O speranță: inserție socio-profesională

Cine a lucrat, lucrează sau a fost voluntar pentru “serviciile sociale” știe că cei mai mulți oameni ai străzii - în proporție covârșitoare aș spune - sunt ruine ambulante. Mulți sunt aurolaci sau alcoolici și mulți nu mai au cărți de identitate valabile iar pentru că nu au locuință pot obține, eventual, cărți de identitate provizorii, iar pentru angajare este necesar un act de identitate valabil.

Oamenii fără adăpost trăiesc de pe o zi pe alta căutând în coșurile de gunoi, dormind în parcuri, în canale, în scările de bloc. Motivele pentru care au ajuns să trăiască pe străzi sunt diverse: unii s-au îmbolnăvit și au plecat aiurea pe străzi, deși au familii și, destui, sunt oameni cu studii; alții au ajuns pe drumuri în urma unui divorț, a pierderii locuinței din imposibilitatea de a plăti întreținerea sau chiria ca urmare a pierderii locului de muncă, cel mai adesea; pierderea locuinței ca urmare a vreunui contract dezastruos și mai sunt tinerii care au fugit de acasă de când erau copii, cei care au crescut în orfelinate și la vârsta de 18 ani au fost nevoiți să se avânte singuri în lume și multe altele… între care și viciile - alcoolul în exces, în principal, dar și din cauza jocurilor de noroc.

Statisticile arată că cei mai mulți oameni care ajung pe stradă sunt bărbați. Cei care ajung în stradă după ce - de bine de rău - au avut o locuință, un loc de muncă, un sens în viață, se șochează, se simt neajutorați, neputincioși. Ajunși în stradă, singurul lor refugiu devine băutura, chiar dacă nu acesta a fost motivul care i-a adus acolo. Alcoolul le ține de cald și le ține de foame și - mai devreme sau mai târziu - le distruge creierul și mai toate organele interne, mai ales în combinație cu frigul, cu umezeala.

Între aceștia, mulți sunt apți de muncă și sunt destui cei care doresc să muncească, doar că nu se prea descurcă și nu știu unde să se adreseze și nici nu sunt prea mulți dispuși să îi angajeze, fie și doar ca zilieri. Și din aceste motive, unii s-au gândit și la ei, oferindu-le o șansă de reintegrare socială.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului Bihor au obținut 430.000 de euro din fonduri europene pentru a școli gratuit persoanele cu nevoi speciale, dar pe şi cele fără locuință pentru a învăța una din meseriile aflate pe lista Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. O inițiativă laudabilă, cam greu de pus în practică pentru oamenii fără adăpost, dar cu șanse de reușită.

Un proiect asemănator, Atelierul de Inserție Socio-Profesională - numai pentru oamenii străzii adulți - a fost demarat în luna ianuarie 2009 în București. Proiectul a fost inițiat de două organizații: Ateliere fără frontiere și Samusocial din România, organizaţie neguvernamentală din Bucureşti care oferă ajutor medical, asistenţă socială, consiliere psihologică persoanelor adulte fără adăpost de pe raza Capitalei.

În Franța - probabil și în alte state - există Asociația de integrare profesionala - un șantier de inserție profesională – finanțată din Fondul Social European, care consiliază persoanele fără un loc de muncă, încearcă să îi angajeze și îi monitorizeaza o perioadă pentru a le urmări activitatea. Beneficiari sunt în special cei care nu au avut un loc de munca de cel puțin doi ani și sunt în căutarea unuia. În Franța sunt cel puțin 12 astfel de șantiere profesionale. În Franța, procedura este stabilită prin Codul Muncii, dar nu statul acționează, ci asociațiile sunt cele care dezvoltă structura. Persoanele care beneficiază de ajutorul șantierelor de inserție sunt trimise de către Consiliul General, de Serviciul de Ocupare, de Misiunea Locală (se ocupă de tineri între 16-26 ani). Pentru fiecare persoană, șantierul de inserție face o convenție cu statul, astfel încât fiecare persoană să beneficieze de un ajutor de stat, respectiv o parte din salariu este plătit de stat și de asociația intermediară. O persoană poate să stea 24 de luni într-un astfel de șantier de inserție (mai mult aici: http://www.emplonet.ro/asociatia-de-insertie-profesionala-ocean-conducerea-si-gestionarea-unui-proiect-de-integrare-pe-piata-muncii-franta/ - in febr 2021 link invalid). Mecanismul acesta de inserție profesională există încă din 1980 și constă în a integra oamenii în economia reală şi a-i obişnui cu un program de muncă normal.

