Crâmpeie dintr-o săptămână

Marți am reușit să fotografiez o vrabie! Mare lucru... ce să spun! Este, pentru mine! E ceva timp de când mă străduiesc să fotografiez o vrabie în teiul de lângă fereastră. 

Acum urmăresc coțofenele – la un moment dat, un pui de coțofană s-a așezat pe marginea de jos a unui oberliht și tot dădea din aripi, pentru că marginea e foarte îngustă și nu-și găsea echilibrul, dar până să iau telefonul a plecat in treaba lui. Se tot învârt prin zonă coțofenele, dar n-am reușit să le fotografiez.

Postez trei poze cu vrabia (e o bulină albă în zona ei, să știți unde este) pentru că... îmi place de ea, de vrabie, și e surprinsă în poziții diferite în timp ce urmărea un moment în care să se repeadă pe pervaz, printre porumbei și guguștiuci, să ia și ea un bob de grâu. 

Din păcate, telefonul nu e bun la „zoom”, ‘că nu se mai vede nimic clar.

Luni noaptea am surprins un fluture pe capacul aragazului – unul mititel, cam cât o monedă de 10 bani.

Sâmbăta seară am dat de unul pe draperie – mai mare (cam de 2 cm lungime).

Probabil că sunt ceva specii de molie (sunt atâtea feluri de molii!) pentru că ele cam bântuie noaptea – cel puțin în România. Poate că primul n-o fi molie, pentru că are aripile desfăcute, în repaus, dar al doilea cred că e molie. Nu contează, sunt frumos desenate lepidopterele acestea – și cât de fragile, ușor de deteriorat sunt toate! După ce am fotografiat fluturii i-am prins în borcan și i-am dat afară, să-și vadă de viață în natură.

Surpriza săptămânii a fost floarea roz! 

Iar am uitat cum se numește planta (are o formă de „țepi” pe conturul frunzelor, dar nu așa ascuțiți precum un cactus). Cine știe de când e înflorită,dar abia joi (cred) am observat-o (nu eu ud florile, în general). Am crezut că e fundă roz legată acolo, și mă întrebam cui i-o fi venit ideea „accentului” roz în balcon.

Vineri m-am prostit (de tot). La sfârșitul lunii septembrie mama a făcut dulceață de smochine (de data aceasta au rămas întregi smochinele, în dulceață). Pentru că veneau câțiva prieteni la noi m-am gândit să mă joc de-a servitul dulceții cum se făcea cândva.

M-am și îmbrăcat relativ ca „pe vremuri”. Am fotografiat doar o porție de dulceață – și mi-a venit ideea după ce am gustat din ea. Bineînțeles, înainte de sosirea musafirilor. Când au sosit ei totul era aranjat (un fel de a spune, pentru că talentul meu la decorarea meselor se reduce la a pune o față de masă și tot ce trebuie pentru ca invitații să poată mânca și bea; și șervețele). La întrebarea „Ce te-a apucat?” am răspuns, tot râzând, că am revenit de la „pensionul de domnișoare” și vreau să vadă și ei ce-am învățat acolo. La care un prieten, adoptând o mină foarte serioasă, zice: „Ești profesoară la pension?” 😁

Sâmbătă, între altele, mi-am bătut capul – și i-am bătut și pe alții la cap – cu o problemă de logică postată de Potecuță! Primele două probleme au fost cum au fost, dar a treia doar că nu mi-a scos fire albe! Ne-am distrat excelent încercând să deducem pe cine a sunat femeia! Potecuță, mulțumesc pentru distracție! 😂 Mi-a prins bine să-mi pun neuronul la lucru! Îl auzeam cum cască de plictiseală!

Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei

Preotul francez Joseph Wresinski (12.02.1917 – 14.02.1988) s-a născut într-o familie de imigranți (tatăl polonez, mama spaniolă) în Franța. A cunoscut de mic sărăcia, disperarea, foamea, umilința, excluderea socială amestecate cu speranța; știa din experiență de ce unii copii au inima frântă de la o vârstă fragedă. Ceea ce preotul a aplicat în practică n-a învățat la facultate, ci din proprie experiență. Știa cel mai bine că oamenii săraci nu au nevoie de milă și de pomană, ci își doresc să fie tratați ca egali și ascultați cu respect. Ați observat cum vorbesc unii jurnaliști și „filantropi” când se filmează alături de cei pe care îi „ajută”, practic, cu pomeni ocazionale? Cu „tu”, indiferent de vârstă, și cu aere (sau, mai rău, modulându-și vocea, rostind cuvintele rar, ca și cum ar vorbi cu idioți; oamenii or fi săraci, dar nu sunt proști). Ei sunt acolo pentru a fi văzuți „că fac bine” celor săraci. Apoi urcă în mașini și valea, să publice online ce-au făcut ei.

Joseph Wresinski era convins că singurul mod de a promova justiția socială este să recunoască și să se bazeze pe puterea, inteligența și determinarea oamenilor aflați în sărăcie. În 1957 a pus bazele Mișcării ATD (All Together in Dignity) Fourth World, o mișcare de solidaritate între și în colaborare cu cele mai excluse social familii din lumea întreagă; organizația neguvernamentală reunește femei și bărbați din toate culturile și clasele sociale, este neafiliată politic și religios.

În cinstea preotului Joseph Wresinski – care și-a dedicat întreaga viață pentru a-i ajuta pe oamenii săraci – Adunarea Generală O.N.U. a hotărât prin Rezoluția 47/196 din decembrie 1992 ca ziua de 17 octombrie să fie Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Tema din anul 2020 este Acționând împreună pentru a realiza justiția socială și de mediu pentru toți.

Problema justiției sociale și cea de mediu sunt interconectate, justiția socială neputând fi realizată pe deplin fără a corecta determinant problemele de mediu în același timp. Oamenii care trăiesc în sărăcie extremă, în unele cazuri având strictul necesar (sau mai puțin) sunt primii care reacționează în cadrul comunităților lor ca răspuns la sărăcie, la schimbări climatice și alte provocări de mediu. Sunt cei mai afectați de problemele de mediu. Ei, s-ar putea spune, sunt instinctuali, pentru că au învățat să se adapteze și să simtă schimbările, dar eforturile și experiența lor sunt ignorate, neapreciate, vocea lor nu e auzită, deși poate că ar putea contribui la găsirea unor soluții la care alții nu s-au gândit tocmai pentru că trăiesc într-un cu totul alt mediu.

Sărăcia nu trebuie măsurată numai economic pentru că este un fenomen multidimensional, cuprinzând atât lipsa veniturilor, cât și capacitățile de bază pentru a trăi cu demnitate. Una dintre capacitățile de bază o reprezintă lipsa de putere a oamenilor săraci – nu își pot controla viața și depind de alții, fără a avea prea multe opțiuni.

Apoi, viața în sărăcie implică experimentarea unor suferințe fizice, mentale și emoționale intense dublate de o senzație de incapacitate de a face ceva pentru a schimba starea de fapt. Oamenii săraci duc o lupta continuă pentru supraviețuire și trebuie să facă față multor forme de suferință provocate de privațiuni, abuz, lipsă de recunoaștere și combaterea acestor probleme.

Persoanele care trăiesc în sărăcie se confruntă cu multe probleme interdependente și care se consolidează reciproc împiedicându-i să-și realizeze drepturile și să scape de sărăcie. Între acestea: condiții de muncă periculoase (și venituri foarte mici); locuințe nesigure, insalubre în cele mai multe cazuri, lipsa alimentelor sănătoase, accesul dificil la justiție, lipsa puterii politice, acces limitat la asistență medicală.

Instituțiile multor state au dovedit un eșec total în combaterea sărăciei. Reprezentanții statului (funcționari plătiți din bani publici) nu știu să reacționeze corespunzător la problemele celor săraci – de respect (în Ro, cel puțin), ce să mai zic? Sau, pur și simplu, ignoră nevoile și circumstanțele oamenilor care trăiesc în sărăcie, ajungând – în unele cazuri – să-i umilească și să le aducă prejudicii. Politicieni din Ro își amintesc de oamenii săraci doar în prag de alegeri electorale.

