Liviu Cornel Babeș. In memoriam

Liviu Cornel Babeș a fost un român născut in Brașov care a ales o moarte cruntă în semn de protest împotriva unui regim asupritor, împotriva unor conducători de stat analfabeți funcțional. A fost modul lui de a protesta împotriva abuzurilor și încălcărilor de drepturi ale regimului comunist.

Sunt unele voci care spun: “Și, avem drepturi, ce facem cu ele dacă avem salarii mici?” Le spun acestora: “Le aveți degeaba drepturile dacă nu pretindeți să le primiți, dacă nu le cunoașteți, dacă nu aveți curaj să le câștigați - să vă exercitați drepturile depinde de voi.”

Liviu Cornel Babeș a murit și pentru ca noi să nu ne nenorocim dorind să fim tratați ca cetățeni liberi, nu precum întemnițații dintr-o închisoare de maximă siguranță.

Liviu Cornel Babeș a protestat pe pârtia de schi “Bradu” din Poiana Brașov, în 2 martie 1989, incendiindu-se, o torță vie pe albul zăpezii. Nu trecuseră doi ani de la înăbușirea revoltei muncitorilor în 1987 când la Brașov au fost torturați zeci de oameni. Gestul său a ajuns la cunoștința europenilor aflați dincolo de Cortina de Fier.

Ar fi indicat să nu mai permitem și altor politicieni semidocți și aroganți să ne aducă la limita rezistenței.

Mesajul președintelui Iohannis, in 2 martie 2019:

În urmă cu exact 30 de ani, Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov în semn de protest faţă de abuzurile şi fărădelegile regimului comunist. Gestul său temerar reprezintă una dintre paginile pline de eroism şi, în acelaşi timp, de dramatism din istoria noastră recentă. Spre disperarea regimului comunist, prin jertfa sa, despre care s-a aflat rapid în presa internaţională, Liviu Babeş a spus lumii întregi că poporul român era asuprit, iar România trăia, acum trei decenii, una dintre cele mai negre perioade din istoria sa. Liviu Babeş a renunţat la viaţa sa pentru un adevăr.

El şi-a continuat însă existenţa în memoria noastră devenind astfel un învingător. Există multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este să înlocuim cuvintele cu fapte. Să nu ne mai lăsăm minţiţi, manipulaţi! Să nu mai lăsăm niciodată un regim abuziv să calce în picioare legea şi drepturile noastre! Să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică!

Sacrificiul suprem al lui Liviu Cornel Babeş

Azi, notiunea de sacrificiu si-a cam pierdut sensul pentru ca auzim cam prea des cuvantul, in circumstante banale: “nu-mi place ce fac la locul de munca dar ma sacrific, pentru ca nu am de ales”; “ma sacrific de la a manca ce-mi place pentru ca vreau sa arat bine”; “imi sacrific sanatatea pentru ca ai mei sa aiba tot ce isi doresc”…

Liviu Cornel Babes (si altii ca el) s-a sacrificat pentru un ideal. El nu si-a produs suferinta pentru a obtine ceva pentru el, ci pentru toti concetatenii lui. Si datorita lui au unii libertatea de a spune ce gandesc, de a se manifesta cum simt. El s-a sacrificat pentru libertate dar multi dintre cei pentru care s-a sacrificat n-au inteles mare lucru din ceea ce inseamna libertate.

Libertatea e (si) asumarea unui risc, iar riscurile putini sunt capabili sa si le asume pentru a-si apara idealurile.

Alegerea de a se sacrifica nu se referea la el, ci la concetatenii sai care sufereau. Traiam atunci o perioada de disperare, aproape, cand simteam cum cercul se strange tot mai mult, gata sa ne sufoce.

Liviu Cornel Babeş, a fost maistru, pictor si sculptor amator, membru al Uniunii Artistilor Plastici Amatori si a ales sacrificul suprem pentru ca asa a stiu el sa atraga atentia concetatenilor sai dar si a opiniei publice internationale. Un gest disperat – ca acela de a-si da foc pe partia de schi (in 2 martie 1989) intr-o statiune precum Poiana Brasov – stia ca va atrage atentia, mai ales turistilor straini care erau mereu prezenti in numar mare pe acolo. Un astfel de gest nu putea veni decat ca un dus rece asupra celor care se miscau in virtutea inertiei.

Multi au zis atunci – si, mai ales, zic azi – ca gestul lui a fost nefiresc si inutil. Turistul scotian Douglas Wallace (avea 24 de ani la acel moment) care, vazandu-l in flacari, a alergat spre el si a incercat sa stinga focul, cu jacheta de schi, intors in tara lui a luat legatura cu Sunday Times, BBC si Amnesty International, povestind scena la care a fost martor. Am luat legatura cu Sunday Times, pentru ca era cel mai bun mijloc de a povesti unei lumi intregi ce s-a intamplat. M-am gandit ca, daca nimeni nu afla despre acest gest, atunci acel om - oricine ar fi fost, a murit degeaba - a spus, intre altele, Douglas Wallace, care aflase atunci, imediat, de ce acel om era in flacari.