Cu voință, dedicație și înțelegere multe pot fi posibile.

Selectia pentru Eurovision 2014 la Teatrul “Sică Alexandrescu”

Dintr-un comentariu lasat de Elly aflu si eu ca selectia melodiei pentru Eurovision 2014 va avea loc (a avut loc) in Brasov. Si daca tot am aflat mi-am zis ca trebuie sa amintesc evenimentul - nu in fiecare an are loc spectacolul la Brasov, iar de cand nu mai e Cerbul de Aur macar sa mai fie ceva.

Sambata, 1 martie, Brasov a gazduit selectia pentru Eurovision 2014 si TVR a marcat si 46 de ani de la prima editie a Festivalului International Cerbul de Aur, care a avut loc intre 5 - 10  martie 1968 (fiind lansat la data de 1 Martie), in aceeasi sala, trofeul fiind castigat de Jaques Hustin, din Belgia.

Prima ediție Eurovision (Concursul Muzical Eurovision) s-a ținut în orașul Lugano din Elveția, pe 24 mai 1956. Au participat sapte țări (Belgia, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Tarile de Jos), fiecare trimițând câte 2 cântece. Aceasta a fost singura dată când țările au fost reprezentate de mai mult de un cântec; începând din 1957, fiecare țară participantă a avut un singur cântec reprezentant. Această ediție a fost câștigată de țara-gazdă, Elveția, prin Lys Assia.

Etapa națională Eurovision a fost câștigată anul acesta de Paula Seling și Ovi, care vor reprezenta România la Copenhaga, în luna mai, cu piesa Miracle.

**

Teatrul care azi se numeste Sica Alexandrescu a fost infiintat in anul 1946 sub denumirea Teatrul Poporului si functiona in cladirea Reduta, construita in anul 1794 de Samuel Abraham, fiind prima sala de spectacole din Brasov, sala fiind destinata atat balurilor cat si spectacolelor de teatru si muzica. Aici au concertat, în anul 1848 Johann Strauss, iar în septembrie 1879 violonistul Johann Joachim, acompaniat la pian de Johannes Brahms (în cadrul turneului lor transilvan). Clădirea din piatră a fost folosită până în 1892, când din cauza deteriorării structurii de rezistenţă a fost demolată. În 1893 a fost inaugurată clădirea actuală, care a preluat numele cele vechi. Aici a funcţionat una din primele săli de cinematograf din oraş. Vechea Reduta, a fost reconstruită în anul 1894 din fondurile Băncii Kronstadter Allgemeine Sparkasse, cu destinaţia de sală de concerte (Konzerthaus).

În anul 1948 clădirea Reduta a fost dată în folosinţă Teatrului de Stat, până în martie 1959, cand a fost transferată Palatului Culturii, care în prezent poartă numele de Centrul Cultural Reduta. (str. Apollonia Hirscher nr. 10). Numele de Reduta e dat după o vestită sală din Viena.

foto de Adrian Modrișan

In anul 1959 a fost construit edificiul de azi, in Piata Teatrului la nr. 1. Arhitectul Vasile Ga­vri­lescu (1910-1999) a contribuit (intre altele) la ridicarea teatrului din Brașov, ca președinte de șantier.