Marginalizarea socială este o altă problemă care blochează orice șansă de depășire a condiției de om sărac pentru că oamenii săraci sunt percepuți negativ și sunt ignorați sau tratați nu tocmai politicos. Prea mulți consideră că oamenii săraci sunt și incompetenți și/sau leneși, numindu-i „asistați social” care nu-și merită acel venit minim care le permite să trăiască... o săptămână.

Oamenii săraci, majoritatea, nu au studii și nu au acces la un loc de muncă decent și plătit corect. Venitul e insuficient pentru a acoperi nevoile de bază și obligațiile sociale, pentru a menține armonia în familie și pentru a asigura condiții bune de trai. Atunci când omul sărac merge la muncă și câte 12 ore și înțelege că este mai bogat doar cu un abonament pentru navetă...

Saracia trebuie analizata punctual

Sărăcia trebuie analizată pentru (aproape) fiecare caz în parte pentru că variază ca formă și severitate în funcție de mai mulți factori, cum sunt: locul unde trăiesc oamenii – urban, pre-urban, rural; timpul și durata – perioadele de sărăcie diferă: unele sunt scurte, altele lungi, chiar și de generații; copilul sărac trebuie abordat într-un fel, vârstnicul sărac în alt mod, pentru că diferă între ele cazurile și ambele diferă de cazul omului sărac la vârsta când ar trebui să fie apt de muncă – de ce nu muncește? Are o problemă de sănătate, nu are pregătire sau pentru pregătirea pe care o are nu găsește un loc de muncă? Nu există locuri de muncă disponibile în apropiere? s.a.m.d.

Un alt factor poate fi discriminarea din motive precum etnia, genul, orientarea sexuală – discriminarea e o problemă care se asociază sărăciei și omul se va descurca și mai greu să răzbească și, la un moment dat, va renunța să lupte, și nici pe copiii lui nu-i va îndemna să-și depășească acea condiție de sărăcie știind din experiența personală că șansele sunt nule.

Pentru ca oamenii săraci – mai ales cei din mediul rural – să aibă o șansă este nevoie și de infrastructură: căi ferate sau rute de autobuz/microbuz care să facă, regulat, legătura între satele lor și orașele din apropiere. Și multe altele.

Au cei din guvernul Ro (nu doar cei de azi) vreun plan pentru combaterea sărăcie? Oh, da! În 2016 s-au gândit la ceva gen „ne propunem să...”, „vom face...” dar nu acum, mai târziu.

Citez de pe site-ul guvernului, cu ocazia unei Zile Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei (sublinierile îmi aparțin):

În februarie 2016, Guvernul a lansat Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei, cu 47 de măsuri care țintesc toate categoriile de vârstă, dintre care o pondere mare o au cele pentru copii și tineri.

Pachetul abordează integrat fenomenul sărăciei, în sensul în care își propune ca intervenția să opereze simultan pe mai multe planuri din domeniile – social, educație, sănătate, ocupare, locuire și protecția drepturilor copiilor – nu doar pe un singur palier, întrucât realitatea din teren demonstrează că doar o abordare integrată poate produce efecte pozitive în societate.

Asistentul social, asistentul medical comunitar și consilierul școlar vor interveni împreună, la nivel de comunitate, pentru a reduce riscurile de sărăcie și excluziune socială ale categoriilor vulnerabile.

Aceste echipe vor interveni pentru a găsi soluții pentru probleme ce țin de:

a) asistența socială: accesul la resurse de bază, capacitatea de rezolvare a problemelor și relaționarea resurselor cu nevoile specifice, transferul de la un suport bazat pe beneficii pe un suport oferit prin servicii, creșterea competențelor sociale, asigurarea echilibrului dintre viața profesională și personală.

b) ocupare: evaluarea potențialului de dezvoltare profesională și suport pentru realizarea traseelor profesionale, creșterea șanselor de angajare a persoanelor vulnerabile și depășirea obstacolelor legate de intrarea și menținerea pe piața muncii.

c) educație: accesarea resurselor necesare participării la activitățile școlare, relaționarea părinților cu școala și participarea la activitățile școlare, depășirea obstacolelor legate de participarea școlară.

d) sănătate: accesul persoanelor vulnerabile la servicii medicale, identificarea riscurilor legate de sănătate, crearea unei atitudini pozitive față de o viață sănătoasă și sănătatea reproducerii.

