Bunul-simț, o colecție de prejudecăți?

Albert Einstein (1) a afirmat că bunul-simț este o colecție de prejudecăți dobândite până la vârsta de 18 ani.

Înainte de a acuza pe cineva că nu are bun-simț ar trebui să definim noțiunea. Greu (spre deloc) putem (pot) defini această noțiune deoarece este mai mult un concept filosofic complex și mai puțin o noțiune concretă, clar definibilă. Mai apoi, ar trebui să definim “prejudecată”.

Dante (2) se referea la bun-simț ca fiind viziune practică și realistă asupra lucrurilor.

În istorie, conceptul a fost definit ca sumă de valori umane, treapta cea mai înaltă şi mai sensibilă de manifestare a eului spiritual. Bunul simţ este o stare de spirit şi o condiţie subiectivă a cunoaşterii care asigură împlinirea moral-spirituală a persoanei umane. Este condiţionat social şi cultural, abordabil din perspective multiple, dependent de fiecare epocă şi influenţat de diferitele doctrine filozofice şi morale. Înseamnă gust estetic şi probitate morală, dar şi simţ practic, valori concrete. În limbaj uzual, a te purta cu bun simţ corespunde la a fi rezonabil sau a fi conservator, dar şi a fi voluntar sau nonconvenţional, a avea demnitate.

Am aflat ce credea Einstein despre bunul-simț…

Kant (3) a definit prejudecata ca fiind tendința raţiunii spre pasivitate şi în consecinţă spre heteronomie (4). Tot el a relevat natura prejudecăţilor și a subliniat necesitatea combaterii acestora din două motive:

1. în numele adevărului - dacă raţiunea se comportă pasiv este pasibilă în demersul ei de eroare şi iluzie;

2. în numele libertăţii - dacă raţiunea este pasivă subiectul nu gândeşte prin el însuşi ci priveşte legea din exterior. A gândi liber, înseamnă a fi autonom.

În numele adevarului ar trebui să ne lepădăm (și) de prejudecați cum ar fi: țiganii sunt hoți, profitori, înșelători; în Ardeal ți se vorbește numai în maghiară; femeile sunt șoferi catastrofali; cei mai buni bucătari sunt bărbații; politiștii sunt proști; toți bogații sunt necinstiți; oamenii tatuați, plini de piercing-uri sunt neserioși; etc.. Sau nu?

În numele libertății ar trebui să lăsăm pe fiecare să se manifeste cum crede de cuviință?

În unele dicționare bun-simț apare definit ca simțire și se menționează că este învechit, un termen popular (arhaism?) iar ca sinonim descoperim buna-cuviință, definită astfel: decenţă, jenă, maniere (pl.), pudoare, ruşine, sfială […] Dacă bunul-simț e învechit, cu buna-cuviință cum este? A! Se referă doar la termenii în sine, nu la sensul lor. Dada. Mă speriasem! Dar acum mi-a trecut.

La Aristotel (5) bunul simţ este un exerciţiu al virtuţii, iar vechii greci au întocmit o tablă a virtuţilor şi una a viciilor, cosiderând bunul simţ ca numitorul comun al părerilor individuale privitoare la virtuţi şi la vicii. Descartes (6), în Discurs asupra Metodei, a apelat sintagma latină “bona mens“ care semnifică înţelepciunea şi e opozabilă în filozofie termenului ”mala mens“ adica lipsa înţelepciunii sau nebunia. Kant ajunge la concluzia că bunul-simţ nu este doar cheia certitudinii, ci şi a fericirii, iar Wittegstein (7) afirmă că bunul-simţ este principiul după care se poate construi orice model al lumii - inclusiv al persoanei umane - el funcţionând ca o limită a diverselor tipuri de raţionament.

La unii filosofi am aflat cum e cu bunul-simț dar cum o fi cu bunul-simț la oamenii care ne înconjoară?

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să găsească răspunsuri la întrebări precum: ce este binele / răul? cum trebuie să ne comportăm?

Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor susține că etica se fondează în jurul răspunsului la întrebarea Ce trebuie să fac? Când afirmă aceasta pleacă de la premisa că există o etică veritabilă, universal acceptată. Întrebarea eticii nu a fost prea corect formulată de Kant, aceasta fiind mai mult Ce pot sa stiu despre ce trebuie sa fac? și mai puțin Ce trebuie să fac? (wikipedia)

Norma juridică (legea) poate fi definită ca o regulă de conduită generală și impersonală, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, de forța coercitivă a statului.

Norma morală (de etica) poate fi definită ca model sau recomandare privind înfăptuirea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale, și a căror respectare este impusă individului de opinia publică sau de conștiința morală proprie.

Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor bunei-cuviințe este voluntară, dar ceea ce nu oprește legea oprește buna-cuviință - Seneca (8)

Uneori, bunul-simț și buna-cuviință sunt definite separat. Astfel:

- bunul-simț presupune respectarea personalității și muncii altuia, respectul pentru om și omenia lui, respectul pentru adevar (dar adevărul cui? mă întreb); presupune modestie, discreție, corectitudine și ingaduință; disciplină liber consimțită.

- buna-cuviința are o semnificație apropiată de politețe; o politețe spontană, nedeliberată, ce decurge din înțelepciunea poporului, din omenie și reprezintă elementul de bază în comportament, fiind un reflex al fondului moral-uman.

A avea bun-simț sau a fi de bun-simț este un defect sau o calitate? Ce să zic? Depinde pe cine întreb?

Și iată cum ajung la teoria relativității, cea  relativității restrânse și cea a relativității generalizate.

Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă.

M-am învârtit în cerc, pornind de la Einstein și ajungând tot la el. Totul este relativ (?!) Am reinventat roata dar încă nu m-am lămurit.

Note:

(1) Albert Einstein (14.03.1879, Ulm - 18.04.1955, Princeton) - fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

(2) Dante Alighieri (29.05.1265, Florența - 14.09.1321, Ravenna) - poet și filozof italian, om politic florentin, considerat a fi cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta (“poet în cel mai înalt grad”).

(3) Kant Immanuel (22.04.1724, Königsberg/Prusia Orientală - 12.02.1804, Königsberg) - filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania; este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.

(4) Heteronomie - s. f. (fil.) principiu potrivit căruia voința subiectului nu are în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o derivă din rațiuni externe. ◊ situație, acțiune caracterizată prin faptul că este guvernată nu de legi proprii, ci de legi situate sau impuse din afară. ◊ caracterul a ceea ce este heteronom. (< fr. hétéronomie) - DEX

 (5) Aristotel (384 î.Hr., Stagira - 07.03.322 î.Hr.) - unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

(6) Descartes René (31.03.1596 - 11.02.1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost filozof și matematician francez.

(7) Wittegstein Ludwig Josef Johann (26.04.1889, Viena - 29.04.1951, Cambridge/Anglia) - filozof austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului, deși în cursul vieții a publicat o singură carte: Tractatus Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de prelegeri și notițe, în care mai târziu se distanțează de unele poziții inițial susținute în Tractatus, a fost publicată postum.

(8) Seneca Lucius Annaeus (Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) - filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. A ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.- 41d.Hr.). Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei și omeniei față de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci și de Părinții Bisericii și de moraliștii creștini. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acțiune.