In anul 1967, regizorul Sica Alexandrescu (15.08.1896, Bucuresti - 06.08.1973, Cannes, Franta) - atunci directorul teatrului - a reusit sa ii schimbe denumirea in Teatrul Dramatic. In anul 1982 a fost inaugurata si sala mica, Studio ’82, cu 60 de locuri. Sala mare are acum 750 de locuri, fiind renovata integral. Lucrarile de renovare au inceput in aprilie 2008 si finalizate in 2014 - in acest timp reprezentatiile au fost tinute cel mai adesea la Opera din Brasov.

Pentru a cinsti memoria regizorului Sică Alexandrescu in anul 1994 Teatrul Dramatic va fi denumit dupa numele acestuia.

***

Da, stiu, e fumata stirea, dar o pastrez aici ca amintire. :) E si ocazie de a scrie despre cladirea teatrului Sică Alexandrescu.

Din motive tehnice (cel mai adesea) si din motive independente de vointa mea, uneori nu ies lucrurile asa cum le planuiesc.

Îngerul din Baylovo. Bună dimineața Soare!

Îngerul din Baylovo, sau Sfântul din Baylovo, este numit Dobri Dimitrov Dobrev, născut în 20 iulie 1914 în Baylovo, localitate situată la câteva zeci de kilometri de Sofia, capitala Bulgariei. Tatăl său a murit în primul război mondial și a fost crescut numai de mamă. Într-unul dintre bombardamentele asupra Sofiei, în timpul celui de-al doilea război mondial, și-a pierdut aproape în întregime auzul.

De-a lungul timpului, s-a detașat de aspectele materiale ale vieții și s-a dedicat lumii spirituale. În jurul anului 2000 și-a donat bisericii toate bunurile și locuiește într-o mică anexă care aparține de biserica Sfinții Chiril și Metodius din Baylovo. Și-a propus ca misiune personală să adune bani pentru restaurarea bisericilor și mănăstirlor din Bulgaria. Din banii pe care îi obține din cerșit nu oprește nimic pentru el - descurcându-se dintr-o pensie mică de circa 80 de euro - ci donează pentru orfelinate, biserici și mănăstiri, dorindu-și și pentru copiii părăsiți de părinți o viață mai bună, afirmând că iubește foarte mult copiii.

Parcurge pe jos distanța dintre localitatea natală și Sofia. Poartă haine simple, ponosite și încălțări tradiționale, din piele, legate cu șireturi. Mănâncă ce îi oferă oamenii și aceștia nu l-au respins niciodată din cauza aspectului de sihastru. Deși anul acesta împlinește vârsta de 100 de ani cei care l-au întâlnit spun că ochii îi strălucesc de viață și chipul îi este luminos.

Adesea poate fi întâlnit în fața Catedralei Sfântul Alexandru Nevski din Sofia.

Iniţiativa sa este apreciată în Bulgaria, bărbatul având o pictură reprezentativă în oraşul natal, Baylovo.

Dobri Dobrev obișnuiește să spună: Omul are întotdeauna două voințe, în fiecare moment al vieții sale:  dorința de a face bine și de dorința de a face rău.

M-a impresionat povestea lui Dobri Dobrev și din acest motiv am ales să scriu despre el pentru Buna dimineata Soare! rubrica inițiată de Iulisa.

sursa foto: https://www.tickld.com/x/this-man-is-known-as-the-saint-of-baylovo-and-he-just-restored-faith-in-humanit (in febr 2021 p nu mai exista)