(n.b. ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns)

Nu știu altora cum li se pare „pachetul” guvernanților din Ro dar mie-mi pare vorbă-n vânt. Pe hârtie: perfect. În practică: bătaie de joc. În acest an (în special în „starea de urgență”) unii ar fi ajuns să leșine de foame, sau să strige de disperare fără existența unor organizații neguvernamentale și a mii de voluntari care au alergat ca disperații să ajute pe cei care nu se pot ajuta singuri.

de interes:

https://beta.dela0.ro/o-intersectie-catastrofala/

Pentru cine este interesat:

#EndPoverty

Pentru informații amănunțite:

https://www.atd-fourthworld.org/

și:

https://www.un.org/en/observances/day-for-eradicating-poverty

Image by Wolfgang Eckert from Pixabay

Ziua internațională a femeilor din mediul rural

Ziua internațională a femeilor din mediul rural este o altă zi dedicată, în special, atragerii atenției asupra problemelor pe care le au de înfruntat femeile care trăiesc în zonele rurale ale lumii. Ziua e marcată anual la data de 15 noiembrie – am aflat abia azi, de la @daurel.

În 18 decembrie 2007, Adunarea Generală a O.N.U. a decis instituirea acestei zile prin Rezoluția 62/136. Ideea adoptării unei astfel de rezoluții a fost discutată în cadrul Conferinței O.N.U. pentru Femei, în septembrie 1995, la propunerea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociațiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF). Femeile din mediul rural alcătuiesc peste un sfert din totalul populației mondiale.

În România ziua a fost marcată pentru prima dată în anul 1999 în comuna Moieciu din județul Brașov.

E o zi în care (ar trebui să) ne gândim mai intens la problemele pe care le au femeile din mediul rural cam peste tot în lume (sau să ne amintim că există și ele) și, poate, privim cu alți ochi produsele naturale, obiectele realizate manual etc. pe care le cumpărăm.

Majoritatea femeilor din mediul rural depind de resursele naturale și de producția agricolă pentru asigurarea hranei zilnice. În țările în curs de dezvoltare aceste femei reprezintă cca. 43% din forța de muncă în agricultură și din producția de prelucrare și procesare a unei părți considerabile din produsele alimentare, ele având astfel un rol determinant pentru siguranța alimentară; ele (femeile tinere și mai puțin tinere) îndeplinesc cea mai mare parte a îngrijirii neplătite și a muncii casnice în cadrul familiilor și gospodăriilor din zonele rurale. Cu toate acestea, inegalitățile de gen – legile discriminatorii și normele sociale, combinate cu un peisaj economic, tehnologic și ecologic care se schimbă rapid, de exemplu – le limitează întregul potențial, lăsându-le mult în urmă bărbaților. (UN Women). Ele se confruntă cu forme multiple de violență, discriminare și nesiguranță. Femeile și fetele din mediul rural suferă în mod disproporționat de sărăcia multidimensională. La nivel mondial sărăcia extremă a scăzut, dar cel puțin un miliard de oameni continuă să trăiască în condiții inacceptabile de sărăcie și cei mai mulți trăiesc în zonele rurale; ratele sărăciei în zonele rurale din majoritatea regiunilor sunt mai mari decât cele din zonele urbane.

