2020-09-12

O frică socială: tracul

Tracul poate fi considerat o formă normală de frică socială: este vorba despre o reacție de teamă acută, marcată de prezența numeroaselor semne fizice, printre care o accelerare intensă a ritmului cardiac, tahicardia, care reprezintă adesea primul semn al acesteia. (...)
Tracul e inclus în categoria „anxietăților de performanță”, care pot afecta artiștii, sportivii, conferențiarii, candidații la un examen sau la un interviu de angajare. Intensitatea fricii este, în general, maximă înainte de momentul în care trebuie să înfruntăm situația temută, apoi această frică scade, întrucât ea e „solubilă în acțiune”. Pe măsură ce intrăm în scenă, ea se diminuează până la un nivel acceptabil, în care vom putea începe s-o uităm, ca să ne concentrăm pe esențial: în ce scop am venit, ce trebuie să spunem sau să arătăm.
(din „Psihologia fricii – temeri, angoase și fobii”, de Christophe Andre).
*
Tracul poate apărea la elevii care sunt invitați în fața clasei pentru a răspunde la întrebări pentru note, poate apărea la copii mici sau mari care trebuie să spună în fața unui străin de familie o poezie învățată pe de rost; poate apărea tracul în multe situații. Adulții pot avea trac, la ședințele cu părinții, de exemplu, când ar vrea să pună o întrebare sau să-și spună părerea și nu sunt în stare. Cea mai întâlnită formă de trac este teamă de a vorbi în fața unui public. Sub impulsul fricii oamenii tind să perceapă anumite interacțiuni umane ca pe niște lupte pentru dominare. Între altele, ca să scapi de trac e și renunțarea la tendința spre perfecțiune. Tracul este o teamă care poate fi întotdeauna ameliorată prin exerciții constante de luare a cuvântului în grup (C. Andre, cartea amintită)
*
O clipă nu m-am gândit că pot suferi de trac, de teama de-a vorbi în public pentru că m-am descurcat cu emoții slabe în ocaziile serioase și fără emoții în ceea ce-am considerat „apă de ploaie”... Până într-o zi, la vreo trei ani de la terminarea liceului, când ne-a invitat o amică să mergem să o susținem în localul unde s-a desfășurat în acel an „Miss Brașov”. Amica era cea mai frumoasă dintre concurentele care au ajuns în finala concursului (așa o vedeam nu doar noi): avea corp superb și chip drăgălaș. La „momentul artistic” una dintre concurente a avut trac și n-a putut scoate un cuvânt din poezia pe care ar fi trebuit să o recite. Tipa era favorita juriului – aici imaginați-vă că vă fac cu ochiul. A dat din buze ca un pește, a scos câteva sunete nearticulate – care s-au auzit foarte comic în difuzoare – și spectatorii au izbucnit în râs, în timp ce ea a izbucnit în plâns. Evident că am râs și eu; m-am bucurat că nu va câștiga titlul. L-a câștigat. Amica noastră a câștigat premiul de popularitate și a fost aplaudată aproape cu frenezie. La „decernarea marelui premiu” s-a huiduit (de huiduit nu am huiduit, pentru că nu m-a lăsat sufletul). 
Timpul trece; ajung să dau un examen oral. Știam subiectele dar tăceam! Dădeam din mâ
ini ca peștele din înotătoare, dădeam mărunt din buze și nu scoteam nici cel mai slab sunet! Proful îmi punea întrebări din ce în ce mai simple! La un moment dat m-a întrebat cine e „Luceafărul” poeziei românești! Eu continuam să dau din buze și colegii râdeau! Atunci proful și-a dat seama că am trac și m-a întrebat dacă e așa. Am dat din cap ca măgarul. Mi-a zis să revin când mă simt în stare. M-am dus după câteva luni - n-am mai avut trac, și simțeam cum colegii mă țintuiesc cu privirea, doar-doar încep să imit peștele. Chiar dacă m-au ironizat colegii, imitându-mi mișcările de la examenul ratat, nu m-am simțit jignită – știam că glumeau! Eram motiv de distracție! De ce nu? Fusesem extraordinar de caraghioasă. Râsul face bine la sănătate. Le-am spus că tracul meu a fost, probabil, o lecție: să știu ce a simțit pe scenă fata aceea de care am râs. Acum știu! E o senzație cumplită! Nu mi-am simțit inima bătând să-mi sară dar aveam vid în cap! Nu reușeam să mă concentrez deloc – nimic nu părea să fie în creierul meu și efortul de a oferi răspunsurile mi-a produs o cumplită durere de cap din cauza tensiunii crescute. Teribil. Mi-am revenit repede, dar câteva ore m-am simțit epuizată, ca după un efort fizic prelungit. La un alt examen oral – mult mai important decât cel cu tracul – am crezut c-o să ratez: îmi era groază!! Dar nu puteam ceda teren fricii! Am inspirat-expirat adânc, mi-am zis că cei din fața mea sunt doar oameni și dacă nu știu ceva nu-i capăt de lume iar dacă mă fac de râs... nu-i pentru prima dată. M-am descurcat onorabil, deși mi s-a uscat gura la un moment dat de abia mai puteam mișca limba, buzele le simțeam crăpate și mă usturau, și întrebările continuau să curgă! M-am cam speriat mi se va șterge totul din minte. Am cerut permisiunea să beau apă și am putut continua. Dintre cei care au fost examinați în acea zi am fost singura care am stat mai mult de o oră. La așa ceva chiar nu mă așteptasem și am fost la un pas de panică. De atunci n-am mai avut probleme mari – mă mai bâlbâi pe ici-colo dar îmi trece repede.
E groaznic tracul!
(postare programată)