Ce cred unii despre sacrificiu

Cu ocazia omagierii lui Liviu Cornel Babeș care, în 2 martie 1989, și-a dat foc pe pârtia de schi Bradul din Poiana Brașov în semn de protest împotriva regimului comunist, au fost întrebați și unii cetățeni ce cred despre acest gest… Ce-a zis un cetățean din Brașov, cetățean care poate fi considerat modelul cetățeanului român, din păcate?! A zis așa: Un nebun! De parcă acum trăim mai bine! Nu-și dă seama omu’ ‘cela că fără gesturi precum cel al lui Liviu Babeș el n-ar fi avut curaj să spună că azi nu trăiește mai bine și nici n-ar fi avut curaj să se plângă public de neajunsurile sale. Altul a zis: Unul care și-a dat foc… Numele străzii nu trebuia să fie schimbat… se referă acesta la faptul că blocul în care a primit locuința de la întreprindere - și pe care a cumpărat-o pe mai nimic și în rate după 1990 - nu mai e pe strada Rândunicii, ci pe str. L.C.Babeș, pentru că e strada unde a locuit Liviu la momentul sacrificiului. Dar cel care a zis asta nu s-a prins - și e probabil ca nici copiii copiilor lui să nu înțeleagă - că fără cei precum Liviu Babeș el n-ar fi devenit proprietar și copiii lui n-ar fi putut pleca să muncească în străinătate și n-ar fi putut urma cursuri universitare la forma învățământ la distanță. Fără cei precum Liviu Babeș mulți ar fi rămas fără casele ridicate de bunicii lor și ar fi fost mutați în cămări  reci din beton care iarna păreau cavouri.

Asta înțeleg unii din sacrificiile altora! Nebunii, le zic ei! Dar el, cetățeanul care spune despre alții că-s nebuni când se revoltă, ce-a făcut? Ce face?! Se plânge pe la colțuri și se ascunde. Cei care atrag atenția, cei care se sacrifică nu pot face, prin gestul lor, magie! Nu e ca și cum ar bate din palme și totul s-ar schimba în bine! Nu. Ei îndeamnă pe oameni la acțiune! Cui nu-i place ce viață trăiește trebuie să acționeze pentru schimbare în bine! Toți cei nemulțumiți trebuie să acționeze, nu doar unii, și atunci, poate, nimeni nu va mai trebui să se sacrifice pentru a încerca să trezească masele din inerție! Când vrei o viață mai bună te sacrifici! Dacă aștepți să o facă alții pentru tine - pentru că tu ai familie și copii mici - aștepți degeaba și copiii tăi vor aștepta degeaba.

Să iei în zeflemea sacrificiul unui om este scârbos! Și sunt scârboși cei care fac asta! De-aș fi vecină cu acei oameni nu i-aș mai saluta (și nu le-aș răspunde la salut), n-aș mai vrea să fiu în aceeași încăpere cu ei, și le-aș spune de ce îi evit. Când nu ești capabil să înțelegi un gest de sacrificiu măcar rămâi sub piatra ta și taci!

Există voci care susțin că, oricum, libertatea ar fi năvălit și peste români, cu sau fără sacrificiile unora și altora, fără rezistența anticomunistă din anii 40 și de-a lungul întregii ere comuniste. Celor care deschid gura să zică astfel le sugerez să arunce o privire spre vecinii teritoriali (și nu numai) și să-și pună mintea la contribuție, să fie sinceri cu ei și să-și spună dacă ar fi fost cum zic ei…

Notă

Sacrifíciu = 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă * Jertfire de sine (din devotament, din abnegație) […] v. DEX

1 Martie. Mărțișorul

La originile Mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința că această amuletă aducea noroc și fericire.

Alții au alte opinii:

- Șnurul era alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu sau în alb și negru. Culorile reprezintă unitatea contrastelor: vară-iarnă, caldură-frig, lumină-întuneric. Cu trecerea timpului, tradiția s-a schimbat și șnurului i-a fost adăugată o monedă de argint, asociată soarelui, un cerc protector care, în anumite epoci, se punea chiar la cornul vitelor sau la tâmpla porții.

- Cele două fire răsucite, alb și roșu, simbolizează iarna și vara și reprezintă funia anului, care împletea zilele celor două anotimpuri. Mărțișorul este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.

O altă legendă a Mărțișorului spune că: Umblând cu oile prin pădure și torcând lâna din furcă, Baba Dochia a găsit o para, i-a făcut o "bortă" și a legat-o cu un fir de ață; asta se întâmpla într-o zi de 1 Martie și de atunci s-a extins obiceiul. Despre mărțișor a început să se vorbească mai târziu, primele informații fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai.