Tema din acest an a Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural este: „Construirea rezistenței femeilor din mediul rural pe fondul covid-19”. Nenorocirea aceasta a dezavantajat și mai mult femeile și fetele din zonele rurale. Pe lângă problemele pe care le aveau sunt și altele: cele din zonele îndepărtate e mai puțin probabil să aibă acces la servicii de sănătate de calitate, medicamente și vaccinuri. Normele sociale restrictive și stereotipurile de gen pot limita capacitatea femeilor din mediul rural de-a avea acces la servicii de sănătate. Foarte multe dintre aceste femei suferă de izolare, dezinformare, lipsa accesului la tehnologie pentru a-și îmbunătăți munca și viața. (v. un.org)

Viața celor mai multe femei și fete din mediul rural nu e ușoară, și o singură zi în care să ne preocupe probleme lor nu e deloc suficientă...

Image by louis deniel from Pixabay

Careu de foci. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: Extreme Travel and Adventure (Islanda, iulie 2020)

HAPPY WW!

și în tabelele MFC/WW (Miercurea fără Cuvinte/Wordless Wednesday) de aici:

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2020/10/my-corner-of-world_14.html

*

https://image-in-ing.blogspot.com/2020/10/the-fungus-is-among-us-mushrooms.html

*

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-169/

Ziua Internațională a Fetelor

În 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170 prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua Internațională a Fetelor.

În acest an, tema este „Vocea mea, viitorul nostru egal”.

https://www.un.org/en/observances/girl-child-day

Sunt o mulțime de „zile internaționale”: a copilului, a nediscriminarii, a egalității de șanse etc. s.a.m.d. dar pare că nu se schimbă mare lucru. Copiii sunt puși să muncească, inclusiv să scoată din minele din Congo (zonă de conflicte) coltan (și alte „minereuri de sânge”), de exemplu, atât de necesare telefoanelor mobile de „ultimă generație” (dar și pentru multe alte aparate - tehnologia e tot ceea ce contează). Tinerele fete sunt exploatate și la muncă, dar și sexual; tinerii bărbați sunt trimiși în lupte, băieții sunt învățați să ucidă, uneori chiar din copilărie... și tot așa.

Ziua aceasta are drept scop recunoașterea drepturilor și problemelor cărora trebuie să la facă față adolescentele de azi, în lumea întreagă. La noi, se știe: are fata vârsta de 16 ani poate „consimți” la raport sexual cu un bărbat mai în vârstă decât tatăl ei... Dacă rămâne gravidă, asta e: face avort. Când adolescentele – mai ales în zonele rurale din Ro – gospodăresc cu un individ care le-ar putea fi tată ele sigur nu mai merg și la școală: cine are grijă de gospodărie?

Din 5 infracțiuni sexuale sesizate 4 sfârșesc fără trimitere în judecată:

https://beta.dela0.ro/din-5-infractiuni-sexuale-sesizate-4-sfarsesc-fara-trimitere-in-judecata/

Adolescentele au dreptul la o viață în siguranță, la educație, la ocrotirea sănătății. Susținându-le nu doar în acești ani critici, ci și pe măsură ce se maturizează, își pot manifesta potențialul devenind chiar și liderii politici de mâine. Teoretic, sună super! Cu practica e greu. Da, unele lucruri s-au mai schimbat, dar tot rău este pentru cele mai multe dintre adolescentele care trăiesc în „zone defavorizate” din întreaga lume.

Statistica nu e „pasiunea” mea, dar dacă pe site-ul ONU sunt date statistice scriu și aici câteva:

- la nivel mondial, aproape una din patru adolescente cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani nu sunt la școală și nici nu muncesc – nu au posibilitatea sau trăiesc în zone unde mentalitatea e: fetele nu au nevoie de studii, femeile trebuie să stea acasă; până în 2021, cca. 435 de milioane de femei și adolescente vor trăi cu mai puțin de 1,90 USD/zi – inclusiv 47 de milioane împinse în sărăcie anul acesta, din cauza pandaliei;

- una din trei femei din toată lumea au suferit violențe fizice sau sexuale; datele arată că în acest an – pe fondul pandaliei – violența împotriva femeilor și adolescentelor s-a intensificat, mai ales violența în familie (alta sursă: mii de femei și adolescente au dispărut în Peru de la începutul anului, mai ales de la jumătatea lunii martie când a fost instituită „starea de urgență”)*.

