Desfășurarea în timp. Citate favorite

Trecutul se topește în prezent: omul de ieri se dizolvă in omul de astăzi; cel de azi se proiectează în omul de mâine. Trecutul nu-și dobândește deplina valoare decât cu întârziere: ieri el n-a fost decât virtual, astăzi el este real. (...) 

După cum prezentul se află deja, într-un fel, în trecut, tot astfel viitorul există deja in prezent. (...)

Prezentul permite ascensiunea în trecut și coborârea în viitor. Căci acțiunea omului se produce în timp. Omul acordă forțelor naturale libertatea de a acționa și, în felul acesta, face posibile transformările in timp. Fondul absolut al timpului este mereu identic cu el însuși: el nu seamănă nici cu veșnicia, așa cum o concep budiștii, nici cu repetiția sau succesiunea, așa cum și-o reprezintă Grecii. (...) el conține virtualități de creație și de actualizare. (...)

Fără a fi împodobit cu prestigiul trecutului sau cu perfecțiunea - dorită - a viitorului, prezentul dobândește, datorită acțiunii noastre, o valoare care, este adevărat, nu va fi apreciată decât mai târziu. In prezent se unește trecutul, care îi dă naștere, cu viitorul, care se naște din el. (...)

Trecutul se menține și viitorul se pregătește în fiecare dintre noi. (...)

Toate se unesc într-o clipă unică - clipă firește trecătoare - dar care constituie singura realitate a istoriei.

Câteva citate culese pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Din cartea Cabala, scrisă de Alexandru Șafran in 1972, apărută la Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/rorally-5867093/

Raze la apus. Reflexii in oglinda apei

Soarele apune undeva în zare...

Reflexii în oglindă, joc preluat de la SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Participant poate fi oricine postează pe blogul său o fotografie cu reflexii în oglindă.

Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp.

(atribuit lui Albert Einstein)

Totuși, apusul și răsăritul nu se întâmplă în același timp?! În emisfere diferite... Sau: nu e același timp pentru că un timp e apusul și alt timp e răsăritul? Cine să mai înțeleagă Timpul?!

Sursa foto: Adventure Travel Romania

Un timp pentru toate

Pentru toate există o vreme, și orice lucru de sub ceruri își are timpul său: un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma și un timp pentru a zidi; un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa; un timp pentru a arunca cu pietre și un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a fi departe de îmbrățișări; un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca; un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi; un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî; un timp pentru război și un timp pentru pace.

(Eclesiastul 3:1-8)

Orice lucru își are vremea lui... Ce timp trăim acum? Pentru fiecare este „un alt timp”, bănuiesc. Putem fi mai mulți care să trăim „același timp”, diferit de al altora. Și atunci, de ce trebuie să ne „uniformizăm” timpul, să trăim toți un timp pe care-l pretind ații, despre care susțin că „este”? Unii consideră că e un timp pentru a fi departe de îmbrățișări, alții, că e un timp pentru a îmbrățișa... Unii adună pietre, alții aruncă cu pietre... Pentru unii e un timp pentru a tăcea, pentru alții e timpul să vorbească. Și tot așa. Ce-i îndreptățește pe unii să afirme că ceilalți greșesc? Ce-i îndreptățește pe unii să pretindă celorlalți să trăiască timpul lor?

Cine hotărăște ce timp este?

Totul este deșertăciune și goană după vânt! (Eclesiastul 1:14)

Image by anncapictures from Pixabay

Mai multe feluri de a pierde timpul

[…] Niciodată n-a fost în lume mai mult timp liber decât în veacul acesta. De aceea n-au fost mai multe distracții automate - cum e sportul, cinematograful, flirtul sau lectura ușoară - care încearcă să umple acest timp liber, să-l integreze într-o pseudo-activitate; cu alte cuvinte să-l prefacă din timp pierdut în timp plăcut consumat. E o înspăimântătoare sete de umplere, de consumare, de petrecere - adică de uitare nebăgată în seamă - în toate manifestările vieții moderne.

Așa îmi explic eu incomprehensibilitatea epocii noastre față de anumite adevăruri simple; adevăruri care nu pot fi pătrunse decât de unul care știe să-și întrebuințeze timpul, dar știe tot atât de bine să și-l piardă. […]

Pierderea timpului implică un prea plin, o suspensie provizorie a certitudinilor prezente - dar păstrează atenția și luciditatea. Dimpotrivă, distracțiile contemporane îți creează și îți impun o atenție exterioară.