Liviu Cornel Babeş si-a dat viata pentru un ideal; si-a pierdut viata, dar nu si-a irosit-o. El si-a daruit viata pentru ca fetita lui, sotia, concetatenii sai sa aiba sansa la o viata mai buna. Multi zic azi ca viata lor nu e mai buna dar sunt convinsa ca acestia sunt dintre cei care au uitat cum era atunci sau sunt dintre cei care se multumesc doar sa manance si sa doarma. Poate ca nu pentru toti a existat o sansa la o viata mai buna, dar pentru cei mai multi da. Ma numar printre cei care s-au bucurat de aceasta viata mai buna, chiar daca nu mai imbelsugata. Sunt dintre cei care nu pun belsugul inaintea bogatiei trairii. Sacrificiul lui Liviu Cornel Babes ne-a redat, atunci, speranta si puterea de a lupta mai departe, cu orice risc.

Liviu Cornel Babeş, alegand sacrificiul suprem, a suferit, in mod cert, pentru ca renunta la viata, dar el era atunci pus intr-o situatie in care nu mai putea alege decat moartea, ca simbol al sacrificiului, si sunt convinsa ca nu a simtit teama si deznadejde. A fost o alegere constienta si deplin libera. Practic, el a fost pus in faţa sacrificiului si de aceea poate fi considerat martir, fara urma de indoiala, si merita sa ramana in memoria colectiva.

Ce cred unii despre sacrificiu

Cu ocazia omagierii lui Liviu Cornel Babeș care, în 2 martie 1989, și-a dat foc pe pârtia de schi Bradul din Poiana Brașov în semn de protest împotriva regimului comunist, au fost întrebați și unii cetățeni ce cred despre acest gest… Ce-a zis un cetățean din Brașov, cetățean care poate fi considerat modelul cetățeanului român, din păcate?! A zis așa: Un nebun! De parcă acum trăim mai bine! Nu-și dă seama omu’ ‘cela că fără gesturi precum cel al lui Liviu Babeș el n-ar fi avut curaj să spună că azi nu trăiește mai bine și nici n-ar fi avut curaj să se plângă public de neajunsurile sale. Altul a zis: Unul care și-a dat foc… Numele străzii nu trebuia să fie schimbat… se referă acesta la faptul că blocul în care a primit locuința de la întreprindere - și pe care a cumpărat-o pe mai nimic și în rate după 1990 - nu mai e pe strada Rândunicii, ci pe str. L.C.Babeș, pentru că e strada unde a locuit Liviu la momentul sacrificiului. Dar cel care a zis asta nu s-a prins - și e probabil ca nici copiii copiilor lui să nu înțeleagă - că fără cei precum Liviu Babeș el n-ar fi devenit proprietar și copiii lui n-ar fi putut pleca să muncească în străinătate și n-ar fi putut urma cursuri universitare la forma învățământ la distanță. Fără cei precum Liviu Babeș mulți ar fi rămas fără casele ridicate de bunicii lor și ar fi fost mutați în cămări  reci din beton care iarna păreau cavouri.

Asta înțeleg unii din sacrificiile altora! Nebunii, le zic ei! Dar el, cetățeanul care spune despre alții că-s nebuni când se revoltă, ce-a făcut? Ce face?! Se plânge pe la colțuri și se ascunde. Cei care atrag atenția, cei care se sacrifică nu pot face, prin gestul lor, magie! Nu e ca și cum ar bate din palme și totul s-ar schimba în bine! Nu. Ei îndeamnă pe oameni la acțiune! Cui nu-i place ce viață trăiește trebuie să acționeze pentru schimbare în bine! Toți cei nemulțumiți trebuie să acționeze, nu doar unii, și atunci, poate, nimeni nu va mai trebui să se sacrifice pentru a încerca să trezească masele din inerție! Când vrei o viață mai bună te sacrifici! Dacă aștepți să o facă alții pentru tine - pentru că tu ai familie și copii mici - aștepți degeaba și copiii tăi vor aștepta degeaba.

Să iei în zeflemea sacrificiul unui om este scârbos! Și sunt scârboși cei care fac asta! De-aș fi vecină cu acei oameni nu i-aș mai saluta (și nu le-aș răspunde la salut), n-aș mai vrea să fiu în aceeași încăpere cu ei, și le-aș spune de ce îi evit. Când nu ești capabil să înțelegi un gest de sacrificiu măcar rămâi sub piatra ta și taci!