Impactul pandaliei a complicat și mai mult problemele pe care trebuie să le înfrunte femeile și adolescentele în viața cotidiană: violența domestică a explodat, sănătatea gravidelor a fost aproape total ignorată, protecția socială și economică a femeilor tinde spre zero – nu au bani să plece de lângă soți abuzivi și nici în centre specializate nu și-au găsit adăpost s.a.m.d..

Prin Ziua Internațională a Fetelor se dorește promovarea drepturilor acestora, se subliniază inegalitățile de gen și diversele forme de discriminare și abuz suferite de tinerele din întreaga lume.

* https://www.npr.org/sections/goatsandsoda/2020/09/10/910737751/the-women-of-peru-are-suffering-from-a-shadow-pandemic?t=1602437586905

Image by prettysleepy1 from Pixabay

Nikola Tesla îndrăgostit de un porumbel

Nikola Tesla, inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician, unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității, considerat a fi unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, s-a născut în 10 iulie 1856 în Smiljan (pe teritoriul fostului imperiu austro-ungar, azi Croația).

În anul 1997, Life Magazine scria că Tesla este printre primii o sută cei mai faimoși oameni din ultimii o mie de ani.

Între toți inventatorii lumii, Nikola Tesla este unul nu doar genial, ci și fascinant. Inventatorul ingineriei electrice moderne, motorului electric, radarului, radioului, razelor X și altele suferea de unele afecțiuni numite azi „tulburări obsesiv-compulsive”.

Nikola Tesla, deși avea o mulțime de patente inovatoare, nu era bogat, dar nici tocmai sărac (în cea mai mare parte a timpului). Pare că mulți inventatori au folosit – și folosesc – patentele lui Tesla. Deși și-ar fi permis, Tesla nu și-a cumpărat o proprietate, preferând să locuiască în camere de hotel. Datorită prieteniei și relațiilor cu familia Astor între anii 1900-1919 Nikola Tesla a locuit în hotelul Waldorf-Astoria, dar a schimbat mai multe hoteluri: St. Regis, Marguery, Pennsylvania, Governor Clinton (azi Hotel Stewart) și, în ultimii ani de viață, a trăit în unul dintre cele mai mari și luxoase hoteluri din orașul New York: New Yorker (1933-1943), unde a avut un apartament la etajul 33 (din 43), format din camerele 3327 și 3328 (nota o plătea Westinghouse Corporation, care îi finanțase experimentele științifice majore).

*

Cu toate ciudățeniile lui, multe femei s-au îndrăgostit de el, dar el prefera celibatul fiind convins că atenția pentru familie i-ar periclita concentrarea în cercetare. S-a îndrăgostit de un porumbel alb care era colorat cu gri deschis la vârful aripilor.

În anul 1921 obișnuia să hrănească porumbeii, să-i ia acasă pe cei răniți sau care dădeau semne de boală și să îi îngrijească – și asta în ciuda faptului că era cunoscut ca germofob. Pe pervazuri făcuse cuiburi pentru porumbei și le permitea să zboare liber în cameră, ceea ce i-a determinat pe hotelieri să îl constrângă să se mute. Pentru a fi lângă un porumbel bolnav uita de cercetare și de invenții – nimic nu era mai important decât grija pentru porumbel.

*

În 1922 acest porumbel alb, se spune că ar fi povestit Tesla, a zburat în camera lui pentru a-i spune că moare. A fost cu sufletul la gură la moartea porumbelului și le-ar fi spus prietenilor că în acel moment a simțit că viața s-a terminat. Se presupune că ar fi spus: „Am iubit acest porumbel cum iubește un bărbat o femeie, și ea m-a iubit. Cât timp am avut-o pe ea viața mea avea un scop".