***

În vechimea nu prea îndepărtată, Mărțișorul era un ban de aur sau argint, ori un medalion, legat cu un șnur roșu-alb, pe care românii îl puneau copiilor la gât sau la mână. Mărțișorul se mai numește în unele ținuturi Mărțiguș sau Marț, și e purtat pentru noroc, în decursul anului, iar cei ce-l poartă cred că vor fi sănătoși și curați ca argintul și că peste vară nu-i vor mai apuca și scutura frigurile. Mărțișorul se punea în zorii zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul Soarelui, iar când îl puneau, părinții se fereau să fie văzuți de vreo femeie însărcinată, crezând că își pătează copilul pe ochi. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, unii copii purtau Mărțișorul 12 zile de gât, iar după aceea îl lăsau în crenguțele unui pom tânăr; și dacă pomișorului îi va merge bine în acel an însemna că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl păstrau până ce vedeau primul arbust înflorit, de obicei porumbar sau păducel, și îl puneau pe pomișor, sperând să fie albi ca florile acestuia. În unele zone, Mărțișorul se poartă până când începe cucul a cânta sau până când vin berzele.

Nu numai părinții le puneau Mărtișoare copiilor, ci și alți români le dăruiau unul altuia la 1 Martie. Azi îl poartă mai ales femeile și fetele și doar în sate mai izolate îl poartă bărbații și băieții. Rareori se mai face din bani de aur sau de argint și nu mai e ținut toată luna, ci numai câteva zile, la începutul lui Martie. În Muntenia se spune: Cine poartă Mărțișoare / Nu mai e pârlit de Soare.

Pe la sfârșitul lui martie, femeile și fetele iau șnurul Mărțișorului și îl pun pe trandafiri, iar moneda sau medalionul le dau pe vin, pâine albă și caș, crezând că aceea ce le-a purtat va avea fața albă cum e cașul și rumenă ca trandafirul și vinul.

Obiceiul Mărțișorului la români se spune că vine de la geto-daci. La Sarmisegetusa a fost descoperit un medalion de lut ars - zice-se că ar fi Mărțișor - cu chipul unuia dintre Zalmoxis. Asemenea amulete au mai fost descoperite și în alte cetăți dacice.

Geții, și după ei grecii, îi numeau pe cei doi Zalmoxis Apollon Albul si Artemis Rosia. Legendele sacre spuneau că mama lor era fecioara Divina Marian Magnifica, Floare de Măr, drept care copiii Cerești se mai numeau Marian-Dynes, Copiii din Flori de Măr. Mărul era socotit pom sfânt, iar nuanța florilor lui, Roz, compusă din Alb și Roșu, îmbina culorile simbolice ale celor doi Zalmoxis.

Inscripțiile tracice plasează locul nașterii și copilariei Gemenilor Cerești la Apus de Marea Neagră. Pe un altar de piatră descoperit aproape de Struga (Macedonia), sunt înscrise următoarele versuri (în traducere ar fi): Magii, când au auzit vestea despre cei doi născuți pe țărmul de Apus al Lacului Alb, au pornit îndată de la Marea Neagră, câteșitrei în goana cailor.

(Dacia secretă, Adrian Bucurescu, ed. Arhetip, București 1998)

Tradiția spune că persoana care poartă Mărțisorul se împrietenește cu Soarele care îi dă tot ce-i stă în putere: frumusețe, veselie, sănătate, iubire și puritate sufletească.

În Bulgaria, marțișoarele sunt oferite bărbaților, iar în anumite regiuni, ele sunt purtate în funcție de statut: fetele nemăritate în partea stângă a rochiei, femeile bătrâne la degetul mic al mâinii stângi iar bărbații căsătoriți la șoseta dreaptă.

1 Martie reprezintă începutul primăverii calendaristice, luna Mărţişorului avand şi semnificaţii mai profunde, legate de revenirea la viaţă a naturii şi reîntinerirea spiritului. Plantele specifice anotimpului sunt utile pentru cele mai puternice talismane şi descantece pentru noroc şi fericire.