10 comentarii:

  1. In mijloacele de transport in comun din Bucuresti exista doua feluri de parinti: unii care permit copiilor sa stea cu picoarele pe scaune, ”sunt si ei mici”, chiar daca au si 4-5 ani
    si altii care sunt severi, ”stai cuminte jos”, iar copiii nu mai scot un cuvant. De urcat cu picioarele pe scaune nici vorba.
    Cred ca asa se dezvolta tupeul, ca poti face si spune orice, inca din copilarie. Nu mai exista niciun trac mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista acest "curent" de a permite copiilor sa-si dezvolte liber personalitatea... :) E ceva bun, doar ca unii ar putea intelege ca asta inseamna zero educatie... civica. Obraznicii nu cred ca sunt la adapost de trac, dar cei cu parinti foarte severi si "radicali" au mari nesanse de a deveni adulti timorati sau care urmaresc perfectiunea cu orice pret (la ei si la altii).

      Ștergere
  2. N-am stiut ce e tracul pana in primul an de doctorat cand a trebuit sa prezint un articol. Dar nu l-am resimtit cu blocaje sau alte pierderi, ci doar val de emotii. Asta insa mi-a dat dependenta si de-abia asteptam conferintele sa prezint :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca fost ceea ce se numeste "emotie fireasca", chiar daca puternica. Tracul te blocheaza, te face sa te balbai, sa transpiri; sunt mai multe simptome care nu pot fi contolate in acel moment.
      Ai facut ceea ce trebuia. :) Ai controlat la fix valul de emotii. Un val de emotii ii conduce pe unii in "bratele" tracului, al fobiei vorbitului in public.
      Pe mine m-a lovit tracul desi nu aveam emotii - cunosteam profesorul, cunosteam colegii, nu era un examen important. Daca ratam al doilea examen amintit aici ar fi fost cam nasol.

      Ștergere
  3. Il am, e enervant. Trebuie sa lucrez cu mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu si din experienta cum este.
      Imagineaza-ti ca cei care te inhiba sunt in pielea goala. :)) Pe bune! Ne-a zis o profa chestia asta. Nu iese din prima, dar azi asa, maine asa... Imaginea unui om in pielea goala, intr-o sala, birou, pe strada etc. e amuzanta - n-ai cum sa nu zambesti! - si te relaxeaza.

      Ștergere
  4. De obicei pățesc atunci când trebuie să prezint ceva iar dacă cineva din sală, club, încăpere face pe grozavu să intre peste mine sau să facă mișto, atunci mă roșesc, mă enervez și pun punctul acolo.. Nu știu dacă e trac care îmi vine datorită că este provocat..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca nu e trac. Mai mult e neplacerea ca nu esti lasat sa vorbesti: te enervezi. Cand cineva te enerveaza imagineaza-ti ca e in pielea goala! E valabila pentru trac figura, e valabila in o mie de situatii. :)
      Misto-ul il ignori - te uiti la om ca la o musca sacaitoare si vorbesti mai departe, ca si cum nu ai auzit. Cand unul intervine, il arati cu degetul si-i spui ceva de genul: "imediat; sa nu-ti pierzi ideea" - si zici mi departe.

      Ștergere
  5. Cred ca il avem totii, in anumite momente. Il relationez mai mult cu momentele cand nu stapaneam bine lectiile, dar intr-adevar trebuie educat, pentru ca ajuns in faza de adult poate face mult rau, daca ai temeri de a relationa in societate.
    Un subiect extrem de interesant, la care merita sa ma mai gandesc... :)
    Pupici si o seara placuta, Diana draga!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E acel trac firesc pe care-l avem toti in situatii neprevazute, cand intalnim vreo personalitate a carui fan suntem (ca exemplu), cand suntem prima data pe o "scena" etc..
      Haha! Cand nu stapaneam bine lectiile eram cea mai relaxata fiinta de pe Terra. :) Stiam ca nu stiu prea bine, nu-mi faceam iluzii, nu voiam sa demonstrez ceva ce stiam ca nu pot demonstra.
      Tracul nu are, neaparat, legatura cu "socializarea" in general, dar e mai bine fara el.
      Multumesc (si) pentru interes, Suzana draga!
      Seara minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.