Ani de zile am hrănit mii de porumbei; mii – cine poate să-i numere. Dar într-o zi am întâlnit un porumbel alb-alb, cu gri deschis la capetele aripilor. Era o femelă. Puteam să recunosc acel porumbel oricând. Oriunde mă duceam, porumbelul mă găsea. Când am chemat-o, a venit la mine. Ea m-a înțeles, și eu am înțeles-o. (...) Când era bolnavă, știam. A venit la mine în cameră și am stat lângă ea zile întregi. Într-o noapte, întins fiind pe pat, în beznă, și gândindu-mă la probleme, a intrat în cameră, ca de obicei, prin geamul deschis și s-a așezat pe birou. Știam că vrea să-mi spună ceva important; m-am ridicat de pe pat și m-am dus la ea. O priveam și îmi spunea că o să moară. Când am înțeles că o să moară, ochii ei au iradiat o lumină mai intensă decât tot ce am reușit eu să produc cu cele mai puternice lămpi din laborator.

(din cartea lui John J. O’Neill, „Prodigal Genius: The Life of Nikola Tesla”; 1944)

În 7 ianuarie 1943, ignorând semnul „Nu deranjați”, o cameristă a intrat în camera de hotel și l-a găsit pe Nikola Tesla mort.

Surse online

http://www.teslasociety.com/biography.htm

*

https://www.thechronicle.ro/science/barbatul-cu-o-voliera-in-inima/

foto porumbel:

Image by Sandeep Handa from Pixabay

Lovitura castanei

Mă trezesc dimineață, ridic jaluzelele purtând încă noaptea pe mine și dau cu privirea de nori în culoarea cenușii, scuturând-și de zor apa. Mă întristez, pentru că într-o oră trebuia să plec. Am rugat norii, în gând, să facă o pauză măcar până revin acasă, să nu stau de planton în ploaie. Apoi, brusc, zâmbesc spre nori și-mi spun în gând: „E toamnă!” Mi-a trecut tristețea și m-am mișcat în pas vioi. Când am ieșit din bloc ploaia s-a oprit. Le mulțumesc norilor – tot în gând! (Am obiceiul să vorbesc cu norii, copacii, păsările, animalele... în gând; sper să nu încep să vorbesc cu voce tare! Cine m-ar auzi m-ar compătimi: „Sărmana; e încă tânăra și vorbește singură”. În fond, nimeni nu vorbește singur, mai ales azi: vorbește la telefon, folosind casca.)

- Vai, ce vreme urâtă – îmi spune persoana care m-a rugat să o însoțesc la medicul de familie pentru rețeta trimestrială. Luăm un taxi.

Nu mă puteam împotrivi așa că plimbarea de o jumătate de oră s-a transformat în una de cinci minute.

Am rămas în fața policlinicii, deși era rece și umezeală foarte. Patrulam încolo și încoace ocolind băltoace – nu-i doar pentru rimă: chiar erau multe băltoace imediat în fața policlinicii pentru că aleea, asfaltată cândva, părea roasă de cari uriași. Am sărit peste o băltoacă mai mare pe o alee ce ducea spre un părculeț. Erau ude băncile așa că am patrulat pe aleea cu dale mărunte. Când m-am oprit o clipă am simțit o lovitură destul de puternică în umăr. Privesc în jos și dau cu ochii de-o castană. Ridic capul și dau cu ochii de-un castan uriaș – era așa de mare că nici nu l-am văzut! Imens! Am zâmbit din nou – de nu mă lovea castana nu știam că acolo e un castan. Ce face un om care patrulează în fața unei policlinici? Adună castane! Nu erau foarte multe – dar mari și lucioase - și erau risipite prin iarba udă și pământul jilav. Cu grijă, am pornit la cules – le-am pus în geantă, după ce le-am șters cu un șervețel. Până am ajuns la castane, până le-am șters... a trebuit să plec. Când am ajuns acasă am văzut că n-am avut spor la cules: doar șapte castane! Apa din cer reîncepuse să curgă – din nou am zâmbit.

Bune și șapte castane! Le-am fotografiat în mai multe ipostaze.

Pe tăviță nu prea se văd,

dar nici în roaba umplută cândva cu trandafiri uscați...

Vor rămâne, totuși, în roabă – mi se pare mai potrivit. Deocamdată, e singura decorațiune de toamnă din casă.