2013-11-14

Luna Noiembrie - tradiții și superstiții

Lăsatul Secului de Dulcele Toamnei (începutul Postului Crăciunului), zi hotar ce deschide un interval de timp marcat de o intensa sacralitate.
Cele mai importante sărbatori ale postului lui Brumar sunt Ovidenia (21 noiembrie), când comorile ascunse ard cu flacără albastră (și căutătorilor le e mai ușor să le găsească), cerurile se deschid, fetele își pot vedea ursitul iar femeile dau de pomană lumina de veci; și Sântandreiul (30 noiembrie), ce stă sub semnul vrăjilor și al practicilor magice de alungare a strigoilor.
Se spune că de te căsătorești în noiembrie numai bucurii vei avea.

O sărbătoare importantă este și în 8 noiembrie: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, numită în calendarul popular Arhanghelii. În satele românești sărbătoarea ține trei zile, din 8 până în 10 noiembrie, timp sacru în care femeile împart de pomană, aprind lumânări și îndeplinesc rânduiala cuvenită Moșilor de Arhangheli.
Din cele trei zile de Arhangheli (8 - 10 noiembrie), ultimele două se suprapun peste primul Ciclu al Filipilor de Toamnă - sărbătoarea lupilor.

La 11 noiembrie, calendarul popular consemna o sărbătoare - acum uitată - a Sfântului Mucenic Mina, reprezentare a cinstei și dreptății. Sfântul Mina - doveditor al răufăcătorilor - era sărbătorit atât de răufăcători cât și de cei păgubiți. Numită Sărbătoarea tâlharilor, se desfășura într-un mediu ezoteric cu ajutorul unor practici magice.

Popular, luna noiembrie se mai numește Brumar, Promo­rar (e vremea brumei și a promoroacei) sau Vi­nar. Mustul se transfor­mă în vin, li­coa­rea bețtii­lor ri­tuale în­chi­nate zeului trac Dio­ny­sos.

În 30 noiembrie e ziua Sfântului Andrei (sau ziua Lupului), o zi importantă în calendarul popular. La fel de importantă e și ziua din Ajun, când se zice că se dezlănțuie forțele malefice și se pogoară pe Pământ sfinții-patroni ai lupilor. În noaptea dintre 29 și 30 noiembrie se spune că ordinea cosmică e răsturnată și lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor.
Multe superstiții sunt legate de această noapte dintre 29 și 30 noiembrie, între care: dacă e senin și Luna plină iarna va fi cu moină; o noapte întunecată prevestește o iarnă grea; se pune o crenguță de măr în apă și dacă va înflori până la Sfântul Vasile anul ce vine va fi unul roditor.

Un comentariu:

  1. Multe sarbatori in noiembrie. Nu le stiam pe toate...deja e prea multa informatie de tinut minte si memoria noastra selecteaza si ea ce poate :)

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.