Gheorghe provenit din Cavalerul Danubian. El a urmat pilda lui Isus si s-a sacrificat pentru eliberarea prin credinta a celor multi. Transformarea Cavalerului Danubian are loc in perioada avansului dinspre sud spre nord a crestinismlui si a transformarii Republicii Romane in Monarhie de drept Divin si a imparatului in Deus, sub influenta culturii persane. Reactia a avut loc in zona spatiului traco-daco-roman, in Dacia nord-dunareana.

Ordinul Dragonului

Ordinul Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavaleresti europene, pare sa fi fost privit de initiatorii săi ca un continuator al vechiului Ordin al Sfântului Gheorghe (Societas militae Sancti Georgii), fondat de Carol Robert de Anjou in anul 1326.

Numele de Dracula provine din porecla Draculea pe care Vlad Tepes o purta din cauza faptului ca era fiul lui Vlad Dracul, un domnitor din Tara Romaneasca apartinand dinastiei Basarabilor. Acesta purta vestminte negre si un medalion infatisandu-l pe Sf. Gheorghe luptand cu balaurul sau cu dracul, de aici numele de Vlad Dracul. Acel medalion era purtat de cavalerii unui ordin instituit de catre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg: Ordinul Dragonului. Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfantul Gheorghe, Sfantul Arhanghel Mihail si Sfanta Margareta.

Societas Draconistrarum – in latina – a fost un ordin religios cavaleresc creat in 12 Decembrie 1408 de imparatul Sigismund de Luxemburg (care va fi Maestru magnificus), in special pentru a proteja crestinatatea de amenintarea otomana. Desi in heraldica crestina traditionala Dragonul e asociat puterii malefice invinse de Sfantul Gheorghe, Dragonul reprezinta, in heraldica Ordinului, sufletul unui cavaler care-si da viata pentru a salva un alt suflet, imaginea fortei impresionante pe care o ofera in jerfa de sine.

Ordinul Jartierei

Ordinul Jartierei a fost instituit pe la anul 1340; dupa alte surse prin 1344 (altii zic 1348).
Honi soit qui mal y pense (Ruşine aceluia ce de rău gândeşte) – deviza Ordinului.

Este cel mai inalt ordin cavaleresc britanic, instituit in Anglia de regele Eduard al III-lea. Se spune ca, la un bal, in Calais, Catherine Montagu, contesa de Salisbury, amanta regelui, a lasat sa-i cada jartiera, in timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera si, taind elanul celor care faceau glume la adresa gestului sau, a spus: Domnilor, nerusinat sa fie [considerat] cel ce se gandeate la rău! Cei care râd acum se vor simti, intr-o zi, foarte onorati sa poarte o panglica asemanatoare, pentru ca aceasta panglică va fi aaezata intr-o asemenea onoare incat zeflemiştii însisi o vor cauta curtenitor.

Potrivit altei legende, regele Richard I a fost inspirat in secolul al XII-lea de Sfântul Gheorghe luand hotararea de a atasa o jartiera in jurul gambei cavalerilor sai pentru a le purta noroc in batalie, in timpul cruciadelor. Regele Eduard al III-lea ar fi hotarat sa faca referinta la acest eveniment cand a fondat Ordinul, in secolul al XIV-lea.

Ordinul Sfantului Gheorghe

Crucea Sfântului Gheorghe este o decoratie rusa infiintată in 1807 in Imperiul Rus, fiind destinata subofiterilor, soldatilor si marinarilor pentru eroismul dovedit in lupta. Distinctia a fost, până in 1913, cunoscuta ca Insemnul Distincţiei Ordinului Militar al Sfântului Gheorghe. E o cruce din metal comun acum, cu un disc central cu imaginea Sfântului Gheorghe calare ucigand balaurul. Era purtat in partea stanga a tunicii cu bareta Ordinului Sfântului Gheorghe, care era portocalie cu trei dungi negre.

Distinctia a fost desfiintata de regimul comunist, dupa Revolutia Socialista din Octombrie. Ordinul a fost reinstituit de Federatia Rusa in anul 2000 si se acorda ofiterilor armatei ruse pentru acte de vitejie exceptionala.

Distinctia “Crucea Sfantului Gheorghe” nu trebuie confundata cu Crucea Sfântului George (steagul Angliei) sau cu Crucea George, medalie britanica acordata civililor pentru bravura.

Pentru mai multe informatii:

Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, Ion Horaţiu Crişan, Ed. Albatros, Bucuresti, 1986

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://oceanospotamos.wordpress.com/2009/01/27/zalmoxis-un-zeu-profet-sau-un-profet-divinizat/

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Jartierei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crucea_Sf%C3%A2ntului_Gheorghe

surse foto

Sfantul Gheorghe

http://www.ghidularadean.ro/stire/13467/sfantul_mucenic_gheorghe_ce_este_focul_viu_%C8%99i_de_ce_nu_ai_voie_sa_dormi_azi.html

Cavalerul trac

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalerul_trac#/media/File:Heros-from-Phillippi1.jpg

Ordinul dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului#/media/File:Dragon_order_insignia.jpg

Crucea Sfantului Gheorghe
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=83E1E6169D874E2992AA05FE4695D28C

Stema Ordinului Jartierei

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/Arms_of_the_Most_Noble_Order_of_the_Garter.svg

Parabola Sfantului Gheorghe si a dragonului

Impresionanta legenda a Sfantului isi coboara radacinile pana in secolul al treilea dupa Hristos si e strans legata de crestinism.

de Raphael

Nascut din parinti nobili crestini, dupa moartea tatalui s-a mutat cu mama in Palestina. A urmat cariera militara si a ajuns comandant in armata imparatului roman Diocletian. In anul 303 imparatul a dat un decret prin care cerea tuturor crestinilor sa se lepede de credinta si sa se inchine zeilor. Militarul Gheorghe nu s-a lepadat de credinta, a marturisit-o public si a fost intemnitat, torturat si in ziua de 23 aprilie 303 a fost decapitat. Acela a fost, probabil, momentul nasterii legendei “purtatorului de biruinta”.