Toate aceste distracții nu-ți dau timpul - ci ți-l fură. În sensul că toate sunt astfel automatizate, tipizate, încât știi precis că ai să fii prizonierul unei regii pentru două trei ceasuri, dar asta nu înseamnă a pierde timpul, ci a-l omorî, a-l uita. E o dureroasă tendință a spiritului modern de a uniformiza totul, de-a automatiza până și manifestările cele mai spontane. […]

Rareori trăiești mai surprinzător, mai fertil ca atunci când îți pierzi timpul. De fapt, numai atunci poți asculta cu adevărat; altădată asculți numai ca să dai replica, sau ca să completezi o informație. Spuneam că dacă anumite adevăruri simple nu circulă și nu nutresc viața contemporană, aceasta se datorește în bună parte faptului ca nimeni nu te ascultă, nimeni nu își pierde timpul, ci toți vin pregătiți pentru răspuns, toți îți interpretează spusele cum vor ei, toți știu mai dinainte ce se află în tine și cum gândești tu. Oamenii nu știu să se asculte unii pe alții și de aceea se cunosc atât de puțin. Ar trebui să avem, cel puțin câteva clipe, o mare îndoială în fața oricărui om; poate acel om ascunde o tragedie sau poate trăiește un miracol; cine știe? Dar acel care nu știe să-și piardă timpul, activează întotdeauna automat; îi stimulezi cutare sentiment, capeți o formulă; îi redeștepți cutare asociație de idei, capeți altă formulă. Dar miracolul tău, viața ta - unde este? Oamenilor aceștia grăbiți, care știu întotdeauna mai înainte și mai mult decât tine, le scapă tocmai esențialul; trăirea ta automată, creația ta. Ei nu știu să-și piardă timpul, nu pot lăsa viața să curgă prin ei, cu toate revelațiile și miracolele sale. […]

Când îți pierzi cu adevărat timpul, când te abandonezi întâmplărilor sau oamenilor, nefăcând altceva nimic decât să asculți și să privești realitatea în față - atunci ți se descoperă lucruri pe care în niciun chip nu le puteai afla altminteri. […]

Am văzut odată într-o mare bibliotecă, un om care sta la masă cu o foaie de hârtie și un creion dinainte, fără să facă nimic. În jurul lui se aflau zeci de oameni ocupați, cu maldăre de cărți pe masă, cu fișe, notițe, caiete și coli scrise. […] Numai omul meu nu făcea nimic. Nu făcea nimic - dar nici nu visa. Se juca cu creionul pe hârtie, desena din când în când un cerc, un portret - apoi își lăsa privirile să plutească deasupra sălii. […] Își pierdea pur și simplu timpul, atent totuși la oamenii din jurul lui, atent la viața care curgea lângă el. […] Omul lăsa ca toate acele figuri, ticuri, gesturi și cuvinte din jurul lui să se apropie, să intre firesc în sfera conștiinței lui. Primea totul fără să încerce vreo clasificare, vreo vămuire, nu respingea nimic. Renunțase - pentru acele ceasuri de timp pierdut - la toate certitudinile lui, la toate rigorile lui mentale. Își pierdea timpul - nu observa. De aceea ajunsese să cunoască atât de uimitor oamenii. De aceea ajunsese atât de înțelept. Înțelepciunea lui și-a clădit-o lăsând pe oameni să vorbească, să lucreze, să sufere în jurul lui - fără ca el să emită vreo judecata asupra lor. Cred că taina aceasta simplă stă la temelia înțelepciunii. Dacă e adevărat că cei mai multi și mai autentici înțelepți i-a dat Asia, apoi lucrul acesta se explică și prin extraordinara artă pe care o arată bunăoară chinezii, de a-și pierde timpul. Pierzându-și timpul, nu omorându-l în distracții, ei transced și legile timpului și se apropie de eternitate. […] Dar astăzi, pentru moderni, eternitatea este o problemă fără înțeles și fără interes. Asta explică multe ciudățenii ale omului modern. Explică, mai ales, drama omului modern - care nu poate ieși din timp decât prin distracții, prin somn sau prin narcotice artificiale.

(Mircea Eliade, conferința din 29 septembrie 1935)

***

Mircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, la București și a murit la Chicago, în 22 aprilie 1986.

Filozof și istoric al religiilor, a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Vezi și:

Din biografia lui Mircea Eliade 

Nu mă interesează 

Noaptea de Sânziene 

Dans rajput 
Solidarizare prin eroare.