Există voci care susțin că, oricum, libertatea ar fi năvălit și peste români, cu sau fără sacrificiile unora și altora, fără rezistența anticomunistă din anii 40 și de-a lungul întregii ere comuniste. Celor care deschid gura să zică astfel le sugerez să arunce o privire spre vecinii teritoriali (și nu numai) și să-și pună mintea la contribuție, să fie sinceri cu ei și să-și spună dacă ar fi fost cum zic ei…

Notă

Sacrifíciu = 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă * Jertfire de sine (din devotament, din abnegație) […] v. DEX

Liviu Cornel Babeș a ars pentru libertate

Liviu Cornel Babeș s-a născut în 19 ianuarie 1942. 

Era căsătorit și avea o fetiță. Era maistru electrician  la Fabrica de Prefabricate, pictor și sculptor amator, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori.

Actualizare 2 martie 2014

Anul acesta, cu ocazia comemorarii lui Liviu Cornel Babeș a fost invitat turistul scoțian care a încercat să salveze viața omului pe care l-a văzut în flăcări, alergând spre ei și încercând să-l acopere cu jacheta lui de schi. […] Au văzut apoi un bilet prins în trunchiul unui copac cu un cuțit și și-au cam dat seama la ce au fost martori.

Ajuns acasă, Douglas Wallace (avea vârsta de 24 de ani în 1989) a luat legatura cu Sunday Times, cu BBC și Amnesty International. A păstrat ziarele în care au apărut articolele despre Liviu Cornel Babeș și despre gestul lui. Numele l-a aflat abia dupa 1990, când un jurnalist a scris un nou articol despre Liviu Cornel Babeș. Douglas Wallace a păstrat atăția ani ziarele și unele numere de telefon - luându-le cu el din Scoția în Canada, unde locuiește de 12 ani, gândindu-se că s-ar putea ca cineva să aibă nevoie, cândva, de acele informații.

Am luat legătura cu Sunday Times, pentru că era cel mai bun mijloc de a povesti unei lumi întregi ce s-a întâmplat. M-am gândit că, dacă nimeni nu afla despre acest gest, atunci acel om - oricine ar fi fost, a murit degeaba - a spus, între altele, Douglas Wallace. 

***

Ziua de 2 martie 1989 începuse ca oricare altă zi de muncă: a luat micul dejun, a plecat la lucru, de unde, la ora 9 s-a învoit fără să spună unde vrea să meargă; a trecut pe acasă, și-a luat schiurile, a urcat în Poiană și a schiat câteva ore. La ora la care ar fi trebuit să fie acasă, pe pârtia de schi Bradul din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş a protestat tragic faţă de regimul comunist. Pe o bucată de carton, scrisese: Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov (Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov). Îşi procurase din timp o canistră cu benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987) s-a autoincendiat. A murit la spital după câteva ore.

Securitatea a cercetat discret cazul, făcând și o percheziție la domiciliu.

Evenimentul - se zice - a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau Europa Liberă sau au fost prezenți au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş.

În 5 martie, la înmormântarea din Cimitirul municipal au participat sute de braşoveni, veniţi acolo după ce auziseră, prin telefonul fără fir, despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu.

În anul 1990, cu ocazia primei comemorări, a fost dezvelită pe Pârtia Bradul o cruce de fier în memoria lui Liviu Babeş. Nu departe de locul sacrificiului său, a fost ridicat, în 2007 un monument, pe care a fost fixată o placă memorială cu chipul eroului. Efigia a fost realizată de artistul plastic braşovean George Jipa şi a fost instalată în curtea bisericii ortodoxe din Poiana Braşov.

Prin Legea nr. 93/1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat Erou - Martir. Brașovul l-a numit cetățean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit (str. Rândunicii) poartă azi, numele martirului.

Cu ocazia unei comemorari a martirului, ziaristul Bela Hunter a spus: Cred că spiritul lui Liviu Babeş este un spirit braşovean prin excelenţă. El a împrumutat ceva din spiritul acestui oraş liber, liber şi în istorie, în care, indiferent de stăpânirea vremelnică, Braşovul şi-a arătat întotdeauna libertatea de acţiune, libertatea pentru cultură, libertatea în arte, în comerţ şi aşa mai departe. Libertatea asumată de către noi este o libertate pe care am împrumutat-o din istorie. Liviu Babeş este un precursor a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în Braşov. El, fiind acea torţă vie a Revoluţiei Române, face, în mod tragic, legătura între ceea ce s-a întâmplat în 15 noiembrie 1987 şi decembrie 1989.

Revolta muncitorilor (cărora li s-au alăturat și elevi, studenți și alte categorii), în 15 noiembrie 1987, s-a terminat (sau a continuat) cu anchete teribile, cu tortură și deportări. Cei arestați - arestările începând din chiar acea seară - au fost bătuți și torturați, condamnați și deportați (fără familii și numai cu ce puteau căra pe brațe) în alte județe, stabilindu-li-se domiciliu forțat, fiind mereu în atenția milițienilor și securiștilor, suportând și alte mizerii. Cele mai multe pedepse au fost date cu executare la locul de muncă.