In anul 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregului regat. Regele Edward al III-lea a infiintat Ordinul Saint George, iar crucea Sfantului Gheorghe a devenit mai tarziu, steagul Angliei.

Legenda Sfantului Gheorghe poate fi considerata o parabola cu profunde semnificatii: uciderea dragonului (balaurului) poate simboliza infrangerea demonilor interiori, uciderea mandriei, invidiei si a tuturor pacatelor considerate capitale. Acesta ar putea fi si motivul pentru care unele state au ales ca sfant protector pe Sfantul Gheorghe desi acesta nu are vreun loc anume in iconografia traditionala.

Sanatate, armonie si belsug tuturor celor care poarta prenumele Sfantului (si derivatele acestuia).

Sfantul Gheorghe si Cavalerul trac

Sfantul Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat din tinerete in dreapta credinta. Ramas fara tata in copilarie, Sfantul s-a mutat, cu maica sa din Capadochia in Palestina, fiind cu neamul de acolo si avand acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, prin osteneala, pricepere si destoinicie, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai inalte cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.

Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat si se bucura Sfantul Gheorghe la poporul nostru. In satele, comunele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara; al treilea brat al Dunarii, in Delta se cheama bratul Sfantul Gheorghe. Se stie, apoi ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost si este Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurilor vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului.

La inceput bisericile se zideau pe mormintele martirilor; urmand aceasta randuiala, biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), purtand hramul Sfantului Gheorghe a fost ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.

Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit chiar in acest loc, unde se afla si astazi.

Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Dar variante mai sunt:

Cavalerul trac, tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea in scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt (deocamdata) obscure. Numit Theos Heros- stapan capetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar in varinata romana, Deus sanctus Heron; unele imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui Heron, Heros ii urmeaza adesea diverse epitete: Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Vesnicul), Katahtonios (Stapanul mortilor), "Ktistes (intemeietorul de neamuri) sau Vetespios. Iconografia romaneasca l-a pastrat in chipul Sfantului Gheorghe.

O stranie si misterioasa religie pagana, Cultul Cavalerilor Danubieni, isi are originea in enigmaticul Cult al Cavalerului Trac. Mihail Rostovtev era de parere ca acest Cult al Cavalerilor Danubieni reprezinta o contopire a Cultului lui Mithras cu al Cavalerului Trac, o divinitate pastoral-agricola a triburilor trace.

Scena centrala a Cultului Cavalerului a fost reprezentata pe tablite sculptate, basoreliefuri lucrate in plumb - in vechile credinte plumbul era un metal al infernului si magiei - si infatiseaza o Mare Zeita care primeste un Zeu Cavaler care calca sub copitele calului un dusman invins; mai apoi in jurul Marii Zeite apar doi Cavaleri Gemeni, in ambele infatisari apar simboluri de cult (berbec, taur, cocos, corb, vultur, sarpe, leu), apar divinitatile solare, scenele misterioase de sacrifiu, banchetul sacru oferit numai celor initiati, diferite obiecte de cult, sau chiar Magna Mater - Cybelle (Sibille).

Exista argumente cum ca acest Zeu Tanar ar fi patronat razboiul si cultul funerar, deoarece apare reprezentat pe stele funerare mai tarziu, iar in iconografia locala este pastrat ca Sfantul Gheorghe. Cultul Cavalerului Trac este atestat prin imaginile de epoca gasite in Oltenia, Dobrogea, Transilvania, dar si in alte locuri unde au poposit populatiile geto-dacice.

In cultul Cavalerului trac sunt infatisate cele patru elemente din natura (pamantul, aerul, focul si apa), luate din teologia zeului Mithra, prin prezenta simbolurilor sarpe, cocos, leu si vas, puse in opozitie unele fata de altele. Cele patru vanturi sunt prezente sub forma de busturi masculine care sufla in trompete, la fel, apar cele patru anotimpuri, sub forma de cununi purtate pe cap. Cultul Cavalerilor danubieni s-a stins. In ultima perioada a adorarii cultului, preotii au pus un accent deosebit pe partea mistica si magica, atractive fiind ca forme pentru credinciosi si care raspundeau framantarilor lor spiritual-religioase. Cand in Imperiul roman biserica crestina a fost proclamata ca unica biserica in stat, vechile zeitati militare pagane au fost ingemanate cu martirii crestini militari, care, mai apoi au fost canonizati (Sfintii Gheorghe, Dumitru, Theodor, Arhanghelii Mihail si Gavril ). In concluzie, Zeul Cavalerilor Danubieni, sub chipul unui erou pamantean geto-dac se confunda o data cu raspandirea crestinismului in Dacia cu Sfantul Gheorghe. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sfantul Gheorghe, aparatorul, biruitorul care s-a sacrificat prin credinta pentru cei multi, Sf Gheorghe, razboinicul calare. In calendarul popular, Sf Gheorghe este sarbatorit si cinstit in 23 aprilie, fiind considerat un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor si este identificat cu Cavalerul Trac. 23 aprilie e ziua care coincide cu celebrarea sosirii primaverii in credintele traco-dacice si sarbatorirea Cavalerului danubian.

Sursa: informatii adunate de pe net, in cea mai mare parte, si Dacia secreta, de Adrian Bucurescu, Ed Arhetip, 1998.

Informatii despre Sangeorz aflati pe Daurel's blog.

Pe aceeasi tema: Cavalerul trac si cavalerul Kalki