1-8 Martie e o perioadă benefică pentru începerea lucrărilor de dragoste, fericire şi noroc. Se fac talismane din flori şi plante culese de Dragobete sau anul trecut, de Sanziene, acestea fiind extrem de utile la dezlegarea celor mai grele farmece, dar le pot purta şi persoanele care nu au făcături, pentru a le aduce noroc şi pentru a fi protejate impotriva răului.

Surse online: traditii.ro, romanianmonasteries.org

La Anastasia puteti citi despre Martisor.

Vezi si: 

Ghiocelul

Ghiocel si Martisor 

Reflexii în oglindă. Damasc

Marea Moschee Umayyad a fost construită de califul al-Walid ibn Abdul Malek în anul 705, pe locul unde, în trecutul îndepărtat, sirienii Regatului Aramaic se rugau zeului Hadad al ploii şi tunetului. După cucerirea romană, templul a fost mai întâi transformat pentru a-i sluji lui Jupiter, apoi a fosttransformat în biserică, în timpul împăratului Theodosius I (379-395). Fiul acestuia, Arcadius, va termina edificiul religios închinat lui Ioan Botezătorul. După ce moscheea a luat loc bisericii, creştinii din Damasc vor construi o alta pentru ei, numind-o Sf. Ioan. (travel.descopera.ro)

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN.

Ghiocelul

Despre ghiocel există mai multe legende și toate sunt frumoase, așa cum frumoase sunt toate florile.

Una dintre legende ne spune că micuța floare albă, ghiocelul era cea mai mică și firavă din gradina în care, într-o zi, a coborât prințesa Rază de Soare ca să culeagă o floare pentru a și-o pune în păr. În drumul ei prin grădină prințesa a rupt din greșeală, cu trena rochiei, codița ghiocelului. I-a părut atât de rău încât a vindecat-o pe dată și s-a oferit să îndeplinească ghiocelului orice dorință. El și-a dorit să răsară primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul lui abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara! Raza de Soare l-a sărutat și vraja a fost făcută. (robbybubble.ro)

O poveste creștină ne învață că ghiocelul a devenit un simbol al speranței, după ce Adam și Eva au fost alungați din grădina Edenului. Eva plângea mereu, văzând că niciun pom nu mai înverzește, nicio floare nu mai înflorește și ningea fără oprire. Când a fost pe cale să renunțe la speranța că iernile reci se vor termina la un moment dat, un înger a apărut și a consolat-o. Îngerul a prins un fulg de nea în palmele sale, a suflat ușor peste el și acesta a alunecat pe pământ transformându-se în primul ghiocel, ca semn că după iarnă urmează primăvara.

O legendă din Germania ne spune că atunci când Dumnezeu a făcut toate lucrurile de pe Pământ a facut zăpada transparentă; aceasta și-a dorit culoare și a fost trimisă la flori, să le ceară puțină culoare, dar florile au refuzat. Tristă, zăpada a cerut ghiocelului să-i dea puțină culoare și acesta a acceptat. Ca o recompensă pentru dărnicia lui, zăpada permite întotdeauna ghiocelului să înflorească primul și să vestească oamenilor că primăvara e aproape.

Ca mai toate celelalte flori și despre ghiocel se spune că are însușiri magice, fiind una dintre cele mai puternice plante ale primăverii, cu influenţă favorabilă şi în cuplu şi în afaceri. În ritualuri nocturne la ape curgătoare se fac descantece pentru binele oamenilor; se dau pe apă flori, se face un foc mare în care se ard hainele vechi ale celor care vor să scape de farmece; se sparg oale de pămant şi se învarte vartelniţa ca să se învartă răul şi să se îndepărteze o dată cu focul şi cu plecarea apei în jos. Descantec de primăvară: Pleca-i pe cale, pe cărare / Mă-ntâlni-i cu Maica Precista în cale. / Maica Precista mai duioasă / De mână m-a luat, în casă m-a băgat, / O lume-ntreagă de farmece-am dezlegat / Fericire, mulţumire, sentimente eu am adunat.

Vezi si: Ghiocel si Martisor