sâmbătă, 19 iunie 2021

Porumbelul cafea cu lapte

Miercuri, 16 iunie, a venit un nou oaspete la pervazul ferestrei de la balcon: un porumbel cu alură de turturică. Pe cap și pe gât e colorat în maro deschis cu „pete” mai mult sau mai puțin ovale și albe. Pe aripi e bej cu alb și spre vârful aripilor și penele din coadă sunt bej deschis cu „pete” albe (cumva, pare jumătate bej, jumătate alb). Când l-am văzut m-am gândit la cafea cu lapte (nu! nu pun lapte în cafea, dar știu cum arată o cafea cu lapte). În poză n-am reușit să ilustrez nici un sfert din frumusețea lui. I-am făcut mai multe poze și părea că vrea să afle de unde se aude "țac-țac".

E un drăguț sperios porumbelul Cafeluță - el nu știe că nu-i fac vreun rău (sper să înțeleagă). L-am văzut și azi, și am încercat să-l fotografiez mai clar, dar a zburat. Mi-a părut rău, pentru că n-a apucat să pape decât câteva grăunțe. Sper să vină în continuare, să se obișnuiască și abia atunci voi mai încerca să-i fac poze.

Mai jos m-am jucat cu o fotografie făcută teiului în 5 iunie. Nu e prima dată când mă joc cu o fotografie a teiului.

Dorința mea a fost să evidențiez crenguțele cu frunze verde-crud care au crescut pe cioturile tăiate la începutul anului. N-am prea reușit, dar am avut „material” pentru joacă, și-am aplicat efecte:

Fără legătură... Așa cum e ciuntit pomul am senzația că va începe să se aplece  mult spre trotuar pentru că pe partea dinspre bloc i-au lăsat prea puține crengi specialiștii în cosit iarbă (sper să nu se strice echilibrul și să se prăbușească teiul).

8 comentarii:

  1. Sunt un mare consumator de cafea cu lapte, iar atâta vreme cât îmi face placere si nu devine daunatoare, o consider o necesitate hranitoare satisfacatoare. Cât despre turtuporumbelul curios colorat dintotdeauna l-am considerat un simbol al pacii, blândetii, rabdarii, iubirii si al Duhului Sfânt exprimat de Dumnezeu în Cuvântul întrupat în Fiul omului Hristosul Sau, Cel care a fost omorât în trup dar care a înviat în Duh, prin care ne vorbeste tuturor, chemându-ne sa devenim întelepti desavârsiti, ferindu-ne de rau, de întuneric si pacat.
    "Iată , Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii."
    O zi binecuvântata, sublima, învesmântata în pace, bucurie si Lumina, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place cafeaua, si imi place laptele - la fel de mult ambele, dar creierul meu nu le poate accepta combinate. 😊

      Ma bucur ca ai scris acest verset; sunt asa de multi oameni care detesta porumbeii... si le-ar placea sa nu mai existe. :(

      Iti multumesc, Iosif! Weekend cu bucurie iti doresc si eu tie!

      Ștergere
  2. Drăgălaş oaspetele tău cafeluţă! Sper şi eu să se obişnuiască, să nu se mai sperie. Văd de la mine din balcon cum, la vecinul de la blocul de lângă, stau porumbeii aliniaţi pe pervaz şi îi mănâncă direct din mână domnului. S-au prins că nu le face nimic, din contră, le dă de mâncare şi nu au nicio treabă. Îl văd cum deschide geamul, scoate mâna, ei nici nu mişcă de acolo. Tare fain!
    Weekend frumos, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ii vor permite ceilalti va continua sa vina si sunt aproape sigura ca se va obisnui.
      Porumbeii care vin la fereastra de mai mult timp nu se mai tem de mine (de aceea stiu ca sunt cei care vin de regula) 😊, desi ii alung din cand in cand, sa apuce si gugustiucii sa manance. Unul dintre gugustiuci sta la mangaiat si-mi ciuguleste si din palma; porumbeii se inghesuie inclusiv pe mana mea cand le pun graunte. E un sentiment tare fain.

      Iti multumesc, Potecuta! Weekend frumos iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  3. Sper sa mai vina pe pervaz la tine. Pare sa nu fie chiar sperios. Cred ca am vazut si pe aici acest colorit. Si pe unii care imi plac foarte mult sunt complet capuccino, fara pete! 😊
    Ce bine ar fi sa devenim 'intelepti desavarsiti'... Si asta cat mai repede, ca timpul nu prea mai tine cu noi...
    Te-ai jucat frumos! Cred ca as fi facut culorile o nuanta mai intense, pentru ca albul sa fie in contrast. Sunt ca o dantela!
    Multumesc pentru dragalasenia 'delicioasa', Diana draga! Pupici si zile frumoase! ❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sper! L-am fotografiat prin geam, nu cred ca ma vedea. 😊 Azi dimineata era unul aproape alb, tot cu "buline". Sunt si aici vreo patru capuccino, dar pe aripi au alb. Langa magazinul cu hrana pentru animale am vazut unul care zau ca era negru! (avea ceva reflexe albastrui).

      Greu cu intelepciunea! O spun din proprie experienta, dar... eu sunt departe de asa ceva! :))

      Aplicand efectul caleidoscop nu stiu de unde sa accentuez culorile. La mileu m-am gandit cand le-am vazut! 😊
      Cu drag! Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Zile frumoase iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      P.S. In sfarsit, azi e soare, si e cald!

      Ștergere
  4. We have tons of Mourning Doves here. The cats love to try to catch them (Lots of emphasis on the try). And I must say, your mandalas from the lime tree are wonderful! Thanks for sharing.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. How cute! ❤️ I can imagine the scene. 😊
      Johnny (the cat) tries to catch them through the net from the window - he only manages to scare them.
      With pleasure. Thank you for stopping by.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. ❤️ Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun comentariu si sa evit eventuale obraznicii ale unora la adresa prietenilor. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.